Sunteți pe pagina 1din 7

MINISTERUL EDUCATIEI,CULTURII SI CERCETARII AL REPUBLICII MOLDOVA

Colegiul Iulia Hasdeu din Cahul


Specialitatea contabilitate
Catedra de economie si ecologie

REFERAT
Tema: Efectele șomajului
Disciplina: Teoria economica II

Eleva: Axenti Daniela


Grupa: C1722
Profesor: Stoleru Olimpia

2019 Cahul
Șomajul este o stare negativă a populației active disponibile, care nu gasește locuri de muncă,
din cauza dereglării relației dintre dezvoltarea economiei ca sursă a cererii de muncă și evolutia
populației ca sursă a ofertei de muncă. Conform definiției Biroului Intenational al Muncii, in
cadrul șomajului se includ persoane apte de muncă, in varsta de peste 15 ani, dar care nu au un
loc de muncă remunerat deși caută de lucru și sunt disponibile pentru muncă. In condițiile
contemporane, șomajul este considerat ca neocuparea forței de muncă. Ocuparea forței de
muncă poate fi exprimată în 2 modele:
a) Ca ocuparea absolută – prin numarul persoanelor, care participă la activitățile utile
societății.
PAO – persoane apte de muncă ocupate
b) Ca ocuparea relativă – prin rata ocupării (Ro)
În ultimele decenii creșterea șomajului influențeaza substanțial asupra PNB, de aceea
analiști acorda o deosebită atenție corelației dintre creșterea economică și șomaj.Rata
ocupării – Ro poate fi determinată:

Ro =

PAO – persoane apte de muncă ocupate; PA – persoane apte de muncă

Șomajul reprezintă o stare a pieții muncii caracterizată printr-o oferta a forței de muncă mai
mare decît cererea de ea. Șomajul mai poate fi caracterizat după:

a) frecvența (cît de des se află o persoana în șomaj timp de o perioada de timp(un an));

b) durată (timpul de aflare a persoanei în șomaj);

c) distribuția (reprezentată dupa vârsta, sex, profesii).

Șomajul poate fi măsurat în forma lui relativă și absolută. Forma relativă este rata șomajului,
forma absolută numarul șomerilor.Rata șomajului determină ponderea șomerilor în numar total a
persoanelor apte de muncă.

RS =

Numărul șomerilor: s=PA-PO

Problematica ocupării si a șomajului a fost tangențial abordată in analiza tranzacțiilor de pe


piața muncii, unde se manifestă ca o discrepantza dintre cererea si oferta de munca. In fond, ea
constituie un aspect major al echilibrului macroeconomic și este strans legată de realizarea

2
creșterii economice actuale și potențiale și din acest considerent reprezintă o componentă
importantă a politicii macroeconomice avand implicații atat economice, cat și sociale.
Ocuparea deplină sau lipsa de şomaj semnifică faptul că circa 97-98% din populaţia activă
disponibilă este utilizată efectiv.
Șomajul se clasifică in :
* Șomajul voluntar se mai numeste si șomaj clasic și apare chiar în conditiile în care piața
muncii se afla în echilibru. El este reprezentat de toți cei care nu au un loc de muncă și ar dori să
lucreze, dar la un salariu mai mare decât cel existent la momentul respectiv pe piața.
* Șomajul involuntar este reprezentat de persoanele care doresc să se angajeze la salariul
existent pe piață, dar nu o pot face pentru ca nu există locuri de muncă. Explicația acestui șomaj
se află în rigiditatea salariilor, stabilite dupa cum se știe prin negocieri colective, care se
revizuiesc destul de rar (cel mai frecvent, o dată pe an). Rigiditatea salariilor are și alte
explicații pe lângă negociere, cum ar fi aceea că schimbarea salariilor poate fi costisitoare
pentru firme (antrenează, de exemplu, costuri de negociere). O altă explicație se afla în faptul
că, de multe ori, firmele nu micșorează salariul atunci când crește oferta de muncă, deoarece ele
platesc muncitorii în funcție de productivitatea muncii. Pentru a munci la fel de bine, muncitorii
vor primi același salariu. De exemplu, șomajul involuntar se poate datora unui soc al ofertei care
deplaseaza curba ofertei agregate pe termen scurt spre stânga; cererea de bunuri de consum scade,
antrenează o reducere a cererii de muncă, iar în economie apare șomajul involuntar.
Din punct de vedere statistic, indicatorii prin care se apreciază șomajul sunt de două feluri :
- indicatori absoluți ;
- indicatori relativi ;
Indicatorii absoluți sau indicatorii de nivel - se referă la numarul efectiv de șomeri. Ei se exprimă
in “persoane” și se determină pentru anumite peioade de referință: lunar, semestrial, anual.
Numarul șomerilor se calculează și in corelație cu anumite variabile demografice, ca: varstă,
sex, stare civilă, dar și ținand cont de pregatirea profesională, de nivelul studiilor sau de
repartiția teritorială.
Indicatorul relativ prin care se apreciază intensitatea șomajului este unul din cei mai importanți
indicatori macroeconomici: rata șomajului. Acest indicator se determină prin raportarea
numărului total de șomeri la populația activă și se exprimă in procente. Nivelul ratei șomajului
și evoluția acesteia reprezintă unul din barometrii in functie de care se iau anumite măsuri de
protecție socială sau decizii de politică economică. Concret, acest indicator se poate determina
in modalități variate. Relațiile de calcul pot să fie diferite in practică, in funcție de legislația
națională sau de informațiile disponibile. Diferențele care apar sunt determinate de elemente
cum sunt:

