Sunteți pe pagina 1din 31

UNIVERSITATEA CREŞTINĂ

“DIMITRIE CANTEMIR”

SPECIALIZAREA: CARIERĂ JUDICIARĂ- MASTER ANUL I

REFERAT

PROCEDURA MANDATULUI EUROPEAN

DE ARESTARE

PROFESOR COORDONATOR:

LECT. UNIV.DR. RADU MARIUS MASTERAND:


CUPRINS

CAPITOLUL I CONSIDERAŢII GENERALE,DEFINIŢIE,REGLEMENTARE ŞI DOMENIUL DE


APLICARE………………………………………………………………………………………………………………...
1.1 SCURT ITINERAR INTRODUCTIV .................................................................................... 3

1.2 DEFINIŢIE ŞI REGLEMENTARE ......................................................................................... 5

1.3 NATURA JURIDICĂ ............................................................................................................... 6

1.4 DOMENIU DE APLICARE ..................................................................................................... 8

CAPITOLUL II EMITEREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTAR.......................................10

2.1 OBIECT ŞI CONDIŢII. AUTORITĂŢI COMPETENTE ..................................................... 11

2.1.1 AUTORITĂŢILE ROMÂNE COMPETENTE ................................................................... 12

2.2 PROCEDURA DE EMITERE A MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE ............. 14

2.3 FORMA ŞI CONŢINUTUL MANDATULUI ....................................................................... 16

2.4 PROCEDURA DE TRANSMITERE ..................................................................................... 17

2.5 TRANSFERUL TEMPORAR ŞI AUDIEREA PERSOANEI SOLICITATE ÎN TIMPUL


EXECUTĂRII MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE ................................................ 21

2.6 PROCEDURA DE PREDARE/ PRELUARE. EFECTE ....................................................... 22

2.7 RETRAGEREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE ........................................ 24

CAPITOLUL III ASPECTE TEORETICE ŞI PRACTICE PRIVITOARE LA COOPERAREA


JUDICIARĂ............................................................................................................................................25

3.1 Procedura de predare în baza unui mandat european de arestare . ......................................... 25

Asemănări şi deosebiri faţă de procedura „clasică” de extrădare. ................................................ 25

3.2 CONCLUZII ........................................................................................................................... 27

SPEŢĂ ........................................................................................................................................... 28

BIBLIOGRAFIE ........................................................................................................................... 31
2
CAPITOLUL I

CONSIDERAŢII GENERALE, DEFINIŢIE, REGLEMENTARE ŞI

DOMENIUL DE APLICARE

1.1 SCURT ITINERAR INTRODUCTIV

Noua dimensiune a Europei, accentuată de dispariţia frontierelor interne, scoate în


evidenţăpericolul fenomenului criminalităţii, în special a celei organizate, precum şi
dificultăţile întâlnite de specialişti pentru a răspunde eficient aşteptărilor cetăţenilor şi
nevoilor statelor în condiţii de securitate.

În faţa problematicii vaste ridicate de acest flagel, statele membre trebuie să pună la
punct răspunsuri adaptate şi rapide. Criminalitatea organizată nu trebuie să profite de
construcţia europeană pentru a se distanţa de sistemul judiciar, astfel că, este necesară
adoptarea unor mijloace juridice eficiente, pentru ca statele să poată lupta împotriva
fenomenului infracţional, în cadrul unui veritabil spaţiu judiciar european.

Construcţia acestui spaţiu presupune o într-ajutorare acerbă între statele membre în


domeniica extrădarea, asistenţa judiciară în materie penală etc. Ea implică o apropiere, chiar o
aproximare a legislaţiilor penale a statelor pentru a se ajunge la definiţii uniforme ale
infracţiunilor grave cu caracter infracţional. De asemenea, ea trebuie să creeze condiţii
3
pentru evitarea dezvoltării unor sanctuare în anumite domenii, ca de exemplu spălarea banilor
proveniţi din infracţiune.

Urmărind linia trasată de Tratatul de la Maastricht, care a pus bazele cooperării în


domeniile justiţiei şi afacerilor interne în sânul Uniunii Europene, Tratatul de la Amsterdam a
creat un cadru instituţional pentru a aprofunda acţiunea statelor membre în domeniile de
cooperare poliţienească şi judiciară.

Obiectivul declarat al Tratatului de la Amsterdam este de a oferi cetăţenilor un nivel


ridicat de protecţie într-un spaţiu de libertate, securitate şi justiţie1.

Libertatea presupune existenţa unui spaţiu judiciar comun, în care cetăţenii statelor
membre să poată să se adreseze justiţiei în unul din statele Uniunii Europene ca şi în propria
ţară. Totodată, se reclamă a fi eliminată posibilitatea ca infractorii să exploateze
diferenţele dintre sistemele judiciare ale statelor şi de aceea se impune ca hotărârile
judecătoreşti să fie recunoscute şi executate în străinătate fără formalităţile prevăzute de
convenţiile clasice privind asistenţa judiciară internaţională.

În cadrul Consiliului European de la Tampere s-a statuat că recunoaşterea


reciprocă a hotărârilor este piatra unghiulară a cooperării judiciare între statele membre ale
Uniunii Europene.

Uniunea Europeană doreşte să se menţină şi să se dezvolte ca o zonă a libertăţii,


securităţii şi justiţiei, în care să se asigură libera circulaţie a persoanelor în strânsă legătură cu
măsurile corespunzătoare referitoare la controlul extern al frontierelor şi la prevenirea şi
combaterea infracţiunilor.

Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene se desfăşoară la


ora actuală în baza instrumentelor comunitare adoptate în temeiul Titlului VI din Tratatul
Uniunii Europene care au din ce în ce mai mult la bază principiul recunoaşterii reciproce a
hotărârilor judecătoreşti. Iniţial, în materie, preponderente erau convenţiile, însă în ultimii ani
s-a optat pentru soluţia adoptării unor decizii- cadru şi decizii ale Consiliului, care sunt net

1
A se vedea art. 41 din Tratatul de la Amsterdam

4
avantajoase întrucât nu presupune ratificarea lor de către statele membre ( de pildă,
Convenţia Uniunii Europene de asistenţă judiciară în materie penală din 29.05.2000 a intrat în
vigoare abia în august 2005, deoarece doar atunci s-a îndeplinit condiţia celor 8 ratificări) şi
facilitează armonizarea legislaţiilor naţionale pe acest segment. Decizia- cadru
nr.2000/584/JAI din 13.06.2002 a Consiliului Uniunii Europene privind mandatul european de
arestare şi procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene este prima
măsură concretă în domeniu. Ea înlocuieşte în relaţia dintre state procedurile clasice de
extrădare, evident exceptând cazurile pentru care unele state membre au declarat că vor
continua să aplice tratatele de extrădare.

Decizia- cadru, inclusiv procedurile de predare între statele membre ale Uniunii
Europene, a fost transpusă de România prin Titlul III al Legii nr.302/2004, astfel cum a fost
modificată prin Legea nr.224/2006.

1.2 DEFINIŢIE ŞI REGLEMENTARE

Mandatul european de arestare constituie prima măsură concretă în aplicarea


principiului recunoaşterii reciproce a hotărârilor penale, din care Consiliul european de la
Tampere a decis să facă piatra unghiulară a cooperării judiciare dintre statele membre ale
Uniunii Europene.

Potrivit art.1 din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare si procedurile de predare între statele membre, mandatul european de
arestare este o decizie judiciară emisă de un stat membru în vederea arestării şi a predării de către
un alt stat membru a unei persoane căutate, pentru efectuarea urmăririi penale sau în scopul
executării unei pedepse sau unei măsuri de siguranţă privative de libertate.

