UNIVERSITATEA LUCIAN BLAGA

FACULTATEA DE TEOLOGIE SF. ANDREI ȘAGUNA

Profesor îndrumător: Pr. Prof. Dr. Sorin Dobre

Absolvent: Gheorghiaș Mihai- Alexandru
Anul I Master: Teologie Pastorală

1
Cuprins
......................................................................................................................................................... 1

..................................................................................................... 1
............................................................................................................................................... 3

................................................................................................................ 4
..................................................................................... 4

................................................................................................................................... 6

....................................................................................................................................... 9

2
 Muzica nu a lipsit din cultul unei religii, cântarea fiind una din formele de
manifestare ale cultului divin. Aceasta rămâne mijlocul cel mai potrivit prin care
omul își exprimă starea sufletească cea mai profundă, de bucurie sau de durere,
dar mai ales dependența sa de o Ființă atotputernică.

Prin cântare, adevărurile creștine pătrund în ,,adâncul inimii”, arată

Fericitul Augustin, prin această cântare adresată divinității, Biserica preamărește
neîncetat pe Dumnezeu. Cântarea întărește Biserica în zilele grele, și o mângâie
în zilele rele.

În Sfânta Scriptură întâlnim mai multe categorii de cântări, și anume:

cântări de laudă, de rugăciune și cântări de mulțumire. Explicând Psalmul 41,
Sfântul Ioan Gură de Aur scrie: ,, Dumnezeu a adăugat la cuvintele profetului
melodia, pentru ca atrași de ritmul cântării, să-i înalțe toți cu căldură imnurile
sfinte. Căci nimeni pe lume nu trezește sufletul, dându-i aripi, eliberându-l de
piedicile din lume și desfăcându-l de cele trupești, dându-i râvna de a se apleca
asupra cugetărilor filosofice, făcându-l să nu-i pese de toate lucrurile ce țin de
viața pământească, ca o melodie și o cântare divină.”1

Din punctul meu de vedere, muzica are un rol foarte important în viața
bisericească, deoarece aceasta trezește în sufletul credincioșilor o dorință
arzătoare pentru conținutul imnului cântat, ne face mai atenți și împreună
participanți ai sfintelor slujbe.

În Epistola către Efeseni 6, 17 și Evrei 4,12 Sfântul Apostol Pavel

numește cântarea ,,sabia duhului”, pentru că le este luptătorilor o armă împotriva
duhurilor nevăzute.

1
Pr. Conf. Dr. Nicolae Belean, Cântări bisericești tradiționale, Editura Marineasa, Timișoara, 2009, p.2.

3
 Așadar în ceea ce urmează voi încerca să descriu câteva elemente din
cântarea bisericească, cum a apărut și cum s-a extins ea pe teritoriul țării noastre,
mai ales în zona Ardealului nostru frumos.

Muzica folosită în cultul religios are baze atât în Sfânta Scriptură cât și în
Sfânta Tradiție. Ca și argumente putem aduce foarte multe, însă datorită
spațiului alocat ne vom rezuma doar la câteva, pentru a dovedi că există.

Dar mai întâi să arătăm că ,,menirea muzicii este să trimită lumină în

adâncul inimii omenești” după cum spunea Robert Shumann.2 Iar Sfânta
Scriptură, Sfinții Părinți și marii gânditori ai lumii, în unanimitate ne arată că
muzica înalță sufletul omului către Dumnezeu.

Sfântul Apostol Pavel așează muzica de cult pe aceeași treaptă cu

rugăciunea rostită: ,, Mă voi ruga cu duhul, dar mă voi ruga și cu mintea; voi
cânta cu duhul, dar voi cânta și cu mintea.” ( I Cor. 14, 15).

Din Vechiul Testament putem aduce următoarele argumente referitoare la

muzică, și anume: cel mai vechi instrumentist este considerat Iubal, care cânta
din chitară și din cimpoi (Fac. 4, 21), dar cel mai important promotor al muzicii
de cult a fost împăratul David.

Pe vremea lui Solomon muzica la templu capătă o și mai mare amploare,

acum marii cântăreți, îmbrăcați în vison, stăteau la răsăritul altarului, cu țimbale,
psaltirioane, și harfe, împreună cu o sută douăzeci de preoți, care sunau din
trâmbițe, unindu-se într-un singur glas ca și cum unul ar fi cântat și trâmbițat. (II
Paral. 5, 12-13).

2
Dumitru David, Cântarea în prețuirea cugetării, Editura Tipografia Cărților București, 1939, p. 21.

4
 Din Sfânta Tradiție îl putem aminti pe Sfântul Ioan Gură de Aur, care,
pentru a îndemna la deasa folosire a psalmilor, scrie : ,,În adunările noastre este
David cel dintâi, la mijloc și cel de pe urmă.”3.

