Sunteți pe pagina 1din 14

Ordonanța de urgență nr.

79/2018 pentru rectificarea bugetului


asigurărilor sociale de stat pe anul 2018
Text publicat în M.Of. al României.

În vigoare de la 07 septembrie 2018

Având în vedere:

- analiza execuției bugetare pe primele 7 luni ale anului, respectiv a gradului de utilizare a
fondurilor bugetare alocate;

- necesitatea corelării planificării bugetare cu evoluția prognozată a indicatorilor


macroeconomici și cu gradul de colectare a veniturilor bugetului asigurărilor sociale de stat și
bugetului asigurărilor pentru șomaj pe primele luni ale anului;

- adoptarea unor acte normative care determină influențe financiare asupra veniturilor
bugetare;

- necesitatea asigurării plății la timp a pensiilor din sistemul public de pensii;

- asigurarea fondurilor necesare desfășurării în bune condiții a activității caselor județene de


pensii până la finele anului;

- asigurarea fondurilor necesare în bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata măsurilor
active de stimulare a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă;

- prevederile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările


ulterioare, potrivit cărora legile bugetare anuale pot fi modificate în cursul exercițiului bugetar
prin legi de rectificare;

ținând seama de faptul că nepromovarea în regim de urgență a prezentului act normativ ar


avea drept consecințe negative următoarele:

- riscul neasigurării potrivit calendarelor/termenelor stabilite a drepturilor de pensie pe anul


2018 care au drept consecință întârzierea la plată a acestor drepturi;

- riscul unui impact negativ determinat de imposibilitatea desfășurării corespunzătoare a


activității caselor județene de pensii, întrucât nu pot asigura sumele necesare plății drepturilor
salariale, cu consecințe negative asupra îndeplinirii rolului, atribuțiilor și responsabilităților
stabilite prin actele normative de organizare și funcționare;

- riscul neasigurării fondurilor aferente măsurilor active ce se finanțează din bugetul


asigurărilor pentru șomaj, care are drept consecință nerealizarea/neimplementarea proiectelor
finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu implicații asupra diminuării veniturilor
aferente acestor fonduri,

în considerarea faptului că aceste elemente vizează interesul general public și constituie


situații de urgență și extraordinare, a căror reglementare nu poate fi amânată,
în temeiul art. 115 alin. (4) din Constituția României, republicată,

Guvernul României adoptă prezenta ordonanță de urgență.

Art. 1. -

Bugetul asigurărilor sociale de stat și bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2018, aprobate
prin Legea bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul 2018 nr. 3/2018, publicată în
Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 5 din 3 ianuarie 2018, se modifică și se
completează potrivit prevederilor prezentei ordonanțe de urgență.

Art. 2. -

Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor sociale de stat pe anul


2018, detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe
credite de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 1.

Art. 3. -

(1) Bugetul asigurărilor sociale de stat aferent sistemului public de pensii pe anul 2018 se
majorează la venituri cu suma de 870.154 mii lei prin majorarea veniturilor curente cu suma
de 3.506.331 mii lei și diminuarea subvenției acordate de la bugetul de stat cu suma de
2.636.177 mii lei, iar la cheltuieli se majorează cu suma de 878.154 mii lei la credite de
angajament și cu 870.154 mii lei la credite bugetare.

(2) Sistemul de asigurări pentru accidente de muncă și boli profesionale pe anul 2018 se
majorează la venituri cu suma de 26.907 mii lei, iar la cheltuieli se diminuează cu suma de
18.054 mii lei atât la credite de angajament, cât și la credite bugetare, excedentul majorându-
se cu suma de 44.961 mii lei.

Art. 4. -

Influențele asupra veniturilor și cheltuielilor bugetului asigurărilor pentru șomaj pe anul 2018,
detaliate la venituri pe capitole și subcapitole, iar la cheltuieli pe capitole și titluri, pe credite
de angajament și credite bugetare, sunt prevăzute în anexa nr. 2.

