Clericii din vechile județe Olt și Romanați care au participat la Primul

Război Mondial

Dan-Dumitru ANASTASESCU

Introducere
La 15 iunie 1914 a avut loc atentatul de la Sarajevo în urma căruia arhiducele Franz
Ferdinand şi soţia sa au fost ucişi de un naţionalist sârb. Asasinatul a servit ca pretext Austro-
Ungariei pentru atacarea Serbiei la 15 iulie 1914. În mai puţin de o săptămână, marile puteri
europene erau antrenate în război, prin intrarea în acţiune a celor doua alianţe. Carol I şi
oamenii politici români aveau motive întemeiate să se teamă de război. Poziţia geografică a
României, potenţialul ei economic şi uman făceau inevitabilă implicarea ţării noastre în
conflict. Alianţa cu Puterile Centrale complica însă lucrurile. Era evident că România nu
putea să lupte alături de Austro-Ungaria, poziţia noastră faţă de război fiind stabilită la
Consiliul de Coroană de la Sinaia din 21 iulie 1914. La şedinţa prezidată de rege au participat
membrii guvernului, foşti prim-miniştri şi conducătorii principalelor partide politice1.

Astfel, în comunicatul oficial se preciza că atitudinea de neutralitate a României se

motiva prin faptul că nu a fost prevenită de aliatul său de izbucnirea războiului, aşa cum
prevedea tratatul de alianţă, iar Austro-Ungaria nu fusese atacată, în perioada neutralităţii,
opinia publică românească şi principalele partide politice fiind alertate de posibila intrare a
României în război şi de problema întregirii naţionale.

După moartea regelui Carol I (27 sept. 1914), responsabilitatea politicii externe a fost
asumată de I. I. C. Brătianu, care, atât el, cât şi regele Ferdinand I înclinau spre Antanta, ei nu
intenţionau să renunţe la neutralitate fără garanţii complete din partea aliaţilor privind situaţia
României şi realizarea obiectivelor sale naţionale. Brătianu a fost prudent în negocierile cu
Antanta pentru a nu angaja prematur ţara în război. În acelaşi timp era conştient că România
nu putea rămâne neutră până la sfârşitul războiului, dacă dorea realizarea unirii.

Încă din 1914, România a stabilit o înţelegere formală cu Italia, cu care să acţioneze
împreună pentru lichidarea Austro-Ungariei în favoarea ei2 şi a încheiat o convenţie cu

1
Neagu Djuvara, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ed. Humanitas, București, 2010, p. 228
2
Ibidem

1
Rusia, prin care era recunoscut dreptul României de a ocupa teritoriile austro-ungare locuite
de români (Transilvania, Banat, Bucovina) în schimbul neutralităţii binevoitoare faţă de ruşi.

În iulie 1916, Aliaţii occidentali au acceptat condiţiile lui Brătianu, iar la 4 august 1916,
I. I. C. Brătianu şi reprezentanţii diplomatici ai Franţei, Marii Britanii, Rusiei şi Italiei la
Bucureşti au semnat convenţiile politice şi militare care stimulau condiţiile intrării României
în război, toate aceste tratate au fost aprobate de Consiliul de Coroană din 14 august 1916,
România declarând în mod direct război Austro-Ungariei.

România a intrat în război fără ajutorul promis din partea Antantei, iar după patru luni
de luptă, armata română pierdea două treimi din teritoriul naţional şi jumătate din efectiv,
cauzele acestei înfrângeri fiind multiple: obiectivele încredinţate armatei române erau
ambiţioase, dar nerealiste; România era înconjurată din trei părţi de duşmani; în sud, avea de
apărat o frontieră de 1.700 km; avea o armată numeroasă, dar slab echipată şi lipsită de
experienţă; aliaţii nu şi-au respectat promisiunile; planul de război obliga la ofensive pe două
fronturi.

Ofensiva victorioasă a trupelor române în Transilvania a fost umbrită rapid de

înfrângerea de la Turtucaia3, iar ofensiva austro-germană din Transilvania s-a încheiat cu
străpungerea trecătorilor Carpaţilor Meridionali. În plus, mareşalul Mackensen a trecut
Dunărea şi a ocupat Bucureştiul (23 noiembrie 1916).