Tot despre psalm, Sfântul Vasile cel Mare spune : ,, Psalmul este liniștea
sufletelor, răsplătitorul păcii, liniștind gândurile tumultuoase și tulburătoare. El
dă odihnă sufletului agitat, el potolește pe omul pătimaș, este opera îngerilor,
convorbire cerească, tămâie duhovnicească.”4

Deoarece muzica de cult este diferită la noi în țară de la o zonă la alta, ne

referim aici la muzica psaltică din zona de Sud a țării împreună cu Moldova și
muzica Cunțană din Ardeal, voi încerca în continuare să fac o scurtă comparație
a lor trăgând o concluzie, care dintre ele ar fi mai potrivită și mai acceptată
pentru sfintele slujbe, sau modul cum ar trebui să se cânte, bazându-se pe
îndemnurile Sfinților Părinți și a Sfintei Scripturi.

Muzica psaltică este muzica ce ne-au lăsat-o Sfinții Părinți ai Bisericii

Răsăritului. Este o muzică inspirată de Sus și pusă în scris de poeți sau melozi.
Muzica psaltică este muzica bizantină care se cânta odată și se păstrează în cele
mai vechi documente, este simplă și totuși bogată și variată în simplitatea ei;
este sinceră, fără tălmăciri false, este voioasă și lipsită de exagerări, chiar și
atunci când exprimă bucurie sau întristare.5

Istoria muzicii byzantine este de fapt istoria notației neumelor ei, în

funcție de perioada cât au durat aceste sisteme de notație. Muzica bizantină
începe să existe de la începutul creării Imperiului Bizantin și durează până la
reforma lui Hrisant de Madit din 1814.

Primii compozitori ai muzicii psaltice s-au numit melozi, ei alcătuiau

peomul literar dar și muzica ce însoțea versurile, de aceea muzica lor era o
melopee dulce și mângâietoare, autori cunoscuți sunt următorii : Anatolios
(sec.V), Roman Melodul (sec. VI) și mulți alții.

3
Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii
Ortodoxe Române, p.94.
4
Sfântul Vasile cel Mare, Comentarii la Psalmi, București 1939, p.25.
5
Ioan Petrescu, Ce este muzica bizantină vol. 1, nr.1, Revista Centrului de Studii Bizantine, Iași, 1999, pag. 9-
10.

5
 Referitor la muzica din Ardeal, putem să începem introducerea ei în
istorie de pe timpul Mitropolitului Andrei Șaguna. El a încercat să mențină
muzica bisericească de tradiție bizantină și în Ardeal, iar aceasta o deducem din
documentul în care el îi schimbă pe cântăreții Varlaam și Domețian din Șcheii-
Brașovului, de care nu era mulțumit cum cântau.6

Prin hotărârea epsicopală din 23 martie 1850, mitropolitul rânduiește ca în

loc de pricesne la Sfânta Liturghie să se citească rugăciuni. Deosebirile de
cântări în Transilvania au apărut din mai multe motive : desființarea mănăstirilor
din Transilvania între anii 1761- 1782, punerea românilor ortodocși sub
influența bisericilor sârbești, zdruncinarea unității cântărilor bizantine după
reforma hrisantică din 1814, și nu în ultimul rând apariția lucrării în notație
liniară din 1890 a lui Dimitrie Cunțan : Cântările bisericești după melodiile
celor 8 glasuri, care a fost publicată în memoria Mitropolitului Șaguna.7

Despre Dimitrie Cunțan avem următoarele date : s-a născut în 1837 în

comuna Dobârca Sibiului, urmând Școala Normală Nemțească din Miercurea
Sibiului, după care trece la Gimnaziul Romano –Catolic din Sibiu, este remarcat
de Mitropolitul Andrei Șaguna care îi acordă funcția de comisar consistorial, în
1864 devine profesor la Seminar pe disciplina Cântări Bisericești, după un an
este hirotonit diacon, iar în 1872 devine preot.

6
Constantin Catrina, Mitropolitul Andrei Șaguna despre practica și tradiția cântării de origine bizantină în
Biserica Ortodoxă din Transilvania, vol. I, 1999,pag.70.
7
Ibidem, pag.70.

