Sunteți pe pagina 1din 18

Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing.

Laura Dumitrescu

PROIECT INGINERIA MEDIULUI

CONȚINUTUL PROIECTULUI
- PIESE SCRISE
- PIESE DESENATE
- BIBLIOGRAFIE

PIESE SCRISE:
 Tema proiectului
Se cere determinarea impactului asupra mediului înconjurător al încălzirii unei
clădiri civile, cu destinaţia de locuinţă individuală pentru una sau două familii, având
regimul de înălţime S+P+1E.
 Note de calcul

PIESE DESENATE:
 Plan parter, sc.1:50
 Plan etaj, sc. 1:50

Bibliografie:
 Normativ C 107-2005 privind calculul termotehnic al elementelor de
construcţie ale clădirilor (Părţile 1, 3 şi 4);
 Ordinul MDRT 2513/2010 pentru modificarea Reglementării tehnice “Normativ
privind calculul termotehnic al elementelor de construcţie ale clădirilor”,
indicativ C 107-2005;

Etape principale:
 determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii
 determinarea rezistenţelor termice specifice unidirecţionale R
 determinarea rezistenţelor termice specifice corectate cu influenţa punţilor
termice R’
 determinarea rezistenţelor termice medii R’m
 determinarea coeficientului global de izolare termică G
 determinarea necesarului anual de căldură pentru încălzire Q [kWh/a şi
kWh/m2a]
 determinarea emisiilor anuale de bioxid de carbon [kg CO2/a]

1
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

1. Determinarea caracteristicilor geometrice ale clădirii

Anvelopa clădirii - totalitatea suprafețelor elementelor de construcție


perimetrale, care delimitează volumul interior (încălzit) al unei clădiri, de mediul
exterior sau de spații neîncălzite din exteriorul anvelopei clădirii.
Ca principiu general, suprafeţele se delimitează prin axele geometrice ale
elementelor de construcţie interioare şi prin feţele interioare ale elementelor de
construcţie perimetrale.
Pe ansamblul clădirii, aria orizontală este delimitată exclusiv prin conturul
interior al pereţilor exteriori. Pe verticală, suprafeţele se delimitează prin axele
geometrice ale plăcilor planşeelor intermediare, prin faţa inferioară a plăcii ultimului
planşeu, precum şi prin faţa superioară a pardoselii primului nivel încălzit.

Moduri de stabilire a caracteristicilor geometrice ale clădirilor,


după SR EN ISO 13789/2000

Se vor determina următoarele caracteristici geometrice ale anvelopei clădirii


analizate:
1. Aria planşeului peste subsol A1 (m2);
2. Aria planşeului de sub pod A2 (m2);

2
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

3. Perimetrul clădirii P (m) – măsurat pe conturul interior al pereţilor de


faţadă;
4. Aria tâmplariei exterioare A3 (m2) – se determină pe baza dimensiunilor
nominale ale golurilor pentru uşi şi ferestre;

Elemente Lăţime Înălţime l+h Perimetru Arie Nr. Perimetru Arie totală
l (m) h (m) (m) (m) (m2) elemente total (m) (m2)
Ferestre

Uşi
Total

5. Aria pereţilor exteriori A4 (m2):


A4 = P x H – A3 , înălţimea H fiind măsurată între faţa superioară a pardoselii
parterului şi tavanul etajului;
6. Anvelopa cladirii A (m2)
A = A1 + A2 + A3 + A4 ;
6. Volumul încălzit al clădirii V (m3)
V = A1 x H
Volumul încălzit al clădirii reprezintă volumul delimitat pe contur de feţele
interioare ale elementelor de construcţie ce alcătuiesc anvelopa.
Volumul include atât încăperile încălzite direct (cu elemente de încălzire), cât
şi încăperile încălzite indirect (fără elemente de încălzire), dar la care căldura
pătrunde prin pereţi adiacenţi, lipsiţi de o termoizolaţie semnificativă. În acest sens se
consideră ca făcând parte din volumul clădirii: cămări, debarale, vestibuluri, holuri de
intrare, casa scării, puţul liftului şi alte spaţii comune.

