Sunteți pe pagina 1din 15

Motto:

''Pasărea cu clonț de rubin/ S-a răzbunat, iat-o, s-a răzbunat./ Nu mai pot s-o mângâi.''

Nicolae Labiş

Mamei mele, Varvara

Laurenţiu Budău

(monodramă)

- 2019 -
1.
''I am a student in Bacău ... and I love Romanian culture and literature ... Today I am
here to celebrate with everyone. Happy Birthday Romania! I wish Romania and the
Romanians people to have a good future! La revedere, o zi bună!...''

Ăsta a fost primul meu interviu, chiar primul, ei nu chiar la televiziunea naţională; dar
tot, tot e ceva, tot e mai mult decât nimic; în viaţă, cum spun ai mei, trebuie să porneşti de
undeva, altfel nu ajungi la nimic... În engleză am dat-o chiar binişor, chiar bine de tot, iar în
română am pronunţat aproape perfect... Am pronunţat oare perfect în română?! Grea limbă,
chiar mai grea decât chineza; de asta am constatat cu mirare că nu toţi românii o stăpânesc la
perfecţie, aşa, ca în cărţi, chiar dacă e limba în care s-au născut...

Cu toate că nu m-am bâlbâit deloc, să ştiţi că am avut ceva-ceva emoţii de Ziua


naţională a României, mai ales când mi-am luat la revedere şi m-am străduit să plec cu spatele
drept şi cu steagul tricolor pe umăr în direcţia hotelului... De fapt, nici n-aveam habar în ce
direcţie este hotelul, dar vroiam să par un tip foarte decis, să nu zică nimeni despre chinezi că
sunt aşa şi pe dincolo. Mai bine aşa decât altfel.

Cum se poate ca, la Centenar, dintr-o gară întreagă, să-ţi ia cineva doar ţie un
interviu?... Ptiu! Chiar că sunt prost: e la "mintea cocoşului" cum se zice aici, e doar din cauza
ochilor mei mici, fireşte, de asta m-a băgat reporteriţa aia cu părul portocaliu în seamă pe
mine dintre toţi. Pentru exotism, nu pentru c-aş fi fost Jet Li. Cum de n-am realizat grozăvia
până acum?!

Puteam să fiu mai deştept, măcar cu cinci minute... Chiar că sunt tâmpit de-a binelea,
dar am timp să progresez. Dar nu, nu mă plâng. Aş avea vreun motiv?... Pe ce bază? Bursa
mi-a venit la timp, am cazare, ai mei îmi mai trimit şi ei cât pot şi cât mai pot. "De, trai bun,
neneacă! Pe banii babachii…"

Aţi trăit vreodată cu un covrig şi o banană pe zi? Nu de alta, dar aici, ştiţi cât de
scumpe sunt cărţile aici?... Nu cumpăraţi?!... Hai, mă', de ce vreţi să fiu trist toată ziua?...
Chiar, nu cumpăraţi deloc? Cu aşa scriitori?!... Deloc, deloc?! Nici măcar Eminescu?! Nu
cred!!! Şi nu simţiţi nicio apăsare ceva?...

O zi în care n-ai atins nicio carte e o zi pierdută... La revedere, o zi bună!

1
2.
"Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii..."

Numele meu e Yin Yuguo, pentru prieteni (am doar trei aici: dom' profesor, Rareş şi
Mălina) doar Yuguo, şi m-am născut în China acum 17 ani, era noastră sau mai precis era
mea. Faceţi dumneavoastră calculele, ce şi cum. De fapt, ca să fiu pe deplin sincer, acum doar
16 ani, dar cine, la vârsta asta, nu ar vrea să fie puţin mai matur şi să aibă o mustaţă ceva mai
fermă... Nu am deloc fraţi, dar în China mai ales, este o obişnuinţă să nu ai deloc fraţi, aşa că
singurătatea e o altă dimineaţă obişnuită pentru mine. De fapt nu chiar o obişnuinţă, ci doar un
lucru cu care trebuie să mă obişnuiesc zi de zi. Mă străduiesc, zău că mă străduiesc, dar ce
frumos ar fi fost dacă... Acum sunt absolut convins că, la noi, în China, ar fi fost imposibil să
se turneze "Şapte mirese pentru şapte fraţi".

''Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,/ Magii ocrotiți de stele, mergătorii


înainte..."

E greu, da, dar frumos Vlahuță ăsta, colegii mei îl percep ca pe un adevărat şi brav
chinez. Mama mea care este profesoară de limbă şi literatură chineză, la rândul ei, nu are
niciun frate sau o surioară cu care să împartă ceva (de fapt, nici nu prea ar avea ce împărţi), iar
tatăl meu, profesor de cultură şi civilizaţie indiană, de asemenea are aceeaşi problemă...
Pentru cineva din România s-ar părea că suntem o familie mică şi cu ceva probleme de
adaptare la real, dar în China acest fapt nu este o problemă, problemă este exact contrariul.
Problema este că suntem chiar o familie tipică.

