Sunteți pe pagina 1din 81

MOTIVAŢIE,

Numai o viatǎ scurtǎ ne este acordatǎ pe planeta PǍMÂNT si fiecare trebuie sa-si punǎ
întrebarea:
“Cum as putea sǎ investesc în puterile mele asa încât sǎ aduc cel mai mare folos?”
“Cum as putea face mai mult pentru sǎnǎtatea mea si pentru folosul semenilor mei?”
Pentru cǎ viata, numai atunci are valoare când este folositǎ pentru atingerea acestor scopuri.
CUPRINS

CAPITOLUL I
I.1 NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE SI
FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL

CAPITOLUL II
I.1. INFECTIA URINARA (ITU)

CAPITOLUL III
INGRIJIREA PACIENTILOR CU INFECTIE URINARA

CAPITOLUL IV
CONCLUZII

CAPITOLUL V
BIBLIOGRAFIE
CAPITOLUL I

I.1 NOŢIUNI GENERALE DE ANATOMIE SI


FIZIOLOGIE ALE APARATULUI RENAL
Metabolismul celular produce CO2 si anumite substante finale provenite în special din
catabolismul proteic, aportul oxigen poate si el realiza cantitǎti excesive de anumiti electroliti
(apa, NaCl, diferite sǎruri minerale) care trebuie eliminati.
Plamânii elimina CO2 si alte substante volatile, iar substantele nevolatile inutilizabile sau în exces
sunt eliminate împreuna cu o anumita cantitate de apa, în cea mai mare parte prin rinichi si
accesorii prin sudoare si materii fecale. Prin eliminarea substantelor nevolatile rinichiul
reprezinta principalul organ care mentine constant volumul, concentratia electroliticǎ si reactia
chimica a lichidelor organismului.
Rinichiul mai are si alte activitati: prin secretia de renina contribuie la reglarea tensiunii arteriale,
prin eritropoietina controleaza eritropoieza, prin schimbarile ionice contribuie la mentinerea
echilibrului acido-bazic.
APARATUL SECRETOR se compune din:
- rinichi, orgene de excretie,
- cai urinare:
- calice-mici
- calice-mari
- pelvis renal
- uretere
- vezica urinara
- uretra.
I.1.a RINICHI
Sunt organe pereche situate retroperitonal, de o parte si de alte a coloanei vertebrale lombare.
Rinichiul are forma caracteristica, circa 300 grame, are doua fete (anterioara si posterioara) si
doua margini (laterala convexa si mediala concava).
In zona marginii concave se gasesc hilul si pediculul renal în care se vad vasele renale (artera si
vena), uretrul si fibre nervoase vegetative.
Selectionând rinichiul în lungul liniei mediane, din partea convexa spre cea concava se observa:
- papilele si calicele renale: formatiuni membroase prin care se scurge urina;
- parenchimul renal, cu structura zonala: corticala si medulara.
Zona corticala este formata în principal din glomeruli, tubi uriniferi si vasele de sânge care le
apartin. Zona medulara contine 6-18 piramide renale (Malpighi), formate din tubi colectori care
dreneaza mai multi nefroni.
Piramidele sunt orientate cu baza spre periferie si vârful spre sinusul renal, deschizându-se în
papilele renale, acestea se deschid în calicele mici care conflueaza formând calicele mari (2-3) si
apoi pelvisul renal (bazinet) continuat cu ureterul.
O piramida Malpighi cu substanta corticala din jurul sau formeaza un lob cortical.
NEFRONUL
Este unitatea morfofunctionala renala; îndeplineste toate procesele complexe care au ca rezultat
formarea urinii. Nefronul este alcatuit duntr-o capsula si un tub unifer lung.
Capsula Bowman, extremitatea pronimala, închisa dilaterala a nefronului, are forma unei cupe cu
pereti dubli, marginind o cavitate ce continua lumenul tubului. In adâncitura capsulara se afla un
ghem de 4-12 bucle capilare (glomerul), care rezulta prin diviziunea arteriolei aferente si care se
reunesc la iesirea din capsula, în arteriola aferenta. Capsula împreuna cu glomerulul alcatuiesc
capsulul renal Malpighi.
Segmentul pronimal al tubului urinifer este constituit dintr-o portiune contorta, tubul contort
proximal (care se afla în cortica renala) si este format dintr-un strat de celule a caror membrana,
spre lumen, prezinta o “margine în perii”, formata din microvili, care maresc mult suprafata
membranei.
Segmentul intermediar (ansa Heule), subtire este format din doua brate (descendent si ascendent)
unite între ele printr-o bucla, are epiteliul turtit, fara microviri. Nefronii care au glomerulii în
zona corticala externa are ansa Heule scurta, în timp ce nefronii cu glomeruli în zona externa a
corticolei (juntamedulari) are ansa lunga, care coboara profund în medulara.
Segmentul distal este format dintr-o portiune dreapta, ascendenta, care ajunge în corticala în
vecinatatea glomerulului propiu, în imediat contact cu arteriala aferenta. La acest nivel epitelul
tubular, la fel ca si celulele musculaturii netede a arteriolei aferente, prezintǎ modificari si
formeaza aparatul juxtaglomerular care secretǎ reninǎ. Urmeaza o portiune contortǎ situata în
întregime în corticala. Mai multi tubi distali se unesc si se deschid în tubul colector din structura
piramidelor Malpighi.

VASCULARIZAŢIA RENALĂ
Este extrem de bogata, primind 20-25% din debitul cardiac de repaos. Artera renala, ramura a
aortei abdominale, patrunde prin hil si apoi se împarte în ramuri interlobare (între piramide), din
care se desprind arterele arcuate, ce formeaza o ansa în jurul bazei piramidelor, arterele
interlobulare, din care glomerulul. Dupa ce se regrupeaza în arteriole, se capilarizeaza din nou în
jurul tubului respectiv (în medulara) si se deschid în venele interlobulare, apoi în venele arcuate.
Venele, având un traiect aproape asemanator cu cel al arterelor, se colecteaza în vena renala care
se deschide în vena cava inferioara.

INTERVAŢIA RENALĂ
Provine din plexul situat în hilul organului format în majoritate din fibre simpatice, dar si din
câteva fibre parasimpatice venite prin nervul vag. Fibrele nervoase, situate perivascular, se
distribuie celulelor musculare din peretele arteriolar si componentelor tubulare.

I1b. FORMAREA URINEI


Mecanismul de formare a urinei cuprinde trei procese fundamentale:
- ultrafiltrarea plasmei la nivel glamerular;
- reabsorbtia;
- secretia anumitor constituenti în tubi.

ULTRAFILTRAREA GLOMERULARĂ
Este un proces dirijat de forte fizice în urma caruia aproximativ 20% din cantitatea de plasma
care iriga rinichii trece prin membrana filtranta glomerulara, extrem de subtire, în cavitatea
capsulara. Membrana filtranta nu se comporta ca o membrana inerta ei, prin proprietatile ei
fizico-chimice, permite trecerea selectiva doar a unor constituenti si blocheaza trecerea altora.
Ultrafiltratul glomerular (urina primara) are o compozitie electrolitica identica cu cea a plasmei;
dar este lipsit de proteine, deci este o plasma deproteinizata. Ultrafiltrarea glomerulara este
rezultatul presiunii efective de filtrare, care se exercita la nivelul capilarelor glomerulare si
reprezinta suma algebrica a unor presiuni care controleaza schimburilor lichidiene la nivelul
tuturor capilalelor din organism.

CONSTITUENT U.M. FILTRARE REABSORŢIE SECREŢIE EXCREŢIE


APA (1) 170 168,5 - 1,5
+
Na (mEq/l) 26000 25850 - 150
+
K (mEq/l) 900 900 100 100
-
Cl (mEq/l) 18000 17850 - 150
UREE (moli) 870 460 - 410
CREATININA (moli) 12 1 1 12
ACID URIC (moli) 50 49 4 5
GLUCOZĂ (moli) 800 800 - 0
La nivelul tubilor uriniferi au loc procese extrem de active, anumiti constituenti ai ultrafiltrajului
fiind reabsorbiti complet (glucoza) sau doar partial (Na+, Cl-, Uree), altii fiind initial reabsorbiti si
apoi secretati (K+).
Reabsorbtia tubulara
Este procesul prin care sunt recuperate anumite substante utile organismului din ultrafiltratul
glomerular, mentinându-se astfel homostazia lor plasmatica. Procesul este selectiv, în sensul ca se
realizeaza maximal pentru fiecare substanta într-un segment tubular prin actiunea unor
mecanisme celulare specifice, fiind conditionat de debitul substantei respective si de necesitǎtile
organismului. Reabsorbtia (transportul) diferitilor constituenti din ultrafiltrat prin peretele tubului
urinifer se face prin mecanisme active si pasive. Transferul activ se realizeaza contra unor
gradiente de concentratie sau electrice, necesitând un consum de energie furnizata prin hidroliza
ATP. Mecanismele de transport, activ au capacitate limitata pe unitatea de timp si intervin în
reabsorbtia glucozei, anumitor aminoacizi, acidului uric, unor vitamine (B12, C), fosfatilor
anorganici, sulfatilor si a principalilor ioni ai filtratului (Na+, k+, HCO3).
Transportul pasiv se face sub actiunea unor gradiente fizico-chimice nu necesita consum
energetic, nu este limitat de o capacitate maxima si contribuie la resorbtia a trei constituenti
principali ai ultrafiltrajului: apa ureea si Cl-.
Apa se reabsoarbe în toate segmentele tubului, cu intensitati diverite, pe baza legilor difuziunii si
a osmozei, astfel încât din cei 125 ml filtrati glomerular pe minut, în vezica ajunge numai
1ml/min (deci se absorb 124ml). În tubul contort si mai ales în cel colector se realizeaza
reabsorbtia facultativa a apei si Na+ sub controlul ADH si aldosteronului, ajustându-se eliminarile
în functie de starea de hidratare a organismului.

SECREŢIA TUBULARĂ
Este procesul invers celui de reabsorbtie, transportând anumite substante din capilarele
peritubulare în lumenul tubului. Are rolul de a elimina atât substantele straine organismului, cât si
substantele prezente obisnuit în sânge (K+, acid uric), unele numai când se afla în concentratii
mari (creatina). Se realizeaza activ si pasiv.
Secretia activa, având sediul la nivelul tubilor pronimal si distal, se face împotriva unor gradiente
electrochimice si de aceea necesita un consum energetic ridicat (secretia de H +). Prin eliminarea
H+ tubii detin un rol fundamental în mentinerea echilibrului acido-bazic al organismului.
Secretia pasiva implica transportul unor constituenti în sensul gradientelor de concentratie si de
aceea nu necesita consum energetic direct. Acest mecanism intervine în secretia K +, a bazelor si a
acizilor slabi.

I1c REGLAREA ACTIVITĂŢII RENALE


Se face pe cale nervoasa (activitatea glomedulara) si pe cale umorala (activitatea tubulara).

REGLAREA NERVOASĂ
Se realizeaza prin fibrele vegetative care se distribuie arteriorelor, glomerulului si tubilor.
Sistemul vegetativ nu contribuie direct la controlul elaborarii urinei, ci doar indirect, prin
influentarea conditiilor de irigatie renala. De altfel, se stie ca rinichiul denervat si chiar
transplantat continua sa functioneze aproape normal. Stimularea nervilor renali si a unor zone
presoare din bulb, hipotalamus si scoarta cerebrala determina vasoconstrictie renala si scaderea
diurezei pâna la anurie. Stimularea nervilor vegetativi renali produce si scaderea eliminarilor
urinare de Na+, prin cresterea reabsorbtiei tubulare a ionului.

REGLAREA UMORALĂ
Considerata a detine rolul principal, se realizeaza de mai multi hormoni. Hormonul antidiuretin
(A.D.N.), secretat de nucleii hipotalamici si eliberat din neurohipofiza, controleaza eliminarile
urinare de apa, actionând la nivelul segmentului distal al nefronului. Sub actiunea AND creste
reabsorbtia de apa în tubii distali si colectori, concomitent cu diminuarea volumului si cresterea
concentratiei urinei.
Mineralocorticoizii, în special aldosteronul, controleaza eliminarile urinare de Na+ si K+ la nivelul
segmentului distal al nefronului, stimulând reabsorbtia de Na+ si excretia de K+.
Parathormonul mobilizeaza sarurile minerale din oase, stimuleaza eliminarile renale de fosfati, K +
si retine Ca+ si Na+. Hormonii tiroidieni intensifica metabolismul celular, în special pe cel protidic
si prin cresterea generarii de produsi finali de metabolism, maresc diureza, acelasi efect având si
alterarea legarii apei si a sarii în tesuturi.
Rinichiul în conditii de irigatie insuficienta sau ca urmare a unor modificari ale compozitiei
chimice a urinei ajunsa în tubii distali, descarca o enzima-renina-care actionând asupra unei
globuline plasmatice, produce angiotensina I, care se transforma enzimatic în plasma si tesuturi în
angiotensina II, cel mai puternic vasoconstructor natural si stimulator al secretiei de aldosteron.
La nivelul renal, angiotensina II, actionând asupra musculaturii arteriorelor glomedulare modifica
intens rata filtrarii si prin aldosteron influenteaza eliminarile urinare de Na+ si K+.

I1d MICŢIUNEA
Urina elaborata de rinichi ajunge prin tubii colectori la nivelul papilelor, umple calicele si
bazinetul, apoi prin contractia acestora, este eliminata în ureter. Prin unde de contractie urina este
transportata de-a lungul ureterului pâna în vezica urinara.
VEZICA URINARĂ

Este un organ cavitar muscular în care se acumuleaza urina între mictiuni. Urina, descarcata în
jeturi prin cele doua orificii ureterale, nu poate reflua în uretere din cauza ca acestea au traiect
oblic în peretele vezical si nici nu poate curge prin uretra, deoarece colul vezical este prevazut cu
doua sfictere, unul neted, involuntar care înconjoara începutul uretrei si celalalt striat, controlat
voluntar.
Vezica urinara are proprietatea de a-si mari capacitatea în timpul umplerii, fara modificari
importante ale tensiunii peretilor si ale presiunii intravezicale. Aceasta propietate, denumita
plasticitate, este rezultatul unei adaptari a tonusului musculaturii vezicale la cresterea
continutului.
Înregistrarea presiunii intravezicale a aratat ca, dupa o usoara crestere initiala la primele jeturi de
urina, presiunea înregistreza un platon în tot timpul umplerii vezicale pâna la volumul de 300-400
ml, când are loc o crestere brusca a presiunii si este declansata mictiunea reflexa când
împrejurarile permit.
Prima senzatie de plenitudine vezicala este perceputa la un volum de 100-150ml, la 150-200ml
este resimtita prima dorinta de mictionare, iar peste capacitatea fiziologica vezicala (250-400ml)
apar contractii puternice ale musculaturii peretelui vezical, care determina senzatia necesitatii
imperioase de a urina.
Mictiunea este rezultatul unor reflexe declansate de distensia peretilor vezicali. Impulsurile
aferente sunt transmise unui centru lombar (simpatic), de unde se descarca impulsuri aferente
care, prin fibrele hipogastrice, inhiba contractiile, relaxeaza muschii vezicali si întaresc tonusul
sfincterului neted al colului vezical.
Concomitent distensia vezicala declanseaza impulsuri care ajunse la maduva pe calea nervilor
rusinosi sunt conduse apoi pe cai aferente nespecifice spre centrii nervosi superiori, ajungând
pâna la nivelul scoartei cerebrale, determinând senzatia de a urina.
Daca mictiunea nu este posibila, impulsurile pornite de la cortex, prin centrii medulari, inhibǎ
tonusul muschiului vezicul, concomitent maresc tonusul sfincterului extern, marind continenta
vezicala. Daca conditiile permit, are loc mictiunea.
Refluxul mictiunii este declansat de distensia vezicala, impulsurile ajung pe fibre averente din
nervii pelvici la un centru sacrat parasimpatic al mictiunii, de unde se descarca impulsuri care tot
prin fubre al enervilor pelvici produc contractia musculaturii vezicii si relaxarea sfincterului
intern al colului vezical. Concomitent are loc relaxarea voluntara a sfincterului extern striat si
urina începe sa se evacueze din vezica.
Procesul evacuarii este ajutat de contractia musculaturii abdominale si a diafragmului care,
crescând presiunea intraabdominala, comprima vezica. Reflexul medular al mictiunii este
controlat de numerosi centrii supramedulari cu rol facilitar sau inhibitor.

