UNIVERSITATEA ALEXANDRU IOAN CUZA

FACULTATEA DE TEOLOGIE ORTODOXĂ DUMITRU STĂNILOAE

MASTERUL TEORIA ŞI PRACTICA FORMĂRII RELIGIOASE

CULTURA ROMÂNEASCĂ
PROMOTOARE A CREDINŢEI CREŞTINE

LUCRARE DE SEMINAR

Titlul: ALEXEI MATEEVICI PREOT ŞI POET RELIGIOS

Coordonator:
Lect. dr. pr. D. Danielescu
Susţinător:
Secrier Svetlana
Studenta anului I
INTRODUCERE
La sfârşitul lunii august 2010 s-au împlinit 93 de ani de la trecerea în eternitate la
numai 29 de ani,a scriitorului şi preotului Alexei Mateevici, autorul poeziei “Limba Noastră”,
considerată a fi cea mai frumoasa definiție poetică dată limbii române și care în prezent este
Imnul de Stat al Republicii Moldova.
Alexei Mateevici spunea la primul Congres al învăţătorilor moldoveni din Basarabia,
din mai 1917:
„Trebuie să ştim că suntem români, strănepoţi de-ai romanilor, şi fraţi cu italienii, francezii,
spaniolii şi portughezii. Aceasta trebuie să le-o spunem şi copiilor şi tuturor celor neluminaţi.
Să-i luminăm pe toţi cu lumină dreaptă. N-avem două limbi şi două literaturi, ci numai una,
aceeaşi cu cea de peste Prut”.
Din vulcanul de erupție al revoluției au izbucnit, asemenea lavei clocotitoare și
fierbinți şi creațiile lui Alexei Mateevici – cel mai înzestrat poet al Basarabiei de la începutul
secolului XX, cîntărețul înfocat al frumuseților “limbii noastre”.
Cuget bogat, fire aleasă, el și-a consacrat străduințele slujirii poporului său cel oropsit.
Suflet nobil și cinstit, s-a zbuciumat în căutarea adevărului, spre care a tins toată viața sa.

SCHIŢĂ BIOGRAFICĂ
S-a născut la Căinari (fostul județ Tighina, Republica Moldova) la 28 martie 1888.
Tatăl său, Mihail Mateevici (sau Matveevici), se pare de origine poloneză1, era din părţile
Sorocii şi slujea ca preot la Căinari. A fost un recunoscut om de carte, în casa căruia lectura
ocupa un loc aparte (în special se citea revista “Albina”, după care, mai târziu, viitorul poet a
început să descifreze literele).
Mama Nadejda, născută Neaga, era din Căuşeni şi făcea parte dintr-o familie de
cărturari. Tatăl ei, Ioan Neaga, era protopop aici, poseda o vastă bibliotecă (folosită mai târziu
şi de Alexei Mateevici) şi traducea din ruseşte predici bisericeşti, printre care cele ale lui
Rodion Puteatin. Un frate al acestuia terminase Academia Teologică din Petersburg şi, ca
student, dădea lecţii lui Lev Tolstoi şi unui frate de-al său, vorbea curent 12 limbi şi a
funcţionat ca viceconsul rus la Iaşi şi consul la Salonic.

1
Petre V. Haneș susține, pe baza informațiilor primite de la familia viitorului poet, că „după tată, Mateevici era
polonez într-a patra generaţie” (Studii literare, Bucureşti, 1925, p.37), deşi unii cercetători neagă acest lucru.

