Memoria

1. Definiție și caracteristici
Cei mai mulți autori definesc memoria ca proces cognitiv complex de întipărire,
stocare și actualizare a experienței noastre cognitive, afectiv-motivaționale, motrice sau
volitive (Bonchiș, 2004).
Conceptul de memorie se referă la relațiile funcționale existente între două grupe de
conduite observabile separate printr-un interval de durată variabilă, primele conduite
aparținând fazei de achiziție, conduitele ulterioare aparținând fazei de actualizare (Zlate,
1999). Asigurând legătura dintre trecut și prezent, memoria este considerată ca un fel de
„piatră unghiulară” sau „ șira spinării psihicului uman”, este cea care asigură „sensul
continuității de care depinde importanta noastră noțiune de eu” (Atkinson,2002).
Memoria umană se distinge de alte tipuri sau forme de memorie prin cel puțin 3
caracteristici (Zlate, 1999):
- este mijlocită în sensul că omul se servește de o serie de instrumente care au rolul de
mijloace de memorare, „stimul-mijloc”, reprezentate de diferite obiecte, cuvinte, operații, etc.;
-este inteligibilă implicând înțelegerea celor memorate, organizarea materialului după criterii
de semnificație ceea ce antrenează operațiile gândirii de analiză-sinteză; comparare;
abstractizare-generalizare; concretizare;
-este selectivă- depinde de particularități ale stimulului, particularități ale subiectului care
memorează.
2. Forme ale memoriei
A. Baddeley (1998) sublinează că elaborarea unei serii întregi de modele, în mare parte
asemănătoare se datorează controverselor care a avut loc pe această temă în jurul anilor `60 ai
secolului trecut. Cel mai invocat model este cel propus de R. Atkinson și R. Shiffrin care fac
distincția între:
-memoria senzorială numită și cea de foarte scurtă durată (Cosmovici,1996) apare imediat
după prezentarea unei informații, înregistrarea având loc în dimensiunile sale specifice
canalului de recepție: auditivă, vizuală, tactilă.
-memoria de scurtă durată ( memoria primară sau memoria de lucru) poartă acest nume pentru
că fără o reactivare specială, ea reține informația numai un interval de timp cuprins între 5
secunde și 8-10 minute. Memoria de lucru supranumită și „banca de lucru” (work-bench) a
sistemului memoriei este o componentă de interfață unde noile informații sunt păstrate
temporar și combinate cu informații care vin din memoria de lungă durată. (Woolfolk,2001)
-memoria de lungă durată (memoria secundară) se caracterizează prin stocaj permanent,
capacitate practic nelimitată; predominarea formelor semantice codificare, posibilitatea
existenței formelor neverbale corespunzătoare tuturor modalităților senzoriale (Druțu,1991).
În cadrul memoriei de lungă durată se pot distinge trei categorii și anume:
-memoria semantică legată în esență de cunoștințele asupra lumii, stocate în forma
propozițiilor, imaginilor sau schemelor care reprezintă relații dintre idei, schema fiind un
pattern sau un ghid de înțelegere a unui eveniment, concept sau deprindere (Gagne,1975).
-memoria episodică ce implică amintirea unor întâmplări, evenimente cotidiene, episoade ale
propriei vieți;
-memoria procedurală se referă la modul în care noi învățăm un procedeu de desfășurare a
unei activități cum ar fi tenis, ski, înot, mers pe bicicletă etc. Acest tip de memorie
procedurală, întâlnit în clasificările cognitiviștilor face trimitere la memoria motrică, de
asimilare a unor deprinderi în care elementul motric este central.
3. Dezvoltarea memoriei în primul an de viață
Investigațiile cele mai ample asupra memoriei nou-născutului au fost făcute de către
Carolyn Rovee – Collier și colaboratorii săi, care au subliniat că în urmărirea procesului de
învățare/memorare la sugari trebuie să se creeze situații care să-i intereseze. Experimentul
realizat de autoare presupunea suspendarea unui element mobil deasupra patului în care se
află copilul sau prin atașarea lui de picior, oferindu-i astfel acestuia posibilitatea să-l miște,
declașând starea de plăcere. După o perioadă de întrerupere de 1-14 zile se reia experimentul
obținându-se următoarele rezultate:
•copilul de 2-3 luni prezintă fenomenul de reținere;
•copilul de 2 luni înregistrează performațe mai scăzute atunci când se realizează o întrerupere
de 2 zile comparativ cu cele de 3 luni când fenomenul este vizibil după o întrerupere de o
săptămână (Baddeley,1998).
Sugarii, sublinează autoarea sunt capabili să-și formeze ceva analog unui concept,
fapt demonstrat printr-o altă serie de experimente în care sarcina era de discriminare (cuburi
galbene și fluturi de metal) (Atkinson,2002). Cu alte cuvinte sugarii pot învăța să reacționeze
față de anumiți stimuli specifici, au capacitate de reținere a unor elemente învățate, memoria
lor este dependentă de context, a cărui importanță scade după 12 luni (Berk,2002). Mai mult
decât atât se susține că nou-născutul își reamintește experiența din viața intrauterină,
manifestând preferință pentru sunete care redau bătăile inimii sau vocea feminină,
observându-se că nu există preferință pentru vocea tatălui comparativ cu alte voci masculine
(Brazelton, 1978 apud Atkinson, 2002).
4. Memoria episodică sau plastic-intuitivă (1-3 ani)
Numită de către Piaget și memoria de evocare, memoria imaginilor intuitive ale
obiectelor și formelor reflectă experiența senzorială a copiilor, astfel că reprezentările
concrete, amplasări ale obiectelor, figuri ale persoanelor constituie conținutul esențial al
acestui tip de memorie care apare la sfârșitul etapei senzorio-motorii, odată cu dezvoltarea
funcției semiotice sau simbolice care oferă copilului posibilitatea de a-și reprezenta lumea cu
ajutorul imaginilor mintale, limbajului sau gestului (Popescu-Neveanu,1982, apud Bonchiș,
2004).
Piaget împreună cu Sinclair au făcut un experiment: a prezentat copiilor 10 baghete
seriate după diferențele lor, cerând după o săptămână să le reproducă prin gesturi sau prin
desen. Un grup doar privea baghetele iar celălalt l-a descris verbal. Rezultatele au pus în
evidență faptul că memoria a făcut să predomine schema corespunzătoare nivelului copilului-