Cistita acuta
Simptome
Printre simptomele cistitelor acute se numara:
- disurie (disconfort la urinat)
- poliurie (cresterea numarului de mictiuni zilnice)
- nicturie (mictiuni in timpul noptii)
- incontinenta urinara (pierdere involuntara de urina)
- enurezis nocturn (incontinenta urinara in timpul noptii)
- dureri uretrale
- dureri suprapubiene
- dureri lombare joase
- hematurie (sange in urina)
- febra este neobisnuita.
Simptomele debuteaza, de obicei, dupa un contact sexual ("cistita din luna de miere"). Pana la
30% din persoanele cu simptome de cistita au, de fapt, o pielonefrita subacuta (nu la fel de
zgomotoasa ca si cea acuta, motiv pentru care se poate pune eronat diagnosticul de cistita), in
special daca simptomele dureaza de mai mult de 1 saptamana.

Diagnosticul diferential
Poliuria si senzatia imperioasa de urinat pot fi determinate atat de cistite cat si de:
- infectii de tract urinar
- diuretice
- cafeina
- ceai
- unele medicamente, ca de exemplu teofilina
- cistite interstitiale
- vaginite
- sarcina
- tumori pelviene
- boala inflamatorie pelvina
- hiperplazia prostatica benigna (la barbati) etc.
Cauze
Cistitele se datoreaza infectiilor cu:
- bacterii care colonizeaza colonul dintre care Escherichia coli in aproximativ 75-95% din cazuri
- Klebsiella in aproximativ 5% din cazuri
- Enterobacter
- Proteus
- Pseudomonas.
Investigatii
Sumarul de urina (urina este recoltata din mijlocul jetului urinar din prima urina de dimineata)
poate releva:
- pozitivarea esterazei leucocitare sau piuria (leucocite in urina, cunoscut popular ca fiind puroi in
urina). Aceasta inseamna mai mult de 5 leucocite pe un camp microscopic de citire. Cu toate
acestea, aproximativ 30% din aceste analize urinare sunt fals negative, astfel incat pacientii pot
avea cistite si sumare de urina normale.
- bacteriuria. Aceasta inseamna mai mult de 5 microorganisme (bacterii) pe campul de citire
microscopic
- pozitivarea stick-ului urinar pentru nitrati
- hematuria macroscopica (vazuta cu ochiul liber) sau microscopica (vazuta doar cu ajutorul
microscopului).
Urocultura va releva cresterea a mai mult de 100.000 microorganisme per mililitrul de urina. Cu
toate acestea, 100 microorganisme / ml poate fi predictiva pentru o cistita.

Tratament
Prezenta simptomelor clasice la un pacient care a avut o infectie de tract urinar anterioara
documentata (bilete de iesire din spital, scrisori medicale, retete) este aproximativ 70% predictiva
pentru o infectie de tract urinar actuala, astfel ca tratamentul poate fi instituit, chiar in absenta
analizelor urinare pozitive. Trebuie facut, de asemenea, diagnosticul diferential al simptomelor,
deoarece exista multe alte cauze ale acestor simptome, la femei fiind in special vaginita.
Tratamentul consta in antibiotice. Poate fi folosita o schema de tratament de 3 zile in cazul
femeilor tinere, active sexual (preferabil cu un medicament cu administrare zilnica unica,
deoarece creste complianta, scade riscul de recidiva fara a creste numarul de efecte adverse) sau o
schema standard de 7-10 zile.
Schema de tratament standard de 7-10 zile este recomandata la:
- femeile insarcinate
- varstnici
- barbati
- copii
- persoanele cu infectii de tract urinar recurente
- diabetici
- persoanele cu simptome durand de mai mult de o saptamana, care au risc crescut de pielonefrita.
Ineficienta unei cure de tratament de 3 zile indica, adesea, o infectie in tractul urinar superior
(rinichi) si necesita o cura de antibiotice de 10-14 zile.
Ineficienta dupa cea de-a 14 zi de tratament sugereaza o infectie renala profunda si necesita o
cura de antibiotice de 4-6 saptamani.
Urmatoarele antibiotice pot fi folosite, atat in schemele de tratament scurte (3 zile), cat si in cele
lungi (7-10 zile):
- Trimetoprim-sulfametoxazol - se administreaza per os, fiind un medicament preferat in general,
datorita costului scazut si ratei de eficienta superioara fata de Amoxicilina si Cefalosporine.
- Florochinolone - Ciprofloxacin 250-500 mg/zi per os; Levofloxacin 250-500 mg/zi per os;
Norfloxacin 1 g/zi per os.
- Cefalosporine orale -Cefalexin 250-500 mg/zi per os. Nu este la fel de eficient ca si
Trimetoprim-sulfametoxazol.
- Nitrofurantoin - 50-100 mg/zi seara, in timpul mesei, deoarece absorbtia este crescuta in acest
mod.
- Alte antibiotice - Doxiciclina 100mg/zi per os timp de 7 zile, Amoxicilina-Acid clavulanic (un
medicament compus din doua componente), deoarece Amoxicilina singura are o eficienta
inferioara.
In cazul in care rezultatul uroculturii (aflat dupa inceperea tratamentului antibiotic) indica
rezistenta microorganismului la antibioticul prescris, se recomanda schimbarea antibioticului,
doar in cazul in care pacientul este inca simptomatic. Multe antibiotice ating un nivel crescut in
urina, astfel incat testarea standard a sensibilitatii microorganismului la aceste antibiotice sa nu
reflecte sensibilitatea in vivo.

Alte optiuni terapeutice


Poate fi luat in considerare un anestezic al vezicii urinare, cum ar fi Fenazopiridina hidroclorida
200 mg de 2 ori pe zi, care amelioreaza complet si rapid simptomele. Cei care iau acest
medicament, trebuie sa fie avertizati ca acesta coloreaza urina si lacrimile in galben. Astfel ca,
acestia nu trebuie sa poarte lentile de contact pentru ca se vor ingalbeni.
Consumul crescut de lichide este, de asemenea, important in tratarea cistitelor.

Cistita cronica
Simptome
Pana la 20% dintre femeile cu cistita acuta vor face infectii urinare recurente. In timpul
recurentelor, microorganismul raspunzator trebuie identificat prin urocultura, pentru a se
identifica diferentele care apar intre recaderi. Infectiile multiple determinate de acelasi
microorganism sunt, prin definitie, infectii de tract urinar complicate.
Simptomele sunt similare cu ale cistitelor acute, variind ca severitate.

Investigatii
- sumarul de urina arata o bacteriurie semnificativa si poate releva orice grad de piurie.
- urocultura va fi pozitiva de cele mai multe ori pentru Escherichia coli.
Piuria in absenta bacteriuriei este sugestiva pentru o infectie cu Mycobacterium tuberculosis sau
Chlamydia.
Urografiile excretorii si retrograde si cistografia mictionala pot releva urmatoarele stari
patologice asociate:
- uropatie obstructiva (o obstructie la diverse nivele ale tractului urinar)
- reflux vezico-ureteral (refluarea urinii din vezica urinara in uretere)
- pielonefrita atrofica
- fistule vezico-vaginale sau vezico-enterice (comunicari intre vezica urinara si vagin sau
intestine).

Tratament
Tratamentul se bazeaza pe rezultatele testelor de susceptibilitate a microorganismului la
antibiotice (numite antibiograme), dar este unul empiric (fara a stii ce microorganism este
implicat, adica fara a stii rezultatul uroculturii si antibiogramei), pana cand rezultatele sunt
disponibile.
Profilaxie
In cazul femeilor care au mai mult de 3 infectii urinare recurente pe an, documentate prin
uroculturi, se recomanda:
- tratament instituit de pacienta insasi la aparitia simptomatologiei, fie cu schema scurta de
tratament, fie cu cea lunga.
- profilaxia postcoitala (dupa contact sexual) cu Trimetoprim - sulfametoxazol 1 singura tableta
postcoital. Fluorochinolonele in doza unica zilnica pot fi folosite ca tratament de linia a doua.
Pacientiilor li se recomanda mictiunea dupa contactul sexual, desi beneficiul este pus sub semnul
intrebarii.
- profilaxia continua zilnica cu Trimetorprim-sulfametoxazol o singura doza zilnica crescuta sau
Nitrofurantoin 50-100 mg/zi sau o Fluorochinolona (de exemplu Levofloxacin 250 mg/zi)

Alte masuri preventive (valabile atat pentru cistita acuta cat si pentru cistita cronica)
- s-a dovedit ca sucul de merisor reduce piuria si bacteriuria prin impiedicarea atasarii E.coli de
celulele tractului urinar
- consumul crescut de lichide este folositor
- folosirea diafragmei ca metoda contraceptiva poate exacerba recurentele infectiilor urinare
datorita golirii incomplete a vezicii urinare
- cremele estrogenice pentru uz vaginal (0.5-2 g zilnic administrat intravaginal) diminueaza
incidenta infectiilor de tract urinar la femeile la menopauza
- folosirea Nonoxinol-9 este asociata cu cresterea incidentei bacteriuriei
- dupa defecatie trebuie facuta o toaleta corecta ( si anume, sa se stearga din fata in spate), pentru
a evita introducerea microorganismelor din jurul anusului in uretra.
- nu este nici o dovada a reducerii incidentei cistitelor prin evitarea bailor frecvente. Cu toate
acestea, sapunurile iritante trebuie evitate.

Cistita interstitiala
Simptome
- poliurie
- senzatie imperioasa de urinat
- in rare cazuri, incontinenta urinara imperioasa, cu durere periuretrala si suprapubiana care se
amelioreaza dupa mictiune
- hematurie la finalul jetului urinar

Cauze
- necunoscute
- posibil procese autoimune sau alergice.

Diagnostic
Diagnosticul se pune de catre un medic specialist urolog, prin cistoscopie (facuta cu anestezie),
care poate fi sau nu insotita de biopsie.

Tratament
- simptomele se pot ameliora cu Fenazopiridina.
- instilatiile vezicii urinare cu Dimetil-sulfoxid pot fi eficiente, desi sunt costisitoare si au o
eficacitate limitata la aproximativ 38%, efectele putand aparea chiar si la 9 luni de tratament.
- acidul hialuronic
- instilatiile vezicale cu heparina
- hidroxizina in doze standard de 75 mg seara la culcare
- antidepresive triciclice.

Cistita radica
Cistitele radice sunt cistitele care apar ca efect advers al radioterapiei in cancere. Simptomele
apar dupa luni de zile de la incheierea radioterapiei.
Uroculturile pot fi pozitive sau negative.
Cistita hemoragica noninfectioasa
Cistita hemoragica noninfectioasa poate aparea dupa radioterapie sau tratament cu
Ciclofosfamida.
Adesea, hemoragia vezicala este severa. In aceste cazuri, se recomanda consultul urgent al unui
medic specialist urolog.
Uretrita
Pacientii pot avea simptome de cistita, piurie, dar uroculturi negative.
Cauzele sunt:
- Infectiile cu bacterii colonice
- Infectii cu Chlamydia
- Infectii cu Neisseria Gonorrhoeae
- Infectii cu Trichomonas
- Vaginite
Tratamentul uretritelor este identic cu cel al chlamydiazelor sau gonoreei.
Bacteriuria asimptomatica
Diagnosticul necesita mai mult de 100.000 colonii/ml ale aceluiasi microorganism din doua probe
de urina diferite sau mai mult de 100 microorganisme/ml la o singura determinare din urina
recoltata prin cateterizare vezicala.
Trebuie diferentiata de contaminarea cu bacterii vaginale sau uretrale, atribuita unei recoltari
defectuoase a probei de urina.
Tratamentul se face pe baza uroculturii si antibiogramei, nefacandu-se empiric.
Singurii pacienti carora li se recomanda tratarea bacteriuriei asimptomatice sunt:
- femeile insarcinate
- pacienti cu antecedente de proceduri urologice (diverse tehnici invazive)
- cei care au fost recent cateterizati vezical
- pacientii cu mielita diabetica
- copiii.
In cazul batranilor nu se recomanda tratarea bacteriuriei asimptomatice.
CAPITOLUL II

I.1. INFECTIA URINARA (ITU)

DEFINIŢIE:

Infectia tractului urinar (ITU) este o infectie bacteriana care afecteaza vezica urinara, rinichii,
ureterele sau uretra. Aceste organe si tuburi alcatuiesc tractul urinar. Cele mai multe ITU sunt
infectii fie ale vezicii urinare fie ale rinichiului.
La adultul sanatos ITU sunt rareori severe. Cu toate acestea, ITU pot determina lezarea
rinichiului punand chiar viata in pericol daca nu sunt tratate prompt, in special la persoanele care
asociaza si alti factori ce predispun la complicatii. In mod obisnuit cauzele infectiilor urinare sunt
reprezentate de bacteriile ce patrund in uretra si ascensionarea acestora in tractul urinar. Bacteriile
de la nivelul intestinului gros, prezente in fecale reprezinta cea mai comuna sursa de infectie a
tractului urinar. Una dintre cele mai probabile cauze a ITU la femeie e reprezentata de raportul
sexual care favorizeaza introducerea bacteriilor in uretra. Atat femeile cat si barbatii pot face ITU
daca intarzie sa urineze. Alte cauze ce favorizeaza dezvoltarea ITU sunt reprezentate de
obstructiile sau problemele tractului urinar.

Mai putin obisnuit este ca bacteriile din sange sau sistemul limfatic sa ajunga in tractul urinar.
Cineva poate avea ITU daca are unele din urmatoarele simptome:

- durere sau arsuri cand urineaza (disurie)

- nevoia de a urina frecvent si eliminarea unei cantitati mici de urina

- sensibilitate sau greutate in partea de jos a abdomenului

- urina tulbure sau urat mirositoare

- durere intr-o parte, in spate sub cutia toracica (durere in flanc)

- frison si febra

- greata si varsaturi.

Marea majoritate a ITU sunt diagnosticate pe baza simptomatologiei si a sumarului de urina.


Urocultura poate fi folosita sa confirme suspiciunea de ITU dar nu este intotdeauna necesara.
Multe dintre cadrele medicale prescriu antibiotice in cazul unei ITU fara sa astepte rezultatul
uroculturii daca simptomele si rezultatele sumarului de urina sugereaza o ITU.
Mai mute teste pot fi facute daca simptomele nu se amelioreaza sub tratament sau infectia poate
fi complicata prin sarcina, diabet, litiaza renala (piatra la rinichi), marirea prostatei sau alte
afectiuni. Majoritatea ITU pot fi tratate cu succes cu antibiotice pe cale orala. Perioada de
tratament depinde de localizarea infectiei (vezica sau rinichi), sex si varsta precum si de prezenta
sau absenta conditiilor ce favorizeaza complicatiile cum ar fi diabetul, probleme ale prostatei si
sarcina.
Infectiile tractului urinar sunt printre cele mai comune infectii bacteriene ale organismului si
oricine si la orice varsta poate avea o ITU. Dar cel mai mare grup afectat de ITU este de departe
cel al femeilor tinere si de varsta medie active sexual. Copiii si persoanele invarsta de ambele
sexe au un risc crescut de a dezvolta ITU comparativ cu alte grupuri de varsta.

CLASIFICARE
-ITU inalte
-pionefrita (abcesul renal), pionefroza, abcesul
perinefric ;
-clinic :durere lombara, febra> 38, simptome de infectie sistemica
-ITU joase
-cistita bacteriana acuta si cronica, pericistita, uretrite acute si cronice nespecifice, periuretrite
- clinic : polachiurie,imperiozitate,disurie ,sensibilitate suprapubiana ,globul vezical
-infectiilegenitale la barbat
- prostatita acuta ,prostatita bacteriana cronica,prostatita nonbacteriana ,abcesul prostatic,empiem
vezicular,epididimita acuta :orhiepididimita acuta,epididimita cronica ;
-clinic : durere perineala ,ejaculare dureroasa ,hemospermie

CAUZE

Bacteriile ce intra in uretra si ajung in tractul urinar reprezinta cauza infectiilor de tract urinar.
O alta sursa de infectie e reprezentata de bacteriile ce colonizeaza (ce traiesc) in intestinul gros si
sunt prezente in scaun.