Dacă m-aş fi născut fată, oare cum mi-ar fi pus părinţii mei numele?!... Dacă m-aş fi
născut în Bacău, m-ar fi chemat oare Gheorghe sau cum? Cei de aici zic că Ion e nume de
prost şi Gheorghe e nume de slugă. Alte nume sunt preferate aici acum, multe din ele din
filme. De altfel, ca şi la mine acasă. Dar parcă tot Ştefan sună mai mişto decât Stephen, că are
ceva din patina unei statui neşlefuite a lui Budha.

"Sub credințele sfărâmate și sub pravilele șterse/ Îngropând vechea durere, cu-al lor
cântec să reverse..."

Yin Ştefan!!!... Chiar că nu sună rău, mai ales pentru un viitor traducător. Unul
strălucit. Anticipez puţin, pentru că sunt de-abia în anul pregătitor. Dar asta o să mai vedem
dacă speranţele mele o să se confirme peste patru ani, după ce dau, după ce iau toate
examenele.

La 20 de ani o să fiu deja foarte bătrân, dar între timp o să-mi mai crească mustaţa?
Ce-i drept şi tata e cam spân, poate mă arunc înspre bunicul Chang care era tot o claie... Dar
mai bine nu, nu mi-au plăcut niciodată năravurile lui. Ce prostie. Mai bine spân şi iubitor de
oameni decât cu perucă de leu şi ciufut...

2
"Unde ni-s entuziaștii, visătorii, trubadurii,/ Să ne cânte rostul lumii și splendorile
naturii?/ Unde ni-s sămănătorii generoaselor cuvinte,/ Magii ocrotiți de stele, mergătorii
înainte,/ Sub credințele sfărâmate și sub pravilele șterse/ Îngropând vechea durere, cu-al lor
cântec să reverse/ Peste inimile noastre mângâiere și iubire..."

E şi mâine o zi!... Gata, mi-e somn!... La revedere!... Chiar dacă e noapte acum, vă
doresc o zi bună, îmi doresc o zi bună! Ţineţi-mi pumnii, mâine am examen! Nu, eu nu
glumesc niciodată. Chiar îmi doresc o zi bună. Chiar îmi doresc o viaţă bună. Te iubesc,
mami, te ador! Dacă o să copii acum, o să fiu nevoit să copii toată viaţa. Iar viaţa nu se copie.

3.
Într-o zi, ca să mă distrez, am scris pe Google translate numele meu. Yuguo a fost
tradus automat în română ca fiind drept ţara Yu. Ţara Yu?!... Chiar că nu mint, puteţi să
încercaţi şi voi. M-am amuzat teribil de chestia asta, dar sincer să fiu mi-a şi plăcut puţin.

Cum poate un singur om să reprezinte, să fie o ţară?! Chiar că e aiurea. Ăştia de la


Google translate trebuie să-şi mai îmbunătăţească programul. Radical. Chiar că o să le scriu.
De ce să nu le scriu? Oare să le scriu? O să mă urmărească? De ce să mă urmărească, că doar
n-am nimic de ascuns.

Am să-l întreb pe profesorul Dănilă. Se pare că are răspunsuri la toate întrebările,


parcă le scoate dintr-un joben. Uneori nici nu ai nevoie de calculator dacă-l ai pe profesorul
Dănilă prin apropiere. Pe verificate. Dacă l-ar fi angajat vreo televiziune din Bucureşti pe post
de prezicător, ar fi putut să facă vagoane întregi de euro şi să locuiască într-un palat de cleştar,
nu într-un apartament de beton la ultimul etaj. Dar lui, se pare, că nu-i prea plac chestiile astea
materiale. E fericit doar cu ceea ce are. Bravo lui. Alţii nu pot.

4.
''I am a student in Bacău ... and I love Romanian culture and literature ... Today I am
here to celebrate with everyone. Happy Birthday Romania! I wish Romania and the
Romanians people to have a good future! La revedere, o zi bună!...''

Mai bine aşa, dacă i-aş fi vorbit reporteriţei de la gară în chineză, sigur nu ar fi înţeles
nimic ci doar ar fi zâmbit foarte larg, aşa cum fac eu când cineva mă întreabă ceva în
româneşte, şi s-ar fi uitat la mine ca "curca-n lemne"... Chiar că nu mi-ar fi plăcut să mă nasc
în Turnul Babel. Aş fi fost nevoit să trăiesc în aglomeraţie şi să fac pantomimă de calitate
toată existenţa.

3
Cu adevărat nu sunt făcut pentru actorie, pentru că ''un actor trebuie să umble în limbă
întreaga sa viaţă'' (Te iubesc, Tati, chiar dacă ai o palmă dreaptă, dar atât de grea!), şi asta e
destul de obositor, mult mai obositor decât la circ. Cred.

Ce spui "'nenicule"?! Să stai în picioare 24 de ore din 24 e destul de obositor, dar în


limbă?... Ambasador? Ar putea fi o soluţie. De ce "nu". De ce "da"? Oare politica nu e tot un
soi de actorie? De alt rang, fireşte, la costum negru, cămaşă albă şi cravată roşie, dar tot un fel
de mers în limbă. Unul băţos. O limbă, două limbi... Nu, categoric, nu! Prefer să-mi folosec
creierul.