deci amintirea-imagine se referă la schemă nu la modul perceptiv. După 6 luni același subiecți
au oferit în desenul dim memorie o serie de baghete care în proporțir de 80% din cazuri au
fost superioare primei serii. Procesele înregistrate la nivelul schemei „sunt progrese ale
amintirii” spune Piaget, puse pe seama maturizării și rolului elementelor motorii dar și a
limbajului. Memoria antepreșcolarului este „ expresia proprietăților naturale ale creierului
uman de a conserva datele experienței personale (Crețu,2001). În urma experimentului făcut
de Katherine Nelson reiese că copiii care au aproape 3 ani își pot aminti deja evenimente ,
nume de persoane , copilul cu vârsta cuprinsă între 2 și 3 ani este capabil să își amintească
foarte bine unde a fost ascunsă o jucărie (Baddeley,1998).
Copilul memorează acum aspecte concrete care vor rezista mult și sunt legate de
dorințele sale însă este unanim recunoscut faptul că aceste manifestări ale memoriei au un
caracter spontan, involuntar, copilul nefiind capabil să-și fixeze scopuri, la fel se realizează și
reproducerea. Pe acest fond însă începe să se dezvolte memoria semantică în forma
„memoriei-povestire” care nu apare dintr-o dată ci parcurge după opinia lui Smirnov(1963)
următoarele stadii:
-povestirea acompaniament verbal al acțiunii
-cuvinte însoțite de acțiune
-povestirea autentică ca mesaj viu și plastic.
5. Memoria semantică sau verbal-logică (3-6 ani)
Preșcolaritatea este considerată perioada celei mai intense dezvoltări a memoriei fapt
ce explică și păstrarea unor amintiri din această etapă.
Din punct de vedere al proceselor memoriei putem menționa următoarele:
a. memorarea se realizează cu ușurință fapt pus pe seama plasticității pronunțate a
sistemului nervos care permite formarea legăturilor nervoase temporare, chiar dacă acestea
sunt încă instabile. Caracterul intuitiv-plastic, concret este imprimat de caracterul situativ al
gândirii care îi permite copilului să evoce cu ușurință imaginea obiectelor, jucăriilor care sunt
frumos colorate și au grad mare de atractivitate.
Nivelul dezvoltării limbajului nu-i permite copilului cel puțin la începutul perioadei,
să-și fixeze scopuri mnezice, ceea ce se va reflecta în caracterul involuntar, neintenționat, al
memorării, sarcinile de memorare fiind fixate de adult (Bonchiș,2004).
Nivelul dezvoltării gândirii, absența capacității de conservare și a reversabilității susțin
tendința copilului de a memora mecanic , fapt întreținut și de experiența cognitivă încă redusă
a acestuia. Cercetări recente însă susțin că problema copiilor nu este absența capacităților
logice, ci incapacitatea de „înțelegere a formei lingvistice a întrebării (Baddeley,1998). Astfel
din perspectiva teoriei procesării informației se explică dezvoltarea performanțelor cognitive
ale copiilor pe baza unui model privind memoria de lucru care are în vedere un sistem de
capacități limitate ce guvernează atât înmagazinarea temporară a informației cât și procesarea
acesteia.
b. păstrarea crește odată cu vârsta datorită maturizării morfologice și fiziologice pe de
o parte, iar pe de o altă parte datorită antrenării copilului în cât mai multe sarcini cu scop
mnezic, chiar dacă este fixat de adulți. Durata păstrării se exprimă în perioada latentă a
recunoașterii și reproducerii, prima fiind la copilul de 3 ani care poate fi de câteva luni, la cel
de 4 ani poate fi de 1 an, iar la copilul de 6 ani poate dura între 1 și 2 ani. Perioada
reproducerii crește mai încet (Bonchiș,2004).
c. actualizarea se dezvoltă de asemenea intens în această perioadă, copilul încercând să
reproducă la solicitarea adultului poezii, povești care au fost înșușite în cadrul programului de
grădiniță sau în afara acestuia. Asemenea memorării, actualizarea poate fi involuntară dar
încet își face loc și aspectul voluntar al acesteia. Din punct de vedere al preciziei și fidelității
actualizării putem sublinia că dacă vârsta antepreșcolară semnalăm multe confuzii,
generalizări greșite la vârsta preșcolară acestea sunt mai limitate grație unei evoluții firești dar
și datorită antrenării copilului într-o formă instituționalizată de educație. Levitov (1963)
sublinează că pot apărea acum chiar procedee de memorare și actualizare, repetarea
materialului sau gruparea acestuia.
O trăsătură importantă a memoriei preșcolarului este deci apariția caracterului
conștient și voluntar al acesteia, fapt pus în evidență de o serie de efectuate de reprezentanții
școlii de psihologie: P.I. Zincenco, N.Z.Istomina, A.A.Smirnov etc. Experimentul lui
Istomina a constat în citirea unui șir de cuvinte, cerându-li-se să le memoreze pentru a le
reproduce apoi. Memorarea s-a realizat în cursul unui joc (un copil trebuia să meargă la
„magazin” și să cumpere un număr de obiecte date). Denumirea acestora trebuia realizată de
copil la intrarea în magazin. Rezultatul experimentului fiind: productivitatea memoriei în
activitatea de joc s-a dovedi a fi net superioară primei situații. Au fost de asemenea
evidențiate diferite forme de comportament atât în sarcinile de memorare cât și în cele de
reproducere (Bonchiș,2004).
6. Dezvoltarea caracterului logic, conștient și voluntar al memoriei (6-
10 ani)
Intrarea în școală înseamnă o schimare radicală a mediului dar și activitate, învățarea
devenind obligatorie, subordonată unei sarcini. Dacă la vârsta preșcolară se memora mai mult
„ceea ce se întipărea de la sine și se reproducea „ceea ce îi venea în minte”, la școlarul mic
memorarea și reproducerea devin voluntare, intenționate. Leontiev (1964) sublinează că
această trecere la forme superioare de memorare se realizează gradual:
-memoria se dezvoltă mai întâi ca o capacitate naturală de întipărire și reproducere
care se formează înainte de intrarea în școală;
-schimbarea structurii procesului de memorare care în perioada școlară mică devine
mijlocit dar și în care rolul predominat îl dețin mijloacele externe;
-o ultimă fază este construită de folosirea cu precădere a instrumentelor, a procedeelor
care trec din planul extern în cel intern (Bonchiș,2004).
a. memorarea
