Rolul lecturii în dezvoltarea

capacităţii de comunicare
PROF. ÎNV. PRIMAR NEGRU CLAUDIU

Câteva concluzii le voi susţine cu tărie în raport cu experienţa mea de dascăl de peste
treizeci de ani la catedră. Cartea de lectură are un rol deosebit în educarea afectivităţii
copilului, stimulându-i sensibilitatea, generozitatea, omenia, gustul estetic, optimismul,
dragostea de viaţă şi un bogat ansamblu de trăsături afective care îl îmbogăţesc sufleteşte ca
om. Şi-apoi, indiferent de ce drum îşi alege în viaţă sau ce profesie va practica mai târziu,
cultura generală şi bogăţia spirituală – a lui ca individ şi ca un bun specialist – sunt tributare
cărţii, prieten nedespărţit în orice împrejurare, mijloc de relaxare şi educaţie permanentă.

Proverbul românesc ”Cartea face omul-om, ca altoiul pomul-pom” aratǎ cǎ prin carte
se moşteneşte de la înaintaşi şi se transmite urmaşilor patrimoniul cultural al civilizaţiei
naţionale şi universale. Mottoul ”Nu crede cǎ poţi ajunge departe, depǎrtându-te de carte!” ar
trebui sǎ fie un îndemn clar pentru toţi cei care se respectǎ. Fenomen real al ultimului deceniu
şi jumǎtate, criza lecturii îngrijoreazǎ nu numai cadrele didactice şi pǎrinţii, ci pe toţi cei care
se ocupǎ de destinul cǎrţii, de la autori şi editori, pânǎ la bibliotecari. Oare de ce copiii noştri
nu mai au bucuria de a citi, bucurie pe care o simţeam noi, pǎrinţii şi bunicii lor? Un rǎspuns
ar fi cǎ noi ne amintim de primii ani ai copilǎriei când mama, tata sau bunica ne citeau
poveşti înainte de culcare sau ne spuneau un basm preferat pentru a adormi. Astfel cǎ noi am
crescut într-o lume populatǎ cu pitici, zâne şi personaje care ne-au educat sǎ-i preţuim pe cei
buni, sǎ ne temem de cei rǎi şi sǎ facem bine celor din jur. Jocurile copilǎriei sunt desprinse
din poveşti şi basme, iar jucǎriile prind viaţǎ în universul inocent, acţionând sub influenţa
modelelor fabuloase îndrǎgite.
Ȋntr-o societate dominatǎ de televizor şi calculator, pǎrinţii îl aşeazǎ pe copil în faţa
televizorului pentru a viziona un desen animat sau îl învaţǎ de la o vârstǎ fragedǎ sǎ
manevreze calculatorul şi sǎ-şi petreacǎ destul timp ucigând monştri, jubilând în urma
reuşitei, formându-şi alte deprinderi de conduitǎ.
Adevǎrul este cǎ, în societatea actualǎ, în care informatizarea pune stǎpânire pe un numǎr tot
mai mare de activitǎţi şi oameni, se poate observa cǎ se citeşte din ce în ce mai puţin.
Principalul motiv invocat este lipsa timpului liber, care existǎ totuşi atunci când este vorba
despre televizor, jocul pe calculator sau navigarea pe internet. Lectura este pusǎ adesea la colţ
şi pe motiv cǎ nu aduce mari beneficii, cǎ este pierdere de timp.
Lucrurile nu stau tocmai aşa şi, la o simplǎ analizǎ, se pot evidenţia numeroase
argumente în favoarea lecturii. Copilul, atunci când citeşte o carte, se identificǎ cu
personajele literare care-i apar în poveste şi astfel, treptat, treptat, îşi formeazǎ un tipar de
personalitate. Primul contact cu cartea este foarte important, de aceea el trebuie încurajat şi
îndrumat în permanenţǎ. Uneori, copilul, din proprie iniţiativǎ doreşte sǎ studieze o carte, dar
de cele mai multe ori învǎţǎtorul este cel care îl îndrumǎ sǎ facǎ acest lucru. Este foarte
important ca şi pǎrinţii sǎ-l încurajeze pe micuţ în acest demers, nu numai prin faptul cǎ îi
cumpǎrǎ cǎrţi sau îi prezintǎ importanţa acestora, ci şi prin simplul fapt cǎ însuşi pǎrintele
citeşte o carte, puterea exemplului fiind mult mai mare, deoarece cunoaştem faptul cǎ elevii
îşi copiazǎ pǎrinţii şi dascǎlii.
 Se cunoaşte foarte bine importanţa lecturilor literare la vârsta şcolarǎ micǎ, deoarece
are un mare impact asupra dezvoltǎrii personalitǎţii copilului din toate punctele de vedere :
îmbogǎţeşte orizontul de culturǎ al elevilor, le oferǎ exemple de conduitǎ moralǎ superioarǎ,
le prezintǎ cazuri de comportamente pentru a-i învǎţa sa distingǎ binele de rǎu, le dezvoltǎ
gândirea, imaginaţa, capacitatea de comunicare.
Nu în ultimul rând, în formarea trăsăturilor morale ale elevilor, ne putem sprijini de
proverbe şi ghicitori. Acestea sunt specii ale literaturii populare, de mici dimensiuni, de
