Sunteți pe pagina 1din 6

Raionul

MINISTERUL EDUCAŢIEI, Localitatea

CULTURII ŞI CERCETĂRII
Instituţia de învăţământ
AL REPUBLICII MOLDOVA

AGENŢIA NAŢIONALĂ Numele, prenumele elevului

PENTRU CURRICULUM ŞI
EVALUARE

TESTUL Nr. 2

LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ

TEST PENTRU EXERSARE
CICLUL GIMNAZIAL
februarie 2018
Timp alocat: 120 de minute

Rechizite şi materiale permise: pix cu cerneală albastră.

Instrucţiuni pentru candidat:

- Citeşte cu atenţie fiecare item şi efectuează operaţiile solicitate.
- Lucrează independent.

Îţi dorim mult succes!

Punctaj acumulat _________

Citește textul și realizează următoarele sarcini:

M-am născut la București la 31 august 1916, trei zile după intrarea României în război
împotriva Austro-Ungariei. Trei zile după nașterea mea au venit deasupra Bucureștilor zeppelinurile
germane cu bombe, de a coborât lumea îngrozită prin pivnițe. Așa am intrat eu în viața activă. Apoi a
urmat refugiul în Moldova.
În toamna anului 1917, tata și-a trimis mica familie în Franța, unde se afla taică-său. La sfârșitul
războiului, maică-mea nu s-a întors îndată în țară, ci a stat în seama bunicului până în vara anului 1920.
Așa se face că am descoperit deodată Bucureștii la vârsta de 4 ani abia împliniți și am amintiri din acel
moment rămase extrem de vii în memoria mea.
Întâmplarea a făcut ca maică-mea, văduvă de război și cu mijloace măsurate, să judece că vom fi
mai bine crescuți în străinătate într-un internat. Și ne-a înscris interni, pe mine de 12 ani și pe fratele
meu de 15, la liceu la Nisa.
...După aproape trei ani de militărie și război, intrasem prin concurs la Ministerul de Externe în
vara anului 1943 – și o întâmplare oarecum miraculoasă a făcut să fiu trimis curier diplomatic la
Stockholm în chiar dimineața zilei de 23 august 1944, în cadrul negocierilor de armistițiu cu sovieticii.
Am rămas trei ani secretar de legație la Stockholm, cât timp au fost la minister Niculescu-Buzești,
Vișoianu și Tătărescu, iar când a preluat ministerul Ana Pauker, am fost rechemat. Cum însă, între timp,
pe căi lăturalnice, mă înștiințase mama că eram implicat în procese politice în acea toamnă 1947, nu
m-am întors și am început un exil care avea să țină 42 de ani, petrecuți întâi în Franța, apoi scurt timp în
Germania și timp de 23 de ani – o țară africană la sud de Sahara. Am revenit în țară abia după
evenimentele din decembrie 1989. Așa se face că am descoperit orașul meu – a doua oară – parcă alt
oraș, în primele luni din 1990.
Eram atunci secretar general al unei instituții românești din Paris, Casa Românească.
Colectasem, în atmosfera de entuziasm stârnit în Franța în zilele din decembrie, ajutoare pentru țară, dar
nu veșminte, alimente sau farmaceutice din care aduceau alte organizații umanitare, ci mașini de scris,
computere, hârtie și alte materiale de birou pentru sediile partidelor politice ”reînviate” și pentru
universități.
Neagu Djuvara

ZEPPELÍN, zeppeline, s. n. Navă aeriană dirijabilă de mari dimensiuni, construită din metal, cu
numeroase compartimente umplute cu hidrogen sau cu alt gaz mai ușor decât aerul; dirijabil.
Nr. Item Scor
1 Explică în enunțuri complete ce fapte din biografie sunt menționate de Neagu L
Djuvara în fiecare dintre anii: 0
1
a) 1917 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________ 4
b) 1920
___________________________________________________________________

c) 1944

d) 1990

2 Rezumă, în 50-55 de cuvinte, alineatul al patrulea al textului. L

0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________ 4
___________________________________________________________________ 5
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

Total cuvinte:

3 Raportează această secvență de biografie la una dintre temele literare studiate, L

indicând două titluri de texte în care este tratată aceeași temă. 0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
4 Exprimă-ți, în spațiul rezervat, atitudinea față de cunoașterea biografiei oamenilor L
celebri, aducând 3 argumente. 0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________ 4
___________________________________________________________________ 5
___________________________________________________________________ 6
___________________________________________________________________ 7
___________________________________________________________________ 8
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

5 Redactează o nouă variantă a frazei, substituind prin câte un sinonim potrivit L

contextului toate cuvintele subliniate. 0
Colectasem, în atmosfera de entuziasm stârnit în Franța în zilele din 1
decembrie, ajutoare pentru țară, dar nu veșminte, alimente sau farmaceutice din 2
care aduceau alte organizații umanitare, ci mașini de scris, computere, hârtie și alte 3
materiale de birou pentru sediile partidelor politice ”reînviate” și pentru 4
universități.

___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

6 Delimitează, prin bare oblice și cifre, propozițiile din fraza dată: L

...După aproape trei ani de militărie și război, intrasem prin concurs la Ministerul 0
1
de Externe în vara anului 1943 – și o întâmplare oarecum miraculoasă a făcut să 2
3
fiu trimis curier diplomatic la Stockholm în chiar dimineața zilei de 23 august

1944, în cadrul negocierilor de armistițiu cu sovieticii.

7 Relatează, în spațiul rezervat, un episod din viața ta școlară din acest an de studii. L
___________________________________________________________________ 0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________ 4
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
__________________________________________________________________
8 Alcătuiește un dialog din patru replici, ce ar putea avea loc între frații care merg L
împreună la studii în altă localitate. 0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________ 3
___________________________________________________________________ 4
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________
9 Motivează, prin regulile de punctuație în vigoare, utilizarea virgulelor numerotate L
în enunțul: 0
La sfârșitul războiului,(1) maică-mea nu s-a întors îndată în țară,(2) ci a stat în 1
seama bunicului până în vara anului 1920. 2

(1)________________________________________________________________
__________________________________________________________________
(2)________________________________________________________________
__________________________________________________________________

10 Citește articolul de dicționar și răspunde la întrebări în enunțuri complete. L

0
MEMÓRIE, memorii, s. f. 1. Proces psihic care constă în întipărirea, recunoașterea 1
și reproducerea senzațiilor, sentimentelor, mișcărilor, cunoștințelor etc. din trecut. ♦ 2
Minte (considerată ca sediu al procesului de memorare). ◊ Loc. adv. Din memorie =
din aducere-aminte, pe de rost. 2. Păstrare în amintire, reprezentare mintală,
aducere-aminte, amintire. ♦ Amintire pe care posteritatea o păstrează oamenilor
iluștri sau evenimentelor de seamă. ◊ Expr. În memoria cuiva (sau a ceva) = în
amintirea..., spre aducere-aminte; ca omagiu. 3. Parte a calculatorului electronic în
care se înregistrează instrucțiunile, cuvintele, valorile numerice etc. după o
codificare prealabilă; memorator (2).
a) Care este sinonimul pentru sensul al treilea al cuvântului memorie?
________________________________________________________________

b) Câte sensuri are cuvântul memorie?
________________________________________________________________
________________________________________________________________

11 Construiește câte un enunț în care vei utiliza locuțiunile din memorie, în memoria. L
0
___________________________________________________________________ 1
___________________________________________________________________ 2
___________________________________________________________________
___________________________________________________________________

12 Redactează, pe 1/3-1/2 din spațiul rezervat, un anunț, respectând legenda dată și L

rigorile de aranjare în pagină. 0
Te numești Adrian/Adriana Munteanu, ești elev/elevă în clasa a IX-a ”b” și dorești 1
să procuri sau să împrumuți pentru o săptămână cartea Amintiri din pribegie. 2
1948-1990 de Neagu Djuvara. Cine poate oferi informații utile sau cartea te poate 3
găsi la școală ori îți poate scrie la adresa de e-mail amunteanu@ gmail.com. 4

Corectitudinea tuturor secvențelor scrise L012

345
Total 50

S-ar putea să vă placă și