ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Suport de curs ToT

Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Calităţile unui trainer

• Să fie atent şi respectuos faţă de participanţii la training
• Să poată să asculte
• Să fie creativ
• Să fie tolerant faţă de neajunsurile unor participanţi
• Să aibă simţul umorului
• Să fie sigur în propriile forţe şi să le transmită această siguranţă participanţilor la training
• Să fie documentat, informat, să cunoască domeniul în care instruieşte pe participanţi
• Să poată rezolva situaţiile dificile apărute în cadrul grupului de instruire (conflict, lipsă
de atenţie, atitudine neserioasă, refuzul de a participa la activităţile trainingului)
• Stabilirea regulilor în grupul de training (ce nu este permis)
• Să fie un bun organizator
• Să fie punctual, să respecte regimul de timp acordat pentru training

Reguli în cadrul grupului de training

Pentru a avea o activitate cât mai eficientă şi mai previzibilă, este nevoie de stabilit la începutul
fiecărui training regulile desfăşurării activităţii.
Sunt câteva reguli de bază:

• Confidenţialitatea. Tot ce se discută cu privire la informaţia confidenţială a participanţilor

sau a beneficiarilor acestora „rămâne în această sală de training”. Este o regulă foarte
importantă pentru a păstra încrederea reciprocă între participanţi, descătuşarea pe
parcursul exerciţiilor. Cu atât mai mult un training pentru asistenţi sociali este o activitate de
autosusţinere, supervizare a situaţiilor dificile cu care se întâmpină fiecare specialist în
parte.
• Nu critica. Fiecare dintre noi are capacităţi şi abilităţi deosebite pe care am putea să le
scoatem în evidenţă. Activităţile din training sunt orientate pentru a dezvolta noi competenţe,
de aceea este inevitabilă apariţia unor greşeli, neînţelegeri, critica ar putea să inhibe, să
reţină această dezvoltare personală a unor participanţi.
• Dreptul la expunerea ideii şi de a fi ascultat. Fiecare are dreptul să-şi expună propriul
punct de vedere, fiecare trebuie să fie ascultat şi să nu fie întrerupt de ceilalţi. Discuţiile
personale sunt excluse şi amânate pentru perioada cînd trainingul nu se desfăşoară.
• Dreptul ridicării mâinii. Dacă cineva doreşte să-şi expună un gând în timp ce vorbeşte
cineva, el are dreptul să ridice mâna, acesta va fi un indicator pentru formator ca să vă
acorde cuvântul atunci când cel ce vorbeşte va sfârşi propria expunere a ideii.
• Respectul faţă de ceilalţi participanţi. Toţi trebuie să fie trataţi cu respect indiferent de
statut, provenienţa socială, gen sau vârstă.
• Punctualitatea. Întârzierile şi lipsa unui participant trebuie să fie reduse la minimum. Odată
ce participanţii s-au angajat să participe la training ei trebuie să o facă cu dedicaţie completă
de timp pentru activităţi. Lipsa sau întârzierea unuia ar putea deteriora activitatea şi
echilibrul întregului grup.
• Dreptul formatorului. Formatorul poate să intervină în orice moment al activităţii şi să
spună „stop”, în caz dacă el determină că acest fapt este necesar. În caz dacă este nevoie,
el poate să schimbe mersul trainingului, să prelungească desfăşurarea unor exerciţii sau să
le omită.

Alte reguli:
În dependenţă de context mai pot fi adăugate şi alte reguli în cadrul grupului. Ele trebuie să fie
evidenţiate la începutul trainingului sau pe parcursul acestuia. Formatorul poate cere de la
1
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

participanţi să fie expuse şi alte reguli pe care ei le cred necesare, dacă sunt argumentate.
Acestea pot fi:
• Deconectarea telefoanelor mobile, sau coborârea sunetului la zero. Mobilele sunt un
factor de perturbare a concentraţiei în cadrul activităţii, pentru cineva ar putea fi
enervant.
• Aplicarea unor sancţiuni simbolice pentru cei ce întârzie (enunţarea unei poezii, a
unui cântec, va fi „voluntar” sau „purtător de cuvânt” pentru cea mai apropiată activitate
etc.).
• Alte reguli

Metode şi tehnici participative, aplicative recomandate

Brainstorming-ul (asaltul de idei)