Caracterul logic, conștient și voluntar al memorării nu apare dintr-o dată și nici nu este
asemănător la copilul de 6 ani cu cel al copilului de 10 ani ci urmează un curs ascendent de la
intrarea copilului în școală până înspre sfârșitul școlarității când atinge un maximum.
Experimentele efectuate de Smirnov (1963) pun în evidență următoarele:
-memorarea unui material intuitiv (imagini ale unor obiecte) se realizează mai ușor,
dar nu revine exclusiv primului sistem de semnalizare;
 -memorarea materialului verbal (denumiri ale unor obiecte) se realizează puțin mai
greu nefiind însă apanajul celui de-al doilea sistem de semnalizare.
b. păstrarea
La școlarul mic din necesități practice păstrarea trebuie să fie de durată mai lungă.
Pentru a asigura trăinicia cunoștințelor memorate copilul trebuie să recurgă la diferite strategii
între care un loc aparte îl ocupă repetarea materialului, care ridică o serie de probleme legate
de (Bonchiș,2004):
-numărul repetițiilor;
-forma repetițiilor;
-intervalul dintre repetiții;
-împărțirea materialului.
c. actualizarea
Se face prin recunoaștere și reproducere care urmează aproape aceeași linie de evoluție
ca și memorarea în sensul că se trece treptat de la caracterul involuntar la cel voluntar,
conștient.
Seriile de studii realizate de E.A. Farapanova (apud Smirnov,1963) au eviențiat câteva
particularități ale acestui proces dependent și de vârsta copilului:
-materialul intuitiv ușor verbalizabil este reprodus mai bine și mai repede;
-capacitatea de reproducere crește odată cu vârsta;
-gruparea materialului după sens crește odată cu vârsta;
-materialul verbal abstract este memorat și reprodus mai ușor de elevii mai mari
(Bonchiș,2004).
7.Tulburările de memorie
DISMNEZII CANTITATIVE
Hipermneziile: tulburări cantitative ale funcției mnezice constând în evocări
involuntare rapide și ușoare, tumultoase și multiple, realizând o indepărtare (circumscrisă) a
subiectului de prezent.
Se pot întâlni atât în condiții normale cât și patologice:
- la normali: evocările fiind legate de evenimente deosebite, cu caracter plăcut sau
neplăcut din viața subiectului, dar trăite intens (succes sau insucces deosebit,
cataclism, evenimente deosebite);
în afecțiunile psihice: iî general atunci când se realizează o îngustare a câmpului
preocupărilor prin focalizarea funcțiilor psihice: psihopatia paranoică și paranoia,
 unele oligofrenii („idioții-savanți”), debutul demenței luetice, nevroze: în unele
forme obsesionale, isterice („memoria hiperestezică”), în condiții speciale
(detenții, prizonierat), sindromul hipermnezic emoțional paroxistic tardiv
(TARGOWLA) consecutive stărilor febrile, intoxicației ușoare cu eter,
cloroform, barbiturice, în toxicomanii, epilepsie
forme particulare:
Mentismul reprezintă o derulare involuntară caleidoscopică a unor amintiri și idei.
Viziunea retrospectiva - formă supremă a hipermneziei, subiectul retrăind în câteva
momente principalele evenimente din întreaga sa viață. Se întalneste în: situații de
pericol existential iminent, în paroxisme anxioase de mare intensitate, în stări
confuzionale halucinatorii, în crize de epilepsie temporală.
Hipomneziile: tulburări cantitative ale funcției mnezice constând în evocări lente și
dificile, sărace și trunchiate cu tot efortul făcut, realizând o situație jenantă pentru subiect în
momentul respectiv.
Deși negate de unii autori, care le introduc în grupul amneziilor se pare că ocupă totuși
o poziție distinctă, fiind mai mult legate de deficitul prosexic decât de deteriorarea funcției
mnezice.
Se pot întâlni atât în condiții normale cât și patologice:
la normali: în activitatea curentă legată fiind de evenimente insuficient fixate sau
neglijate, preluate în stări de oboseală sau surmenaj;
în afecțiuni psihice: în nevroze prin deficit prosexic, în oligofrenie, prin
insuficiență, dezvoltare cognitivă, în stări predemențiale;
forme particulare.
Lapsusul: dificultate de evocare, pasageră, cu aspect lacunar de element al frazei.
Anecforia: constă într-o ușoară stare de tulburare a funcției mnezice, în care subiectul
evocă cu ajutorul anturajului, anumite evenimente care păreau uitate. Clasificarea în
cadrul alomneziilor nu este întru totul justificată; anecforia pare mai mult o dismnezie
cantitativă.
Amneziile: tulburări cantitative ale funcției mnezice constând în: prabușirea funcției
mnezice cu imposibilitatea evocării sau fixării realizând o situatie particulară, care obligă
subiectul la găsirea unor soluții de conjunctură.
Amneziile anterograde (de fixare): tulburare mnezică caracterizată prin:
imposibilitatea fixării imaginilor și evenimentelor după agresiunea factorială, dar cu
conservarea evocarilor anterioare agresiunii factoriale.
 Deficienta se datoreste fixarii, stocajul fiind relativ nealterat, putandu-se considera o
perturbare a memoriei imediate, in timp ce memoria evenimentelor indepartate este
conservata, fapt care ar putea permite considerarea amneziei anterograde drept o disociere
intre memoria imediata (a prezentului) si memoria evenimentelor indepartate (a trecutului)
avand ca element de referinta momentul agresiunii factoriale.
Se pot intalni in: stari nevrotice si reactii psihogene, sindrom Korsakov (alcoolic,
traumatic, infectios), stari de confuzie mintala, psihoza maniaco-depresiva, presbiofrenie.
Amneziile retrograde (de evocare): tulburare mnezica caracterizata prin:
imposibilitatea evocarii imaginilor si evenimentelor situate anterior agresiunii factoriale, dar
cu conservarea posibilitatii de fixare pentru evenimentele situate posterior agresiunii
factoriale.
Amnezii retrograde localizate (lacunare) pot fi considerate drept rezultanta a absentei
sau superficialei fixari pentru un moment, eveniment/etapa, ceea ce va face ulterior imposibila
evocarea, o adevarata „pauza de fixare”.
Amneziile lacunare elective sunt totdeauna psihogene, cu incarcatura afectiva; unele
amintiri inregistrate sunt „uitate” inconstient pentru ca sunt de obicei dezagreabile, uitare ce
este insa reversibila, la fel de rapid ca si instalarea ei. Amneziile elective sunt uneori globale,
