Măsurări electrice şi electronice

CARACTERISTICI GENERALE ALE MIJLOACELOR

ELECTRONICE DE MĂSURARE
Subiecte
2.1. GeneralităŃi
2.2. Caracteristici metrologice
2.3. Caracteristici constructive

2.1. GeneralităŃi

Procesul de măsurare presupune un fenomen de preluare a informaŃiei de la măsurand sub

forma unei energii/semnal, transmiterea acesteia la o unitate de prelucrare ce stabileşte valoarea
mărimii măsurate prin comparaŃie cu un etalon sau cu o scară şi o aplică unui bloc de ieşire care
poate avea şi rol de indicator.

Mărimile pot fi active, dacă sunt purtătoare de energie (forŃa, curent etc.) sau pasive, dacă
informaŃia este conŃinută în structura măsurandului (masa, rezistivitatea etc).

Preluarea informaŃiei de la măsurand se face de către un traductor, un dispozitiv care, pe

baza unei legi fizice, realizează transformarea unei mărimi fizice în altă sau aceeaşi mărime fizică,
diferită de prima calitativ sau cantitativ. Traductorul care transformă mărimea de măsurat provenită
de la măsurand într-o altă mărime, adecvată unei prelucrări ulterioare, se numeşte traductor de
intrare sau senzor, iar traductorul care transformă semnalul prelucrat, purtător de informaŃie de
măsurare, într-un semnal ce poate fi folosit la locul de utilizare, se numeşte traductor de ieşire.
Între traductorul de intrare şi cel de ieşire pot exista traductoare intermediare şi de
asemenea, blocuri de prelucrare şi/sau modificare a semnalelor (blocuri de condiŃionare a
semnalelor).

• ExemplificaŃi câte trei traductoare pentru fiecare dintre tipurile de traductoare

prezentate în clasificare, pentru mărimi active cât şi pentru mărimi pasive.
• Cum pot fi puse în evidenŃă mărimile pasive?

2.2. Caracteristici metrologice

Mijloacele de măsurare trebuie să realizeze o corespondenŃă biunivocă între mărimea de

măsurat x şi rezultatul măsurării y. Legea de corespondenŃă este descrisă de o ecuaŃie integro-
diferenŃială care permite caracterizarea dependenŃei pentru orice valoare a mărimii de intrare, în
regim permanent, dar şi în regim tranzitoriu. Pentru un regim staŃionar independent de timp,
dependenŃa celor două mărimi este descrisă de caracteristica de transfer statică (figura 2.1).
Limitele de măsurare sunt valorile extreme care pot fi măsurate, intervalul dintre ele reprezentând
intervalul de măsurare (domeniul de măsurare). Din caracteristica de transfer statică rezultă o serie
de caracteristici metrologice:
y y

ymax
ymax

ymin ymin

xmin x xmin xmax x

xmax
a). b).
Fig.2.1. Caracteristici de transfer pentru: a) aparat analogic şi
b) aparat numeric.

20
 Măsurări electrice şi electronice

a) RezoluŃia reprezintă cea mai mică variaŃie a măsurandului care poate fi apreciată la
ieşirea unui mijloc de măsurare. Astfel, pentru mijloacele de măsurare analogice aceasta este o
fracŃiune dintr-o diviziune, în timp ce pentru cele numerice, este de un bit/o unitate. RezoluŃia se
exprimă de obicei în unitatea de măsură a măsurandului.

b) Sensibilitatea, S a unui mijloc de măsurare se defineşte ca raport al variaŃiei mărimii de

ieşire, ∆y şi variaŃia măsurandului, ∆x care o produce:
D ∆ y
S = . (2.1)
∆ x
Dacă scara mijlocului de măsurare este liniară, sensibilitatea e constantă, inversul acesteia
fiind constanta mijlocului de măsurare.

c) Sensibilitatea relativă, Sr se defineşte ca raport al variaŃiilor relative ale mărimilor de

ieşire şi de intrare:

D ∆y / y
S = . (2.2)
r
∆x / x
d) Pragul de sensibilitate este cea mai mică variaŃie a măsurandului care este pusă în
evidenŃă de către mijlocul de măsurare.
ObservaŃie: RezoluŃia este o mărime ce caracterizează ieşirea, pragul de sensibilitate -
intrarea, iar sensibilitatea reprezintă o caracteristică de transfer a mijlocului de măsurare.

• ExemplificaŃi câteva mijloace de măsurare cu scara liniară.

• Care este diferenŃa dintre rezoluŃie şi pragul de sensibilitate? Se poate stabili o corelaŃie
între ele?
• Dacă un mijloc de măsurare are scara liniară, cât este sensibilitatea relativă?