Dacă nu ar fi chiar atât de scump, dacă nu ar fi diferenţa asta teribilă de fus orar, aş
putea să sun acum în China... Acasă, unde altundeva?... Şi ce dacă e a doua oară pe luna asta?
În afară de bani, e vreo problemă?... Să sun, să nu sun?... La ora asta?... Ai mei dorm ca nişte
tancuri care în zori trebuie să pornească la un alt atac pentru cucerirea propriei existenţe...
Credeţi că viaţa în China e mai uşoară decât cea de aici?

Asta e doar o părere. Mituri. Nici măcar nu ştiţi ce vorbiţi. Cred că aţi văzut prea multe
filme cu Jackie Chan şi mai puţine ori deloc despre Piaţa Tiananmen. Da, da, mai mult ca
sigur...

Aveţi o ţară atât de frumoasă, cu nişte scriitori atât de interesanţi încât fiecare dintre ei
ar merita câte un Nobel... Nu înţeleg de ce tot vă plângeţi ca nişte răniţi plini de pansamente,
dar fără pic de rană sub ele. Faceţi ceva... Şi dacă plângeţi, credeţi că vă ascultă cineva?
Aiurea.

Cuvântul "plângeţi" este sinonim cu cuvântul "bociţi"... A se plânge egal cu a se jeli, a


se văita, a se tângui, a se lamenta, a reclama, a cere, a implora... Chiar, ce limbă bogată! Da,
da, zâmbesc larg. Larg, ca un smailici. Ce, n-am voie? Atât de larg încât a început să mă doară
fizionomia.

Da, m-am hotărât. Instantaneu. Traducător, da, ambasador, da, profesor, da, actor, ba.
Prea greu, prea obositor, pentru unul ca mine ca să fiu altcineva decât ceea ce îmi doresc. Şi
apoi, de unde atâta timp de pierdut pentru alte vieţi?

Am să-mi fac timp să văd un spectacol la teatrul de aici, ca să mă lămuresc şi eu ce e


cu teatrul românesc. Nu de alta, dar am auzit tot soiul de păreri. Pro şi contra. Nu de la
profesorul Dănilă, ci de la colegi. Care, se pare că, au auzit şi ei tot de la alţi colegi...

Tradiţie românească. Oralitate. Folclor. Poezie în proză.

La revedere, o zi bună!... Dacă nu e, faceţi-o să fie!... Ce mai aşteptaţi?

4
5.
Pe Adriana am cunoscut-o în prima zi, chiar de la înscriere. E din Buhuşi, are 20 de
ani şi niste "ţâţe" şi un "cur'' (căci aşa m-au asigurat colegii de aici că se zice corect în
româneşte la sâni şi la bazin) ca două pere de marmură lustruită îndelung, ca o lacrimă care se
divide... E în anul doi, la Chineto, nu la Litere ca noi. Da, da, practica e baza pe acolo. E
frumoasă ca-n poveşti şi e ca niciodată şi nu prea am înţeles ce e de capul ei; că la cât e de
frumoasă până şi un şeic s-ar cutremura la vederea ei şi ar cădea de pe cal... Nu tataie, nu
trebuia să fie la Chineto la cât de bine arată, ci la o agenţie de modă din Franţa, la Chanel.

N-am văzut să aibă un prieten. Nu cred că are un prieten. Nu, chelul ăla care-o aduce
la facultate cu un Ford galben nu îi e niciun prieten, e unchi-su. Sigur că e unchi-su, că e mult
mai bătrân decât ea şi nici n-am văzut să se pupe împreună, nici măcar aşa pe obraz. M-am
interesat eu. Şi de la unul şi de la altul. Nici de capul său nu ştiu ce e, că nu pare să fie nici
profesor nici student. E taximetrist. Da' e băiat bun, nu e zgârcit ca alţii, că, atunci când
coboară Adriana din maşina lui, întotdeauna îi scapă câte un şomoiog de bani. Mi-a spus nea
Relu, portarul nostru care mă pune la curent cu înjurăturile, că e băiat bun... că-i mai scapă şi
lui.

Nea Relu e om bătrân cu barbă sură, nu umblă cu fofârlica, ştie el exact ce spune, că a
văzut şi a făcut atâtea la viaţa sa. Cred că e al doilea povestitor după Creangă din România. A
fost şi la Canal. Noroc că nu l-a prins nimeni. Să vă povestească el de cutremurul din patru
martie şi cum fura de la stat sacii de ciment, cablurile de cupru şi scândurile din vagoane, că-ţi
trece de foame şi de sete şi-l vezi mai ceva decât un Zorro şi Baba Novac la un loc. Face
numai de noapte, că zice că nu mai poate să doarmă de şase ani, şi-i mai dau băieţii câte una şi
câte alta, ca să se facă că nu vede cine intră la ei, cu toate că sunt atâtea camere...

Nu ştiu de unde o tot duce şi-o tot aduce chelul ăla pe Adi, că nu stă la noi la cămin;
ba, uneori, o ia de la facultate şi în pauze, şi uneori nici nu o mai aduce înapoi decât peste trei
zile, dar aşa de obosită de nu-ţi vine să crezi... Cred că face practica undeva la un cabinet
particular, la masaje, la capitalişti, că am înţeles că e foarte cunoscută şi apreciată aici în oraş.
E o adevărată vedetă locală. Draga de ea.

