Sunteți pe pagina 1din 10

La 1 noiembrie 2016 a intrat în vigoare Acordul De Comerț liber între RM și Turcia, carea are

drept scop promovarea comerțului reciproc, dezvoltarea relațiilor economice dintre țări,
eliminarea barierilor în calea comerțului și extinderea schimburilor comerciale precum . Acordul
liber de comerț presupune o serie de avntaje pentru agenții economici autohtonim inclusiv
accesul nelimitat fără restricții tarifare la import pe piața Turciei a produselor agricole și
industriale. În total RM si Turcia vor elimina 99, 5 procente și respective 100 de % din taxele cu
valoarea comerciale. Eliminarea taxelor va permite exportatorilor să economisească sume
importante grație taxelor vamale reduse. Acordul presupune o realizare graduală pentru cele mai
sensible sectoare a economiei, punând la dispoziție și un șir de instrumente de protecție
comercială în conformitate cu practicile internaționale. La data intrării în vigoare toate taxele
pentru produsele industriale vor fi anulate, cu excepția unor mărfuri, originare din Turcia,
precum încălțăminte, mobilier, produse din plastic. Conform datelor statistice în primele șapte
luni de la închierea acordului pe piața Turca s-au exportat mărfuri în valoare de 39, 6 milioane de
dolari, 3,7 % din totalul mărfurilor exportate, cu 7 % mai mult decât în anul 2015, cu referire la
import, au importate mărfuri cu sume de 150, 3 milionane de dolari, cu 13, 7 % mai puțin decât
în 2015

Relaţii comercial-economice
Conform datelor Biroului Naţional de Statistică în perioada ianuarie-septembrie 2018 volumul
schimburilor comerciale a înregistrat suma de 299,1 mil. USD. Comparativ cu aceiaşi perioada a
anului 2017, volumul s-a mărit cu 6,5 %.
Importul de mărfuri efectuat în perioada ianuarie-septembrie 2018 a însumat 238,6 mil. USD şi a
înregistrat o creştere cu 10,6 % în raport cu perioada similară din 2016. Exportul, în perioada de
referinţă a însumat 60,5 mil. USD, înregistrând o descreştere cu 7 %.
În Republica Moldova sunt înregistrate 1126 companii mixte moldo-turce, capitalul social
învestit fiind de 297.000.000,00 lei.

Cadrul juridic bilateral


Cadrul juridic bilateral include 65 acorduri bilaterale.
Ultimele 5 acorduri între Turcia și Republica Moldova au fost încheiate pe 17 octombrie 2018,
în prezența premierului Pavel Filip și a președintelui Republicii Turcia, Recep Tayyip Erdoğan,
au fost semnate cinci tratate bilaterale între Republica Moldova și Republica Turcia. Astfel,
cetățenii ambelor țări vor putea călători dintr-un stat în altul în baza buletinului de identitate.
Aceștia vor putea intra pe teritoriul statelor pentru aceeași perioadă de ședere ca și în cazul
pașapoartelor.

Totodată, transportatorii de mărfuri vor putea tranzita cele două țări fără autorizații de transport,
fapt care va facilita transportarea bunurilor pe teritoriul ambelor state.

Un alt tratat semnat prevede că militarii din ambele țări vor fi instruiți la locul de serviciu, vor
efectua vizite de lucru, vor participa la exerciții comune și alte activități sociale și culturale.

Acordul de cooperare în domeniul tineretului și sportului, un alt tratat semnat, promovează


cooperarea dintre organizațiile de tineret și cele sportive prin realizarea diverselor proiecte
comune, efectuarea schimbului de experiență în domeniul siguranței în sport întru organizarea
evenimentelor sportive comune, dar și a promovării femeilor în sport.

De asemenea, a fost semnat și un memorandum de înțelegere privind modul de administrare a


liceului moldo-turc „S. Demirel” din orașul Congaz. Memorandumul prevede condițiile de
admitere, limbile de organizare a studiilor, finanțarea și scutirile de taxe pentru materialele
livrate de partea turcă pentru dotarea tehnico-materială a liceului.

Potrivit premierului Pavel Filip, actualmente se atestă o evoluție ascendentă a dialogului


bilateral, ceea ce se datorează în mare parte discuțiilor anterioare dintre cele două părți. La rîndul
său, președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a apreciat semnarea celor cinci protocoale și s-
a arătat convins că odată cu semnarea acestora relațiile dintre Turcia și Moldova se vor
consolida. Pînă în prezent, între Republica Moldova și Republica Turcia au fost semnate 65 de
acorduri bilaterale.