Strategia „asaltului de idei”, sau „filosofia marelui DA”, este o metodă foarte des folosită şi este
foarte folositoare în obţinerea unor idei, determinarea unor modalităţi de rezolvare a situaţiilor
dificile, în organizarea planurilor de intervenţie socială, în planificarea evenimentelor. Atunci
când este folosită această metodă participanţii prezintă toate ideile reale, ireale, practice şi mai
puţin practice, uneori chiar comice cu privire la problema pusă spre rezolvare. Nici o idee nu
este pusă analizei logice, la etapa prezentării ideilor nimic şi nimeni nu este „judecat”.
Caracteristicile brainstorming-ului:
• Creativitatea este deblocată, ea este folosită la maximum
• Cenzura şi „judecata” sunt la acest moment anulate
• Ideile sunt analizate şi valorizate la finele activităţii, când „asaltul de idei” s-a sfârşit
Regulile de desfăşurare a brainstorming-ului:
• Se interzice critica ideilor
• Se stabileşte o limită de timp
• Se exprimă orice idee cît de absurd nu ar suna
• Se cere producerea unei cantităţi cît mai mari de idei
• Se încurajează ideile, asociaţiile neobişnuite
Activitatea are următoarele etape:
1. Prezentarea problemei (ex. „cine este o persoană în etate?”, „ce ar fi dacă
drepturile omului nu ar fi promovate?”, „ce activităţi pot fi organizate de Ziua
Bunicuţei în localitatea Dvs.?” Etc.)
2. Comunicarea regulilor de desfăşurare a activităţii
3. Asaltul de idei, etapă în care participanţii îşi expun toate ideile pe care le au la
subiectul pus în discuţie. Concomitent cu ideile spuse de participanţi, acestea sunt
înscrise pe o tablă de o persoană delegată, sau de către trainer.
4. Analiza şi selectarea ideilor produse în brainstorming. Participanţii discută ideile pe
care le-au obţinut. Le împart în 2 grupe: idei reale şi posibil de aplicat şi idei
interesant, creative, dar care la moment nu pot fi aplicate
5. Ierarhizarea ideilor, se le selectează pe cele mai importante, reale, practice, apoi
se creează o ierarhie, se selectează primele cele mai reale, actuale soluţii, idei.
6. Discuţia finală, concluziile

Limitele tehnicii:
• Nu toate persoanele sunt capabile a genera idei (în schimb ei pot fi foarte utili în
critica, analiza ideilor obţinute)
• Poate fi enervant şi obositor pentru unele persoane
• Este doar o etapa a unui proces practic, nu este o rezolvare a problemei
• Nu trebuie de folosit foarte frecvent

2
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Jocul de rol

Este o tehnică cu ajutorul căreia pot fi experimentate situaţii reale în cadrul activităţii de training.
Ea acordă posibilitatea pe de o parte, să fie văzut un exemplu de situaţie reală şi faptul cum ea
ar putea să evolueze, iar pe de altă parte cei care participă în jocul de rol, au posibilitatea să
simtă, retrăiască emoţiile persoanelor, rolurile cărora ei au jucat.

Caracteristicile jocului de rol

• Este experimentată o situaţie reală
• Sunt puse în practică abilităţile, competenţele, cunoştinţele participanţilor şi formate
altele noi
• Apare posibilitatea de a evalua, analiza propriul comportament într-o anumită situaţie
problematică concretă
• Este imposibil să faci greşeli, pentru că este un joc
• Participanţii se implică emoţional în rol

Regulile de desfăşurare a jocului de rol

• Se interzic critica şi comentariile
• Se creează condiţii cât mai reale situaţiei prezentate în jocul de rol
• Nu sunt utilizate propriile nume pentru rolurile primite
• Cei care nu participă la jocul, ei la fel au un rol foarte important – ei notează unele
comentarii, plusuri, neajunsuri, situaţii problematice care ar trebui să le mai dezvolte
pe care le-au observat din jocul de rol.
• Emoţiile şi ideile sunt exprimate după ce jocul sa sfârşit

Activitatea are următoarele etape:

1. Alegerea situaţiei pentru jocul de rol. Ea trebuie să fie:

• reală,
• să aibă legătură cu practică participanţilor,
• să nu dăuneze sau să ofenseze participanţii
(ex. „Ancheta socială a persoanei vârstnice”, „Negocierea cu primarul a unui spaţiu pentru o
acţiune socială” etc.)
2. Se explică obiectivele şi regulile jocului
3. Repartizarea rolurilor. Sunt selectaţi participanţii care voluntar doresc să
participe sau sunt selectaţi prin tragere la sorţi. Cei care au fost selectaţi
primesc câte un rol şi li se explică situaţia pe care trebuie să o joace.
4. Pregătirea pentru joc. Este acordat un anumit timp pentru a face pregătirile
pentru jocul de rol.
5. Jocul propriu-zis.
6. Discuţii. Se discută jocul şi situaţie văzută în sala de training, se
comentează cum ea este în realitate. Fiecare participant îşi expune impresiile
din punctul de vedere al propriului rol, apoi din punctul de vedere al său real.
Întrebări posibile de pus:
• Cum v-aţi simţit?
• Cum aţi fi făcut în viaţa reală?
• Aţi avut situaţii asemănătoare în realitate? Cum aţi reacţionat?
• Au fost situaţii de încălcarea a drepturilor omului în timpul interviului?
• Ce nu va plăcut? De ce?
Etc.
Limitele tehnicii:
• Nu toţi participanţii sunt doritori de a experimenta noi roluri
• Pentru unii participanţi, unele roluri ar putea readuce evenimente neplăcute din propria
experienţă, ceea ce ar programa emoţii neaşteptate

3
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Lucrul în grupuri

Lucrul în grupuri este o activitate în care sunt reuniţi mai mulţi participanţi pentru executarea
unei sarcini puse. Este o tehnică foarte utilă deoarece dezvoltă capacitatea de lucru în echipă,
luare a deciziilor, argumentare a propriei poziţii, confruntare de idei.
Numărul persoanelor în grupuri poate varia de la 2 şi mai multe persoane. Selectarea numărului
de persoane în grupe rămâne la alegerea formatorului, este în dependenţă de numărul total de
participanţi şi sarcina pe care o primesc.
Împărţirea pe grupuri poate fi pentru un exerciţiu sau chiar pe parcursul întregului proces de
instruire, în mai multe exerciţii care sunt în legătură între ele.

Împărţirea pe grupuri poate fi efectuată prin mai multe căi:

• prin metoda clasică de numărare de la 1 la 2 sau 3 etc. (în dependenţă de numărul de
echipe pe care le dorim să le obţinem);
• bază criteriului regiunii (sau alte criterii) unde activează asistentul social, adică 2 echipe
formate de asistenţi sociali dintr-o localitate şi/sau localităţile vecine. În general pot fi
folosite multe criterii, în afară de celea care ar duce la o stigmatizare, discriminare a
unor participanţi;
• în baza dorinţei participanţilor
• prin tragere la sorţi
etc.

Nu sunt de dorit folosirea următoarelor criterii pentru a forma grupuri:

• criteriul vârstei - acest fapt ar putea duc la dezechilibre în cadrul grupului general,
posibile conflicte între vârste, accentuarea incompetenţei celor tineri şi a demodării
celor în vârstă.
• Criteriul genului (femei – bărbaţi), ar putea să se întâmple situaţii asemănătoare ca şi în
cazul separării în baza criteriului vârstei

Activitatea are următoarele etape:

1. Împărţirea pe grupuri
2. Prezentarea sarcinii
3. Este anunţat timpul disponibil pentru rezolvarea însărcinării
4. Prezentarea rezultatelor obţinute de către fiecare grup în parte
5. Discuţii, comentarii. Comentariile şi discuţiile pot fi efectuate în 2 modalităţi: în
urma prezentării fiecărui grup în parte sau în urma prezentării efectuate de toate
grupurile.
Recomandări:
• Fiecare grup trebuie să aibă un spaţiu personal în încăperea unde se desfăşoară
trainingul;
• Precizaţi dacă a fost înţeleasă sarcina pusă;
• Anunţaţi despre faptul că va fi nevoie de cineva va prezenta rezultatele
însărcinării date întregului grup, de aceea grupul trebuie să decidă singur cine va fi
această persoană
• Pe parcursul îndeplinirii sarcinii apropiaţi-vă de fiecare grup, pentru a acorda
unele sugestii, precizarea însărcinării date dacă este nevoie;
• Anunţaţi grupul din timp, atunci când mai rămân 2 – 3 minute până la expirarea
timpului.

