Popescu Cătălina

Analiză de film
The Other Side Of The Wind

Lungmetrajul „The Other Side Of The Wind” este ultimul film realizat de
regizorul Orson Welles, apărut post-mortem în 2018.

Filmul are în prim-plan cea de a 70-a aniversare a regizorului Jack Hannaford,

prezentată în voice-over ca ultima sa zi de viață. Sunt invitați la petrecerea
aniversară atât prieteni, studenți, tineri cinefili, critici dar și oameni care nu îl
admiră atât de mult ca tânăra generație. Gazda petrecerii este Zarah Valeska, o
actriță cu care Hannaford are o relație de prietenie mai mult sau mai puțin bazată
pe afecțiune. Regizorul este punctul de interes al tuturor. Camerele predomină în
jurul său, fiind filmat și înregistrat în mod constant. Toți vor să facă
documentare despre el sau să scrie cărți, este supranumit Hemingway-ul
cinematografului și atrage prin arta sa neconvențională. În prima parte a filmului
este tăcut, ucenicul său, Brooks Otterlake, un aspirant regizor de film, vorbind în
locul lui. Prietenia lor pare a fi una strânsă dar care spre sfârșitul filmului se
destramă ușor. Otterlake știe foarte multe despre Hannaford, atât de multe încât
a avut în proiect să scrie o carte despre el, dar proiectul a rămas neterminat, la
doar 5 capitole. Apar împreună pe tot parcursul filmului, fiind un duo care pare a
fi de neseparat.

În incipit, toată lumea se află la un studio de film. De acolo, fiecare ia ori o

mașină, ori un autobuz pus la dispoziție de regizor pentru a ajunge la vila unde
se ține petrecerea. Cadrele se schimbă în mod alert, sunt prezente jumpcut-urile
care trec de la autobuz la mașina în care se află Hannaford, Otterlake și alți
jurnaliști, sau la un cinematograf unde un posibil finanțator se uită la noul film
al lui Hannaford care este încă neterminat.
Coloristica alternează de la o imagine la alta. Fie este alb-negru, fie color, culori
pastelate și puțin șterse care creează ambiența anilor 70. Acest joc de culori,
repetat pe tot parcursul filmului are o tendință documentaristică. În film, toți
reporterii filmează, aspect care ne poate duce cu gândul că ceea ce vede
spectatorul este de asemena filmat de reporteri prezenti la acțiune. Camera este
ținută din mână și urmărește personajele, numeroasele camere oferindu-ne
unghiuri diferite de a privi lucrurile. De asemena, muzica de la început și cea
prezentă pe parcursul lungmetrajului este un instrumental de jazz care oferă
acțiunii melancolie și dramatism.

Când toată lumea se strânge la casa unde va avea loc onomastica, Hannaford
prezintă publicului noul său film : „The Other Side Of The Wind”. Această
proiecție are loc cu câteva întreruperi din cauza a doua pene de curent. Acest
lucru ii face pe oameni sa mute proiecția într-un drive-in, un cinema în aer liber
unde se putea viziona filmul direct din mașină. În casa gazdei au loc numeroase
ironii, sunt puse întrebări indiscrete și deranjante și au loc șicane între o anume
domnișoară critică de film și Otterlake și Hannaford. Acest lucru deraiază în
finalul filmului când Hannaford este acuzat că întotdeauna s-a culcat cu femeile
actorilor săi pentru a nu fi tentat să o facă chiar cu aceștia. Acuzația îl aduce pe
Hannaford care pe tot parcursul filmului a fost calm, ironic și nu foarte vorbăreț,
într-o stare de agresivitate care îl face sa îi dea o palmă peste față femeii.

Filmul din film este unul pe cât de interesant pe atât de confuz. Cele 2 personaje,
o femeie indiancă și un tânăr motociclist nu vorbesc și nu comunică decât prin
priviri sau limbajul corpului. Nuditatea este o temă predominantă în film și chiar
punctul de concentrare pentru că totul e bazat pe corp și plăceri carnale. Firul
narativ este vag, fără continuitate, părți din film lipsind și astfel fragmentând
povestea și logica desfășurării acțiunii.

„The Other Side Of The Wind” este o satiră adusă atât filmelor de tip
documentar dar și a Hollywood-ului din perioada aceea. Un film memorial care
prezintă o viziune inedită și capricioasă asupra relațiilor umane și a vieții, a
unui regizor idolatrizat de o generație aspirantă spre arta liberă exprimare.