Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului

IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Tipuri de sisteme de operare si destinatia lor.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Sistemul de operare denumeste automat unitatile de disc ale sistemului de calcul.
Notatiile standard folosite pentru denumirea unitatilor de disc sunt:

C: pentru hard disc

A: pentru discheta

B: pentru a doua unitate de discheta, in eventualitatea ca exista

D: pentru unitatea de CD, daca exista

In cazul existentei mai multor dispozitive de stocare sau in cazul partitionarii unitatii
de disc fix, dispozitivele/partitiile se noteaza in ordine alfabetica in continuare.

Sistemul de operare este un grup de programe care furnizeaza instructiunile de care

are nevoie sistemul de alcul pentru a putea fi comandat. Fara sistemul de operare,
utilizatorul nu poate comunica cu sistemul de calcul, iar sistemul de calcul nu va sti
sa comunice cu utilizatorul.

Fara sistemul de operare, ar trebui transmise si întelese semnalele utilizate de

fiecare componenta a sistemului hard conectata la sistemul de calcul. Ar trebui
introduse instructiuni care sa detalieze fiecare actiune ce o executa sistemul de
calcul, de la cum se încarca un program în memorie, pâna la cum sa se copieze
informatiile ssau sa se tipareasca fisierele.

Sistemul de operare este o componenta software de baza, obligatorie pentru

functionarea sistemului de calcul. Acesta asigura coordonarea functionarii tuturor
componentelor sistemului de calcul si permite rularea celorlalte categorii de
programe existente pe acesta.

Un sistem de operare, prescurtat SO (engleză Operating system,

prescurtat OS),sistemul de operare este un asamblu de programe care are rolul de a
gestiona si de a facilita utilizatorului accesul la resursele sistemului de
calcul.Pentru acesta,nucleul sistemului de operare este primul program încărcat in
memoria calculatorului si ramane activ pe toata durata funcționarii acestuia..
Sistemul computerizat poate fi un computer, o stație de lucru(workstation),
un server, un PC, un notebook, un netbook, un smartphone, un aparat de navigație
rutieră, un e-book reader sau unele aparate de uz casnic, precum și playerele
multimedia. Sistemul de operare joacă și rolul de gazdă pentru aplicațiile care
rulează pe echipamentul (hardwareul) respectiv.
 Exemple de sisteme de operare:

 Android-x86
 BeOS
 BS2000, BS3000
 BSD
 DOS, PC-DOS, MS-DOS
 iOS (Apple)
 Linux, AIX, HP-UX
 Mac OS X
 Mac OS
 OSEK-VDX
 Solaris
 Ubuntu
 UNIX
 webOS
 Windows
 z/OS

CARACTERISTICELE

Caracteristica 1:

Primele sisteme de calcul nu aveau sistem de operare: de la consolг se lucra direct

оn limbaj masinг. Ulterior apar primele produse soft si primele dispozitive
periferice: cititorul de cartele, imprimanta, unitatea de banda magnetica.
Legatura dintre un periferic si memoria, оmpreunг cu procesorul central, se
realizeaza din punctul de vedere al SO prin rutine (proceduri) de interfatг numite
drivere. Fiecare faza necesara pentru executia programelor presupunea interventia
operatorului uman (citirea cartelelor, оncгrcarea programului оn memorie si
lansarea lui оn executie), ceea ce ducea la utilizarea ineficientг a sistemului de
calcul si la o viteza de calcul redus. Se pune astfel problema оnlгntuirii automate a
fazelor prin care trece un program (numit job) pentru a fi executat si a mai multor
programe executate consecutiv.

Caracteristica 2:

Sistemele seriale cu monoprogramare introduc inlantuirea automata a fazelor si

job-urilor, adic оnlгntuirea automatг a programelor unul dupг altul iar оn cadrul
unui program, a fazelor - una dupa alta. Aceste operatii sunt realizate de un
program numit monitor de оnlгntuire, care se depune оn memorie (devine rezident
оn memorie) si este activat de cartele speciale de comandг care contin comenzi
compile, link, run (pentru compilare, editare de legгturi, respectiv executie).

Caracteristica 3:

Sistemele seriale cu multiprogramare introduc conceptul de multiprogramare si

canalul de intrare-iesire ca procesor specializat оn operatii de intrare-iesire
(generatia a doua de calculatoare). Activitatea sa este lansata de procesorul central,
dupa care pot executa operatii independent de acesta (si оn acelasi timp). La
terminarea operatiei de intrare-iesire, canalul trimite catre procesorul central un
semnal (оntrerupere), anuntind terminarea operatiei. Canalul poate fi selector, daca
la un moment dat lucreaza cu un singur periferic (adecvat pentru perifericele
rapide, care prelucreaza suporturi magnetice) sau multiplexor, dacг poate lucra
simultan cu mai multe periferice (de exemplu, USM - unitatea de schimburi
multiple).
Sistemele seriale cu multiprogramare introduc cвteva tehnici speciale de exploatare
a procesorului. Cea mai cunoscutг dintre acestea este multiprogramarea, care
presupune gestionarea mai multor programe aflate оn memoria interna. Acestea se
gasesc оn stari diferite: unul se executa iar celelalte pot fi pregatite pentru executie
sau pot astepta terminarea unei operatii de intrare-iesire.
Un SO cu multiprogramare trebuie sa aiba un sistem de intreruperi, sa gestioneze,
sa aloce, sa protejeze resursele (memorie, periferice, timp, fisiere) intre utilizatori
si sa implementeze o disciplina de servire prin care sa se decida care program trece
оn stare de executie (in acest sens, se poate utiliza un sistem de prioritati sau, pur si
simplu, se poate adopta o servire circulara simpla).
Un program aflat pe un suport cu viteza mica de acces va suferi o conversie de
intrare, prin care se va depune pe un suport cu acces mai rapid si de aici va fi depus
оn memorie. Analog, la extragerea sa din sistem, asupra sa se poate efectua o
conversie de iesire (acestea sunt caracteristicile unei tehnici numite spooling).

Caracteristica 4:

Sistemele interactive permit comunicarea permanentг оntre utilizator si sistemul de

calcul prin consolг sau terminale. Ele sunt evident mai avantajoase decвt sistemele
anterioare, la care numai corectarea cвtorva greseli de sintaxг putea dura cвteva
zile оn care programul pe cartele sг fie introdus оn loturi succesive de programe;
оn urma consultгrii listingului cu rezultate se puteau face corecturile, dupa care
programul pe cartele sг fie din nou dat spre executie etc.
Оn functie de rezultatul comenzii / fazei precedente, utilizatorul va decide ce
comandг sa dea sau ce faza sa urmeze. Spre deosebire de sistemele seriale,
sistemele interactive au un timp de raspuns bun. Оn general, aceste sisteme contin
editoare de texte pentru corectarea programelor sursг si depanatoare interactive.
Sistemele interactive pot fi: monoutilizator (microcalculatoarele) sau
multiutilizator (minicalculatoarele). Ultimele au introdus modul de lucru numit
time-sharing, care combinг interactivitatea cu multiprogramarea si prin intermediul
caruia sistemul comuta intre programele tuturor utilizatorilor care urmeaza a fi
executate, deci cгrora li se va aloca procesorul, adoptind uzual o servire circularг.
Cвnd numгrul de utilizatori nu este prea mare, fiecare utilizator este servit cel putin
o data оntr-un timp scurt, ceea ce poate crea utilizatorilor impresia cг sunt unicii
beneficiari ai resurselor de calcul. Primul sistem time-sharing a fost creat оn 1965
de firma IBM si s-a numit CTSS (Control Time Sharing System); el a fost urmat
de MULTICS, apгrut оn 1968 la MIT. Aceste sisteme stau la baza cunoscutului
sistem UNIX, care a apгrut оn 1971-1978 si s-a dezvoltat, fiind azi cel mai folosit
SO pentru calculatoare interconectate.
Un alt mod de lucru aparut la sistemele interactive este pipe-line (folosit initial de
UNIX si ulterior preluat de DOS). Urmгrind principiul cг orice program lansat (de
la un terminal) are o intrare standard (de obicei tastatura) si o iesire standard (de
obicei ecranul), tehnica pipe-line presupune conectarea iesirii standard a unui
program la intrarea standard a altui program (prin intermediul unor zone de
memorie tampon).
In evolutia sistemelor interactive se poate remarca trecerea de la sisteme de operare
la nivel de comanda (UNIX, DOS) la sisteme cu interfatг vizualг de tip Windows,
mult mai accesibile pentru utilizatori.

Caracteristica 5:

Sistemele оn timp real sunt folosite pentru conducerea directa, interactiva, a unui
proces tehnologic sau a altei aplicatii (de exemplu, un sistem de rezervare de
locuri). Necesitatea unor asemenea sisteme se poate usor imagina оn cazul
analizelor medicale asistate de calculator, a reactiilor chimice sau a unor experiente
fizice (de exemplu, cazul acceleratoarelor de particule). De la procesul controlat se
transmit cгtre sistemul оn timp real parametrii procesului, culesi prin intermediul
unor senzori, iar sistemul оn timp real transmite cгtre proces deciziile luate.
Informatiile despre proces sunt luate оn considerare оn momentul comunicarii lor
iar rгspunsul sistemului trebuie sг fie extrem de rapid (oportun pentru proces), deci
timpii de executie ai programelor din sistem trebuie sa fie mici.
Caracteristica 6:

Sistemele paralele gestioneaza arhitecturile multiprocesor (arhitecturi paralele),

оmpгrtind sarcinile оntre procesoare si controlвnd combinarea rezultatelor
generate de acestea. Astfel, un sistem multiprocesor va avea simultan mai multe
programe aflate оn stare de executie.
Evident, un algoritm paralel, оn care anumite calcule independente se realizeaza
simultan, va fi mai rapid decвt algoritmul serial (uzual) corespunzator. Studiul
algoritmilor paraleli este un domeniu prolific al informaticii. Mai mult, au aparut
limbaje specifice, care pot paraleliza algoritmi seriali, pot exploata paralelismul
arhitecturii sau paralelismul problemei. Pentru majoritatea algoritmilor recent
elaborati, cercetatorii sunt preocupati de gasirea unor variante paralele.