Astfel, Guvernul, autorităţile, armata şi o parte a locuitorilor s-au retras în Moldova,

două treimi din România rămânând sub un regim de ocupaţie militară foarte sever. Germania
a dominat prin administraţia şi economia organizate cu eficienţă teutonică, alimentele fiind
raţionalizate, prin acest fel populaţia având mult de suferit4.

Frontul s-a stabilizat în final în sudul Moldovei (ianuarie 1917) şi capitala a fost
stabilită temporar la Iaşi, aici a fost format un guvern de uniune naţională, în care au intrat şi
conservatorii democraţi. Principalele obiective pe plan intern ale acestui guvern au fost
reforma agrară şi cea electorală. Moralul scăzut al ostaşilor în urma înfrângerii suferite, teama
faţă de posibilele tulburări sociale şi de revoluţia rusă din martie 1917 au dat impuls
reformelor, iar la 23 martie 1917, regele a remis o proclamaţie către trupele sale.

Situaţia populaţiei din Moldova a fost foarte grea în perioada 1917-1918. Resursele
erau insuficiente pentru o populaţie de două ori mai numeroasă decât înainte. Suferinţele au

3
Ibidem, p. 229
4
*** Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, Vol. XII, Ed. Academiei Republicii Socialiste
România, 1975, p. 213

2
fost agravate de izbucnirea unei epidemii de tifos, care a răpus peste 80.000 de oameni. În
ciuda acestei situaţii grele, speranţele românilor au renăscut, personalităţi ca regina Maria, N.
Iorga, George Enescu și alții le-au încurajat sentimentele patriotice5.

Până în mai 1917, armata română a fost refăcută, fiind dotată cu armament modern şi
având un moral ridicat. Un rol important în refacerea acesteia 1-a avut misiunea militară
franceză, condusă de generalul Henri Berthelot, armata română, reorganizată în Armata I şi
Armata a II-a, numărând acum circa 460.000 de oameni.

Astfel, războiul a fost reluat pe frontul din Moldova în iulie 1917, când generalul
Alexandru Averescu a pornit ofensiva de lângă Mărăşti, în cadrul efortului general aliat de pe
fronturile de est şi vest de a învinge Puterile Centrale6. Dar succesul obţinut de armata
română nu a putut fi exploatat. Situaţia din Galiţia şi Bucovina se agravase, iar trupele ruse
din Moldova se dezorganizau. La 24 iulie 1917, mareșalul Mackensen profită de situaţie şi
lansează o ofensivă menită să scoată România din război. În bătălia de la Mărăşeşti (24 iulie -
6 august 1917), ruşii se retrag din faţa atacului german, dar Armata I română reuşeşte să-i
oprească pe germani, provocându-le pagube importante. În nord, Armata a II-a română a
reuşit să respingă un atac austro-german la Oituz, ca urmare, planul Puterilor Centrale a
eşuat, dar evenimentele din Rusia (25 octombrie 1917 - lovitura de stat bolşevică) au
schimbat radical situaţia militară şi politică7.

Armatele ruseşti din Moldova, în curs de dezmembrare, devin adevărate bande de

jefuitori, în timp ce forţele române sunt transformate în forţe de poliție pentru zona din
spatele frontului. Aliaţii României ar fi dorit ca ea să continue să lupte singură, dar acest
lucru era însă imposibil. După ce bolşevicii şi ucrainenii au semnat tratate de pace cu Puterile
Centrale, România este obligată să accepte condiţiile grele ale tratatului de la Bucureşti. Deşi
prin Tratatul de la Bucureşti România devenea dependentă politic şi economic de Puterile
Centrale, guvernul a obţinut recunoaşterea unirii Basarabiei cu România8.

Sfârşitul războiului a dus la o răsturnare spectaculoasă a situaţiei României, la 28

octombrie 1918, regele Ferdinand a ordonat armatei să reintre în război şi, la 18 noiembrie, s-
a întors la Bucureşti în fruntea trupelor sale. Curând după acest sfârșit victorios al războiului,
prin unirea României cu Bucovina și Transilvania, s-a născut România Mare.