O altă categorie de caracteristici metrologice evidenŃiază efectul erorilor/incertitudinilor care

intervin în procesul de măsurare:

Prin exactitate sau acurateŃe a unui mijloc de măsurare se înŃelege proprietatea acestuia de a da
rezultate cât mai apropiate de valoarea măsurandului. Exactitatea este caracterizată prin incertitu-dinea
instrumentală egală cu abaterea indicaŃiei mijlocului de măsurare faŃă de valoarea măsurandului;
deoarece aceasta este necunoscută atât ca valoare cât şi ca semn, în practică se consideră intervalul în
care se găseşte, cu o anumită probabilitate. Eroarea tolerată este incertitudinea instrumentală maximă
permisă pentru un mijloc de măsurare ce funcŃionează corect.

Exactitatea unui mijloc de măsurare se garantează numai pentru anumite valori impuse
condiŃiilor exterioare care pot influenŃa procesul de măsurare numite condiŃii de referinŃă
(temperatură, presiune, umiditate, tensiune de alimentare etc). În acest caz apar erorile de bază ale
mijlocului de măsurare. Nerespectarea condiŃiilor de referinŃă conduce la apariŃia unor erori
suplimentare.

Clasa de exactitate reprezintă simbolic, prin indicii de clasă, anumite caracteristici

metrologice ce trebuie să le îndeplinească mijlocul de măsurare. Trebuie remarcat faptul că prin
clasa de exactitate nu se indică direct incertitudinea de măsurare. De regulă, prin clasa de exactitate
se exprimă eroarea tolerată fie prin eroarea raportată, fie prin eroarea relativă sau o combinaŃie a
acestora. De exemplu, la instrumentele electrice indicatoare este normată eroarea raportată, la măsuri
- eroarea relativă, iar la aparatele electronice numerice o combinaŃie a acestora. Indicii de clasă sunt
standardizaŃi pentru tipuri de mijloace de măsurare; de exemplu, pentru aparatele electrice
indicatoare, clasele de exactitate standardizate sunt: 0,05; 0,1; 0,2; 0,5; 1; 1,5; 2,5; 5; 10 - clasa de
exactitate fiind definită ca eroare raportată maximă în procente, raportarea făcându-se la intervalul
de măsurare (c.p.=[|∆max| /(Xmax - Xmin)]⋅100).
Pentru mijloacele de măsurare numerică, acurateŃea se determină în funcŃie de valoarea
măsurată şi domeniul de măsurare - de exemplu: ±(0.005% din citire + 0.002% din domeniu):

21
 Măsurări electrice şi electronice

y = ax + b (2.3)
ceea ce conduce la o caracteristică a incertitudinii de măsurare reprezentată în figura 2.2.

AplicaŃie
Un voltmetru numeric cu 41⁄2 digiŃi (poate indica în intervalul ±19999), are domeniul de 2 V
şi măsoară 1,2340 V. Ştiind că acurateŃea este ±(50 ppm din citire + 10 ppm din domeniu),
să se determine eroarea de măsurare.
SoluŃie: Conform definiŃiei acurateŃei pentru mijloacele de măsurare numerică, rezultă că
eroarea comisă de voltmetru este:
δ [%] = 50 ⋅ 10−6 ⋅1,2340 ⋅ 100 + 10 ⋅10−6 ⋅ 2 ⋅ 100 = 0,00817%
Prin urmare, rezultatul măsurării este 1,2340 V± 0,1 mV.
ObservaŃie: Cifra zero din valoarea măsurată este semnificativă!

Prin repetabilitate (fidelitate) se înŃelege calitatea unui mijloc de măsurare de a da valori

apropiate între ele la repetarea unor măsurări asupra aceluiaşi măsurand, în condiŃii identice.
Reproductibilitatea este calitatea unui mijloc de măsurare de a da valori apropiate între ele la
repetarea unor măsurări asupra aceluiaşi măsurand, în locuri diferite. Aceste proprietăŃi admite
existenŃa erorilor sistematice, dar nivelul erorilor întâmplătoare este redus şi reprezintă precizia
mijlocului de măsurare.

JusteŃea reprezintă caracteristica unui mijloc de măsurare de a da valori apropiate de

valoarea adevărată la repetarea măsurărilor şi presupune un nivel redus al erorilor sistematice, dar
admiŃând prezenŃa erorilor întâmplătoare. Din cele două definiŃii rezultă că acurateŃea este rezultatul
însumării celor două proprietăŃi (figura 2.3).