Materiale, echipament
De obicei o astfel de activitate ca să fie mai eficientă şi mai demonstrativ este nevoie de avut la
îndemână:
• Foi de flipchart (care vor fi repartizate pentru fiecare echipă)
• Marchere
Dar dacă totuşi aceste materiale nu sunt, nu este o tragedie dacă vor fi folosite simple foi A4

4
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Studiul de caz
Aceasta este o metodă care constă în analizarea şi discutarea unei situaţii concrete care este
prezentată de către formator, facilitator. O caracteristică importantă a acestei tehnici constă în
faptul că participanţii au posibilitatea să-şi folosească propriile cunoştinţe şi abilităţi în
înţelegerea cazului prezentat. Studiul de caz este o povestire, descriere a unei situaţii, a unei
probleme, a unei biografii care poate fi de la cîteva aliniate, pînă la cîteva pagini.

Numărul optimal de participanţi în grup este de 6-8 persoane.

Am putea deosebi trei tipuri de studiu de caz:

• Studiul de caz complet.

Acesta este un descrierea a unei situaţii care are un început, o desfăşurare şi o încheiere (un
punct final unde datorită intervenţiei, situaţia-problemă s-a finisat).
Scopul participanţilor în acest tip de studiu de caz este de a determina etapele cheie ale
dezvoltării cazului, factorii care au influenţat dezvoltarea cazului într-o direcţie sau alta şi de a
prezenta opiniile participanţilor cu privire la acest caz etc..

Întrebarea cheie:
Ce a fost?

• Studiul de caz incomplet.

Acesta este studiul de caz în care este prezentat începutul, desfăşurarea, iar finalul lipseşte.
Participanţii singuri elaborează finalul acestui studiu.
Scopul participanţilor este să facă o „prezicere” a evoluţiei cazului.

Întrebarea cheie:
Ce va fi?

• Studiu de caz formativ.

În acest studiu de caz ca şi în cel incomplet, lipseşte finalul. Însă deosebirea constă în faptul că
nu este făcută doar o simplă prezicere, dar este elaborată o intervenţie de către participanţi
care va duce la dezvoltarea ulterioară a cazului.
Scopul participanţilor este de a folosi cunoştinţele sale în elaborarea unor planuri de intervenţie
asupra cazului.

Întrebarea cheie:
Ce trebuie de făcut?

Regulile de desfăşurare a studiului de caz

1. Un studiu de caz trebuie să ofere toată informaţia necesară pentru a înţelege care
este problema beneficiarului şi ce activităţi au fost întreprinse pentru a o depăşi;
2. Studiul de caz poate avea un volum diferit, în dependenţă de scop: în cazul
dosarului benefiicarului volumul este mai mare pentru a elucida toate împrejurările cazului;
în scopuri academice este o structură detaliată, iar în cazul instruirii poate avea un conţinut
mai succint;
3. Studiul de caz trebuie să înceapă cu descrierea sistemului beneficiar şi să efectueze
o incursiune în istoricul problemei;
4. studiul de caz trebuie să reflecte nu numai problemele unui beneficiar dar şi relaţiile
acestuia cu mediul social, comunitar;
5. Un studiu de caz trebuie să conţină neapărat detalii despre procesul de intervenţie. 1

1
Pentru o descriere detaliată a studiului de caz utilizat în asistenţă socială vezi: Bulgaru M., Dilion M., Concepte
Fundamentale ale Asistenţei Sociale. Chisinau 2000 – disponibil pe web: www.usm.md/crras
5
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Specificul instruirii adulţilor

Formatorul va ţine cont de următoarele particularităţi de instruire a adulţilor:

• La orice etapă instruirea adultului trebuie organizată doar sub formă de colaborare.

• Persoana adultă va dori să cunoască despre ce (subiecte, conţinut) şi cum

(metodologii, mijloace) va fi instruită.

• În procesul de instruire adultul aplică drept sursă de cunoştinţe şi deprinderi

propria experienţă.

• Motivarea în instruirea adultului va atinge cote maxime dacă învăţarea va fi

direcţionată spre soluţionarea unor probleme importante de viaţă.

• Fiecare persoană tinde spre autorealizare şi independenţă. Astfel tehnologiile care

nu vor corespunde acestor tendinţe nu vor avea efect.
• Atunci cînd este instruit, adultul de obicei îşi pune scopul de a aplica imediat în
practică noile abilităţi, deprinderi, cunoştinţe.

• Adultul are şi alte domenii de activitate (familia, serviciul), care în mare măsură
rămîn pentru el prioritare şi uneori îl pot domina, diminuînd astfel implicarea
acestuia în procesul instruirii.