5
Adrian Cioroianu, Aproape un secol de dinastie, Ed. Scrisul Românesc, Craiova, 2018, p. 40
6
C. M. Ciocazan, Amintiri din războiul reîntregirii neamului, Ed. Aius PrintEd, Craiova, 2007, p. 74
7
Ibidem
8
Pr. Mircea Păcurariu, Unirea cea Mare, în ”Biserica Ortodoxă Română și Marea Unire”, Vol. II, Ed. Basilica,
București, 2018, p. 185

3
 De remarcat este faptul că, și Biserica a fost prigonită în timpul Primului Război
Mondial de către trupele de ocupație, astfel una din măsurile grave luate împotriva clerului
ortodox român de nemți a fost persecutarea sau arestarea acelora care erau considerați
militanți activi pentru împlinirea idealului poporului român sau a altora care se pronunțaseră
cu privire la intrarea României în război, de partea Antantei9. Numărul mare de preoți
prigoniți de către trupele ocupante, în special din zona Olteniei, este o mărturie a participării
efective a clerului împotriva inamicului.

Activitatea pastoral-misionară a preoţilor militari în timpul Primului Război Mondial,

precum şi statutul Serviciului Religios al Armatei, care a coordonat această activitate, sunt
două lucruri care au contribuit la unificarea poporului nostru. Prezenţa preoţilor în mijlocul
trupei a contribuit hotărâtor la întreţinerea moralului ridicat al Armatei Române după
retragerea din toamna lui 1916 ca şi la menţinerea credinţei în victorie, în participarea la un
război sfânt pentru neam şi țară, ceea ce a suplinit considerabil lipsa instruirii şi a
echipamentului de luptă corespunzător. Preoţii militari au dat un ajutor important
formaţiunilor sanitare în îngrijirea răniţilor şi combaterea marii epidemii de febră tifoidă din
primăvara lui 1917 şi au desfăşurat o activitate misionară deosebită în rândul populaţiei
civile.

În şedinţa sa din 15 mai 1915, Sfântul Sinod al Bisericii Autocefale Române hotăra să
numească un superior al preoţilor din armată în persoana preotului iconom Constantin
Nazarie, profesor de morală la Institutul Teologic Bucureşti şi director al Seminarului
Teologic din capitală10. Cu aceleaşi prilej a fost adoptată şi o decizie a Sfântului Sinod
referitoare la preoţii de armată, care cerea tuturor Episcopiilor şi Mitropoliilor să dea preoţi
trebuincioşi pe timp de pace şi de război, titraţi în teologie, cu aptitudini pentru păstorirea
militară11 care să aibă vârsta cuprinsă între 30 şi 45 de ani. Preoţii militari urmau să fie
numiţi de către Ministerul de Război, la recomandarea Bisericii şi intrau sub regimul legilor
militare, asimilându-se corpului ofiţeresc. Ei trebuiau să însoţească trupa oriunde vor merge,
dând poveţe pastorale şi efectuând serviciile religioase. Marele Stat Major al Armatei
Române a aprobat propunerile venite din partea Bisericii, cu rezerva că protoiereul
Constantin Nazarie era ataşat, doar în caz de mobilizare, la Marele Cartier General al Armatei

9
Ibidem
10
Arhim. Iuliu Scriban, Moartea iconomului profesor Constantin Nazarie, în rev. ”Biserica Ortodoxă Română”,
Nr. 3, An 1926, pp. 160-161
11
Iconom Const. Nazarie, Activitatea preoților de armată în campania din 1916-1918, Tipografia Cărților
Bisericești, București, 1921, p. 8

4
ca Şef al Serviciului Religios. Imediat după numirea sa, Protoiereul Nazarie a înaintat mai
multe referate prin care solicita ca însărcinarea sa de Protopop al preoţilor de armată să
înceapă imediat şi să aibă un caracter permanent, deoarece unificarea şi armonizarea
activităţii preoţilor în armată o considera la fel de importantă pe timp de pace ca şi pe timp de
război. Într-unul din aceste rapoarte, el deplângea faptul că preoţii militari până azi nu au la
dispoziţie nici o tradiţie şi nici un regulament de urmat12 şi sunt privaţi de posibilitatea de a fi
pregătiţi din timp pentru misiunea lor. De asemenea, el considera absolut necesară
reglementarea statutului preoţilor în armată, prin asimilarea cu gradele ofiţereşti. Cu acordul
autorităţilor militare, Protoiereul Nazarie a elaborat, în cursul anului 1915, câteva instrucţiuni
pentru preoţii de armată în vreme de război prezentate Marelui Stat Major al Armatei13 care
prevedeau până la cele mai mici detalii, rezolvarea tuturor cazurilor care puteau apărea în
timpul războiului în activitatea preoţilor militari.