Art. 5. -

(1) Bugetul asigurărilor pentru șomaj pe anul 2018 aferent sistemului asigurărilor pentru
șomaj se majorează la venituri cu suma de 178.962 mii lei și la cheltuieli cu suma de 65.729
mii lei la credite de angajament și cu 59.230 mii lei la credite bugetare, excedentul
majorându-se cu suma de 119.732 mii lei.

(2) Fondul de garantare pentru plata creanțelor salariale instituit prin Legea nr. 200/2006
privind constituirea și utilizarea Fondului de garantare pentru plata creanțelor salariale, cu
modificările ulterioare, se majorează la venituri cu suma de 66.947 mii lei, iar la cheltuieli se
diminuează cu suma de 2.267 mii lei la credite de angajament și cu 5.032 mii lei la credite
bugetare, excedentul majorându-se cu suma de 71.979 mii lei.

Art. 6. -
Se autorizează Ministerul Muncii și Justiției Sociale să introducă modificări în volumul și
structura bugetelor de venituri și cheltuieli pe anul 2018 ale instituțiilor publice finanțate
parțial din venituri proprii și să efectueze virări de credite de angajament și credite bugetare,
inclusiv la și de la cheltuieli de personal, proiecte cu finanțare externă nerambursabilă (FEN)
și cheltuieli de capital, și între bugetele acestora, cu încadrarea în prevederile bugetare
aprobate în bugetul asigurărilor pentru șomaj la alineatul 51.01.01 "Transferuri către instituții
publice".

Art. 7. -

În condițiile Legii nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările


ulterioare, se autorizează ordonatorul principal de credite ca, în situația în care identifică pe
parcursul exercițiului bugetar proiecte noi, să introducă în bugetele instituțiilor publice
finanțate parțial de la bugetul asigurărilor pentru șomaj, după caz, titlul 58 "Proiecte cu
finanțare din fonduri externe nerambursabile aferente cadrului financiar 2014-2020" cu
articolul și alineatul corespunzător, în vederea asigurării sumelor reprezentând contribuția
proprie și/sau cofinanțarea națională, aferentă proiectelor finanțate din fonduri externe
nerambursabile.

Art. 8. -

(1) Se autorizează ordonatorul principal de credite să detalieze influențele aprobate și să


introducă modificările prevăzute de prezenta ordonanță de urgență în bugetul asigurărilor
sociale de stat și în bugetul asigurărilor pentru șomaj, precum și să efectueze virări de credite
bugetare și credite de angajament în bugetele aprobate și în anexele la acestea pe anul 2018 și
să comunice Ministerului Finanțelor Publice, în termen de 10 zile lucrătoare de la intrarea în
vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, detalierea influențelor aprobate.

(2) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se repartizează


sumele reținute în proporție de 10% în conformitate cu prevederile art. 21 alin. (5) din Legea
nr. 500/2002, cu modificările și completările ulterioare.

Art. 9. -

Prin derogare de la prevederile art. 12, lit. b) și c), art. 17 alin. (2), art. 24 și art. 26 alin. (5)
din Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010, republicată, și ale art. 3 alin. (5) și (6)
din Legea nr. 269/2017 pentru aprobarea plafoanelor unor indicatori specificați în cadrul
fiscal-bugetar pe anul 2018:

a) pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor exclusiv asistența financiară din partea
Uniunii Europene și a altor donatori pentru bugetul asigurărilor sociale de stat este de
63.567,9 milioane lei și pentru bugetul asigurărilor pentru șomaj este de 968,1 milioane lei;

b) plafonul nominal al soldului bugetului asigurărilor sociale de stat este de 236 milioane lei,
iar al bugetului asigurărilor pentru șomaj este de 1.324,9 milioane lei;

c) pentru anul 2018, plafonul nominal al cheltuielilor de personal din bugetul asigurărilor
sociale de stat este de 262,1 milioane lei.

Art. 10. -
Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta ordonanță de urgență.

PRIM-MINISTRU
VASILICA-VIORICA
DĂNCILĂ

Contrasemnează:
Ministrul finanțelor
publice,
Eugen Orlando
Teodorovici
Ministrul muncii și
justiției sociale,
Lia-Olguța Vasilescu

București, 5 septembrie 2018.