În acest context se vor aplica următoarele principii în instruirea adulţilor:

• Activismul. Practicile care prevăd implicarea activă a participanţilor vor fi cele mai
adecvate în însuşirea de către adulţi a drepturilor omului.

• Reflecţie. Adultul trebuie să conştientizeze procesul: de la ce s-a pornit, la ce a

ajuns, sistemul de acţiuni, să evalueze rezultatul activităţii sale. El are nevoie de o
logică în cadrul procesului.

• Colaborarea. Doar comutînd efortul comun pot fi soluţionate în general

problemele în domeniul drepturilor omului, dar şi în cadrul procesului instructiv
concret.

• Rezultatul. Cunoştinţele, abilităţile, deprinderile în mare măsură trebuie să fie

aplicabile în practică.

• Actualitatea. Temele abordate în cadrul instruii trebuie să fie actuale pentru

participanţi.

Situaţiile dificile în cadrul instruirii

Sunteţi emoţionat în faţa grupului. Cea mai eficientă metodă este să declaraţi din start că
aveţi emoţii („să fiu sincer sunt cam puţin emoţionat”, „am în jurul meu atîtea persoane noi şi
interesante, încît nu pot să-mi ascund emoţiile”, „mă simt ca un elev de clasa întîi – emoţionat şi
descurajat, dar în acelaşi timp foarte motivat ca să merg la şcoală”). Încercaţi să vă folosiţi de
propriul umor ca să reduceţi tensiunea internă, aţi putea spune chiar şi un banc sau să faceţi
un joc.

6
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Nu vă place grupul. Toate plăcerile şi neplăcerile le lăsaţi în pragul sălii de training. Încercaţi
să găsiţi careva părţi pozitive în cadrul grupului care nu vă place. Deşi participanţii pot să nu vă
placă, ei pot fi profesionişti buni şi utili societăţii, oferiţi-le această şansă.

Grupului nu-i place de Dvs. Sunt şi astfel de cazuri, este ceva normal şi nu vă faceţi mari griji
cu oricine se poate întîmpla. Încercaţi să nu vă pierdeţi cumpătul şi să nu manifestaţi prea multă
critică, agresivitate în verbalizări sau să vă descurajaţi. Organizaţi o activitate cît mai interesantă
şi mai interactivă, prezentaţi în timpul discuţiei un proverb sau două, o metaforă, un mic basm
(desigur în legătură cu tematica prezentată), o glumă sau o experienţă hazlie din practica de
serviciu. În acest mod îi veţi predispune faţă de sine pe participanţi. Ignoraţi orice atitudine
negativă pe care aţi observat-o, cineva uneori primeşte satisfacţie de la reacţiile negative ale
altora, nu le acordaţi această şansă.

Sunteţi dezorientat, nu ştiţi ce să mai faceţi. În acest caz aţi putea face o mică pauză, iar
apoi să prelungiţi propria activitate. O altă recomandare este să pregătiţi un set de exerciţii şi
însărcinări pentru astfel de situaţii, adică atunci cînd nu ştiţi ce să faceţi, luaţi caietul cu notiţe
„pentru situaţiile cînd nu ştiţi ce să faceţi”.

O persoană sau un număr minoritar de persoane monopolizează discuţia. Este o situaţie

problematică a funcţionării grupului de training care determină pasivitatea majorităţii
participanţilor. Pot fi diverse cauze care stau la baza acestei situaţii, de exemplu: persoana care
monopolizează discuţia are un statut mai înalt decît al celorlalţi participanţi, fapt care îi
determină pe restul participanţilor „să păstreze liniştea”; sunt persoane la care pur şi simplu le
place să fie în centrul atenţiei; grupul este plictisit de tema pusă în discuţie.

Vă cereţi scuze de la persoană şi îi propuneţi să continuaţi tema de discuţie la pauză, întrerupe-

ţi discuţia pentru a oferi cuvîntul altei persoane, pentru că aveţi nevoie să aveţi mai multe opinii;
puteţi să-i spuneţi direct că discuţia este monopolizată şi de aceea Dvs. îl întrerupeţi ca ceilalţi
membri ai grupului să nu se simtă marginalizaţi.