I. Cei mai importanți clerici din județele Olt și Romanați prigoniți de

trupele germane

1. Preotul Constantin N. Păunescu din Mihăești, Olt

Părintele Constantin N. Păunescu, chiar dacă nu a participat activ la campania militară,
a fost executat de trupele ocupante14. Astfel, în ziua de 14 februarie 1917, o femeie ce slujea
în casa părintelui Păunescu a găsit o grenadă germană și, neștiind ce să facă cu ea, a ascuns-o
în bucătăria casei. A doua zi, femeia a declanșat din greșeală grenada, pierzându-și viața, iar
casa preotului transformându-se într-un maldăr de ruine. Alarmate de explozie, autoritățile
germane de la postul de poliție nemțesc din localitate au luat hotărârea să-l aresteze pe preot
cu întreaga familie și cu alte două femei, deoarece în posesia lor se găsiseră arme
asemănătoare. A doua zi, câțiva ofițeri, împreună cu un judecător, se deplasează de la
Drăgănești-Olt la Mihăești, făcând astfel o anchetă sumară asupra cazului. La data de 21
februarie 1917, preotul, soția sa și cele două femei au fost judecați. Pentru că era acuzat de
neexecutarea ordinului imperial și complot contra armelor germane, părintele Păunescu a
fost condamnat la moarte și soția sa la doi ani de închisoare, iar cele două femei la câte un an
de detenție. Astfel, în seara aceleași zile, în văzul tuturor oamenilor, părintele Păunescu era
dus la locul de execuție, fiind împușcat de 10 soldați germani. De menționat este faptul că

12
Ibidem
13
Aceste instrucțiuni au fost publicate în rev. ”Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 11-12, An 1915, pp. 882-895
14
Pr. Sergiu Grigore Popescu, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și naționale ale poporului
român (secolele XIX și XX), Ed. Aius PrintEd, Craiova, 2010 ,p. 177

5
părintele Constantin N. Păunescu avea doar 28 de ani, iar la scurt timp, după această imensă
pierdere a familiei și a comunității, doi dintre cei trei copii ai părintelui vor muri din cauza
lipsurilor, soția sa fiind eliberată după șase luni de detenție15.

2. Preotul Dumitru D. Filip din Dobrun, Romanați

Părintele Dumitru D. Filip s-a născut în anul 1887 în localitatea Redea, județul
Romanați. A absolvit Seminarul Teologic de gradul II, fiind hirotonit preot la data de 1
septembrie 1907, pe seama Parohiei Dobrun, județul Romanați16. Părintele a fost arestat de
trupele de ocupație la data de 2 martie 1918 deoarece povățuise credincioșii să nu presteze
niciun serviciu dușmanului. Astfel, în timpul percheziției, din casa sa, s-a găsit un carnețel al
părintelui despre un anume militar maghiar care jefuia satul. Din acel moment, părintele Filip
a fost bătut de respectivul militar maghiar și trimis în arest la Balș, Slatina, iar mai apoi la
Craiova, unde a fost judecat. La 13 septembrie 1918, a fost condamnat la 1 an de detenție, pe
motivul că învăța credincioșii să nu dăruiască nimic trupelor germane. La 13 noiembrie 1918,
a fost eliberat de trupele române17.

3. Preotul Alexandru Georgescu din Dăneasa, Olt

Părintele Alexandru Georgescu a fost arestat și condamnat la 10 ani de închisoare
pentru că a blestemat poporul german, în timp ce soția sa a fost condamnată la șase luni.
Împreună, au fost trimiși în detenție, la o închisoare din Berlin, unde, după o perioadă scurtă
de timp, părintele a decedat, iar soția sa a fost eliberată, fiind grav bolnavă18.

4. Preotul Haralambie Popescu din Hotărani, Romanați

Părintele Haralambie Popescu s-a născut la 5 mai 1894 în satul Seaca, județul
Teleorman. Licențiat în Teologie, a fost hirotoni preot la 14 octombrie 1916, pe seama vechii
Mânăstiri Hotărani, Romanați. A fost arestat de trupele germane pentru că, împreună cu doi

15
Ibidem, pp. 177-178
16
Ibidem, p. 176
17
Pr. Grigore N. Popescu, Preoțimea română și întregirea neamului, temnițe și lagăre, Vol. II, Tipografia
Vremea, București, 1940, pp. 233-134
18
Ibidem, p. 213

6
credincioși, a încercat să saboteze un tren inamic, dar a reușit să evadeze, ascunzându-se într-
o localitate învecinată19.