Caracteristica 7:

Sistemele distribuite sunt sistemele de operare ale retelelor de calculatoare. Pentru

retelele locale de calculatoare, cele mai utilizate sisteme de operare sunt Novell
Netware si Windows NT, оn timp ce pentru retelele de arie mai larga si conectarea
la Internet se folosesc sisteme Linux.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Procese.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Orice sistem de calcul modern este capabil sa execute mai multe programe in
acelasi timp. Cu toate acestea, in cele mai multe cazuri, unitatea centrala de
prelucrare (CPU) nu poate executa la un moment dat decat un singur program. De
aceea, sarcina de a rula mai multe programe in acelasi timp revine sistemului de
operare, care trebuie sa introduca un model prin intermediul caruia executia
programelor, privita din perspectiva utilizatorului, sa se desfasoare in paralel. Se
realizeaza, de fapt, un pseudoparalelism, prin care procesorul este alocat pe rand
programelor care trebuie rulate, cate o cuanta de timp pentru fiecare, astfel incat
din exterior ele par ca ruleaza efectiv in acelasi timp.

Cel mai raspandit model care introduce paralelismul in executia programelor este
modelul bazat pe procese. Acest model este cel adoptat de sistemul de operare
Unix si va face obiectul acestei lucrari.

Un proces este un program secvential in executie, impreuna cu zona sa de date,

stiva si numaratorul de instructiuni (program counter). Trebuie facuta inca de la
inceput distinctia dintre proces si program. Un program este, in fond, un sir de
instructiuni care trebuie executate de catre calculator, in vreme ce un proces este o
abstractizare a programului, specifica sistemelor de operare. Se poate spune ca un
proces executa un program si ca sistemul de operare lucreaza cu procese, iar nu cu
programe. Procesul include in plus fata de program informatiile de stare legate de
executia programului respectiv (stiva, valorile registrilor CPU etc.). De asemenea,
este important de subliniat faptul ca un program (ca aplicatie software) poate fi
format din mai multe procese care sa ruleze sau nu in paralel.

Orice proces este executat secvential, iar mai multe procese pot sa ruleze in paralel
(intre ele). De cele mai multe ori, executia in paralel se realizeaza alocand pe rand
procesorul cate unui proces. Desi la un moment dat se executa un singur proces, in
decurs de o secunda, de exemplu, pot fi executate portiuni din mai multe procese.
Din aceasta schema rezulta ca un proces se poate gasi, la un moment dat, in una
din urmatoarele trei stari [Tanenbaum]:

 In executie
 Pregatit pentru executie
 Blocat

Procesul se gaseste in executie atunci cand procesorul ii executa instructiunile.

Pregatit de executie este un proces care, desi ar fi gata sa isi continue executia, este
lasat in asteptare din cauza ca un alt proces este in executie la momentul respectiv.
De asemenea, un proces poate fi blocat din doua motive: el isi suspenda executia in
mod voit sau procesul efectueaza o operatie in afara procesorului, mare
consumatoare de timp (cum e cazul operatiilor de intrare-iesire - acestea sunt mai
lente si intre timp procesorul ar putea executa parti din alte procese).

Planificarea proceselor

Planificatorul din sistemul UNIX apartine clasei generale de planificatoare din

sistemele de operare cunoscute sub numele lista circulara de procese cu mai multe
nivele de reactie inversa, ceea ce înseamna ca nucleul aloca UCP unui proces pentru
o cuanta de timp, întrerupe procesul care îsi depaseste cuanta de timp si îl depune
într-una din cozile de prioritati. Un proces poate avea nevoie de mai multe iteratii
prin "bucla de reactie" înainte ca el sa-si termine executia.

Atunci când nucleul executa o comutare de context si restaureaza contextul unui

proces, acesta îsi continua executia din punctul în care a fost suspendat.

La concluzia ca trebuie sa se execute o comutare de context, nucleul executa

algoritmul de planificare a unui proces (figura 9.1), selectând procesul cu cea mai
mare prioritate din cele care se afla în starile "gata de executie si încarcat în
memorie" si "întrerupt". Nu are nici un sens selectarea unui proces daca nu este
încarcat în memorie, deoarece acesta nu poate fi executat. Daca mai multe procese
au cea mai mare prioritate, nucleul alege acel proces care a fost pentru cea mai
lunga perioada de timp în starea "gata de executie", conform politicii de planificare
a listei circulare. Daca nu exista nici un proces eligibil pentru a fi executat,
procesorul nu face nimic pâna la urmatoarea întrerupere de ceas; dupa tratarea
întreruperii, nucleul încearca din nou sa planifice un proces.
Figura 9.4 arata prioritatile de planificare în System V pentru 3 procese A, B, si C,
supuse urmatoarelor conditii: ele au fost create simultan cu prioritatea initiala 60,
cea mai mare prioritate de nivel utilizator este 60, ceasul întrerupe sistemul de 60 de
ori pe secunda, procesele nu fac apeluri sistem, si nici un alt proces nu este gata de
executie. Nucleul calculeaza rata de reducere pentru valoarea de folosire a UCP
utilizând formula :

UCP = decay (UCP) = UCP / 2

iar prioritatea procesului este :

prioritatea=(CPU/2)+60;
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Memorii.

Elaborat Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
În cadrul unui sistem de calcul memoria ocupă un loc important reprezentând
„depozitul de informații” (date și program) al acestuia. Există două arhitecturi
consacrate în ceea ce privește organizarea sistemului de memorie: von Neumann și
Harvard. În cazul arhitecturii von Neumann memoria este văzută ca un tot unitar în
care se află atât programele cât și datele. În cazul arhitecturii Harvard memoria
este împărțită în două părți distincte, memorie program și memorie de date.
Sistemele de calcul de uz general actuale (sistemele desktop, serverele etc.) au o
organizare de von Neumann în timp ce sistemele dedicate de tip embedded au o
organizare de tip Harvard. Arhitectura von Neumann este specifică sistemelor de
calcul de uz general datorită flexibilității care o oferă permițând utilizarea
memoriei în funcție de scopul sau de funcționalitatea dorită la un moment de timp
dat. Sistemele embedded având o funcționalitate fixă și fiind supuse unor restricții
în ceea ce privește modul de funcționare (consum redus, cost redus, un număr mic
de circuite componente) exploatează mult mai bine arhitectura Harvard.
Sistemul de memorie constă din mai multe subsisteme, cu capacități diferite și
timpi de acces diferiți. Datele și programele sunt mutate dinamic dintr-o zonă de
memorie în alta. Fluxul este controlat de către programator, de sistemul de operare,
de hardware sau de către o combinație a tuturor acestor factori.
Există mai multe tipuri de memorie, cu diverse viteze și costuri pe bit.Memoria
este ierarhizată cu scopul de a realiza transferuri de date între procesor și memorie
cu o viteză cât mai apropiată de cea a procesorului. În general, transferul de date
are loc doar între niveluri adiacente ale ierarhiei.
Întrucât organizarea memoriei bazată pe localitatea programelor oferă valori bune
pentru raportul cost/performanță, ideea este larg folosită în noile microprocesoare.
Trebuie remarcat cǎ ierarhia memoriei pentru aceste sisteme are un număr mai
mare de nivele decât modelele anterioare. Memoria poate fi ierarhizată după mai
multe criterii:

 metoda de accesare a informației (memorii RAM - cu acces aleatoriu)

 timpul de acces - ca timp de întârziere între comandă și prelucrarea efectivă a
informației
Timpul de acces este mai redus către nivelurile superioare și mai mare spre
nivelurile inferioare.
Ierarhia memoriei are un numǎr de cel puțin 5 niveluri:

 Nivelul 0: Registre
 Nivelul 1: On-chip-cache
 Nivelul 2: On-board-cache
 Nivelul 3: Memoria principală
 Nivelul 4: Memoria secundară
Principiul localității programelor este valabil pentru orice tip de referire la
memorie. Totuși, diferitele niveluri ale ierarhiei necesitǎ modalitǎți diferite de
manipulare a instrucțiunilor, datelor și informației în scopul gestionǎrii memoriei.
Un prim exemplu de ierarhizare a memoriei îl constituie împărțirea memoriei pe
două niveluri: memorie principală (memorie cu care UCP lucrează în mod direct)
și memorie secundară (memorie accesibilă prin intermediul unui dispozitiv de
control suplimentar).
Apariția celui de al doilea nivel de memorie a fost argumentată de rațiuni
economice și practice. Memoria primară este formată din circuite electrice care nu
permit stocarea unor mari cantități de informații și care nu permit întotdeauna
stocarea informațiilor în absența alimentării cu energie electrică. În schimb,
memoria principală oferă un timp de acces foarte mic. Spre deosebire de aceasta,
memoria secundară este formată din dispozitive de stocare magnetice sau magneto-
optice, cu un timp de acces mai ridicat dar cu posibilități de stocare de mari
dimensiuni și cu facilități de păstrare a datelor și în absența alimentării cu energie
electrică.
Memoriile care nu sunt capabile să rețină date în absența alimentării cu energie
electrică se numesc volatile, termenul opus fiind de non-volatile.
Funcționarea unui sistem de calcul cu o arhitectură ierarhizată a sistemului de
memorie se bazează pe ideea de păstrare a informațiilor într-un mediu de stocare
de mare capacitate (memorie secundară), cu un timp de acces mare dar cu
proprietăți non-volatile. În momentul utilizării informațiilor de către UCP acestea
sunt aduse în memoria principală pentru o accesare mult mai rapidă. Numai
informațiile care sunt utilizate la un moment de timp dat de către UCP sunt
prezente în memoria principală, fragmente de program și date. În cazul necesității
aducerii unor noi informații în memoria principală există posibilitatea descărcării
altor informații care nu mai sunt utilizate pentru a face loc acestora (capacitatea
memoriei principală este mult mai mică decât a cea a memoriei secundare).
În sistemele de calcul actuale există și alte niveluri intermediare în sistemul de
ierarhizare a memoriei. Astfel, pentru a accelera și mai mult accesul la informații a
UCP se utilizează unul sau mai multe nivele de memorie cache (nivelul 1 - on-chip
cache si nivelul 2 – on-board cache). Memoria cache este implementată la nivel de
UCP sau de sistem prin intermediul unor circuite de memorie electrice cu timp de
acces foarte mic (mult mai mic decât al circuitelor care formează memoria
principală) și care intermediază accesul la informații a UCP. Cu cât timpul de
acces a unui circuit de memorie este mai mic cu atât prețul pe unitate de stocare
este mai mare și de aceea nu se pune problema utilizării unor circuite extrem de
rapide la construirea memoriei principale nefiind rezonabil din punct de vedere
economic; aceste circuite pot fi folosite în schimb la memoria cache, aceasta are
dimensiuni mult mai mici decât memoria principală ne-conținând decât informații
necesare imediat UCP-ului.
Registrele de uz general constituie nivelul 0 al memoriei pentru date (incluzând
adresele programului) și registrul instrucțiunii este nivelul 0 al memoriei pentru
cod.
Pe lângă nivelul suplimentar de memorie cache, în sistemul de ierarhizare a
memoriei mai poate apare și un nivel de stocare de foarte mare capacitate, extern
sistemului de calcul, și care poate fi privit ca o suplimentare a memoriei secundare
dar cu parametri de acces mult inferiori.
Informația care nu este imediat necesară UCP (programe care nu sunt gata de
rulare sau subspații de adresare care nu sunt necesare în faza curentă) este
memorata în dispozitive cu mediu magnetic de stocare, care oferă un mare volum
de memorare la costuri unitare mici, dar cu timpi de acces cu cel puțin trei ordine
de mărime mai mari decît cei ai memoriei primare.
În cazul sistemelor embedded memoria nu este ierarhizată din considerente
economice și de complexitate a sistemelor. Singurele diferențieri între unitățile de
memorie se fac în ceea ce privește funcționalitate acestora: memorie program,
memorie de date și în ceea ce privește localizarea acestora: memorie internă (în
interiorul microcontroler-ului), memorie externă (sistem). Toate aceste unități de
memorie se află ierarhic la nivel de memorie principală. Implementarea fizică
diferă între memoria program și memoria de date, cele două tipuri de memorie
fiind implementate cu circuite electrice de memorie volatilă – circuite de memorie
RAM (memoria de date) și circuite de memorie non-volatile – circuite de memorie
ROM (memoria program). Utilizarea memoriei de tip ROM, în cazul memoriei
program, asigură non-volatilitatea informațiilor în lipsa memoriei secundare.

Gestionarea memoriei
MS-DOS gestioneaza memoria pentru a asigura ca toate programele au acces la
memoria necesara pentru o executie normala. Sistemul aloca memorie pentru un
program in timpul incarcarii, iar acesta poate aloca la randul lui cantitati de memorie
pe masura ce are nevoie de ele sau poate elibera orice cantitate de memorie pe care
nu o mai foloseste.

Memoria conventionala.

Programele aloca memorie conventionala (adresele 0000:0000 ÷ A000:0000) prin

folosirea functiei sistem de alocare a memoriei (Functia 48h). Aceasta functie cauta
dupa un bloc de memorie cel putin atat de mare cat blocul cerut si intoarce adresa de
segment al noului bloc. Deoarece la incarcarea unui program MS-DOS poate aloca
toata memoria conventionala disponibila, functia de alocare a memoriei poate
intoarce o valoare de eroare 0008h (ERROR_NOT_ENOUGH_MEMORY). In
acest caz registrul BX va contine dimensiunea celui mai mare bloc disponibil, in
paragrafe.
Daca un program nu mai are nevoie de memoria pe care a alocat-o, el poate elibera
memoria folosind functia de eliberare a memoriei alocate (Functia 49h). Dupa ce a
fost eliberata, memoria devine disponibila, astfel incat ea poate fi alocata din nou,
de acelasi program sau altul. Un program isi poate largi sau micsora cantitatea de
memorie dintr-un bloc la un numar specificat de paragrafe, folosind functia modifica
dimensiunea unui bloc de memorie (Functia 4Ah).

Un program care lanseaza in executie un alt program (numit program fiu) de obicei
foloseste functia de modificare a dimensiunii unui bloc de memorie, pentru a-si
reduce propria dimensiune, facand astfel disponibila mai multa memorie pentru
programul fiu. In astfel de cazuri, programul parinte transmite functiei adresa de
segment al PSP-ului sau, impreuna cu noua dimensiune. Programul
parinte NU trebuie sa elibereze memoria care contine propriul sau cod, date si stiva,
altfel alocari succesive ar putea distruge continutul acelei memorii. Pentru a inlatura
aceasta situatie, unele programe isi copiaza codul si datele pe disc si elibereaza toata
memoria, cu exceptia memoriei corespunzatoare unei rutine mici, care va reloca
memoria si va reancarca de pe disc codul si datele, cand va fi nevoie din nou de
acestea.

Strategia curenta de alocare, stabilita prin functia de setare a strategiei de

alocare (Functia 5801h), determina modul cum functia de alocare a memoriei va
cauta pentru un bloc de memorie. Cautarea poate incepe sau de la inceputul sau de
la sfarsitul memoriei conventionale si sfarseste la gasirea primului bloc care satisface
cerintele sau, daca nu exista nici un bloc disponoibil, se intoarce blocul cel mai
apropiat. Tot strategia de alocare determina daca functia va cauta in memoria
conventionala sau in zona superioara a memoriei (UMB). Un program poate
determina strategia curenta de alocare prin folosirea functiei de citire a strategiei de
alocare (Functia 5800h).

Obs.: Daca un program schimba strategia de alocare, el ar trebui sa salveze strategia

originala si sa o restaureze inainte de terminare.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Segmentare.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Memoria virtuala

Memoria virtuala presupune scriereainformatiilor de lucru pe harddisc si nu î

n memoriaRAM fizica, emulând astfel memoria RAM pe disc.Memoria virtuala est
e limitata ca dimensiune practicde marimea spatiului liber pe HDD si se utilizeaza
decatre sistemul de operare în momentul în carememoria RAM nu este suficienta p
entru a executaaplicatia curenta.

Sistemul de operare Windows

95/98 utilizeazadoua modele de administrare a memoriei: unul serefera la memoria
segmentata si este folosit pentrua asigura compatibilitatea cu aplicatiile mai vechi;
celalalt model se refera la memoria nediferentiata.

Pe scurt, modelul de memorie segmentataconsta în accesarea unei locatii de

memorie folosinddoua registre pe 16 biti. Un registru continesegmentul iar celalalt
deplasarea (offset). Procesorulcombina informatia din cele doua registre, formânda
dresa completa. Dezavantajul modelului dememorie segmentat este dat de posibilit
atea de aaloca numai intervale de 64 KB
de memorie(segmentare). Memoria disponibila este epuizatafoarte usor.

Modelul de memorie nediferentiat este folositpreponderent de sistemul de op

erare Windows 95/98si este preluat de la sistemul de operare Windows
NT. Modelul de memorie nediferentiat practic eliminasegmentarea si poate fi folos
it de procesoare 80386sau superioare. Pentru adresarea unei anumitelocatii de mem
orie necesare unei aplicatii, sefolosesc adrese pe 32 biti. Pentru adresare,
sefolosesc pagini de memorie.

Bitii 22-31 din cei 32 biti ai adresei definesc directorul tabelei de pagini;
pot exista întotal 1024 de intrari. Bitii 12-21 definesc o anumita pagina;
pot exista în total 1024pagini. Bitii 0-11 definesc localizarea în cadrul paginii;

o pagina are 4KB.

Deci, sistemul de operare Windows

95/98 poate adresa 1024x1024x4KB=4GB.Marimea memoriei virtuale este pâna la
4GB.

În concluzie, Windows 95/98 utilizeaza un model

de memorie nediferentiat si liniar.Modul de adresare liniar mareste performantele s
istemului de calcul, deoarece timpulnecesar microprocesorului pentru a adresa o an
umita locatie de memorie este mult maimic.

Când o aplicatie are nevoie de memorie suplimentara, sistemul de operare of

erablocuri de memorie (de
4KB). Daca memorie RAM fizica a fost epuizata, aceste blocuride memorie sunt st
ocate fizic pe disc, în cadrul unui fisier special alocat denumit swap file.
 Utilizând mecanismul de memorie virtuala, în memoria RAM fizica este tinu
taevidenta tuturor paginilor din spatiul de adrese virtual
de pe HDD. Spatiul de memorievirtual alocat este asociat cu aplicatiile care
au solicitat memorie virtuala. Mecanismulde memorie virtuala previne conflictele î
n alocarea memoriei virtuala aplicatiilorsolicitante, separând procesul de alocare a
memoriei virtuale pentru fiecare aplicatie înparte.