2. Determinarea rezistențelor termice specifice unidirecționale

SCHIȚE – Perete exterior, planșeu peste subsol, planșeu sub pod


TABELE – Perete exterior, planșeu peste subsol, planșeu sub pod

Prin rezistenţă termică se înţelege capacitatea unui element de construcţie de a


se opune propagării căldurii, deci de a diminua fluxul termic ce-l traversează.

3
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Rezistența termică specifică a unui strat omogen este dată de relația:


Rs = d / λ [m2K/W]
în care:
d – grosimea de calcul a stratului (m)
λ – conductivitatea termică de calcul a materialului (W/mK)
Valorile coeficientului de conductivitate termică pentru materialele de
construcții des întâlnite în practică sunt precizate în cadrul Normativului C107/3-205,
Anexa A.

În cazul în care materialele din componenţa unui element sunt vechi şi/sau
deteriorate, conductivitatea termică se va majora prin aplicarea coeficienţilor
prevăzuţi în Metodologia Mc 001/1-2006 (Tabel 5.3.2)

4
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Rezistențele termice superficiale se consideră în conformitate cu tabelul II,


pag. 87 din Normativul C107/3-205, în funcție de direcția și sensul fluxului termic,
după cum urmează:
- pentru pereții exteriori:
Rsi = 0,125 m2K/W și Rse = 0,042 m2K/W
- pentru planșeul de sub pod:
Rsi = 0,125 m2K/W și Rse = 0,084 m2K/W
- pentru planșeul peste subsol:
Rsi = 0,167 m2K/W și Rse = 0,084 m2K/W

5
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Rezistența termică specifică unidirecțională a unui element de construcție


alcătuit din unul sau mai multe straturi din materiale omogene, fără pun
ți termice,
ția
inclusiv din eventuale straturi de aer neventilat, dispuse perpendicular pe direc
fluxului termic, se calculează cu relația:
R = Rsi + Σ Rs + Σ Ra + Rse [m2K/W]
în care:
Rsi, Rse – rezistențele termice superficiale la suprafa
ța interioară, respectiv
exterioară a elementului [m2K/W]
Rs – rezistența termică specifică a unui strat omogen [m2K/W]
Ra – rezistența termică a stratului de aer, dacă există [m2K/W]

Rezistenţele termice ale straturilor de aer neventilate (cu excepţia celor de


la ferestre), funcţie de de grosimea stratului de aer şi de direcţia şi sensul fluxului
termic, sunt prevăzute în Normativul C 107/3-2005 (Tabelul III)

6
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

3. Determinarea rezistențelor termice specifice corectate

Rezistențele termice specifice corectate ale elementelor de construcție


neomogene se pot determina cu un grad ridicat de exactitate, pe baza unui calcul
bidimensional sau tridimensional al câmpurilor de temperatură.ținElecont de
influența punților termice asupra valorii rezistenței termice specifice determinate pe
țional în câmp curent, respectiv în zona cu alcătuirea
baza unui calcul unidirec
predominantă. Punțile termice sunt porțiunile din anvelopa unei clădiri, în care
rezistența termică, altfel uniformă, este sensibil modificată ca urmare a faptului ca
izotermele nu sunt paralele cu suprafețele elementelor de construcție.
Zonele din componenţa elementelor de construcţii, care datorită alcătuirii
structurale sau geometrice prezintă o permeabilitate termică sporită faţă de restul
elementului, determinând intensificarea transferului de căldură, sunt denumite punţi
termice.
Punţi termice frecvent întâlnite în construcţii:
- stâlpii din beton înglobaţi parţial sau total în pereţi din zidărie;
- sâmburii (stâlpişorii) şi centurile pereţilor din zidărie;
- rosturile (îmbinările) dintre panourile prefabricate din beton ale pereţilor
exteriori;
- intersecţiile dintre pereţii exteriori (colţurile ieşinde sau intrânde ale clădirii),
dintre pereţii exteriori şi cei interiori sau dintre pereţii exteriori şi planşee;
- conturul ferestrelor şi uşilor exterioare etc.
Din punct de vedere geometric, punţile termice se clasifică în:

7
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

- punţi termice liniare – caracterizate printr-o anumită lungime, secţiunea


transversală a punţii fiind constantă pe toată lungimea acesteia;
- punţi termice punctuale – aceste punţi au o extindere redusă pe toate
cele 3 direcţii.

stâlpişor beton
perete zidărie

centură
placă beton

punte termică punţi termice


punctuală liniare

Intersecţiile dintre stâlpi şi grinzi (dintre punţile termice liniare) constituie punţi
termice punctuale. De asemeni, unele elemente constructive cu dimensiuni mici, cum
sunt ploturile din beton sau agrafele metalice cu ajutorul cărora se realizează
legătura dintre straturile unui perete, constituie punţi termice punctuale.

Metode de calcul al coeficienților de creștere a fluxului termic în zona


punților termice liniare

 Etape preliminare de proiectare – reducerea globală a rezistențelor termice


unidirecționale:
 la pereți exteriori 20...45%
 la terase și planșee sub poduri 15...25%
 la planșee peste subsoluri și sub bowindouri 25...35%
 la rosturi 10...20%
Grad de incertitudine: 0 …..50%

 Faze ulterioare de proiectare – metode mai precise de calcul al valorilor ψ,


prin utilizarea:
 cataloagelor de punți termice (grad de incertitudine ± 20%)
 modelării numerice a transferului termic (incertitudine ± 5%)

8
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Cataloage in format electronic:


 EuroKOBRA – conține o bază de date cu cca. 3000 detalii de punți
termice – exactitatea - corespunzătoare unui calcul numeric
 ZUB – Wärmebrückenkatalog 1.2 – conține 237 detalii de punți termice

Detaliu de punte termică conform Normativului C107/3-2005

Cele mai importante baze de date din cadrul reglementărilor române


ști sunt
cele din Normativele C 107/3-2005 (pentru elementele supraterane), C107/5-2005
(pentru elemente în contact cu solul), precum și Anexa K la Ordinul 1590/24.08.2012.
Pentru determinarea rezistențelor termice specifice corectate se utilizează
metoda coeficienților liniari (ψ) și punctuali (χ) de transfer termic.

9
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Se utilizează rela
ția generală de calcul a coeficientului de transfer termic
corectat U’:
U’ = 1/R’ = 1/R + Σ (ψ l)/A + Σ χ/A [W/m2K]
în care:
R’ - rezistenţa termică specifică corectată aferentă ariei A (m2K/W);
R - rezistenţa termică specifică unidirecțională (m2K/W);
A – aria de transfer termic (m2);
l – lungimea punților termice liniare (m);
ψ – coeficient liniar de transfer termic (W/mK);
χ – coeficient punctual de transfer termic (W/K).
De regulă, coeficienții punctuali de transfer termic aferenți intersecțiilor dintre
punțile termice liniare se pot neglija, astfel încât în calcule se introduc doar
coeficienții χ aferenți legăturilor punctuale, uniform distribuite, dintre straturi (ancore
din oțel inoxidabil sau ploturi din beton armat).
ței termice specifice co rectate a fiecărui element
Se va face calculul rezisten
de construcție care intră în alcătuirea anvelopei clădirii (perete exterior, planșeu
șeu peste subsolul neîncălzit), pe ansamblul clădirii,
peste ultimul nivel, plan
rezultatele fiind centralizate într-un tabel și comparate cu valorile minime normate cf.
Ordinului 2513/22.11.2010.
Rezistenţa termică specifică corectată R’ reprezintă o caracteristică
termotehnică de bază a elementelor de construcţii, fiind un indicator important al
nivelului la care cerinţele de izolare termică sunt îndeplinite. Totuşi, această mărime
caracterizează în mod individual diversele elemente cu funcţii de izolare termică, nu
şi clădirea în ansamblu. Pot exista situaţii când, deşi rezistenţele termice specifice
corectate sunt superioare valorilor minime necesare (normate), pierderile de căldură
globale ale clădirii se situează peste nivelul admisibil prevăzut de normele în vigoare.
Astfel de cazuri pot să apară, în principal, din următoarele motive:
• aria suprafeţelor vitrate exterioare (ferestre, uşi exterioare, pereţi vitraţi
etc.), prin care au loc pierderi semnificative de căldură, are o pondere
importantă în cadrul ariei totale a anvelopei clădirii;
• clădirea are o volumetrie atipică, cu raportul dintre aria exterioară (aria
anvelopei, prin care au loc pierderi termice) şi volumul total al clădirii mai
mare decât la construcţiile cu forme uzuale;