2
 În 1903 familia Mateevici se mută în satul Zaim, tot în judeţul Tighina, unde stă până
în 1906, anul morţii preotului Mihail. Aici face şcoala primară iar, în 1898, îl întâlnim elev la
Şcoala Duhovnicească din Chişinău (un fel de seminar inferior care înlesnea pregătirea pentru
cursuri superioare). După mărturiile contemporanilor, consemnate de P.V. Haneş, era un elev
silitor, cu înclinaţii deosebite pentru materiile cu profil umanist, mai slab la ştiinţele exacte şi
în special la matematică.
În 1902 este elev la Seminarul din Chişinău condus de Gavriil Bănulescu, unde se
distinge mai ales la filozofie, literatură şi compoziţie. Citea multă literatură rusă (Lermontov,
Puşkin, Gogol, Cehov) şi română (Eminescu, Creangă, Negruzzi, Sadoveanu), acorda o
atenţie deosebită limbilor clasice.
La 20 iulie 1906, pe când era încă elev îi moare tatăl, acest fapt i-a schimbat radical
viaţa. Familia se mută la Chişinău. Acum începe colaborarea cu ziarul „Basarabia” cu
articole, traduceri şi creaţii originale.
A absolvit Seminarul strălucit, fiind primul din listă. A impresionat, mai ales, prin
cunoştinţele sale de limbă latină, greacă, franceză, germană şi engleză. Astfel în 1910, datorită
acestor calităţi, obţine o bursă la Academia Teologică din Kiev. Aici îşi desăvârşeşte
cunoştinţele şi acordă o atenţie deosebită literaturii. Este cea mai prolifică perioadă din viaţa
sa, în care predică şi publică predici religioase, scrie articole, traduceri, prelucrări, adaptări şi
poezii originale, participă la viaţa culturală şi politică a vremii (a fost unul dintre iniţiatorii
Societății cultural-naționale a studenților moldoveni din Kiev „Deşteptarea”, care cerea în
parlament, printre altele şi introducerea „limbii române” în şcolile primare).
În anul 1914 este absolvent al Academiei Teologice, iniţial având lucrarea de licenţă
cu titlul „Elemente religioase ale folclorului moldovenesc”, din care s-au tipărit câteva
articole ca „Motivele religioase în credinţele şi obiceiurile moldovenilor din Basarabia”,
apărut în limba rusă în revista „Buletinul Eparhiei Chişinăului”, 1911, nr.9, 13 şi 14, dar din
motive necunoscute renunţă la ideea iniţială şi se axează pe alt subiect „Concepţia religioasă
şi filozofică a lui Fechner”, teză pe care o susţine în 1914. Este lucrare amplă cu 8 capitole şi
800 de pagini, în care autorul discută despre bazele filozofiei lui Fechner, problema
cosmologico-psihologică, animismul universal, fericirea supremă şi moralitatea etc. Pentru
întocmirea ei, Mateevici a studiat în original întreaga creaţie a lui Gustav Theodor Fechner
(1801-1887), fizician, psiholog şi filozof german.

3
 Lucrarea a fost apreciată ca o realizare deosebită, la acest fapt s-au adăugat şi
rezultatele sale strălucite de la învăţătură, care l-au clasat pe locul 6 din cei 48 de absolvenţi ai
Academiei, cu dreptul de a deveni „magistru în ştiinţe fără probe suplimentare2”.
Tot în acest an, 1914, se căsătoreşte cu Teodosia Borisovna Noviţkaia (de origine
ucraineană, profesoară la clasele de aplicaţie din Kiev), primeşte taina preoţiei, iar la 23
septembrie este numit profesor de limbă greacă şi teologie la Seminarul Teologic din
Chişinău, unde, pe lângă activitatea profesională, paricipă la diferite acţiuni ştiinţifice şi
culturale.
La 16 septembrie 1915 îl întâlnim preot militar în Galiţia, iar în 1916 cere să fie trimis
în România şi e încadrat, tot ca preot militar, în brigada de artilerie rusească nr.71, pe frontul
Tecuci-Mărăşeşti, unde oficiază slujbe în biserică, în corturi, în aer liber, în locuri ferite şi sub
foc deschis.
În România vine în contact direct cu mişcarea culturală. Se întâlneşte şi poartă discuţii
cu scriitorii de aici. Îl vizitează pe Nicolae Iorga la redacţia „Neamului românesc” pentru a
procura cărţi şi a afla date noi despre scriitorii timpului; marele istoric rămâne impresionat de
acest tânăr „cu o blândă faţă ca a sfinţilor din icoanele de odinioară3” şi, ca urmare a acestui
fapt, în 1917 îi publică poezia Limba noastră,4 însoţită de un necrolog, şi puţin mai târziu,
poezia Eu cânt 5.
Stabilea legături culturale şi procura cărţi pentru cei din Chişinău: „Spune-i lui
Pantelimon Halippa că-i voi aduce cărticele nouă româneşti”, scria el soţiei, la 20 aprilie
19176.
Nichifor Crainic îl văzuse, de altfel, la Iaşi, „depărtându-se cu vraful de cărţi prăfuite
la subsuoară, fericit că le-a găsit…”7
Alexei Mateevici s-a stins din viaţă la 20 august, 1917, iar cauza morţii sale este pusă
sub îndoială, existând mai multe versiuni principale printre care:
1. A murit pe front de tifos exantematic sau ceva mai târziu, tot din cauza acestei
boli, dar la Chişinău. Ipoteza a fost publicată pentru prima dată de N. Iorga în
ziarul „România”, apărut la Iaşi, în 1917.

