Tema 8 Articulaţiile membrului toracic

Planul

1. Articulaţia scapulo-humerală
2. Articulaţia humero-radio-ulnară
3. Articulaţia radio-carpo-metacarpiană
4. Articulaţiile degetelor

1. Articulaţia scapulo-humerală

La mamiferele domestice unirea membrelor toracice cu trunchiul se face prin

intermediul musculaturii care se inseră pe cele două spete,tip de legătură numit
sinsarcoză. La articulaţie participă cavitatea glenoidală a spetei,completată de un
burelet circular unită la capul articular al humerusului. Mijloacele de legătură sunt
reprezentate de capsula articulară prinsă pe spată în jurul cavităţii glenoidale şi pe
humerus, imediat în afara capului articular. Lipsa unor ligamente propriu-zise este
suplinită de musculatura periarticulară, deosebit de dezvoltată, care se inseră în
mare parte pe extremitatea proximală a humerusului. Astfel, tendonul muşchiului
subscapular preia funcţia unui ligament colateral medial, iar tendonul muşchiului
infraspinos, pe aceea a unui ligament colateral lateral. De asemenea şi tendoanele
muşchilor supraspinos şi biceps brahial contribuie la menţinerea în poziţie a
capului humeral. Cu toate că articulaţia scapulo-humerală prezintă la mamiferele
domestice conformaţia unei articulaţii sferoidale, mişcările care se pot executa în
cadrul ei nu se fac după tipul articulaţii poliaxiale, ci după tipul unei articulaţii
uniaxiale, fiind permise numai mişcări de flexie şi extensie. Mişcări reduse de
abducţie şi adducţie pot fi executate numai de către carnivore şi într-o măsură
mai mare de către leporide. În afara bureletului glenoid amintit, articulaţia
scapulo-humerală mai prezintă ca formaţiune complementară şi muşchiul tensor
al capsulei articulare. Acest muşchi întinde capsula în mişcările de flexie
exagerată, protegând-o, pentru a nu fi prinsă între suprafeţele articulare.

2.Articulaţia humero-radio-ulnară

La articulaţia humero-radio-ulnară participă humerusul, cu extremitatea sa

distală şi oasele antebraţului, radius şi ulna, cu extremităţile lor proximale. Ea este
cunoscută şi sub denumirea de articulaţia cotului. Humerusul vine în contact, prin
intermediul trohleii sale,cu incizura trohleară a ulnei, formând articulaţia humero-
ulnară. De asemenea, humerusul vine în contact şi cu radiusul, fie numai prin
condilul sau la carnivore, fie prin condil împreună cu o parte a trohleii sale la
ungulate, leporide stabilind articulaţia humero-radială. Capsula articulară care
reuneşte cele trei oase, include şi articulaţia radio-ulnară proximală, astfel că şi
aceasta este integrată articulaţiei cotului. Mijlocele de legătură sunt reprezentate
de: capsula articulară, care se ţese cu ligamentele colaterale. Ligamentul colateral
lateral este un fascicul, inserat în foseta laterală a extremităţii distale a
humerusului, pentru ca distal să se bifurce într-o ramură cranială, care se prinde
pe radius şi una caudală ce ajunge până la ulna. Ligamentul colateral medial este
mai subţire dar mai lung decât precedentul. La carnivore se remarcă, în plus faţă
de celelalte mamifere domestice, prezenţa ligamentului elastic prins pe ciocul
olecranului şi pe epicondilul medial al humerusului. Articulaţia dintre humerus şi
oasele antebraţului este o ginglimă şi permite mişcări de extensie şi flexie.
Articulaţia radio-ulnară proximală diferă la carnivore atât prin apariţia în plus, a
lig. inelar, cât şi prin posibilitatea executării mişcării de supinaţie faţă de ungulate
şi leporide, la care oasele antebraţului sunt sudate în poziţie de pronaţie.
Circumferinţa articulară a radiusului este menţinută în contact cu incizura radială
a ulnei datorită lig. inelar. Acesta înconjoară extremitatea proximală a radiusului şi
se inseră cu capetele sale pe ulnă, în părţile laterală şi medială ale incizurii radiale.
Extremitatea proximală a radiusului, prinsă în acest inel osteo-ligamentar, are
posibilitatea să se rotească în limitele suprafeţelor articulare. Corpurile radiusului
şi ulnei sunt unite între ele prin membrana interosoasă a antebraţului, care
astupă spaţiul osos antbrahial, constituind o sindesmoză. Membrana are o
dezvoltare maximă la carnivore. La cal şi rumegătoare ţesutul fibros omolog
acestei membrane se osifică şi se produce o sinostoză. Articulaţia cotului la
carnivore este compusă, biaxială, permite mişcări de flexie, extensie şi rotaţie.