10
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

• există infiltraţii ale aerului exterior, necontrolate sau controlate, datorită


etanşării insuficiente a rosturilor tâmplăriei exterioare şi/sau permeabilităţii
mari la aer a unor elemente de închidere.

4. Determinarea rezistențelor termice specifice corectate medii

Pentru determinarea rezistenţei termice specifice corectate medii, pe anumite


zone sau pe întreaga clădire, se foloseşte relaţia:
n

∑A
i =1
i

R '
m = n
[m2K/W]
Ai
∑R
i =1
'
⋅τ i
i

unde:
R’m – rezistenţa termică specifică corectată medie (m2K/W);
R’i – rezistenţa termică specifică corectată a elementului „i” (m2K/W);
Ai – aria suprafeţei elementului „i” traversat de fluxul termic (m2);
τi – factor de corecție a temperaturilor exterioare, corepunzătoare suprafeței A i
(-).
țiilor delimitate, elementele de izolare termică ale
Din punct de vedere al spa
clădirilor pot fi grupate în două categorii:
- elemente ce delimitează interiorul clădirii de exteriorul acesteia (elemente
perimetrale) ;
- elemente ce delimitează interiorul clădirii de spații construite adiacente, cu
temperatură diferită (garaje, subsoluri, poduri, spații comerciale, etc.).
Deoarece pierderile de căldură prin elementele perimetrale (în contact cu
aerul exterior) sunt diferite de pierderile prin elementele ce separă volumul interior
încălzit al clădirii de țiile
spa adiacente neîncălzite (poduri, garaje, spații de
depozitare, etc.), se introduce un factor de corecție adimensional notat cu τ, exprimat
cu relația:
Ti − Tu
τ=
Ti − Te
unde:
Ti, Te – temperatura convențională a aerului interior, respectiv exterior (oC);
Tu – temperatura aerului interior din spațiile adiacente clădirii (oC).

11
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

În relația anterioară se observă că pentru T u = Te (egalitate valabilă pentru


elementele anvelopei în contact cu aerul exterior), rezultă τ = 1.
Temperatura minimă a aerului interior, ce asigură în anotimpul rece un nivel
acceptabil de confort în încăperilor clădirilor de locuit şi o parte dintre clădirile publice
(spitale, grădiniţe, creşe etc.), este Ti = +18…+22 °C.
Temperatura convențională a aerului exterior pentru perioada de iarnă se
consideră în funcție de zona climatică, după cum urmează:
- zona I: Te = -12 °C;
- zona II: Te = -15 °C;
- zona III: Te = -18 °C;
- zona IV: Te = -21 °C.
Determinarea temperaturii convenţionale a aerului interior din încăperile
neîncălzite direct (holuri, debarale, casa scării etc.) se face prin aplicarea unei ecuaţii
de bilanţ termic, scriind egalitatea dintre cantitatea de căldură ce pătrunde în
încăpere prin pereţi, uşi etc. (de la încăperile adiacente cu temperatură mai ridicată)
şi cantitatea de căldură pierdută (spre exterior sau spre alte încăperi cu temperatură
mai mică). Pentru calcule preliminare, se pot folosi valorile din Normativul C107/4-
2005 (Tabel I, pag. 199), care prevedeși valorile corespunzătoare ale foctorului de
corecție τ.