5. Preotul Ion Predescu din Știrbei, Romanați

Părintele Ion Predescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul I și a fost hirotonit preot
la data de 26 iulie 1880 pe seama Parohiei Știrbei20. În timpul ocupației germane, părintele
Predescu a fost prigonit de un anume militar maghiar Zabinski pentru că își apărase fiica din
calea acestuia. În urma acestor prigoniri diabolice, la 16 mai 1917, părintele Ion Predescu
trece în ceata drepților21.

6. Preotul Oprea I. Ștefănescu din Vișina Nouă, Romanați

Părintele Oprea I. Ștefănescu s-a născut la data de 19 august 1887 în localitatea
Bucinișu din județul Romanați. A absolvit Seminarul Teologic de gradul II, fiind hirotonit
preot II la data de 27 decembrie 1908, pe seama Parohiei Vișina Nouă, din 1919 devenind
paroh al aceleași parohii, fiind mult timp și învățător în respectivul sat. Deoarece sprijinea
populația în timpul ocupației străine, părintele Ștefănescu a fost adeseori prigonit de trupele
germane22.

7. Preotul Vasile Constantinescu din Cepari, Romanați

Părintele Constantinescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul I, fiind hirotonit preot
la data de 27 iunie 1886, pe seama Parohiei Cepari, județul Romanați. Deoarece a refuzat să
ofere trupelor de ocupație germane diferite produse, părintele a fost bătut și prigonit de
acestea23.

19
Ibidem, p. 235
20
*** Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noului Severin în trecut și acum, Tipografia Guttenberg, București,
1906, p. 637
21
Pr. Grigore N. Popescu, op. cit., pp. 234-235
22
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 178
23
Ibidem, p. 176

7
 8. Preotul Constantin Gogiulescu din Oteștii de Sus, Olt
Părintele Gogiulescu a fost arestat de trupele germane și trimis într-un lagăr din
Germania pentru doi ani de detenție24. Nu se cunosc alte date despre viața părintelui.

II. Preoții de campanie din județele Olt și Romanați

1. Preotul Dumitru Brumușescu din Mierlești, Olt

Părintele D. Brumușescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul I, fiind hirotonit preot
pe seama Parohiei Mierlești, județul Olt. Împins de dorința de a participa, în calitate de preot
de campanie, în războiul de reîntregire al neamului, părintele a solicitat acest lucru, printr-un
memoriu, conducerii Episcopiei Argeșului, care i-a și fost aprobat25. A fost încorporat în
Regimentul 43 Infanterie și Regimentul 59 Infanterie, colonelul Pompiliu notând despre
activitatea sa: a avut mult de îndurat și de lucru foarte mult, regimentul fiind bântuit de tifos
exantematic, în care timp și-a făcut datoria cu mult zel. Pe front a fost totdeauna la datorie,
ducându-se până la prima tranșee, pentru a mângâia pe cei răniți și a îngropat pe cei căzuți
pe câmpul de onoare. Totdeauna și-a făcut datoria în conștiință. Am fost foarte mulțumit de
serviciile aduse corpului, pentru care a fost propus la înaintare și înaintat. Un preot foarte
serios, s-a purtat cu multă demnitate atât în mijlocul trupei, cât și între ofițerii corpului26.

2. Preotul Constantin P. Buzescu din Corbu, Olt

Ca și predecesorul său, părintele Buzescu a trimis diferite memorii Episcopiei
Argeșului prin care cerea să fie mobilizat pe front drept preot de campanie 27. Astfel, preotul
Buzescu a fost trimis la Regimentul 4 Infanterie28, iar pentru meritele sale a primit diferite
aprecieri din partea superiorilor armatei române: N-a scăpat nici un moment prielnic de a
contribui cu fapta și cu vorba la ajungerea scopului dorit. Sfătuitor neprețuit. În tot timpul
luptelor a știut să sădească în inima ostașilor încrederea în șefi, în sine și în victorie,
ridicând sufletele lor. A contribuit la alinarea sufletelor celor răniți în luptă, iar eroilor
căzuți li s-au făcut toate serviciile, după datoriile noastre creștinești. Datorită felului de a-și
face datoria printre ostași, a contactat febra recurentă. (colonelul Calotescu); Muncește fără