6
 Dimitrie Cunțan a excelat întotdeauna printr-o purtare morală exemplară
și modestă, așa cum se cuvine unui slujitor al Bisericii, prin punctualitate, ca și
prin progres în dezvoltarea culturii muzicale bisericești vocale și corale.8

În lucrarea părintelui Nicolae Topolog despre starea cântării din biserica

ardeleană, aflăm că lipsind de aici metoda de predare a cântărilor bisericești
precum cea din Țările Române, autoritățile culturale ungurești în 1627 obligă
preoții români să învețe cântările după muzica Bisericii Calvine, iar în Banat
cântarea bisericească era influențată de muzica sârbească.9

Deși muzica bănățeană seamănă incontestabil cu cea sârbească de la

Karloviț, Gheorghe Ciobanu susține că originea ei provine din muzica bizantină,
la fel ca muzica din toate celelalte zone ale țării.10

Lucrarea întocmită de profesorul Dimitrie Cunțan s-a bucurat de

aprecierea marilor personalități din acea vreme, precum preotul Zaharia Boiu și
compozitorul Gheorghe Dima, obținând de la aceștia dar și de la comisia
întrunită special pentru aceasta, aprobarea pentru tipărirea culegerii.

Lucrarea a stârnit însă și controverse, compozitorul Timotei Popovici

afirmă că această lucrare constituie un act cultural- istoric care pune capăt
cântărilor după auz, însă scoate în evidență și lipsurile sistemului de transcriere
din culegere. Iar Ion Popescu Pasărea menționează că : ,, O transcriere a
cântărilor psaltice ar însemna desigur o alterare regretabilă, iar nu o păstrare
a autenticității. Dovadă despre aceasta este încercarea de transcriere care s-a
făcut la Sibiu de către Cunțan și în Bucovina de marele mitropolit Silvestru,
încercare care a avut ca rezultat înstrăinarea din ce în ce mai mult de vechea
cântare psaltică” 11.

Acuratețea cântării de strană nu a putut fi rezolvată. După reforma

învățământului din 1947 școlie de cântăreți s-au înscris iar locurile vacante de la
strană au fost ocupate de persoane cu pregătire medie din alte domenii, în
special tehnic.

8
Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Articol din ziarul Lumina, 27 iunie 2010.
9
,,Cântarea bisericească la români” în Anuarul festiv al Școlii Ortodoxe Române de cântăreți, Editura
Arhidiecezana Sibiu, 1938, p. 20.
10
Gheorghe Ciobanu, Muzica de cult bănățeană, în revista Mitropolia Banatului, nr. 10-12, 1982, p.642.
11
Ion Popescu Pasărea , Muzica Bisericească în muzica românească de azi, ediție de P. Nișculescu, București,
1939, p. 597.

7
 Ca și o concluzie la partea aceasta a muzicii din Ardeal, este foarte
valabilă opinia părintelui profesor Vasile Stanciu, de la Facultatea de Teologie
din Cluj Napoca : ,, … muzica bisericească de origine bizantină din
Transilvania nu poate să rămână la nivelul pe care l-a consemnat părintele
Dimitrie Cunțan, ci ea trebuie să se desăvrâșească, atât calitativ cât și
cantitativ”12.

12
Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, Slujba Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la Gledin, episcopul Romanului,
compusă și fixată în notație liniară, după melodii bisericești tradiționale, Editura Renașterea, Cluj, 2007, p.5-6.

8
9
Bibliografie
1. Pr. Conf. Dr. Nicolae Belean, Cântări Bisericești Tradiționale, Editura
Marineasa,Timișoara, 2009.
2. Dumitru David, Cântarea în pregătirea cugetării, Editura Tipografia
Cărților, București, 1939.
3. Sfântul Ioan Gură de Aur, Omilii la Facere,Editura Institutului Biblic și
de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române.
4. Sfântul Vasile cel Mare, Comentarii la Psalmi, București, 1939.
5. Ioan Petrescu, Ce este muzica Bizantină, vol. I, nr.1, Revista Centrului de
studii Bizantine, Iași, 1999.
6. Constantin Catrina, Mitropolitul Andrei Șaguna, Despre practica și
Tradiția cântării de origine Bizantină în Biserica Ortodoxă din
Transilvania, vol. I, 1999.
7. Preasfințitul Visarion, Episcopul Tulcii, Articol din Ziarul Lumina, 27
iunie 2010.
8. ,,Cântarea bisericească la români”, în Anuarul festiv al Școlii Ortodoxe
Române de cântăreți, Editura Arhidiecezana, Sibiu, 1938.
9. Gheorghe Ciobanu, Muzica de cult Bănățeană, în Revista Mitropolia
Banatului, nr. 10- 12, 1982.
10.Ion Popescu Pasărea, Muzica Bisericească în muzica românească de azi,
Ediție de P. Niculescu, București, 1939.
11.Pr. Prof. Dr. Vasile Stanciu, Slujba Sfântului Cuvios Ierarh Pahomie de la
Gledin, Episcopul Romanului, compusă și fixată în notație liniară, după
melodii bisericești tradiționale, Editura Renașterea, Cluj, 2007.

10