Raportul sexual favorizeaza introducerea bacteriilor in tractul urinar, in special la femei.


Cateterele (sondele), care sunt mici tuburi flexibile ce se introduc in vezica pentru a permite
urinei sa curga, reprezinta surse comune de infectie bacteriana la persoanele spitalizate o lunga
perioada de timp sau la cele care au aceste catetere permanent.
Ocazional bacteriile patrund din sange sau sistemul limfatic cauzand infectiile vezicii sau
rinichiului.
Litiaza renala (piatra la rinichi), marirea prostatei la barbati sau alte probleme de structura
(anomalii) ale tractului urinar pot contribui la ITU prin limitarea capacitatii organismului de a
elimina urina.

Unele femei datorita structurii genetice sunt predispuse sa faca ITU repetate (infectii recurente).

Factori de risc

Factori de risc la femeie

Infectiile tractului urinar (ITU) sunt mai frecvente la femeile cu activitate sexuala.
Factorii care cresc riscul ca o femeie sa aiba ITU sunt:

- activitatea sexuala, in special in cazul femeilor care folosesc diafragma si substante spermicide;
studiile arata ca o femeie poate sa faca de 3 ori mai frecvent ITU daca partenerul ei sexual
foloseste un prezervativ cu spermicid

- graviditatea: femeia gravida prezinta riscul de a face bacteriurie asimptomatica precum si


dezvoltarea unei infectii simptomatice; de asemenea este crescut si riscul de nastere prematura
- ITU anterioare

- folosirea de produse igienice ce contin deodorant

- consumul insuficient de lichide: consumul mare de lichide creste volumul de urina reducand
bacteriile din tractul urinar si vezica

- lipsa estrogenilor permite dezvoltarea bacteriilor ce cauzeaza ITU, favorizand multiplicarea


acestora mai rapid in vagin si uretra; femeile aflate in perioada de premenopauza si cele aflate la
menopauza, care nu iau estrogeni, au risc crescut pentru ITU.

Factori de risc la barbat

Factorii care cresc riscurile ITU la barbat sunt:


- afectiuni ale prostatei: barbatul devine predispus la ITU pe masura ce imbatraneste din cauza
problemelor prostatei, cum ar fi marirea prostatei (hiperplazia benigna de prostata) si prostatitele
- necircumcizia penisului

- sexul anal

- sexul neprotejat cu o femeie cu infectie vaginala

- infectia HIV.

Cateodata barbatii fac infectii de tract urinar fara complicatii. Cel mai frecvent ITU la barbati
sunt adesea legate de problemele prostatei. Acestea le fac mai dificil de tratat. Prezenta unei
prostate marite de volum care se intalneste frecvent la barbatii invarsta reduce posibilitatea
organismului de a elimina urina. ITU repetate indica prezenta unor prostatite, epididimite sau
prezenta altor probleme de tract urinar. Pentru mai multe informatii vezi articolul "Prostatita".

Factori de risc comuni (atat la femeie cat si la barbat)

Cativa factori se intalnesc atat la femei cat si la barbati. Acestia includ:

- purtatori de cateter urinar, cum adesea se intampla la adulti varstnici care sunt spitalizati pe
termen lung sau traiesc in unitati de ingrijire

- sondarea creste de asemenea riscul pentru bacteriurie asimptomatica

- litiaza renala (piatra la rinichi) sau alta obstructie a tractului urinar: acestea pot bloca scurgerea
urinei, crescand riscul de infectie bacteriana

- diabetul: persoanele care au diabet zaharat au risc crescut pentru ITU pentru ca sistemul lor
imunitar este afectat; de asemenea glicemia crescuta mult timp altereaza sistemul de filtrare a
rinichiului (nefropatie diabetica)

- probleme de structura ale tractului urinar; acestea pot fi prezente de la nastere sau sa apara mai
tarziu in viata.
Simptome

Semnele infectiei de tract urinar sunt reprezentate de:

- durere si arsura la urinare (disurie)

- necesitatea imperioasa de a urina frecvent dar eliminand o cantitate mica de urina

- urinari dese si mici cantitativ (pierderea controlului eliminarii urinei)

- durere sau simtirea unei greutati in abdomenul inferior

- urina ruginie sau rozalie

- urina urat mirositoare

- urina tulbure

- durere in spate chiar sub cutia toracica sau pe o parte a corpului (durere in flanc)

- frison si febra

- greturi si varsaturi.

Unele persoane pot avea bacterii in tractul urinar fara sa prezinte orice simptom. Aceasta situatie
este numita bacteriurie asimptomatica. Aceasta se regaseste in cateva situatii, cum ar fi in timpul
sarcinii sau inaintea interventiei chirurgicale de tract urinar dar de obicei este neglijata daca nu
apar simptome.

Alte cateva conditii severe, cum ar fi infectia vaginala sau iritarea vezicii cauzeaza
simptomatologie similara celei din ITU. Medicul evalueaza sanatatea persoanei daca are unul sau
mai multe din aceste simptome urinare, atitudinea terapeutica ulterioara depinzand in mare
masura de istoricul bolii si de modul cum va raspunde la tratamentul pentru ITU.

ETIOPATOGENIE
Infectia tractului urinar (ITU), in mod normal apare cand bacteriile patrund prin uretra si ajung la
nivelul tractului urinar, respectiv la vezica sau la rinichi.
Cand infectia bacteriana este prezenta (ITU), dar nu sunt prezente simptome, aceasta este numita
bacteriurie asimptomatica. Acest tip de infectie afecteaza femeia gravida precum si adultii care
necesita sonda pentru a urina. Bacteriuria asimptomatica poate duce la aparitia simptomelor, dar
in multe cazuri nu sunt prezente simptome. La femeia gravida poate cauza nastere prematura si
alte probleme daca nu este tratata.
In mod normal, ITU determina simptome urinare. In unele infectii moderate simptomele se
mentin asa pentru cateva zile. Majoritatea ITU se vindeca rapid cu tratament antibiotic la
domiciliu. Timpul necesar pentru tratarea infectiei si necesitatea de a efectua analize suplimentare
este in functie de localizarea infectiei (vezica sau rinichi), frecventa si gravitatea infectiei.
Infectiile rinichiului si ITU care sunt complicate de alti factori necesita tratament mai mult timp.
Complicatiile ITU nu sunt o regula dar pot sa apara. Complicatiile serioase sunt afectarea
permanenta a rinichiului, raspandirea infectiei (sepsis) care ameninta viata. Riscul este mai mare
daca infectia nu este tratata sau daca infectia nu raspunde la antibiotice.
Desi este posibil sa avem o revenire a aceleiasi infectii, majoritatea infectiilor recurente sunt
cauzate de o noua infectie. Aproximativ 20% pana la 30% dintre femei au infectii recurente. In
timp ce la barbati reaparitia infectiei, in mod normal inseamna fie esecul tratamentului fie
existenta unor probleme de afectare a tractului urinar (nu doar infectie), ITU la femeie rar pot fi
severe.

Consult de specialitate

Trebuie anuntat medicul cand apare durere la urinat sau alte semne de infectie a tractului urinar
(ITU) asociate cu:

- greata si varsaturi

- frison si febra

- durere de spate chiar sub cutia toracica, pe o parte a corpului (durere in flanc)

- sarcina.
De asemenea trebuie anuntat medicul si in urmatoarele situatii:

- daca au fost prezente semnele de ITU inainte iar acum au reaparut aceleasi semne

- daca au fost prezente semne minore de ITU care nu au disparut dupa 1 sau 2 zile, cum ar fi
durere sau arsura la urinat, urina urat mirositoare, necesitatea de a urina frecvent si putin

- prezenta de sange sau puroi in urina

- semne de ITU la diabetici

- cand sub tratament antibiotic pentru ITU semnele nu se amelioreaza sau cand dupa o ameliorare
pasagera acestea reapar (recurenta).

Expectativa vigilenta

La adulti, tratamentul la domiciliu al infectiilor minore de tract urinar (ITU) de obicei rezolva
problema. Pentru mai multe informatii privind masurile de tratament la domiciliu vezi capitolul
Tratamentul la domiciliu.

Tratamentul la domiciliu poate fi incercat pentru 1 pana la 2 zile cand semnele sunt minore.
Daca semnele persista mai mult de 1 pana la 2 zile sau sunt severe este nevoie de ajutorul
medicului.
Urmarirea cu atentie a evolutiei nu este valabila in urmatoarele cazuri:

- diabetici sau persoane cu alterarea sistemului imunitar

- gravide

- persoane peste 65 ani.

Investigatii
In prezenta semnelor de infectie a tractului urinar (ITU), evaluarea initiala efectuata de catre
medic poate include:

- istoricul de boala si examenul fizic

- examenul de urina (sumar de urina).

Medicul poate recomanda efectuarea culturii din urina, pentru a confirma diagnosticul de infectie
de tract urinar (ITU). Daca semnele, istoricul de boala si examenul analizei de urina orienteaza
diagnosticul spre o infectie de tract urinar necomplicata, atunci medicul poate incepe tratamentul
cu antibiotice fara sa mai astepte rezultatul uroculturii (cultura urinara).

Se recomanda urocultura:

- la femei cu semne neobisnuite de ITU, cum ar fi semne ce dureaza mai mult de 7 zile sau semne
de infectie la rinichi (pielonefrite)

- la barbati inainte si dupa tratamentul pentru ITU

- la orice persoana de peste 65 ani cu semne de ITU

- la diabetici, la cei cu alterarea sistemului imunitar si la cei cu probleme de structura a tractului


urinar
- daca semnele de ITU reapar dupa 3 zile de tratament; o cultura din urina poate identifica
bacteria care a cauzat infectia in asa fel incat sa poata fi utilizat antibioticul cel mai eficient
pentru bacteria respectiva

- dupa tratamentul ITU la persoanele cu infectie renala (pielonefrita) pentru a fi siguri de


vindecarea bolii

- pentru a testa la tinerele fete, prezenta bacteriuriei asimptomatice (prezenta bacteriei in urina
fara semne de boala).
Analize utilizate mai rar

Alte teste se efectueaza daca infectia nu raspunde la tratamentul cu antibiotice sau reapare la scurt
timp, daca infectia este complicata de alti factori sau in unele cazuri daca rinichiul este infectat.
Acestea sunt necesare pentru:

- determinarea cauzelor recaderilor, infectiilor cronice

- verificarea altor probleme ale rinichilor

- diagnosticarea anomaliilor structurale ale tractului urinar care pot predispune la ITU
- a determina daca infectia este cauzata de o bacterie neobisnuita

- a determina daca este alterat sistemul imunitar.

Analize utilizate in aceste cazuri:

- ecografie abdominala sau pelvina (abdomen inferior)

- cistouretrografie mictionala (radiografie cu substanta de contrast efectuata in timpul urinarii)

- cistometrie

- cistoscopie

- pielografie intravenoasa (radiografie cu substanta de contrast a tractului urinar).

Depistarea timpurie

Specialistii nu s-au pus de acord asupra importantei si eficientei costului, privind urmarirea
persoanelor cu risc crescut pentru ITU.

Se recomanda urmarirea gravidelor pentru depistarea bacteriuriei asimptomatice (prezenta


bacteriei in urina fara semne de boala).
Tratament

Majoritatea infectiilor de tract urinar sunt tratate cu succes cu antibiotice. Scopurile terapiei
antibiotice ale infectiilor de tract urinar inferior sunt atat ameliorarea simptomelor, eliminarea
infectiei si prevenirea recurentelor, precum si prevenirea aparitiei complicatiilor severe, cum ar fi
afectarea renala si septicemia (stare infectioasa generalizata cauzata de diseminarea unui germene
patogen). La femeile insarcinate scopul tratamentului este de a proteja de asemenea si fatul.

Tratament initial

La femeile cu infectii necomplicate de vezica urinara, durata tratamentului cu antibiotice este de


trei zile. La domiciliu se recomanda consumul unei cantitati mari de apa si de alte lichide
(ceaiuri, sucuri) favorizand astfel o diureza (urinare) frecventa cu golirea vezicii urinare de
fiecare data. Nu sunt necesare alte analize daca simptomele se remit.

Antibioticele administrate oral (pe gura) sunt eficiente in infectiile rinichiului (pielonefrite), dar
in unele situatii cand afectiunea este mai grava sau pacientul are senzatie de greata, neputand lua
medicamentele pe cale orala este necesara o scurta internare pentru administrarea antibioticelor
pe cale intravenoasa (in vena). Infectiile rinichiului (pielonefrite) sunt de obicei mai grave decat
infectiile vezicii urinare (infectii ale tractului urinar inferior). Indata ce pacientul se simte mai
bine poate lua antibiotice din nou oral timp de doua saptamani. Dupa terminarea tratamentului
este necesar un nou examen de urina pentru a fi sigur de vindecarea infectiei.
Durata tratamentului antibiotic pentru infectiile de tract urinar poate fi mai lunga si sunt necesare
analize suplimentare atat inainte cat si dupa tratament in urmatoarele situatii:
- gravide

- persoane peste 65 ani

- persoane cu diabet zaharat sau persoane imunodeprimate (imunitate scazuta)

- barbati: infectiile de tract urinar la barbati necesita de obicei una sau doua saptamani de
tratament; sunt necesare si unele analize suplimentare si terapii specifice pentru problemele
prostatei (prostatite) si pentru bolile cu transmitere sexuala (infectia cu Chlamydia Trachomatis
sau gonoree).
Spitalizarea este obligatorie in cazurile unei infectii renale (pielonefrite) severe sau atunci cand
infectiile vezicii urinare sau ale rinichiului sunt complicate de alti factori.

Antibioterapia in ITU

Cele mai multe dintre infectiile de vezica urinara si infectiile renale necomplicate raspund la
tratamentul antibiotic. In cele mai multe cazuri daca simptomele (semnele) si examenul de urina
sugereaza o infectie de tract urinar trebuie inceput tratamentul cu antibiotice fara a mai astepta
rezultatul uroculturii (cultura urinii).

Timpul necesar pentru a primi tratament cu antibiotic depinde de localizarea infectiei, de varsta,
sex si factorii ce favorizeaza aparitia complicatiilor.

La femei cu infectii necomplicate de vezica urinara (cistite) de regula, durata tratamentului este
de trei zile. In trecut, tratamentul recomandat era de lunga durata, dar studii recente au aratat ca
tratamentul antibiotic de scurta durata este la fel de eficient avand mai putine efecte adverse.
Femeile cu infectie de vezica urinara care au avut recent o ITU sau au simptome de infectie ce
dureaza mai mult de 7 zile necesita terapie antibiotica timp de 7 zile.

Barbatii cu infectii de vezica urinara de obicei primesc tratament antibiotic timp de 7 sau 14 zile.
In cazul infectarii prostatei tratamentul antibiotic se poate prelungi pana la patru saptamani sau
chiar mai mult.

Barbatii si femeile cu infectii ale rinichilor (pielonefrite) trebuie sa ia antibiotic 10 sau 14 zile. In
cazurile severe acestia necesita spitalizare pentru a se efectua tratament intravenos (IV) si
administrare de fluide.

Barbatii si femeile cu varsta peste 65 de ani, cu diabet zaharat sau cu sistemul imun deprimat sau
cu alte probleme renale necesita terapie indelungata cu antibiotic.

Persoanele cu infectii renale care nu raspund la tratament sau cu infectii complicate, necesita de
asemenea terapie indelungata cu antibiotic.
Tratament in cazul agravarii bolii

Daca infectia de tract urinar nu se amelioreaza in urma tratamentului este necesara o noua
evaluare si adaugarea unui antibiotic nou la schema de tratament.