Ce naiba se leagă toate ghinioanele de capul meu? Şi "juma' de buletin'', şi chinez, şi


cu patru ani mai mic decât fiinţa iubită. (Asta pentru că ştiu eu ce părere aveţi voi, românii
care au talent, faţă de marele popor chinez, mai ales de ăia care au dughene peste tot.) Nu că
patru ani ar fi cine ştie ce diferenţă enormă, da' ştiu eu ce e în capul unei fete de 20 de ani?
Ştie cineva ce e în capul unei fete de 20 de ani? Ştie o fată de 20 de ani care se boieşte ce e în
capul ei şi cu ce, şi cu cine se mănâncă viaţa? Dar parcă viaţa se mănâncă? Dar parcă viaţa se
bea?

În dragoste contează, nenică, şi-un centimetru, d-apoi trei-patru ani, mai ales că, la
Chineto, baza se pune pe biologie... Ce, crezi că-i glumă? Nicidecum.

Încă de mic, mi-a spus mama că, pentru ea, sunt cel mai frumos porţelan din lume, dar
aşa aş vrea să fie şi pentru Adriana. Măcar pe jumătate. Măcar pe sfert. Măcar unu la sută.

5
Chiar aşa, ce m-o fi ''pălit'' dragostea tocmai acum, tocmai aici? Asta îmi mai lipsea. E total
neproductiv, cel puţin la cursuri. Dacă aş şti sigur că Adriana ţine cel puţin unu la sută cu
mine, aş renunţa la cetăţenie, jur, şi m-aş face român. Get-beget. Aş renunţa şi la numele de
familie, şi m-aş numi Amăriei, cu toate blestemele străbunilor mei luptători de lut...

Chiar că n-am nicio şansă, chiar dacă m-aş boteza în Iordan ori în Gange. Realizez.
Chiar că mai am un singur dor, cu toate că sunt minor.

La revedere, viaţă, o zi bună Adriana!... "Yuguo", iti spune ceva? Dacă o să ai


vreodată un băiat să-i pui numele meu care, la voi, sună ca un iaurt... Dacă o să ai vreodată o
fată, pune-i un nume de smântână. Dacă s-ar putea!...

Adriana, Adriana, stau aşa şi mă întreb câteodată, ce simplu ar fi fost totul dacă ţi-ai fi
văzut mătăluţă de treabă şi ţi-ai fi lăsat baltă toate neamurile, şi ţi-ar fi plăcut să te plimbi cu
autobuzul ori pe jos! Ţi-aş fi cumpărat eu bilet la mersul pe jos! De unde, de neunde. Te-aş fi
dus nu la Mall ci la ţigănci, în Parcul Trandafirilor, ca să-ţi ghicească ce vreau!... Da, da, chiar
m-aş fi riscat!... Dar oare ştiu eu ce vreau?

"Cum ea pe coate-și răzima/ Visând ale ei tâmple,/ De dorul lui și inima/ Și sufletu-i
se împle."

Cobori în jos, Adriana!... Cobori în jos! N-auzi? Şi ce dacă nu merge liftul? Cobori în
jos!

Dar tu nu te cobori pentru nimeni, fii băţoasă, nu te coborî nici măcar pentru un
american plin de ciocolată şi încărcătoare, d-apoi pentru amărât de chinez care haleşte şi
pictează doar boabe lungi de orez...

La revedere, viaţă, noapte bună, adio! Chiar că, mai pe româneşte spus, m-am dilit!...
Ce m-o fi apucat? Asta o fi însemnând cuvântul "dor"?!

6.
"Privind înapoi la călătoria mea în Ardeal în urmă cu mai mult de o lună, mă simt
încă foarte entuziasmat. Evenimentele uimitoare, atmosfera înflăcărată și oamenii minunați
nu m-au lăsat indiferent. Amintirile mă vor însoţi o perioadă foarte lungă.

Am ajuns cu trenul la Alba Iulia în dimineața lui 30 noiembrie. Era încă rece. De
aceea, mi-am cumpărat o cafea la magazin, în incinta gării, și o carte intitulată „România în
100 de ani“. Până în prezent nu pot să o citesc, deoarece textul este în limba română, dar voi
fi capabil în viitor, când voi face progrese în studiul meu.

În gară am văzut doi oameni bătrâni și am încercat o discuție cu ei. Din păcate, nu
ne-am putut înțelege reciproc foarte bine, pentru că vorbeau doar în limba română, dar cel

6
puțin am ajuns să aflu că și ei au venit cu trenul din Moldova. Unul dintre ei venea de la
Botoşani, iar celălalt, de la Vaslui. Am luat numele lor și modul de conectare și intenționez să
le trimit un mesaj în ziua de Anul Nou. Îmi imaginez că în timpul șederii mele în România îi
voi putea vizita într-o zi, ca prieten. Dar ei nu sunt singurii prieteni pe care i-am făcut la Alba
Iulia. Am ajuns, de asemenea, să cunosc oameni din diferite locuri: Timişoara, Constanţa,
precum și o familie locală. Sunt fericit să cred că va fi posibil pentru mine să-i întâlnesc din
nou în viitor. Sunt dispus să-mi petrec ceva timp la malul mării, la vară, și să merg la
Timişoara în data de 16 decembrie 2019. Vor fi 30 de ani de la Revoluția din România, care a
izbucnit acolo; o dată semnificativă.

