Sunteți pe pagina 1din 9

UNIVERSITATEA STEFAN CEL MARE SUCEAVA

FACULTATEA DE ISTORIE SI GEOGRAFIE


RELATII INTERNATIONALE SI STUDII EUROPENE

Sistemul electoral românesc


după 1989

Student,
Lauric Anisoara Silvia
1.Sistemul electoral-consideratii generale

În general, putem aprecia că sistemele electorale reprezintă ansamblul normelor


juridice şi procedurale care definesc condiţiile ce trebuie îndeplinite pentru exercitarea de
către cetăţeni a drepturilor politice fundamentale, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales,
garanţii care asigură suportul practic al exercitării lor, regulile de organizare şi desfăşurare
practică scrutinului, precum şi principiile şi mecanismele de atribuire a mandatelor în urma
alegerilor 1 . Mai concret, vom spune că sistemele electorale se referă la procesul de
transformare a voturilor în mandate.

Normele electorale sunt definite de profesorii Ioan Muraru şi Elena Simina


Tănăsescu drept: „acele norme juridice care reglementează relaţiile referitoare la alegerea prin
vot a deputaţilor, senatorilor, şefului de stat şi autorităţilor locale”2, evidenţiind că acesta sunt
studiate fie sub denumirea de sistem electoral, fie sub cea de drept electoral, fie sub alte
denumiri. În ceea ce ne priveşte, suntem de acord, fără rezerve, cu ideea abordării acestora
într-o ramură distinctă de drept, respectiv, aceea de drept electoral. În concepţia profesorului
Ion Deleanu 3 , sistemul electoral reprezintă ansamblu de norme juridice, articulate şi
ierarhizate, având ca obiect de reglementare dreptul de a alege şi de a fi ales în organele
reprezentative ale puterii, inclusiv dreptul de a revoca pe cei aleşi, principiile sufragiului,
modul de organizare şi desfăşurare a alegerilor şi de stabilire a rezultatului votării.

Adoptarea oricărui sistem electoral constituie un demers cu implicaţii majore pentru orice
sistem politic, datorită efectelor şi consecinţelor, adesea imprevizibile, pe care această schimbare le
poate avea asupra configuraţiei scenei politice şi ca atare asupra viitorului ţării respective. Studiile şi
analizele sociologice de specialitate relevă faptul că decizia de schimbare a sistemului electoral este
adesea afectată de una din cele două circumstanţe: „fie actorilor politici le lipsesc cunoştinţele şi
informaţiile de bază astfel încât opţiunile şi consecinţele diferitelor sisteme electorale nu sunt pe
deplin cunoscute, fie, invers, actorii politici îşi folosesc cunoştinţele asupra sistemelor electorale
pentru a promova proiecte care ei cred că vor funcţiona în avantajul lor partizan”. În fapt, analiza
tehnică şi avizată asupra varietăţii de sisteme electorale existente şi a efectelor lor trece, de cele mai
multe ori, în plan secund, în dauna unor avantaje politice anticipate sau prezumate de către iniţiatorii
demersului. După cum aprecia cunoscutul politolog italian Giovanni Sartori, „acest fapt nu scoate

1
Fulga, Gh, Societăţi şi sisteme politice contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2004, p.142.
2
Muraru, I, Tănăsescu , E.S, Drept constituţional şi instituţii politice, Vol. I, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2008, p.34.
3
Deleanu, I, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul român şi în dreptul comparat, Vol I, Editura
Servo-Sat, Arad, 2006, p.65
din discuţie ideea că specialiştii trebuie să încerce să dea sfaturi bune, fie că sunt, fie că nu sunt
ascultaţi”, chiar dacă ei „nu pot face mare lucru pentru a contracara interesele personale ale
politicienilor în afară de a demonstra faptul că anumite interese sunt rău înţelese”. Întrebarea pe
care acelaşi analist o formulează complică şi mai mult discuţia pe marginea reformării unui sistem
electoral: „sunt capabili specialiştii în politică de astăzi să dea sfaturi bune?”

