Contributii Sociale

Datorate De Angajat

Andra ILIE

Alice MIHAI
 CUPRINS

1. CARACTERIZAREA GENERALA A IMPOZITELOR DIRECTE

2. IMPOZITELE REALE

3. IMPOZITELE PERSONALE

3.1.Impozitule pe venit;

3.1.1.Impozitul pe venitul persoanelor fizice;

3.1.2.Impozitul pe profitul persoanelor juridice;

3.2.Impozitele pe avere;
 1.CARACTERIZAREA GENERALA A IMPOZITELOR DIRECTE

In evolutia lor, impozitele directe au tinut pasul cu dezvoltarea

economiei, deoarece ele se stabilesc fie pe anumite obiecte materiale sau
genuri de activitati, fie pe venit sau pe avere.

Impozitele directe, fiind individualizate, reprezinta forma cea mai

veche de impunere. Ele s-au practicat si in oranduirile precapitaliste, insa, o
extindere si o diversificare mai mare au cunoscut abia in capitalism.Cu
deosebire in primele decenii ale secolului al-20-lea, in locul impozitelor asezate
pe obiecte materiale sau pe diferite activitati, cum sunt cele comerciale si
industriale, deci al impozitelor de tip real, si-au facut aparitia impozitele
stabilite pe diferite venituri (salarii, profit, renturi) sau pe avere (mobiliara sau
imobiliara), adica impozitele de tip personal, care au condos la extinderea
impunerii prin aducerea printre platitorii de impozite si a marii mase a
muncitorilor si functionarilor.

Prin urmare, impozitele directe fiind nominative si avand un cuantum

si termene de plata précis stabilite, iar acestea sunt aduse din timp la
cunostinta platitorilor, sunt mai echitabile si deci mai de preferat decat
impozitele indirecte, deoarece la acestea din urma consumatorii diferitelor
marfuri si servicii nu stiu cu anticipatie cand si mai ales cat vor plati statului, sub
forma taxelor de consumatie si a altor impozite indirecte.

2.IMPOZITELE REALE

Impozitele de tip real au cunoscut o larga raspandire in perioada

capitalismului ascendant. Astfel, in primele stadii de dezvoltare a
capitalismului, cand pamantul constituia forma de baza a bogatiei si principalul
mijloc de productie, intr-o serie de tari europene a fost introdus impozitul
funciar (pe pamant). Pentru stabilirea marimii acestuia se foloseau diferite
criterii ca, de exemplu: numarul plugurilor utilizate in vederea lucrarii
pamantului,intinderea terenurilor cultivate si calitatea acestora, marimea
arenzii, pretul pamantului etc.

Cu timpul, cladirile (folosite ca locuinte, pravalii, magazine etc) devin,

alaturi de pamant, o alta forma importanta a averii imobiliare, mai ales in
mediul urban. In vederea impunerii acesteia a fost introdus impozitul pe cladiri.
Stabilirea acestui impozit se facea tot in baza unor critirii exterioare, cum sunt:
numarul si destinatia camerelor, suprafata construita, numarul usilor si
ferestrelor, marimea curtii etc. Astfel de criterii nu permiteau o impunere
echitabila, deoarece se aplicau izolat si nu ofereau o imagine completa asupra
marimii obiectului impozabil.

Dezvoltarea manufacturilor, a fabricilor, a comertului si desfasurerea

altor activitati libere au condus la cresterea numarului mestesugarilor,
fabricantilor, comerciantilor, liber-profesionistilor.

Pentru impunerea acestora, s-a introdus impozitul pe activitatile

industriale, comerciale si profesiile libere. La baza stabilirii acestui impozit au
fost asezate diferite criterii de ordin exterior, si anume: marimea localitatii in
care intreprinderea considerata isi desfasura activitatea, natura intreprinderii,
marimea capitalului, numarul muncitorilor. Prin urmare, nici in acest caz
impozitul stabilit nu era dimensionat in functie de capacitatea contributive
reala a platitotului.

