Sunteți pe pagina 1din 3

DEMOGRAFIA IN ROMANIA

Cuvântul demografie provine din grecescul dēmos = popor și graphō = a scrie, a compune. Demografia
este știința care analizează cantitativ dinamica, structura și distribuția populației, modificările din
punct de vedere spațial și temporal ale populației ca urmare a unor evenimente majore precum
nașterea, decesul, migrația. Primele analize demografice datează încă din vremea Greciei antice și a
Imperiului Roman. Filozofi precum Platon, Aristotel, Cicero sau Seneca au fost printre primii care au
expus idei în acest domeniu. Astăzi, demografia şi statistica demografică sunt bazate pe
metode științifice moderne și sunt utile pentru a explica fenomene socio‐economice complexe atât la
nivel macro cât şi la nivel micro social. Înregistrarea nașterilor, a deceselor, a căsătoriilor și divorțurilor,
a emigrației și imigrației ne furnizează informații care stau la baza fundamentării multor politici publice.
Piramida vârstelor reprezintă o cronică a generațiilor, evidențiind disproporțiile care pot apărea în
structura populației. Efectele evoluțiilor demografice se fac resimțite în perioade lungi de timp şi atrag
schimbări în structura populației. Piramida este o „radiografie” a populației şi evidențiază tendințele pe
termen lung ale fertilității şi mortalității, precum şi efectele pe termen scurt şi mediu ale migrațiilor, în
care fiecare vârstă se regăseşte în propria sa istorie. Astfel piramida vârstelor la nivelului anului 2014 are
o bază îngustă caracteristică populațiilor îmbătrânite. Îmbătrânirea populației conduce la îmbătrânirea
forței de muncă, cu efecte importante asupra economiei şi a pieței muncii. Între populația
după domiciliu şi populația rezidentă există o diferență semnificativă sub aspectul dimensiunii (prima
fiind cu circa 2,4 milioane persoane mai mare decât cea de‐a doua la 1 iulie 2014), proiectarea celor
două populații la 1 iulie 2014 pe piramida vârstelor evidențiind un ecart notabil în special pentru grupa
de vârstă 25‐50 ani, care include o mare parte din populația activă pe piața muncii. Diferența între cele
două tipuri de populații se poate explica prin fenomenul migrației internaționale.
Evoluția structurii populației pe grupe mari de vârstă arată amploarea fenomenului de
îmbătrânire demografică a populației: dacă în 1970 grupa de vârstă 65 de ani şi peste reprezenta 8,6%
din totalul populației, în 2014 această pondere este de aproape două ori mai mare (15,1%), în timp ce
ponderea copiilor cu vârsta mai mică de 15 ani, care în 1970 depăşea un sfert din totalul populației
(25,9%), a scăzut semnificativ, la numai la 14,9% în 2014.
Densitatea cea mai mare a populației se regăseşte în județele care conțin polii de creştere
economică ai României, respectiv Iaşi, Constanța, Ploieşti, Craiova, Timişoara, Cluj‐Napoca, Braşov şi
Bucureşti, aceştia reprezentând puncte de atracție pentru forța de muncă.
Naşterile şi decesele formează mişcarea naturală a populației. Natalitatea stă la baza
fenomenului de creştere a populației, excedentul numeric de nou‐născuți asupra deceselor conducând
la sporul natural al populației.
Rata de fertilitate pe grupe de vârstă a înregistrat schimbări majore după 1989: a scăzut nivelul
ratei de fertilitate şi a crescut vârsta medie la care se înregistrează cele mai mari valori ale ratei de
fertilitate. Astfel dacă în perioada 1970‐1985 grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilității era 20‐
24 de ani cu 201,4 născuți‐vii la 1000 de femei, respectiv 191,4 în perioada 2005‐2014 rata fertilității a
cunoscut o scădere notabilă, la numai 70 de născuți‐vii la 1000 de femei pentru grupa de vârstă 20‐24 de
ani în 2005 şi la doar 55,9 în 2014. În anii 2005 şi 2014 grupa de vârstă cu cea mai mare rată a fertilității
este 25‐29 de ani cu valorile de 77,3 respectiv 67,8 născuți‐vii la 1000 de femei ceea ce arată o creştere
a vârstei la care femeile se decid să aibă copii.
Rata de natalitate a cunoscut o scădere importantă din anul 1975 până în anul 2014: de la
valoarea de 19,7 născuți‐vii la 1000 de locuitori până la valoarea de 8,3 născuți‐vii la 1000 de locuitori.
Dintre fenomenele mişcării naturale, mortalitatea este influențată semnificativ de schimbarea
condițiilor de viață şi, în general, evoluția favorabilă a speranței de viață este asimilată cu creşterea
nivelului de trai material şi cultural al populației. Speranța de viață la naştere reprezintă unul dintre