2. Scurt istoric al sistemului electoral românesc după 1989

Procesul de transformare a României într-un stat de drept democratic şi social, în care


demnitatea omului, drepturile şi libertăţile cetăţenilor, libera dezvoltare a personalităţii
umane, dreptatea şi pluralismul politic reprezintă valori supreme, început în decembrie 1989,
după căderea regimului comunist, a cunoscut o amplă reformă la nivel instituţional şi implicit,
modificarea cadrului legal din domeniul electoral.

Una dintre primele reglementări adoptate de autorităţile nou înfiinţate a fost


Decretullegenr. 8/1989 privind înregistrarea şi funcţionarea partidelor politice şi a
organizaţiilor obşteşti din România, care afirmă principiul pluralismului politic. Decretul-
lege prevedea ca înfiinţarea şi organizarea partidelor politice să respecte suveranitatea,
independenţa şi integritatea naţională, democraţia, libertăţile şi drepturile cetăţenilor şi
demnitatea naţiunii române. Se interzicea constituirea partidelor care propagau concepţii
contrare ordinii de stat şi de drept.

În procesul de reconstrucţie a instituţiilor statului, un rol important l-a avut Decretul-


lege nr. 92/1990 privind alegerea Parlamentului şi a Preşedintelui României. Prevederile
Decretului-lege nr. 92/1990 au constituit cadrul legal pentru desfăşurarea alegerilor din 20
mai 1990. Decretul-lege prevedea că Parlamentul României va avea o structură bicamerală –
Adunarea Deputaţilor şi Senat, iar deputaţii şi senatorii vor fi aleşi prin vot universal, egal,
direct, secret şi liber exprimat, conform principiului reprezentării proporţionale. Preşedintele
României era ales prin vot universal, secret, egal, direct şi liber exprimat.

Întrucât Constituţia României din 21 august 1965 nu mai corespundea realităţilor


politice şi sociale ale momentului, s-a impus necesitatea adoptării unei noi Constituţii. Prin
Hotărârea nr. 1 din 11 iulie 1990, Adunarea Constituantă a prevăzut înfiinţarea unei Comisii
de redactare a Constituţiei, care a supus spre aprobare Adunării Constituante noua Constituţie
a României. Prin referendumul de la 8 decembrie 1991, noua Constituţie a României a fost
aprobată .Constituţia din 1991 cuprindea reglementări privind organizarea şi funcţionarea
statală a puterii poporului, bazată pe principiul statului de drept şi cel al separaţiei puterilor în
stat. Totodată, Constituţia din 1991 consacră şi instituţii noi, care în contextul vieţii politice
interne, au tangenţă cu procesul electoral.

Astfel, Curtea Constituţională veghează la respectarea procedurii pentru alegerea


Preşedintelui României şi confirmă rezultatele sufragiului. De asemenea, veghează la
respectareaprocedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului şi confirmă
rezultatele acestuia.

Curtea de Conturi efectuează controlul finanţării partidelor politice şi a


campaniilorelectorale, în baza rapoartelor de venituri şi cheltuieli electorale pentru fiecare
partid politic saucandidat independent.

Avocatul Poporului (Ombudsman) are rolul de a veghea la apărarea drepturilor


(inclusive electorale) şi libertăţilor persoanelor fizice în raporturile acestora cu autorităţile
publice. Consiliul Legislativ avizează proiectele de acte normative în vederea sistematizării,
unificării şi coordonării întregii legislaţii. Rolul acestor instituţii este de a garanta
corectitudinea, transparenţa procesului electoral şi de a contribui astfel la consolidarea statului
de drept. La 26 noiembrie 1991 a fost adoptată Legea nr. 70/1991 privind alegerile locale.
În conformitate cu prevederile art. 72 alin. (3) lit. a) din Constituţie, au fost adoptate Legea
nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului şi Legea nr. 69/1992
pentru alegerea Preşedintelui României, care au abrogat Decretul-lege nr. 92/1990. Cele
două legi organice au suferit în timp o serie de modificări şi completări.

Evoluţiile sociale, politice, precum şi perspectiva integrării României în structurile


euroatlantice au impus necesitatea adaptării Constituţiei din decembrie 1991 la noile realităţi.