În Moldova activează 1300 de companii cu capital turcesc, cifra de afaceri ale cărora constituie
circa 25 de milioane de dolari. Turcia este pe locul trei în ceea ce privește numărul de
întreprinderi mixte în Republica Moldova. Partea turcă a investit sute de milioane de dolari în
economia țării noastre și în proiecte sociale

Un alt tratat prevede că militarii din ambele țări vor fi instruiți la locul de serviciu, vor
efectua vizite de lucru, vor participa la exerciții comune și alte activități sociale și
culturale. Acordul de cooperare în domeniul tineretului şi sportului promovează
cooperarea dintre organizațiile de tineret şi cele sportive prin realizarea diverselor
proiecte comune, efectuarea schimbului de experienţă în domeniul siguranței în
sport, în vederea organizării evenimentelor sportive comune, dar și a promovării
femeilor în sport.

În cursul dialogului, Tudor Ulianovschi și Gürol Sökmensüer au avut un schimb de opinii privind
stadiul actual al relațiilor bilaterale, apreciind evoluția acestora, în special, după intrarea în
vigoare, la 1 noiembrie 2016, a Acordului de Liber Schimb între cele două ţări, intrat în vigoare și
impactul acestuia în promovarea comerţului reciproc, dezvoltarea relaţiilor economice între cele
două state, eliminarea barierelor în calea comerţului, în special pentru producătorii autohtoni şi
extinderea schimburilor comerciale, precum şi crearea condiţiilor pentru continuarea atragerii
investiţiilor.

Ministrul Tudor Ulianovschi a apreciat suportul financiar și tehnic acordat țării noastre de Guvernul
de la Ankara, prin intermediul Agenţiei Turce pentru Cooperare şi Coordonare (TIKA), peste 25
milioane USD pentru implementarea proiectelor în domeniile ocrotirii sănătăţii, educaţiei, mediului,
etc.

Referindu-se la extinderea dialogului bilateral, șeful diplomației moldovenești a menționat că


autoritățile de la Chișinău au demarat procedura privind negocierea unui Acord bilateral cu
Executivul de la Ankara privind circulaţia cetăţenilor ambelor state în baza buletinelor de identitate.
La rândul său, ambasadorul Gürol Sökmensüer a reiterat interesul reciproc al Turciei de a aprofunda
relațiile bilaterale cu R. Moldova pe toate dimensiunile, în special în domeniul comercial-economic
prin dezvoltarea unor proiecte investiționale cu participarea mediului de afaceri din ambele state. În
context, diplomatul turc a menționat că instituirea unui Serviciu comercial-economic în cadrul
Ambasadei Republicii Moldova în Turcia, cu o reprezentanţă la Istanbul, va constitui un pas
important în extinderea dialogului bilateral.

În cadrul dialogului, Tudor Ulianovschi și Gürol Sökmensüer au abordat mai multe subiecte de
interes reciproc, inclusiv situația regională, cooperarea în diferite organizații internaționale, etc.