5. Determinarea coeficientului global de izolare termică

Coeficientul global de izolare termică este un parametru termo-energetic al


anvelopei clădirii pe ansamblul acesteia
și reprezintă suma pierderilor de căldură
realizate prin transmisie directă prin suprafaţa anvelopei clădirii, pentru o diferenţă de
temperatură între interior şi exterior de 1ºC (sau 1 K), raportată la volumul clădirii, la
care se adaugă pierderile de căldură aferente reîmprospătării aerului interior, precum
şi cele datorate infiltraţiilor suplimentare (necontrolate) de aer rece.
Relația pentru calculul coeficientului global de izolare termică la clădirile de
locuit este:
Aj
∑ R' ⋅τ j
G= + 0,34 . n [W/m3K]
j

V
în care:
Aj – aria elementului „j”, cu funcţie de izolare termică (m2);

12
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

R’j – rezistenţa termică specifică corectată a elementului „j” (m2K/W);


τj – factor de corecție a temperaturilor exterioare, corepunzătoare suprafeței A j
(-)
V – volumul interior încălzit (direct sau indirect) al clădirii (m3);
n – viteza de ventilare naturală (rata ventilării), exprimată prin numărul de
schimburi de aer pe oră într-un anumit spaţiu (apartament, încăpere etc.) (1/h).
Nivelul ratei ventilării se adoptă în funcţie de categoria clădirii, modul de
expunere (simplă sau dublă), clasa de adăpostire a clădirii şi clasa de permeabilitate
a tâmplăriei, conform prevederilor Normativului C107/1-2005, Anexa 1.

Rata ventilării la clădiri de locuit (h-1)

Clasa de Clasa de permeabilitate


Categoria clădirii
adăpostire ridicată medie scăzută
neadăpostite 1.5 0.8 0.5
Clădiri individuale (case
moderat
unifamiliale, cuplate sau 1.1 0.6 0.5
adăpostite
înşiruite etc.)
adăpostite 0.7 0.5 0.5
neadăpostite 1.2 0.7 0.5
Dublă moderat
0.9 0.6 0.5
Clădiri cu mai expunere adăpostite
multe aparta- adăpostite 0.6 0.5 0.5
mente, cămine, neadăpostite 1.0 0.6 0.5
internate etc. Simplă moderat
0.7 0.5 0.5
expunere adăpostite
adăpostite 0.5 0.5 0.5
Clasa de adăpostire
neadăpostite: clădiri foarte înalte, clădiri la periferia oraşelor şi în
pieţe, clădiri la şes;
moderat adăpostite: clădiri în interiorul oraşelor, cu minim 3 clădiri în
apropiere, clădiri la şes protejate de arbori;
adăpostite: clădiri în centrul oraşelor, clădiri în păduri.
Clasa de permeabilitate
ridicată: clădiri cu tâmplăria exterioară fără măsuri de etanşare;
medie: clădiri cu tâmplăria exterioară cu garnituri de etanşare;
scăzută: clădiri cu ventilare controlată şi cu tâmplăria exterioară
prevăzută cu măsuri speciale de etanşare;

Verificarea nivelului de izolare termică globală se efectuează, conform


Normativului C107/1-2005, cu relaţia:
G ≤ GN [W/m3K]
în care:
GN – coeficientul global normat de izolare termică (W/m3K).

13
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Valorile coeficientul global normat de izolare termică pentru clădirile de locuit


sunt cele prevăzute de Normativul C107/1-2005 și de Ordinul 2513/22.11.2010, î n
funcţie de numărul N de niveluri şi de raportul A/V dintre aria anvelopei şi volumul
încălzit al clădirii.