Astfel, la 25 iunie 2002 a fost constituită Comisia pentru elaborarea propunerii


privindrevizuirea Constituţiei, care, în aprilie 2003, a redactat prima variantă a propunerilor
de revizuire a Constituţiei.

Curtea Constituţională a verificat constituţionalitatea acestei propuneri, emiţând în


acest sens Decizia nr. 148 din 16 aprilie 2003, prin care a constatat că procedura de revizuire
a fost iniţiată cu respectarea Constituţiei.
Ca urmare a referendumului din 18-19 octombrie 2003, Legea de revizuire a
Constituţiei a fost aprobată şi a căpătat numărul 429/2003, intrând în vigoare la 29 octombrie
2003.

Cu prilejul revizuirii Constituţiei României, o serie de dispoziţii din domeniul


electoralau fost modificate. Potrivit art. 2 alin. (2) din Constituţia revizuită, suveranitatea
naţională aparţine poporului român, care o exercită prin organele sale reprezentative,
constituite prin alegeri libere, periodice şi corecte, precum şi prin referendum. Menţionarea
caracterului alegerilor ca libere, periodice şi corecte, era necesar pentru a se sublinia
caracterul democratic al alegerilor şi al Constituţiei şi pe cale de consecinţă faptul că Legea
fundamentală este principalul mijloc de realizare a democraţiei. Potrivit noilor reglementări,
în cazul în care alegerile nu respectă prevederile constituţionale şi legale, ele se vor putea
anula de către Biroul Electoral Central (alegerile parlamentare) sau de Curtea Constituţională
(alegerile prezidenţiale), după caz.

Una dintre modificările Constituţiei stipulează dreptul cetăţenilor Uniunii Europene de


a alege şi de a fi aleşi în autorităţile administraţiei publice locale din România (art.16 alin. (4)
şi dreptul cetăţenilor români de a fi aleşi în Parlamentul European, în condiţiile aderării
României la Uniunea Europeană (art. 38). Art. 73 alin. 3 din Constituţia revizuită prevede că
legislaţia electorală se reglementează numai prin lege organică. De asemenea, au fost aduse o
serie de modificări în materia alegerilor pentru Camera Deputaţilor şi Senat: garantarea
egalităţii de şanse între bărbaţi şi femei pentru ocuparea funcţiilor şi demnităţilor publice - art.
16 alin. (3); reducerea limitei de vârstă pentru candidaţii pentru Senat de la 35 de ani, în
reglementarea anterioară, la 33 de ani - art. 37 alin. (2);menţionarea, pentru prima dată, a
Autorităţii Electorale Permanente – art. 73 alin. (3) lit. a). Totodată, Constituţia revizuită a
modificat durata mandatului Preşedintelui României, acesta fiind extins de la 4 la 5 ani.
Dreptul de vot şi dreptul de a fi ales ale cetăţenilor români sunt reglementate de art. 36,
respectiv art. 37 din Constituţie.

După revizuirea Constituţiei, Legea nr. 68/1992 pentru alegerea Camerei Deputaţilor
şi a Senatului, Legea nr. 69/1992 pentru alegerea Preşedintelui României şi Legea nr. 70/1991
privind alegerile locale au fost abrogate şi au fost adoptate: Legea nr. 370/2004 pentru
alegerea Preşedintelui României, Legea nr. 373/2004 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a
Senatului şi Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale. Una
dintre modificările efectuate cu acest prilej vizează componenţa, organizarea, funcţionarea şi
competenţa birourilor electorale. De exemplu, Biroul Electoral Central adoptă, în termen de
două zile de la constituire, un regulament propriu de organizare şi funcţionare, care se publică
în Monitorul Oficial al României, Partea I şi este obligatoriu pentru toate birourile electorale.
Legea reglementează în detaliu şi formarea birourilor electorale ale secţiilor de votare din
străinătate. Regimul listelor electorale speciale a fost, de asemenea, modificat, acestea fiind
întocmite numai cu prilejul votării şi numai de birourile electorale ale secţiilor de votare, fiind
semnate de preşedinţii acestora.