Proclamarea independenţei Republicii Moldova în 1991 a deschis noi oportunităţi pentru ţara
noastră şi a iniţiat procesul de stabilire a relaţiilor diplomatice cu alte state. Scopurile propuse au
fost totalmente subordonate principiilor şi direcţiilor de acţiune ale politicii externe a statului
moldovenesc, fiind circumscrise priorităţilor şi obiectivelor strategice stabilite. Bazele unui
dialog bilateral între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost puse înainte ca statul nostru
să-şi declare independenţa, fiind în acea perioadă în componenţa URSS. Eforturile conjugate,
depuse iniţial în plan economic, au pornit de la realitatea că obţinerea credibilităţii şi, mai ales,
menţinerea acesteia pe plan extern necesită acţiuni concrete, eficiente şi permanent coordonate în
cadrul unor mecanisme flexibile, adaptate la standardele europene, de natură Cadrul juridic al
relaţiilor Republicii Moldova cu Republica Turcia să confere siguranţă şi predictibilitate
relaţiilor întreţinute cu partenerii din străinătate. Una din premizele iniţierii cooperării bilaterale
au fost documentele semnate cu privire la colaborarea comercial-economică dintre URSS şi
Turcia . Vizita oficialilor moldoveni în perioada 14-21 octombrie 1990 a fost un impuls şi o altă
premiză pentru fondarea unei baze juridice a cooperării moldo-turce. Cel mai reliefat s-a dovedit
a fi interesul economic, deoarece avea deja un temei juridic – Acordul privind comerţul de
frontieră şi de litoral între URSS şi Republica Turcia. În baza egalităţii şi al avantajului reciproc,
potrivit acordului menţionat, şi poziţiei de state riverane Mării Negre, părţile semnează
Protocolul între Guvernul RSS Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind comerţul pe
litoral . În cadrul negocierilor purtate de delegaţia RSS Moldova în perioada sus-nimită, condusă
de ministrul afacerilor externe al RSSM, Nicolae Ţîu, au fost menţionate relaţiile istorico-
culturale dintre ţările noastre, care, împreună cu interesul economic al ambelor părţi, ar asigura
în viitor consistenţa scontată a relaţiilor moldo-turce. Conform Protocolului între Republica
Sovietică Socialistă Moldova şi Republica Turcia privind dezvoltarea legăturilor economice şi
comerciale , au fost stabilite următoarele domenii de colaborare: domeniul investiţiilor de capital
mixte pe proiectele întreprinderilor mici şi mijlocii; dezvoltarea mijloacelor de comunicaţie, în
special maritime; colaborarea multilaterală în domeniul agriculturii, inclusiv prelucrarea recoltei;
colaborarea în domeniul industriei de ambalaj; colaborarea în domeniul construcţiilor; căutarea
posibilităţilor de creare a reprezentanţilor pe bază reciprocă; colaborarea în domen iul tehnicii
agricole. Părţile şi-au exprimat acordul în vederea dezvoltării sectorului turistic şi stimulării
participării organizaţiilor turce şi moldoveneşti la expoziţiile care vor fi organizate în ambele
state. În baza acestui document oficial, după proclamarea independenţei, au fost încheiate o serie
de tratate pentru consolidarea relaţiilor moldo-turce. Aceasta a fost o perioadă de conturare şi
definire a relaţiilor bilaterale care a stat la baza creării unui suport juridic în dezvoltarea
cooperării ulterioare. Consolidarea relaţiilor cu Republica Turcia a fost un pas esenţial efectuat
de oficialităţile moldoveneşti spre detensionarea relaţiilor cu comunitatea găgăuzilor şi
convingerea fracţiunilor radicale din regiunea găgăuză de a soluţiona problema teritorială printr-
un dialog paşnic. Astfel, conflictul din regiune a constituit o altă premiză de cooperare bilaterală.
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie
1993. 4 De asemenea, este important de menţionat şi faptul că după declararea independenţei a
Republicii Moldova, Turcia a fost una din primele ţări în care statul nostru şi-a deschis
ambasadă.5 Dialogul politic actual pune în evidenţă faptul că Republica Moldova şi Republica
Turcia împărtăşesc aceleaşi poziţii în vederea soluţionării problemelor cu caracter global,
precum lupta împotriva terorismului şi separatismului, care pun în pericol integritatea statului, de
asemenea, stabilitatea şi pacea internaţională. Ţinînd cont de faptul că stalete noastre împărtăşesc
valori comune şi tind spre apropiere privind unele poziţii, ambele ţări sînt gata să depună eforturi
în vederea eliminării surselor de susţinere a terorismului. Conducerea ambelor state şi-au
garantat susţinerea reciprocă în toate eforturile, atît pe plan bilateral, cît şi în cel al cooperării
multilaterale în ceea ce ţine de lupta contra terorismului prin semnarea Acordului de colaborare
între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia cu privire la combaterea
traficului internaţional ilicit de droguri, terorismului internaţional şi altor crime organizate6 .
Promovarea intereselor şi a imaginii Republicii Moldova în exterior, precum şi obiectivele cheie
stabilite de Guvern, a impus intensificarea dialogului politic, diversificarea, aprofundarea şi
consolidarea conlucrării specifice în domeniul apărării şi al afacerilor interne cu statele
considerate ca parteneri strategici, printre care este menţionată şi Turcia - stat care dispune de un
potenţial de cooperare în cadrul organismelor şi organizaţiilor internaţionale cu preocupări în
domeniul combaterii pericolelor neconvenţionale la adresa securităţii. Ca părţi ale sistemului
internaţional de securitate şi apărare, Republica Moldova şi Turcia şi-au confirmat apartenenţa la
acest sistem prin semnarea unor acorduri bilaterale în vederea cooperării în domeniul militar, de