6. Determinarea necesarului anual de căldură pentru încălzire

Necesarul anual de căldură pentru încălzire aferent unui m3 de volum


interior este dat de relația:

⋅ C ⋅ N 12θi ⋅ G − (Qi + Qs )
24
Q= [kWh/m3∙a]
1000
în care:
C – coeficient de corecție (-);
G – coeficientul global de izolare termică a clădirii (W/m3K);
θi
N 12 – numărul anual de grade-zile de calcul, corespunzător localității unde este
amplasată clădirea, calculat pentru temperatura interioară medie în perioada de
încălzire θ i și pentru temperatura exterioară medie zilnică care marchează începerea
și oprirea încălzirii θeo = +12°C (K∙zile);
Qi – aportul util de căldură rezultat din locuirea clădirii (kWh/m3∙a);
Qs – aportul util de căldură provenit din radiația solară (kWh/m3∙a).

Numărul anual de grade-zile de calcul se determină cu relația:


N 12θi = N 1220 − (20 − θ i ) ⋅ D12 [K∙zile]

în care:
20
N 12 - numărul anual de grade-zile de calcul, pentru θi = +20°C și pentru θeo =
+12°C (K∙zile);
θi – temperatura interioară medie a clădirii (°C);
țională a perioadei de încălzire, corespunzătoare
D12 – durata conven
temperaturii care marchează începerea și oprirea încălzirii θeo = +12°C (zile).

Numărul anual de grade-zile de calcul și durata convențională a perioadei de


încălzire sunt date în Tabel 7.1, pag. 17 din Normativul C107/1-2005, pentru 80 de
localități din România. Pentru celelalte, se vor considera valorile corespunzătoare
unor localități învecinate, având condiții asemănătoare de temperatură exterioară și
relief.
14
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Coeficientul de corecție C ține seama de:


- reducerea temperaturii interioare pe durata nopții;
- variația în timp a temperaturii exterioare;
- ției inte rioare de încălzire cu dispozitive de reglare
dotarea instala
termostatată a temperaturii interioare;
- regimul de exploatare a instalației de încălzire.
Coeficientul de corecție C se determină, în funcție de numărul de grade -zile
20
N 12 , din fig. 7.1, pag. 18, Normativ C107/1-2005.

Suma (Qi + Qs) reprezintă aporturile gratuite de căldură.


Aportul util de căldură rezultată din locuirea clădirii (căldura internă) Qi
provine din:
- fluxul termic emis de ocupanții clădirii;
- utilizarea apei calde;
- prepararea hranei;
- utilizarea energiei electrice pentru diferite activități casnice;
- iluminatul general și local;
- funcționarea diferitelor echipamente, etc.
La clădirile de locuit, aportul de căldură internă specific va fi Qi = 7 kWh/m3∙a.

Aportul util de căldură provenit din radiația solară Q s se consideră că se


realizează numai prin suprafe
țele vitrate (ferestre și uși exterioare prevăzute cu
geamuri). Nu seține cont de aportul de căldură al radiației solare prin suprafețele
opace.
Aportul util de căldură specific provenit din radiația solară se calculează cu
relația:
AFij
Qs = 0,40 ⋅ ∑ I G j ⋅ g i ⋅ [kWh/m3∙a]
ij V
în care:
Qs – cantitatea de căldură datorată radiației solare, recepționată de o clădire,
pe durata sezonului de încălzire, pe un m3 de volum încălzit;
IGj – radiația solară globală disponibilă corespunzătoare unei orientări
cardinale j (kWh/m2∙a);
gi – gradul de penetrare a energiei prin geamurile i ale tâmplăriei exterioare;

15
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

AFij – aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamuri clare de tipul i și dispusă


după orientarea cardinală j (m2);
V – volumul interior, încălzit – direct sau indirect – al clădirii (m3).

Radiația solară globală (directă și difuză) disponibilă se determină cu relația:


24
IGj = ⋅ D12 ⋅ I T j [kWh/m2∙a]
1000
în care:
D12 – durata convențională a perioadei de încălzire, corespunzătoare
temperaturii exterioare care marchează începereași oprirea încălzirii θ eo = +12°C
(zile);
ITj – intensitatea radiației solare totale, cu valori în funcție de orientarea
cardinală j și de localitatea în care este amplasată clădirea (W/m2).