De asemenea, au fost aduse unele schimbări cu privire la condiţiile de reprezentare ale


minorităţilor naţionale în Parlament. În acest context, art. 4 alin. (1) din Legea nr. 373/2004
introduce definiţia noţiunii de minoritate naţională, iar alin. (2) al aceluiaşi articol stabileşte
că organizaţiile cetăţenilor aparţinând unei minorităţi naţionale, legal constituite, care nu au
obţinut în alegeri cel puţin un mandat de deputat sau de senator, au dreptul împreună la un
mandat de deputat, dacă au întrunit un procentaj de cel puţin 10% din numărul mediu de
voturi valabil exprimate pe ţară pentru alegerea unui deputat (faţă de procentul de 5% necesar
potrivitprevederilor Legii nr. 68/1992).

Una dintre modificările care a stârnit reacţii puternice din partea societăţii civile, a
fost introducerea în lege a prevederilor conform cărora Preşedintele în funcţie al României
poate candida ca independent pe listele unei formaţiuni politice, pentru obţinerea unui mandat
de deputat sau senator, dacă se află în ultimele trei luni ale mandatului său.

3.Drepturile electorale ale cetățenilor români după 1989

Într-un stat de drept, democratic şi social, poporul trebuie să aibă ultimul cuvânt.
Pentru ca acest deziderat să fie posibil, cetăţenilor li se recunosc anumite drepturi electorale.

În diferitele clasificări date drepturilor fundamentale, drepturile electorale sunt reunite


de regulă într-o categorie distinctă sub denumirea de drepturi exclusiv politice. Această
alegere se motivează prin aceea că aceste drepturi pot fi exercitate doar de cetăţeni prin
participare la guvernare. Considerarea drepturilor electorale ca drepturi exclusiv politice
permite delimitarea lor de drepturile şi libertăţile social-politice (libertatea conştiinţei,
libertatea de exprimare, dreptul de asociere), dar şi explicarea altor consecinţe juridice. Astfel,
drepturile exclusiv politice aparţin numai cetăţenilor, pentru că este pretutindeni recunoscut şi
admis că la guvernarea unei societăţi participă numai cetăţenii, intrucât ei sunt legaţi de
destinele acelei societăţi. Există două categorii de drepturi electorale: cele prevăzute de
Constituţie şi cele prevăzute de legile electorale. În Constituţie sunt prevăzute ca drepturi
electorale, dreptul de a alege şi dreptul de a fi ales, ele intrând în categoria drepturilor
electorale fundamentale. Dintre celelalte drepturi electorale, prevăzute de lege, amintim:
dreptul de a verifica înscrierea în listele electorale, dreptul de a face întâmpinări împotriva
omisiunilor, a înscrierilor greşite şi a oricăror erori, dreptul de a contesta candidaturile4.

În strânsă corelaţie cu aceste drepturi, unele constituţii au prevăzut sau prevăd şi un


alt drept electoral fundamental, şi anume dreptul la revocare. Dreptul de revocare ar permite,
într-un sistem organizat, să se retragă mandatul celui care, ajuns într-o funcţie publică prin
voinţa maselor, le înşeală aşteptările şi compromite interesul public pe care s-a angajat să-l
slujească. Acest drept are o importanţă deosebită însă el nu este prevăzut de Constituţia
României. Pârghiile de control existente în prezent cu scopul de a asigura o prestaţie corectă
din partea aleşilor, din câte se constată, nu sunt deloc eficiente, iar experienţa României, din
acest punct de vedere, este extrem de nefericită5. Poate că o viitoare reformă constituţională
va lua în discuţie şi acest aspect. Deşi, trebuie să remarcăm şi faptul că dreptul de revocare ar
putea avea şi un impact negativ, în sensul că, Parlamentul ar putea fi oricând revocat, ceea ce
îi îngrădeşte libertatea de acţiune.

Dreptul de a alege figurează în unele constituţii cu denumirea de drept la vot.


Constituţia României prin art. 36 reglementează dreptul la vot. Acesta este definit ca dreptul
recunoscut, în condiţiile legii, cetăţenilor unui stat de a-şi exprima în mod liber, direct sau
indirect, opţiunea electorală pentru un anumit partid politic sau candidat propus de o grupare
politică sau pentru un candidat independent6.