Nr. 79.

ANEXA Nr. 1

MINISTERUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE

Influențe asupra veniturilor și cheltuielilor Bugetului Asigurărilor Sociale de Stat pe


anul 2018

- mii lei -
Ca- Sub- Pa- Gru- Ar- Ali-
pi- capi- ra- pa/ ti- ne- Denumire indicator Influențe
tol tol graf Titlu col at
A B 1
0001 03 VENITURI - TOTAL 897.061
0002 03 I. VENITURI CURENTE 3.533.238
2000 03 B. CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI 3.544.979
2003 CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR 2.057.191
Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de
01 2.031.271
angajatori
Contribuții de asigurări pentru accidente de muncă
04 20.117
și boli profesionale datorate de angajatori
Venituri din contribuția asigurătorie pentru muncă
09 5.803
pentru accidente de muncă și boli profesionale
2103 CONTRIBUȚIILE ASIGURATILOR 1.487.788
Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de
01 1.634.321
asigurați
Contribuții de asigurări sociale datorate de persoane
04 -13.853
asigurate pe baza de contract de asigurare
Contribuția la fondul de pensii, administrat privat
07 -593.841
(se scade)
Contribuții de la persoane care realizează venituri
09 4
de natură profesională cu caracter ocazional
Contribuții ale persoanelor care realizează venituri
10 de natură profesională, altele decât cele de natura -7.915
salarială, plătite de angajatori
Contribuții de asigurări sociale ale persoanelor
11 pentru perioadele in care acestea nu au avut 33.181
calitatea de asigurat in sistemul de pensii
Contribuții de asigurări sociale de stat datorate de
persoane care realizează venituri din activități
12 472.745
independente, activități agricole și asocieri fără
personalitate juridică
Contribuția individuală de asigurări sociale datorată
13 de persoanele care realizează venituri din drepturi -28.938
de proprietate intelectuală
Contribuția individuală de asigurări sociale datorată
de persoanele care realizează venituri din activități
14 desfășurate in baza contractelor/conventiilor& -12.316
civile încheiate potrivit Codului civil, precum și a
contractelor de agent
Contribuția de asigurări sociale datorata de
28 persoanele fizice care realizează venituri în baza 4.400
contractelor de activitate sportiva
2900 03 C. VENITURI NEFISCALE -11.741
3000 03 C1. VENITURI DIN PROPRIETATE 1.022
3103 VENITURI DIN DOBÂNZI 1.022
Venituri din dobânzi ale bugetului asigurărilor
05 35
sociale de stat
Venituri din dobânzi ale sistemului de asigurări de
06 987
accidente de muncă și boli profesionale
3300 03 C2.VANZARI DE BUNURI ȘI SERVICII -12.763
VENITURI DIN PRESTĂRI DE SERVICII ȘI
3303 -9.918
ALTE ACTIVITĂȚI
08 Venituri din prestări de servicii -25
11 Contribuția pentru bilete de tratament și odihnă -9.386
50 Alte venituri din prestări de servicii și alte activități -507
3603 DIVERSE VENITURI -2.845
01 Venituri din aplicarea prescripției extinctive -2.845
4100 03 IV. SUBVENȚII -
2.636.177
SUBVENȚII DE LA ALTE NIVELE ALE -
4200 03
ADMINISTRAȚIEI PUBLICE 2.636.177
-
4203 SUBVENȚII DE LA BUGETUL DE STAT
2.636.177
Subvenții primite de bugetul asigurărilor sociale de -
24
stat 2.636.177
4903 01 Venituri sistem public de pensii 870.154