Toţi vorbesc, este un haos şi nimeni nu vă ascultă. Puteţi folosi mici tehnici verbale de a
interveni: „Îmi cer scuze, doar cîteva secunde, iar mai apoi puteţi să prelungiţi discuţia
începută”. Astfel de adresare, puţin ironică, cel mai mult posibil i-ar putea intimida pe cei mai
gălăgioşi, mai ales că sunt nişte oameni adulţi. Altceva, acest haos poate fi o resursă pentru
activitatea pe care o aveţi, daţi-le un exerciţiu, în care ei sunt oricum impuşi de situaţia de a
discuta, dezbate anumite idei.

Discuţia „frînează”. Acest fapt se poate întîmpla din diferite motive: s-a epuizat tema,
participanţii sunt pasivi etc.. În acest caz puteţi adresa o întrebare provocatoare, schimba
tactica sau veţi aborda altă temă. În acelaşi timp trebuie sa ţineţi cont că nu sunteţi obligat să
răspundeţi la toate întrebările participanţilor şi să le soluţionaţi toate problemele. Membrii
grupului singuri trebuie sa găsească soluţii, ascultînd părerea celor din jur şi făcînd schimb de
păreri. Ei pot apela la sfatul dumneavoastră, însă decizia o vor lua singuri.

Participanţii refuză să participe la exerciţii. De obicei un astfel de comportament se

manifestă la persoanele care nu sunt motivate să participe, în genere, la training, sunt impuse
să se prezinte deşi au activităţi „mult mai importante”. Negativismul de acest timp se manifestă
mai des la copii, adolescenţi care sunt impuşi să vină la lecţii. Încercaţi să determinaţi cauza,
să-i întrebaţi de ce nu doresc să participe la exerciţii, iar dacă sunt nişte motive "serioase” de a
nu participa, atunci acceptaţi decizia grupului. O metodă foarte eficientă pentru a stimula la
participare este prezenţa unui observator sau chiar unui moderator, trainer, facilitator (care are
„priză la public”) care ar putea să-l substituie pe primul.

Refuzul, de obicei este efectul întîrziat al unei probleme, dificultăţi apărute mult mai devreme,
dar căreia formatorul nu i-a atras nici o atenţie la momentul cuvenit.

7
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Participanţii pun o întrebarea la care nu aveţi răspuns. Nimeni nu cunoaşte răspuns la toate
întrebările. Ar fi oportun să recunoaşteţi că nu ştiţi anumite lucruri şi să propuneţi participanţilor
să găsiţi răspunsul împreună.

Apariţia unor situaţii conflictuale. Dvs. nu aţi venit să rezolvaţi conflictele cuiva, dvs. aveţi
sarcina de a facilita instruirea. Din această cauză nu vă intimidaţi să interveniţi şi să ziceţi
„stop”, opriţi orice discuţie, reamintiţi obiectivele pe care le are întreg grupul, puteţi chiar să-i
mustraţi foarte puţin pe iniţiatorii conflictului şi apoi să continuaţi ignorînd ceea ce s-a întîmplat,
nici într-un caz nu manifestaţi careva emoţii faţă de conflictul apărut. O regulă foarte importantă
în astfel de situaţii Dvs. trebuie să fiţi neutru şi să nu fiţi de partea cuiva, chiar dacă este evident
cine este de vină în iniţierea conflictului.

Neîncadrarea în timp. Se poate întîmpla să pierdeţi simţul timpului şi la un moment să nu-l mai
aveţi la dispoziţie pentru a finisa sarcina. În acest caz, consultînd participanţii, se va hotărî
finisarea imediată a sarcinii, într-o perioada scurta de timp (5-10 minute) sau se va găsi o alta
ieşire din situaţie.

Apariţia surmenajului (aţi obosit). În cadrul unor activităţi mai îndelungate poate apărea
oboseala. În acest caz se va recurge la mici momente de relaxare, jocuri, (care trebuie gîndite
din timp) sau pauze.

Cîteva recomandări pentru o activitate şi mai eficientă:

• Informarea participanţilor la începutul activităţii referitor la planul acesteia va calma

participanţii şi-i va mobiliza spre implicare.

• Aprecierea intermediară şi mulţumirea finală pentru participare la sfîrşitul activităţii va

crea o atmosferă binevoitoare şi dorinţa de a mai participa.

• Dacă formatorul a lucrat pentru prima dată cu un anumit grup în raportul de

evaluare activităţii va nominaliza particularităţile grupului (activismul, nivelul de
pregătire, liderii etc..). Acest fapt va ajuta formatorul în pregătirea pentru o activitate
viitoare cu acest grup.