subiectul uitand intreg trecutul, inclusiv identitatea sa, fenomen ce poate aparea periodic
(memorie alternativa) realizand personalitatile alternante descrise in psihiatria secolului al
XIX-lea, dar mai putin intalnite in zilele noastre.
Amnezii retrograde progresive (retro-anterograde) pot fi considerate ca o alterare
generala a functiei mnezice care intereseaza atat evocarea (memoria trecutului), cat si fixarea
(memoria prezentului), o adevarata lacuna care se extinde fara a mai fi zagazuita de momentul
de referinta (agresiunea factoriala).
In genere se accepta ca disolutia functiilor psihice nu este niciodata atat de profunda
incat sa impiedice procesul de fixare. De asemenea, s-a observat ca amintirile cele mai recente
se pierd primele, apoi amnezia progreseaza spre trecut, cu conservarea de obicei a amintirilor
din copilarie si tinerete (legea Ribot). Intr-un stadiu mai avansat, memorizarea devine
deficitara, realizandu-se amnezia progresiva retro-anterograda. Legea Ribot este argumentata
de J. Delay prin incarcatura afectiva a trecutului imediat, care necesita pentru redare o
tensiune psihica suficient de mare. Caracterul mai logic si mai simplificat al trecutului
indepartat favorizeaza evocarea; se pare ca amintirile mai vechi sunt stocate mai difuz, ele
rezistand mai bine la agresiuni.
DISMNEZII CALITATIVE (PARAMNEZII)
 Daca in tulburarile cantitative, cu deficit mnezic (hipomnezii si amnezii) subiectul
evidentiaza doar deficitul mnezic, in tulburarile calitative, subiectul incearca sa compenseze
deficitul mnezic prin aranjarea evenimentelor fie in alta ordine cronologica, fie schimband
pozitia sa fata de evenimentul evocat. Aceasta categorie de tulburari are ca trasatura comuna o
alterare a notiunii de „timp trait”. Sentimentul ca prezentul si trecutul nostru ne apartin se
estompeaza sau se prezinta in contratimp. Memoria autistica care nu mai este sub control
introduce in sinteza mnezica imaginile si afectele sale.
Paramneziile (termen introdus de Kraepelin) se caracterizeaza prin: evocari
deteriorate ale evenimentelor produse recent sau indepartat, fara o legatura cu realitatea
obiectiva traita de subiect, fie sub aspect cronologic, fie sub aspectul realitatii.
Deteriorarea evocarilor va fi suplinita de subiect prin contributia sa.
Paramneziile se grupeaza in:
- tulburari ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice)
- tulburari ale rememorarii trecutului (allomnezii)
Tulburari ale sintezei mnezice imediate (iluzii mnezice): cuprind evocari eronate
ale trairilor subiectului, neincadrate corect in timp si spatiu, sau, desi traite nu sunt
recunoscute de subiect ca proprii.
Criptomnezia: iluzie mnezica in care o idee, un material, o lucrare, de care evident nu
este strain (a auzit-o, a vazut-o) subiectul o considera drept a sa (nu este un plagiat-afirmatia
se face inconstient de beneficiile pe care i le-ar putea aduce).
Se intalneste in: schizofrenie, deliruri sistematizate (paranoice sau parafrenice),
demente traumatice si in stadiile evolutive ale dementelor senile si vasculare.
Falsa recunoastere (Wigman): iluzie mnezica in care o persoana necunoscuta
anterior de subiect este considerata drept cunoscuta. Falsa recunoastere poate fi difuza sau
generala creand impresia de „déjà vu”, „deja entendu”, ”deja raconte”, si in final de „deja
vecu” (deja vazut, deja auzit, deja istorisit si in final deja trait sau deja resimtit). Sentimentul
poate fi limitat la o singura persoana, obiect sau stare a constiintei. Mult mai rar se intalneste
iluzia de nerecunoastere: „bolnavul crede ca cunoaste persoane pe care nu le-a vazut si nu este
sigur ca cunoaste persoane deja vazute. In stadiul avansat „de la a recunoaste totul, peste tot si
permanent, el ajunge sa nu mai recunoasca nimic, nicaieri, niciodata” (J. Delay).
„Iluzia sosiilor” (descrisa de Capgras, 1924) este o falsa nerecunoastere constand in
faptul ca bolnavul considera ca sosie o persoana pe care o cunoaste in mod sigur. Este
intalnita in surmenaj, obnubilare, faza maniacala a PMD, stari maniacale in preinvolutiv si
involutiv, schizofrenii, deliruri cronice, sindromul Korsakov.
 Falsa nerecunoastere (Dromand si Levassort): iluzia mnezica in care o persoana
cunoscuta anterior de subiect este considerata drept necunoscuta. Opusa precedentei, este mai
putin frecvent intalnita, prezenta in psihastenii.
Paramneziile de reduplicare (Pick): iluzia mnezica in care o persoana sau o situatie
noua este identica cu o alta persoana sau situatie traita anterior. Este destul de rara si intalnita
mai ales in dementele presenile.
Tulburari ale rememorarii trecutului (allomnezii) cuprind clasificari mnezice, fie
sub aspectul situarii in cronologie, fie sub aspectul situarii in real.
Pseudoreminiscentele: falsificarea mnezica sub aspectul situarii in cronologie, in care
subiectul traieste in prezent evenimentele reale din trecut. E intalnita in sindromul Korsakov.
Ecmnezia: falsificarea mnezica sub aspectul situarii in cronologie, inversa
precedentei, in care subiectul se intoarce in trecut si retraieste activ evenimentele reale, dar
situate in trecut. Ecmneziile sunt tulburari ale memoriei in care episoade intregi ale trecutului
pot fi retraite ca si cum ar fi in prezent; au caracter tranzitor. Au fost descrise pentru prima
data de Pitters in isterie: „pacientele par sa piarda notiunea personalitatii prezente si sa o reia
pe cea pe care o aveau atunci cand se desfasura episodul de viata pe care il retraiesc, cu
comportamentul corespunzator”.
Viziunile panoramice ale trecutului sunt asemanatoare ecmneziilor: memoria unui
subiect in criza uncinata, sau intr-un pericol vital, este invadata de amintiri care ii dau iluzia
ca retraieste instantaneu intreaga existenta. Se intalneste in: dementa senila, confuzia mintala,
epilepsia temporala, isterie.
Confabulatiile: falsificare mnezica sub aspectul situarii in real, constand in
reproducerea de catre pacient a unor evenimente imaginare, incredintat fiind ca evoca trecutul
trait; act facut fara alt scop decat de a suplini deteriorarea mnezica (lacunele).