Spitalizarea este obligatorie daca infectia ajunge la rinichi si afecteaza functionarea lui sau daca
se raspandeste in tot organismul (septicemie). Aceste complicatii nu apar de obicei, fiind foarte
rare la persoanele care nu mai au alte afectiuni. Persoanele care au un risc crescut de a face
infectii severe ale tractului urinar sunt cele imunodeprimate (imunitate scazuta), diabeticii, cei cu
obstructii ale tractului urinar netratate si cei cu alte probleme ale rinichiului si vezicii urinare.
Infectiile recurente ale tractului urinar sunt cauzate de obicei de un nou germen, mai rar de
acelasi germen.

Femeile cu infectii recurente de vezica urinara pot urma un tratament timp de doua pana la sase
saptamani, urmat apoi de tratament antibiotic profilactic (pentru a preveni aparitia bolii).
La barbati infectiile recurente de tract urinar sunt de obicei semne ale infectiei prostatei
(prostatite). Prostatita cronica este dificil de tratat si este nevoie uneori de pana la sase saptamani
de tratament antibiotic. La barbatii cu infectii de tract urinar sunt necesare de obicei analize
suplimentare, acestea fiind obligatorii in cazul infectiilor recurente.

Antibioterapia in infectiile recurente

Uneori la femeile cu infectii repetate medicii recomanda tratament antibiotic timp de 2 pana la 6
saptamani, urmat de terapia profilactica (preventiva) cu antibiotice. Terapia profilactica include
administrarea unor doze mici de antibiotice zilnic sau la doua zile alternativ, administrarea de
antibiotice dupa actul sexual (deoarece acesta este unul din factorii ce determina ITU la femeile
cu infectii recurente) si administrarea de antibiotice cand sunt prezente semnele de boala. Trebuie
sa discuti cu medicul tau despre terapia antibiotica corespunzatoare in cazul infectiei prezente.
Pentru femeia cu ITU recurente, medicul poate prescrie o terapie standard cu antibiotice pe care
femeia sa o foloseasca la primele semne de ITU. Aceasta reduce costurile si inconvenientele unor
examinari medicale. Permite de asemenea femeilor familiarizate cu semnele tipice de ITU sa
inceapa tratamentul fara intarziere. Medicul stabileste cazurile la care este potrivita strategia
autoterapiei. Daca se decide folosirea acestei strategii si apar semne certe de ITU, se aplica
tratamentul recomandat de medic si se urmareste evolutia semnelor de boala.

Medicul trebuie anuntat daca semnele de boala nu se amelioreaza si daca ITU apar mai frecvent
ca in trecut.

Tratamentul infectiei de vezica urinara se bazeaza adesea pe semne si pe analiza urinei, fara a fi
necesara o urocultura (depisteaza tipului de germen din urina). Diagnosticul infectiilor de tract
urinar (ITU) necomplicate este simplu de pus atunci cand semnele de boala sunt clare. Daca
acestea nu sunt clare sunt necesare analize suplimentare pentru a cauta una din urmatoarele
afectiuni:
- infectii ale rinichiului

- probleme de structura (anomalie) ale rinichilor ce cresc riscul de infectie

- infectii cauzate de o bacterie neobisnuita

- organism imunodeprimat (imunitate scazuta)

- semne de boala datorate unor cauze neinfectioase.

Disuria (dureri la urinat) alaturi de piurie (prezenta puroiului in urina) si urocultura (depisteaza
tipul germenului din urina) negativa orienteaza diagnosticul catre o infectie a uretrei. Acest tip de
infectie este intalnita frecvent in bolile cu transmitere sexuala.

Gravidele cu ITU cauzate de Streptococul de grup B au nevoie de tratament antibiotic si in timpul


travaliului pentru ca infectia cu streptococ de grup B sa nu se transmita nou-nascutului.

Tratament ambulator (la domiciliu)

Pacientul poate trata o infectie de tract urinar daca actioneaza rapid la aparitia primelor semne de
boala, ca de exemplu durerea si arsura in momentul urinarii. Tratamentul recomandat la domiciliu
include urmatoarele masuri:
- consumul unei cantitati crescute de apa, alaturi de ceaiurile de merisoare, in special in primele
24 de ore de la aparitia simptomelor; aceasta va determina formarea unei urini mai putin
concentrate si spalarea tractului de bacteriile ce pot cauza infectie (desi, in acest mod se modifica
unul din mecanismele de aparare al organismului, cei mai multi medici recomanda consumul
ridicat de lichide la o persoana cu infectie de tract urinar)

- urinarea frecventa si golirea completa a vezicii urinare de fiecare data

- pentru estomparea durerii se recomanda fie o baie calda de sezut, fie punerea unei perne
electrice in zona genitala (niciodata nu se recomanda folosirea pernei electrice in timpul
somnului).

Daca sunteti o femeie cu infectii frecvente de tract urinar necomplicate, medicul va recomanda de
regula o terapie cu antibiotice daca prezentati semnele ITU. In cazul in care sunteti sigura ca
simptomele (semnele) pe care le aveti sunt cele ale unei ITU urmati sfatul medicului de a lua
medicatia si de a va monitoriza (urmari) semnele de infectie. Trebuie anuntat medicul in cazul in
care nu se amelioreaza semnele de boala sau daca aveti infectii urinare mai frecvent ca de obicei.

Optiuni de medicamente

Terapia antibiotica pentru tratarea ITU include:

- Sulfonamide (de exemplu Bactrim sau Septra)

- Trimetoprim (de exemplu Trimpex sau Proloprim)

- Fluorochinolone (Ciprofloxacin sau Floxin)

- Cefalosporine (Ceclor sau Duricef)

- Nitrofurantoin (Macrobid sau Macrodantin)

- Penicilina (Ampicilina sau Amoxicilina)

- Tetracicline (Tetraciclina sau Vibramicina).


Durerea si arsurile intalnite in ITU raspund la tratamentul cu Fenazopiridina.

Trebuie sa informati medicul daca sunteti insarcinata sau daca doriti o sarcina. Unele dintre
aceste medicamente sunt periculoase pentru fat.

Este important sa se administreze toate antibioticele prescrise de medic. Majoritatea pacientilor


incep sa se simta mai bine la scurt timp dupa inceperea tratamentului. Daca tratamentul este
intrerupt cand pacientul se simte mai bine, infectia poate sa reapara. Cand nu se administreaza
intreg tratamentul prescris pot sa apara bacterii rezistente la antibiotice. In acest caz antibioticele
sunt mai putin eficiente si infectia mai greu de tratat.

Multe bacterii au devenit rezistente la antibioticele obisnuite folosite impotriva lor. Acestea se
numesc bacterii rezistente la antibiotic. Rezistenta la antibiotice printre bacteriile care duc la
aparitia ITU este intr-o continua crestere in ultimele decenii. Medicul poate incerca diferite
antibiotice si diferite combinatii de antibiotice pentru a gasi medicatia adecvata sa distruga
bacteriile care cauzeaza ITU. Inainte de a incepe tratamentul cu un nou antibiotic, medicul poate
lua o proba de urina pentru a efectua cultura urinara. Rezultatul testelor acestei culturi ajuta in
luarea deciziei privind antibioticul ce va fi folosit in continuare.

Daca medicul va prescrie antibiotice, trebuie intrebat daca exista interactiuni ale medicamentelor,
pe care trebuie sa le ai in vedere. De exemplu, unele antibiotice folosite in tratamentul ITU fac
contraceptivele mai putin eficiente. In acest caz medicul va indica o alta metoda contraceptiva.
Antibioticele pot reduce de asemenea si eficienta warfarinei, un anticoagulant (face sangele mai
subtire) care scade riscul de accident cardiac si cerebral la persoanele cu acest risc.

Alte tratamente

Unele persoane cred ca sucul de mere de padure (merisoare) este eficient in tratarea si prevenirea
ITU. Aceasta alternativa este lipsita de riscuri dar trebuie sa se tina cont de concentratia crescuta
de zahar a sucului.

Profilaxie

Masuri profilactice la femei si barbati


- consumul crescut de lichide in fiecare zi: acesta determina urinare frecventa, in acest fel
curatand tractul urinar de bacterii

- evitarea abtinerii de a urina

- evitarea constipatiei

- unii oameni considera ca sucul de merisoare si vitamina C previn ITU.

Masuri profilactice la femei

- urinarea dupa actul sexual: aceasta este cea mai buna metoda de a preveni ITU la femei pentru
ca impiedica bacteriile sa ajunga in uretra

- evitarea folosirii diafragmelor si a prezervativelor acoperite cu substante spermicide (care


distrug spermatozoizii) deoarece acestea pot cauza ITU

- schimbarea frecventa a tampoanelor

- evitarea spalaturilor vaginale si a produselor de igiena intima (deodorante): acestea modifica ph-
ul local favorizand aparitia ITU.

Masuri profilactice la barbati

- mentinerea curata a organului genital (penis) mai ales in cazul in care nu este circumcis (de la
nivelul preputului bacteria poate ajunge la nivelul tractului urinar cauzand infectie).

Pielonefritele sunt inflamatii acute sau cronice care afecteza tesutul interstitial renal (spatiul
dintre nefroni). Importanta lor se datoreste frecventei mari si în continua crestere a infectiilor
urinare (cauza obisnuita a infectiilor interstitiale), gravitatii lor (20-60-60% conduc la R.C.de 3-4
ori mai mult decât G.N.A.).
Circa 15-20% din cadravele autopsiate prezinta leziuni de pielonefrita. Vârfurile de frecventa a
pielonefritei intereseaza nou-nascutul, copii mici pâna la vârsta de 2 ani. Incidenta este de 3 ori
mai mare la femeie comparativ cu barbatul.
ETIOPATOGENIE:
Germenii cei mai frecventi întâlniti sunt: Escherichia Colli (85-90%), Proteus, Klebsiella,
Piocianic, Stafilococ, Levuri. La pacientii sondati domina Klebsiella si Proteus, în timp ce
Piocianicul este întotdeauna semn de suprainfectie. În formele cronice se întâlnesc adesea
asocieri microbiene care agraveaza prognosticul.
Obisnuitii factori favorizanti sunt obstacolele de la nivelul cailor excretoare renale: afectiuni
renale congenitale, tumorile pelviene, la femei (fibrom, chist de ovar), tumorile prostatei la
barbati, hidronefroza, cistita, litiaza urinara, unele manevre urologice (sonda a`demeure,
cateterisme repetate).
ANATOMIE PATOLOGICĂ:
În pielonefrita acuta, mucoasa cailor uterine este inflamata, rinichii sunt mari si congestionati, iar
în spatiile interstitiale se gasesc limfocite polinucleare, edeme si microabcese.
În formele cronice, rinichii sunt mici, atrofici. Leziunile sunt initial tubulare. Ulterior, cuprind tot
nefronul si sistemul sau vascular.

I.2. CLASIFICARE
Pielonefrita se gaseste sub forma acuta si cronica.

PIELONEFRITA ACUTĂ
Tabloul chimic este de infectie urinara iar debutul nu se caracterizeaza întotdeuna prin semnele
generale de infectie: febra cu instalare bruna sau progresiva, frisoane, transpiratie, cefalee.
Manifestarile urinare constau în dureri lombare, mai frecvent unilaterale, surde sau cu caracter de
colica renala (polakiurie, adeseori nocturna si mictiune dureroasa)

DIAGNOSTICUL:
Se bazeaza pe doua semne capilare:
LEUCOCITURIA: este pusa în evidenta cu ajutorul probei Addis-Hamburger), se gasesc mai mult
de 5000 de leucocite.
BACTERIURIA: se gasesc mai mult de 100000 germeni/

EVOLUŢIA:
Este favorabila în conditiile unui tratament corect. Boala dureroasa 1-4 saptamâni.
Complicatiile sunt rare, dar cronicizarea este frecventa.

PIELONEFRITA CRONICĂ
DEFINIŢIE:
Boala cu evolutie cronica, carcterizata prin inflamatia tesutului interstitial renal, cu semne clinice
de suferinta precoce a tubilor renali, cu afectarea tardiva a glomerulilor si cu evolutie progresiva
spre insuficienta renala.
Se cunosc doua forme clinice:
-hematogena (rara);
-ascendenta (frecventa).
Este una dintre cele mai întâlnite afectiuni renale.

TABLOUL CLINIC:
Se contureza dupa luni sau ani de la episodul acut de pielonefrita. Intervalul de latenta este
întretaiat de recidive, fiecare puseu acut adaugând noi leziuni renale. Alteori evolutia este latenta,
diagnosticul fiind stabilit în faza de IR, de aici rezulta valoarea explorarilor bioligice. Când apar
si semne generale, acestea sunt de infectie cronica: stari subfebrile sau febrile intermitente,
cefalee, oboseala, scaderea apetitului si greutatii.

EVOLUŢIA:
Este îndelungata, prognosticul de obicei este sumbru.

DIAGNOSTICUL:
Se bazeaza pe semnele clinice, leucociturie si bacteriurie. Diagnosticul în stadiu de IR este
sugerat de poliuria cu densitate scazuta, pierderea de electroliti si acidoza.
I.3. SEMNE, SIMPTOME, MANIFESTĂRI DE DEPENDENŢĂ
1. DURERI LOMBARE: mai frecvente, unilaterale, surde sau cu caracter de colica renala.
2. FEBRĂ: debuteaza violent cu frson, febra (39-40oC).Uneori febra creste la 3-4 zile dupa
debut.
3. TULBURĂRI DIGESTIVE INTENSE: varsaturi, greata, balonare, constipatie alternând cu
semne diareice.
4. POLAKIURIE: disurie, nicturie.
5. SCĂDEREA APETITULUI si GREUTĂŢII
6. HIPERTENSIUNE ARTERIALĂ
7. ASTENIE, ANSIETATE
8. CEFALEE
9. TRANSPIRAŢII
10. ATINGEREA INTERSTIŢIULUI RENAL
11. STAREA GENERALĂ ALTERATĂ, manifestarile urinare fiind pe plan secundar.

PROBLEME:
 Alterarea ritmului cardiac si circulator;
 Alimentatie inadecvata cantitativ si calitativ;
 Eliminare urinara insuficienta calitativ si cantitativ;
 Dificultatea de a se odihni;
 Deficit de autoîngrijire;
 Alterarea imaginii de sine;
 Comunicare insuficienta la nivel afectiv;
 Dificultatea de a actiona conform propriilor credinte si valori;
 Neliniste fata de semnificatia propriei existente;
 Dificultate în a îndeplini activitati recreante;
 Lipsa cunostiintelor fata de afectiunea sa.

I.4. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE


LA INTEVENŢII AUTONOME, INTERVENŢII DELEGATE sI TRATAMENT DE
SPECIALITATE
I.4.a. PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA
INVESTIGAŢII
Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea si examinarea clinica a
bolnavului. Participarea acesteia este o datorie sau o obligatie profesionala. Ajutând medicul si
bolnavul, asistenta creaza un climat favorabil pentru relatia medic–pacient–asistenta.
Pentru aceasta, asistenta trebuie sa tina cont de urmatoarele sarcini:
-sa pregateasca fizic si psihic pacientul;
-sa pregateasca materialele si instrumentele necesare examinarii;
-sa asigure conditiile de desfasurare a examinarii;
-sa pregateasca documentele medicale (fisa de consultatii, foaia de observatie clinica, rezultatele
examinarii);
-asigura iluminatia necesara examinarii unor cavitati naturale a organismului;
-fereste pacientul de traumatisme, curenti de aer;
-asigura linistea necesara desfasurarii examenului;
-pregateste produse biologice ale pacientului, pentru a le arata medicului la vizita.
Examinarile de laborator efectuate produselor biologice si patologice le trece în fisele de
observatie. Completeaza simtomatologiile bolilor cu elemente obiective, exprimând modificarile
aparute în morfologia, fiziologia si biochimia organismului. Aceste elemente confirma sau
infirma diagnosticul clinic, reflecta evolutia bolii si eficacitatea tratamentului, confirma
vindecarea sau semnaleaza aparitia unor complicatii.
Utilitatea si obiectivitatea examinarilor de laborator depind de modul de recoltare al produselor
care se analizeaza si de modul cum se efectueaza examenul de laborator.
Recoltarea produselor este efectuata de asistenta medicala care trebuie sa respecte urmatoarele
norme generale:
-orarul recoltarilor;
-efectueaza pregatirea fizica si psihica a pacientului;
-pregatirea instrumentarului si a materialelor necesare pentru recoltare;
-tehnica de recoltare propiu-zisa;
-completarea buletinului de trimitere la laborotor si etichetarea produselor recoltate;
-pastrarea si transportul în conditii optime a produselor recoltate.
Efectuarea pregatirii psihice a bolnavului consta în instruirea acestuia privind comportamentul
sau în timpul recoltarii, colaborarea sa pentru reusita tehnicii. Pacientul este pregatit psihic printr-
un regim alimentar, repaus la pat, asezându-l într-o anumita pozitie în functie de recoltarea ce se
va efectua.