5
Această definiţie a fost preluată în art. 77 alin (1) din lege, potrivit căruia mandatul
european de arestare este o decizie judiciară prin care o autoritate judiciară competentă a unui
stat membru a Uniunii solicită arestarea şi predarea de către un alt stat membru a unei persoane,
în scopul efectuării urmăririi penale,judecăţii sau executării unei pedepse ori a unei măsuri de
siguranţă privative de libertate.

Trebuie precizat că noţiunea de măsură de siguranţă privativă de libertate în sensul legii


nr.302/2004,cu implicaţii directe asupra condiţiilor de emitere a mandatului european de
arestare,este distinctă de cea din Codul penal român, ea reprezentând, potrivit art. 2 lit. L) din
lege,, orice măsură privativă sau restrictivă de libertate care a fost dispusă pentru completarea
sau înlocuirea unei pedepse printr-o hotărâre penală. Se încadrează aici, prin urmare, nu numai
măsura de siguranţă a internării medicale ( prevazută de art. 114 C. Pen.), dar şi măsurile
educative privative de libertate care se pot lua faţă de infractorii minori, şi anume: măsura
internării într-un centru de reeducare.

Conform dispoziţiilor art. 77 alin. (2) din lege, mandatul european de arestare se execută
pe baza principiului recunoaşterii şi încrederii reciproce, în conformitate cu dispoziţiile Decizie-
cadru a Consiliului nr. 2002/584/JAI din 13 iunie 2002, publicată în Jurnalul Oficial al
Comunităţilor Europene nr. L 190/1 din 18 iulie 2002.

1.3 NATURA JURIDICĂ

Raţiunea mandatului european de arestare constă în necesitatea de a se asigura că


infractorii nu se pot sustrage justiţiei pe întreg teritoriul Uniunii Europene, el reprezentând
instrumentul de aducere a persoanei solicitate în faţa justiţiei statului emitent pentru
instrumentarea procedurilor penale2.

2
I.C.C.J., Secţia penală, decizia nr. 581 din 18 februarie 2008, www.scj.ro.

6
Prin reglementarea mandatului european de arestare, procedura extrădării s-a simplificat
şi accelerat, întreaga fază politică şi administrativă fiind înlocuită de o procedură exclusiv
judiciară, implicând contactul direct dintre autorităţile judecătoreşti competente3. De la o
procedură implicând două părţi, între state suverane, s-a ajuns la una implicând trei, în care are
drept de opinie şi persoana în cauză4.

Aplicarea prevederilor Convenţiei europene a drepturilor omului şi recunoaşterea


drepturilor subiective ale persoanelor care cad sub incidenţa executării mandatului european de
arestare înseamnă că la executarea unui mandat european de arestare emis de către un stat
membru al Uniunii Europene printr-un alt stat membru al Uniunii Europene se poate reţine şi
aresta într-un alt stat membru o persoană împotriva căreia a fost începută procedura penală într-
un alt stat membru, în scopul predării acesteia statului solicitant. Această procedură de executare
transnaţională simplificată în fiecare stat membru al Uniunii marchează noua „putere de
intervenţie” a mandatului european de arestare în comparaţie cu mandatele de arestare naţionale.

La o analiză mai atentă, mandatul european de arestare şi procedura de executare a


acestuia nu se evidenţiază ca extrădare, ci ca o măsură de sancţionare în baza principiului
recunoşterii reciproce. Această calificare ca măsură coercitivă şi instrument al dreptului
procesual penal, face posibil accesul la numeroase garanţii cuprinse în Convenţie, deoarece, spre
deosebire de extrădarea tradiţională, Convenţia cuprinde în mod explicit drepturi şi garanţii
procedurale adaptate la procedura penală, care asigură în primul rând protecţia
învinuitului/inculpatului şi trebuie să-l ocrotească pe acesta de tratamente discreţionare în timpul
procesului penal. Aici trebuie să se diferenţieze clar între valabilitatea drepturilor cuprinse în
Convenţie în statul solicitant, pe de o parte, şi în statul de executare, pe de altă parte. Rezultă, că

3
Raportul Comisiei Europene, întocmit în baza art. 34 alin. (3) din Decizia-cadru a Consiliului din 13 iunie 2002
privind mandatul european de arestare şi procedurile de predare între statele membre (versiunea revizuită),
Bruxelles, 24 ianuarie 2006, COM(2006) 8 final, p. 2-3.
4
În Austria această evoluţie a fost transpusă prin recunoaşterea de către Curtea Constituţională austriacă, în G
151/02 din decembrie 2002, precum şi prin modificarea Legii privind extrădarea şi asistenţa judiciară. Potrivit art.
31 parag. 6 din acest din urmă act normativ menţionat, persoana în cauză poate face apel împotriva hotărârii de
legitimitate.

7
o persoană care se supune unui mandat european de arestare nu poate fi supusă torturii,
tratamentelor inumane sau degradante ( art. 3 din Convenţie) nici în statul solicitant, nici în statul
de executare. De asemenea, în orice moment, persoana solicitată va putea cere statului în cauză –
statul de executare, după ce persoana a fost reţinută sau arestată, sau celui solicitant, după
predare – să respecte garanţiile cuprinse în art. 5 şi art. 6 din Convenţie.

1.4 DOMENIU DE APLICARE

Potrivit art. 31 alin. (1) din decizia cadru, fără a aduce atingere aplicării în relaţiile dintre
statele membre şi statele terţe, prezenta decizie-cadru înlocuieşte de la 1 ianuarie 2004,
dispoziţiile corespunzătoare ale următoarelor convenţii aplicabile în materie de extrădare, în
relaţiile dintre statele membre:

- Convenţia europeană privind extrădarea din 13 decembrie 1957, Protocolul adiţional


al acesteia din 15 octombrie 1957, al doilea Protocol adiţional al acesteia din 17
martie 1978 şi Convenţia europeană pentru reprimarea terorismului din 27 ianuarie
1977, în partea referitoare la extrădare;
- Acordul între cele douăsprezece state membre ale Comunităţilor Europene privind
simplificarea şi modernizarea modalităţilor de transmitere a cererilor de extrădare, din
26 mai 1989;
- Convenţia privind procedura simplificată de extrădare între statele membre ale
Uniunii Europene, din 10 martie 1995;
- Convenţia privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene, din 27
septembrie 1996;

Înlocuirea prevăzută la art.31 alin. (1) din decizia-cadru a convenţiilor menţionate în


această dispoziţie nu determină dispariţia acestora care rămân relevante pentru cazurile care nu
intră sub incidenţa unor delcaraţii a unui stat membru făcute conform art. 32 din decizia-cadru
dar şi în alte situaţii în care regimul mandatului european de arestare ar fi aplicabil.
8
Statele membre pot continua să aplice acordurile sau aranjamentele bilaterale sau
multilaterale în vigoare la data adoptării deciziei-cadru, în măsura în care acestea permit
aprofundarea sau extinderea obiectivelor acesteia şi contribuie la simplificarea sau facilitarea
sporită a procedurilor de predare a persoanelor care fac obiectul unui mandat european de
arestare.

Statele membre pot incheia acorduri sau aranjamente bilaterale sau multilaterale după
data intrării în vigoare a decizie-cadru, în măsura în care ele permit aprofundarea sau extinderea
conţinutului acesteia şi contribuie la simplificarea sau facilitarea sporită a procedurilor de
predare a persoanleor care fac obiectul unui mandat european de arestare. Aceste acorduri sau
aranjamente nu pot afecta însă în niciun fel relaţiile cu statele membre care nu sunt părţi la
acestea.