După o scurtă conversaţie, cei doi bătrâni s-au oferit să mă ducă la hotel. Am
apreciat oferta lor și am pornit de la gară cu ei. Pe drum m-au întrebat dacă mi-a plăcut
România și am răspuns cu sinceritate că da. Vântul a răspândit steagul omului și atunci mi-
am dat seama că era steagul revoluționar, cu o gaură în mijloc.

Înainte de a merge la hotelul meu, m-am dus în orașul de jos și mi-am cumpărat un
steag. În magazin, vânzătorul a spus că steagul costă 15 lei, dar când i-am dat o bancnotă de
100 de lei, mi-a întors 90 și mi-a spus „Mulțumesc”. I-am mulțumit și eu și am fost foarte
fericit.

Când m-am întors la hotel, am întâlnit un om de la Constanţa, care locuia într-o


cameră de șase paturi. Am ieșit împreună cu el și ne-am întâlnit cu prietenii săi, care erau
foarte generoși: m-au tratat cu sarmale la cină şi cu vin fierbinte. Toți erau ca și prietenii mei
şi am petrecut toată seara împreună.

Când m-am întors la hotel, un grup de tineri vorbea tare în lobby. M-am alăturat și a
fost momentul în care l-am cunoscut pe tânărul meu prieten de la Timișoara. În conversația
cu ei am întrebat dacă aș putea merge cu ei dimineață, la parada Marii Uniri, și au spus că
da. M-am simțit foarte bucuros pentru asta și m-am culcat la ora 2 dimineața, deși trebuia să
ne ridicăm din pat la șase și jumătate. Desigur, nu a fost suficient timp pentru somn, dar când
m-am trezit în dimineața zilei celei mari, 1 Decembrie, n-am simțit oboseala: eram foarte
entuziasmat.

La scurt timp am pornit spre gară, unde erau deja mulți oameni. Am așteptat acolo
înainte ca grosul paradei să înceapă, iar oamenii se întorceau să-mi facă fotografii cu
steagul meu. Am avut și primele mele interviuri în acea zi: mai multe grupuri de reporteri
mass-media m-au intervievat mergând pe drum. Am vorbit atât în limba română, cât și în
limba engleză pentru ei.

Imaginea poporului entuziasmat a fost uimitoare, în ciuda vremii de congelator. Toată


lumea era încântată. Parada a avut un drum lung și i-au trebuit câteva ore pentru a ajunge în
centrul orașului. L-am văzut pe președintele Iohannis acolo, înainte de începerea paradei
militare. La început, fanfara militară a interpretat faimoasa melodie „Treceţi, batalioane
române, Carpații!”, pe care deja o cunoşteam și am auzit-o de mai multe ori în timpul
paradei de dimineaţă.

7
Am avut un loc bun de a urmări parada forțelor aeriene: a fost într-adevăr o
experiență foarte șocantă și de neuitat de a avea elicoptere și avioane trecând pe deasupra
capului, în special MiG-21, cu un sunet special, foarte rapid.

Am părăsit hotelul la ora 18.30, în timp ce trenul meu era programat să părăsească
Alba Iulia la ora 22.38. Prin urmare, înainte de a merge la gară, am trecut prin fața
Universității și m-am bucurat de un festival minunat de muzică populară românească și apoi
de focuri de artificii fascinante. M-am simțit într-adevăr mulțumit de tot timpul petrecut la
Alba Iulia."

7.
...Oare Eminescu a fost om?

8.
15 Ianuarie. M-am trezit cumva la ora cinci, nu de alta, dar m-am foit toată noaptea.
Mi-am călcat cu atenţie pantalonii şi cămaşa. Mi-am periat sacoul. Am două cravate, una
neagră şi alta verde. Verde sau negru? Verde, doar verdele e culoarea speranţei. Pentru negru
o să am destul timp. Mi-am făcut pantofii lună. Luna oare poartă pantofi? Dacă poartă, sigur
că sunt cu toc. Când primesc bursa o să trebuiască să-mi cumpăr alţii, mai moderni. Musai.
Am ochit ceva din piele, lângă Universitate. Poate prind şi ceva reduceri. Ăştia de acum mi se
par cam butucănoşi şi cam şi-au trăit traiul. Mi-am pregătit cartea cu traduceri în chineză
adusă de acasă. Am pus un semn. Pagina 32. Oricum cei de aici nu vor înţelege nimic, dar nu
mizez pe asta. Mi-aş fi dorit ca să recit "Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie" în original, dar
încă nu am prea mare siguranţă... şi nu vreau să risc. Poate, sigur la anul. Oricum am să
punctez "Loumania" cu mare atenţie. Ştiaţi că, în chineză, "Loumania'' înseamnă a doua soră a
Romei?