În mecanismul de memorie virtuala sunt întâlnite doua notiuni:

- memoria fizica: aceasta este data de memoria RAM fizic instalata pe calculator.

- memoria logica: aceasta este data de memoria fizica si fisierele swap

create pe hard-
disc în urma utilizarii memoriei virtuala. Aplicatiile folosesc memoria logica înmo
mentul rularii.

De exemplu, daca un calculator dispune de

16MB memorie RAM fizica si un disc de 1.5GB, cu un spatiu disponibil de
250MB, în acest caz pot fi rulate aplicatii cefolosesc 16MB+250MB memorie, dat
orita mecanismului de memorie virtuala.

Pentru a gestiona memoria virtuala în Windows 95/98 se procedeaza astfel:

Start->Settings->Control Panel->System->pagina Performance.

Se apasa butonul Virtual Memory, moment în care

se deschide o fereastra similaracu cea din figura de sus, din dreapta.

În partea de sus a acestei ferestre (în stânga semnului exclamarii) este afisata
osugestie: setarile privind utilizarea memoriei virtuale pot afecta performantelesist
emului de calcul,
de aceea se recomanda ca acestea sa efectuate de catreadministratori de sistem, sau
utilizatori ce au cunostinte avansate despre sistemul deoperare Windows 95/98.

Sistemul de operare poate gestiona singur modul de alocare al memoriei virt

uale.Pentru aceasta, se activeaza prima optiune: Let Windows manage my virtual
memorysettings. Aceasta este optiunea implicita, selectata la instalarea sistemului
de operare.

În anumite cazuri, este necesara configurarea manuala a spatiului folosit pentrume

moria virtuala. Un exemplu tipic de astfel de situatii, este utilizarea aplicatiilor care
necesita o cantitate mare de memorie - aplicatii server
de retele, aplicatiile de baze de date, etc. Astfel, este selectata a doua optiunea: Let
me specify my own virtual settings. Trebuie precizata unitatea de hard-disc
care va fi utilizata pentru fisierulswap. Se recomanda folosirea celui mai rapid disc
(rubrica Hard disk)
din dotareacalculatorului (în cazul în care calculatorul dispune de mai multe discuri
).
Deasemenea, trebuie precizata dimensiunea minima folosita pentru memoria virtua
la(rubrica Minimum) si dimensiune maxima (rubrica Maximum).

Exista si posibilitatea de
a renunta la mecanismul de memorie virtuala. Acestlucru nu se recomanda,
care si în cazul în care dispunem de un calculator dotat cu ocantitate foarte mare
de memorie fizica instalata.

Totusi, daca doriti sa invalidati mecanismul de memorie virtuala, atunci treb

uieactivata optiunea Disable virtual
memory.(Not recommanded). Uneori, dacacalculatorul nu dispune de suficienta me
morie fizica si are activata optiunea de maisus, sistemul poate avea probleme la bo
otare.

În general, sistemul de operare Windows 95/98 este lasat sa-

si gestioneze singurmodul de alocare al memoriei virtuale.

În fisierul swap de memorie virtuala de pe hard-

disc, sistemul de operareWindows 95/98 va înscrie informatii în momentul în care
se epuizeaza memoria RAM.Alocarea spatiul de pe disk pentru fisierul de
swap este realizata la bootare si estemarit sau micsorat în functie de necesitate. Spa
tiul disc este eliberat la oprireasistemului de operare. Fisierul swap
al memoriei virtuale are un caracter dinamic si nueste necesar ca zona de pe hard-
disc alocata în acest scop sa fie contigua. Cei care aufolosit Windows
3.x îsi aduc aminte ca fisierul swap
era temporar sau permanent, caaloca foarte mult spatiu pe disc comparativ cu spati
ul propriu-zis folosit, toate acesteaspecte fiind în dezavantajul utilizatorului.
Windows 95/98 corecteaza acestedeficiente. Sistemele de operare Windows
95 si Windows 98
au câteva îmbunatatiri înceea ce priveste gestionarea memoriei si rularea programe
lor, comparativ cu varianteleanterioare de Windows.

Sub Windows 95, la rularea unui

program, sistemul de operare realizeaza douacopii ale programului: una în zona de
cache de pe disk, iar alta într-o anumita zona dememorie. Copierea din cache-
ul de pe disk în memorie se realizeaza folosind blocuri de 4KB
(care este marimea unei pagini de memorie). Dupa ce programul este copiat înmem
orie, în blocuri succesive de
4KB, atunci acesta este executat. Aceasta este ometoda care ofera siguranta, dar nu
si rapiditate, în rularea aplicatiilor.
 Sub Windows 98, la rularea unui program, se face o copie pe disk
cache. Dacadimensiunea acestei copii se afla în limita de
4KB, atunci sistemul de operare poaterula programul direct de pe disk
cache, ceea ce reduce timpul de lucru cu memoria simicroprocesorul. Acest aspect
poate fi folosit în sistemul de operare Windows
98pentru a mari viteza de rulare a programelor. În acest sens, programatorii creaza
aplicatiile astfel încât acestea sa se încadreze în limita unor blocuri de
4KB. Sistemul deoperare dispune de utilitarul WALIGN.EXE, stocat în folderul aW
INDOWSa SYSTEM, care poate realiza aceasta aliniere în blocuri de
4KB. Procedura este usurata daca sefoloseste sistemul de fisiere FAT32, ceea ce co
nstituie un avantaj pentru acest sistemde fisiere.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Fisiere.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Informaţia pentru a putea fi explotată în mod eficient trebuie organizată. Nu
trebuie să fim informaticieni pentru a fi de acord cu acest lucru. Cea mai bună
filosofie pe care o putem împărtăşi cu privire la stocarea electronică informaţiei
este accea în care „orice face parte dintr-un fişier”.

Un fişier este o secvenţă completă de baiţi ce intră în componenţa unei colecţii

particulare de date stocate în format electronic. Prin colecţie particulară de date,
trebuie înţeles o anumită cantitate de date ce serveşte unui scop anume cum ar fi
o imagine, un sunet, un text etc.

În funcţie de tipul fişierului accesat, în Windows sunt posibile trei evenimente

distincte:

1. Se deschide un program

Aţi accesat un fişier executabil sau un fişier care face legătura către un fişier
executabil.

2.Se deschide un program care interprezează datele conţinute de fişierul accesat

Majoritatea fişierelor nu sunt direct executabile – adică funcţionează doar

împreună cu programul care le-a creat sau cu un alt program compatibil.
Posibilitatea de a deschide un fişier direct în programul în care a fost creat sau
într-un alt program compatibil se datorează unui sistem de asociere a fişierelor.
 3. Se deschide un dialog standard din Windows

În această situaţie fişierul accesat nu este asociat cu vreun program dintre cele
disponibile. Aveţi posibilitatea de a alege dintr-o listă un program care să
deschidă fişierul în cauză.

Adresele fisierelor
Orice fişier ajuns pe un mediu de stocare are parte de o adresă.

Daca noi putem accesa fişiere fară să avem habar că acestea au şi o adresă,
pentru programele care lucrează cu fişiere adresele acestora reprezinzintă un
element esenţial. Veţi afla în continuare de ce este bine să aveţi totuşi habar
despre adresele fişierelor.

Oricât de lungă şi complicată ar părea adresa unui fişier stocat pe un calculator

personal – aceasta este formată întotdeauna din doar trei parţi:

 dispozitiv de stocare (drive)

 dosar şi eventual subdosare
 nume complet fişier

O adresă oarecare se poate scrie astfel:

Litera unitate de stocare:\Nume Dosar\Nume Fisier.extensie

Adresa (denumită adesea si „calea”) unui fişier trebuie să traverseze toate

dosarele existente pînă se ajunge la dosarul în care este stocat fişierul care
se doreşte accesat. Astfel, un fişier denumit stocuri martie.xls aflat pe
unitatea de stocare C: în dosarul Stocuri are următoarea adresă.