8. Instrumente folosite
REY FIGURA COMPLEXA
ETALON LA TESTUL

PERFORMANŢA LA FAZA DE COPIERE

Vârsta 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Ad

Medie 7,8 17 20,5 22,4 28,7 30,6 30 32,1 31,7 30,6 31 32 32

 4,6 6,4 5 5,19 4,18 2,70 2,6 2,6 2,39 2,6 2,5 2,1 1,8

Median 8 19 23 22 30,5 30,5 30,5 33 32 30,5 31 32,5 32

a
 Mod 2/8 19/21 24 22/31 - 34 32 35/6 - 30 31 32/35 32/33

Percentile
10 1 3 12 14 19 26 25 28 29 24 25 27 29

20 2 8 18 15 23 25 27 30 29 28 28 31 30

25 2 11 19 17 27 28 27 30 30 29 30 31 31

30 2 12 20 20 29 28 27 30 30 29 30 32 31

40 3 18 22 21 29 28 29 32 31 30 31 32 32

50 8 19 23 22 30 30 30 33 32 30 31 32 32

60 8 19 24 23 31 33 32 34 33 32 32 33 33

70 9 21 24 27 32 34 32 35 34 34 34 34 34

75 10 21 25 27 32 34 32 35 34 34 34 34 34

80 11 22 26 28 33 34 33 35 35 34 34 35 34

90 15 26 26 31 33 34 34 36 35 35 35 35 35

100 19 31 27 31 35 36 36 36 36 36 35 36 36

PERFORMANŢA LA FAZA DE REPRODUCERE DIN MEMORIE

Vârsta 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13 14 15 Ad

Medie 4,2 10,2 13,2 14,4 18,9 20 19,3 20 19,1 20,25 23 21,2 22

 3,0 5,3 5,2 5,7 5,14 3,5 3,38 3,4 5 4,07 3,9 3,6 4,9

Median 2,5 10 13 14 19,5 19,5 20 21 18 19,5 23 22 22

a

Mod 1 16 - 14/18 17 19 19/22 23 15/17 - - 22 22

Percentile
10 0 2 6 2 7 14 12 15 14 13 17 15 15
 20 1 3 7 8 12 16 15 16 15 15 19 20 17