RECOLTAREA SÂNGELUI
Pentru recoltarea sângelui se folosesc materiale si instrumente în functie de scopul pentru care se
fac acestea, dar si de locul unde se va recolta sângele.

RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU V.S.H.


Asistenta medicala pregateste materialele necesare:
-seringa de 2ml de unica folosinta;
-ace sterile de unica folosinta;
-solutie de Citrat de Na 3,8%;
-periuta musama, eprubete, tavite renale, garou, vata, alcool 70o.
Se pregateste pacientul psihic, explicându-i cu 24h înainte necesitatea efectuarii examinarii. Se
pregateste pacientul fizic. Se anunta sa nu manânce si sa pastreze repaos fizic.

EFECTUAREA TEHNICII
-asistenta medicala se spala pe mâini cu apa si sapun;
-îmbraca mânusile sterile;
-aspira în seringa 0,4ml Citrat de Na 3,8%;
-aplica garoul pacientului pentru a pune în evidenta vena;
-punctioneazǎ vena si desface garoul;
-aspira sânge pâna la 2ml (1,6ml);
-retrage acul si aplica un tampon cu alcool;
-scurge amestecul sânge-citrat în eprubeta si omogenizeaza lent;
-aseaza eprubeta în stativ;
-îngrijeste pacientul dupa punctie;
-pregateste produsul pentru laborator, completând buletinul;
-eticheteaza produsul si-l trimite la laborotor;
-reorganizeaza locul de munca.
RECOLTAREA SÂNGELUI PENTRU H.L.G.+F.L.+I.
Recoltarea se face prin punctie nervoasa strict 2ml de sânge pe cristale E.D.T.A.(acid-etilen-
diamino-tetraacetic 1%) 0,5ml.

RECOLTAREA SÂNGELUI
Pentru:
-uree: 5-10ml sânge pv;
-creatina: 5-10ml sânge pv;
-aci uric: 5-10ml sânge pv;
-glicemie: 2ml sg/florura Na 4mg pv;
-fibrinogen: 0,5ml Citrat de Na 3,8%+ 4,5ml sânge pv.

RECOLTAREA CU VACUTAINER
Eprubete cu dop MOV
Se recolteazǎ HLG +F+T.
Contine autocoagulant (E.D.T.A.)
Eprubete cu dop NEGRU
Se recolteazǎ V.S.H.
Contine coagulant (citrat de Na 3,8%)
Eprubete cu dop ROsU
Nu contine anticoagulant
Se recolteazǎ analie de bio-chimie (ex: uree, creatinina, acid uric)
Eprubete cu dop BLEU
Se recolteazǎ Fibrinogene.
Contine anticoagulant (citrat de Na 3,8%).
Eprubete cu dop GRI
Se recolteazǎ Glicemie.
Contine anticoagulant (florura de Na).
RECOLTAREA URINII
Examen sumar de urina
Se face sediment urina + ex. Biochimic
Materiale:
Urinar, plosca, musama, alezǎ, materiale pentru igiena organelor externe.
Se pregǎteste pacientul psihic:
Se instrueste privind folosirea bazinetului; sǎ urineze fǎrǎ defecatie, sǎ verse imediat urina în
vasul colector.
Se pregǎteste pacientul fizic:
Se face toaleta organelor genitale externe.
Se aseazǎ plosca sub pacient.
Se recolteazǎ prima urinǎ de dimineatǎ.
Dupǎ recoltare urina se eticheteazǎ si se trimite la laborator (un esantion de 100-150 ml).
Proba ADDIS-HAMBURGER
Pune în evidentǎ studiul cantitativ al elementelor figurate si al cilindrilor.
Se învatǎ pacientul ca la ora stabilitǎ (3) sǎ urineze si urina se aruncǎ.
Dupǎ trei ore în care pacientul nu mai consumǎ lichide, urineazǎ toatǎ cantitatea într-un bazinet
curat.
Toatǎ urina se colecteazǎ într-un recipient si se trimite la laborator, dupǎ ce în prealabil s-a
etichetat.
Recoltarea urinii pentru uroculturǎ
Urocultura stabileste prezenta bacteriilor in urinǎ.
Se recolteazǎ urina de dimineatǎ.
Se pregǎteste pacientul psihic.
Se informeazǎ pacientul asupra tehnicii.
Acest examen este indicat a se face înaintea începerii tratamentului cu antibiotice.
Prima cantitate de urina emisǎ 50ml se eliminǎ. Apoi, fǎrǎ sǎ întrerupem jetul urinar se
recolteazǎ aproximativ 5 ml de urinǎ într-o eprubetǎ de unicǎ folosintǎ, dupǎ care etichetǎm.
Se transportǎ la laborator unde se însǎmânteazǎ si se pune la termostat.

RADIOGRAFIA RENALǍ SIMPLǍ


Definitie
Explorarea radiologicǎ fǎrǎ substantǎ de contrast, care poate evidentia controlul si pozitia
rinchilor, calculi renali, ureterali sau vezicali radioopaci.
Materiale necesare:
-cǎrbune;
-ulei de ricin;
-materiale necasare explorǎrii clismei, evacuatoare.
Se pregǎteste pacientul din punct de vedere psihic.
Se anuntǎ si se explicǎ necesitatea tehnicii.
I se va explica tehnica si regmul alimentar necesar pentru reusita acesteia.
Se face pregǎtirea alimentarǎ a pacientului.
Cu 2-3 zile înaintea examenului va consuma un regim alimentar fǎrǎ alimente ce contin celulozǎ
(adicǎ fǎrǎ fructe, legume, zarzavaturi, paste fǎinoase, pâine) si ape gazoase.
In ziua precedentǎ examenului regimul va fi hidric: supe, limonade, ceai, apǎ.
In seara precedentǎ examenului va consuma o canǎ cu ceai si o felie de pâine prǎjitǎ.
In dimineata examenului nu mǎnâncǎ si nu consumǎ lichide.
Dupǎ examen regimul alimentar este obisnuit.
Pregǎtirea medicamentoasǎ a pacientului
Cu 2-3 zile înaintea examenului se administreazǎ cǎrbune si triferment de 3 ori pe zi câte 2
tablete.
In dimineata si seara precedente examenului se administreazǎ 2 linguri de ulei de ricin si se
efectueazǎ clisma evacuatoare simplǎ.
Inaintea examinǎrii pacientul îsi goleste vezica urinarǎ si se controleazǎ radioscopic dacǎ nu mai
existǎ aer în intestin.
Bolnavul este condus la serviciul de radiologie. Este ajutat sǎ se dezbrace si sǎ se aseze în decubit
dorsal pe masa radiologicǎ.
Dupǎ efectuarea radioscopiei bolnavul este condus în salon si instalat comod în pat.
Examenul se noteazǎ în Foaia de observatie.

UROGRAFIA
Definitie
Este o metodǎ curentǎ de examinare morfofunctionalǎ a rinichilor si a cǎilor urinare, utilizând
substante iodate hidrosolubile, administrate intra-venos.
Materiale necesare
-toate materiale necesare radiografiei renale simple;
-substante de contrast: Odiston 30-60-75%;
-medicamente antihistamice;
-medicamentatia de urgentǎ;
-seringi de 20;10;2 ml de unicǎ folosintǎ;
-ace de unicǎ folosintǎ pentru intra-venoase si intra-musculare.
Se pregǎtesc materialele.
Se efectueazǎ pregǎtirea psihicǎ, alimentarǎ si medicamentoasǎ descrisǎ la radiografia renalǎ
simplǎ (în plus se reduce cantitatea de lichide de la regimul cunoscut).
Se face testarea sensibilitǎtii organismului la substanta de contrast.
Se injecteazǎ un ml Odiston intra-venos prin omogenizare cu sânge.
Se comunicǎ pacientului sǎ nu se sperie la unele simptome ce pot sǎ aparǎ: ameteli, greturi sau
dureri abdominale care dispar repede si fǎrǎ consecinte.
Dacǎ pacientul prezintǎ reactii hiperalergice se întrerupe administrarea si se anuntǎ medicul.
Dacǎ toleranta este bunǎ se administreazǎ intra-venos substante de contrast:
-pentru adulti: -20 ml Odiston 75%
-25 ml Odiston 60%
-pentru copii - în functie de vârstǎ
-5-15 ml Odiston 60% sau 50%
La 8-10 minute de la efectuarea injectiei se executǎ radiografii în serie, aproximativ la
30;60;90;180 minute.
Dupǎ examen pacientul este condus la salon.
Examenul se noteazǎ în Foaia de observatie.

I.4.b INTERVENŢIILE ASISTENTEI MEDICALE PRIVIND ÎNGRIJIREA


PACIENTULUI CU PIELONEFRITǍ
Asigurarea conditiilor de microclimat in salon (aerisirea salonului, temperatura de 37oC.
Asigurarea repausului la pat.
Aplicarea de cǎldurǎ pe regiunea lombarǎ.
Asigurarea unei alimentatii echilibrate, complete excluzând alcoolul, cofeina, condimentele,
lichidele în cantitate mare.
Regimul acidifiant contine carne, ouǎ, cereale fǎinoase. Acesta influenteazǎ pH-ul în sens acid.
Regimul alcanizant contine fructe, lactate care influenteazǎ pH-ul în sens bazic.
Regimul este prescris de medic si se noteazǎ în foaia de temperaturǎ.
Administrarea tratamenului prescris de medic (antibiotice, analgezice).
Recoltarea produselor pentru ca examenele de laborator sǎ se facǎ corect.
Igiena organelor genitale si a regiuni.
Asanarea oricǎror procese infectioase de vecinǎtate (vulvo-vaginal), a litiazei renale.
Dispensarea diabeticilor corectǎ.
Evitarea distensiei VU prin golirea completǎ.
Dobândirea obisnuitelor corecte de eliminare.
Educatia pacientului.

I.4.c PARTICIPAREA ASISTENTEI MEDICALE LA ACTE


TERAPEUTICE
Tratamentul se administreazǎ de asistenta medicalǎ doar la indicatiile medicilor.
In general, tratamentul are drept scop îndepǎrtarea infectiei urinare si apoi tratamentul
simptomatic.
Tratamentul etiologic antiinfectios constǎ în indentificarea germenului prin trei uroculturi
consecutive si testarea sensibilitǎtii prin antibiogramǎ.
In formele grave se administreazǎ antibiotice majore:
-AMPICILINǍ –activǎ în infectii cu Escherichia, Colli, Proteus;
–inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa
(Pioccianic) Klebsiella;
–nu este toxicǎ: efecte secundare apar rar (greatǎ vǎr-sǎturi, diaree);
–reactii de hipersensibilitate (cazinofilie);
–se adminstreazǎ per os sau intra-muscular 500 mg – 1g de 4 ori/zi.
-KANAMICINǍ –activǎ în infectii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus;
–inactivǎ pentru Pseudomonas Aeruginosa;
–este nefrotoxicǎ si ototoxicǎ, dozele vor fi reduse în caz de I.R. si la bǎtrâni;
–se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 500 mg la 12 ore (cure scurte).
-GENTAMICINǍ –activǎ în infectii cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas Aeruginosa,
Stafilococ;
–este nefrotoxicǎ, dozele mari administrate la pacientii cu I.R produc leziuni vestibulare
ireversibile;
–se adminstreazǎ intra-muscular sau intra-venos 1-3 mg, repartizate în 3 doze la interval de 8 ore.
-CEFALEXIN –activ în infectiile cu E. Colli, Klebsiella, Proteus, Pseudomonas, Stafilococ;
– reactii secundare (greatǎ vǎrsǎturi, diaree);
– dacǎ se depǎseste doza de 4 g/zi se contraindicǎ în caz de I.R.;
–nu este nefrotoxicǎ în doze mici;
–se administreazǎ per os 500 mg de 4 ori/zi;
–în formele mai putin grave se adminstreazǎ sulfamide.
-NITROFURANTOIN
–actiune bactericidǎ pentru germeni: Gram(-) si Gram (+)
–produce semne de intolerantǎ gastricǎ (greturi, vǎrsǎturi cefalee, eruptii cutanate);
– reactii secundare (greatǎ vǎrsǎturi, diaree);
– contraindicat la pacientii cu I.R.;
–se administreazǎ per os 5-10 mg/kg corp/zi repartizat in 4 prize;
–în tratamentul de lungǎ durere se administreazǎ jumǎtate din doza obisnuitǎ.
-CICLOSERINǍ –actiune bactericidǎ pentru E.Colli, Proteus, Pseudomonas;
– contraindicat la pacientii cu I.R. care pot prezenta convulsii, stǎri depresive;
–se administreazǎ in tratamentul de atac <50 mg/2 ori/zi  14 zile;
–în tratamentul de întretinere 250 mg /zi sau la 2 zile.
-ACID NALIDIXIC sau NEGRAM
–activ infectiile cu bacterii Gram(-)
–inactiv la Pseudomonas;
–nu este nefrotoxic, dar dezvoltǎ rapid forme rezistente de bacterii;
–reactii secundare (greatǎ vǎrsǎturi, diaree, cefalee, edem papilar);
–se administreazǎ per os 1g la 6 ore;
Tratamentul simptomatic constǎ în administrarea de:
-analgezice:
-antispastice:
-pentru scǎderea valorilor tensionale:
-acidifierea urinii se face cu clorurǎ de amoniu sau METENAMIN, contraindicate la bolnavii cu
acidozǎ.
Se pot face asocieri de antibiotice:
ex: AMPICILINǍ+KANAMICINǍ
AMPICILINǍ+GENTAMICINǍ
Nu se prescriu antibiotice si sulfamide la persoanele alergice.
Tratamentul dureazǎ 1-3 luni, respectându-se regulat urocultura cu antibiograma.

I.5. EVOLUŢIE, PROGNOSTIC, COMPLICAŢII


PIELONEFRITA ACUTǍ
EVOLUŢIA si PROGNOSTICUL
Sunt favorabile în contestul când tratamentul este aplicat corect si factorii favorizanti sunt
îndepǎrtati.
În urma aplicǎrii tratamentului, desi toate semnele bolii au dispǎrut, nu se poate vorbi de
vindecare decât dupǎ controlul repetat al bacteriuriei în urmǎtoarele sǎptǎmâni sau luni.
S-a observat cǎ pielonefrita acutǎ, chiar atunci când nu este tratatǎ se amelioreazǎ, febra si piuria
dispar în câteva zile însǎ boala poate trece în cronicitate.
În evolutia pielonefritei este posibilǎ aparitia urmǎtoarelor complicatii care sunt de fapt foarte
rare: I.R.A. necrozǎ papilarǎ, pionefroza, flegmonul prinefritic, septicopioemia.
Cea mai frecventǎ complicatie este însǎ pielonefrita cronicǎ.

PIELONEFRITA CRONICǍ
In timpul evolutiei este posibilǎ însǎ izbucnirea unei infectii grave, care poate evolua rapid, în
câteva zile în exitus.
Trebuie subliniat faptul cǎ aparitia H.T.A. reprezintǎ un factor important care duce cǎtre
dezvoltarea rapidǎ a I.R..
In general, evolutia si prognosticul depinde de precocitatea diagnosticului si eficacitatea
tratamentulului medical.
Complicatiile pielonefritei cronicei apar odatǎ cu progresiunea leziunilor anatomice. HTA din
PNC poate evolua cǎtre malignitate.
Uneori este posibilǎ instalarea unor leziuni grave de necrozǎ papilarǎ.