C:\Stocuri\magazie_martie.xls

Adresa nu este sensibilă la majuscule sau minuscule. Puteţi scrie o adresă

folosind litere minuscule sau majuscule indiferent de denumirea reală a
unui dosar sau fişier.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Sistemul de intrare-iesire.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
 Un calculator interacţionează cu exteriorul prin intermediul dispozitivelor
periferice.
Dispozitivele periferice se conectează la calculator prin intermediul porturilor. În
funcţie de modul de transmitere a informaţilor porturile se clasifică în:
· porturi seriale – la un moment dat se transmite un singur bit (tastatura,
modem,mouse);
· porturi paralele – la un moment dat se transmit mai mulţi biţi (imprimanta).
Dispozitive periferice de intrare
Dispozitivele periferice de intrare au rolul de a permite introducerea datelor în
calculator.
a) Tastatura - reprezintã dispozitivul cu ajutorul cãruia se introduc datele în
calculator si este inclusã în cadrul minim de dotare al unui calculator. Cu ajutorul
acesteia se pot introduce în calculator diferite informatii: date, programe, comenzi,
texte.Cuprinde cinci categorii de taste: taste de introducere text (alfanumerice),
taste numerice, taste de deplasare a cursorului, taste functionale, taste speciale.
Pentru tastaturile mai noi existã chiar si taste de navigare pe Internet.
b) Mouse-ul - dispozitiv de intrare , parte integrantã a interfetei grafice, care
controleazã miscarea cursorului (pointer) pe un ecran de afisareExistã trei tipuri
de bazã pentru mouse:
- mecanic - are o bilã metalicã sau de cauciuc ce se poate roti în toate directiile
mutând corespunzãtor indicatorul pe ecran, sensul de miscare fiind detectat prin
senzorii încorporati;
- optic - pentru detectarea miscãrii se foloseste un laser
- optomecanice - folosesc o combinatie de tehnologii mecanice si optice-
c) Trackball (bila rulantã)- dispozitiv de intrare ce poate fi considerat un mouse
asezat pe spate
d) Touchpad - este o micã suprafatã sensibilã la atingere, folositã ca dispozitiv de
punctare pe unele calculatoare portabile. Deplasarea pointer-ului pe ecran se face
prin mutarea degetului peste pad.
e) Scanner - dispozitiv ce permite digitizarea imaginilor şi introducerea lor în
calculator.Scanerul este caracterizat de:
-rezolutie exprimata in dpi(numar de puncte pe inci) 300,600,..
-numar de culori reprezinta setul de culori care sunt codificate de scanner.
-viteza de scanare reprezinta viteza cu care un scanner citeste si prelucreaza o
imagine.
f) Joystick - manetã care se miscã în toate directiile controlând deplasarea
pointerului Este folosit mai ales pentru jocurile pe calculator.
g) Light pen (creion luminos) - dispozitiv asemãnãtor unui mouse, care foloseste
un detector sensibil la luminã pentru selectarea obiectelor de pe un ecran de afisare
prin punctarea directã.
h) Microfon - folosit pentru a înregistra diverse sunete pe calculator, conectat la
placa de sunet. Este utilizat în telefonia prin Internet si la introducerea verbalã a
comenzilor.
i) Camera video, aparat de fotografiat digital
 j) GIS (Georaphic Information System) – permite introducerea de date
geografice preluate, în general, de la sateliţi.

2. Dispozitive periferice de ieşire

Dispozitivele periferice de ieşire permit extragerea informaţiilor dintr-un sistem de
calcul.
I. Monitorul – permite vizualizarea pe ecran a rezultatelor execuţiei
programelor.
Caracterizări şi clasificări:
a) În funcţie de numărul de culori afişate:
- monocrom – două culori (alb-negru, portocaliu-negru);
- gray scale – nuanţe de gri;
- color – între 16 şi 16*106 culori.
b) Dimensiunea ecranului – este caracterizată de lungimea diagonalei măsurată în
inch: 9", 14", 15", 17", 21"…42".
c) Rezoluţia monitorului – este o măsură a calităţii imaginii şi este exprimată în
număr de pixeli (puncte din care este alcătuită imaginea).
Rezoluţia = nr. de pixeli pe linie X nr. de pixeli pe coloană
640 x 480, 800 x 600, 1024 x 768, 1280 x 1024, 1600 x 1200.
d) Radiaţia monitorului – reprezintă efectul produs asupra omului (nu doar asupra
ochilor) de bombardarea ecranului cu electroni. Se recomandă monitoare cu
radiaţie
redusă (low radiation).
e) Tipul semnalului – analogic sau digital.
f) Definiţia – reprezintă distanţa dintre două puncte de pe ecran. Cu cât e mai mică
cu atât imaginea e mai clară.
g) Viteza de afişare – viteza cu care se vor afişa imaginile pe ecran şi depinde de
viteza cu care poate prelucra informaţia placa video şi de memoria RAM video.
h) Din punct de vedere al tehnologiei de fabricaţie există urmatoarele categorii de
monitoare:
- monitoare cu tub catodic (CRT – Cathodic Ray Tube) – utilizează o tehnologie de
fabricaţie asemănătoare cu cea a televizoarelor. O caracteristică importantă a
monitoarelor CRT este rata de reîmprospătare (refresh rate) care reprezintă
numărul de împrospătări a imaginii într-o secundă (trebuie să fie mai mare de 70
Hz);
monitoare cu afişaj cu cristale lichide (LCD – Liquid Crystal Display) – nu emit
radiaţii, au un consum mic de energie electrică şi sunt compacte.
Monitoare tehnologia LED
II.Imprimanta – este dispozitivul ce realizează afişarea informaţiilor pe hârtie.
Principalele caracteristici ale imprimantelor sunt:
- viteza de tipărire – măsurată în cps sau ppm;
- rezoluţia – exprimată în număr de puncte de imagine pe inch (dpi – dots per
inch);
- posibilitatea de a tipări text şi grafică sau numai text;
- dimensiunea maximă a hârtiei: A3, A4, A5 etc.;
- memoria imprimantei – stochează informaţiile ce urmează a fi tipărite.
În funcţie de principiul de funcţionare există:
a) imprimante cu impact (matriceale) – tipărirea se realizează prin impactul
unui cap de scriere asupra unei benzi tuşate, sunt ieftine, oferă o calitate
scăzută, sunt zgomotoase;
b) imprimante fără impact:
- laser – imagini alb-negru şi color de o calitate foarte bună, au viteză de tipărire
mare (4-20 ppm), sunt scumpe (consumabilele) etc.
- cu jet de cerneală (ink jet printers) – capul de scriere baleiază foaia de hârtie linie
cu linie pulverizând cerneala, viteză mai mică de scriere, calitate bună.
-Termica cu mod de scriere – prin fixarea termica a vaporilor de cerneala pe o
hartie speciala
Caracteristici : Viteza: 2-8 ppm.Calitate foarte buna la tiparire.Pret ridicat
III. Plotter – dispozitiv asemănător imprimantei dar hârtia poate fi parcursă în
ambele
sensuri, acceptă formate mari de hârtie şi precizia desenelor este foarte mare. Este
folosită
pentru schiţe, grafice, desene etc.
IV.Boxe – dispozitiv de ieşire audio.

Dispozitive de intrare-ieşire
1. Modem – dispozitiv ce permite comunicarea între calculatoare aflate la distanţă.
Modulare = transferul semnalului din digital în analogic.
Demodulare = transferul semnalului din analogic în digital.
Principala caracteristică este viteza de transfer – se măsoară în bps (bits per
second):
14400 bps, 28,8 Kbps, 36,6 Kbps, 57,6 Kbps.
În funcţie de modul de conectare sunt există:
- modem intern – conectat pe placa de bază;
- modem extern – conectat pe un port serial.
Tipuri de modem: fax-modem, data/voice-modem.
2. Touchscreen – dispozitiv ce permite selectarea prin atingere a unor opţiuni
afişate
pe ecranul care este dotat cu senzori.
3. Placa de sunet (sound card) – permite calculatorului să redea sunete prin
intermediul boxelor, să înregistreze sunete prin intermediul unui microfon sau să
opereze cu sunete stocate în format digital.

BIOS vine de la Basic Input/Output Setup, adica Sistem de Intrare/Iesire de

Baza, si reprezinta un tip de program ce este fundamental functionarii
calculatorului. Mai exact, acesta va stabili cum vor functiona componentele care
alcatuiesc calculatorul, atat separat cat si in relatie cu alte componente. Pe langa
rolul de a configura modul in care va lucra ca intreg calculatorul, BIOS-ul mai are
si functia de a verifica daca sistemul ruleaza in parametrii normali, eventual sa
ajusteze functiile unor componente - de exemplu atunci cand procesorul se
incalzeste prea tare bios-ul poate mari numarul de rotatii ale ventilatorului (cooler-
ului) cu scopul de a incerca sa-l aduca la temperatura optima. In plus, acesta va
initia rularea sau bootarea sistemului de operare, daca exista unul instalat sau
conectat la sistem.

Desi BIOS-ul este stocat pe o memorie care poate fi doar citita, de tip read-only, se
poate efectua interactiunea cu un utilizator in vederea modificarii unor setari, asta
datorita unei zone separate de memorie numita CMOS (Complementary Metal
Oxide Semiconductor - semiconductor complementar de oxid metalic) care este
volatila - poate fi scrisa cu setarile aplicabile bios-ului si este alimentata cu energie
de la bateria interna a sistemului. In cazul in care bateria este scoasa sau nu mai
poate furniza energie si deci setarile bios-ului se pierd atunci bios-ul tot se va
incarca insa cu setarile prestabilite de producatorul placii de baza.

Intrarea in BIOS se face prin apasarea unei taste specifica producatorului sau
modelului placii de baza astfel ca poate varia de la un calculator la altul. In timp ce
bios-ul se executa in memorie, adica imediat dupa pornirea calculatorului, trebuie
apasata succesiv tasta respectiva (sau combinatia de taste) pana cand apare meniul
BIOS-ului.

