Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC)

Politica Externă şi de Securitate Comună (PESC) a apărut şi s-a dezvoltat ca o consecinţă

firească a procesului de construcţie europeană, în condiţiile în care au devenit evidente
beneficiile acţiunii comune derulate sub egida Uniunii pe plan internaţional. În esenţă, PESC este
constituită din ansamblul deciziilor la care statele membre, inclusiv România, ajung în comun,
privind relaţionarea lor prin intermediul Uniunii cu ceilalţi actori din sistemul internaţional.

Politica de Securitate şi Apărare Comună (PSAC) constituie braţul operaţional al PESC. PSAC
este un instrument relativ recent al palierului interguvernamental al UE, aflat în evoluţie
conceptuală din 1998 (summit-ul franco-britanic de la Saint Malo) şi operaţionalizat din 2003 -
când a fost adoptată Strategia Europeană de Securitate (SES) şi au fost lansate primele misiuni -
şi destinat îndeplinirii obiectivelor definite prin Strategie. Raportul de implementare a SES
(2008) consemnează noile provocări ale mediului internaţional de securitate.

O contribuţie importantă în sprijinul consolidării securităţii UE şi a celei internaţionale, o

reprezintă numeroasele misiuni de gestionare a crizelor – din 2002, când a fost creată prima
misiune civilă în domeniul poliţiei, EUPM Bosnia şi Herţegovina, au fost lansate aproximativ 30
de misiuni civile şi operaţii militare. În timp, Uniunea Europeană şi-a construit reputaţia unui
actor capabil de o abordare cuprinzătoare în materie de gestionare a crizelor, în măsură să
recurgă atât la instrumente din sfera civilă, cât şi din cea militară. Statele membre UE depun
eforturi constante în sensul ameliorării capacităţilor civile şi militare de care dispun, pentru a
răspunde adecvat diverselor provocări de securitate, într-un mediu internaţional complex şi
adeseori imprevizibil.

România s-a implicat în PSAC încă din etapele sale incipiente, construindu-şi propriul profil. În
prezent, ţara noastră este un participant activ la PSAC, atât pe dimensiunea politică, consacrată
susţinerii intereselor identificate de statele membre ca fiind comune în domeniul securităţii şi
apărării, cât şi pe cea operaţională, contribuind la numeroase misiuni civile şi operaţii militare ale
UE de gestionare a crizelor.

Intrarea în vigoare în decembrie 2009 a Tratatului de la Lisabona a marcat un nou capitol în

consolidarea cadrului instituţional de abordare a Politicii de Securitate şi Apărare Comune, prin
instituirea postului de Înalt Reprezentant al UE pentru Politica Externă şi de Securitate şi prin
înfiinţarea Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE).

Modificările urmăresc eficientizarea modului de acţiune al PSAC, în paralel păstrându-se

caracterul interguvernamental şi principiul unanimităţii pentru luarea deciziilor. În contextul
procesului general de consolidare a politicii de securitate şi apărare comune, UE continuă să îşi
rafineze conceptele şi abordările faţă de diferite spaţii de interes, în ultimii ani adoptând, în linie
cu Abordarea Cuprinzătoare în materie de conflicte externe şi crize, o serie de Strategii regionale
- Strategia UE pentru Sahel, Cornul Africii, sau Golful Guineei. Comunicarea comună a
Comisiei şi Înaltului Reprezentant al UE privind Abordarea Cuprinzătoare în materie de conflicte
externe şi crize a fost emisă în decembrie 2013. Abordarea Cuprinzătoare urmăreşte ca acţiunea
UE să devină mai consistentă, mai eficientă, recurgând la o abordare strategică în plan extern.
Abordarea Cuprinzătoare presupune mai mult decât implicarea în teatre externe cu misiuni civile
şi operaţii militare, vizând angajarea timpurie în procesul de planificare a unei intervenţii a
tuturor actorilor care pot avea valoare adăugată şi facilita la depăşirea crizei respective (state
membre UE, grupuri de lucru specializate ale Consiliului UE, Delegaţiile UE din terţe state,
reprezentanţi speciali ai UE, actori din sfera diplomatică, cea civilă, militară, a asistenţei pentru
dezvoltare şi a celei umanitare).