2
S. Pânzaru, Alexei Mateevici. Teza de candidat în teologie, în „Limba şi literatura moldovenească”, an XXXI,
nr.2, aprilie-iunie 1988, pgg. 51-53, apud Nuță, Ion, Alexei Mateevici, Scrieri, Editura Junimea, Iași, 1989, pg.8
3
N. Iorga, Încă unul…, în „Neamul românesc”, anul XII, nr. 236, 29 august 1917, pg.1. apud Ibidem pg.9
4
Ibidem
5
Idem, „Neamul românesc”, an. XII, nr.264, 26 septembrie 1917, pg.1, apud Ibidem.
6
Petre V. Haneş, Studii literare, pg.55, apud Ibidem.
7
„Icoanele vremii”, Bucureşti, 1919, pg.48, apud Ibidem

4
 2. Poetul, la sfârşitul lunii iulie, se întoarce acasă la Chişinău de pe front, fiind
evacuat ca bolnav de gripă. Apoi este internat în spital, îngrijit de medici ostili
românismului, sau moare la 13 august 1917, fiind îngropat a doua zi în cimitirul de
pe strada Armenească, unde se află şi azi.
3. Versiunea lui Ion Nistor, bazată pe mărturia lui Gh. Tofan, este că A. Mateevici ar
fi fost ucis alături de S. Murafa în via de lângă Chişinău la 20 august 1917.

OPERA PREOTULUI ALEXEI MATEEVICI

Opera sa poetică în totalitate abia dacă adună patruzeci şi trei de tiluri. Alexei
Mateevici, „dacă ar fi trăit ar fi fost un mare poet”, o spune G. Călinescu, în ”Istoria literaturii
de la origini până în prezent”, argumentat şi foarte convingător de altfel: „Alexei Mateevici,
basarabean din Bugeac, mort ca preot militar în 1917 ( luase parte la luptele de la Mărăşeşti),
ar fi fost un poet mare dacă trăia. Numai Eminescu a mai ştiut să scoată atâtea mireasmă din
ritmurile poporane.”
Debutează în literatură şi publicistică după moartea tatălui său (24 iulie 1906). În
ziarul Basarabia, îşi publică articolele: „Lupta moldovenilor pentru drepturi”, „Ce ne trebuie
nouă”, „Toamna” etc. În aceste articole şi în alte lucrări, el îşi expune concepţiile politice şi
patriotice, foarte progresive.
Într-un timp scurt de colaborare cu ziarul Basarabia, septembrie 1906 - ianuarie 1907,
Alexei Mateevici reuşeşte să se manifeste sub diferite aspecte: de publicist şi traducător, de
prozator şi folclorist, iar din februarie 1907, spontan, aproape într-o nouă ipostază – în calitate
de poet, care va constitui principala sa vocaţie.
Astfel în anii 1906-1907 editează un ciclu de poezii, caracterizate ca „un ecou viu al
mişcării revoluţionare a ţărănimii moldovene”. Scrise la primul avânt de creaţie, în timp de
câteva săptămâni, poeziile: „Dorul”, „Ţara”, „Cântecul zorilor”, „Ţăranii”, „Eu cânt”;
formează un ciclu al ideilor sociale şi cugetul tânărului poet. De exemplu în poezia „Ţăranii”
(13.07.1907) prezintă un protest hotărât al ţăranilor basarabeni împotriva exploatării crunte de
către regimul ţarist. În poezia „Eu cânt”, el descrie munca istovitoare şi grea a ţăranilor-
agricultori, pentru a hrăni un număr impunător de oameni profitabili, adesea asemănători cu
trântorii.