Statele membre notifică Consiliului şi Comisiei, în termen de trei luni de la data intrării în
vigoare a deciziei-cadru, acordurile sau aranjamentele existente prevăzute la primul alineat pe
care doresc să le aplice în continuare, precum şi orice acord sau aranjament nou prevăzut la alin.
(2), în termen de trei luni de la data semnării acestora.

Potrivit art. 106 din lege, condiţiile, cerinţele şi procedura de emitere şi de executare a
mandatului european de arestare sunt cele stabilite în prezenta lege, cu excepţia celor prevăzute
în convenţiile bilaterale sau multilaterale la care România este parte, în care se simplifică sau se
faciliteză procedura de predare, în conformitate cu dispoziţiile parag. 2 al art. 31 din Decizia-
cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul
european de arestare şi procedurile de predare între statele membre.

Astfel, mandatul european de arestare este aplicabil, din punct de vedere teritorial,
în toate statele membre UE, înlocuind sistemul extrădării folosit până acum.

Deşi decizia-cadru impunea ca termen limită pentru aplicarea mandatului european de arestare
data de 1 ianuarie 2004, doar 8 din 15 state membre la acea dată au respectat termenul impus

9
(Belgia,Danemarca, Spania, Finlanda, Irlanda, Portugalia, Suedia şi Anglia). Ultimul stat care a
transpus decizia-cadru a fost Italia, la 22 aprilie 20055.

Statele membre care au implementat cu întârziere decizia-cadru în legislaţia naţională au


continuat sa aplice instrumentele juridice în vigoare privind extrădarea şi pentru cererile primite
sau trimise după 1 ianuarie 2004, până în momentul în care dispoziţiile deciziei- cadru au fost
transpuse în dreptul naţional.

Transpunerea a fos efectuată şi de Romania, prin Titlul III din lege.

Cu toatea acestea, orice stat membru poate face, în momentul adoptării deciziei-cadru, o
declaraţie în care să indice faptul că, în calitatea de stat membru de executare, va continua să
examineze, în conformitate cu sistemul de extrădare aplicabil până la 1 ianuaarie 2004, cererile
referitoare la fapte săvârşite înainte unei date indicate de acesta. Această dată nu poate fi
ulterioară datei de 7 august 2002.

Elementul determinant în stabilirea regimului aplicabil este data introducerii cererii de


extrădare sau predare, şi nu data la care a fost comis actul ce face obiectul mandatului european
de arestare.

S-a decis în practica judiciară, că, situaţia în care, anterior datei de 1 ianuarie 2004, un
stat membru primeşte o cerere de extrădare pe care o respinge, iar ulterior acestei data acelaşi
stat membru primeşte o cerere de predare referitoare la acelaşi caz, executarea unui mandat
european de arestare nu poate fi refuzată pe simplul motiv că o cerere de extrădare anterioară
referitoare la acelaşi caz a fost respinsă6.

Potrivit legislaţiei române (art. 189 alin.(2) din lege), dispoziţiile referitoare la mandatul
european de arestare au intart în vigoare de la data aderării României la Uniunea Europeană,
adică la 1 ianuarie 2007, înlocuind, între statele membre , dispoziţiile în materie de extrădare.

5
C.S. Muntean, Mandatul european de arestare. Un instrument juridic apt să înlocuiască extrădarea, în C.D.P. nr.
1/2007, p. 94 şi urm.
6
Curtea de Casaţie Belgiană, hotărârea din 13 aprilie 2004, în cauza Garcia- Moreno (citată în C.S. Muntean, op.
Cit., p.96).

10
CAPITOLUL II

EMITEREA MANDATULUI EUROPEAN

DE ARESTARE

2.1 OBIECT ŞI CONDIŢII. AUTORITĂŢI COMPETENTE

Mandatul european de arestare poate privi orice persoană aflată pe teritoriul unui stat
membru UE şi se emite de către autorităţile române în vederea arestării şi predării de către un alt
stat membru a persoanei solicitate dacă:

- Un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei închisorii nu poate fi


adus la îndeplinire, întrucât inculpatul sau condamnatul nu se mai află pe teriroriul
României;
- Pedeapsa prevăzută de lege este de cel puţin un an, dacă arestarea şi predarea se
solicită în vederea exercitării urmăririi penale ori a judecăţii, respectiv pedeapsa sau
măsura de siguranţă privativă de libertate aplicată este de cel puţin 4 luni, dacă
arestarea şi predarea se solicită în vederea executării pedepsei sau a măsurii de
siguranţă privative de libertate;
- Nu a intervenit, potrivit legii române, prescripţia răspunderii penale sau a executării
pedepsei ori amnistia sau graţierea.

Cu privire la această ultimă condiţie, considerăm că excede procedurii de emitere a


mandatului european de arestare, astfel cum este reglementată de Legea nr.302/2004,

11
constatarea, pe cale incidentală, a intervenirii prescripţiei răspunderii penale sau executării
pedepsei ori a aministiei sau a graţierii. Prin urmare, pentru ca judecătorul competent să dea o
încheiere prin care să respingă emiterea mandatului european de arestare, pentru motivele
enumerate anterior , trebuie să existe o ordonanţă sau rezoluţie a procurorului sau o
hotărâre judecătorească rămasă definitivă care să constate că a intervenit prescripţia,
aministia sau graţierea. Poate fi vorba, după caz, de o ordonanţă sau rezoluţiune de încetare a
urmăririi penale sau dispoziţia din rechizitoriu în acest sens, dacă prescripţia răspunderii penale,
amnistia sau graţierea a intervenit în cursul urmăririi penale; în cazul în care prescripţia
răspunderii penale, amnistia sau graţierea a intervenit în cursul judecăţii, este necesară o hotărâre
judecătorească definitivă de încetare a procesului penal, iar dacă au intervenit în faza de
executare, o hotărâre judecătorească de admitere a contestaţiei la executare pentru că a intervenit
prescripţia sau graţierea .

În cazul emiterii unui mandat european de arestare, judecătorul poate solicita autorităţii
judiciare de executare remiterea bunurilor care constituie mijloace materiale de probă.

2.1.1 AUTORITĂŢILE ROMÂNE COMPETENTE

Potrivit art. 78 alin.(1) din lege, în România sunt desemnate ca autorităţi judiciare
emitente instanţele judecătoreşti. Este vorba de judecătorul delegat de preşedintele instanţei
căreia i-ar cuveni competenţa să judece cauza în fond, în faza de urmărire penală, ori de
judecătorul delegat de preşedintele primei instanţe ori cel al instanţei de executare, prevăzută la
art. 418 alin. (1) şi (2) C. Proc. Pen., în faza de judecată sau de executare7.

În cazul în care mandatul european de arestare vizează executatrea unui mandat de


arestare preventivă, autoritatea emitentă este instanţa căreia îi revine competenţa să judece cauza
în fond, chiar dacă mandatul de arestare preventivă a fost emis de instanţa de control judiciar, în

7
Articolul 81 alin. (2) din lege.

12
urma admiterii recursului şi casării încheierii prin care s-a respins propunerea procurorului de
arestare preventivă, instanţei fondului revenindu-i de altfel şi măsurile ulterioare referitoare la
menţinerea, revocarea sau înlocuirea măsurii arestării preventive, inclusiv emiterea mandatului
de urmărire internaţională în vederea extrădării.