3. Articulaţia antebrahio-carpo-metacarpiană

Omoloagă cu articulaţia mâinii de la om este cunoscută în anatomia veterinară

sub denumirea de „articulaţia genunchiului”.Întregul complex articular se poate
sistematiza în următoarele articulaţii, prevăzute cu cavităţi articulare
independente şi căptuşite cu membrane sinoviale proprii: 1.articulaţia
antebrahiocarpiană, stabilită între extremităţile distale ale radiusului şi ulnei, pe
de o parte şi rândul proximal de oase carpiene, pe de altă parte, 2.articulaţia
mediocarpiană, situată între cele două rânduri de oase carpiene, şi 3.articulaţia
carpometacarpiană, formată de rândul distal de oase carpiene şi bazele oaselor
metacarpiene. Cavităţile articulare ale acestora trimit diverticule şi altor articulaţii
din cadrul acestui compex, dependente de primele prin membrana sinovială
împrumutată, cum ar fi: articulaţiile intercarpine, dispuse între oasele carpiene
învecinate, articulaţiile intermetacarpiene, rezultate din alăturarea bazelor
oaselor metacarpiene între ele şi la carnivore , singurile mamifere domestice la
care oasele antebraţului sunt mobile între ele,este articulaţia radioulnară distală.
La celelalte mamifere domestice extremităţile ale oaselor antebraţului formează
fie o articulaţie fibroasă la porc, fie o sinostoză la rumegătoare şi ecvine, în
ambele cazuri fiind imobile. Mijloacele de legătură sunt reprezentate de capsula
articulară care îmbracă în întregime tot complexul articular. Membrana fibroasă a
sa, numit si ligament capsular, este comună tuturor articulaţiilor din regiunea
carpiană, fiind în continuitate cu periostul oaselor componente; în schimb
membrana sinovială formează trei saci, corespunzători primelor trei articulaţii
amintite. De o parte şi de alta a ligamentului capsular s-au diferenţiat la ungulate
ligamente colaterale lateral şi medial, alcătuite fiecare din două fascicule unul
superficial lung, iar celălalt profund, format din fascicule scurte care se prind
succesiv pe oasele antebraţului, pe rândul proximal, pe rândul distal şi pe
metacarp. La carnivore, reducerea ambelor ligamente colaterale este atât de
avansată, încât acestea sunt reprezentate numai prin un fascicul scurt, care se
întinde între oasele antebraţului şi rândul proximal de oase carpiene. În afara
ligamentelor colaterale, piesele osoase sunt unite prin ligamente scurte, situate
sub ligamentul capsular, atât pe faţa dorsală,cât şi pe cea palmară: pe faţa
dorsală se întâlneşte la rumegătoare, suine şi carnivore lig. radiocarpian dorsal,
care uneşte radiusul cu piramidalul şi are o poziţie oblică. La toate speciile oasele
carpiene din acelaşi rând sunt legate între ele prin lig. intercarpine dorsale, cu
fibrele orientate transversal; primul rând de oase carpiene este fixat la cel de al
doilea rând prin lig. interosoase; cele din rândul distal al carpului sunt legate cu
oasele metacarpiene prin intermediul lig. carpometacarpiene dorsale, dispuse
oblic, iar extremităţile proximale ale oaselor metacarpiene prin lig. metacarpiene
dorsale; pe faţa plantară, oasele antebraţului sunt legate cu rândul proximal de
oase carpiene prin ligamentele radiocarpian şi ulnarocarpian, oasele carpiene
fiind unite între ele prin lig. intercarpiene palmare dispuse transversal, iar de
oasele metacarpiene prin lig. carpometacarpiene palmare, orientate oblic. Bazele
oaselor metacarpiene sunt unite prin lig. metacarpiene palmare, cu fibre
orientate transversal. Dintre articulaţiile intercarpiene, articulaţia pisiformului
este prevăzută cu cele mai puternice ligamente, datorită poziţiei excentrice a
acestui os pe faţa palmară a carpului, având rolul unui important braţ de pârgie.
Aceste ligamente, urmărite în sens proximo- distal, sînt: lig-le pisiulnar,
pisipiramidal, pisiunciform şi pisimetacarpian. Articulaţia carpiană - compusă,
uniaxială, de tip condiliană. Datorită numărului mare de piese osoase, a
cartilajelor articulare şi a ligamentelor care leagă elementele componente,
articulaţia carpului joacă şi un important rol de amortizare a şocurilor.