În decembrie 2013, după mai mulţi ani în care domeniul securităţii şi apărării a figurat mai puţin
pregnant pe agenda Consiliilor Europene, în mare măsură din cauza crizei financiare, a avut loc o
reuniune în contextul căreia au fost adoptate decizii în vedere revigorării sectorului apărării.
Astfel, şefii de stat şi de guvern au decis că se impune dezvoltarea în continuare a unei Politici de
Securitate şi Apărare credibile şi eficiente. Concluziile Consiliului European din decembrie
2013 au identificat, totodată, 3 domenii prioritare în care acţiunea UE trebuie să se concentreze
în perspectivă:

 Creşterea eficacităţii, vizibilităţii şi impactului PSAC (UE trebuie să îmbunătăţească

trimiterea rapidă în teatru a misiunilor civile şi propriile capacităţi de răspuns rapid; vor fi
avute în vedere şi domenii precum apărarea cibernetică, securitatea maritimă şi
managementul frontierelor);
 Dezvoltarea capacităţilor prin aprofundarea cooperării în procesul de dezvoltare a
capacităţilor militare. Sub egida Agenţiei Europene de Apărare/EDA vor fi dezvoltate în
comun proiecte dedicate sistemelor aeriene pilotate de la distanţă, ameliorării
capacităţilor de realimentare a aeronavelor în zbor, comunicaţiilor guvernamentale prin
satelit, apărării cibernetice;
 Întărirea industriei europene de apărare, urmărindu-se ca aceasta să fie integrată,
sustenabilă, inovativă şi competitivă. Statele membre vor depune eforturi pentru
ajutorarea întreprinderilor mici şi mijlocii, pentru edificarea de standarde comune în
planul industriei de apărare, recunoaşterea reciprocă a certificărilor militare şi
aprofundarea cooperării între cercetarea civilă şi cea militară.

Impactul Tratatului de la Lisabona în sfera PSAC

Tratatul de la Lisabona inovează considerabil în domeniul PSAC, urmărind obiectivul de a întări

dimensiunea de securitate a UE. Sunt aduse o serie de modificări care schimbă vechiul mod de
desfăşurare al PESA/Politica Europeană de Securitate şi Apărare (prevăzută a deveni o Politică
de Securitate şi Apărare Comună – Common Security and Defence Policy) şi formalizează
aşadar transformarea PESA în PSAC, păstrând totodată caracterul său interguvernamental şi
principiul unanimităţii.

O parte dintre modificările în planul concret vor fi mai clare în momentul definitivării
elementelor legate de arhitectura instituţională a PSAC. Rolul şi locul special al ÎR pentru
Afaceri Externe şi Politică de Securitate şi Serviciul de Acţiune Externă (SEAE) reprezintă, de
asemenea, elemente de noutate.
Capacităţile militare vor rămâne, în continuare, la dispoziţia statelor membre, ele putând fi
oferite ca resurse în desfăşurarea operaţiilor PSAC, pe baze voluntare, dar conceptul de
cooperare structurată permanentă va permite statelor membre care doresc, îndeplinesc criteriile şi
au realizat angajamente privind capacităţile militare stabilite prin Protocolul 10 anexat la Tratatul
de la Lisabona, în ceea ce priveşte dezvoltarea de capacităţi pentru PSAC, o integrare militară
superioară. Tratatul introduce, de asemenea, posibilitatea creării unui fond iniţial de gestionare a
operaţiilor şi vizează o îmbunătăţire a capacităţilor cu sprijinul şi sub orientarea Agenţiei
Europene de Apărare/EDA.

Un aspect deosebit de important pentru creşterea eficienţei misiunilor UE de gestionare a

crizelor, conform Tratatului de la Lisabona, îl reprezintă extinderea ariei de acţiune a misiunilor
dincolo de cele existente, de tip umanitar, de menţinere a păcii şi management al crizelor,
inclusiv impunerea păcii (cunoscute ca sarcini de tip Petersberg), prin includerea operaţiilor
comune de dezarmare, furnizarea de asistenţă şi consiliere militară, combaterea terorismului. De
asemenea, elemente de noutate sunt clauza de solidaritate şi cea de asistenţă şi sprijin reciproc în
caz de agresiune.