instruire şi tehnico-ştiinţific8 , precum şi în domeniul industriei de apărare . Asigurarea
securităţii naţionale şi internaţionale, în acest context, poartă mai mult un caracter politic decît
militar, deoarece are drept scop promovarea în mod independent a politicii sale externe ca actor
internaţional cu drepturi depline. Formatul bilateral al dimensiunii politice este caracterizat
printr-o relaţie constructivă în cadrul organizaţiilor internaţionale, în mod special în cadrul ONU
şi Organizaţiei Cooperării Economice în Marea Neagră. Pe de altă parte, Turcia este dispusă să
manifeste un sprijin plenar atît în eforturile Moldovei de integrare europeană, cît şi privind
soluţionarea conflictului transnistrean. Potrivit Serviciului de presă al Parlamentului, Turcia
continuă să sprijine integritatea Republicii Moldova în cadrul forurilor internaţionale şi eforturile
de reîntregire a ţării, a susţinut activ demersul GUUAM privind punerea în discuţie în cadrul
ONU a subiectului ce vizează conflictele îngheţate, de asemenea, a accentuat importanţa
cooperării în bazinul Mării Negre şi s-a pronunţat pentru completarea agendei statelor
participante la cooperarea economică la Marea Neagra.10 Dimensiunea parlamentară a
dialogului politic este consolidată de promovarea relaţiilor dintre legislativele ambelor ţări în
cadrul Grupurilor de prietenie. 11 O acţiune semnificativă în acest sens, organizată în comun cu
Ambasada Turciei în Republica Moldova, a constituit-o şedinţa Grupului de prietenie
interparlamentară, care a permis evaluarea stadiului actual şi plasarea unor accente destinate
diversificării colaborării bilaterale, în mod special, a celei interparlamentare. Grupul de prietenie
Moldova-Turcia constituie un cadru propice pentru promovarea relaţiilor dintre legislativele
ambelor ţări. 70 REVISTA MOLDOVENEASCĂ DE DREPT INTERNAŢIONAL ŞI RELAŢII
INTERNAŢIONALE În baza articolului al IX-lea al Acordului privind cooperarea commercial-
economică între Republica Moldova şi Republica Turcia, semnat la 14 februarie 1994, a fost
instituită Comisia interguvernamentală mixtă moldo-turcă în vederea examinării problemelor ce
pot apărea în procesul implementării şi întocmirii recomandărilor guvernelor pentru extinderea
relaţiilor economice şi comerciale.12 Prima şedinţă a Comisiei mixte a avut loc în perioada 6–9
octombrie 1998, la Chişinău, în cadrul careia s-a efectuat o analiză amplă a relaţiilor comercial-
economice bilaterale între cele două state şi au fost adoptate măsuri concrete pentru amplificarea
şi ameliorarea acestora. Luînd în considerare faptul că, relaţiile comercial-economice între
Moldova şi Turcia nu reflectă pe deplin potenţialul ambelor părţi, s-a propus desfăşurarea
şedinţelor ulterioare ale Comisiei mixte în conformitate cu domeniile de interes comun stabilite
anterior. A doua şedinţă a avut loc în Turcia în perioada 30—31 martie 2004, Preşedintele
Comisiei din partea Republicii Moldova fiind Mihail Garştea, Ministrul Industriei, şi a treia
şedinţă şi-a desfăşurat lucrările la Chişinău la data de 20—21 octombrie 2005, Preşedintele
Comisiei din partea Republicii Moldova fiind dl Victor Ţvircun, Ministrul Educaţiei, Tineretului
şi Sportului, din partea turcă - dl Mehmet Hilmi.13 Evoluţii pozitive sînt aşteptate după
desfăşurarea ultimelor două şedinţe ale Comisiei Mixte moldo-turce pentru cooperare comercial-
economică. Conştientizînd faptul că viitorul prosper al unui stat de drept şi a unei naţiuni în
ansamblu nu pot fi înafara educaţiei şi ştiinţei, Guvernele Republicii Moldova şi Turciei au
iniţiat această cooperare strategică prin semnarea unui şir de acorduri bilaterale în vederea
cooperării în domeniul ştiinţei şi tehnologiei14, în domeniul învăţămîntului15. A fost creată o
Comisie Permanentă dintre Ministerulu Învăţămîntului, Tineretului şi Sportului al Republicii
Moldova şi Ministerul Educaţiei Naţionale al Republicii Turcia, care are atribuţii de supervizare
şi monitorizare a dinamicii dezvoltăii relaţiilor în această sferă.16 Raporturile bilaterale au
cunoscut o uşoară ascensiune în sfera educaţiei după întreprinderea unor acţiuni concrete ca
deschiderea a două instituţii de învăţămînt preuniversitar, performanţele cărora au fost
menţionate în cadrul diverselor concursuri şi olimpiade internaţionale. În sfera învăţămîntului
universitar, putem remarca asistenţa Ministerului Educaţiei Naţionale al Republicii Turcia prin
acordarea burselor la diferite specialităţi în înstituţiile superioare de învăţămînt şi organizarea
stagiilor pentru profesorii de limbă şi literatură turcă din UTA Gagauz-Yeri.17 Domeniul
ştiinţelor exacte şi umanistice este unul din sfera în care cooperarea bilaterală a început mult mai
înainte de semnarea la 05.10.2007 a Acordului de colaborare tehnico-ştiinţifică între Academia
de Ştiinţe a Moldovei şi Academia de Ştiinţe a Turciei. 18 Interesul faţă de trecutul istoric al
ţărilor noastre a fost contemplat de cercetătorii ştiinţifici ai AŞM şi de cercetătorii turci în
domeniul istoriei în cadrul diverselor simpozioane, unde contactele profesionale au cunoscut un
impuls considerabil. Domeniul agro-alimentar reprezintă o ramură semnificativă pentru
republica noastră – o ţară – în care activitatea agricolă constituie principala sursă de existenţă
pentru circa 40% din populaţia ţării. Un temei juridic în dezvoltarea 71 TRIBUNA
DOCTORANDULUI teresul oamenilor de afaceri turci, numărul companiilor turce ce activează
în Moldova crescînd în ultimii ani.25 Semnarea Acordului între Guvernul Republicii Moldova şi
Guvernul Republicii Turcia pentru evitarea dublei impuneri cu privire la impozitele pe venit şi