Am sosit la Galeria Alfa cu o jumătate de oră în avans. Nu-i bai. Cineva de acolo încă
spăla pe jos, nici scaunele nu erau aşezate, aşa că am stat cuminte lângă uşă până când au
început să apară invitaţii.

Nu, de ce să mint, nu m-a invitat nimeni în mod special, nici măcar nu mi s-a sugerat
să fac treaba asta. Aşa am simţit. Când a început festivitatea am simţit cum mi se taie
picioarele. Adriana stătea în primul rând şi butona de zor la telefon, cred că avea comenzi.
Sper că cei din audienţă să nu fi sesizat nimic din tulburarea mea. Cât timp am citit nu s-a

8
auzit nicio răsuflare. Dacă ar fi fost vară şi o muscă s-ar fi aventurat să zboare pe acolo, cred
c-ar fi fost asasinată. Ba mint. Am auzit pe cineva tuşind de două ori. De emoţie era să sar
peste o pagină, dar am dus-o eroic până la capăt. Greu. Aplauze, priviri de admiraţie, cuvinte
frumoase. Nu vă sună ceva cunoscut? Ce noroc, m-a salvat, pentru a câta oară, engleza mea.
La sfârşit, cafea, multe sucuri şi prăjituri. Strângeri de mână şi priviri admirative. Chiar m-am
simţit important, de parcă eu eram cel sărbătorit.

Când să plec, doamna Tincuţa, custodele Casei Bacovia, m-a invitat să vizitez muzeul.
Mi-a spus că e doar la câţiva paşi de statuia lui Ştefan. Nu ştiam. Am acceptat cu bucurie.
Cum să nu accepţi două cadouri într-o singură zi? Am fost invitat să aştern câteva gânduri în
Cartea de Onoare care era pusă pe o măsuţă foarte joasă, fapt care te obliga să te apleci foarte
mult. Atunci mi-am dat seama şi eu că nu sunt atât de scund pe cât credeam. Am aproape un
metru şi şaptezeci şi cinci... Am profitat de ocazie şi m-am aşezat într-un genunchi sub
pretextul că îmi e mai comod să scriu aşa. De fapt îngenuncheasem în faţa lui Bacovia, dar n-
am vrut să fie prea evident. Cred că nu s-a prins nimeni. Şi chiar dacă s-ar fi prins.

9.
Azi, la cantină, Rareş mi-a dăruit o agendă nouă, una destul de mare, una de lux,
probabil pentru că m-a tot văzut cu micul şi vechiul carneţel căruia i se cam duceau coperţile.
O adevărată încântare. I-am mulţumit foarte frumos. Mi-a spus că n-am pentru ce, pentru că a
primit-o şi el la rândul său de la nu ştiu ce mătuşă care lucrează la o tipografie, şi mai are încă
zece identice. Mi-a propus să vedem Cetatea Neamţului, sâmbătă, pentru că eram liberi şi nu
riscam să lipsim de la cursuri. Am acceptat cu bucurie. O să am ce să le povestesc alor mei.
Nu se simţea prea bine, tuşea încontinuu şi a plecat imediat să-şi ia ceva de la farmacie.

Când am ajuns în cameră am început să transcriu imediat pe noua agendă:

Nín jiǎng yīngyǔ ma? = Vorbiți în engleză?

Nín néng bāngzhù wǒ ma? = Mă puteți ajuta, vă rog?

Shì = Da

Bùshì = Nu

Qǐng = Vă rog

Nín hǎo! = Bună ziua!

Zǎoshang hǎo! = Bună dimineața!

Wǎnshàng hǎo! = Bună seara!

9
Wǎn'ān! = Noapte bună!

Eicháng gǎnxiè! = Mulțumesc mult!

Dǎrǎole = Mă scuzați!

Wǒ è le = Mi-e foame.

Wǒ kě le = Mi-e sete.

Wǒ lèi le = Sunt obosit.

Wǒ bìng le = Mă simt rău.

Rènshí nín zhēn gāoxìng = Mi-a făcut plăcere să te cunosc.

Zàijiàn! = La revedere!

Wǒ yāoqiú tuì kuǎn! = Îmi vreau banii înapoi!

Zhè tài nán chīle! = Mâncarea asta are un gust de rahat!

Zhè tài nán hēle! = Această băutură are gust de pișat!

Dāngxīn! = Ai grijă!

... O şi cât mai am, de o să mă doară mâna trei zile. Oare am să reuşesc vreodată să
traversez oceanul ăsta plin de cuvinte?... Yuguo, Yuguo, nici măcar tu nu ştii la ce galeră ce
te-ai înhămat!... Trezeşte-te! Mâine pleci!... Chiar pleci?

10.
Scoală-te, Yuguo, scoală-te şi hai să mergem la o băută! La un vin răzăşesc!

Domnul Eminescu?!

(Era să zic în carne şi oase.) Întocmai, fiule. Nu pune întrebări inutile. Câteodată vedetele îşi
mai vizitează şi fanii. Hai, înfofoleşte-te! Aici când bate vântul, bate!

Unde mergem, domnule Eminescu?