indicatorii prin prisma căruia se analizează gradul de dezvoltare la care a ajuns o societate. Evoluția
speranței de viață este condiționată de modul de viață, starea de sănătate, alimentație, nivelul
educației sanitare etc. Începând cu anul 1950 rata de mortalitate a cunoscut o scădere, atingând o
valoare minimă de 8,1 decese la 1000 de locuitori în 1964, după care se manifestă o tendință de creştere
constantă până în anul 1996 când s‐au înregistrat 12,5 decese la 1000 de locuitori. Ulterior, rata
mortalității scade, atingând în anul 2014 valoarea de 11,4 decese la 1000 de locuitori. Rata de
mortalitate este mai mică în mediul urban decât în cel rural, diferența dintre cele două medii de
rezidență crescând în perioada 1960‐1996, după care această diferență cunoaşte o uşoară scădere.
Speranța de viață la naştere a înregistrat o creştere uşoară de la valoarea de 67,33 ani în 1968‐
1970 la 69,82 ani în 1976‐1978 urmată de o perioadă în care s‐ a menținut la o valoare aproximativ
constantă până în anii 1998‐2000 când a început o creştere accentuată atingându‐ se valoarea de
75,47 ani în perioada 2012‐2014. Speranța de viață a fost mai mare la femei decât la bărbați pe
întreaga perioadă 1968‐2014, dar diferența a crescut de la aproximativ patru ani în 1968‐1970 (69,51 ani
la femei față de 65,07 ani la bărbați) la aproximativ şapte ani în 2012‐2014 (78,93 ani la femei față de
72,04 ani la bărbați). Speranța de viață este mai mare în mediul urban decât în cel rural.
Studiul nupțialității prezintă o importanță deosebită în demografie deoarece reprezintă o
premisă importantă pentru fenomenul de natalitate. Căsătoria este un act firesc în cadrul evoluției
societății şi, în mod normal, se soldează cu urmaşi, ceea ce duce la o creştere a populației. Căsătoria
este atât o instituție socială, cât şi o instituție de natură juridică; ea se află sub influența unui mare
număr de factori: sociali, economici, culturali, psihologici etc.
În această perioadă rata de nupțialitate a fost în general mai mare în mediul urban decât în cel
rural. Vârsta medie a soților la prima căsătorie a înregistrat variații foarte mici în perioada 1980‐1990 dar
o creştere sensibilă în ultimul sfert de veac, atât la bărbați cât şi la femei, ajungând la valorile de 30,4 ani
la bărbați şi 27,3 ani la femei.
Studiul nupțialității prezintă o importanță deosebită în demografie deoarece reprezintă o
premisă importantă pentru fenomenul de natalitate. Căsătoria este un act firesc în cadrul evoluției
societății şi, în mod normal, se soldează cu urmaşi, ceea ce duce la o creştere a populației.
În această perioadă rata de nupțialitate a fost în general mai mare în mediul urban decât în cel
rural. Vârsta medie a soților la prima căsătorie a înregistrat variații foarte mici în perioada 1980‐1990 dar
o creştere sensibilă în ultimul sfert de veac, atât la bărbați cât şi la femei, ajungând la valorile de 30,4 ani
la bărbați şi 27,3 ani la femei.
Rata de divorțialitate a avut o evoluție oscilantă până în 1967 când, ca efect al politicii regimului
comunist din aceea vreme (modificări ale unor dispoziții legale referitoare la divorț, octombrie 1966),
rata a scăzut brusc, ulterior, începând cu anii '70 crescând din nou, dar la valori inferioare celor
înregistrate înainte de anul 1967. Vârsta medie la divorț a soților a crescut în mod constant: de la 36,5
ani în 1996 la 41,0 de ani în 2014 la bărbați respectiv de la 33,3 ani în 1996 la 37,4 ani în 2014 la femei.
Fenomenul de emigrare (schimbarea reşedinței obişnuite în altă țară decât Romania pentru o
perioadă de cel puțin 12 luni) a atins un punct de maxim în anul 2007, anul aderării României la UE.
Ulterior fenomenul a scăzut în intensitate, scădere reprezentată şi prin modificarea condițiilor
economico‐sociale din statele membre UE dezvoltate ca efect al crizei financiare mondiale declanşate în
2008. Numărul imigranților care şi‐au schimbat reşedința obişnuită a înregistrat valori aproximativ
constante în perioada 2003‐2007, după care se înregistrează o uşoară creştere a acestora.
Analizând emigrația anului 2003 comparativ cu anul 2014 constatăm că numărul emigranților de
sex masculin era mai mare decât al celor de sex feminin în 2003, raport care s‐a inversat în 2014 când au
emigrat mai multe femei decât bărbați. Majoritatea emigranților sunt cei în vârstă de muncă, dar se
observă şi o creştere a numărului de copii care au emigrat în 2014 față de 2003, probabil
datorită faptului că aceştia îşi urmează familia.

S-ar putea să vă placă și