Pentru a afla aceasta tasta trebuie ca, la pornirea calculatorului, in timp ce bios-ul
aplica configuratia hardware a sistemului si vor aparea pe ecran diverse informatii
despre starea acestuia trebuie sa se urmareasca daca este afisat si un mesaj de genul
"Press DEL to enter Setup", caz in care, pentru exemplul dat, tasta de intrare in
bios este delete. Daca un astfel de mesaj nu apare atunci se poate cauta tasta
corespunzatoare in manualul placii de baza sau pe internet.
O alta modalitate este apasarea aleatoare a unor taste care sunt uzual folosite pentru
a intra in bios, acestea sunt:

 Delete
 F2
 F1
 F3
 F5
 F10
 Escape
 Insert
 Control + Escape
 Alt + Escape
 Control + Alt + Escape
 Control + Alt + Enter
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Problematica sistemului I/E.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Structura sistemului de Intrare/Iesire

• Principalele componente ale unui sistem de calcul: CPU, memorii

(primare/secundare), sistemul I/E

• Dispozitivele I/E: – Dispozitive pe blocuri – memoreaza informatia in blocuri de

dimensiune fixa; dimensiuni tipice: 128-1024 bytes – Dispozitive pe caractere –
furnizeaza/accepta siruei de caractere

• Controlerele dispozitivelor: – Conecteaza dispozitivul fizic la magistrala sistem

(a unui Minicalculator, PC, etc.) – Mainframe-urile folosesc un model mai
complex: Magistrale multiple si calculatoare I/E specializate (canale I/E) •
Comunicatia: – I/E mapate in memorie, registrele controlerelor – Direct Memory
Access – DMA

Un sistem de calcul de uz general consta dintr-un procesor si un numar de

controlere de dispozitive care sunt conectate printr-o magistrala comuna. Fiecare
controler este responsabil de un anumit tip de dispozitiv. In functie de controler,
poate exista mai mult de un dispozitiv atasat la acesta. De exemplu, controlerul
SCSI (Small Computer Systems Interface) poate avea pana la sapte dispozitive
atasate la acesta. Un controler are un buffer de stocare tampon local si un set de
registre cu destinatie speciala. Controlerul este responsabil pentru transferul datelor
intre dispozitivele periferice, controland si bufferul local. Dimensiunea buffer-ului
local difera de la un controler la altul, in functie de dispozitivul controlat.
Sistemul de operare este responsabil pentru controlul dispozitivelor I/E

- Ascunde utilizatorului calculatorului caracteristicile/particularitatile unui anumit

dispozitiv hardware

-Asigura comenzile “low-level” catre dispozitiv, gestioneaza intreruperile si

trateaza erorile

- Furnizeaza module software numite “drivere” pentru dispozitivele hardware

- Ofera API-uri (interfata pentru programare de aplicatii) independente de

dispozitivele hardware, ce include functii de buffer-are (stocare a datelor
citite/scrise de la dispozitivul hardware I/E)

Exista o diversitate de dispozitive I/E

- echipamente de memorare discuri benzi carduri de memorie

- echipamente de tansmisie carduri de retea modemuri

- echipamente interfata-umana monitor tastatura mouse

Dispozitivele I/E se deosebesc din multe puncte de vedere

- transferul datelor: sir de caractere vs. blocuri dispozitivele pe blocuri transfer

blocuri of octeti ca unitati de date

• dispozitivele pe blocuri memoreaza informatia in blocuri de dimensiune fixa

• blocurile pot fi accesate independent unul fata de altul

• discurile sunt dispozitivele tipice pe blocuri dispozitivele pe siruri de caractere

transfera octetii unul cate unul

• accepta sau transmit un sir de caractere fara o structura de bloc • nu pot

adresa/gasi o informative

- accesul secvential vs. aleator dispozitivele secventiale transfer informatia in

secventa prestabilita dispozitivele cu acces aleator pot fi “accesate” la orice locatie
memorata

- transfer sincron vs. asincron dispozitivele sincrone au un timp de transfer

predictibil pentru dispozitivele asincrone timpul este neregulat
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea Windows-XP.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Ne trebuie o unitate optica (cd, dvd, combo), un cd cu Windows Xp, spatiu de
stocare pentru datele importante si un pic de rabdare.
Mai intai asigurati-va ca salvati datele de care aveti nevoie intr-o partitie a hard
disk-ului care nu va fi stearsa, pe un alt hard disk, pe un stick de memorie sau pe
un disc.
Acum trecem la instalare, intram in bios in pagina *boot device priority* si ne
asiguram ca unitatea optica este a doua, dupa hard disk, din dispozitivele afisate
in aceasta pagina. Daca unitatea optica nu apare aici, o selectam cu ajutorul
tastelor si iesim din bios salvand setarile.

1. Incepem instalarea windows prin introducerea cd-ului in unitatea optica,

daca setarile prezentate mai sus sunt facute corect trebuie sa ne apara
mesajul Press any key to boot from cd… inainte de a intra in Windows. In
acest moment apasam orice tasta pentru a rula setarile Windows.
In meniul *Welcome to Setup* apasam tasta enter pentru a continua instalarea.

2. Apasam F8 pentru a accepta termenii si conditiile impuse de Microsoft.

3. Dupa acceptarea termenilor si conditiilor, setarile vor cauta o versiunea de
Windows pe care o aveti deja instalata, aici apasati tasta Esc pentru a merge mai
departe fara a face reparatii.
Daca instalati Windows pe un hard disk gol, treceti la pasul 5.
4. Acum setarile Windows Xp o sa afiseze partitia pe care este instalat deja
Windowsul anterior.
5. In cazul in care aveti mai multe partitii si doriti sa le schimbati capacitatea, toate
datele de pe aceste partitii vor fi sterse. Redimensionati partitiile la dimensiunile
dorite si instalati Windows Xp in partitia C:/, aceasta trebuie sa aiba minim 10Gb
pentru ca sistemul sa functioneze in parametri normali.
In cazul in care aveti date importante pe celelalte partitii si doriti sa le pastrati,
continuati instalarea fara a le redimensiona sau modifica. Formatati doar
partitia C:/
Dupa ce apasati tasta Enter, setarile o sa va spuna ca aveti deja un sistem de
operare instalat, apasati tasta C pentru a continua. Daca instalati Windows pe un
hard disk gol, treceti la pasul 7.
6. In meniul de formatare selectati NTFS file system si treceti mai departe
7. Dupa ce ati selectat Format the partition using the NTFS file system, veti primi un
mesaj de avertizare. Apasati tasta F pentru a merge mai departe.
8. Setarile Windows pornesc formatarea partitiei dorite, daca pana in acest punct nu
ati salvat documentele si fisierele importante din partitia formatata, acestea vor fi
irecuperabile.
9. Dupa formatare, setarile Windows vor incepe copierea fisierelor necesare si vor
restarta computerul la finalizarea acestora.
Atentie! Nu intrerupeti acest proces sub nici o forma, intreruperea procesului de
instalare poate duce la deteriorarea computerului.
10. Dupa restart, calculatorul va incepe automat instalarea sistemului de
operare. Procesul dureaza pana la maxim 60 min in functie de computer, nu
intrerupeti instalarea sistemului de operare.
In timpul procesului trebuie sa stai in apropiere de calculator deoarece va trebui sa
selectati diverse optiuni legate de limba, fus orar, tastatura, licenta si alte cateva
setari.
11. Setati optiunile de limba si localitate in functie de preferintele
dumneavoastra apasand butonul Costumize
12. Dupa ce setati limba si regiunea apasati butonul Ok apoi bunotul Next.
13. Alegeti un nume pentru calculator si intrebuintarea acestuia dupa care
apasati butonul Next.
14. Introduceti CD-Key-ul, acesta licenta se gaseste pe abtibildul Windows de
pe carcasa calculatorului
15. Alegeti un nume pentru computerul dumneavoastra si setati o paraola de
acces, parola nu este obligatory
16. Setati data, ora si selectati fusul orar GMT+2:00
17. Urmatorul pas este setarea retelei, bifati casuta Typical pentru setarile
standard sau bifati casuta Custom si setati reteaua in functie de tipul de conexiune
la internet pe care il aveti.
18. Setati Workgroup in functie de nevoile dumneavoastra, pentru computerele
obisnuite de acasa puteti trece peste acest pas cu butonul Next.
19. Acum ati instalat windowsul si sterile o sa va intrebe daca pastrati rezolutia
aleasa de windows pentru a merge mai departe, apasati Ok.
20. In acest moment nu mai aveti nevoie de CD, ati instalat sistemul de operare.
21. Acum Windows-ul o sa va introduca in cateva setari peste care puteti trece
cu butonul Next sau Skip daca nu doriti sa configurati reteaua, firewall-ul si altele
din acest meniu. Singurul punct important este alegerea unui nume pentru
utilizatorul acestui computer.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea Windows-7.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Crearea mediului de instalare al Windows 7

Dacă nu dispuneți deja de un DVD ce conține kit-ul de instalare a Windows 7,

puteți descărca de aici versiunea pe care doriți să o instalați, și crea pornind de la
aceasta un stick USB bootabil. Pentru a face acest lucru, vă recomand să urmați
instrucțiunile din articolul acesta.

Indiferent dacă la instalare vom folosi un DVD sau un stick USB, va trebui să
porniți calculatorul de pe acestea. Pentru configurarea BIOS-ului astfel încât
calculatorul să pornească de pe mediul de instalare, vă recomand să citiți articolul
dedicat acestui subiect înainte de a continua.

2. Instalarea sistemului de operare Windows 7

După ce ați pornit calculatorul de pe mediul de instalare, s-ar putea să vedeți pe

monitor un text care vă invită să apăsați orice tastă pentru a boota de pe acesta.
Dacă este așa, apăsați o tasta apoi așteptați afișarea primei ferestre de dialog a
asistentului de instalare a Windows 7.

În prima fereastră de dialog va trebui să-i indicați asistentului de instalare limba în

care doriți să instalați sistemul de operare, țara în care vă aflați, precum și
aranjamentul tastaturii conectate la computer.

La pasul următor, apăsați butonul Install now pentru a putea continua cu instalarea.

3. Selectarea versiunii Windows 7 (opțional)

În cazul în care veți folosi un DVD de instalare care include toate versiunile
sistemului de operare Windows 7, la acest pas va trebui să selectați versiunea pe
care doriți să o instalați. Faceți click pe versiunea dorită apoi apăsați butonul Next.