Autoritatea centrală română este Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, cu rolul de


a asista autorităţile judiciare române emitente, autoritate care, în această calitate:

- Transmite mandatul european de arestare emis de o autoritate judiciară română, dacă


aceasta nu îl poate transmite direct autorităţii judiciare primitoare străine sau când
statul membru de executare a desemnat ca autoritate primitoare Ministerul Justiţiei;
- Ţine evidenţa mandatelor europene de arestare emise sau primite de autorităţile
judiciare române, în scopuri statistice;
- Îndeplineşte orice altă atribuţie stabilită prin lege menită a asista şi sprijini autorităţile
judiciare române în emiterea şi executarea mandatelor europene de arestare.

Mandatul european de arestare poate fi emis în următoarele situaţii:

a) La sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a


persoanei solicitate, dacă arestarea şi predarea se solicită în vederea efectuării
urmăririi penale
b) La sesizarea instanţei care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a
inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă, după caz, ori a
organului la care se află spre executare mandatul, dacă arestarea şi predarea se solicită
în vederea judecăţii ori executării pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranţă
privative de libertate8.

Se disting, aşadar, trei modalităţi de sesizare, în funcţie de faza procesului penal în


care ne aflăm:

8
Articolul 81 alin (2) din lege. Anterior modificării aduse prin Legea nr. 222/2008, mandatul putea fi emis de
instanţa competentă din oficiu sau la cererea procurorului.

13
- În faza de urmărire penală, în cazul în care faţă de persoana solicitată s-a emis un
mandat de arestare preventivă în cauză sau s-a luat provizoriu, măsura de siguranţă a
internării medicale, emiterea mandatului european de arestare se efectuează la
sesizarea procurorului care efectuează la sesizarea procurorului care efectuează sau
supraveghează urmărirea penală;
- În faza judecăţii, în cazul în care faţă de persoana solicitată s-a emis un mandat de
arestare preventivă în cauză sau s-a luat, provizoriu măsura de siguranţă a internării
medicale, emiterea mandatului european de arestare se efectuează la sesizarea
instanţei care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului ori care
a hotărât cu privire la măsurile de siguranţă sau a organului la care se află spre
executare mandatul, după caz;
- În faza de executare, în cazul în care faţă de persoana solicitată s-a emis un mandat de
executare a pedepsei închisorii sau s-a confirmat măsura de siguranţă a internării
medicale, emiterea mandatului european de arestare se efectuează la sesizarea
organului la care se află spre executare mandatul sau a instanţei care a hotărât cu
privire la măsura de siguranţă, după caz.

2.2 PROCEDURA DE EMITERE A MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Procedura de emitere a mandatului european de arestare, Legea nr. 302/2004


reglementează o procedură expresă de emitere a mandatului european de arestare de către
autorităţile române, la art. 81.

Sesizat cu cererea de emitere a unui mandat european de arestare, judecătorul competent


verifică îndeplinirea condiţiilor prevăzute la art. 81 alin. (1) şi procedează, după caz, astfel:

a) Emite mandatul european de arestare şi supraveghează luarea măsurilor pentru


transmiterea acestuia, în cazul în care persoana este localizată pe teritoriul unui stat
membru al Uniunii Europene dispunând şi traducerea mandatului european de
arestare, în termen de 24 de ore, şi informează procurorul care efectuează sau
14
supraveghează urmărirea penală sau instanţa pe rolul căreia se află cauza despre
emiterea mandatului european de arestare;
b) Constată , prin incheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute la alin.
(1) pentru a emite un madat european de arestare, comunicând incheierea
procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau a procurorului
de pe lângă instanţa de executare, încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în
termen de 3 zile de la comunicare. Recursul se judecă de instanţa superioară, în
termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, iar în caz de admitere a acestuia, prima
instanţă este obligată să emită un mandat european de arestare.

Se observă că, în cazul în care instanţa de control judiciar admite recursul declarat de
procuror împotriva încheierii de respingere a cererii de emitere a mandatului european de
arestare, prima instanţă este obligată să emită mandatul european, procedura fiind distinctă de
cea din dreptul intern când, în cazul în care se dispune arestarea preventivă în recurs, mandatul
este emis de preşedintele completului de la instanţa de recurs,faţă de dispoziţiile art. 151 alin. (1)
C. Proc. Pen.

În cazul în care cu privire la aceeaşi persoană au fost emise în mod succesiv mai multe
mandate de arestare preventivă, se va emite câte un mandat european de arestare în temeiul
fiecărui mandat de arestare preventivă, iar nu un singur mandat european de arestare, întrucât în
caz contrar, s-ar putea ivi dificultăţi şi/sau întârzieri în executarea acestuia şi, implicit ar fi
compromis însuşi scopul reglementării prevăzute în Titlul III din lege – simplificarea
procedurilor de predare.

Prin urmare, verificarea motivelor de neexecutare – obligatorie sau facultativă - a


mandatului european de arestare este de competenţa autorităţii de executare, iar nu a celei
emitente, care nici nu ar fi în măsura de altfel să procedeze la o asemenea verificare, din moment
ce aceasta presupune raportarea la dreptul intern al statului membru de executare.

15
Odată emis, mandatul este trecut în Registrul de evidenţă a mandatelor europene de
arestare9.

Procedura mandatului european de arestare are caracter confindenţial până la arestarea


persoanei solicitate în statul membru de executare. O problemă legată de păstrarea caracterului
confidenţial al procedurii poate apărea în practică atunci când mandatul european de arestare este
emis în vederea judecăţii, în situaţia în care faţă de persoana solicitată s-a emis în lipsă un
mandat de arestare preventivă (în timpul urmăririi penale sau a judecăţii), având în vedere că,
potrivit art. 81 alin.(4) din lege, judecătorul competent informează instanţa pe rolul căreia se află
cauza penală despre emiterea mandatului european de arestare. Legea nu prevede nicio
procedură cu privire la modalitatea în care se realizează această informare, astfel încât apreciem
că se impune înştiinţarea în scris a judecătorului fondului despre emiterea mandatului european
de arestare, înştiinţare pe care judecătorul menţionează că a fost infromat, semnând-o. Această
informare, împreună cu mandatul european de arestare şi celelalte acte întocmite în cursul
procedurii – adresele de trimitere, traducerile, informările către Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor
Cetăţeneşti etc. – sunt ţinute într-un supliment la dosarul de arestare, la Biroul de executări
penale, supliment la care nu au acces nici părţile şi nici apărătorii lor, despre existenţa unui
supliment cu documente confidenţiale se face menţiune în dosarul principal, prin ataşarea unui
referat/proces verbal (pentru a putea fi avut în vedere de instanţa de control judiciar sau eventual,
de judecătorul care îl înlocuieşte sau îl succede pe cel titular la completul învestit cu soluţionarea
cauzei, informat iniţial despre emiterea mandatului european de arestare).

2.3 FORMA ŞI CONŢINUTUL MANDATULUI

Potrivit art. 79 alin. (1) din lege şi art. 8 din decizia-cadru, mandatul european de arestare
trebuie să conţină următoarele informaţii:

9
Potrivit art. 81 alin.(7) din lege, pentru evidenţa activităţii instanţei, se întocmeşte şi se păstrează Registrul de
evidenţă a mandatelor europene de arestare.