24
Prof. Teodor Mavrodin, Episcopia Argeșului (1793-1949), Ed. Europroduct, Pitești, 2005, p. 476
25
Ibidem, p. 475
26
Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 84
27
Prof. Teodor Mavrodin, op. cit., p. 475
28
Pr. Prof. Nicolae C. Buzescu, Spicuiri din Jurnalul de front al preotului-căpitan,Constantin P. Buzescu, din
Corbu-Olt, în rev. ”Mitropolia Olteniei”, Nr. 10-12, An XXX (1978), pp. 804-805

8
cuget, fiind și un auxiliar folositor medicilor din corp, în căutarea răniților și bolnavilor.
(colonelul Constantinescu; Element distins, ce face cinste corpului clerical. În cele mai grele
situații, a fost în mijlocul soldaților, sub ploaea de gloanțe; a săvârșit la timp servicii
religioase celor căzuți și a dat un prețios concurs medicilor, pansând răniții și îngrijindu-i.
(generalul Mărgineanu); În cele mai grele împrejurări, de multe ori sub focul dușmanului, el
era în mijlocul trupei, încurajându-o cu fapta și cu vorba. A construit o capelă în dosul
frontului, a fost înaintat. (colonelul Calotescu) 29
. Părintele a murit în anul 1919, de febră
recurentă, contactată pe front30.

3. Preotul Ion G. Cerbulescu din Rusăneștii de Sus, Romanați

Preacucernicul preot Ion G. Cerbulescu a absolvit Seminarul Teologic de gradul II,
fiind hirotonit preot la data de 23 mai 1906, pe seama Parohiei Rusăneștii de Sus, județul
Romanați31. După ce a fost încorporat în Armata Română ca preot de campanie, părintele a
fost încadrat la Spitalul de evacuare al Corpului I. Doctorul Plăvănescu îl aprecia foarte mult,
caracterizându-l astfel: . . . cu un devotament de toată lauda și-a făcut întru totul nu numai
datoria de preot, dar a depus și o activitate neobosită în îngrijirea răniților, nesustrăgându-
se de la nici o obligațiune . . . Este foarte instruit, cu o educație aleasă, blând, împăciuitor și
disciplinat, făcându-se astfel să fie iubit și stimat de soldați și ofițeri32. Se pare că părintele va
muri la 18 octombrie 191733.

4. Preotul Dumitru Cunescu din Enoșești, Romanați

Părintele D. Cunescu s-a născut într-o familie de preot în anul 1883, în satul
Pârșcoveni, județul Romanați34. După ce și-a obținut licența în Teologie, a fost hirotonit
preot, în 1910, pe seama Parohiei Enoșești din județul Romanați. După ce a insistat să fie
trimis preot pe front, părintele a fost încadrat la ambulanța Diviziei a X-a. Doctorul
Popișteanu îl admira foarte mult pe părintele Cunescu, caracterizându-l: Are o cultură aleasă.
. . . În timpul luptelor din Transilvania era în mijlocul brancardierilor, îndemnându-i a

29
Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 51
30
Ibidem
31
Ibidem
32
Ibidem, pp. 52-53
33
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 200
34
Ibidem, p. 201

9
aduna răniții din gloanțele inamicului35, la fel și colonelul Broșteanu: E un spirit luminat și
conștient, în mijlocul trupelor, pe asemenea vremuri, servind mult a ridica moralul
oamenilor36.

Din octombrie 1917, părintele Cunescu începe să vegheze asupra orfanilor de război și
populației din satul Păunești, județul Putna. La finalul războiului, părintele Cunescu a fost
propus pentru a fi avansat de gradul de maior37.

5. Preotul Nicolae Ghigenescu din Ianca Nouă, Romanați

Părintele Nicolae Ghigenescu s-a născut în 1886 în satul Grojdibodu, județul Romanați.
Licențiat în Teologie, a fost hirotonit preot la 1 ianuarie 1913, pe seama Parohiei Ianca Nouă.
Se cunoaște faptul că a fost preot de campanie, dar nu se cunoaște unitatea militară la care a
fost încorporat38.