Înainte de a continua, asistentul vă va aduce la cunoștință termenii licenței

sistemului de operare Windows 7, termeni pe care va trebui să-i acceptați pentru a-
l putea instala

După acceptarea termenelor licenței, la tipul instalării, dați click pe Custom

(advanced)

4. Crearea partiției în care va fi instalat Windows 7

Important! În cazul în care veți instala Windows 7 pe un calculator în care ați avut
acest sistem de operare sau orice altă versiune de Windows, treceți la punctul 6.1 al
tutorialului.
Dacă veți instala Windows 7 pe un Hard Disk nou, în fereastra „Where do you
want to install Windows„, selectați Hard Disk-ul și apăsați butonul Drive options.

5. Crearea partiției de sistem (C)

La afișarea opțiunilor avansate, în scopul creării partiției C, adică partiția în care va

fi instalat sistemul de operare și programele, faceți click pe New

Va fi afișată o nouă casetă, Size, în care va trebui să introduceți în MB, spațiul care
îi va fi alocat acesteia. Eu i-am alocat doar 20 de GB + 100 de MB necesari la
crearea partiției rezervate de sistem, dar vă recomand să alegeți o valoare
superioară a 60 GB, în funcție de programele pe care știți că le veți instala în viitor.
După indicarea spațiului dorit, apăsați butonul Apply

Asistentul vă va aduce la cunoștință că va crea o nouă partiției rezervată

sistemului. Apăsți pe OK pentru a confirma citirea avertismentului și continua cu
instalarea

6. Manual de instalare Windows 7: crearea partiției „D”

Reîntorși la fereastra cu tabela partițiilor, veți vedea că din spațiul nealocat inițial
au fost create două partiții noi. Partiția C și partiția rezervată de sistem. Pentru a
crea partiția D, adică partiția în care veți putea salva date ce vor putea fi păstrate la
reinstalarea sistemului de operare, selectați spațiul nealocat rămas și dați click pe
New

Dacă nu doriți crearea crearea unei alte partiții (rareori este nevoie de așa ceva),
fără a modifica cantitatea de MB afișată în caseta Size, apăsați butonul Apply
pentru a crea partiția D pe tot spațiul liber rămas pe Hard Disk

După crearea partiției D, selectați prima partiție creată, adică partiția C, și butonul
Next pentru a iniția instalarea sistemului de operare Windows 7

7. Instalarea propriu-zisă

De aici înainte, până la afișarea ferestrei în care vi se va cere să introduceți numele

de utilizator și parola de deblocare a calculatorului, priviți fără să interveniți. Pe
parcursul instalării, calculatorul se va opri și va reporni automat. E absolut normal
să se întâmple acest lucru.

După ce instalare sistemului de operare Windows 7 s-a completat, veți fi invitați să

vă creați un cont nou de utilizator, pas important pentru a putea utiliza computerul.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea Windows-8.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
PASUL 1

Inserati DVD-ul/stick-ul de memorie pe care aveti stocat kit-ul de instalare al

sistemului de operare Windows 8.1 in unitatea optica/USB si restartati notebook-
ul.

PASUL 2

In timpul secventei de boot (boot screen), apasati tasta aferenta activarii meniului
de boot (in cazul meu, tasta “Enter”) si selectati mediul de stocare (DVD/USB) de
pe care doriti sa bootati

Dupa efectuarea acestei operatiuni, toate fisierele necesare instalarii sistemului de

operare se vor incarca de pe respectivul mediu de stocare.

PASUL 3

Dupa incarcarea tuturor fiserelor necesare instalarii sistemului de operare, se va

incarca interfata grafica a setup-ului:

In aceasta fereastra ni se ofera posibilitatea selectarii limbii dorite (casuta 1), setarii
orei si a monedei locale (casuta 2) cat si selectarea inputului tastaturii (casuta 3).
Dupa configurarea acestor optiuni, vom apasa butonul “Next” pentru a trece la
urmatorul pas.

PASUL 4

In aceasta fereastra avem prezente doua optiuni: optiunea “Repair your computer”
(optiunea aceasta ne permite sa “reparam” un sistem de operare deja instalat) si
optiunea “Install Now” (optiune care ne permite sa trecem la instalarea sistemului
de operare). Noi vom selecta optiunea “Install Now” pentru a instala de la “0”
sistemul de operare Windows 8.1, pe sistemul nostru:

PASUL 5

In acest pas ne sunt prezentati termenii de licenta, termeni cu care trebuie sa fim de
acord pentru a putea continua instalarea sistemului de operare (daca sunteti de
acord cu acesti termeni, bifati casuta “I accept the license terms”

PASUL 6

Dupa acceptarea termenilor si conditiilor, trebuie sa alegem tipul de instalare dorit:

upgrade-ul sistemului de operare deja instalat sau instalarea sistemului de operare
de la “0”. In cazul nostru vom opta pentru optiunea “Custom: Install Windows
Only (advanced)”, deoarece nu avem instalat niciun sistem de operare si dorim sa
partitionam hard-disk-ul dupa nevoile noastre

PASUL 7

Dupa selectarea tipului de instalare dorit, ajungem la pasul in care trebuie sa

decidem cate partitii vom dori sa avem pe calculatorul nostru:

Daca vom opta pentru o singura partitie, vom apasa butonul “Next”, in caz contrar,
daca dorim doua sau chiar mai multe partitii vom selecta butonul “New”. In acest
caz, voi opta pentru o singura partitie si voi apasa butonul "New” actiune ce ne va
duce la pasul 8.

PASUL 8

Dupa ce vom apasa butonul “New” ne vor aparea noi optiuni de partitionare a
hard-disk-ului

In casuta incercuita vom selecta marimea partitiei pe care dorim sa o cream. Eu voi
alege acum sa creez o singura partitie de 54605 MB adica 54.6 GB. De asemenea,
in urmatoarea imagine putem observa cum Windows-ul isi va aloca automat o
partitie de 350 MB, partitie rezervata fisierelor de sistem. De asemenea, suntem
instiintati in privinta acestui aspect prin intermediul unui mesaj de tip “pop-up”:

Pasul 9

Dupa terminarea operatiunii de partitionare a hard-disk-ului, selectam printr-un

click partitia pe care dorim sa instalam sistemul de operare (in cazul nostru partitia
de 54.6 GB) si apasam butonul “Next”:

Dupa apasarea butonului “Next” va incepe instalarea sistemului de operare (de aici
pana la urmatorul pas, nu va trebui decat sa asteptam):

Pasul 10

Dupa terminarea operatiunii de instalare, vom ajunge in pasul in care va trebui sa

personalizam setarile si felul in care dorim sa arate noul sistem de operare instalat.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea Windows-10.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Instalarea unui Windows poate dura 2-3 ore, mai ales daca esti incepator si te
descurci mai greu sau urmaresti acest ghid pentru a-l instala corect, insa trebuie sa
stii ca nu este chiar atat de greu.

Daca urmaresti cu atentie ceea ce spun in acest articol, este imposibil sa nu reusesti
sa il instalezi fara probleme. Tot ce trebuie sa faci este sa urmaresti pas cu pas ceea
ce spun si in cazul in care acest articol te-a ajutat, sa ii dai un share pentru a-i ajuta
si pe altii.

In primul rand ai nevoie de un stick de cel putin 4 GB pentru a-l face bootabil.
Daca vrei sa vezi cum fac asta, poti citi tutorialul meu despre cum sa faci un stick
bootabil pentru Windows 10.

Dupa ce ai facut asta si ai stick-ul bootabil cu Windows 10 pe el, introdu-l intr-

unul dintre sloturile USB.

NU UITA ca trebuie sa-ti salvezi fisierele pe care nu-ti doresti sa le pierzi!

Acum ca ai salvat fisierele ce nu-ti doresti sa le pierzi si ai facut stick-ul bootabil,

este timpul sa incepi instalarea.

Trebuie sa dai restart calculatorului sau laptopului, iar dupa aceea in mod normal
ar trebui sa iti apara urmatoarul scris pe ecran

Apasa pe orice tasta atunci cand apare si apoi o sa-ti apara urmatoarea imagine pe
ecran

Apasa next si o sa iti apara urmatoarea imagine

Apasa pe „Install Now” pentru a incepe instalarea, urmand sa apara pe ecran

urmatoarea fereastra

Pentru instalare trebuie sa selectezi „Custom: Install Windows only (advanced)”

urmand sa apara urmatoarea fereastra

Ai ajuns la pasul in care trebuie sa faci partitiile pentru calculator. Apesi pe „New”
si scrii cat ai vrea sa aiba prima partitie. Este indicat sa creezi doua, asa ca imparte
spatiul in doua. Pe una dintre ele se va instala Windowsul (C-ul), iar pe una o vei
folosi pentru salvarea datelor (D-ul).Dupa ce ai facut partitiile, apasa pe „Next” si
va aparea urmatoarea fereastra care iti arata ca a inceput instalarea

Calculatorul sau laptopul se va restarta si vei putea alege setarile pe care le doresti.
Indicat este ca pe urmatoarea fereastra sa selectezi „Use express settings„.
Ai ajuns la pasul in care trebuie sa introduci un cont de Microsoft, pe care daca nu
il ai, il poti face chiar in acel moment. Este indicat sa faci acest pas, pentru ca vei
beneficia de toate aplicatiile disponibile pe Windows 10.

O sa ajungi la o fereastra unde o sa trebuiasca sa alegi daca vrei sa fie setat ca si

calculator nou, asa ca alegi optiunea „Set this up as a new PC„:

O sa-ti apara o fereastra unde o sa te intrebe daca vrei sa folosesti OneDrive. Eu

mereu am selectat „Turn Off these settings„, pentru ca nu mi-am dorit sa incarc
calculatorul cu ceva ce nu folosesc.