16
a) Identitatea şi cetăţenia perosanei solicitate;
b) Denumirea, adresa, numerele de telefon şi fax, precum şi adresa de e-mail ale
autorităţii judiciare emitente;
c) Indicarea existenţei unei hotărâri judecătoreşti definitive, a uni mandat de arestare
preventivă sau a oricărei alte hotărâri jduecătoreşti executorii având acelaşi efect, care
îndeplineşte condiţiile expuse anterior referitoare la cuantumul pedepselor şi natura
faptelor pentru care au fost pronunţate;
d) Natura şi încadrarea juridică a infracţiunii, ţinându-se seama mai ales de prevederile
art. 85 referitoare la infracţiunile pentru care nu este necesară condiţia dublei
incriminări;
e) O descriere a circumstanţelor în care a fost comisă infracţiunea, inclusiv momentul,
locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;
f) Pedeapsa pronunţată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de
legea statului emitent pentru infracţiunea săvârşită;
g) Dacă este posibil, alte consecinţe ale infracţiunii.

Mandatul european de arestare trebuie întocmit conform modelului din anexa care fac
parte integrată din lege, fiind transmis în formă standardizată.

2.4 PROCEDURA DE TRANSMITERE

Procedura de transmitere a mandatului european de arestare este reglementată de


art. 82-83 din lege, care transpun prevederile art. 10 din decizia-cadru.

Astfel, autorităţile judiciare române pot transmite mandatul european de arestare prin
orice mijloc de transmitere sigur, care lasă o urmă scrisă, cu condiţia ca autoritatea judiciară de
executare să poată verifica autenticitatea acestuia. Orice dificultate care ar interveni în legătură
cu transmiterea sau verificarea autenticităţii unui mandat european de arestare se va soluţiona
prin contract direct între autoritatea judiciară emitentă şi autoritatea judiciară de executare sau cu
sprijinul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti.
17
În cazul transmiterii directe, autorităţile judiciare emitente române informează Ministerul
Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti în ultima zi lucrătoare a fiecărui trimestru cu privire la
mandatele europene de arestare emise în perioada de referinţă şi stadiul executării acestora10.

În cazul în care se cunoaşte locul unde se află persoana solicitată, autoritatea judiciară
română emitentă poate transmite mandatul european de arestare direct autorităţii judiciare de
executare. Dacă autoritatea judiciară emitentă nu cunoaşte autoritatea judiciară de executare, se
va efectua cercetarea necesară, inclusiv prin punctele de contact ale Reţelei Judiciare Europene
sau prin direcţia de specialitate a Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti pentru a obţine
informaţiile necesare de la statul membru de executare.

În cazul în care locul unde se află perosana solicitată nu este cunoscut, transmiterea
mandatului european de arestare se realizează prin intermediul Centrului de Cooperare
Poliţienească Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, care procedează
la difuzarea în Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizaţiei Internaţionale a
Poliţiei Criminale (Interpol), după caz.

Autoritatea judiciară emitentă poate să solicite introducerea semnalmentelor persoanei în


cauză în sistemul de informaţii Schengen (SIS), prin intermediul Sistemul de Informatic Naţional
de Semnalări.

Aşadar până la aplicabilitatea SIS pentru România (din 2012), transmiterea se putea
efectua şi prin Interpol, pe lângă transmiterea directă şi prin fax.

De asemenea, în situţia în care nu se cunoaşte statul pe teritoriul căruia se află persoana


în cauză, se aplică deopotrivă şi dispoziţiilor art. 66 din lege referitoare la emiterea mandatului
de urmărire internaţională în vederea extrădării, după cum rezultă din dispoziţiile art. 66 alin. (5)
teza a II-a.

10
Anterior modificării aduse prin Legea nr. 222/2008, potrivit art. 83. Alin. (6) din lege, autorităţile judiciare
emitente române transmiteau o copie a mandatului european de arestare Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor
Cetăţeneşti.

18
Termene. În ceea ce priveşte termenele de transmitere a mandatului european de
arestare, faţă de data arestării persoanei, acestea diferă în funcţie de legislaţia fiecărui stat
membru, fiind redate în tabelul următor:

Belgia 10 zile
Cehia 40 de zile
Danemarca 10 zile, autorităţile de executare daneze nu au nevoie să primească
mandatul european de arestare în cazul în care informaţiile rezultate din
semnalarea introdusă în SIS sunt suficiente
Germania 40 de zile
Estonia 3 zile lucrătoare
Grecia 15 zile, interval care poate fi majorat la 30 de zile
Spania Legislaţia spaniolă nu prevede un termen limită pentru primirea
mandatului european de arestare în original. Oricum, autorităţile
judiciare de executare solicită să primească mandatul în cel mai scurt
timp posibil şi, în orice caz, în maxim 10 zile de la arestarea persoanei.
Franţa 6 zile lucrătoare11
Irlanda Persoana care este arestată după primirea mandatului european de
arestare şi confirmarea lui de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie
Cipru 3 zile, cu condiţia ca mandatul european de arestare să fi fost emis
înainte de arestarea persoanei solicitate.
Letonia 48 de ore
Lituania 48 de ore de la arestarea persoanei
Luxemburg 6 zile lucrătoare
Ungaria 40 de zile lucrătoare
Malta Termenul de 48 de ore se aplică doar în cazurile în care s-a efectuat o
arestare provizorie în lipsa mandatului european de arestare. Arestarea
provizorie se dispune doar în cazuri excepţionale
Olanda În relaţiile cu statele membre pentru care este aplicabil SIS: cel puţin
când arestarea se întemeiază pe semnalarea SIS
În relaţiile cu statele membre pentru care nu este aplicabil SIS; mandatul
european de arestare trebuie primit cât mai curând posibil
Austria 40 de zile
Polonia 48 de ore; aceasta este perioada maximă pentru reţinerea normală
Portugalia La aprecierea instanţelor, de regulă 10 zile
România În termen de 48 de ore de la reţinerea persoanei, maxim 5 zile dacă s-a
dispus arestarea provizorie în caz de urgenţă
Slovenia 10 zile
Slovacia 48 de ore de la arestarea persoanei
Finlanda Cât mai curând posibil (câteva zile)

11
Potrivit jurisprudenţei franceze în materie, termenul nu este prevăzut sub sancţiunea nulităţii.

19
Suedia Cât mai curând posibil (câteva zile, hotărâte de procuror)
Regatul Unit 48 de ore de la arestarea provizorie
Bulgaria 24 de ore

Traducerea. Potrivit art. 79 alin. (3) din lege, mandatul european de arestare, transmis
autorităţii competente a unui alt stat membru trebuie tradus în limba oficială sau în limbile
oficiale ale statului de executare sau în una ori mai multe limbi oficiale ale instituţiilor
Comunităţilor Europene, pe care acest stat le acceptă, conform delcaraţiei depuse la Secretariatul
General al Consiliului Uniunii Eropene.

În cazul în care locul unde se află persoana solicitată nu este cunsocut, mandatul
european de arestare în limba română se transmite Centrului de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în vederea difuzării pe canale
specifice. Aceasta va fi tradus, prin grija instanţei emitente, în limba impusă de statul membru de
executare, după ce se confirmă localizarea persoanei solicitate pe teriotoriul unui anumit stat
membru al Uniunii Europene.

În practică , întrucât în majoritatea cazurilor emiterea mandatului european de arestare se


face ca urmare a sesizărilor primite de la Interpol, înainte ca persoana urmărită să fie localizată,
iar mandatul european de arestare se trimite pe calea aceleiaşi organizaţii, în condiţiile art. 83
alin (2) din lege, efectuarea traducerii poate avea loc doar ulterior, în momentul încunoştiinţării
instanţei despre localizare şi autoritatea judiciară de executare.

Transmitera de informaţii suplimentare. Potrivit art. 83 alin. (5) din lege, ulterior
transmiterii mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română emitentă poate
transmite orice informaţii suplimentare necesare pentru executarea mandatului.