6. Preotul Ștefan Ionescu-Cazacu din Poiana, Olt

Binecunoscutul erou național, părintele Ștefan Ionescu-Cazacu s-a născut la 8 februarie
1859. După ce a absolvit Seminarul Teologic a fost hirotonit preot pe seama Parohiei
Șerbănești, iar la 15 februarie 1881, s-a transferat la Parohia Poiana, județul Olt39. Pentru
meritele sale a fost hirotonisit sachelar, fiind și învățător în localitatea unde slujea40. Chiar
dacă părintele Ionescu-Cazacu era înaintat în vârstă, având 57 de ani, totuși Episcopia
Argeșului i-a aprobat cererile prin care dorea să fie trimis pe front. Astfel, părintele a fost
încadrat ca preot de campanie la Regimentul 3 Infanterie41. Generalul I. Vlădescu îl descria
astfel: . . . Este un preot dintre cei mai merituoși. A stat lângă soldați atât în perioada
refacerei, precum stă și acum cu ei alături în tranșee, dându-le sfaturi și povețe42. Tot
generalul I. Vlădescu vorbește și despre moartea eroică a părintelui Ionescu-Cazacu: . . . ca
un adevărat părinte a îmbărbătat ostașii, făcându-i să lupte în credința lui Dumnezeu pentru
mărirea neamului și dezrobirea pământului strămoșesc; și a fost rănit de obuzele inamicului,

35
Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 28
36
Ibidem
37
Ibidem
38
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 202
39
Ibidem
40
Prof. Const. Pavel, Preotul Ștefan Ionescu-Cazacu, în rev. ”Mitropolia Olteniei”, Nr. 1-2, An XXIII (1971), p. 81
41
Ibidem
42
Iconom Const. Nazarie, op. cit., pp. 76-77

10
care i-au provocat moartea, dându-și sfârșitul în ziua de 1 ianuarie 1918. A murit moarte de
erou acest stâlp al bisericii creștine, la postul de lângă copiii săi sufletești, pe care-i
întreținea în credință în Dumnezeu, Țară și Rege43 . Osemintele pământești ale preotului erou
Ștefan Ionescu-Cazacu au fost așezate alături de alte oseminte ale eroilor români în
Mausoleul de la Mărășești44.

7. Preotul Emanoil Mărculescu din Corabia, Romanați

Părintele Emanoil Mărculescu s-a născut în anul 1847 în satul Câineni, județul Gorj.
După ce și-a obținut licența în Teologie a fost hirotonit diacon pe seama Catedralei
Episcopale din Râmnic, iar mai apoi preot, la 6 octombrie 1907, pe seama Bisericii Sfânta
Treime din orașul Corabia, județul Romanați45. Părintele Mărculescu a fost instalat preot de
campanie pe seama Regimentului 59 Infanterie. Astfel, locotenent-colonelul Homoriceanu își
nota despre el: . . . în luptele de la 12 septembre, de la Pasul Vulcan, a ajutat pe medici la
pansarea răniților, la posturile de prim ajutor, nu puțin expus proiectilelor artileriei. . . . m-a
îngrijit și pe mine și a îngrijit și mângâiat 900 răniți români, ce erau în spital. Merită a i se
da recompensa de război, înaintându-se și decorându-se46.

8. Preotul Constantin Milcoveanu din Slatina, Olt

Părintele Milcoveanu a fost preot slujitor la Catedrala Sf. Gheorghe-Ionașcu din
Slatina. Acesta a participat activ la campania din anul 1913, în Bulgaria, iar în Primul Război
Mondial a fost încorporat la Spitalul de contagioși al Corpului I Armată, fiind înlocuit în anul
191647.

9. Preotul Nicolae Popescu din Brastavățu, Romanați

Părintele Popescu s-a născut în 1886 în satul Crușov, județul Romanați, iar după ce și-a
obținut licența în Teologie a fost hirotonit preot, în anul 1912, pe seama Parohiei Brastavățu.
Din activitatea de preot militar a sfinției sale cunoaștem faptul că a slujit la Divizia a IV-a din

43
Pr. Prof. Acad. Niculae M. Popescu, Preoți de mir adormiți în Domnul, Tipografia Cărților Bisericești, București,
1942, p. 170
44
Prof. Const. Pavel, op. cit., p. 82
45
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 203
46
Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 83
47
Pr. Sergiu Grigore Popescu, op. cit., p. 203

11
Regimentul 5 Infanterie, participând activ la campania din 28 octombrie 1918, și că, ulterior,
a fost avansat la gradul de căpitan48.