+ =

Repetabilitate JusteŃe AcurateŃe

Fig.2.3. Exemplificativă pentru repetabilitate, justeŃe şi precizie.

O altă caracteristică metrologică este fineŃea, caracterizată prin calitatea mijlocului de

măsurare de a perturba cât mai puŃin măsurandul. Strâns legată de aceasta este puterea consumată,
adică puterea absorbită de mijlocul de măsurare de la măsurand.

22
 Măsurări electrice şi electronice

Fără a fi epuizate toate caracteristicile metrologice ale mijloacelor de măsurare, mai trebuie
amintită fiabilitatea metrologică - care reprezintă probabilitatea ca mijlocul de măsurare să
funcŃioneze corect, fără depăşirea erorilor garantate prin clasa de exactitate, un interval de timp
determinat, cu respectarea condiŃiilor tehnice impuse de constructor. Din punctul de vedere al
fiabilităŃii, mijloacele de măsurare sunt sisteme reparabile.
• Ce corelaŃie există între acurateŃe şi nivelul erorilor, respectiv cu incertitudinea de
măsurare??
• Din ce cauză trebuie precizate condiŃiile de referinŃă??
• ExemplificaŃi câteva erori de bază şi erori suplimentare pentru mijloacele de măsurare.
• În ce măsură clasa de precizie ne permite să stabilim eroarea de măsurare??
• Cum poate fi interpretată imaginea din figura 2.2??
• Ce corelaŃie există între fineŃe şi puterea consumată??

2.3. Caracteristici constructive

CondiŃiile efective de utilizare a mijloacelor de măsurare impun o anumită realizare
constructivă care să Ńină seama de problemele legate de montare, exploatare, întreŃinere şi reparare.
Asigurarea acestor cerinŃe pentru mijloacele de măsurare electrice este impusă prin normele
Comisiei InternaŃionale de Electrotehnică (CEI).

MenŃinerea performanŃelor statice şi dinamice ale unui mijloc de măsurare în condiŃii de

variaŃie a factorilor de mediu, a parametrilor surselor de alimentare, a măsurandului etc. se numeşte
robusteŃe.

Dintre caracteristicile constructive ale mijloacelor de măsurare se pot menŃiona:

a) Capacitatea de suprasarcină (suparaîncărcare), care este proprietatea unui mijloc de

măsurare de a suporta valori ale măsurandului care depăşesc intervalul de măsurare fără ca prin
aceasta să se modifice performanŃele funcŃionale sau să sufere deteriorări de natură constructivă; se
exprimă ca raport între valoarea maximă nedistructivă şi limita superioară a domeniului de
măsurare. După intervalul de timp în care se aplică suprasarcina se deosebesc suprasarcini de
scurtă durată (şocuri) şi suprasarcini de lungă durată; după încetarea acŃiunii acestora, mijlocul de
măsurare trebuie să revină la caracteristicile iniŃiale.

b) ProtecŃia climatică caracterizează comportarea mijlocului de măsurare la acŃiunea

agenŃilor climatici. Deoarece pentru orice zonă se determină anumite limite de variaŃie a factorilor
climatici, s-au stabilit zone caracterizate prin macroclime (foarte rece, rece, temperată, tropical-
umedă, tropical-uscată, putând fi şi cu caracter marin). În cadrul acestor zone sunt indicate limitele
de variaŃie a temperaturii, a umidităŃii relative a aerului, a nivelului de radiaŃii etc.

c) InfluenŃa perturbaŃiilor de natură electromagnetică, care pot fi exterioare, dar şi produse

de mijlocul electric de măsurat, se manifestă atât asupra mijlocului de măsurare, cât şi asupra
măsurandului şi informaŃiilor care se propagă pe liniile de transmisiune dintre subansamble.
Capacitatea mijloacelor de măsurare de a nu produce un nivel al perturbaŃiilor care să deranjeze
funcŃionarea altor aparate, precum şi de a nu răspunde imprevizibil la perturbaŃiile din mediul
ambiant în care lucrează, Ńine de domeniul compatibilităŃii electromagnetice.

Semnalele pot fi transmise în formă analogică sau numerică; de obicei, semnalele analogice
se transmit ca semnale unificate de tensiune (0 - 10 V) până la maxim 30 m sau semnale unificate de
curent (4 mA - 20 mA) - până la maxim 3000 m. În practică se preferă utilizarea semnalelor
unificate de curent, deoarece:
- asigură o bună imunitate la perturbaŃii şi nu sunt afectate de căderile de tensiune de pe linie;
- permite distincŃia între “0” echivalent cu 4 mA şi lipsa informaŃiei cauzată de o defecŃiune;
- necesită doar două conductoare prin care se poate face şi alimentarea unor subansamble (de
exemplu, traductorul), permiŃând totodată şi conectarea în serie a mai multor sarcini.