Deşi completarea formularului de mandatu european de arestare ar trebui să fie


suficientă, sunt state care solicită informaţii suplimentare, de pildă, Cehia, în cazul în care
persoana a fost condamnată în lipsă sau dacă sunt mai mult de 3 ani între data săvârşirii
infracţiunii şi emiterea mandatului europeand e arestare cu privire la aceasta. De asemenea,
Malta solicită autorităţii emitente sa specifice natura infracţiunii săvârşite de persoana a cărei
predeare se cere.

20
Cheltuieli. Potrivit art. 80 din lege, cheltuielile ocazionate pe teritoriul statului român de
executarea unui mandat european de arestare revin României, iar celelalte cheltuieli rămân în
sarcina statului emitent.

Prin urmare, cheltuielile de emitere a mandatului european de arestare rămân în sarcina


statului român12.

2.5 TRANSFERUL TEMPORAR ŞI AUDIEREA PERSOANEI SOLICITATE ÎN


TIMPUL EXECUTĂRII MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Potrivit art. 84 din lege, atunci când s-a emis un mandat european în vederea efectuării
urmăririi penale sau a judecăţii, autoritatea judiciară emitentă română va putea solicita autorităţii
judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi pronunţat asupra predării definitive, predarea
temporară în România a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale, sau va putea solicita să fie
autorizată luarea declaraţiei acestei persoane pe teritoriul staului de executare a mandatului.

Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei urmărite,


dispune suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs sau până la executarea
pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptă diferită de cea care face
obiectul mandatului european , autoritatea judiciară emitentă va putea solicita predarea
temporară a persoanei în vederea ascultării sale sau a judecăţii.

În lipsa unei regelmentări exprese a procedurii de solicitare de către autoritatea judiciară


emitentă română a predării temporare în România a persoanei urmărite în vederea ascultării sale
sau a autorizării luării declaraţiei acestei persoane pe teritoriu statului de executare a

12
Potrivit art. 20 alin. (4) din lege, cheltuielile care revin statului român se suportă de la bugetul de stat şi sunt
cuprinse, după caz, în bugetul Ministerului Justiţiei şi Libertăţilor Cetăţeneşti, Ministerului Public şi Ministerului
Administraţiei şi Internelor.

21
mandatului,se consideră că formularea unei asemenea cereri se dispune mai întâi printr-o
încheiere, dată în dosarul în care s-a emis mandatul european de arestare, care este dosarul în
care s- a dispus luarea măsurii arestării preventive sau internarea medicală provizorie, în faza de
urmărire penală, sau dosarul de fond, în faza judecăţii.

2.6 PROCEDURA DE PREDARE/ PRELUARE. EFECTE

Preluarea persoanei solicitate de către autorităţile române. Potrivit art. 84 din lege,
preluarea persoanei solicitate se realizează de Centru European de Cooperare Poliţienească
Internaţională din cadrul Ministerului Administraţiei şi Internelor, în termenele stabilite
împreună cu autorităţile competente alea statului membru de executare.

Regula specialităţii. Ca şi în cazul extrădării, executarea mandatului european de


arestare este supusă regulii specialităţii, prevăzută la art. 100 din lege. Astfel, persoana predată
autorităţilor române nu va putea fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă
anterioară predării.

Principiul specialităţii este enunţat şi în art. 27 alin.(2) din decizia-cadru, potrivit căruia o
persoana care a fost predată nu poate fi urmărită penal, condamnată sau privată de libertate
pentru o infracţiune săvârşită înaintea predării sale, alta decât cea care a motivat predarea sa.

Acest principiu ţine de suveranitatea statului membru de executare şi conferă persoanei


căutate dreptul de a nu fi urmărită penal,condamnată sau privată de liberate decât pentru
infracţiunea care a motivat predarea sa.

Este de competenţa instanţei naţionale să verifice, în lumina criteriilor menţionate, dacă


infracţiunea descrisă în actul de acuzare constituie o altă infracţiune decât cea descrisă în
mandatele europene de arestare.

De la acest principiu legea prevede mai multe excepţii:

A. Excepţii întemeiate pe consimţământul statelor membre în cauză, al autorităţilor


judiciare ale statului membru de executare sau al persoanei solicitate;
22
- când statul membru de executare consmite ca pesoana predată autorităţilor române să
poată fi urmărită, judecată sau privată de libertate pentru o altă faptă anterioară
predării.
- Când persoana urmărită a renunţat în mod expres în faţa autorităţii judiciare de
executare la regula specialităţii, înaintea predării;
- Când persoana urmărită a renunţat , după predare, să recurgă la regula specialităţii în
legătură cu anumite infracţiuni anterioare predării sale. Declaraţia de renunţare la
regula specialităţii se dă în faţa autorităţii judiciare competente a statului membru
emitent, întocmindu-se un proces verbal conform dreptului intern al acestuia.
Persoana urmărită are dreptul de a fi asistată de un avocat.
- Când, având posibilitate să părăsească teritoriul statului membru căruia i-a fost
predată, persoana în cauză nu a făcut acest lucru în termen de 45 de zile de la punerea
sa definitivă în libertate sau s-a întors pe aces teritoriu după ce l-a părăsit.

B. Excepţii vizând pedepsele sau măsurile aplicabile ori soluţia dată în cauză:

- Când infracţiunea nu este sancţionată cu o pedeapsă privativă de libertate13. Pot fi


încadrate aici situaţiile în care sunt aplicabile sancţiuni pecuniare, în special amenzi,
sau măsuri precum munca în folosul comunităţii ori chiar obligaţii de a face sau de a
nu face, printre care se numără şi interdicţia de a frecventa anumite locuri sau
obligaţia de a nu părăsi statul membru respectiv.
- Când la terminarea procesului penal nu se aplică o pedeapsă privativă de libertate sau
o măsură de siguranţă.

Această din urmă excepţie nu se opune însă posibilităţii ca persoana predată să fie supusă
unei măsuri restrictive de libertate înainte de obţinerea consimţământului, în condiţiile în care

13
Articolul 100 alin. (4) lit. d) din lege

23
restrângerea este legal justificată de alte capete de acuzare menţionate în mandatul european de
arestare.

Rejudecarea persoanei predate. Asigurarea rejudecării, în cazul predării persoanei


condamnate în lipsă, este dată de autoritatea judiciară emitentă la cererea autorităţii judiciare de
executare, dispoziţiile art. 522 C.Proc. Pen, aplicându-se în mod corespunzător.

Prevederile art. 522 C.Proc.Pen sunt aplicabile în cazul perosanei condamnate care a
lipsit pe parcursul întregului proces penal. În consecinţă, dacă persoana a fost condamnată şi
judecată în lipsă, poate benefici de dispoziţiile art.522 C.proc.pen., chiar dacă a avut cunoştinţă
de efectuarea anumitor acte de cercetare penală,însă, în măsura în care persoana a participat în
cursul judecăţii chiar şi la un singur termen în faţa instanţei de fond, cunoscând despre existenţa
procesului, nu se mai poate prevala de garanţia oferită de textul arătat.

2.7 RETRAGEREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Cazurile şi procedura de retragere a mandatului european de arestare sunt reglementate la


art. 84 din lege.

Mandatul european de arestare se retrage în următoarele situaţii:

- Dacă au dipărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia;


- Dacă persoana solicitată a decedat;
- Dacă persoana urmărită internaţional a fost extrădată sau predată în România, dacă
mandatul european de arestare a fost emis împreună cu un mandat de urmărire
internaţională în vederea extrădării.