Acum se vor aplica setarile si preferintele selectate, urmand sa apara imagini

precum urmatoarea:

Felicitari! Tocmai ai instalat Windows 10 pe calculatorul tau. Acum ai ajuns la

noul tau desktop:

Acum poti instala si driverele laptopului sau calculatorului, pentru a te asigura ca

totul va merge foarte bine.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea LINUX.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
 Instalarea Linux Mint în PC
După pornirea PC-ului de pe stick-ul USB cu Linux Mint, faceți dublu click pe
pictograma Install Linux Mint aflată pe desktop (spațiul de lucru). În fereastra ce
se va deschide veți avea posibilitatea de a alege limba în care doriți să fiți ghidați
pe durata procesului de instalare și totodată, limba în care va fi instalat sistemul de
operare.

După alegerea limbii dorite, apăsați butonul Continuă pentru a trece la pasul
următor. Dacă PC-ul îndeplinește condițiile minime pentru instalarea Linux Mint,
următoarea fereastră ar trebui să arate identic cu cea de mai jos. Faceți click
pe Continuă pentru a trece mai departe.

Înainte de a continua, vi se va cere să alegeți tipul de instalare pe care doriți să-l

efectuați. Veți avea de ales între:

 Instalarea Linux Mint alături Windows

 Ștergerea Hard Disk-ului și instalarea Linux Mint în locul sistemului de operare
actual.
 Efectua o instalare particularizată.

Dacă efectuați instalarea pe un Hard Disk gol sau pe unul în care nu mai aveți date
importante, alegeți a doua opțiune și continuați. În caz contrar, bifați
opțiunea Altceva.

Iar de aici tutorialul de instalare se împarte, iar asta deoarece configurațiile diferă
de la un PC la altul și sunt convins că unii dintre voi vor dori să instaleze Linux
Mint pe altă partiție, pe alt Hard Disk, sau pe întreg Hard Disk-ul însă
particularizând partiționarea.

Instalarea propriu-zisă a Linux Mint

Iar de acum înainte lucrurile devin deosebit de simple. În primă fază vi se va aduce
la cunoștință că datele de pe partițiile care au suferit modificări se vor pierde
pentru totdeauna și veți fi întrebați dacă sunteți siguri că doriți să continuați.
Confirmați pentru a putea trece mai departe.

Se scriu modificarile pe disk

La pasul următor vi se va cere să alegeți locația în care vă aflați.

Locatia in care va aflati

După care va trebui să selectați aranjamentul tastaturii PC-ului în care instalați

Linux Mint.
Aranjament tastatura

De punctul culminant ne mai despart doar câțiva pași esențiali: crearea unui nume
de utilizator, introducerea unei parole și alegerea tipului de autentificare.

Instalarea linux mint nume de utilizator si parola

Când ați terminat, faceți click pe Continuă și așteptați ca pe ecran să apară

următorul mesaj:

Instalare-finalizata

Apăsați Repornește acum pentru a reporni computerul, deconectați stick-ul USB

atunci când vi se va cere acest lucru și apăsați Enter. La pornire ar trebui să vedeți
următoarea listă:

Alegerea sistemului de operare cu care folositi computerul

După cum ați dedus, la fiecare pornire a PC-ului veți avea posibilitatea de a alege
sistemul de operare cu care doriți să lucrați, iar asta indiferent dacă ați efectuat
instalarea pe un alt Hard Disk / SSD, sau pe o altă partiție a aceluiași Hard Disk /
SSD.
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea programelor antivirus.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Acest serviciu se poate efectua numai daca exista un sistem de operare instalat. In
caz negativ, puteti utiliza serviciul nostru de Instalare sisteme de operare.

Programul antivirus este unul din programele "obligatorii" dintr-un sistem de

operare, data fiind explozia cunoscuta de programele scrise in sens rau intentionat
(malware). Obligativitatea instalarii antivirusului intervine in special atunci cand
calculatorul dumneavoastra este conectat la Internet sau face parte dintr-o retea
local de calculatoare. Un antivirus va poate proteja de furturile de informatii
confidentiale si salva de foarte multe probleme cauzate de virusi, cai troieni,
malware, spyware, etc.

Este posibil sa aveti calculatorul infectat cu un virus sau alt program tip malware
cand:

 viteza calculatorului dvs. este mult incetinita fata de obicei;

 apar mesaje de eroare aparent fara motive deosebite;
 informatii din calculatorul dvs. se regasesc fara permisiunea dvs. si pe alte
calculatoare (furt de informatii);
 parolele dvs. de acces au fost schimbate (sau banuiti ca au fost gasite si
utilizate de altii prin diverse mijloace);
 anumite programe nu se mai executa sau nu se mai executa corect;
 sunt trimise automat informatii fara stirea dvs. catre anumite locatii din
Internet;
 trimiteti fara voie mesaje e-mail nesolicitate (SPAM)

Solutia la toate aceste probleme o poate reprezenta instalarea unui program

antivirus. Exista diverse tipuri de aplicatii ce pot fi instalate pe calculatorul dvs.
pentru a preveni infectarea cu programe nedorite.

In cazul in care aveti sistemul infectat, IT Asistenta poate interveni prin serviciul
de Devirusare. Actiunea consta in:

 instalarea unui program antivirus

 scanarea si devirusarea
 imunizarea sistemului
 instruirea clientului in vederea evitarii unor viitoare virusari
 Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale și Mediului
IP Colegiul Tehnic Agricol din Soroca

Lucrare Individuala
Disciplina: Tehnologii informationale
Tema: Instalarea aplicatiilor.

Elaborat: Catan Mihail

Grupa: EM 4/1
Verificat: Cernitu Dumitru

Soroca 2018
Licenta software este un act ce stabileste drepturile unui utilizator de a folosi un
produs software (program de calculator). In comertul cu programe de calculator,
nu programul in sine este vandut ci dreptul de a-l folosi respectand anumite
conditii stabilite de autorul / autorii programului. Acest drept de a folosi un produs
software si regulile de folosire poarta numele de licenta.

Pentru ca orice program este rezultatul unei munci intelectuale, continutul software
se afla sub incidenta drepturilor de autor. Legislatia romana, respectiv Art.2 din
Ordonanta de Guvern nr.124/2000, cuprinde si o definitie a licentei: “licenta
programului pentru calculator - acordul scris al titularului dreptului de autor asupra
unui program pentru calculator pentru cesiunea unor drepturi catre utilizatorul
programului si care insoteste programul.”
Licenta este asadar un contract - acord de vointa - intre titularul dreptului de autor
si utilizator. Acesta insoteste programul pentru calculator si se prezinta in diverse
forme. In practica, el poate fi intalnit atat sub forma scrisa binecunoscuta(pe hartie)
cat si sub forma unui document digital ce apare la instalarea sau deschiderea
programului. Denumirea folosita de cele mai multe ori pentru un astfel de
document este "LICENSE AGREEMENT" iar in limba romana "ACORD DE
LICENTA" sau "LICENTA". Cu totii am intalnit, atunci cand am instalat sau
folosit un program pentru calculator, un anunt de genul "IMPORTANT - READ
CAREFULLY. IF YOU DO NOT AGREE TO THE TERMS OF THIS LICENSE
AGREEMENT DO NOT INSTALL OR USE THE SOFTWARE PRODUCT"
ceea ce in traducere inseamna : "IMPORTANT - CITESTE CU ATENTIE. DACA
NU SUNTETI DE ACORD CU TERMENII ACESTUI ACORD(CONTRACT)
DE LICENTA, NU INSTALATI SAU FOLOSITI ACEST PROGRAM PENTRU
CALCULATOR". Acest anunt este urmat de textul licentei si(de multe ori) de
prezentarea variantelor de optiune pentru utilizator in situatiile in care este sau nu
de acord cu termenii licentei. Termenii particulari ai unei licente pot fi foarte
diferiti de la un program la altul in functie de caracteristicile programului respectiv
precum si de politica de licentiere a fiecarui detinator al drepturilor de autor. (Dan
Livescu / Drepturi de autor pentru programe de calculator ).

Tipuri de licente folosite uzual

Exista mai multe tipuri de licente pe care creatorii produselor software le pun la
dispozitie utilizatorilor, unele dintre ele find mai raspandite in timp ce altele capata
un aspect particularizat in functie de termenii de licentiere. Iata care sunt cele mai
folosite licente:
Licenta Shareware

Programele cu licenta shareware sunt aplicatii care pot fi folosite o perioada

limitata de timp cu scopul de a testa sau evalua programul. Dupa expirarea acestui
termen, utilizatorul programului trebuie sa aleaga intre achizitionarea unui licente
pe o durata mai mare de timp, eventual permanenta, sau stergerea programului din
calculator - acestea ne mai oferind posibilitatea de a folosi functiile aplicatiei.

Licenta Freeware

Acest tip de licenta da dreptul unui utilizator de a folosi gratuit produsul software,
ba mai mult, puteti copia si distibui programul.

Licenta Careware

Exista cazuri cand autorul unui program ofera dreptul de utilizare gratuita al
aplicatiei doar dupa ce s-a efectuat o donatie in scopuri caritabile sau pentru a
sustine procesul de imbunatatire al acelei aplicatii software.

Licenta free software - licenta libera

Software-ul liber ofera dreptul de a folosi, studia, modifica si imbunatatii aplicatia

cu restiricii minime. Pentru ca un program sa fie sub licenta libera este necesar sa
fie oferit public codul sursa ce sta in spatele programului impreuna cu o nota de
copyright ce va descrie libertatea de a copia, modifica si transmite codul sursa.