3
- termenii de raportare și se referă la numitorul raportului care poate fi populația activă sau, de
exemplu, populația in limitele varstei de muncă ;
- conținutul indicatorilor primari luați in calcul ;
- sursele de colectare a informațiilor ;
- metodologia de calcul .

Aspectele șomajului in Republica Moldova


In Republica Moldova şomajul reprezintă una dintre cele mai grave probleme, soluţionarea
căreia va permite echilibrarea economiei naţionale.
Șomajul are cauză rigiditatea salariului real la scădere, nivelul prea ridicat al acestuia pretins
de lucrători şi presiunile sindicale asupra modului de determinare a salariului care împiedică
întreprinzătorii să ridice cererea de forţă de muncă la nivelul care ar absorbi întreaga ofertă
existentă la un moment dat.
Cauzele șomajului :
- cauze subiective ( care au ca element determinant voința individială a celui care se află
in ipostaza de șomer ) → șomaj voluntar ;
- cauze obiective ( includ restructurarea activităților economice, insuficiența creșterii
economice, caracterul ciclic al evoluției economiei și explozia demografică )
→ șomaj involuntar .
Şomajul voluntar rezultă din faptul că o parte din şomeri acceptă voluntar să rămână în
această situaţie pentru o perioadă mai scurtă sau mai lungă de timp. Teoria lui John Maynard
Keynes susţine ideea că şomajul involuntar există dacă, în cazul unei creşteri uşoare, în raport
cu salariul nominal, a preţurilor la bunurile pe care le consumă muncitorii, cât şi cererea totală
de mână de lucru dispusă să muncească la salariul nominal curent, cât şi cererea totală de mână
de lucru la acel salariu, ar fi mai mari decât volumul existent al ocupării. Cauza şomajului
involuntar este insuficienţa cererii de consum. Cum cererea de forţă de muncă e derivată din
cererea pentru bunurile la producerea cărora este folosită, explicaţia şomajului involuntar nu se
găseşte pe piaţa muncii, ci pe piaţa bunurilor şi serviciilor. Pe fundalul creşterii numărului
şomerilor şi diminuării locurilor de muncă vacante apare necesitatea implementării unor măsuri
noi de politică de ocupare şi protecţie socială a şomerilor care ar face faţă situaţiei create.
Consecințele șomajului sunt urmatoarele:
a) pe plan național - șomajul influențează dinamica mărimi PIB; societatea suportă
costurile șomajului pe seama contribuției la fondul de șomaj; existența unui șomaj de
lungă durată poate genera acte de violență, infracțiuni etc.;