Venituri sistem accidente de muncă și boli
4903 02 26.907
profesionale
5000 TOTAL GENERAL
I. Credite de angajament 860.100
II. Credite bugetare 852.100
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 857.100
II. Credite bugetare 857.100
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
I. Credite de angajament 23.600
II. Credite bugetare 23.600
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -15.000
II. Credite bugetare -15.000
30 TITLUL III DOBÂNZI
I. Credite de angajament -1.500
II. Credite bugetare -1.500
57 TITLUL IX ASISTENTA SOCIALA
I. Credite de angajament 850.000
II. Credite bugetare 850.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
BUGETUL ASIGURĂRILOR SOCIALE DE
5003
STAT
I. Credite de angajament 860.100
II. Credite bugetare 852.100
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 857.100
II. Credite bugetare 857.100
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
I. Credite de angajament 23.600
II. Credite bugetare 23.600
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -15.000
II. Credite bugetare -15.000
30 TITLUL III DOBÂNZI
I. Credite de angajament -1.500
II. Credite bugetare -1.500
57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament 850.000
II. Credite bugetare 850.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-
6800 03
CULTURALE
I. Credite de angajament 860.100
II. Credite bugetare 852.100
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 857.100
II. Credite bugetare 857.100
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
I. Credite de angajament 23.600
II. Credite bugetare 23.600
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -15.000
II. Credite bugetare -15.000
30 TITLUL III DOBÂNZI
I. Credite de angajament -1.500
II. Credite bugetare -1.500
57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament 850.000
II. Credite bugetare 850.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
6803 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament 878.154
II. Credite bugetare 870.154
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 875.154
II. Credite bugetare 875.154
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
I. Credite de angajament 22.685
II. Credite bugetare 22.685
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -15.000
II. Credite bugetare -15.000
30 TITLUL III DOBÂNZI
I. Credite de angajament -1.500
II. Credite bugetare -1.500
57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament 868.969
II. Credite bugetare 868.969
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament 3.000
II. Credite bugetare -5.000
ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
6903 PENTRU ACCIDENTE DE MUNCĂ ȘI BOLI
PROFESIONALE
I. Credite de angajament -18.054
II. Credite bugetare -18.054
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament -18.054
II. Credite bugetare -18.054
10 TITLUL I CHELTUIELI DE PERSONAL
I. Credite de angajament 915
II. Credite bugetare 915
57 TITLUL IX ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament -18.969
II. Credite bugetare -18.969
9903 EXCEDENT/DEFICIT 44.961
9903 10 Excedent/Deficit sistem public de pensii
Excedent/Deficit sistem accidente de muncă și boli
9903 11 44.961
profesionale