• Pentru a fixa ideile de bază pe coli de hîrtie formatorul va folosi carioca de diferite
culori, iar literele le va scrie cu caracter de tipar. Acest procedeu va permite focusarea
mai bună a atenţiei participanţilor.

8
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Raport de evaluare a trainingului pentru asistenţi sociali în domeniul

HIV şi SIDA

Data:_________________
Numărul de participanţi –

1. Metodele folosite pentru a evalua trainingului (chestionare, teste, observaţia, focus grup,
etc.).
2. Cine sunt participanţii la training? (asistenţi sociali, lucrători sociali, asistenţi sociali
comunitari, şefii direcţiilor, specialişti principali etc.) Care este profilul participanţilor –
cunoştinţe, specializare, experienţă?
3. Descriere generală a subiectelor prezentate în cadrul trainingului dat (câte sesiuni, câţi
formatori, logica succesiunii sesiunilor, cunoştinţele şi abilităţile pe care s-a pus
accentul).
4. Aprecierea duratei trainingului.
5. Cele mai importante teme evidenţiate de participanţi.
6. Temele care necesită să fie îmbunătăţite, ce anume trebuie de perfecţionat?
7. Care subiecte au fost evidenţiate ca fiind noi?
8. Aprecierea a implicării şi a interacţiunii participanţilor.
9. Aprecierea interacţiunii formator – participanţi.
10. Reacţiile, comentariile participanţilor despre acest training sau anumite subiecte din
cadrul trainingului.
11. Aşteptările participanţilor versus trainingul desfăşurat.
12. Aprecierea efectului trainingului asupra atitudinilor şi a valorilor participanţilor.
13. Dificultăţile, problemele apărute pe parcursul desfăşurării trainingului. Ce măsuri au fost
luate pentru a rezolva problemele/dificultăţile apărute?
14. Recomandările efectuate de participanţi pentru a îmbunătăţi trainingul.
15. Evaluarea logisticii trainingului (materiale multiplicate, utilajul de lucru, spaţiul de lucru,
pauzele etc.).
16. Lista de schimbări care trebuie făcute în cadrul trainingului.
17. Concluziile şi recomandările formatorului/grupului de formatori.

Numele şi prenumele raportorului

9
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Chestionar de evaluare training

Activitatea______________________________________Data__________________

Vă rugăm apreciaţi atelierul de instruire desfăşurat (încercuiţi gradul care vă corespunde)

Conţinutul instruirii a fost actual

1. Puţin 1 2 3 4 5 În totalitate
pentru lucrul meu
2. Durata instruirii a fost
Prea mică 1 2 3 4 5 Prea mare
3. Abilităţile practice acumulate
Puţin 1 2 3 4 5 În totalitate
corespund aşteptărilor mele
4. Cunoştinţele acumulate satisfac
Puţin 1 2 3 4 5 În totalitate
aşteptările mele
5. Activitate practică a fost
Prea puţină 1 2 3 4 5 Prea multă
6. Metodele utilizate erau
Ineficiente 1 2 3 4 5 Eficiente
7. Materialul de suport era
Slab 1 2 3 4 5 Excelent
8. Aţi recomanda acest atelier de
instruire Nici într-un caz 1 2 3 4 5 Numaidecât
altor persoane

8a. Dacă da, atunci pentru cine? _________________________________________

Evidenţiaţi trei cele mai interesante 1.

şi mai importante teme

2.

3.

Care compartimente ale instruirii ar 1.

trebui de îmbunătăţit? (Ce anume
trebuie de îmbunătăţit?)
2.

3.

Ce nou aţi aflat din temele 1.

prezentate

2.

3.

10
ToT Asistenţa socială a persoanelor afectate de HIV şi SIDA, 23 iulie 2010

Evaluaţi posibilitatea aplicării în practică, a ceea ce aţi obţinut pe parcursul instruirii

(de la 1 la 10):

Eu doresc să aplic Eu pot să aplic

Eu ştiu cum să fac aceasta Eu am posibilitatea să fac aceasta

Cum apreciaţi implicarea şi interacţiunea participanţilor

Au fost toţi implicaţi şi interesaţi

Unele persoane s-au implicat mai mult, altele mai puţin

Participanţii au fost mai mult pasivi

Participanţii au fost dificil de organizat

Altele___________________________________________________________

Spaţiu pentru comentarii, sugestii:

11