5
 Între anii 1910-1914, Alexei Mateevici a dat dovadă, iarăşi, ca şi în 1906-1907, de o
capacitate enormă de muncă. Concomitent cu frecventarea cursurilor la Academia Teologică
şi lecturile în biblioteci, el continuă să scrie predici, articole moralizatoare, să compună şi să
traducă poezii, să realizeze studii ştiinţifice.
Se îndrăgosteşte de folclor şi literatură populară, încă din adolescenţă, astfel în anii
1906-1907, publică şi articole din acest domeniu: „Obiceiurile şi rânduielile nunţii la
moldovenii basarabeni”; „Colindele Crăcunului”; „Bocetele şi bociturile”, etc.
Fiind student la Academia din Kiev, Mateevici traduce peste 50 de poezii cu caracter
religios din creaţia celor mai valoroşi poeţi şi scriitori ruşi: Lermontov, Derjavin, Puşkin,
Tiutcev, Tolstoi, Kolţov etc., în această privinţă V. Ţepordei scria: „Prin traducerile sale
Mateevici, a umplut un gol destul de simţitor în literatura noastră, dând posibilitate cititorului
român să se împărtăşească din profunda poezie rusă”.
Pe lângă traduceri, în această perioadă compune şi câteva poezii în română: „Un sfat”,
„Roagă-te”, „Lumina cea de seară”, „ Psalmul al 83-lea”, „Îngerul şi Mironosiţele”,
„Dimineaţa Duminicii”, „Fratelui Cristi”, „ Căutarea lui Dumnezeu” etc. Majoritatea poeziilor
au caracter religios. În 1917 continuă cu publicarea unui şir de poezii profund patriotice:
„Frunza nucului”, dedicată tatălui său, „Pietre vechi”, consacrată bunelului, iar la 17 iulie
vede lumina tiparului măreaţa poezie „Limba noastră”, care a devenit tezaur literar şi care a
trezit un interes deosebit băştinaşilor, dar şi un interes duşmănos din partera bolşevicilor.
În ultimii 10 ani de viaţă, preotul Alexei Mateevici, devine unul dintre cei mai
înzestraţi poeţi basarabeni, care poseda o înaltă capacitate analitică şi se deosebea printr-un
intelect rafinat. Scurta sa viaţa, și-a consacrat-o pe deplin slujirii poporului său oropsit; din tot
sufletul a tins spre căutarea adevărului, iluminării neamului din care face parte şi păstrarea
sfântă a limbii strămoşeşti8.

SCRIERI RUSEȘTI
Scrierile ruseşti ale lui Al. Mateevici au fost inserate în publicaţia bisericească
„Кишневские епархиальные ведомости” („Buletinul Eparhiei Chișinăului”), un buletin care
apărea regulat și era destinat clerului și în genere cititorilor culți, care nu posedau idiomul
populației românești autothtone. Datorită acestui profil al periodicului, Mateevici, pe atunci
student al Academiei Teologice din Kiev, a căpătat posibilitatea de a-și tipări aici acele

8
Baciu, Gheorghe, Viziuni asupra vieţii şi morţii poeţilor martiri Eminescu, Mateevici, Vieru, Editura Balacron,
Chişinău, 2014, pgg. 133-157.

6
lucrări, în care și-au găsit expresie plenară diversele sale preocupări științifice și obiectivele
instructive pe care le-a urmărit constant.
Studiile și articolele sale științifice se caracterizează prin varietatea domeniilor pe care
le-a abordat. Unul dintre importantele sale articole Momentele influenței bisericești asupra
originii și dezvoltării istorice a limbii moldovenești, constituie relatări savante și expuneri de
principii de un caracter prin excelență lingvistic. Cercetări folcloristice bazate în cea mai mare
parte pe înregistrări proprii de texte sânt Bocetele de înmormântare moldovenești și Anul Nou
la moldoveni. Un ciclu aparte care prezintă investigații etnografice, în care atenția principală
este acordată interferenței elementelor mitologice păgâne și a celei creștine în credințele și
datinile populare românești din Basarabia, este constituit din următoarele studii: Motive
religioase în credințele și obiceiurile moldovenilor din Basarabia (Религиозные мотивы в
поверъях и обрядах бессарабских молдован), Schiță asupra tradițiilor vieții religioase
moldovenești, Sărbătorile moldovenești de la Paști până la Cincizecime.
La istoria bisericii naționale se referă în articolul Creștinismul în Basarabia, o varinată
mai amplă și mai profundă a articolului Când și cum s-au încreștinat moldovenii?, scris în
românește și publicat anterior în „Luminătorul”. Un caz similar îl prezintă şi Tiparul
bisericesc liturgic moldovenesc în momentele pricipale ale istoriei sale, o versiune apropiată
de prototipul ei român Tipăriturile noastre bisericeşti, ambele reconstituind etapele de
dezvoltare ale tiparului religios în limba strămoşească în toate provinciile româneşti, inclusiv
şi în Basarabia. O exegeză dogmatică o găsim în Ideile lui L. N. Tolstoi despre religie şi
aprecierea lor. Acelaşi caracter îl întâlnim şi în teza de licenţă a studiosului basarabean,
realizată în ultimul an de studii la Academia Teologică, cu titlul Concepţia religioasă şi
filozofică a lui Fechner.
Cu excepţia acestor două lucrări exigetice, toate celelalte lucrări sunt consacrate
tematicii naţionale, care au avut rolul de a scoate de sub anonimat neamul său. În aceste
lucrări savante, vorbeşte despre originea şi geneza poporului român, despre strămoşii lui dacii
şi romanii, despre provenienţa şi caracterul limbii materne, despre începuturile creştinismului,
despre tradiţiile şi datinile străbune, despre legendele şi superstiţiile populare, despre scrisul
vechi românesc, despre tipăriturile religioase, despre personalităţile de vază ale Ţărilor
Româneşti medievale etc. Totodată în aceste scrieri şi-au găsit o expresie vădită mândria
îndreptăţită a autorului pentru istoria şi cultura poporului căruia i-a aparţinut sentimentul
demnităţii sale naţionale.9