prevenirea evaziunii fiscale, semnat la Chişinău la 25.06.1998, constituie un suport legal esenţial
pentru comunitatea de afaceri din ambele ţări. Acordul respectiv permite prestarea de servicii de
către companiile turce şi moldoveneşti să desfăşoare o activitate de afaceri fără a fi taxate dublu
sau cu unele taxe reduse.26 Situaţia actuală în acest domeniu reflectă un potenţial sporit, astfel,
colaborarea comercial-economică fiind considerată ca valorificată. Un loc important în
optimizarea relaţiilor economice moldo-turce îi revine Agenţiei Turce pentru Dezvoltarea
Internaţională (TICA), din partea turcă, şi Ministerului Economiei, din partea moldovenească.27
Activitatea acestei agenţii se desfăşoară în conformitate cu prevederile memorandumului semnat,
oferind suport financiar şi facilitînd implementarea diverselor proiecte în UTA Găgăuz-Yeri.28
Republica Moldova a devenit membru al Agenţiei Multilaterale pentru Garantarea Investiţiei
(MIGA) în iunie 1993.29 Investitorilor străini le este acordată asistenţa agenţiei internaţionale -
garantul contra riscurilor politice şi de alt gen, fapt ce asigură stabilitate investiţiei în Moldova.
Inviolabilitatea investiţiilor de către toate persoanele fizice şi juridice, inclusiv cele străine, este
garantată prin Constituţia Republicii Moldova.30 Actualmente, legislaţia se bazează şi pe
principiul nediscriminării între investitorii străini şi autohtoni. Republica Moldova a semnat
acorduri bilaterale privitor la promovarea şi protejarea mutuală a investiţiilor cu 30 de ţări,
inclusiv cu Turcia. Fiecare din aceste acorduri prevede garanţii adiţionale. Un aport semnificativ
a fost acordat de Ambasada Turciei la Chişinău în vederea aprofundării relaţiilor cu ţara noastră
în domeniul culturii şi turismului. Baza juridică a acestor relaţii reprezintă o serie de acorduri în
aceste domenii, precum şi programele de schimb cultural elaborate la nivel interministerial.31
Relaţiile culturale şi istorice multiseculare, cum au fost denumite de reprezentanţii diplomatici
turci, constituie un fundament semnificativ pentru dezvoltarea lor prin organizarea diverselor
evenimente cu participarea agenţilor economici din domeniul turismului. Schimbul de experienţă
prin participarea la diferite proiecte comune în domeniul turismului va contribui la fel la
impulsionarea relaţiilor bilaterale şi la realizarea cu succes a unor proiecte naţionale în domeniul
turismului. Organizarea diverselor expoziţii, spectacole muzicale, festivaluri de filme, precum şi
întîlnirile de afaceri între operatorii de turism din ambele ţări, sînt incluse în lista evenimentelor
care vor intensifica relaţiile bilaterale.32 Relaţiile moldo-turce au consemnat pe parcursul
perioadei nominalizate un dialog politic în ascensiune, au cunoscut extinderea cadrului juridic
bilateral33 şi explorarea oportunităţilor comercial-economice, precum şi o colaborare culturală
eficientă datorită eforturilor comune ale Turciei şi Republicii Moldova, în comun cu autorităţile
autonomiei găgăuze. Oficialităţile moldoveneşti au apreciat sprijinul acordat de Guvernul Turciei
proiectului de asigurare cu apă potabilă a localităţilor din sudul Republicii Moldova. În acest
context, ambasadoarea Fatma Firat Topcuoglu a subliniat că va depune eforturi pentru eliberarea
celei de-a doua tranşe de credit în vederea finalizării acestui proiect, precum şi pentru atragerea
agenţilor economici din Turcia în Republica Moldova.34 Această dimensiune a fost considerată
una din cele mai importante în cadrul relaţiilor bilaterale moldo-turce, avînd în vedere faptul ca
UTA Gagauz-Yeri are un statut priveligiat în faţa autorităţilor turce şi de acea în această regiune
se desfăşoară mai multe proiecte de asistenţă tehnică35. Nominalizînd doar cele mai esenţiale
domenii, conchidem că relaţiile economice moldo-turce au dobîndit o consistenţă deosebită ce va
impulsiona semnificativ creşterea economică. Cu toate acestea, este necesar de a consolida în
continuare cadrul juridic bilateral, prin negocierea şi semnarea unor acorduri ce ar reglementa o
colaborare eficientă şi pragmatică în domeniile de interes comun.
În anul 2017 s – au împlinit 25 de ani de la stabilirea relaţiilor diplomatice dintre Moldova şi
Turcia. În cadrul unui interviu amabasadorul Turciei , Hulusi Kılıç a afirmat că anul 2017 a fost
un an de aur iar 2018 unul de diamant. Acesta a precizat că exporturile dintre Republica
Moldova şi Republica Turcia au ajuns în 2017 la o cifră record de 600 de milioane de dolari. Iar
creşterea cea mai mare, de 25 la sută, a volumului comerţului a avut loc după semnarea
Acordului de Liber Schimb între cele două ţări.
Potrivit ambasadorului Turciei, Hulusi Kılıç, în ultima perioadă relaţiile comerciale dintre Turcia
şi Republica Moldova s-au îmbunătăţit considerabil. În primele zece luni ale anului 2017,
exportul din Moldova în Turcia a fost în sumă de de 150 de milioane de dolari, iar din Turcia în
Moldova de 314 milioane de dolari. "Relaţiile comerciale sunt foarte bune datorită Acordului de
Liber Schimb, care a intrat în vigoare. După intrarea în vigoare a Acordului de Liber Schimb,
exporturile din Republica Moldova spre Turcia au crescut cu 82 la sută", a afirmat ambasadorul
Turciei la Chişinău, Hulusi Kılıç.
"Relaţiile noastre sunt deja foarte bune şi cred că vor evolua şi în continuare. Ca între două ţări
prietene şi va creşte fluxul de turişti. Turcia este a 16-a mare economie a lumii şi noi vom
continua să investim în Moldova şi să creăm locuri de muncă", a declarat ambasadorul Turciei
la Chişinău, Hulusi Kılıç.