obicei în versuri, care cer identificarea prin asociaţii logice a unui obiect, a unei fiinţe, etc.
prezentate întotdeauna învăluit, metaforic. Pe lângă caracterul lor distractiv, ghicitorile sunt
un mijloc foarte bun pentru dezvoltarea gândirii elevilor determinându-l pe copil să observe
mai atent însuşirile lucrurilor, fiinţelor, etc. Ghicitorile vorbesc, de asemenea, despre muncă
şi unele despre lene şi lăcomie. În aceste cazuri, ele dau naşere la discuţii vii în clasă, putând
să constituie pasul premergător unei dezbateri pe teme moral-civice.
Ȋn orele de limba şi literatura românǎ, şi eu încerc pe cât posibil sǎ le dezvolt elevilor
mei gustul pentru citit, deşi este o misiune foarte grea. Din pǎcate, foarte puţini copii citesc
de dragul de a descoperi lumea, de a gǎsi mai multe informaţii sau pentru cultivarea unor
trǎsǎturi morale. Cei mai mulţi citesc pentru cǎ le impun acest lucru, dându-le temǎ
sǎptǎmânalǎ câte o lecturǎ de studiat. Este important sǎ respectǎm anumite exigenţe atunci
când facem o recomandare de lecturǎ.Textul literar trebuie sǎ se potriveascǎ gradului de
dezvoltare din punctul de vedere al experienţei de viaţǎ, al gândirii, al limbajului, al trǎirilor
psihice, al imaginatiei, sǎ deţinǎ valori estetice şi etice, sǎ se refere la universul de viaţǎ
propriu copiilor sau un univers inteligibil lor.
Personal, am mai încercat şi o altǎ abordare a acestui subiect, în cadrul disciplinii
opţionale ”Micul actor” sau prin organizarea multor activitǎţi extracurriculare atractive,
antrenante şi stimulative pe tema cǎrţii de lecturǎ, la care elevii au participat cu mare
însufleţire şi chiar cu talent artistic, costumându-se în multe din personajele îndrǎgite din
cǎrţile citite şi interpretându-le rolurile în faţa colegilor, pǎrinţilor şi a altor invitaţi.
Lectura suplimentarǎ a elevilor se realizeazǎ în afară de şcoală, acasǎ, în bibliotecǎ, în cluburi
etc. De aceea, pe lângǎ pregǎtirea asiguratǎ prin lectiile de citire/ lecturǎ în care sunt iniţiaţi
cu tehnici generale ale muncii cu cartea, la orele speciale de lecturǎ, învǎţǎtorii sunt datori sǎ
asigure şi o anume pregǎtire specialǎ, care sǎ-i orienteze pe elevi în vederea folosirii cǎrţii
pentru lecturǎ. Este vorba atât despre cǎrţi sau lecturi recomandate de programe şi manuale
şcolare, cât şi despre cǎrţi pe care elevii înşişi, din proprie iniţiativǎ, trebuie sǎ ştie cum sǎ le
caute, cum sǎ le solicite de la o bibliotecǎ şi, mai ales, cum sǎ le foloseascǎ.
Experienţa mea didacticǎ dobânditǎ în aceastǎ privinţǎ a selectat unele asemenea
forme de îndrumare a elevilor pentru efectuarea lecturii suplimentare, care pot fi folosite în
mod orientativ. Pe lângǎ povestirea folositǎ în clasele mici şi recenzia poate fi utilǎ în clasele
a III-a şi a IV-a. Este vorba de prezentarea lucrǎrilor recomandate, şi, mai ales, de a le cere
elevilor sǎ formuleze propriile lor pǎreri despre creaţiile citite. Ȋnvǎţǎtorul va dirija cu atenţie
“comentariul” respectiv prin întrebǎri adecvate. Elevii pot fi solicitaţi sǎ-şi formuleze
pǎrerile asupra operei respective în scris, dupǎ un plan bine stabilit, care poate cuprinde: 1)
autorul, titlul cǎrţii; 2) despre ce se povesteşte în cartea respectivǎ – conţinutul foarte pe
scurt; 3) ce episod sau fragment i-a atras atenţia în mod deosebit şi de ce.
Realizarea unor portofolii cu tematică literară duce la culegerea unor informaţii despre
scriitori şi operele lor, învăţându-i pe elevi să facă studiu independent, să culeagă date pe
diferite căi(bibliotecă, reviste, manual, internet, etc.), stârnind în ei şi un anumit spirit de
competiţie. Pornind de la cuvântul competiţie, vreau să menţionez importanţa concursurilor
pe teme literare atât la nivel de şcoală, judeţ sau ţară, în care îmi antrenez mereu elevii pentru
a le dezvolta spiritul competiţional şi de echipă.
 Dacǎ dascǎlul ştie sǎ îndrume bine lectura, cartea devine partener de viaţǎ al elevilor,
acel prieten devotat, ca un vehicol plǎcut, gratuit care îi poartǎ prin toatǎ lumea, prea mare
pentru a fi strǎbǎtutǎ altfel. Iată un îndemn memorabil pentru elevii nostri:

Dragi copii,
Cărţile sunt scrise cu iubire
Şi tot aşa se cuvine să le citiţi şi voi,
Să nu le rupeţi, să nu le trântiţi în noroi!
Fiecare cuvânt vă face mai frumoşi, mai înţelepţi,
Mai buni şi mai drepţi.
Cu un cuvânt poţi clădi o lume.
Ce mai! Poţi înfăptui orice minune!
Iar cărţile care găzduiesc cuvinte
Să vă fie călăuză pentru inimă şi minte!
Prieteni dragi, pe care să-i iubiţi
Şi să-i respectaţi ca pe nişte fraţi.

Nicolae Iorga spunea un mare adevǎr despre carte: ”Cultura unui om se formeazǎ, în
primul rând, prin lecturǎ. De aceea, din fragedǎ copilǎrie, e bine sǎ iubim cartea, sǎ o citim,
sǎ o pǎstrǎm cu grijǎ, ca pe un bun de preţ.”

Bibliografie:
Nuţǎ Silvia,”Metodica predǎrii limbii române în clasele primare”,Ed. Aramis,
Bucureşti,2000.
Ȋnvǎţǎmântul primar Nr.4, Ed. Miniped, Bucureşti, 2008.
Şerdean Ioan,”Didactica limbii şi literaturii române în învǎţǎmântul primar”, Ed.Corint,
Bucureşti, 2005.