10. Preotul Ștefan Bazilescu din Balș, Romanați

Părintele Bazilescu, deși era înaintat în vârstă la momentul intrării României în război,
având vârsta de 60 de ani, a trimis diferite scrisori autorităților bisericești prin care cerea
binecuvântarea de a participa la război în calitate de preot militar. Astfel, părintele a fost
încorporat la Regimentele 66 și 1 Infanterie, la Spitalul Mobil Nr. 11, la ambulanța Diviziei a
XV-a și a VIII-a, iar ulterior este transferat la Trenul Sanitar Nr. 1 49. Doctorul Pomponiu își
nota despre părintele Bazilescu: . . . a fost propus spre decorare și înaintare. . . . după o
convalescență de o lună și-a reluat serviciul, cu un zel și devotament de adevărat apostol,
deși încă foarte debil50. În primăvara anului 1918, părintele Bazilescu a fost demobilizat, iar
la scurt timp după terminarea războiului s-a pensionat51.

Concluzii
Conform celor menționate mai sus, putem menționa faptul că slujitorii Bisericii noastre
strămoșești, fie ei mici sau mari, și-au adus aportul lor modest, alături de toată suflarea
românească, la înfăptuirea marelui ideal al românilor, între care slujitori amintiți din județele
Olt și Romanați sunt așezați la loc de cinste.
Aducem tuturor cuvenitul respect și omagiul nostru de recunoștință, luându-i ca pilde
de slujire ai Bisericii și ai neamului nostru, la aniversarea centenarului Marii Uniri din anul
1918, anul înfăptuirii unității noastre de stat.

BIBLIOGRAFIE
I. Izvoare documentare:
1. *** Documenta Romaniae Historica, B. Țara Românească, Vol. XI, Ed. Academiei
Republicii Socialiste România, 1975;
2. *** Sfânta Episcopie a Eparhiei Râmnicului Noului Severin în trecut și acum,
Tipografia Guttenberg, București, 1906.

48
Ibidem, p. 204
49
Ibidem
50
Iconom Const. Nazarie, op. cit., p. 56
51
Ibidem

12
 II. Lucrări generale:
1. CIOCAZAN, C. M., Amintiri din războiul reîntregirii neamului, Ed. Aius PrintEd,
Craiova, 2007;
2. CIOROIANU, Adrian, Aproape un secol de dinastie, Ed. Scrisul Românesc, Craiova,
2018;
3. DJUVARA, Neagu, O scurtă istorie a românilor povestită celor tineri, Ed. Humanitas,
București, 2010;
4. MAVRODIN, Prof. Teodor, Episcopia Argeșului (1793-1949), Ed. Europroduct,
Pitești, 2005
5. PĂCURARIU, Pr. Mircea, Unirea cea Mare, în Biserica Ortodoxă Română și Marea
Unire, Vol. II, Ed. Basilica, București, 2018, pp. 168-186.

III. Lucrări speciale:

1. BUZESCU, Pr. Prof. Nicolae C., Spicuiri din Jurnalul de front al preotului-căpitan,
Constantin P. Buzescu, din Corbu-Olt, în rev. ”Mitropolia Olteniei”, Nr. 10-12, An
XXX (1978), pp. 801-822;
2. NAZARIE, Iconom Const., Activitatea preoților de armată în campania din 1916-
1918, Tipografia Cărților Bisericești, București, 1921;
3. PAVEL, Const., Preotul Ștefan Ionescu-Cazacu, în rev. ”Mitropolia Olteniei”, Nr. 1-2,
An XXIII (1971), pp. 81-84;
4. POPESCU, Pr. Prof. Acad. Niculae M., Preoți de mir adormiți în Domnul, Tipografia
Cărților Bisericești, București, 1942;
5. POPESCU, Pr. Grigore N., Preoțimea română și întregirea neamului, temnițe și
lagăre, Vol. II, Tipografia Vremea, București, 1940;
6. POPESCU, Pr. Sergiu Grigore, Participarea clerului din Oltenia la luptele sociale și
naționale ale poporului român (secolele XIX și XX), Ed. Aius PrintEd, Craiova, 2010
7. SCRIBAN, Arhim. Iuliu, Moartea iconomului profesor Constantin Nazarie, în rev.
”Biserica Ortodoxă Română”, Nr. 3 An 1926, pp. 160-161;

13