Sunteți pe pagina 1din 4

Diagnosticul de laborator al infecțiilor otice externe la câine și pisicăJUNIOR

vet analize animale, analize de laborator pentru animale, histovet, laborator analize veterinare Veterinary journalist
Infecțiile otice bacteriano-fungice sunt considerate cele mai frecvente afecțiuni ale analizatorului auditiv. O afecțiune aparent
simplă și ușor de abordat din punct de vedere terapeutic poate deveni o adevarată provocare pentru medicul veterinar.

Principalele examene de laborator utilizate pentru identificarea cauzelor și uneori, a unor tratamente specifice sunt reprezentate
de citologie și microbiologie – examen bacteriologic cu antibiogramă și examen micologic.

Recoltarea probelor

Probele patologice sunt alese astfel încât să aibă legătură explicită cu localizarea leziunilor, caracterul clinico-lezional și evoluția
procesului patologic.

În vederea examenului citologic, recoltarea se realizează cu ajutorul unui tampon de bumbac, al unei periuțe endo-cervicale sau
prin lavaj auricular cu ser fiziologic. Produsul patologic obținut se etaleazăsub formă de peliculă fină pe o lamă de microscop
degresată sau se colectează într-un recipient steril (ex. recipient tip urocultor). În cazul lavajului auricular, lichidul se centrifughează
timp de 5-7 minute/5000 rpm, se îndepărtează supernatantul și se etaleaza sedimentul pe o lamă de microscop. Frotiurile se
colorează prin metoda rapidă DiffQuick sau clasică May–Grünwald Giemsa.

În vederea examenelor microbiologice, recoltarea se realizează cu ajutorul unui tampon de bumbac steril, care se introduce
ulterior într-un recipient cu mediu de transport semisolid (Amies/Stuart) sau lichid (E-swab – Amies).

Examenul citologic

Este un examen orientativ în urma căruia se poate stabili tipul celulelor implicate în procesul inflamator, precum și
prezența/absența elementelor bacteriene (coci, cocobacili, bacili) sau fungice.

Fig. 1 Secreție auriculară, colorație DiffQuick,

1000x – Neutrofile si coci fagocitați (săgeată albastră), macrofage (săgeată neagră) – otită cronic-activă.

Fig. 2 Raclat auricular, colorație DiffQuick,

1000x – Neutrofile(săgeată albastră) și celule epiteliale de tip secretor din glanda ceruminoasă (săgeată neagră) – otită cu
hiperplazia glandelor ceruminoase.
Examenele microbiologice

Reprezinta examene specifice ce presupun izolarea și identificarea agentului etiologic, ulterior cu testarea susceptibilității
antibioticelor, în cazul examenului bacteriologic.

În perioada septembrie 2016 – septembrie 2017, în urma examenelor microbiologice realizate în cadrul Laboratorului
Histovet, microorganismele identificate cel mai frecvent la câine și pisică au fost:

Fig. 3 Frotiu cultură primară, colorație Gram,

1000x – coci gram pozitivi Staphylococcusspp. (săgeată albastră), bacili gram negativiPseudomonasspp. (cerc negru)
Fig. 4 Cultură primară pură, agar cu sânge

– Staphylococcusspp., hemoliză dublă;

Fig. 5 Cultură primară pură, agar cu sânge,

codominanță Staphylococcusspp. –Streptococcusspp.

Fig. 6 Secreție auriculară, colorație Gram,

1000x – Corneocite (săgeată albastră), elemente fungice – Malasseziaspp. (săgeată neagră)

Tratarea pacienţilor fără un diagnostic de certitudine poate duce la cronicizarea proceselor inflamatorii și la inducerea
antibiorezistenței. Colaborarea stransă dintre medicul de laborator si cel clinician facilitează o conduită terapeutică corectă
și eficientă.

Autori Dr. Dumitru Georgiana, Dr. Istrate Diana-Gabriela, Histovet.

S-ar putea să vă placă și