ANEXA Nr. 2

MINISTERUL MUNCII ȘI JUSTIȚIEI SOCIALE

Influențe asupra veniturilor și cheltuielilor Bugetului Asigurărilor pentru Șomaj pe anul


2018

- mii lei -
Ca- Sub- Pa- Gru- Ar- Ali-
pi- capi- ra- pa/ ti- ne- Denumire indicator Influențe
tol tol graf Titlu col at
A B 1
0001 04 VENITURI - TOTAL 245.909
0002 04 I. VENITURI CURENTE 187.409
2000 04 B. CONTRIBUȚII DE ASIGURĂRI 187.409
2004 CONTRIBUȚIILE ANGAJATORILOR 142.391
Contribuții de asigurări pentru șomaj datorate de
02 45.019
angajatori
Contribuția angajatorilor la fondul de garantare
06 33.718
pentru plata creanțelor salariale
Venituri din contribuția asigurătorie pentru muncă
10 36.375
pentru șomaj
Venituri din contribuția asigurătorie pentru muncă
11 pentru fondul de garantare pentru plata creanțelor 27.279
salariale
2104 CONTRIBUȚIILE ASIGURATILOR 45.018
Contribuții de asigurări pentru șomaj datorate de
02 45.018
asigurați
3000 04 C1. VENITURI DIN PROPRIETĂȚI 8.407
3104 VENITURI DIN DOBÂNZI 8.407
03 Alte venituri din dobânzi 2.457
Venituri din dobânzi la fondul de garantare pentru
04 5.950
plata creanțelor salariale
3600 04 C2.VANZARI DE BUNURI ȘI SERVICII -8.407
3604 DIVERSE VENITURI -8.407
24 Venituri din compensarea creanțelor din despăgubiri 5
50 Alte venituri -8.412
SUME PRIMITE DE LA UE/ALTI DONATORI ÎN
CONTUL PLĂȚILOR EFECTUATE ȘI
4804 58.500
PREFINANȚĂRI AFERENTE CADRULUI
FINANCIAR& 2014-2020
02 Fondul Social European (FSE) 58.500
4904 01 Venituri sistem asigurări pentru șomaj 178.962
Venituri fond garantare pentru plata creanțelor
4904 02 66.947
salariale
5000 TOTAL GENERAL
I. Credite de angajament 63.462
II. Credite bugetare 54.198
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 63.963
II. Credite bugetare 58.198
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -3.802
II. Credite bugetare -6.802
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN
58 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
I. Credite de angajament 70.000
II. Credite bugetare 70.000
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
I. Credite de angajament -2.235
II. Credite bugetare -5.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
5004 BUGETUL ASIGURĂRILOR PENTRU ȘOMAJ
I. Credite de angajament 63.462
II. Credite bugetare 54.198
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 63.963
II. Credite bugetare 58.198
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -3.802
II. Credite bugetare -6.802
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN
58 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
I. Credite de angajament 70.000
II. Credite bugetare 70.000
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
I. Credite de angajament -2.235
II. Credite bugetare -5.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
6400 04 Partea a III-a CHELTUIELI SOCIAL-CULTURALE
I. Credite de angajament -6.443
II. Credite bugetare -15.707
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament -5.942
II. Credite bugetare -11.707
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -3.707
II. Credite bugetare -6.707
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
I. Credite de angajament -2.235
II. Credite bugetare -5.000
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament -501
II. Credite bugetare -4.000
CHELTUIELILE FONDULUI DE GARANTARE
6404
PENTRU PLATA CREANȚELOR SALARIALE
I. Credite de angajament -2.267
II. Credite bugetare -5.032
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament -2.267
II. Credite bugetare -5.032
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -32
II. Credite bugetare -32
59 TITLUL XI ALTE CHELTUIELI
I. Credite de angajament -2.235
II. Credite bugetare -5.000
6504 ÎNVĂȚĂMÂNT
I. Credite de angajament -711
II. Credite bugetare -711
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament -705
II. Credite bugetare -705
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -705
II. Credite bugetare -705
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament -6
II. Credite bugetare -6
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament -6
II. Credite bugetare -6
6804 ASIGURĂRI ȘI ASISTENȚĂ SOCIALĂ
I. Credite de angajament -3.465
II. Credite bugetare -9.964
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament -2.970
II. Credite bugetare -5.970
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -2.970
II. Credite bugetare -5.970
70 CHELTUIELI DE CAPITAL
I. Credite de angajament -495
II. Credite bugetare -3.994
71 TITLUL XIII ACTIVE NEFINANCIARE
I. Credite de angajament -495
II. Credite bugetare -3.994
8000 04 Partea a V-a ACȚIUNI ECONOMICE
I. Credite de angajament 69.905
II. Credite bugetare 69.905
ACȚIUNI GENERALE ECONOMICE,
8004
COMERCIALE ȘI DE MUNCĂ
I. Credite de angajament 69.905
II. Credite bugetare 69.905
01 CHELTUIELI CURENTE
I. Credite de angajament 69.905
II. Credite bugetare 69.905
20 TITLUL II BUNURI ȘI SERVICII
I. Credite de angajament -95
II. Credite bugetare -95
TITLUL X PROIECTE CU FINANȚARE DIN
58 FONDURI EXTERNE NERAMBURSABILE
AFERENTE CADRULUI FINANCIAR 2014-2020
I. Credite de angajament 70.000
II. Credite bugetare 70.000
8904 01 Cheltuieli sistem asigurări pentru șomaj
I. Credite de angajament 65.729
II. Credite bugetare 59.230
Cheltuieli fond garantare pentru plata creanțelor
8904 02
salariale
I. Credite de angajament -2.267
II. Credite bugetare -5.032
9904 EXCEDENT/DEFICIT 191.711
9904 10 Excedent/Deficit sistem asigurări pentru șomaj 119.732
Excedent/Deficit fond garantare pentru plata
9904 11 71.979
creanțelor salariale

S-ar putea să vă placă și