I.6. EDUCAŢIE PENTRU SǍNǍTATE

Educatia pentru sanatate este o preocupare de maxima importanta a medicinii omului


sanatos care consta in dezvoltarea nivelului de cultura sanitara al diferitelor grupuri de populatie,
precum si mijloacelor si procedeelor educativ-sanitare necesare formarii unui comportament
sanogenic.

Pastrarea sanatatii si lupta contra bolilor se inscriu printre cele mai vechi preocupari ale
omului. De altfel cuvantul sanatate care evoca o stare atat de pretioasa fiecaruia apare frecvent in
vorbirea curenta nelipsind aproape niciodata cu ocazia urarilor de bine. Scrisorile stramosilor
nostri romani se incheiau de obicei cu urarea : vale (fi sanatos).

Sanatatea nu este numai o problema individuala, ci priveste tot atat de mult societatea in
intregime ‘sanatatea nu este totul, dar fara sanatate totul este nimic’ (Schopenhauer).

OMS a dat o definitie oficiala a sanatatii formulata astfel : ‘sanatatea este acea stare de
complet bine fizic, mintal si social si nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii’.

Obiectivul de baza al educatiei pentru sanatate consta in formarea si dezvoltarea in


randul populatiei, incepand de la varstele cele mai fragede, aunei conceptii si a unui
comportament igienic, sanogenic, in scopul apararii sanatatii, dezvoltarii armonioase si
fortificarii organismului, adaptarii lui la conditiile mediului ambiental natural si social, cat si al
participarii active a acesteia la opera de ocrotire a sanatatii populationale. In acest sens, este
necesara formarea unei opinii de masa, fundamentata stiintifica, fata de igiena individuala si
colectiva, fata de alimentatie, imbracaminte, munca si odihna, fata de utilizarea rationala a
timpului liber si afactorilor naturali de calire a organismului, fata de evitarea factorilor de risc,
precum si amodului de solicitare a asistentei medicale si adiferitelor mijloace de invesigatie si
tratament.

Educatia pentru sanatate a populatiei trebuie sa reprezinte un oboectiv major al politicii


sanitare nationale, stabilindu-se ca sarcini de baza, in domeniul asigurarii sanatatii populatiei,
dezvoltarea activitatilor medicael preventive si ridicarea nivelului de cultura sanitara a intregii
populatii, ceea ce implica desfasurarea unor ample actiuni educative in domeniul sanatatii
populationale.

Pe plan bio-medical, progresele extraordinare facute in ultimele decenii au permis o


explorare mult mai aprofundata a starii de sanatate. Dispunem astazi de posibilitati de investigatie
mult mai fine si mult mai precise, care depasesc cu mult simturile noastre comune de apreciere,
pt. descoperirea cat mai precoce a starilor anormale, a devierilor de la sanatate. Introducerea unor
tehnici noi au facut ca organismul uman sa devina din ce in ce mai tramsparent si accesibil
explorarilor morfologice cele mai fine cu detectarea celor mai mici modificari anatomice prin :
tomografie comuterizata (scanner) care ne reda tot organismul uman in sectiuni anatomice de 1-
3mm. Tot atat de utile sunt : ultrasonografia (ecografie), scintigrafia, rezonanta magnetica
nucleara etc. Putem explora, vazand in direct tot interiorul tubului digestiv sau al arborelui
traheobronsic cu ajutorul fibroscoapelor. Alte progrese tehnice de explorare sunt tehnici de bio-
chimie si histochimie, teste imunologice complexe, electronoscopie, metode rapide de efectuare a
analizelor.

Educatia pentru sanatate are trei laturi : cognitiva, care consta in comunicarea si
insusirea de noi cunostinte necesare apararii si mentinerii sanatatii ; motivationala, adica asigura
convingerea populatiei privind necesitatea prevenirii si combaterii bolilor si a dezvoltarii
armonioase a organismului, prin respectarea regulilor de sanogeneza ; comportamenta-
volitionala, care consta in insusirea deprinderilor si obisnuintelor sanogenice, cu aplicarea lor in
practica cotidiana.

Organizatia Mondiala a Sanatatii defineste educatie pentru sanatate drept arma cea mai
eficace a sanatatii populationale, ceea ce impune sa fie asigurata educatia pentru sanatate a
populkatiei si sa fie determinate castele sectoare in care aceasta sa participe la aplicarea tuturor
programelor de sanatate publica, pentru a marca astfel raspunderea personala si colectiva a
tuturor membrilor societatii in ocrotirea sanatatii umane.

Sublinez importanta celor trei principii de baza ale educatie pentru sanatate. Primul este
cel al priritatii : cu cat interventia in cariera sanatatii est emai timpurie, cu atat educatia pentru
sanatate va fi mai eficae. Al doile principiu, al specificitatii si autoritatii, considera ca opinia
celor cu autoritate legitima est emai credibila, mai cu seama daca acestia constituie un exemplu
graitor de comportament sanogenic. Al treilea se refera la integrarea educatie pentru sanatate in
obiectivele politicii social-sanitare a statului ; educatia pentru sanatate trebuie sa fie strans legata
de conditiile concrete ale societatii si sa fiue compatibila cu statutul social-economic si cultural al
acesteia, percum si cu progresele inregistrate in domeniul stiintelor medicale.

Interconditionarea dintre educatie si sanatate este fundamentata prin functiile majore ale
educatiei pentru sanatate : functia sanogenica si functia preventionala.

Functia sanogenica are ca scop optimizarea sanatatii individuale si comunitare, pentru


atingerea idealului de sanatate. Ea se adreseaza populatiei sanatoase, educatia sanogenica
constituind o parte integrantpa a medicinii omului sanatos.

Functia preventionala vizeaza atingerea obiectivelor preventiei primare, secundare si


tertiare.

Potentialul de sanatate individuala imbraca o arie larga de manifestari, cuprinse intre cei
2 poli : sanatatea optima si exitusul. Indiferent de configuratia starii de sanatate, osciland intre
cele limite, actul educational interfereaza toate treptele starii de sanatate sau de boala. Din acste
punct de vedere, sanatatea este privita ca o caliatate a vietii, rezultanta a unui mod de viata
sanogen, care reprezinta, in esenta sa, un fapt de educatie.

In prcatica activitatii educativ-sanitare pot fi utilizate o multitudine de forne si mijloace.


Chiar pentru aceeasi actiune medicala pot fi utilizate mai multe forme de metode(conferinte,
convorbiri, lectii, proiectii de filme, etc.).

Nu mai incape nici o indoiala ca medicina moderna va devenii din ce in ce mai mult
preventiva, indreptandu-se spre o medicina a omului sanatos. Astfel :
• In medicina copilului orientarea spre prevenire se va amplifica si mai mult, incepand mult mai
devreme, prin sfaturi pt. o procreare normala. Vom constientiza mama de consultetia genetica
prenatala si de importanta alaptarii la san pt. a avea un copil sanatos. Laptele de mama este
alimentatia ideala pt. nou nascut si sugarul pana la 5 luni, deoarece este alimentul cel mai complt
lipsit de microbi, se poate digera bine deoarece contine fermenti sau enzime, ferindu-l astfel de
aparitia unor tulburari digestive si asigurand dezoltarea armonioasa si starea de sanatate a
sugarului.

• In domeniul bolilor de rinichi un obiectiv important va fi prevenirea insuficientei renale cronice.

• In medicina interna orientarea majora va fi spre prevenirea bolilor cronice cu caracter


degenerativ : arterioscleroza, cardiopatia ischemica, reumatismul degenerativ. Pt.aceasta
bolnavul:

- se va prezenta periodic la medic

- va evita eforturile utile, emotiile

- va face exercitii recomandate de medic

- va respecta repausul la pat

- nu va consuma bauturi alcoolice

- va evita frigul, curentii de aer, umezeala si temperaturile ridicate

- va lua cu regularitate medicamentele prescrise.

• In domeniul nutritiei : prevenirea obezitatii si a diabetului, prin :

- evitarea stresului si sedentarismului

- evitarea traumelor psihice

- alimentatie corespunzatoare
- evitarea abuzului de medicamente

- respectarea regulilor de igiena

- suprimarea consumului de cafea si tutun, etc.

• In domeniul bolilor infectioase : prevenirea hepatitelor, antraxul, toxiinfectia alimentara, boli


diareice acute prin:

- respectarea cu strictete a regulilor de igiena personala si in gospodorie (in cazul antraxului vor fi
efectuate vaccinarile la animale)

- spalarea mainilor inainte de masa si dupa folosirea toaletei

- utilizarea unei vesele curate

- pastrarea alimentelor acoperite ferindu-le de contactul cu muste, gandaci sau rozatoare si la


temperaturi scazute

- interzicerea consumului apei de suprefata (lacuri, rauri, parauri)

- dezinfectarea periodica a toaletelor din locuinte si cele din localuri publice

- vaccinari periodice

Profilaxia nu mai poate fi redusa numai la metodele ei mai vechi cum ar fi : prezentarea
la vaccinari contra bolilor infectioase, trebuie sa ne bazam pe o profilaxie activa, pe participarea
intregii populatii la obiectivele medicinii preventive, prin respectarea regulilor de viata care
asigura sanatatea, protectia mediului inconjurator, dobandirea unei culturi medicale.

Medicina omului sanatos urmareste sa intervina activ in apararea sanatatii prin

• Promovarea masurilor de igienizare a mediului inconjurator a localitatilor in care traieste si


munceste omul, pt. a face acest mediu cat mai favorabil sanatatii
• Formarea unor deprinderi igienice (educatia igienica) la fiecare persoana, folosind toate
mijloacele de cultura si educatie, incepand cu scoala, reviste, carti. Intr-un sens mai larg,
formarea unei culturi sanitare, ceea ce incearca sa fie si lucrarea de fata ca o contributie la acest
important obiectiv. Sanatatea nu se vinde in farmacii, ci se asigura prin deprinderi igienice :
igiena alimentara, igiena muncii fizice, igiena muncii intelectuale etc ;

• Imbunatatirea conditiilor de mediu la loculm de munca si aplicarea tuturor masurilor care


privesc protectia muncii ;

• Aplicarea unui complex de masuri pt. dezvoltarea normala, fizica si mintala a copiilor, incepand
cu supravegherea femeii in timpul sarcinii si continuand cu cea a copilului si a adolescentului ;

• Punerea in valoare a culturii fizice (gimnastica, sport) a excursiilor si a vietii in aer liber,
folosirea factorilor naturali de intarire a organismului: aer, soare, munte, mare ; Exercitiile fizice
reduc stresul, ne ajuta sa ne mentinem greutatea indeala, sa ne mentinem mobili, fac ca inima
noastra sa functioneze mai bine si ne ajuta la scaderea nivelului colesterolului si a TA. De
asemenea ne protejeaza impotriva unor imbolnaviri serioase ca : bolile de inima, diabetul si
comotia cerebrala.

• Promovarea unei alimentatii rationale, stiintifice, cu combaterea atat a exceselar alimentare,, cat
si a subnutritiei, a dezechilibrului in utilizarea tuturor factorilor nutritivi a prepararii greoaie ori
complicate a alimentelor, erori care pot sa duca la boli de nutritie si ale tubului digestiv.

• Masuri de depistare precoce a unor anormalitati si tendinte morbide inainte ca acestea sa se


exprime prin suferinte si boala declarata.

O asistenta devine din ce in ce mai mult un consilier pentru toate activitatile umane care
pot afecta sanatatea, un consilier al sanatatii. Sfatul sau va trebui ascultat in toate problemele care
privesc mediul inconjurator si unde pot aparea factori de risc pt. sanatatea omului. Sanatetea este
mai mult decat o problema pur medicala : ea angajaza raspunderea intregi societati.

Este necesara antrenarea sistematica a asistentelor medicale la actiuni educativ-sanitare,


pentru a deprinde “arta” de a comunica, de a se adresa oamenilor si de a-i convinge,pentru a le
trezi interesul nu numai fata de boala, ci in primul rand fata de mentinerea sanatatii.
Ingrijiri de prevenire primarǎ
Dobândirea obisnuintelor corecte de eliminare. Evitarea inhibǎrii reflexului de mictiune, deoarece
se produce distenzia vezicii urinare STAZA URINARǍ, care poate favoriza formarea calculilor.
Evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ prescriptie medicalǎ.
Efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea microorganismelor în
tractul urinar.
Evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale.
Se vor evita frigul, umiditatea, oboseala, traumatismele, agentii toxici, afectiunile
cardiovasculare, deoarece sunt factori favorizanti în aparitia si volutia afectiunilor renale.
Se vor efectua exercitii fizice pentru cresterea tonusului musculaturii perineale si abdominale,
acestea favorizând contractiile vezicii urinare si al sfincterului extern al uretrei.
Ingrijirea de prevenire secundarǎ
Depistarea precoce a infectiunilor renale si dispensarizarea lor corectǎ.
Tratamentul corect al acestor afectiuni dupǎ dipǎ sfatul medicului.
Colaborarrea asitentei si echipei de ingrijire cu pacientul.
Evitarea complicatiilor.
Ingrijiri de prevenire tertiarǎ
Reintegrarea în societate a individului cu afectiuni cronice

CAPITOLUL III

INGRIJIREA PACIENTILOR CU INFECTIE URINARA

CAZUL I
PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTEI
C.A. cu ITU

1.CULEGEREA DATELOR

Sursa de date: -pacientul

-familia

-echipa de ingrijire

-foaia de observatie

Date relativ stabile:

-Numele si prenumele: C.A.

-Vârsta: 22 ani

-Sex: feminin

-Stare civilǎ: necǎsǎtoritǎ

-Domiciliu: Ploiesti

-Ocupatie: studentǎ, Facultatea de Filozofie

-Nationalitate: românǎ

-Religie: ortodoxǎ

-Conditii de viatǎ: locuieste împreunǎ cu pǎrintii într-un aparament cu


2 camere în coditii salubre.

-Obiceiuri: frecventeazǎ discotecile si barurile împreunǎ cu


grupul de prieteni

Elemente fizice

RH - pozitiv
Grupa sanguinǎ - AB 4

Date Antropometrice

Greutate -54 kg

Inǎltime - 1.64 m

Elemente biografice legate de sǎnǎtate

-A.H.C. fǎrǎ importantǎ

-A.F.P. menarha la 13 ani (ciclu regulat la 28 zile + 3zile fǎrǎ modificǎri


patologice)

-A.P.P. apendicectomie la 13 ani

avort la 20 ani (sarcinǎ de 2 luni, intrerupere fǎcutǎ la cerere, a


decurs fǎrǎ complicatii)

Motivele internǎrii

-stare general alteratǎ-disurie

-febrǎ

-frisoane

-transpiratii reci

Istoricul bolii

Fǎrǎ un motive în urmǎ cu o sǎptǎmânǎ, starea generalǎ a pacientei s-a


degradat. Prezintǎ dureri la urinare si urineazǎ foarte des. Nu a urmat nici un
tratament. În urmǎ cu 2 zile starea pacientei s-a deteriorat mai rǎu, prezentând si
febrǎ, frisoane, transpiratii. In urma acestori simptoame, se prezintǎ la medicul de
familie de unde I se face bilet de internare cǎtre Spitalul Judetean. In urma
investigatiilor fǎcute la spital I se pune diagnostic.
Diagnostic medical la internare

INFECTIE URINARA

Durata internǎrii

1-5 V 2011
2.ANALIZA sI INTERPRETAREA DATELOR

NEVOILE FUNAMENTALE

NEVOIA FUN- MANIFESTǍRI SURSA DE


DAMENTALǍ DE INDEPENŢǍ DE DEPENDETNŢǍ DIFICULTATE
1. A respira si a R=18 r/min ¾ ¾
avea o bunǎ
circulatie -respiratie amplǎ pe nas

-ambele hemitorace prezintǎ


aceleasi miscǎri de ridicare si
coborâre

-respiratie de tip costal


superior

-tegumente calde, rozate

P=78 p/min

TA=120/80 mm Hg
2. A bea si a -masticatie usoarǎ ¾ ¾
mânca
-dentitie bunǎ

-reflex de deglutitie prezent

-mucoasa bucalǎ umedǎ si


rozatǎ

-apetit bun
3. A elimina -urina clarǎ diluatǎ sau -disurie -proces infectios
concentratǎ
-polakiurie
-pH 4,5-7,5
-transpiratii
-scaun normal, consistentǎ
bunǎ
4. A se misca, a -posturǎ adecvatǎ în ¾ ¾
avea o bunǎ ortostatism si sezând
posturǎ
5.A dormi, a se -durata somnului adecvatǎ ¾ ¾
odihni conformǎ vârstei si sezonului
-somn profund, fǎrǎ trezie
6. A se îmbrǎca si -vesminte curate sI îngrijite ¾ ¾
dezbrǎca adecvate anotimpului
7. Amentine -tegumente normal colorate -temperaturǎ 39.5-40oC -proces infectios
temperatura
corpului în -frisoane
limitele normale
-transpiratii
8. A fi curat, -deprinderi igienice riguroase ¾ ¾
îngrijit
-dentitie bunǎ

-fose nazale libere

-piele curatǎ normalǎ

-pǎr si unghii curate


9. A evita -îsi purta singurǎ de grijǎ -vulnerabilitate fatǎ de -mediul de viatǎ
pericolele infectii
10. A comunica -debit normal verbal -irascibilitate -afectiune a
-functionarea normalǎ a -tristete spitalizǎrii
organelor de simt
11.A practica -participǎ ocazional la slujba ¾ ¾
religia religioasǎ
12. A se realiza -integritate fizicǎ si pshicǎ ¾ ¾
-dragoste fatǎ de valoarea
meseriei
13. A se recrea ¾ -inactivitate -spitalizare
-plictisealǎ
14. A învǎta -dorinta de a acumula -lipsa cunostintelor -mediul de viatǎ
cunostinte noi despre afectiunea sa
PROBLEME ACTUALE PROBLEME POTENŢIALE
-eliminare inadecvatǎ cantitativ si -dezechilibru hidro-electrolitic
calitativ în surplus
-risc de complicatii=> PNC
-alterarea temperaturii corporale
-I.R.A., I.R.C.
-vulnerabilitate fatǎ de pericole

-comunicare ineficientǎ

-dificultate în a se recrea

-lipsa cunostintelor

Diagnostic nursing

1. Eliminare inadecvatǎ calitativ si cantitativ, datoritǎ procesului infectios


manifestatǎ prin disurie.

2. Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infectios manifestatǎ


prin hipertermie, frisoane.

3. Vulnerbilitate fatǎ de pericole datoriǎ afectiunii manifestat prin


cunostinte insuficiente despre boalǎ.

4. Comunicare insuficientǎ datoritǎ spitalizǎrii, manifestat prin


irascibilitate.

5. Dificultate în a se recrea datoritǎ spitalizǎrii, manifestat prin tristete.

6. Lipsa cunostintelor despre boalǎ datoritǎ mediului de viatǎ.


3,4,5. PLANIFICAREA, APLICAREA, EVALUAREA INGRIJIRILOR
NURSING

PROBLEME OBIECTIVE INTERVENŢII EVALUARE


AUTONOME DELEGATE
Tulburǎri Pacienta sǎ -am asigurat un 01-02 XII 01-02 XII
urinare prezinte climat confortabil
eliminǎri în salon -perfuzie, ser pacienta
-disurie fiziologice în fiziologic prezintǎ
decurs de 4 ziile -am asigurat 9%,500ml eliminǎri
-polikiuruie repaos la pat inadecvate
-antibiotice: cantitativ si
-am calculat zilnic calitativ
bilantul ingestio- CIPROFLOXACIN
excretia 03-04 XII
2 tb/6 h per os
-am administrat un în urma
regim bogat în GENTAMICINǍ interventiilor
lichide 2-3 l/zi tulburǎrile
(supe, ceaiuri, 1f/6 ore i.m. urinare s-au
compoturi) diminuat, nu
03-04 XII mai prezintǎ
-am educat disurie
pacienta sǎ aibe un -perfuzie liticǎ
regim usor 05 XII
hiposodat si am -antibiotice
explicat la externate
importanta acestui 05 XII pacienta
regim prezintǎ
-antibiotice eliminǎri
-am cântǎrit zilnic fiziologice
pacienta cantitative si
calitative
-am explicat
pacientei cum sǎ
recolteze
urocultura,
sumarul de urinǎ,
testul Addis -
Hamburger

-am notat zilnic


diureza

-am asigurat zilnic


lenjerie de pat si
de corp
Alterarea -pacienta sǎ -am aerisit salonul 01-02 XII 25-26 XI
temperaturii prezinte
corporale temperatura -am educat -antitermice pacienta este
corpului în pacienta sǎ febrilǎ
limite normale schimbe lenjeria ASPIRINǍ 3 tab/zi
în decurs de 3 ori de câte ori este per os -prezintǎ
zile nevoie frisoane si
ALGOCALMIN transpiratii
-am mentinut 2f/zi i.m.
tegumentele curate 03-04 XII
si uscate la aparitia 03-04 XII
transpiratiei -în urma
ALGOCALMIN interventiilor
-am aplicat 2f/zi i.m. pacienta are
comprese reci pe temperatura
frunte 05 XII corpului în
limite normale
-am mǎsurat zilnic ALGOCALMIN
temperatura 1f/zi i.m. 05-XI

-am încǎlzit La externare


pacienta la aparitia pacienta este
frisoanelor cu afebrilǎ
pǎturi, pernǎ
electricǎ

-am administrat un
regim hidric

-am calculat
bilantul ingesto-
excreta

-am masat zonele


predispuse
escarelor de
decubit
Vulnerabilita-te Pacienta sǎ aibǎ -am asigurat _ 01-02 XII
fatǎ de pericole o stare de bine conditiile de
psihic pe în 3 microclimat în -Pacienta nu are
zile salon cunostinte
despre
-aduc pacientei afectiune;
toate cunostintele
despre afectiunea -este vulnerabilǎ
sa fatǎ de pericole

-evaluez 03-04 XII


capacitatea de a
întelege a -În urma
pacientei interventiilor
pacienta are
-aduc la cunostintǎ cunostinte
pacientei toate despre afectiune
complicatiile si complicatii
afectiunilor sale
05 XII
-fac educatie
pentru prevenirea la externare
accidentelor, pacienta are o
verific dacǎ sunt stare de bine
respectate toate fizic si psihic
normele de igienǎ

-pun în legǎturǎ
pacienta cu alti
bolnavi ce au
aceeasi afectiune

-iau mǎsuri pentru


evitarea
transmiterii unor
infectii
masocomiale
Comunicarea Pacienta sǎ -asigur pacientei ¾ 01-02 XII
ineficientǎ la comunice cu un climat
nivel afectiv alte persoane în confortabil, -Pacienta este
decurs de 3 zile familiar în salon indispusǎ,
anxioasǎ, nu
-dau posiblitatea comunicǎ
pacientei sǎ-si
exprime nevoile, 03-04 XII
sentimentele,
ideile, dorintele -pacienta a
început sǎ fie
-invǎt pacienta comunicativǎ, a
tehnici de relaxare înteles
si comunicare importanta
comunicǎrii cu
-antrenez pacienta echipa de
la diferite activitǎti îngrijire
care sǎ-i dea
sentimentul de 05 XII
utilitate
pacienta este
-facilitez vizite comunicativǎ la
apartinǎtorilor externare

-pun în valoare
calitǎtile pacientei

-antrenez pacienta
la discutii cu
echipa de îngrijire
si dau detalii
despre membrii
acesteia.
Dificultate în a Pacienta sǎ aibǎ -am asigurat un ¾ 01-02 XII
se recrea activitǎti climat confortabil
recreative în în salon -pacienta este
decurs de 4 zile inactivǎ, tristǎ,
-explorez gusturile plictisitǎ
pacientei pentru
petrecerea 02-04 XII
timpului liber
-în urma
-asigur conditiile discutiilor cu
necesare pentru pacienta, a
activitǎti recreative vizitei
prietenilor, a
-organizez plimbǎrilor, etc,
activitǎti recreative pacienta este
individuale si de veselǎ, activǎ,
grup: auditii are o stare de
muzicale, vizionǎri bine psihic
de filme
05 XII
-facilitez accesul
la biblioteca, sala pacienta are
de lecturǎ sau aduc activitǎti care o
pacientei cǎrti, recreazǎ
reviste

-îndrum pacienta
sǎ facǎ plimbǎri în
aer liber

-facilitez vizitele
cercului de
prieteni ai
pacientei fǎrǎ a o
obosi prea mult
Lipsa Pacienta sǎ aibǎ -asigur pacientei ¾ 01-02 XII
cunostintelor cunostinte un climat sǎnǎtos
despre afectiune despe afectiune pacienta datoritǎ
în decurs de 5 -explorez nivelul lipsei de
zile de cunostinte a informatii nu
pacientei despre are cunostinte
afectiune despre afectiune

-stimulez dorinta 03-04 XII


de acumulare a
unei noi cunostinte pacienta este
dornicǎ sǎ afle
-constientizez cât mai multe
pacienta asupra informatii
responsabilitǎti despre afectiune
privind sǎnǎtoase
05 XII
-organizez
activitǎti educative la externare
si aduc pacienta în pacienta are
legǎturǎ cu alti cunostinte
pacienti cu aceeasi suficiente
afectiune despre afectiune

-identific
obiceiurile si
deprinderile
gresite ale
pacientei

-corectia
deprinderilor
dǎunǎtoare
sǎnǎtǎtii

-verific dacǎ
pacienta si-a
însusit cunostintele
aduse.
6. EXTERNAREA
Interventii constante

- asigurarea unui climat corespunzǎtor si confortabil în salon

- monitorizarea functiilor vitale si vegetative zilnic

- asigurarea unui igiene riguroase

- administrarea tratamentului prescris de medic

- asigurarea unui regim adecvat

- asigurarea bilantului ingesto-excretǎ

- pregǎtirea fizicǎ si psihicǎ a pacientei pentru investigatii

Evaluarea interventiilor constante

- Am asigurat conditii de microclimat în salon :T=23°C, aerisit, luminat, fǎrǎ zgomot.

- Am explicat pacientei importanta unei igiene riguroase pentru a preveni


complicatiile si supra infectiile.

-am asigurat pacientului lenjerie de pat curatǎ, fǎrǎ cute pentru a nu produce
escare de decubit;

-am asigurat o alimentatie adecvatǎ afectiunii sale: regim hidric 2-3 litri pe
zi compus din supe, ceaiuri, compoturi, regim hiposodat, hipoprotidic,
normoglucidic.

-Regimul hidric este compus din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.

-am calculat bilantul ingesta-excretǎ;

-am cântǎrit zilnic pacienta;

-am facilitat vizitele apartinǎtorilor;

-am încurajat pacienta la activitǎti recreactive;

-am monitorizat functiile vitale si vegetative;

-am pregǎtit fizic si psihic pacienta pentru interventii si explorǎri.


69
Externarea

In urma investigatiilor si a tratamentulului si a interventiilor autonome efectuate, la externare


este refǎcutǎ complet.

Bilantul functiilor vitale la externare

P=80 pulsatii pe minut

T=36.5°C

T.A.=115/60 mm Hg

R=19 respiratii/minut

Bilantul autonomiei nevoilor fundamentale la externare

1. A respira, a avea o bunǎ circulatie.

Respiratie de tip costal superior, amplǎ, ritmatǎ.

2.A bea si a mânca.

Masticatie bunǎ, usoarǎ, apetit bun, alimentatie adecvatǎ.

3.A elimina

Eliminǎri fiziologice, urina clarǎ, scaun normal.

4.A se misca, a avea o bunǎ posturǎ

Postura adecvatǎ în ortostatism.

5.A dormi, a se odihni

Somn usor, profund, fǎrǎ treziri.

6.A se îmbrǎca si dezbraca

Vesminte alese conform vârstei, climatului.

7.A-si mentine temperatura corpului în limite fiziologice

8.A fi curat, îngrijit.

Pacienta prezintǎ deprinderi igienice.

70
9.A evita pericolele

Cunoaste mǎsuri de prevenire a accidentelor.

10.A comunica

Exprimare usoarǎ. Colaboreazǎ cu echipa de îngrijire.

11.A practica religia

Participǎ la slujbe religioase.

12.A se realiza

Pacienta doreste sǎ se realizeze profesional.

13.A se recrea

Pacienta are activitǎti recreative.

14.A învǎta

Pacienta este receptivǎ la tot ce este nou.

Probleme la externare

Alterarea perfuziei tisulare.

Plan de recuperare

-Va evita frigul si umezeala.

-Va consuma lichide în cantitate mare, 2-3l/zi si un regim hiposodat

-Va repeta periodic sumarul de urinǎ, urocultura, testul Addis-Hamburger.

-Va continua tratamentul ambulator cu: Biseptol, o tabletǎ/12 ore timp de 7


zile per os.

71
CAZUL II

II.A PLAN DE INGRIJIRE AL PACIENTEI


R.S. cu PIELONEFRITǍ

1.CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: -PACIENTA
-ECHIPA MEDICALǍ
-FOAIA DE OBSERVAŢIE
Date relativ stabile:
-Numele si prenumele:R.S.
-Vârsta: 70 ani
-Sex: feminin
-Stare civilǎ: vǎduvǎ de 6 ani
-Domiciliu: Baba Ana
-Ocupatie: pensionarǎ lucrat ca vânzǎtoare
-Nationalitate: românǎ
-Religie: ortodoxǎ
-Conditii de viatǎ: locuieste singurǎ într-o casǎ cu 3 camere; în conditii salubre.
Are 2 copii, cǎsǎtoriti, care o viziteazǎ regulat.
-Obiceiuri: îi place sǎ citeascǎ, sǎ croseteze, sǎ se uite la televizor.
Elemente fizice
RH – pozitiv
Grupa sanguinǎ – 0.1
Date Antropometrice
Greutate –69 kg
Inǎltime – 1.51 m
Elemente biografice legate de sǎnǎtate
-A.H.C. -fǎrǎ importantǎ
-A.P.F. -menarha 13 ani
-douǎ nasteri la termen fǎrǎ complicatii
-menopauza la 50 de ani
-A.P.P. -apendicectomie la 19 ani
72
-H.T.A. -de 10 ani
-nefrectomie stângǎ (din cauza unui accident de masinǎ întâmplat în urmǎ cu 20 ani)
-litiazǎ renalǎ dreaptǎ
Motivele internǎrii
-Cefalee occipitalǎ
-ameteli
-poliatralgii
-fatigabilitate
Istoricul bolii
Veche hipertensivǎ cu rinichi unic chirurgicalǎ. Se interneazǎ pentru cefalee occipitalǎ, ameteli,
poliatralgii, fatigabilitate, simptomatologie ce s-a accentuat în ultima vreme fǎrǎ un motiv clinic
aparent. Este internatǎ la Spitalul Judetean – Sectia Nefrologie.
Diagnostic medical la internare
Pielonefrita cronicǎ - HTA stadiul II
Durata internǎrii
15-25. X .2010

DIAGNOSTIC NURSING
1. Alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infectios manifestat prin hipertermie,
frisoane.
2. Eliminare urinarǎ insuficientǎ calitativ si cantitativ, datoritǎ procesului infectios manifestat
prin disurie si polikiurie.
3. Alterarea respiratiei datoritǎ durerii si HTA manifestatǎ prin dispnee.
4. Alimentatie inadecvatǎ calitativ si cantitativ datoritǎ tulbulǎrilor digestive, manifestate prin
greturi, vǎrsǎturi.
5. Dificulltate în a se deplasa datoritǎ durerii manifestate prin pozitii altalgice.
6. Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstitiului renal manifestat prin disurie.
7. Dificultate în a se recrea manifestatǎ prin dezinteres datoritǎ afectiunii.