25 1 4 7 9 16 16 16 17 15 17 19 20 18

30 1 4 8 10 17 18 16 17 16 17 20 21 19

40 1 9 11 14 17 19 19 18 17 19 21 22 21

50 2 10 13 14 18 19 20 20 18 19 23 22 22

60 3 11 16 17 22 20 21 22 20 22 24 23 24

70 5 14 16 18 23 22 22 23 23 22 25 24 26

75 5 14 17 18 23 22 22 23 24 23 26 25 27

80 6 14 19 18 25 23 22 23 25 23 27 25 28

90 9 18 21 22 27 26 24 23 28 24 28 26 29

100 11 23 22 28 29 29 26 27 32 33 32 28 35

BAREMUL DE TIMP PENTRU FAZA DE COPIERE

Vârstă Centil

10 25 50 75 100

4 15 min. 10 8 7 4

5 12 min. 10 8 7 3

6 15 min. 11 9 7 6

7 18 min. 11 9 7 5

8 11 min. 10 7 6 5

9 8 min. 7 6 5 4

10 10 min. 9 8 4 3

11 6 min. 5 4 3 2

12 8 min. 5 4 4 3
 13 5 min. 5 4 3 2

14 5 min. 5 4 4 1

15 6 min. 4 4 3 2

Ad. 6 min. 5 4 3 2

BAREMUL DE TIMP PENTRU FAZA DE REPRODUCERE DIN MEMORIE

Vârstă Centil

10 25 50 75 100

4 15 6 6 5 3

5 10 9 6 4 2

6 10 8 5 5 3

7 5 5 4 4 2

8 8 5 5 4 2

9 7 5 4 3 2

10 10 7 5 4 3

11 6 3 2 2 2

12 10 4 3 3 1

13 5 4 3 3 2

14 4 3 3 2 2

15 5 3 3 2 2

Ad. 6 5 4 3 1
 Testul Rey verbal

Testul se aplica subiectilor cu varsta intre 5 –15/16 ani.

ADMINISTRAREA PROBEI

Proba se desfăşoară în şase faze. Primele cinci faze urmărind memorarea unei
serii de 15 cuvinte în cinci repetiţii, iar cea de-a şasea fază urmărind capacitatea de
recunoaştere dintr-un text a cuvintelor memorate în fazele anterioare. Rey a întocmit pentru
fazele de memorare 4 liste, iar pentru faza de recunoaştere mici texte în care sunt incluse
cuvintele din cadrul listelor prezentate spre memorare.

Pentru faza I se dă următoarea instrucţiune: “ Eu îţi voi citi mai multe cuvinte, tu
le vei asculta şi când voi termina de citit, îmi vei spune toate cuvintele pe care le vei ţine
minte. Le vei spune aşa cum îţi vin în minte, nu trebuie să le spui în ordinea în care ţi le-am
spus eu. Dar trebuie să spui cât mai multe”. Când terminăm de prezentat lista pentru a creea
o pauză experimentatorul spune va spune: “ Ai auzit toate cuvintele acestea, spune acum toate
cuvintele pe care le ţii minte”. Cind subiectul începe să reproducă se notează toate cuvintele,
manifestările verbale şi ritmul reproducerii.

La faza a II-a subiectului I se dă următoarea instrucţie: “Îţi voi citi incă o dată aceleaşi
cuvinte şi când voi termina de citi o să-mi spui toate cuvintele pe care le ştii. Prima dată ai
ştiut să-mi spui “X” cuvinte, acum ai să poţi să-mi spui mai multe. Spui toate cuvintele pe
care le ştii, şi pe cele care le-ai spus prima dată. Noi vrem să învăţăm aceste cuvinte şi
trebuie să ajungem să le poţi spune pe toate, fără să ţii seama de ordine, fiind destul dacă
le spui aşa cum îţi vin în minte”. După citirea listei se va creea o pauză spunând: “Ai auzit
toate cuvintele, să vedem câte poţi să spui acum”. Dacă subiectul întreabă din câte cuvinte
e alcătuită lista i se comunică numărul.

În cadrul fazei a III-a se anunţă o nouă lectură şi se repetă integral instrucţia dată
la faza a II-a. Subiectului i se comunică numărul cuvintelor reproduse la prima şi a doua fază,
în aşa fel încât să fie interesat în progresul său, fără a face nici o aluzie la cuvintele adăugate
sau repetate de mai multe ori.
 Fazele a IV şi a V-a se desfăsoară la fel ca fazele II şi III, numai că la faza a V-a
subiectul trebuie să fie anunţat că aceasta este ultima repetiţie. Faza a V-a se aplică chiar dacă
subiectul ajunge să reproducă toate cuvintele în fazele anterioare.
Faza a VI-a este destinată comparării capacităţii de recunoaştere cu cea de
reproducere. Instrucţia care se dă în cazul acestei faze este: “Eu am să-ţi citesc o poveste în
care sunt toate cuvintele pe care le-am învăţat până acum, dar sunt şi alte cuvinte. De fiecare
dată când vei auzi un cuvânt învăţat de noi până acum să spui “da”. Numai să fii atent să nu
te păcăleşti şi să spui “da” şi la alte cuvinte ( după Druţu, 1975).