9
Ibidem, pg.6.

7
UN MARE POET BASARABEAN ȘI UN MARE ROMÂN- ALEXEI MATEEVICI

Alexei Mateevici s-a impus în literatura română printr-o creație de excepție, poezia
Limba noastră, versuri care, ani în șir s-au rostit și se mai rostesc încă pretutindeni, s-au
cântat de generații întregi în vremi de tristeți și bucurii. Este poezia care, umbrind aproape
total celelalte creații ale poetului, a reușit să-l plaseze pe creatorul ei printre personalitățile cu
legitime drepturi la nemurire10.
Până la Mateevici George Sion, scrisese o poezie de mare răsunet: “Mult e dulce şi
frumoasă/ Limba ce vorbim,/ Altă limb-armonioasă/ Ca ea nu găsim... etc. ” Scriitorul
basarabean a depăşit considerabil concepţia şi nivelul de realizare ale poeziei Limba
românească, după cum menţionează şi George Călinescu11: “După George Sion, Mateevici
dădu o nouă serie de definiţii ale limbii române Limba noastră, cu imagini superioare de mare
poezie”. Începând cu versul iniţial, în care limba noastră este considerată o comoară şi un
şirag de piatră rară, întreaga poezie este o suită de metafore originale şi sugestive. Metafora
foc ce arde şi comparaţia trezirii basarabenilor, în 1917, cu învierea lui Făt-Frumos din
basmele populare, semnifică valoarea profund naţională a limbii noastre, practic inseparabilă
de destinul românilor moldoveni. Doina dorurilor noastre e o definiţie poetică a limbii, prin
care autorul confirmă în mod magistral că limba este sufletul însuşi al naţiunii, asemeni doinei
care stă la temelia cântecului nostru naţional şi dorului, care nici nu există la alte popoare.
Expresia metaforică Roi de fulgere ce spintec/ Nouri negri, zări albastre vrea să însemne
viabilitatea şi funcţionalitatea limbii noastre, ca instrumente de pătrundere în adâncimile
necunoscutului. Metafora Graiul pâinii sugerează ideea că importanţa limbii în viaţa
neamului este una fundamentală, ca şi a pâinii. Vechi izvoade şi Povestiri din alte vremuri
semnifică un trecut în care limba noastră s-a născut şi s-a dezvoltat până a ajuns să ne poată
emoţiona profund prin frumuseţile ei şi prin adevărurile exprimate.
În afară de numeroasele definiţii cu adevărat sclipitoare, capodopera mateeviciană,
conţine şi două îndemnuri adresate tuturor românilor din Basarabia: “1. Înviaţi-vă dar graiul/
Ruginit de multă vreme,/ Ştergeţi slimul, mucegaiul/ Al uitări care geme; 2. Strângeţi piatra
lucitoare,/ Ce din soare se aprinde,/ Şi-ţi avea în revărsare/ Un potop nou de cuvinte...”

10
Cf. Nuță, Ion, Alexei Mateevici, Scrieri, Editura Junimea, Iași, 1989, pg.5
11
Călinescu, George, Istoria literaturii române de la origini până în prezent,pg. 941, apud Ciocanu, Ion,
Literatura română, studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar, Editura Prometeu, Chişinău, 2003,
pg. 226.