4
b) la nivel de individ - familie – șomajul se repercutează negativ asupra venitului; indemnizația
de șomaj este mai mică decât salariul; erodarea economiilor dacă ele există; deteriorarea calității
forței de muncă în condițiile unui șomaj de lungă durată.
Șomajul afectează, pe planul intreaga societate. In Republica Moldova, statul pierde impozite
pe venituri pe care le-ar fi perceput de la salariați dacă aceșția n-ar fi fost afectați de șomaj,
trebuind să platească in plus și servicii medicale, sociale pentru șomeri; operatorii economici
pierd profiturile pe care le-ar fi putut obține dacă ar fi utilizat intregul personal; intreaga
populație a țării pierde veniturile suplimentare pe care le-ar fi putut obține ca o consecința a unei
producții naționale superioare; in același timp creșterea șomajului este oferta de muncă, ceea ce
poate conduce la o scădere generală a salariilor; mai mult șomajul este o sursă potențială pentru
fapte criminale și antisociale. Dintre consecințele pozitive ale șomajului se pot aminti: șomajul
constituie o rezeră de forță de muncă pentru acoperirea cererii suplimentare de muncă in
anumite perioade; crează premise pentru reducerea salariilor, și pe această bază a costurilor și
prețurilor; crează relații de concurență mai puternice intre salarii cu efecte favorabile asupra
rezultatelor muncii lor.
Înfăptuirea proceselor de ocupare rațională a forței de muncă presupune stapânirea lor atât la
nivelul microeconomiei, cît și la cel al economiei naționale, printr-un management ai resurselor
umane eficient sub aspect economic și social-cultural. Această implică îmbunatațirea deciziilor
privind resursele umane la nivelurile respective. Totodată, este utilă și o anumită supraveghere
guvernamentală, însa nu ca o intervenție în deciziile vânzatorilor și cumpărătorilor de forță de muncă.
Politicile de ocupare reprezintă un ansamblu de măsuri elaborate de stat pentru a interveni pe
piață muncii, în scopul stimulării crearii de noi locuri de muncă, al ameliorării adaptării resurselor
de muncă la nevoile economice.
Politicile de ocupare sunt: politici pasive si politici active.
Politicile pasive de ocupare sunt acelea care pornesc de la nivelul ocupării considerat dat și
urmaresc găsirea de șoluții pentru angajarea excedentului de resurse de muncă.
Aceste politici țin seama de faptul că nivelul ocupării este determinat de condițiile generale din
economie, reglate de piață, și pun accentul pe protecția șomerilor, îndeosebi prin indemnizația
(ajutorul) de șomaj și pe convingerea unor persoane active să se retragă de pe piața muncii.
Măsurile ce compun aceste politici au caracter defensiv și provoacă o suire de spirit pesimistă,
vizează o nouă segmentare a pieței muncii și o diminuare relativă, pe mai departe, a persoanelor
ocupate. Totodată, astfel de măsuri se corelează cu mărirea generală a productivității, ale cărei
efecte permit acoperirea, de către unitățile economice, a costurilor privind ajutorul de șomaj.
Dar trebuie avut în vedere că ridicarea productivității in Republica Moldova riscă să anuleze

5
efectul creării de noi locuri de muncă, ca urmare a reducerii duratei saptamânii de lucru, în
cadrul unor unități economice.
Dintre măsurile de politică pasivă de ocupare relevăm pe cele mai semnificative, cum sunt:
reducerea duratei muncii; diminuarea vârstei de pensionare; creșterea perioadei de școlarizare
obligatorie; sporirea numărului locurilor de muncă cu program zilnic redus și atipic;
descurajarea activităților salariale feminine; restricționarea sau interzicerea imigrărilor etc.
Politicile active de ocupare sunt acelea ce presupun un ansamblu de măsuri, metode, procedee
si instrumente cu ajutorul cărora se urmarește sporirea nivelului ocupării.
Acest ansamblu cuprinde măsuri menite să favorizeze accentuarea mobilității populației active,
precum și crearea de noi locuri de muncă pe baza de investiții. Asemenea măsuri ale caracterului
ofensiv, favorizează adaptarea locurilor de muncă la populația activă disponibilă in Moldova.
Dintre măsurile de politică activă de ocupare cele mai relevante sunt: ameliorarea conținutului
învatamântului de toate gradele; îmbunătățirea orientării școlare si profesionale a tinerilor,
corelându-se aceasta si cu cerințele reconversiei forței de muncă; stimularea mobilității
persoanelor active spre noile locuri de muncă; încurajarea cercetării științifice pentru extinderea
activităților economico-sociale; extinderea măsurilor ecologice; amplificarea investițiilor ca act
economic fundamental, cu cea mai mare capacitate de a crea locuri de muncă etc.
Un aspect important al politicilor de ocupare constă în felul în care acestea urmaresc rezolvarea
dilemei salarii-ocupare. Pe de o parte, o politică monetară și fiscală a țării, menită să strunească
marirea prețurilor, poate sa conducă la o rată a șomajului inacceptabilă. Pe de alta parte, o
politică monetară si fiscală menită să satisfacă expansiunea economică, pentru a asigura un nivel
redus al șomajului, poate conduce la o creștere inacceptabila a nivelului prețurilor.

6
Referințe bibliografice
1. Popescu C,Gavrilă I,Ciur D, ,Teorie econoimică generală ,Volumul
II,Macroeconomie,Editura ASE,București 2005
2. DORNBUSCH, R., FISCHER, S.,Macroeconomics, sixth edition- International edition,
McGrow-Hill, Inc. 1994, capitolul 17, The Tradeoffs between inflation and Unemployment.
3. D.Moldovanu “Teorie Economica “,Chisinau,editura Arc, 2006
4. http://www.google.md/
5. http://www.ANOFM.md/
6. http://www.statistica.md/
7. http:// www.jobmarket.gov.md/
8. http://www.referat.ro/
9. http://www.regielive.ro/