Instructiune:”Eu iti voi citi mai multe cuvinte pe care va trebui sa ti le reamintesti.Nu
trebuie sa le memorezi in ordinea in care le-ai auzit. Le vei spune asa cum iti vin in minte.”

Fazele 1-5
Se citeste urmatoarea lista de cuvinte pe care subiectul examinat o va reproduce pe o
foaie (separata pentru fiecare din cele 5 faze)

tobă
perdea,
curea
cafenea
scoală
părinte
soare
grădină
chipiu
țăran
mustață
culoare
casă
râu
curcă
Faza a 6-a: Se citeste urmatoarea povestioara iar subiectul examinat are sarcina de a
spune ``da`` de cate ori aude unul din cele 15 cuvinte ale listei care a trebuit memorata.

”Un taran batran,cu o mustata lunga,asezat pe o banca la soare, in gradina sa,aproape de un

rau,marginit de arbori ,isi supraveghea curca si gainile, fumandu-si pipa.El privea trecand pe
drum prin fata cafenelei,aproape de gara,un copil care mergea la scoala.Acest copil si-a uitat
chipiul,paltonul si cartile.El sufla intr-o trompeta,tine un drapel si poarta la curea o toba mica
de culoare vie.Din casa de la marginea strazii,parintii si fratii,de dupa perdelele de la
fereastra,impodobita cu flori, observau atent micul scolar.”

ANALIZA CANTITATIVĂ A REZULTATELOR

Se acordă 1 punct pentru fiecare cuvânt corect reprodus din lista de 15 cuvinte, separat
pentru fiecare fază de reproducere.
Se acordă 1 punct pentru fiecare cuvânt recunoscut la faza a șasea.

ANALIZA CALITATIVĂ A REZULTATELOR

Volumul reproducerilor. Considerându-se normală orice curbă situată în jurul curbei medii,
în limitele fusului de variaţie stabilit în funcţie de media şi abaterea standard, putem să ne
dăm seama dacă subiectul examinat se încadrează în limitele normalului sau se situează
deasupra sau dedesubtul acestei limite. De asemenea vom putea observa faptul că, în
general, toate curbele individuale de memorare debutează printr-o pantă ascendentă care
apoi poate să îmbrace diferite forme în funcţie de modul cum se desfăşoară acest proces de
memorare.
Rey spune că dacă în rezolvarea probei ar fi implicată numai capacitatea de înţelegere şi de
codare a materialului, ar trebui să avem un progres constant, iar capacitatea de evocare
iniţială ar putea fi un indiciu pentru a prevedea perspectiva învăţării seriei. Dar, spune Rey,
acest fenomen nu este posibil întrucât subiectul care memorează trebuie să poarte o sarcină
crescândă din repetiţie în repetiţie, pentru că i se cere nu numai să crească volumul celor
reţinute, ci să evoce din nou şi să consolideze termenii deja fixaţi. Autorul e de părere că
forma curbei este determinată şi de alţi factori dintre care unii acţionează în sens pozitiv
asupra acesteia, iar alţii în sens negativ. Astfel, pe măsură ce numărul de cuvinte creşte
acestea devin susceptibile de a se asocia între ele în diferite moduri şi de a se asocia cu cele
încă neconsolidate, ceea ce facilitează reţinerea. Deci cu cât sarcina creşte, cu atât
posibităţile de organizare coerentă a ansamblului şi de agregare a noilor date sporeşte.
Aceasta constituie un factor pozitiv ce joacă un rol important la subiecţii activi, care fac
asociaţii semantice.
Ca şi factor negativ poate fi considerat cel că fiecare fixare nouă produce inhibiţia evocării
datelor deja fixate – fenomen numit interferenţă retroactivă ( în oglindă cu cea proactivă
menţionată anterior). Interferenţa retroactivă acţionează în mod diferit de la caz la caz.
Astfel, la subiecţii pentru care fiecare cuvânt este un concept distinct, interferenţa va fi mai
slabă pentru că diferitele elemente vor fi puţin asemănătoare. La subiecţii al căror
vocabular este sărac şi la care cuvintele nu evocă o imagine precisă, interferenţa retroactivă
va fi mai puternică. De asemenea, subiecţii care fac asociaţii semantice sunt mai puţin
expuşi la interferenţă ( Druţu, 1975).
Acţiunea comună a acestor factori dă forme particulare curbei memorării, având în vedere
că unul sau altul dintre factori poate juca un rol preponderent putem constata următoarele
tipuri de ritmuri de achizitie:
a) Randamentul anormal de scăzut la reproducerea initială;
b) Randamentul scăzut la prima şi a doua reproducere, care apoi creşte;
c) Randament scăzut atât la reproducerea iniţială, cât şi la celelalte;
d) Apariţia “platoului” final;
e) Scăderea numărului de cuvinte reproduse, după un punct culminant;
f) Fluctuaţii anormale în volumul reproducerilor;
g) Reproducere iniţială bună, urmată de o slabă achiziţie;

Volumul reproducerilor poate fi influenţat şi de o serie de factori ce rezultă din analiza

poziţiei în serie şi a naturii cuvintelor fixate, după cum urmează ( după Druţu, 1975):
a) Fixarea aproape exclusivă în cadrul fiecărei prezentări a începutului şi
sfârşitului seriei. Acesta este un fenomen natural, dar când devine exagerat
indică lipsa unei strategii de memorare (aşa-numita “memorare mecanică”);
b) Tendinţa de a reproduce cuvintele în ordinea prezentării lor. Dovedeşte o slabă
capacitate de organizare a informaţiei;
c) Tendinţa de a începe fiecare evocare cu cuvintele nereproduse în fazele
anterioare. Subiectul are o strategie de a fixa rapid cuvintele noi pentru a nu le
uita. Poate însemna o neîncredere în capacitatea proprie de memorare;
 d) Repetarea multiplă a aceloraşi cuvinte şi incapacitatea de a mai reproduce
altele. Rey consideră că este un semn al handicapului mental.