4.Articulaţiile degetelor

Falangele fiecărui deget sunt unite atât între ele, cît şi cu osul metacarpian şi
oasele sesamoidiene corespunzătoare, prin intermediul a trei articulaţii sinoviale:
articulaţia metacarposesamofalangiană, articulaţia interfalangiană proximală şi
articulaţia interfalangiană distală. Degetul I al mamiferelor domestice
pentadactile (carnivore, leporide) este alcătuit numai din două falange şi are o
singură articulaţie interfalangiană. La rumegătoare, vestigiile degetelor II şi V,
marcate la exterior prin prezenţa ongloanelor rudimentare, au ca bază anatomică
un cordon fibros prins pe metacarp, în care pot fi incluse una sau două piese
osoase realizând o sindesmoză.

Articulaţia metacarposesamofalangiană, cunoscută la ungulate şi sub

denumirea de art. buletului, se stabileşte între cei doi condili separaţi de un relief
median, de la extremitatea distală a metacarpului, suprafeţele corespunzătoare
ale falangei proximale şi faţetele articulare ale marilor sesamoizi. Mijloacele de
unire ale oaselor participante sunt reprezentate prin capsula articulară, ligamente
colaterale şi ligamentele sesamoidiene. Capsula articulară, pe faţa dorsală
(include în structura sa formaţiuni fibrocartilaginoase la rumegătoare şi a
sesamoizilor dorsali la cîine), formează , prin membrana sinovială, un fund de sac
dorsal şi altul palmar. Ligamentele colaterale „ţesute” cu capsula articulară, se
găsesc de o parte şi alta a articulaţiei , înserându-se proximal pe oasele
metacarpiene, iar distal la nivelul extremităţii proximale a falangelor proximale.
Ligamentele sesamoidiene au rolul de a solidariza sesamoizii ai aceluiaşi deget
între ei, legându-i totodată de osul metacarpian şi de falanga proximală,
sistematizându-se în trei grupe: 1. grupa proximală este reprezentată de
tendoanele m. interosoşi, care se inseră pe sesamoizi şi pe tendoanele m.
extensori ai degetelor, cât şi de lig. metacarpointersesamoidian, alcătuit din fibre
elastice, specific la cal; 2. grupa mijlocie, din care fac parte a) ligamentul
intersesamoidian - uneşte sesamoizii mari ai unui deget, inserându-se pe feţele
axiale ale acestora. Fibrele sale sunt orientate transversal, iar la suprafaţă este
încrustat cu ţesut cartilaginos, din care ia naştere o formaţiune
fibrocartilaginoasă, peste care alunecă tendoanele muşchilor flexori ai degetelor,
numită scut proximal, b) ligamentele sesamoidiene colaterale, se inseră cu un
capăt pe feţele abaxiale ale sesamoizilor, iar celălalt bifurcat, se inseră în fosetele
ligamentare ale extremităţilor distale a metacarpelor şi pe tuberculii ligamentari
ai extremităţii proximale a falangelor proximale. La rumegătoare, sesamoizii axiali
aparţinând degetelor III şi IV sunt strîns legaţi între ei prin ligamentul
intersesamoidian interdigital, care contribuie astfel şi la unirea celor două degete;
3.grupa distală este reprezentată de mai multe ligamente, care solidarizează
sesamoizii mari cu falangele proximale, ca: ligamentele sesamoidiene încrucişate,
fiind formate la fiecare deget din două fascicule încrucişate, care unesc, fiecare ,
baza unuia dintre sesamoizi cu tuberculul ligamentar palmar din partea opusă a
primei falange. La ungulate există şi ligamentele sesamoidiene oblice,
reprezentate la rumegătoare şi suine prin cîte un fascicul care uneşte sesamoidul
abaxial cu faţa palmară a primei falange, la ecvine din două fascicule,
corespunzătoare fiecărui sesamoid mare, sub forma literei „V”, iar la carnivore se
află câte un singur fascicul redus, care pleacă distal de la baza fiecărei perechi de
sesamoizi, pentru a se prinde pe faţa palmară a primei falange. La ecvine mai
există şi ligamente sesamoidiene scurte situate în profunzime, care leagă bazele
celor doi sesamoizi cu porţiunile palmare ale marginii cavităţii articulare de la
prima falangă şi ligamentul sesamoidian drept, dispus superficial, ale cărui fibre
se prind în cea mai mare parte pe formaţiunea denumită „marele burelet
glenoidal” sau scutul mijlociu. În afara acestor ligamente, din grupul distal al
mijloacelor de legătură sesamoidiene, pot fi considerate şi bridele muşchilor
interosoşi, care trec de pe sesamoizi pe faţa dorsală a falangei proximale pentru a
se prinde pe tendoanele muşchilor extensori ai degetelor. La rumegătoare şi
suine, degetele III şi IV sunt unite între ele prin ligamentele falangosesamoidiene
interdigitale, care se prind cu un capăt pe faţa palmară a falangei proximale unui
deget şi cu celălalt capăt pe sesamoidul axial aparţinând degetului opus. Datorită
poziţiei şi inserţiei lor, aceste ligamente se încrucişează. La taurine, feţele axiale
ale falangelor proximale aparţinând degetelor III şi IV sunt legate prin lig.
interdigital proximal. Articulaţia dată este de tip condilian, permite mişcări de
flexie-extensie şi redusă lateritate.