Ia nu mă mai domni, că mă doare dovleacul. La băute, că de bibliotecă sunt sătul. M-a lăsat
iar Veronica cu ochii în soare şi nici Ion nu e prea de găsit. S-a apucat iar de fugărit vădanele

10
prin uliţi. Iar de japiţa aia de Caragiale nici nu vreau să aud, de când cu coarnele alea... Tu ai
ceva prin buzunare?... De ce ai ochii aşa de mari? Tu înţelegi ceva româneşte sau ce?

Câţiva firfirici.

Bun. Ajung. Dacă n-ajung, mai luăm şi pe datorie. Aici sunt cunoscut de toţi drept băiat bun,
chiar şi de analfabeţi. Nici câinii nu mă latră.

Pe mine mă latră. Mai alaltăieri mi-au sfâşiat un palton nou-nouţ. N-aţi putea să puneţi o
vorbă la noul Primar? Nu toată lumea are bani ca să se plimbe cu taxiul.

Celebritatea se câştigă greu. Până atunci, poartă şi tu o vergea cu tine.

Acum sunt telefoane cu tot soiul de alarme, chiar şi anti-câini.

Mda... Auzi, tu, Yuguo n-ai să-mi împrumuţi o călimară cu cerneală. Vreau să ajung cu
scrisorile până la zece. Până luni ţi-o dau înapoi.

Nu folosesc decât pixuri.

Ce-s alea?

Asta e.

Aha. Foarte practic. Nici nu rişti să te pătezi. Un chinez a inventat chestia asta?

Habar n-am. Dacă vreţi pot să vă cumpăr un bax. Cu hârtia de scris cum staţi?

Drept să-ţi spun, n-am avut până acum un prieten chinez. Albanez, da, dar chinez nu. Sincer
să fiu, stau cam prost cu timpul. Ştii, uneori mă gândeam să-mi angajez un secretar. Am auzit
că se practică la case mai mari.

Şi cine vă opreşte?

Ministerul de Finanţe.

Pentru dumneavoastră, domnule Mihai, lucrez şi pe degeaba, şi flămând. 24 din 24.

Păi cam aşa am muncit şi eu toată viaţa. Pentru mâncare nu trebuie să-ţi faci prea multe griji.
Aici, în Moldova se fac pomeni multe. Lumânări, şuncă, sarmale, cârnaţi, colivă, ţuică. Totul
e să te ţină boaşele şi ficatul.

Aşa e. Cam multă risipă.

Înlocuieşte cuvântul risipă cu dărnicie.

Înlocuiesc cuvântul risipă cu dărnicie... Şi astea două sunt sinonime?!

Numai când vrei. Scriitorii de la voi tot aşa sunt trataţi ca şi ai noştri?

După ce mor sunt trataţi foarte bine, chiar excelent. Cei mai mulţi sunt făcuţi cetăţeni de
onoare şi cam asta e tot cu ce se aleg.

11
Nu ştiu de ce nu mă mir de prafurile astea de pe tobă. Te ridici odată sau ce?

Domnule Mihai, mai degrabă ne plimbăm prin parc, la aer curat, chiar dacă e puzderie de
ciori. Poate îmi mai povestiţi câte ceva despre cum aţi scris Luceafărul.

Pe genunchi.

Unii de pe aici zic că v-aţi închis într-un cub de gheaţă preţ de câteva luni şi acolo...

Fraieri. Toată lumea ştie că sunt alergic la frig şi fitile.

Am probleme de dragoste. Am cunoscut pe cineva pe nume Adriana. Poate îmi daţi ceva
sfaturi.

Fă ceea ce simţi. Alearg-o până te prinde ea. Alte sfaturi n-am. Şi eu sunt un perdant. Te ridici
odată Yuguo, te ridici?

Mai bine tragem o fugă până la Iaşi. Mai punem câte o proptea de fier la teiul tău din Copou,
că ai tăi nu prea-şi găsesc timp pentru fleacuri din astea. Îţi şterg de praf doar tablourile.

Mă laşi? Ce tot frânezi? De ce, Yuguo? Ce fel de fan îmi eşti? Nu vezi că-mi iau foc creierii?

Mai înainte de a fi fan, eu sunt minor, domnule Eminescu, de aia. N-o să-mi dea drumul să
intru cu dumneavoastră în crâşmă.

De azi înainte risc să-mi pierd încrederea şi în marele popor chinez. Auzi, e adevărată chestia
aia că, prin secolul trecut, aţi fi ucis toate vrăbiile de pe la voi?

Pe vremea lui Mao, da. Miliarde, da. Nu-mi face plăcere să discut despre asta.

Ce subiect!... Deci nu numai la noi sunt domnitori dobitoci.

Putem bea un ceai negru la Covrigărie. Nici nu e asa de scump. Fac eu cinste cu poale-n brâu.

Ha, ha, ha! Chiar că mă întristezi, Yuguo. Să n-ai niciodată încredere într-unul care bea apă
caldă. Adio! Oferta rămâne valabilă.

Care din ele?!

Toate. Vezi că îţi sună nu ştiu ce.

11.
Rareş mi-a dat telefon aseară că nu mai poate să meargă cu mine la Cetatea Neamţului.
L-a doborât gripa. Mi-a propus să amânăm. Nicio problemă, mă descurc singur, man!