Avantul luat de industrie si comert a atras dupa sine dezvoltarea

relatiilor de credit, a bancilor si a comertului cu hartii de valoare. In aceste
imprejurari apare o categorie de persoane care se ocupa cu plasarea
capitalurilor banesti de care dispun in operatii speculative. Pentru impunerea
acestora, s-a introdus impozitele pe capitalurile banesti. Acest impozit se
stabilea fie in functie de volumul dobanzilor pe care debitorul le platea pentru
capitalul luat cu imprumut, fie in functie de volumul dobanzilor pe care
creditorul le incasa pentru capitalul dat cu imprumut.

Impozitele de tip real se practica si in zilele noastre. Astfel, intr-o serie

de tari in curs de dezvoltare, exploatatiile agricole sunt supuse unor impozite
de tip real. In cazul acestor impozite, sarcina fiscala este dimensionata in
functie de suprafata de teren, de numarul animalelor, de cantitatea de
ingrasaminte folosite, de valoarea materialelor procurate pentru lucrarile de
irigatii sau de alti factori.

Rezulta ca, in cazul impozitelor reale, la impunere nu se ia in

considerare produsul net real al obiectelor impozabile, ci produsul brut sau cel
mediu prezumat, ceea ce ii dezavantajeaza pe micii producatori si ii avantajeaza
pe marii producatori care au conditii pt a realia un venit mai mare decat cel
mediu.

3. IMPOZITELE PERSONALE

Trecerea de la impozitele de tip real la cele de tip personal s-a facut

treptat. Astfel, in unele tari, aceasta s-a realizat in ea de-a doua jumatate a
secolului al-19-lea, iar in altele, in primele decenii ale secolului 20. Inlocuirea
impunerii reale cu impunerea personala se datoreaza mai multor cauze.

In primul rand, este de mentionat faptul ca in perioada capitalismului

ascendant, muncitorii fiind lipsiti de proprietati funciare, cladiri sau capitaluri
mobiliare, nu puteau fi supusi la plata impozitelor reale. In schim, ei suportau
gruel impozitelor indirecte care le afecta din plin puterea de cumparare.

In al doilea rand, trecerea la impozitele personale a devenit o

necesitate, deoarece impozitele indirecte erau tot mai apasatoate pt cei cu
venituri mici, iar impozitele reale prezentau, dupa cum s-a vazut, o serie de
carente. Ca atare, se simtea nevoia introducerii unui sistem de impozite care sa
elimine neajunsurile semnalate mai inainte sa se asigure impunerea progresiva
a veniturilor sau a averii, introducerea minimului neimpozabil si acordarea unor
inlesniri contribuabililor cu familii numeroase.
 Drept urmare,s-a procedat la o anumita diferentiere a sarcinii fiscale,
in functie de marimea veniturilor sau a averii si de situatia personala a fiecarui
platitor, ceea ce de fapt a marcat trecerea la sistemul impozitelor personale.

Impozitele personale se intalnesc sub forma impozitelor pe venit si,

respectv, a impozitelor pe avere.

3.1.Impozitele pe venit:

Au putut fi introduse atunci cand s-a inregistrat o suficienta

diferentiere a veniturilor realizate de diferite categorii sociale. Acest moment
este marcat de cresterea numarului muncitorilor si functionarilor, care realizau
venituri sub forma salariilor, a industriasiilor, comerciantilor si bancherilor care
realizau venituri sub forma profitului si a proprietarilor funciari care care
obtineau venituri sub forma rentei.

In calitate de subiecte ale impozitului pe venit, apar, asadar,

persoanele fizice si cele juridice care realizeaza venituri din diferite surse:

3.1.1.Impozitul pe venitul persoanelor fizice:

La plata acestui impozit sunt supuse persoanele fizice care au

domiciliul sau rezidenta intr-un anumit stat, precum si cele nerezidente, care
realizeaza venituri din surse aflate pe teritoriul acelui stat, cu unele exceptii
prevazute de lege.

De la plata impozitului pe venit se acorda unele scutiri. Sunt scutiti

suveranii si familiile regale, diplomatii straini acreditati in tara respective,
uneori militarii, institutiile publice si persoanele fizice care realizeaza venituri
sub nivelul minimului neimpozitabil.
 Venitul impozabil este cel care ramane din venitul brut, dupa ce se fac
anumite cazaminte cum sunt: cheltuielile de productie, dobanzile platite pentru
creditele primare, primele de asigurare platite, cotizatiile la asigurarile de
boala, de accidente si de somaj, precum sila casele de pensii, pierderile din
activitatea anilor precedenti, pierderi provocate de calamitati naturale.