Figura 4. Structura exporturilor pe principalele țări partenere


Analiza evoluției exporturilor pe țări în ianuarie-mai 2018, comparativ cu perioada similară din
anul 2017, relevă majorarea exporturilor în România (+36,0%), Italia (de 1,6 ori), Germania
(de 1,6 ori), Elveția (de 2,5 ori), Ucraina (de 1,6 ori), Polonia (+33,7%), Portugalia (de 203,0
ori), Olanda (de 1,7 ori), Franța (+45,8%), Serbia (de 3,6 ori), Emiratele Arabe Unite (de 4,8
ori), Slovacia (de 2,8 ori), Austria (+46,4%), Republica Cehă (+49,3%), Grecia (+28,1%),
Spania (+31,1%), Georgia (+42,6%), Statele Unite ale Americii (+33,0%), China (+41,0%),
Turcia (+3,9%), Belgia (+31,9%), Liban (+29,4), Indonezia (de 2,3 ori), Kazahstan (+27,5),
Myanmar (de 3,7 ori), Lituania (+30,1%), Ungaria (+46,5%), Arabia Saudită (+57,9%), Letonia
(+44,2%), care a favorizat creșterea pe total exporturi cu 32,6%.

În același timp s-au redus livrările în Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord (-
23,9%), Federația Rusă (-7,7%), Belarus (-12,5%), Bulgaria (-17,9%), Irak (-24,5%), Cipru (-
58,9%), Siria (-49,3%) Uzbekistan (-45,2%), Macedonia (-55,6%).