8
 Aici scriitorul a avut în vedere limba română, în general, nu doar “limba
moldovenească”, deoarece încă până la 1917 el se considera român şi numea limba noastră –
română. “Sunt român din Basarabia”, îi scria el lui Ioan Bianu la 10 aprilie 1913, sau “M-a
atras întotdeauna cu o putere deosebită folclorul românilor noştri”, i se destăinuia el aceluiaşi
corespondent12.
Dacă e aşa, ar putea apărea întrebarea: de ce autorul nu întrebuinţează în poezie,
cuvintele român, română?
Orice precizare – moldovenească sau românească – ar fi iritat publicul pestriţ al
audienţilor cursurilor, în faţa cărora se pregătea s-o citească, căci o parte dintre ei se
considerau români, altă parte încă nu conştientizaseră acest adevăr şi se numeau moldoveni.
Pentru a nu aţâţa spiritele, Mateevici a evitat orice precizare a denumirii limbii noastre în
capodopera sa. Un alt motiv era faptul că, Rusia Ţaristă nu permitea nimănui să folosească
cuvintele român, română, pentru că acestea le puteau înlesni moldovenilor conştientizarea
faptului că şi ei sunt români. După revoluţia rusă din februarie 1917, Mateevici îşi exprimă
liber opinia despre românitatea neîndoielnică a basarabenilor şi a limbii noastre. Concludente
sunt afirmaţiile scriitorului din cuvântarea la primul Congres al învăţătorilor moldoveni din
Basarabia, ţinută de Mateevici la 25 mai 1917: “Da, suntem moldoveni, fii ai vechii Moldove,
însă facem parte din marele trup al românismului, aşezat prin România, Bucovina şi
Transilvania. Fraţii noştri din Bucovina, Transilvania şi Macedonia nu se numesc după
locurile unde trăiesc, ci-şi zic români. Aşa trebuie să facem şi noi!” a opinat oratorul. Într-o
altă şedinţă a aceluiaşi congres, Alexei Mateevici a subliniat cu fermitate: “N-avem două
limbi şi două literaturi, ci numai una, aceeaşi cu cea de peste Prut. Aceasta să se ştie din capul
locului, ca să nu mai vorbim degeaba”; sau în corespondeţile sale cu Ioan Bianu: “ ...Cuvântul
român la noi nici nu se mai întrebuinţează: ruşii cred că românii şi moldovenii sunt două viţe
diferite”.13
În condiţiile specifice ale Basarabiei din primele două decenii ale secolului al XX-lea,
când nu numai limba, ci şi istoria, şi cultura poporului român erau ostracizate, studiile şi
articolele ştiinţifice ale lui Mateevici au avut, fără îndoială o deosebită importanţă instructivă
şi educativă, insistând asupra unor fenomene şi fapte puţin ori deloc cunoscute de publicul
cititor de atunci. În prezent aceste lucrări, cu toate câ sunt depăşite în unele privinţe sub raport
ştiinţific, continuă să-şi păstreze în mare măsură valoarea lor cognitivă.

Mateevici, Alexei, Opere, vol I, , Editura Ştiinţa, Chişinău, 1993, pg.468.

12
13
Ciocanu Ion, Literatura română, studii şi materiale pentru învăţământul preuniversitar, Editura Prometeu,
Chişinău, 2003, pgg. 226-227.

9
BIBLIOGRAFIE
1. Mateevici, Alexei, Opere, vol I, , Editura Ştiinţa, Chişinău, 1993 .
2. Mateevici, Alexei, Opere, vol II, , Editura Ştiinţa, Chişinău, 1993 .
3. Mateevici, Alexei, Un vis dorit,medalion aniversar, Editura Editgraph, Buzău, 2013.
4. Nuță, Ion, Alexei Mateevici, Scrieri, Editura Junimea, Iași, 1989.
5. Ciocanu, Ion, Literatura română, studii şi materiale pentru învăţământul
preuniversitar, Editura Prometeu, Chişinău, 2003.
6. Baciu, Gheorghe, Viziuni asupra vieţii şi morţii poeţilor martiri Eminescu, Mateevici,
Vieru, Editura Balacron, Chişinău, 2014.

10
Cuprins
INTRODUCERE ........................................................................................................................ 2

SCHIŢĂ BIOGRAFICĂ ............................................................................................................ 2

OPERA PREOTULUI ALEXEI MATEEVICI ......................................................................... 5

Scrieri rusești .......................................................................................................................... 6

UN MARE POET BASARABEAN ȘI UN MARE ROMÂN- ALEXEI MATEEVICI ........... 8

BIBLIOGRAFIE ...................................................................................................................... 10

11