Ceea ce şochează la Ileana Mălăncioiu este, desigur, chemarea obsesivă a unui tărîm straniu,

atracţia celeilalte lumi, căutate, invocate, evocate în imaginar cu o anume crudă, neînduplecată,
stridentă îndîrjire

are capacitatea de a găsi mereu - printr-un fel de dezaxare sacră - o poartă de intrare în această
lume nălucită presupun iniţierea într-un alt mod de a simţi realitatea, precum şi anumite
modificări specifice percepţiei.

Predilecţia pentru "subiecte" crude, frisonante, nu e întîmplătoare, pentru că acestea, raportate

minuţios, se pot încărca, pe nesimţite, de presimţiri tulburi şi de acea nădejde confuză care
anunţă miracolul. "Iminenţa lui" - observă Al. Paleologu (Simţul practic, Editura Cartea
Românească, Bucureşti, 1974), "e resimţită nu fără spaimă, dar o spaimă dinainte asumată,
nădăjduind nu se ştie prea bine ce, dar ceva irevocabil despre care poeta presimte că-i va covîrşi
fiinţa, dar de care e irezistibil atrasă, ca de singurul lucru cu adevărat vrednic de a fi încercat."

De adăugat că spaima nu e numai asumată, ci şi rîvnită cu o anume bizară ardoare devastatoare,

cu o tentaţie a suferinţei şi a autodistrugerii, ce presupune o stare paroxistică, o trăire ardentă,
sufocantă, deznădăjduită şi în marginea destrămării.

-Credință în forțe miraculoase, supranaturale; concepție falsă (transformată în deprindere)

Practic, importantă aici e capacitatea de a împinge logica visului foarte departe, adică de a
deschide în imaginar mereu o altă verigă a reprezentării, o verigă consecutivă.

Dar nu trecerea de la real (banal, concret, terestru) la planul ireal (oniric, misterios, terifiant) este
demnă de interes, ci felul firesc în care comunică cele două planuri.

Poemele din volumul Către Ieronim, precum şi cele din Inima reginei, dovedesc că, dacă la
început puteam vorbi doar de o fascinaţie a agonicului şi morbidului, de o chemare thanatică,
acum moartea ia în stăpînire imperiul poeziei.

ajutată de elemente magice - vedenii în acţiune, în mişcare, în relaţie, în conflict, de a intra - ea

însăşi - în plin coşmar, vizionînd, parte cu parte, obiectele, ca într-o intoxicaţie cu haşiş
Chiar de la volumul de debut, Pasărea tăiată (1967), era evidentă posibilitatea poetei de a da
realului palpabil reflexe de irealitate.

Sub semnul voluptos al spaimei ori al aşteptării în spaimele voluptăţii se află o mare parte din
poemele următorului volum, Către Ieronim (1970), unde gravitatea tonului anunţă faptul că
procesul radicalizării poeziei e în curs.

Cheia porţii spre lumea de vedenii este un obiect antropomorf sau zoomorf (o păpuşă de piatră,
statueta vreunei zeiţe, o piatră în formă de cap de femeie, un cal de gresie, cloşca cu pui, un cap
de miel de piatră) sau pur şi simplu orice a fost îngropat şi a intrat astfel în atingere cu cei de sub
pămînt.

Privite intens, obiectele produc o turmentare a percepţiei, o sminteală imaginativă. Cea care este
menită să lase mărturie începe să-şi descrie vedenia cu o anume nesiguranţă, recurgînd la
asemuiri (pare... seamănă cu... ca şi cum...), urmate de precizări (dar nu orice... dar mai bine...
nu e gresie, e gheaţă). La început aberante, năzăririle devin din ce în ce mai rezonabile, de parcă
medium-ului i s-ar permite să vadă mai limpede.

De cele mai multe ori o descoperim în plină transă, delirînd, într-o emisie incontinentă ce
sugerează turmentarea, răsucirea buimacă şi legănarea nebună

Aproape oriunde deschizi cărţile ei de versuri eşti întâmpinat de liniştea omului care ştie. Aceasta
nu înseamnă confort dat de certitudini grosolane, ci o anumită tensiune trăită contemplativ

valoarea autentică a unui poem este determinată tocmai de calitatea sa de-a vibra

Ileana Mălăncioiu (n. 23 ianuarie 1940, Godeni, Argeş), poetă şi eseistă. De asemenea publicistă,
disidentă, activist civic.A absolvit Facultatea de Filosofie a Universităţii Bucureşti în 1968, cu
lucrarea Locul filozofiei culturii în sitemul lui Lucian Blaga. Doctor în filosofie în 1977, cu teza
Vina tragică. Din 1980 devine redactor la revista “Viaţa românească” (de unde demisionează la
31 martie 1988 din cauza acutizării cenzurii). A debutat cu versuri în “Luceafărul”, în 1965. După
1989 a lucrat la revista social-politică “22″, la Editura Litera (redactor şef) şi la săptămânalul
“România literară”.

Dintre volumele de poezie publicate: Pasărea tăiată (1967), Către Ieronim (1970), Inima reginei
(1971), Poezii (1973), Crini pentru domnişoara mireasă (1973), Ardere de tot(1976), Peste zona
interzisă (1979), Cele mai frumoase poezii (1980), Sora mea de dincolo (1980), Linia vieţii (1982),
Urcarea muntelui (1985), Linia vieţii (1999, antologie din toate volumele şi versuri inedite, cu o
prefaţă de Nicolae Manolescu).