Retragerea mandatulu european de arestare se solicită de instanţa emitentă, care


informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiţiei şi Libertăţilor
Cetăţeneşti şi, după caz, parchetul care efectuează sau supraveghează activitatea de urmărire
penală sau instanţa care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a
hotărât cu privire la măsurile de siguranţă.
24
În practică, de cele mai multe ori, retragerea mandatului european de arestare se solicită
ca urmare a dispariţiei temeiurilor care au justificat emiterea acesuia. Un caz special este cel al
anulării mandatelor de executare a pedepsei închisorii ca urmare a contopirii mai multor pedepse
aplicate prin hotărâri definitive persoanei solicitate, în temeiul art. 449. C. Proc. Pen., când se
dispune emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii, conform hotărârii de
contopire. În această situaţie, mandatul european de arestare emis în vederea executării uneia sau
mai multora dintre pedepsele care au intrat în contopire se impune a fi retras, după emiterea
noului mandat de executare a pedepsei închisorii putându-se emite un alt mandat european de
arestare.

Situţia este aceeaşi şi în cazul în care se emite un mandat european de arestare în temeiul
unui mandat de arestare preventivă a inculpatului care, fiind arestat şi trimis în judecată în lipsă,
este ulterior condamnat definitv, emiţându-se mandatul de executare a pedepsei închisorii primul
mandat european de arestare trebuie retras, instanţa urmând să emită un alt mandat european de
arestare, de această dată în vederea executării pedepsei închisorii aplicare inculpatului, dacă sunt
îndeplinite condiţiile prevăzute de lege sub acest aspect.

CAPITOLUL III

ASPECTE DIN PRACTICA JUDICIARĂ

3.1 Procedura de predare în baza unui mandat european de arestare .

Asemănări şi deosebiri faţă de procedura „clasică” de extrădare.

25
1. Eliminarea etapei administrative şi a oricărei posibilităţi de influenţă a factorului
politic.

Potrivit instrumentelor juridice privind extrădarea, procedura de extrădare presupune


două etape, una administrativă şi una judiciară, în etapa administrativă autorităţile centrale (de
regulă ministerele de justiţie) jucând un rol important, în cele mai multe dintre state – nu şi în
România – puterea executivă luând chiar decizia finală. Se spune de alfel că mandatul european
de arestare a luat procedura de extrădare din mâinile politicienilor şi a transferat-o strict într-o
procedură judiciară. Având în vedere obiectivul înlaturării sau limitării formalismului, care este
de natură să transforme procedura de extrădare într-una greoaie, prin noul sistem de predare, în
baza unui mandat european de arestare, se elimină etapa administartivă, cooperare în materia
predării persoanelor care se sustrag urmăririi penale, judecării şi executării pedepselor
realizându-se apropae exclusiv între Autorităţile judiciare competente din Statele Membre ale
Uniunii Europene.

Potrivit noului sistem, în cazul în care o persoană dintr-un Stat Membru se sustrage, după
caz, urmăririi penale, judecării, respectiv, executării pedepsei, pe teritoriul altui Stat Membru,
autoritatea judiciară competentă a Statului Membru în cauză emite un mandat european de
arestare, în baza unei hotărâri definitive de condamnare la o pedeapsă privativă de libertate de cel
puţin 4 luni sau a unui mandat de arestare preventivă pentru fapte pentru care legea statului
emitent prevede o pedeapsă sau o măsură de siguranţă privativă de libertate de cel puţin 1 an, pe
care îl transmite, spre executare, autorităţii judiciare competente din Statul Membru pe teriroriul
căruia este localizată persoana în cauză.

2.Condiţiile predării şi regulile de procedură

Cea mai importantă deosebire faţă de condiţiile privitoare la fapta pentru care se poate
acorda extrădarea, consă în aceea că predare în baza unui mandat european de arestare poate fi
acordată, în anumite situaţii, fără verificarea pealabilă a îndeplinirii condiţiei dublei incriminări.
Astfel, în cazul a 32 de infracţiuni foarte grave, într-o listă care poate fi completată ulterior de
Consiliu, statuând cu unanimitate predarea poate fi acordată fără a se verifica existenţa dublei
incriminări.

26
De asemenea în ceea ce priveşte prescripţia, îndeplinirea prescripţiei potrivit legii statului
membru de executare nu constituie motiv de refuz al predării decât dacă şi statul membru de
executare ar fi competent să judece fapta respectivă.

În general pot fi invocate relativ puţine motive de neexecutare, obligatorii şi facultative,


prevăzute la art. 3 şi 4 din Decizia-cadru, în funcţie de modalitatea de transpunere în legislaţia
internă.

În noul sistem, se reglementează o durată limită a procedurii de predare, stabilindu-se


termene scurte, spre deosebire de procedura de extrădare, în cadrul căreia nu se prevede o limită
în timp pentru o asemenea procedură.

Astfel potrivit dispoziţiilor art. 17 din Decizia- cadru, un mandat european de arestare va
fi tratat şi executat de urgenţă, termenul fiind de 10 zile, în cazul în care persoana a cărei predare
este solicitată consmite la predare, respectiv, de 60 de zile, în celelalte cazuri, cu posibilitatea
prelungirii cu alte 30 de zile.

3.2 CONCLUZII

Modificările şi completările aduse Titlului III „Mandatul european de arestare” prin


Legea nr.224/2006 permit o aplicare corectă a procedurii mandatului european de arestare,
întrucât prin completările făcute se reglementează expres drepturile şi garanţiile procedurale
de care se bucură persoana solicitată (art.89- 91, art.94/1 şi art.94/2). Totodată, prin
modificarea art.77 şi 85 alin.1 s-a reuşit transpunerea exactă a deciziei- cadru, fiind eliminate
erorile existente în vechea reglementare.
Modificarea şi completarea textului art.81 acoperă un viciu al textului iniţial al
legii –absenţa reglementării procedurii de emitere a unui mandat european de arestare de
către instanţele române competente. Cât priveşte modificările aduse art.82 şi art.83
observăm că prin acestea se asigură transpunerea exactă a deciziei- cadru, iar cele aduse
art.100 şi 102 s-au îndreptat unele erori materiale evidente din vechiul conţinut legal.
Legea nr.224/2006, pe segmentul supus analizei, corespunde în totalitate exigenţelor
impuse de decizia- cadru în materie, însă nu putem să nu semnalăm şi anumite lacune ale legii,
care pot să creeze disfuncţionalităţi în activitatea judiciară. Astfel, art.89 alin.3 prevede că
instanţa dispune arestarea persoanei solicitate prin încheiere motivată, în cazul solicitării de

27
către statul emitent de a se preda persoana solicitată. În practica judiciară faţă de modul de
formulare a textului legal se pot crea confuzii. Faţă de reglementările cuprinse în Titlul III
apreciem că într-o atare situaţie, judecătorul din statul solicitat va dispune emiterea unui nou
mandat, este vorba de mandat de arestare preventivă, cu respectarea tuturor dispoziţiilor
prevăzute de Codul de procedură penală, a celor internaţionale care guvernează materia
arestării preventive.
Un alt aspect pe care dorim să-l semnalăm este cel referitor la hotărârea instanţei prin
care se ia act de consimţământul persoanei solicitate (art.93 alin.1). Legiuitorul nu a înţeles să
precizeze în mod expres că este vorba de o sentinţă sau încheiere penală, ceea ce ar putea
conduce la o practică neunitară pe acest segment. Faţă de conţinutul textului legal, văzând
şi prevederile art.311 Cod procedură penală, precum şi ale art.94, 94/1 inclusiv, din lege
caracterul definitiv al unei asemenea hotărâri (art.93 al.final), apreciem că această hotărâre nu
poate fi decât sentinţă.
Faţă de aspectele semnalate opinăm că legiuitorul trebuie să intervină în sensul
modificării legii, pentru că de rigoarea textului normativ depinde aplicarea unitară, corectă şi
eficientă a legii.
Mandatul european de arestare reprezintă partea centrală a dezvoltării luptei împotriva
infracţiunilor săvârşite în Uniunea Europeană. El reprezintă piatra de temelie a unei Uniuni
Europene sigure din punct de vedere a combaterii infracţiunilor.
Mandatul european de arestare oferă proceduri simple şi rapide astfel încât infractorii să
nu se mai poată sustrage justiţiei. În acest mod se contribuie la creşterea încrederii, în privinţa
justiţiei între statele membre ale Uniunii Europene. Încrederea este esenţială pentru menţinerea
relaţiilor stabile şi vitală, în mod particular, pentru dezvoltarea unei zone a libertăţii, securităţii
şi justiţiei.