Moldova va deschide o reprezentanță economică în Turcia


Republica Moldova va deschide o reprezentanță economică la Ankara. Evenimentul va avea
loc în cadrul reuniunii Comisiei interguvernamentale moldo-turce de colaborare economică, care
se va desfășura în perioada 14 – 15 decembrie curent, în capitala Turciei. Acest subiect a fost
discutat de către viceprim-ministrul, Octavian Calmîc, ministru al Economiei, cu Ambasadorul
Republicii Turcia în Republica Moldova, Hulusi Kiliç. În cadrul întrevederii, oficialii au făcut o
trecere în revistă a agendei de lucru a Comisiei, menționând importanța acestei reuniuni după
intrarea în vigoare, începând cu 1 noiembrie curent, a Acordului de Liber Schimb dintre două
state. Părţile au discutat despre dinamizarea relațiilor comercial-economice dintre două state,
precum și posibilitățile de intensificare a acestora, inclusiv prin implementarea unor noi proiecte
investiționale în diferite domenii.
Atragerea noilor investiții în economia națională este una dintre prioritățile programului de
guvernare, autoritățile afirmând că pentru îndeplinirea acestor priorități vor fi folosite toate
oportunitățile.
Hulusi Kiliç a menționat că pentru companiile și agenții economici din Turcia, Moldova a
devenit o piață atractivă, care oferă toate posibilitățile pentru instituirea șidezvoltarea unor
afaceri de succes.

Diplomatul turc a mai menționat că aspectele cooperării bilaterale dintre două state, în special
pe segmentul comercial-economic vor fi discutate în cadrul întrevederilor cu președintele și
prim-ministrul Turciei.
În scopul impulsionării relațiilor comercial-economice dintre două state, stabilirea unor contacte
directe între agenții economici din Republica Moldova și Turcia, părțile au convenit asupra
organizării la 16 decembrie, la Istanbul, a unui Forum economic cu participarea companiilor și
mediului de afaceri din două state.
Relaţii diplomatice
Relaţiile diplomatice între Republica Moldova şi Republica Turcia au fost stabilite la 3 februarie 1992.
De atunci au fost efectuate

14 vizite a Șefilor de State

6 vizite – la nivel de legislativ

5 vizite – a șefilor de Guverne

9 vizite – a miniștrilor ai Afacerilor Externe

Delegația Comisiei pentru politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova condusă de
Președintele comisiei, Violeta Ivanov, s-a aflat în zilele de 12–13 aprilie curent în Republica Turcia, la invitația
Președintelui Comisiei pentru politică Externă a Marii Adunări Naționale, Volkan Bozkır. Din delegația parlamentară
moldovenească au mai făcut parte membrii Comisiei Marian Lupu și Adrian Lebedinschi. Delegația RM a fost însoțită
de Ambasadorul Republicii Moldova în Republica Turcia, Igor Bolboceanu.
Deputații moldoveni au avut o întrevederi cu colegii din Comisia pentru politică Externă a Marii Adunări Naționale și
cu membrii Grupului parlamentar de prietenie Turcia – Moldova, condus de Președintele acestuia Mehmet Altay.
Delegația țării noastre a fost primită de Speaker-ul Marii Adunări Naționale a RT, Islamil Kahraman. În aceiași zi,
membrii Comisiei pentru politică externă și integrare europeană a Parlamentului Republicii Moldova s-au întâlnit și cu
Ministrul afacerilor externe al RT, Mevlüt Çavuşoğlu.
În cadrul discuțiilor au fost abordate numeroase subiecte de pe agenda bilaterală, inclusiv consolidarea relațiilor
moldo-turce pe dimensiunea parlamentară pe linia Comisiilor pentru politică externă, extinderea cooperării bilaterale
în cadrul organizațiilor internaționale, dar și colaborarea eficientă a autorităților moldovenești cu autoritățile UTA
Găgăuzia pe platforma legislativului. Salutându-se dinamica pozitivă a dialogului politico-diplomatic înregistrat în
ultima perioadă, au fost abordate, de asemenea, unele aspecte legate de situaţia internaţională şi interacţiunea dintre
cele două ţări în cadrul organizaţiilor de cooperare regională din zona Mării Negre.

Moldova-Turcia: Acordul de protejare reciprocă a investițiilor


Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcia privind promovarea şi protejarea reciprocă a
investiţiilor a fost publicat în Monitorul Oficial de vineri, 15 iunie curent.