GRAD DE DEPENDENŢǍ: II
Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a-i explica ce trebuie sǎ facǎ.
6. EXTERNAREA

73
Interventii constante
- Monitorizarea functiilor vitale si vegetative
- asigurarea unui climat corespunzǎtor în salon
- administrarea tratamentului prescris de medic
- asigurarea unui igiene riguroase
- asigurarea unei alimentatii ADECVATE
- asigurarea unor eliminǎri fiziologice
- asigurarea unei stǎri de bine fizic si psihic, notarea bilantului ingesto-excretǎ
- educatie pentru sǎnǎtate
- pregǎtirea fizicǎ si psihicǎ a pacientei pentru explorǎri si analize

Evaluarea interventiilor constante


- Am asigurat conditii optime în salon: T=22C, aer curat, bine luminat, fǎrǎ curenti de aer, s-a
efectuat dezinfectia salonului cu cloraminǎ.
- Am explicat pacientei importanta unei igiene riguroase.
- Am asigurat lenjerie de pat si de corp curatǎ
- Am masat si pudrat zonele predispuse escarelor
- Am asigurat alimentatia adecvatǎ afectiunii sale, regim hiposodat,
hipoprotidic, normoglucidic, nu se va consuma bǎuturi carbogazoase si grǎsimi.
- Am asigurat regim hidric corespunzǎtor: 2-3 l lichide / 24 ore.
Regimul hidric este compus din supe, ceaiuri, compoturi, diuretice.
- Am asigurat eliminǎri fiziologice prin calcularea zilnicǎ a bilantului ingesto-excreta.
- Am cântǎrit zilnic pacienta.
- Am administrat lichide în cantitate mare.
- Am învǎtat pacienta sǎ-si schimbe lenjeria de corp de câte ori este nevoie.
- Am asigurat pacientei un climat confortabil.
- Am facilitat pacientei vizitele familiei.
- Am încurajat pacienta sǎ efectueze activitǎti recreactive (citit, crosetat).
- Am însusit pacientei cunostinte despre boalǎ.
- Am monitorizat functiile vitale si am pregǎtit pacienta fizic si psihic.
În urma tratamentului medicamentos si a regimului alimentar starea pacientei se amelioreazǎ.
Bilantul autonomiei functiilor vitale la externare

74
P=87 pulsatii/minut
T=36.5
TA=160/90mmHg
R=20respiratii/minut
Bilantul autonomiei nevoilor fundamentale la externare
 a respira, a avea o bunǎ circulatie.
Respiratie de tip costal superior, amplǎ, linistitǎ în timpul somnului. Zgomote cardiace bine
bǎtute. Circulatie adecvatǎ vârstei si afectiunii.
 a bea si a mânca
Masticatie usoarǎ, bunǎ (conform vârstei) alimentatie adecvatǎ.
 a elimina
Eliminǎri fiziologice, fǎrǎ modificǎri, urina clarǎ, scaun normal.
 a se misca, a avea o bunǎ posturǎ
Postura adecvatǎ în ortostatism, sezând si în clinostatism.
 a dormi, a se odihni
Somn usor, profund, duratǎ 7-9 ore conform vârstei.
 a se îmbrǎca si dezbraca
Vesminte alese de pacientǎ, adecvate climatului. Se îmbracǎ si dezbracǎ singurǎ.
 a mentine temperatura corpului în limite normale.
Pacienta este afebrilǎ.
 a fi curat, îngrijit.
Prezintǎ deprinderi igienice, tegumente si mucoase curate si îngrijite.
 a evita pericolele
Cunoaste mǎsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
 a comunica
Exprimare usoarǎ, vorbire corectǎ, relatii armonioase cu echipa de îngrijire.
 a practica religia
Este credincioasǎ, participǎ la slujbe religioase.
 a se realiza
Pacienta acceptǎ informatiile privind tratamentul, activitatea fizicǎ. Este echilibratǎ psihic.
 a se recrea
Are activitǎti recreative: citit, crosetat, se uitǎ la televizor.
 a învǎta

75
Este receptivǎ la tot ce este nou.
Probleme la externare
Circulatie inadecvatǎ, manifestatǎ prin HTA. Alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii
interstitiului renal manifestat prin disurie.
Plan de recuperare
Consum de lichide în cantitǎti mari, 2-3 l/zi, supe, sucuri neacidulate, compot, ceaiuri diuretice
de mǎtase de porumb, ceai din cozi de cirese.
Sǎ aibǎ un regim usor hiposodat, normoglucidic, hipoprotidic.
Sǎ evite bǎile si dusurile reci.
Sǎ aibǎ o activitate fizicǎ moderatǎ.
Fiind o veche hipertensivǎ, va efectua controalele periodice la medicul de familie. Va continua
tratament ambulator cu: Nifedipin, o capsulǎ/8 ore. Va efectua uroculturǎ si sumar de urinǎ
periodic, o datǎ la 3 luni.

CAZUL III

II B. PLAN DE INGRIJIRE A PACIENTEI V.A. CU I.T.U


1. CULEGEREA DATELOR
Sursa de date: - PACIENTUL
- FAMILIA
-ECHIPA DE INTERVENŢIE
-FOAIA DE OBSERVAŢIE
Date relativ stabile:
-Numele si prenumele: V.A.
-Vârsta: 30 ani
-Sex: masculin
-Stare civilǎ: cǎsǎtorit
-Domiciliu: Ploiesti
-Ocupatie: contabil la firmǎ de constructii
-Nationalitate: românǎ
-Religie: ortodoxǎ
-Conditii de viatǎ: locuieste împreunǎ cu sotia si fiul de 6 ani într-un apartament cu 3 camere;
frumos amenajat.
76
Sotia este casnicǎ si se îngrijeste de ceilalti membrii ai familiei. Are program de lucru lejer. De
regulǎ lucreazǎ acasǎ.
-Obiceiuri: fumeazǎ aproximativ 10 tigǎri/zi, bea cafea 1-2 cafea/zi, ocazional consumǎ alcool. Ii
place sǎ joace fotbal cu prietenii si sǎ citeascǎ cǎrti politiste.
Elemente fizice
RH –negativ
Grupa sanguinǎ – AII
Date antropometrice
Greutate –80 kg
Inǎltime – 1.75 m
Elemente biografice legate de sǎnǎtate
-A.H.C. fǎrǎ importantǎ
-A.F.P. fǎrǎ importantǎ
-A.P.P. amigdalectomie la 6 ani
apendicectomie la 20 ani
Motivele internǎrii
-febrǎ
-frisoane
-transpiratii
-cefalee

Istoricul bolii
De o sǎptǎmânǎ pacientul este febril fǎrǎ un motiv aparent. De 4 zile prezintǎ si frisoane si
transpiratii reci. Se prezintǎ la medicul de familie de unde i se dǎ bilet de trimitere cǎtre Spitalul
Judetean Sectia Nefrologie. In urma controlului si a investigatiilor fǎcute la spital i s-a pus
diagnosticul.
Diagnostic medical la internare

PIELONEFRITA ACUTǍ
Durata internǎrii: 25-29.XI.2010
Diagnostic nursing
1. alterarea temperaturii corporale datoritǎ procesului infectios manifestat prin frisoane
hipertermice;

77
2. anxietate datoritǎ bolii si necunoasterii acesteia manifestate prin teamǎ, neliniste, agitatie;
3. eliminare inadecvatǎ cantitativ si calitativ datoritǎ procesului infectios manifestat prin disurie
si polozurie;
4. imposibilitatea de a se recrea, datoritǎ spitalizǎrii manifestatǎ prin tristete, plictisealǎ;
5. alterarea perfuziei tisulare datoritǎ atingerii interstitiului renal prin disurie;
6. alimentatie inadecvatǎ cantitativ si calitativ in deficit datoritǎ afectiunii manifestatǎ prin
inapetentǎ;
7. lipsa cunostintelor despre boalǎ;
Gradul de dependentǎ II
Pacientul are nevoie de echipa de îngrijire pentru a I se explica ce trebuie sǎ facǎ.

6. EXTERNAREA
Interventii constante
-monitorizarea functiilor vitale si vegetative zilnic;
-asigurarea unui climat corespunzǎtor în salon;
-administrarea tratamentului prescris de medic;
-asigurarea unei igiene riguroase;
-asigurarea unei alimentatii adecvate;
-asigurarea unor eliminǎri fiziologice;
-asigurarea unei stǎri de bine fizic si psihic;
-mǎsurarea bilantului ingesto-excreta;
-pregǎtirea fizicǎ si psihicǎ a pacientului pentru explorǎri si analize.
Evaluarea interventiilor constante
-am asigurat conditii optime în salon: t=22oC, bine luminat, fǎrǎ curent, fǎrǎ zgomot;
-am efectuat dezinfectia salonului cu cloraminǎ;
-am explicat pacientului importanta unei igiene riguroase pentru a preveni suprainfectia;
-am asigurat pacientului lenjerie de pat curatǎ si bine întinsǎ pentru a nu se produce escarele de
decubit;
-am asigurat o alimentatie adecvatǎ afectiunii sale, regim hiposodat, hipoprotidic, normoglucide.
Nu va consuma bǎuturi carbogazoase si grǎsimi.
-am asigurat un regim hidric corespunzǎtor: 2-3 l lichid pe zi
Regimul hidric este compus din ceaiuri, supe, compoturi, diuretice.
-am asigurat eliminǎri fiziologice prin calcularea zilnicǎ a bilantului ingesto-excretor;

78
-am cântǎrit zilnic pacientul;
-am administrat lichide în cantitǎti mari;
-am facilitat vizitele familiei si prietenilor;
-am încurajat pacienta sǎ efectueze activitǎti recreactive (citit, plimbat);
-am monitorizat functiile vitale si vegetative;
-am pregǎtit fizic si psihic pacientul pentru interventii si explorǎri.
Externarea
In urma tratamentulului medicamentos, a regimului alimentar, a colaborǎrii si eforturilor fǎcute
de echipa de îngrijire, starea pacientului la externare este bunǎ fizic si psihic.
Bilantul functiilor vitale la externare
P=79 pulsatii pe minut
T=36.8C
T.A.=120/70 mm Hg
R=18 respiratii/minut
Bilantul autonomiei nevoilor fundamentale la externare
 a respira, a avea o bunǎ circulatie.
Respiratie de tip costal superior, amplǎ, ritmatǎ. Zgomote cardiace bine bǎtute. Circulatie
adecvatǎ.
 a bea si a mânca.
Masticatie usoarǎ, apetit bun, alimentatie adecvatǎ.
 a elimina
Eliminǎri fiziologice, fǎrǎ modificǎri, urina clarǎ, scaun normal.
 a se misca, a avea o bunǎ posturǎ
Postura adecvatǎ în ortostatism, sezând si în clinostatism.
 a dormi, a se odihni
Somn usor, profund, vise regulate.
 a se îmbrǎca si dezbraca
Vesminte alese conform sexului, adecvate climatului.
 a-si mentine temperatura corpului în limite normale.
Pacientul are temperatura corului în limite fiziologice.
 a fi curat, îngrijit.
Pacientul prezintǎ deprinderi igienice, tegumente si mucoase curate si integre.
 a evita pericolele

79
Cunoaste mǎsuri de prevenire a accidentelor, traumatismelor.
 a comunica
Exprimare usoarǎ. Colaborare armonioasǎ cu echipa de îngrijire.
 a practica religia
Credincios, participǎ la slujbe religioase.
 a se realiza
Pacientul doreste sǎ se realizeze în plan profesional.
 a se recrea
Pacientul are activitǎti recreative: citit, uitatul la televizor, fotbal.
 a învǎta
Este receptiv la tot ce este nou.
Probleme la externare
Alterarea perfuziei tisulare.
Risc de complicatii (P.N.C.)
Plan de recuperare
-Va consuma lichide în cantitǎti mari, 2-3l /zi.
-Va consuma un regim usor hiposodat.
-Va evita frigul, umezeala, bǎile reci.
-Va repeta sumarul de urinǎ si uroculturǎ odatǎ la 3 luni.
-Va continua tratament ambulator cu: Biseptol, o tabletǎ/8 ore timp de 7 zile, o datǎ la 3 luni.

CAPITOLUL IV

CONCLUZII

80
Definitie: pielonefrita este inflamatia acutǎ sau cronicǎ care afecteazǎ tesutul interstitial renal-
spatiul dintre nefroni.
Etiologie: Germenii cei mai frecventi întâlniti sunt: escherichia Colli, Proteus, Klebsiella,
Piocianic, Stafilococ.
Obisnuitii factori favorizanti sunt obstacolele de la nivelul cǎilor excretoare renale, afectiuni
renale congenitale, tumori, litiaza renalǎ, cistita.
Semne:
 dureri lombare, mai frecvent unilaterale, surde sau cu caracter de colicǎ renalǎ
 febrǎ cu delent violent
 tulburǎri digestive
 polokiurie, disurie, nicturie
 HTA
 -transpiratii
 atingerea interstitiului renal
 stare generalǎ alteratǎ
Participarea asistentei medicale la investigatii
Una din sarcinile importante ale asistentei medicale este colaborarea si examinarea clinicǎ a
bolnavului.
Ajutând medicul si pacientul, asistenta medicalǎ creeazǎ un climat favorabil pentru relatia:
Medic – pacient – asistentǎ
Pentru aceasta asistenta trebuie sǎ tinǎ cont de urmǎtoarele sarcini:
 sǎ pregǎteascǎ fizic si psihic pacientul
 sǎ pregǎteascǎ materialele si instrumentele necesare examinǎrii
 sǎ pregǎteascǎ documentele necesare: fisa de observatii, rezultatele examinǎrii
 asigurǎ conditii de microclimat în salon
 pregǎteste produse biologice si le trimite la laborator
 transportǎ în conditii optime produsele recoltate la laborator, dupǎ ce în prealabil le
eticheteazǎ
 pregǎteste pacientul fizic si psihic pentru examene radiologice
 administreazǎ tratamentul medicamentos numai la indicatia medicului.
Evolutie. Prognostic
Evolutia si prognosticul sunt favorabile în contextul în care tratamentul este aplicat corect si
factorii favorizanti sunt îndepǎrtati.

81
În urma aplicǎrii tratamentului, desi toate semnele bolii au dispǎrut nu se poate vorbi de
vindecare decât dupǎ controlul repetat al uroculturii în urmǎtoarele luni.
S-a observat cǎ pielonefrita acutǎ, chiar atunci când nu este tratatǎ, se amelioreazǎ, febra dispare
în câteva zile, boala poate trece în cronicitate.
Educatie pentru sǎnǎtate
1. Ingrijiri de prevenire primarǎ
 dobândirea obisnuintelor corecte de eliminare
 evitarea inhibǎrii reflexului de mictiune deoarece se produce distensia vezicii urinare, staza
urinarǎ, care poate favoriza formarea calculilor.
 evitarea consumului de medicamente cu efect diuretic sau nefrotoxic fǎrǎ sfatul medicului.
 efectuarea corectǎ a toaletei regiunii perineale pentru a evita pǎtrunderea microorganismelor
în tractul urinar.
 evitarea aportului excesiv de sǎruri minerale
 se va evita frigul, umiditatea, traumatismele.
2. Ingrijiri de prevenire secundarǎ
 depistarea precoce a afectiunilor renale, si dispensarizarea lor corectǎ.
 tratamentul corect al acestor afectiuni dupǎ sfatul medicului.
 colaborarea pacientului cu asistenta medicalǎ si echipa de îngrijire.
 evitarea complicatiilor.
3. Ingrijiri de prevenire tertiarǎ
 reintegrarea în societate a individului cu afectiuni cronice.

82
CAPITOLUL V

BIBLIOGRAFIE

1. IFRIM M. – Compendiu de anatomie. Editura Ştiinţifică şi


Enciclopedică, Bucureşti, 1988.
2. PAPILIAN V. – Atlas de anatomia omului. Editura medicală,
Bucureşti, 1992.
3. SARAGEA M. – Tratat de fiziopatologie. Editura Academiei
Române, Bucureşti, 1994.
4. MOGOŞ Gh. – Ugenţe în medicina clinică. Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1992.
5. PRIŞCU Al. – Chirurgie. Editura Didactică şi Pedagogică, Bucureşti,
1992.
6. TITIRCA LUCREŢIA – Urgenţe medico-chirurgicale. Editura
medicală, Bucureşti, 1994.
7. TITIRCA LUCREŢIA – Breviar de explorări funcţionale. Editura
medicală, Bucureşti, 1994.

8. Ivan Aurel Medicina omului sanatos , Ed. Medicala, Bucuresti,


1993

83

S-ar putea să vă placă și