Articulaţia interfalangiană proximlă, cunoscută la ungulate şi sub denumirea

de articulaţia coroanei, se stabileşte între suprafaţa articulară a falangei
proximale,cu aspect de trohlee şi cavitatea corespunzătoare a extremităţii
proximale a falangei a II-a. Falangele sunt unite printr-o capsulă articulară
întreţesută pe faţa dorsală cu tendonul m. extensor digital, îngroşată şi
încrustată cu cartilaj pe faţa palmară datorită inserţiei pe el, a tendonului
bifurcat al muşchiului flexor superficial al falangelor şi a ligamentului
sesamofalangian superficial, cunoscut sub denumirea de marele burelet glenoidal
sau scutul mijlociu. De o parte şi de alta a articulaţiei se află ligamentele
colaterale cu rol de a lega strâns cele două falange între ele. Articulaţia dată
permite mişcări de flexie şi extensie. În timpul flexiei sunt posibile şi unele mişcări
reduse de lateritate şi chiar de rotaţie, efectuate însă pasiv, prin intervenţie
manuală.

Articulaţia interfalangiană distală, denumită şi art. ghearei la carnivore şi

leporide, art. onglonului la rumegătoare şi suine, sau art. copitei la ecvine,
reprezintă legătura care se realizează între troochlea falangei a II-a şi excavaţiile
corespunzătoare ale falangei distale care, la ungulate şi leporide, este completată
în sens palmar de către suprafaţa articulară a micului sesamoid.Ca mijloc de
legătură se întîlneşte o capsulă articulară, intim ţesută de tendonul m. extensor
digital, căptuşit de o membrană sinovială ce formează un fund de sac dorsal şi
altul palmar, mai dezvoltat. În ambeele părţi falangele sunt unite prin ligamente
colaterale. La rumegătoare şi carnivore mai există şi ligamentele dorsale de
structură fibroelastică, reprezentate la primele prin câte un fascicul, la celelalte
prin două fascicule, care se prind prin falangele intermediară şi distală ale unui
deget. Cu excepţia carnivorelor, pe părţile laterale ale micului sesamoid se află
lig.sesamoidiene colaterale,prinse fie pe falanga proximală şi pe marginile falangei
intermediare la ecvine, fie numai pe falanga intermediară la rumegătoare şi suine.
Fibre din aceste ligamente se continuă distal pentru a fixa sesamoidul mic de
falanga a treia, formând în ambele părţi ligamentele ungulo-sesamoidiene. Un alt
grup de fibre se detaţează din fiecare ligament sesamoidian colateral, pentru a
face joncţiune cu fibrele venit din partea opusă, pe marginea proximală a
sesamoidului mic dând naştere unei formaţiuni fibroelastice numită micul
burelet glenoidal sau scutul distal. Marginea distală a micului sesamoid este
fixată, pe faţa soleară a falangei distale printr-un lig. interosos, impar, numit lig.
ungulo-sesamoidian impar. La taurine şi porc, în dreptul articulaţiei
interfalangiene distale a degetelor III şi IV se află două fascicule ligamentare
încrucişate, care leagă între ele degetele principale, numite ligamentele
interdigitale distale, acestea constituind baza anatomică pentru pliul cutanat
interdigital. Această articulaţie la ungulate , este complet ascunsă în cutia de corn
a copitei, fiind sistematizată ca o ginglimă,permite mişcări de flexie şi extensie.