Atunci cand veniturile obtinute in comun de mai multe personae nu se

pot individualiza, impunerea se face pe ansamblul persoanelor care au
participat la realizarea acestora, adica pe o familie sau pe o gospodarie.

In practica fiscala se intalnesc doua sisteme de asezarea a impozitelor

pe veniturilor persoanelor fizice:

1. sistemul impunerii separate poate fi intalnit fie sub forma unui

impozit unic pe venit, care permite totusi o impunere diferentiata pentru
fiecare categorie de venit, fie prin instituirea mai multor impozite, care vizeaza
fiecare in parte venitul obtinut dintr-o anumita sursa.
2. sistemul impunerii globale presupune cumularea tuturor
veniturilor realizate de o persoana fizica, indiferent de sursa de provenienta, si
supunerea venitului cumulate unui singur impozit. Se practica in tari ca SUA,
Germania, Franta, Italia, Belgia, Marea Britanie etc.
Persoanele care relizeaza venituri din mai multe surse sunt avantajate,
deoarece nu mai sunt afectate de consecintele progresivitatii impunerii, care se
fac simtite de cumularea veniturilor practicata in sistemul impunerii globale.

Pentru calcularea impozitului pot fi utilizate cote proportionale sau

cote progresive. Cel mai frecvent utilizata este impunerea in cote progresive pe
transe de venit. Numarul transelor si nivelul cotelor difera de la o tara la alta. In
Japonia, nivelul progresivitatii ajunge pana la 50%, iar in Australia aceasta se
opreste la 60%. In SUA, se realizeaza doua cote de impozit, respective 15% pt
cei care realizeaza venituri intre 2001-30 000$ si 28% pt cei cu venituri de peste
30 000$.

Ca tendinta pe plan mondial, se remarca faptul ca incasarile provenite

din impozitele asezate asupra veniturilor realizate de personaele fizice cunosc o
crestere continua, detinand o pondere mai mare in totalul sumelor inscrise in
buget, comparative cu cele provenite din impozitele percepute pe veniturile
persoanelor juridice.
 De mentionat ca nu sunt supuse impozitarii: pensile de orice fel si
ajutoarele primite in cadrul sistemului asigurarilor sociale, alocatiile de stat pt
copii,pensile de intretinere, bursele acordate elevilor, studentilor sau
doctoranzilor, dobanzile acordate pentru titlurile de stat, precum si cele
aferente depunerilor la vedere in conturi la societati bancare, sumele sau
bunurile primate ca ajutor, donatie, mostenire sau sponsorizare, potrivit legii,
sumele primate de asigurati in baza contractelor de asigurare de bunuri sau
persoane, etc.

3.1.2.Impozitul pe profitul persoanelor juridice:

Pentru stabilirea impozitului pe profitul realizat de persoanele juridice,

in unele tari se foloseste acelasi sistem de impunere ca in cazul persoanelor
fizice, iar in altele se practica un sistem distinct.

In general, modul in care se realizeaza impunerea profitului realizat de

persoanele juridice este determinat de organizarea acestora, ca societati de
persoane sau ca societati de capital. In cazul societatilor de persoane,
impunerea veniturilor acestora se face frecvent in baza sistemului aplicat
veniturilor persoanelor fizice, deoarece este dificil sa se faca distinctie intre
averea fiecareia din persoanele asociate si patrimonial societatii respective.

La societatile de capital, poate fi facuta o demarcatie neta intre averea

personala a actionarilor si patrimonial societatii; actionarii raspund pentru
actele si faptele societatii numai in limitele partii de capital pe care o detin.
Profitul obtinut de o societate de capital se repartizeaza atat actionarilor sub
forma de dividende, cat si societatii pentru constituirea unor fonduri. Prin
urmare, in cazul societatilor de capital putem vorbi de profitul societatii inainte
de repartizare, de profitul repartizat actionarilor sub forma de dividende si de
profitul ramas la dispozitia societatii.
 In ceea ce priveste impozarea propriu-zisa a profitului net abtinut de
societatile de capital, practica fiscala internationala permite evidentierea
urmatoarelor situatii:

1. in unele tari cotele de impunere sunt diferentiate in functie de

proprietarul capitalului social. De exemplu, in Bulgaria, profitul intreprinderilor
de stat de interes national este impozitat cu o cota de 52%, iar cel al
intreprinderilor de interes local cu 42%;
2. cotele de impunere sunt diferentiate in functie de natura
activitatilor din care se obtine profitul. Aceasta situatie se intalneste in Ucraina,
Franta, Germania, Bulgaria si Romania;
3. nivelul cotelor de impunere este stabilit in functie de cifra de
afaceri a societatii ( Marea Britanie);
4. utilizarea unor cote de impozit diferite, dupa cum impozitul este
un venit al bugetului de stat sau al bugetelor locale;
5. utilizarea unei singure cote de impunere. In Marea Britanie cota
principala este de 33%, iar pentru societatile mici se foloseste o cota de 25%.
In Germania intalnim cota cea mai ridicata (50%), iar in majoritatea
tarilor cota impozitulie se situeaza intre 30-40%, urmarindu-se ca aceasta sa nu
aiba un caracter descurajator pentru agentii economici.

Impunerea profitului realizat de persoanele juridice se face, de regula,

anual, pe baza declaratiei de impunere intocmite de acestea. Impoitele stabilite
conform celor mai sus mentionate sunt trecute de catre organele fiscale in
registrul de rol.

3.2. Impozitele pe avere:

Instituirea acestor impozite a fost facuta in stransa legatura cu faptul

ca diferite persoane fizice si juridice au drept de proprietate asupra unor bunuri
mobile sau imobile.

In practica fiscala din diferite tari, impozitele pe avere se intalnesc sub

urmatoarele forme: impozite asupra averii propriu-zise, impozite pe circulatia
averii si impozite pe sporul de avere sau pe cresterea valorii averii.
 Impozitele asupra averii propriu-zise pot fi intalnite atat ca impozite
stabilite asupra averii, dar platite din venitul obtinut de pe urma averii
respective, cat si ca impozite instituite pe substanta averii. Acestea din urma
conduc la micsorarea materiei impozabile, deoarece se platesc chiar din
substanta averii supuse impunerii, motiv pentru care se intalnesc foarte rar ca
impozite cu caracter permanent. Ele sunt introduce, de regula, ca impozite
exceptionale pe avere, care se percep o singura data (de exemplu, in timpul sau
dupa terminarea unui razboi).

Ca impozite asupra averii propriu-zise care se intalnesc mai frecvent,

putem aminti: impozitele pe proprietati imobiliare si impozitele asupra
activului net.

Impozitele pe proprietatile imobiliare se intalnesc cel mai adesea sub

forma impozitelor asupra terenurilor si cladirilor. Aceste impozite au ca baza de
impunere fie valoarea de inlocuire sau valoarea declarata de proprietar, fie
veniturile capitalizate pivind bunurile respective. Cotele de impunere sunt in
general scazute. Apelarea la impozitele pe terenuri si cladiri se face atat din
considerente de ordin financiar ( procurarea de venituri pentru bugetul
statului), cat si din alte motive. Impozitul pe propritataea funciara este
conceput si ca un instrument de influentarea a a modului de folosinta a
fondului funciar. In acest sens, cotele de impozit sunt diferentiate atat in
functie de categoria de folosinta a terenului, cat si de amplasamentul acestuia.

Impozitul asupra activului net are ca obiect intreaga avere mobila si

imobila pe care o detine un contribuabil. Desi, in principiu, sub incidenta
acestui impozit ar trebui sa cada toate activele care pot fi evaluate, in realitate
se impun doar patrimoniul agricol si cel forestier, fondul funciar, bunurile
mobile si imobile utilizate pentru desfasurarea de activitati comerciale, profesii
libere etc. din care s-au dedus datoriile care le graveaza. Pentru calcularea
impozitului pe activul net se folosesc fie cote proportionale, fie cote progresive.

Impozitele pe circulatia averii se instituie in legatura cu trecerea

dreptului de proprietate asupra unor bunuri mobile si imobile de la o persoana
la alta. In aceasta categorie intalnim: impozitul pe succesiuni, impozitul pe
donatii, impozitul pe actele de vanzare-cumparare, impozitul pe circulatia
capitalurilor.