SPEŢĂ

Mandat european de arestare. Deducerea arestării preventive in


vederea extrădării efectuate in statul solicitat. Arest la domiciliu.

Domenii:
Arest preventiv
Mandat european de arestare. Deducerea arestării preventive in vederea extrădării
efectuate in statul solicitat. Arest la domiciliu.
Prin sentinţa penală nr. 624/27.08.2008 a Judecătoriei Sectorului 1 Bucuresti s-a dispus
în baza art. 461 al. 1 lit. c c.p.p. admite contestaţia la executare a contestatorului P.I.T.
S-a dispus rectificarea MEPI nr. 3715/8.03.2006 în sensul ca :
28
In baza art. 88 c.p. si art. 18 al. 1 din legea nr. 302/2004 s-a dedus timpul reţinerii şi
arestării preventive de la 24.02.2004 la 28.05.2004 si de la 29.01.2008 la zi.
S-a dispus anularea vechiului mandat si emiterea unui nou mandat conform prezenţei.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut in fapt urmatoarele:
La data de 05.03.2008 a fost înregistrată pe rolul acestei instanţe contestatia la executare
formulată de petentul P.I.T., împotriva sentinţei penale nr. 1407/23.05.2005 a Judecătoriei
Sectorului 1 Bucuresti, prin care acesta a solicitat deducerea perioadei arestului preventiv dispus
de autorităţile judiciare italiene si germane împotriva sa, în temeiul cererii de extrădare formulată
în cauză.
A fost solicitat şi ataşat dosarul de fond nr. 4246/2004 al Judecătoriei Sectorului 1
Bucureşti.
Analizând actele cauzei instanta retine urmatoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1407/23.05.2005 a Judecatoriei Sectorului 1 Bucuresti a fost
condamnat petentul P.I. T. în temeiul art. 26 c.p. rap. la art. 208 al. 1- 209 al. 1 lit. a si e c.p. cu
aplicarea art. 37 lit. a c.p. la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art. 61 c.p. s-a dispus revocarea liberării condiţionate a restului de pedeapsă de
827 zile închisoare, din pedeapsa aplicată prin sentinţa penală nr. 324/13.04.2002 a Tribunalului
Bucuresti, definitiva prin nerecurare si conform art. 61 al. 1 teza finala s-a dispus contopirea
pedepsei de 3 ani închisoare cu acest rest, în final inculpatul urmând a executa pedeapsa de 3 an
închisoare, sporita cu 1 an, în final 4 ani închisoare.
S-a facut aplicarea art. 71- 64 c.p.
În baza art. 88 c.p. s-a dedus preventia de la 24.02.2004 la 28.05.2004.
Prin decizia penala nr. 1352/A/21.12.2005 a Tribunalului Bucuresti Sectia a II-a penala a fost
admis apelul inculpatului.
S-a facut aplicarea art. 71- 64 lit. a si b c.p., si au fost mentinute celelalte dispozitii ale
sentintei.
Prin decizia nr. 310/3.03.2006 a Curtii de Apel Bucuresti Sectia I-a penala a fost
respins recursul inculpatului.
A fost emis MEPI nr. 3715/8.03.2006.
Urmare a cererii de extradare formulate împotriva petentului acesta a fost arestat
provizoriu de catre autoritatile judiciare italiene la data de 18.12.2007.
Ulterior la data de 28.12.2007 a fost emis Mandat european de arestare pe numele
condamnatului, acesta fiind transmis pe canalele specifice.
La data de 29.01.2008, petentul a fost re- arestat de autoritatile judiciare germane, fiind
predat autoritatilor judiciare române si încarcerat la PNT Rahova la data de 25.02.2008, astfel
cum rezulta din adresa emisa de acest loc de detentie ( f. 15 dosarul instantei).
Potrivit dispozitiilor art. 18 al. 1 din legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciara
internationala în materie penala, durata arestului efectuat în sptrainatate în îndeplinirea unei
cereri formulate de autoritatile române în temeiul prezentei legi este luata în calcul în cadrul
porcedurii române si se computa din durata pedepsei aplicate de instantele române.
Instanta va face aplicarea acestui text de lege în privinta arestarii petentului de catre
autoritatile germane începând cu data de 29.01.2008.
În privinta arestului dispus de autoritatile judiciare italiene, instanta constata ca aceasta
masura preventiva nu a avut caracter privativ de libertate, ci doar restrictiv, reprezentând un arest
la domiciliu al petentului , fapt ce rezulta din informarile emise de organele competente pe
29
parcursul porcedurii, respectiv adresa de la fila 7 dosarul instantei, si adresa Centrului de
Cooperare Politienească Internaţională Biroul National Interpol ( f. 264 dosarul supliment nr.
3452/299/2004 atasat), din care rezulta ca petentul s-a aflat în italia în arest domiciliar si nu s-a
prezentat la autoritatile judiciare italiene la o serie de date stabilite pentru control.
Având în vedere ca masura preventiva adoptata pâna la data de 29.01.2008 este una
neprivativa de libertate, similara masurii obligarii de a nu parasi localitatea din legislatia
nationala româna, aceasta perioada nu poate fi dedusa, în temeiul textului de lege pre-citat, din
perioada pedepsei aplicate.
Ca atare, în temeiul art. 461 al. 1 lit. c c.p.p. va admite contestatia la executare , si va
rectifica MEPI nr. 3715/8.03.2006 în sensul ca în baza art. 88 c.p. si art. 18 al. 1 din legea nr.
302/2004 deduce timpul retinerii si arestarii preventive de la 24.02.2004 la 28.05.2004 si de la
29.01.2008 la zi.
Dispune anularea vechiului mandat si emiterea unui nou mandat conform prezentei.
În baza art. 192 al. 3 c.p.p. cheltuielile judiciare vor ramâne în sarcina statului.

30
BIBLIOGRAFIE

1. Legea nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală


2. Legea nr.224/2006 pentru modificarea şi completarea Legii nr.302/2004
privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală
3. Decizia- cadru nr.200/584/JAI a Consiliului Europei privind mandatul european
de arestare
4. Convenţia de aplicare a acordurilor Schengen din 19.06.1990
5. O.U.G. nr.128/2005 privind înfiinţarea şi funcţionarea Sistemului Informatic Naţional
de Semnalări
6. Radu Florin Răzvan, Cooperare judiciară internaţională şi europeană editura Wolters
Kluwer 2009
7. Tudor Georgiana, Mandatul european de arestare editura Hamangiu 2009
8. Convenţia Europeană a Drepturilor Omului
9. Constituţia României
10. Tratat din 7 februarie 1992 privind Uniunea Europeană (Tratatul de la Maastricht) ,
Versiune consolidată, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. C 115 din 9
mai 2008

31