Universalitatea votului constă în faptul că toţi cetăţenii au dreptul de a vota, dacă sunt
îndeplinite condiţiile constituţionale şi legale. Prin reglementarea votului universal s-a urmărit
chemarea la vot a unui număr cât mai mare de alegători. Însă nu tot poporul are acces la
dreptul de vot, ci doar membrii corpului electoral, care reprezintă numai o parte din acesta.
Astfel, au drept de vot doar cetăţenii care îndeplinesc condiţiile prevăzute în Constituţie şi în
legile electorale. O persoană poate vota în România dacă întruneşte următoarele condiţii: este
cetăţean român, are vârstă de 18 ani împliniţi până în ziua alegerilor inclusiv, este în
deplinătatea facultăţilor mintale şi are aptitudinea morală de a vota.

4
Legea nr.35/2008 pentru alegerea Camerei Deputaţilor şi a Senatului, art. 26, alin.7
5
Amititeloae, A, Drept Constituţional şi Instituţii Politice, editura Junimea, Bucureşti, 2009, p.136
6
Muraru, I, Alegerile si corpul electoral, editura All Beck, Bucureşti, 2005, p.29
Calitatea de cetăţean român arată în mod concret faptul că drepturile cu caracter
politic aparţin numai cetăţenilor români, indiferent dacă au sau nu şi alte cetăţenii. Acestă
condiţie se fundamentează pe nevoia de menţinere a coeziunii în cadrul comunităţii naţionale
şi pe considerentul că pentru a vota o persoană trebuie să fie complet integrată în societatea
din care face parte şi alături de care votează. Acest punct de vedere se îndreaptă contra
imigranţilor care ar putea fi mai puţin familiarizaţi cu problemele întâmpinate de statul
respectiv şi ar putea chiar să schimbe rezultatul votului, împiedicându-i astfel pe cetăţenii
majoritari să obţină ceea ce îşi doresc.

Vârstă minimă de 18 ani este apreciată ca vârsta la care orice tânăr are o dezvoltare
intelectuală corespunzătoare şi o maturitate care să îi permită să aprecieze importanţa
deciziei sale prin exercitarea acestui drept.

Concluzie

Putem afirma că anul 1989 a fost o poartă deschisă către libertate pentru toate țările
din estul Europei aflate sub oranduire comunistă ,deci și pentru Romania. Acesta este totusi
un adevar relativ, pentru ca in foarte multe dintre tari dupa 26 de ani se constata dupa parerea
mea schimbarea dictaturii proletariatului cu dictatura economicului prin “reprezentantii” sai.
Oricum, cred ca visul omenirii inclusiv al meu este indreptat spre un sistem social, in care de
pe urma bunastarii societatii sa profite toti membrii sai. Nu cred ca putem discuta despre
libertate si despre libertatea individului, decat in momentul in care venitul tuturor oamenilor
dintr-o tara le va asigura o viata decenta. In anul 2015 , in tara noastra exista o patura sociala
de maxim 10% care sunt foarte bogati, iar restul au libertatea de exprimare insa nu au cui sa
se adreseze, au libertatea de a-si cumpara mancare dar nu au destui bani pentru aceasta, au
libertatea de a se trata, de a-si cumpara o casa sau zece, o masina sau zece, au toate
libertatiile din lume.

Este adevarat că după 1989, din 4 in 4 ani am avut dreptul să ne alegem


reprezentantii care sa ne conducă aceasta libertate , însă este îngrădită de manipularea în masa
, facută prin toate formele mass-mediei , prin “daruri” electorale care sunt aplanajul exclusiv
al reprezentanțiilor , îmbogățițiilor peste noapte. Coraborate toate aceste aspecte ma intreb
anul 1989 ne-a adus libertatea?...
Bibliografie

1.Fulga, Gh, Societăţi şi sisteme politice contemporane, Editura Economică, Bucureşti, 2004.
2.Muraru, I, Alegerile si corpul electoral, editura All Beck, Bucureşti, 2005.
3.Amititeloae, A, Drept Constituţional şi Instituţii Politice, editura Junimea, Bucureşti, 2009.
4.Deleanu, I, Instituţii şi proceduri constituţionale-în dreptul român şi în dreptul comparat,
Vol I, Editura Servo-Sat, Arad, 2006.