23
 Măsurări electrice şi electronice

Semnalele numerice pot fi transmise teoretic la orice distanŃă, prezentând erori de

interferenŃă reduse şi pot fi folosite direct în procesul de prelucrare numerică. Pentru transmiterea
acestor semnale există o serie de interfeŃe standardizate cu protocoalele aferente.

• De ce elemente constructive depinde capacitatea de suprasarcină a instrumentelor electrice

de măsurat??
• Cum poate fi asigurată protecŃia climatică pentru mijloacele electronice de măsurare ?
• De ce este necesar să existe şi caracteristici referitoare la: efectul vibraŃiilor şi şocurilor,
protecŃia împotriva coroziunii, a exploziilor, a pătrunderii corpurilor străine etc. ?
• Din ce cauză s-au standardizat semnalele electrice folosite la telemăsurări şi cum se
explică diferenŃele în ceea ce priveşte distanŃa maximă transmisă??

AplicaŃie
Un ampermetru are intervalul de măsurare 0-5 A şi clasa de precizie 1. Să se reprezinte grafic
variaŃia erorii relative (eroarea tolerată) în funcŃie de valoarea măsurată.
SoluŃie: Conform definiŃiei clasei de precizie rezultă că eroarea absolută maximă în modul, pe
care poate să o comită ampermetrul, este:
X max − X min
∆ max = c ⋅ ,
100
de unde rezultă că eroarea relativă de măsurare a mărimii x va avea un caracter de eroare limită
maximă:
∆ max − X min
δ lim max = ±
X
⋅ 100 = ± c ⋅ max [%] ;
x x
Prin urmare, deoarece clasa de precizie este definită pe baza erorii absolute maxime,
în modul, care poate să apară în oricare punct al intervalului de măsurare, rezultă că eroarea
relativă limită maximă are un caracter de incertitudine de măsurare şi reprezintă practic un
interval în interiorul căruia se găseşte, cu o anumită probabilitate, eroarea relativă de măsurare
(vezi figura 2.4).

1 2 3 4 5 I[A]

Fig.2.4. Graficul erorilor relative limită

24
REZUMAT
• Din punct de vedere energetic mărimile pot fi active sau pasive.
• Principalele caracteristici metrologice care rezultă pe baza caracteristicii de transfer
statice sunt: rezoluŃia, sensibilitatea (inclusiv sensibilitatea relativă) şi pragul de
sensibilitate.
• EvidenŃierea efectului erorilor ce apar în procesul de măsurare se realizează prin
caracteristicile: repetabilitate şi justeŃe, caracteristici care împreună reprezintă
acurateŃea.
• Clasa de exactitate este o caracteristică metrologică ale mijloacelor de măsurare care
reprezintă, de regulă simbolic, eroarea tolerată (incertitudinea instrumentală).
• Dintre caracteristicile constructive se pot menŃiona: capacitatea de suprasarcină,
protecŃia climatică, influenŃa perturbaŃiilor de natură electrică (compatibilitatea
electromagnetică).

ÎNTREBĂRI ŞI PROBLEME
1. Care sunt mărimile active şi respectiv, pasive din electrotehnică??
2. Din ce cauză la măsurarea mărimilor pasive este necesară o sursă suplimentară de
energie??
3. ExplicaŃi cum poate fi crescută rezoluŃia unui mijloc de măsurare cu ac indicator; dar
pragul de sensibilitate??
4. Din ce cauză se recomandă ca măsurarea cu aparatele electrice indicatoare să se facă
astfel încât indicaŃia să fie în ultima treime a scării gradate??
5. Un multimetru are domeniile de tensiune de 1, 3 şi 10 V; să se reprezinte grafic
dependenŃa erorii relative în funcŃie de valoarea măsurată în cazul cel mai favorabil,
6. Ce importanŃă practică are capacitatea de suprasarcină??
7. Cum se justifică faptul că semnalele numerice pot fi transmise la distanŃe oricât de mari
fără a fi afectate de perturbaŃii??
8. La măsurarea stofei cu ajutorul unei rigle gradate apar erori de fidelitate sau de justeŃe??
9. Ce criterii trebuie să avem în vedere la alegerea clasei de exactitate a mijlocului de
măsurare??
10. Care este unitatea de măsură a constantei unui mijloc de măsurare şi la ce poate fi
folosită??