De Alexe Mateevici îl leagă însă nişte amintiri din Primul Război Mondial pe care el

le-a consemnat sub titlul Icoanele vremii (Bucureşti, 1919):

„Pe părintele Alexe Mateevici l-am cunoscut la Iaşi, în vara lui 1917, cu puţină vreme
înainte de a se prăpădi pe frontul moldovenesc de tifos exantematic. Pe atunci
Basarabia călca peste obezile sfărmate ale veacului nostru şi îşi trăia, ca republică de
scurtă durată, întâiul farmec al libertăţii. Pribegi ardeleni şi bucovineni trecuseră
Prutul şi acolo, împreună cu un mănunchi de tineri revoluţionari basarabeni,
fruntaşii de astăzi ai provinciei, întemeiau cursuri de carte românească. Alexe
Mateevici, preot în armata rusă din Carpaţi, îşi împărţea ostenele între pravoslavnicii
şi molaticii lui fii duhovniceşti care pierduseră râvna războinică, şi între fraţii lui de
sânge în care mijea râvna ţării mame. În Iaşi strângea cărţi de literatură românească
pentru Chişinău, unde el însuşi era însărcinat să facă lecţii. Parcă-l văd şi-acuma:
voinic bărbat, spătos şi rumen, în antereu cenuşiu rusesc, fără plete încâlcite ca la
Sântagora, cu barba apostolică redusă la un cioc blond, vorbea răspicat o
moldovenească peste care apăsa, fără voia lui asprimea unui accent muscălesc, dar
avea în cuvinte şi în zâmbet o blândeţe comunicativă care te impresiona fără zăbavă.
Răscolind prin anticării, mi-a spus de studiile lui teologice la Academia Kievului, de
catedra lui la un seminar, de strădania revoluţionară a lui şi a prietenilor lui care
ţineau, ca şi dânsul, să dea democraţiei biruitoare coloarea naţională românească. Nu
se lăuda, nu perora. Vorbele lui veneau simple şi grele dintr-un adânc sufletesc unde
s-au frământat îndelungi idei şi sentimente neîngăduite. Părintele Mateevici era
dintre acei aşa de puţini cărturari basarabeni pentru care conştiinţa naţională era
bunul lor suprem. Ura pe ruşi, deşi era preot. Vreau să spun cu asta că între
moldovenii basarabeni dacă a fost vreo categorie pe care ţarismul pravoslavnic a
nimicit-o mai deplin în sufletul ei străbun şi-a absorbit-o mai servil în cauza lui,
aceasta a fost preoţimea. Ţarismul s-a prăbuşit, dar noi am întâmpinat în preoţii
Basarabiei pe cei mai îndârjiţi antiunionişti, pe cei mai neînduplecaţi credincioşi ai
„sfintei Rusii”, idolul monstruos care totuşi nu mai era în templu. Alexe Mateevici
ura. Terminaţia numelui său îi făcea rău şi-mi spunea cu o bucurie naivă hotărârea lui
de a şi-l schimba în acela de Mateescu. Căci el avea ureche pentru armoniile limbii
româneşti pe care de multă vreme le prindea în stihuri robuste. Am aflat de la dânsul
că are două caiete de „poeme” pe care vroia să le facă două cărţi. Nu ştiut unde vor fi
astăzi manuscrisele lui. Ştiu însă că d. Petre Haneş pe vremea când făcea lecţii la
Chişinău a închinat o conferinţă duminicală poetului Alexe Mateevici şi cred că nu va
fi străin de hârtiile rămase să supravieţuiască acestui cântăreţ fără noroc.
Poeziile publicate îl arată ca pe un luptător social naţional. Dezvoltat sub interdicţia
rusească, sufletul său de poet a gustat în limba românească dulceaţa fructului oprit
care, tocmai prin aceasta, îţi este de mii de ori mai scump. Şi ne-a lăsat astfel cel mai
frumos imn pe care l-a închinat cineva graiului nostru:
Limba noastră-i limbă sfântă,
Limba vechilor cazanii,
Care-o plâng şi care-o cântă
Pe la vatra lor ţăranii.
Autograful scrisorii lui N.Crainic
Pe ţăranii aceştia care o plâng şi care o cântă, i-a îndrăgit poetul; pentru însuşirile lor
paznici ai comorilor străbune împotriva veacurilor, dar şi pentru truda nerăsplătită a
lor şi a generaţiilor trecute. Vestitor al unei vremi nouă pentru neamul lui, Alexe
Mateevici a ridicat în zorile renaşterii un glas bărbătesc în care preotul şi poetul au
revărsat laolaltă aceeaşi credinţă mântuitoare. Mie mi-a rămas în minte aşa cum l-am
văzut întâia şi ultima oară: depărtându-se cu vraful de cărţi prăfuite la subsuoară,
fericit că le-a găsit, fericit că le poate duce acolo unde era întuneric, să le aprindă ca
pe nişte sfeşnice nemuritoare la altarul conştiinţei naţionale. (Un poet al renaşterii
basarabene, Alexe Mateevici)”.