Lipsa de fidelitate a reproducerilor se manifestă prin prezenţa în reproduceri a cuvintelor

false şi a cuvintelor repetate (dubluri). Din analiza cuvintelor false se pot desprinde
următoarel efenomene:
a) Cuvinte false rezultate dintr-o “iradiere asociativă”;
b) Cuvinte care desemnează obiectele din ambianţa subiectului;
c) Cuvinte false apărute prin asemănare sonoră;
d) Cuvinte false apărute prin derivarea cuvintelor prezentate;
e) Cuvinte false la care nu se poate stabili nici o legătură cu stimulii;
f) Cuvinte false ce apar la una dintre reproduceri dar nu mai apar la celelalte;
g) Cuvinte false persistente la mai multe reproduceri;
h) Cuvinte false ce apar la ultimele faze;
i) Tendinţa de a spune orice pentru a realiza un număr mare de cuvinte
reproduse;

Din analiza “dublurilor” se pot desprinde următoarele:

a) Număr ridicat şi aproape constant de cuvinte duble. Poate avea cauza multiple
– de la o slabă capacitate de organizare a materialului şi până la o slabă
memorie de lucru;
b) Repetarea multiplă cu voce tare a cuvintelor reproduse. Denotă nedezvoltarea
limbajului intern;
c) Număr mare de dubluri începând cu a treia fază. Indică oboseală;
d) Apariţia cuvintelor duble, numai la primele reproduceri. Subiectul se
concentrează mai greu, dar odată mobilizat recurge la organizarea
materialului;
e) Apariţia dublurilor sub formă interogativă. Subiectul caută sprijinul
examinatorului;

Rey subliniază că faptul că la copiii normali începând de la 9 ani, recunoaşterea tuturor

cuvintelor este o regulă, iar nerecunoaşterea unuia sau a două cuvinte este o excepţie.
Analiza amănunţită a modului cum se realizează faza de recunoaştere permite de asemenea
evidenţierea unor aspecte cum ar fi:
 a) Recunoaşterea mai scăzută decât volumul reproducerilor. Fenomenul este
efectul unui handicap mental, manifestat prin incapacitatea de a desprinde
cuvintele învăţate atunci când ele apar în structura mai complexă a unui text.
b) Recunoaşterea mai bună decât reproducerea. În acest caz poate fi vorba de o
slabă capacitate de reproducere liberă a cuvintelor datorată unui deficit de
memorie de lucru.
c) Recunoaşteri false. Subiectul spune “da” la întâmplare, ceea ce sugerează o
insuficientă fixare a cuvintelor în primele 5 faze.
d) Atât recunoaşterea cât şi reproducerea realizate la un nivel scăzut. Sugerează o
incapacitate de fixare a informaţiei determinată de un posibil handicap mental
( Druţu, 1975).

Rey recomandă studierea comportamentului motor şi verbal al subiectului din timpul

aplicării probei pentru a observa semne le de impulsivitate, hiperactivitate, posibilele reacţii
ecolalice – semn al unui handicap mental, tendinţele de a recurge tot timpul la ajutorul
examinatorului, lipsa de interiorizare a limbajului etc. ( Druţu, 1975)
 Bibliografie
1.Atkinson, R., Atkinson, R., Smith, E., Bem, D., (2002) Introducere în psihologie,
Editura Tehnică, București;
2.Baddeley, A., (1998) Memoria umană, Editura Teora, București;
3. Berk, L.,(2002) Infants and Children, Allyn și Bacon, Boston;
4.Bonchiș, E., (2004) Psihologia copilului,Editura Univerității din Oradea, Oradea;
5.Cosmovici, A., (1998) Aspecte motivaționale ale învățării în școală în Cosmovici,
A., și Iacob, L., Psihologie școlară, Editura Polirom, Iași;
6.Crețu, T., (2001) Psihologia vârstelor Editura Credis, București;
7.Dindelegan, C., (2012), Psihopatologie și psihologie clinică, Ediția a II-a aăugată,
vol I, Editura Institutului European, Iași;
8.Druțu, I.,(1991) Memoria în Radu, I., Introducere în Psihologia contemporană,
Editura Sincron, Cluj-Napoca;
9.Gagne, R., Condițiile învățării, Editura Didactică și Pedagogică, București;
10.Leontiev, A., N., Probleme ale dezvoltării psihicului, Editura Științifică, București;
11.Levitov, N., (1963) Psihologia copilului și psihologie pedagogică; Editura
Didactică și Pedagogică, București;
12.Smirnov, A.A., (1963) Dezvoltarea memoriei în Psihologia în URSS, Editura
Științifică, București;
13.Zlate, M., (1999), Psihologia mecanismelor Cognitive, Editura Polirom, Iași.