12
Sănătate şi să ai grijă de tine. Şi tu să ai grijă de tine, man, mi-a spus. N-ai tu grijă, i-am spus,
fă-te bine până luni. Mai vorbim, man. Mai vorbim, da. Ciao!

Schimbare de plan. Mi-am pregătit în fugă rucsacul. Nici nu mai ştiu ce am pus în el.
Am apucat să-mi iau biletul de tren în ultimul moment. Până la Paşcani. De acolo până la
Târgu Neamţ văd eu ce şi cum. În vagon e cam frig şi toaleta e un adevărat coşmar. Îl întreb
pe "naşul" câte staţii sunt până la Paşcani. Se uită la mine ca la o fantomă şi zâmbeşte tâmp,
apoi mormăie ceva într-o limbă nemaiauzită de mine. Nu ştie boabă de engleză, dar are o
privire de om bun şi se vede că vrea cu adevărat să ajute chiar dacă n-are cu ce. Îi mulţumesc
frumos, cu toate că am rămas cam nelămurit.

Chiar şi aşa, în semiîntuneric, peisajele sunt fantastice. Păcat că totul e cam dărăpănat,
dar asta adăugă un plus de poezie: "Sunt cu ceară picurate/ Filele-n bucoavna mea,/ Dar
citesc, cum pot, în ea./ Spune-acolo de-o cetate/ Care “Neamțul'' se numea/ Și-au zidit-o,
spune-n cronici,/ Nemți, germani sau teutonici./ E ruină azi de veacuri./ Unde-o fi? Vezi asta-
i greu!/ Cine credeți că sunt eu/ Ca să știu atâtea fleacuri!''

Dacă şi Coşbuc, cât era el de patriot şi de mare, avea ceva dubii în privinţa situării
Cetăţii Neamţului, eu cu atât mai mult. Dar îi dau cumva de capăt şi singur. Mai încerc să
întreb în dreapta şi în stânga nişte femei îmbrobodite care îşi fac cruci din cinci în cinci
minute şi se închină la stâlpii electrici de pe drum, ba chiar şi-un călugăr bătrân cu ochelarii
sparţi, însă bariera limbii rămâne una invincibilă.

Ura! În vagon s-a dat drumul la căldură şi de la frigul de adineauri s-au făcut vreo 35
de grade. Mă toropesc. Sper să nu adorm şi să trec cumva de Paşcani. Adorm şi o visez pe
Adriana. E în costum de baie, mănâncă leneş dintr-o banană şi freacă pe spate o maimuţă...
Mă trezesc plin de transpiraţie şi cu gândul la Mălina. Prin vagon trece o ceată de cheflii care
se agită şi strigă de zor ''Paşcan-Paşcan''. Mă uit pe geam şi văd o gară înaltă învăluită în
ceaţă. ''Paşcan-Paşcan, Paşcan-Paşcan!''... Trenul porneşte uşor. ''Paşcan-Paşcan, Paşcan-
Paşcan!''... ''Paşcan-Paşcan, Paşcan-Paşcan!''...

Intru în panică, îmi apuc rucsacul c-o mână şi fug spre uşi. Apăs ca nebunul pe butonul
verde. Trenul începe să prindă viteză. Ta-na! Uşa se deschide. Sar. Mă rostogolesc ca Jet Li.
Mă lovesc cu capul de ceva tare, probabil o bornă kilometrică. Mor instantaneu. Chiar mor?
Înainte sau probabil imediat după ce-am murit, îmi aduc aminte că mama mi-a trimis un mesaj
că vine în România împreună cu tata, peste câteva zile, ca să mă vadă şi apoi să plecăm
împreună în vacanţă acasă... Vroiau să-mi facă o surpriză, dar s-au gândit că, năbădăios cum
mă ştiu, să nu le fac eu una şi să fiu dat lipsă la apel.

''I am a student in Bacău ... and I love Romanian culture and literature ...
Today I am here to celebrate with everyone. Happy Birthday Romania! I wish Romania and
the Romanians people to have a good future! La rev...''

Tne End. Jiéshù. Sfârşit.


13
Nota Autorului:

Yin Yuguo (2002-2019) avea doar 16 ani şi


absolvise în 2018 liceul în China. Dragostea lui
pentru Eminescu şi pentru cultura românească l-au
făcut să opteze pentru Bacău, în septembrie 2018, ca
student la clasa pregătitoare de la Facultatea de
Litere a Universităţii Vasile Alecsandri. S-a făcut
rapid remarcat pentru pasiunea lui arzătoare pentru
limba română şi valorile culturale ale ţării noastre,
stârnind deopotrivă simpatia colegilor, profesorilor
şi elitei intelectuale a urbei. Pe 26 ianuarie 2019
moare subit în urma unui stupid accident feroviar în
gara Roman. În luna februarie se întoarce însoţit de părinţi în ţara natală, într-o urnă cu
cenuşă... Autorităţile locale au demarat demersurile pentru declararea lui post-mortem ca
cetăţean de onoare al oraşului.

14

S-ar putea să vă placă și