Acordul este structurat din 14 articole și reglementează condiţiile de promovare şi protejare


reciprocă a investiţiilor, modul prin care se vor reglementa disputele şi termenii de intrare în vigoare,
modificare şi denunţare a instrumentului juridic internaţional în cauză.

Documentul stabilește principiile juridice de bază menite să întărească relaţiile de prietenie între
cele două state, să extindă dezvoltarea colaborării comercial-economice, precum şi să încurajeze şi
să creeze condiţii favorabile pentru investiţiile persoanelor fizice şi juridice ale unui stat pe teritoriul
celuilalt stat.

Acordul prevede că fiecare parte contractantă va acorda un tratament nu mai puţin favorabil decât
cel acordat investiţiilor efectuate de către proprii săi investitori sau investiţiilor investitorilor oricărui
stat terţ, în funcţie de cel care este mai favorabil pentru investitorul în cauză din punct de vedere al
administrării, întreţinerii, utilizării, exploatării, posesiei, extinderii, vânzării, lichidării sau eliminării
unor astfel de investiţii.

Fiecare parte contractantă va garanta cu bună credinţă ca toate transferurile legate de o investiţie
să se facă în mod liber şi fără întârziere atât pe, cât şi în afara teritoriului său. Transferurile se referă
la capitalul iniţial şi suma adiţională cu scopul de a menţine sau de a creşte o investiţie, veniturile,
încasările din vânzarea totală, parţială sau lichidarea unei investiţii, compensări, rambursări şi plăţi
de dividende rezultate din împrumuturile privind investiţiile, salarii şi alte remunerări obţinute de
cetăţenii unei părţi contractante care au fost angajaţi să activeze pe teritoriul celuilalt stat.

Transferurile vor fi efectuate în valuta liber convertibilă în care a fost făcută investiţia sau în orice
valută liber convertibilă la cursul oficial de schimb aplicabil pentru această valută la data transferului,
cu excepţia cazului în care investitorul şi partea contractantă gazdă convin altfel.

Acordul va rămâne în vigoare pentru o perioadă de zece ani şi va continua acţiunea în cazul în care
acesta nu va fi denunţat.

Nota privind

cooperarea cu Republica Turcia prin Agenţia de Cooperare şi Coordonare a


Turciei (TIKA)

Baza legală: Protocolul de cooperare dintre Guvernul Republicii Moldova şi


Guvernul Republicii Turcia privind termenele şi condiţiile generale pentru
dezvoltare, semnat la Chişinău la 2 aprilie 2015 şi ratificat prin Legea nr.112 din 28
mai 2015.

Executarea prevederilor Protocolului sus-menţionat în numele Guvernului


Republicii Turcia va fi efectuată de către Preşedinţia Agenţiei de Cooperare şi
Coordonare a Turciei (TIKA), careîn Republica Moldova este reprezentată de către
Oficiul Coordonator al Programelor TIKA din Republica Moldova.

În anul 2016 au fost finalizate, sunt în faza de implementare şi faza de proiectare


24 proiecte – 1 992 117 Euro, printre care:

- finalizate 10 proiecte în valoare totală de 504 900 Euro;


- în faza de implementare 11 proiecte în valoare totală de 1 169 717 Euro;
- la faza de proiectare 3 proiecte în valoare de 317 500 Euro.

Cele mai importante proiecte care pot fi menţionate sunt:

În sectorul sănătate:
- Reconstrucţia Blocului de reabilitare clinică la IMSP Institutul de Cercetări
Ştiinţifice în Domeniul Ocrotirii Sănătăţii Mamei şi Copilului – 250 000
Euro.
În sectorul educaţie:
- Reconstrucţia grădiniţei de copii din s. Copceac – 333 000 Euro;
- Reconstrucţia Liceului Moldo-Turc Suleyman Demirel din s. Congaz – 195
697 Euro.
În sectorul mediului:
- Curăţarea albiei rîului Stratan în or. Ceadîr-Lunga – 300 000 Euro.

Conform Protocolului, obiectivul principal de dezvoltare şi cooperare tehnică este


promovarea unei dezvoltări durabile. Cooperarea în cadrul acestui obiectiv are
drept scop acordarea asistenţei în realizarea proiectelor de dezvoltare, utilizarea
resurselor locale, asigurarea cu locuri noi de muncă, precum şi evaluarea
resurselor umane locale. Această cooperare, în măsura posibilităţilor, va include
în sine transferul de tehnologii, asistenţă tehnică, consolidarea capacităţilor
pentru facilitarea schimbului de experienţe şi practici.

S-ar putea să vă placă și