Valorile medii ale intensității radiației solare totale I Tj, pe un plan vertical cu
orientarea j, precum și pe un plan orizontal, pentru 30 de localități din România, sunt
date în tab. 7.2, pag. 21, Normativ C107/1-2005. Pentru localitățile care nu se
regăsesc în tabel, se va face medierea valorilor corespunzătoare pentru cele mai
apropiate trei localități.

Gradul de penetrare a energiei solare (gi) prin geamurile clare ale tâmplăriei
exterioare se va considera:
- geamuri duble (2 geamuri simple sau un geam termoizolant
dublu)................................................................................................g = 0,75
- geamuri triple (3 geamuri simple sau un geam simplu + un geam
termoizolant dublu sau un geam termoizolant
triplu).................................................................................................g = 0,65
- geam termoizolant dublu, având o suprafață tratată cu un strat reflectant al
razelor infraroșii.................................................................................g = 0,50
- geamuri triple (un geam simplu + un geam termoizolant dublu sau un geam
ță tratată cu un strat
termoizolant triplu), având o suprafa reflectant al
razelor infraroșii.................................................................................g = 0,45
- țe tratate cu straturi reflectante
geam termoizolant triplu, având 2 suprafe
ale razelor infraroșii...........................................................................g = 0,40

16
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

7. Determinarea necesarului anual de combustibilși a emisiei anuale de


bioxid de carbon

Necesarul anual de căldură în condiții comparabile


Pentru calcule comparative și pentru verificarea încadrării clădirilor de locuit în
valorile normate, se consideră următoarele valori medii pe țară:
θi
- numărul de grade-zile de calcul N 12 20
= N 12 = 3400 grade-zile
- radiația solară globală IGj = IGE = 210 kWh/m2∙a
- coeficientul de corecție C = 0,9

Relația de calcul a necesarului anual de căldură devine:


 84
( )

Q = 73,44 ⋅ G − 7 + ⋅ ∑ g i ⋅ AFi  [kWh/m3∙a] (1)
 V 
în care:
G – coeficientul global de izolare termică a clădirii (W/m3K);
V – volumul interior, încălzit, al clădirii (m3);
gi – gradul de penetrare a energiei prin geamurile i ale tâmplăriei exterioare;
AFi – aria tâmplăriei exterioare prevăzută cu geamurile i (m2).

Necesarul anual de căldură, pentru încălzire, normat


Valorile normate ale ale necesarului de căldură pe m3 de volum încălzit (QN),
determinat în condiții comparabile, pentru clădirile de locuit noi, sunt date în fig. 7.3,
ție de raportul A/ V (aria anvelopei
Anexa nr. 1, Ordinul 2513/22.11.2010, în func
clădirii de locuit / volumul încălzit).

Se va respecta condiția ca necesarul anual de căldură, calculat cu relația (1),


să fie mai mic decât necesarul de căldură normat, astfel:
Q ≤ QN1 pentru clădirile proiectate în baza contractelor de proiectare
încheiate înainte de 1 ianuarie 2011;
Q ≤ QN2 pentru clădirile care urmează a se proiecta în baza contractelor
de proiectare încheiate după 1 ianuarie 2011.

17
Ingineria Mediului – curs, an II, CCIA S.l.dr.ing. Laura Dumitrescu

Necesarul anual de combustibil și emisia anuală de bioxid de carbon


Pe baza necesarului anual de căldură se pot calcula:
- necesarul anual de combustibil;
- emisiile anuale de CO2, SO2, CO, NO2, etc.

În Tabel 7.5, pag. 26 din Normativul C107/1-2005 se dau unele date utile
și factorii de emisie pentru CO
(consumul specific de combustibil 2) pentru
determinarea necesarului anual de combustibil și pentru evaluarea emisiei anuale de
bioxid de carbon.

18

S-ar putea să vă placă și