Romanul Ion de Liviu Rebreanu, roman realist de tip obiectiv apartinand prozei interbelice (1920),

infatiseaza monografic satul ardelean de la inceputul secolului al XX-lea, avand caracter social si se
incadreaza, potrivit tipologiei lui Nicolae Manolescu, in categoria romanelor dorice.

Acesta este un roman de tip obiectiv prin specificul relatiei narator-personaj si al naratorului (omniscient,
omniprezent) a carui impersonalitate se remarca prin naratiunea la persoana a III-a, atitudinea detasata in
descriere si veridicitatea. Proza realist-obiectiva pune accentual pe viziunea ,,dindarat” si pe lipsa implicarii
naratorului in faptele prezentate. Naratorul omniscient si, omniprezent, dirijeaza evolutia personajelor sale
asemenea unui regizor universal, plasmuind traiectoriile existentei acestora, conform unui destin
prestabilit si legii cauzalitatii. De aceea textul contine semne prevestitoare ale sfarsitului fiecarui personaj,
care este o victima a fatalitatii (roman al destinului).

Tema romanului este prezentarea problematicii pamantului, in conditiile satului ardelean sub ocupatie
austro-ungara de la inceputul secolului XX, fiind descrisa lupta unui taran sarac pentru a obtine pamantul
si consecintele actelor sale. Tema centrala, posesiunea pamantului, este dublata de tema iubirii. In plan
simbolic, destinul protagonistului se plaseaza pe doua coordonate: Eros si Thanatos.

Conceptia autorului despre roman, inteles ca un corp sferoid, se reflecta artistic in structura circulara
romanului. Simetria incipit-final se realizeaza prin descrierea drumului care intra si iese din satul Pripas, loc
al actiunii romanului. Personificat cu ajutorul verbelor (se desprinde, alearga, urca), drumul are
semnificatia simbolica a destinului unor oameni si este asemenea ramei unui tablou, separand viata reala
a cititorului de viata fictionala a personajelor din roman.

Descrierea initiala are, pe langa rolul obisnuit de fixare a coordonatelor spatiale si temporale , functia
simbolica si de anticipare (Crucea stramba de la marginea satului, cu un Hristos de tinichea ruginita,
anticipeaza tragismul destinelor), iar naratiunea obiectiva isi realizeaza functia de reprezentare a realitatii
prin absenta marcilor subiectivitatii, in timp ce dialogul sustine veridicitatea si concentrarea epica.

La nivel macrotextual, romanul este alcatuit din doua parti opuse si complementare, coordonate ale
evolutiei interioare a personajului principal: Glasul pamantului si Glasul iubirii. Titlurile celor 13 capitole
(numar simbolic, nefast) sunt semnificative, discursul narativ avand un Inceput si un Sfarsit.

Prin tehnica planurilor paralele este prezentata viata taranimii si a intelectualitatii rurale. Trecerea de la un
plan narativ la altul se face prin alternanta, iar succesiunea evenimentelor este redata prin inlantuire,
cronologic. Viata personajelor se desfasoara dupa legile satului traditional si evolueaza rapid. Drama lui Ion
si a altor personaje din planul taranimii este dictata de o vorba aruncata inconstient de Titu Herdelea
(,,Daca nu vrea el sa ti-o dea de bunavoie, trebuie sa-l silesti!”), dupa cum drama invatatorului Herdelea
este declansata de marturisirea lui Ion ca i-a scris jalba care il scapase de temnita in urma conflictului cu
Simion Lungu.

La nivel microtextual, functia epica de interpretare se realizeaza prin tehnica contrapunctului (prezentarea
aceleiasi teme in planuri diferite – nunta taraneasca a Anei corespunde in planul intelectualitatii, cu nunta
Laurei, conflictul exterior dintre Ion si Vasile Baciu corespunde conflictului intelectualilor satului,
invatatorul si preotul). Prin aceasta tehnica se pun in evidenta secvente narative simetrice si antitetice,
care confera aspect polifonic actiunii.

Actiunea romanului incepe intr-o zi de duminica, in care locuitorii satului Pripas se afla la hora, in curtea
Todosiei, vaduva lui Maxim Oprea. In centrul adunarii se afla grupul jucatorilor, care prin portul lor popular
si pasii specifici dezvaluie viata satului ardelean. In afara horei se afla privitorii, asezati dupa ierarhia sociala,
respectandu-se astfel stratificarea economica. In ciuda regulilor comunitatii, Ion decide sa incalce acest
principiu si o invita la joc pe Ana cea bogata, desi o placea pe Florica, in incercarea sa de a pune mana pe
pamantul care i-ar fi schimbat statutul social. Acest moment marcheaza inceputul conflictului interior al
personajului principal. Intriga operei este reprezentata de refuzul categoric al lui Vasile Baciu de a-i oferi
mana fiicei sale lui Ion. Rusinea pe care flacaul o resimte in urma refuzului de la hora il va determina pe
acesta sa se razbune pe Vasile, lasand-o insarcinata pe Ana pentru a-l determina sa accepte nunta.

Conflictul central din roman este lupta pentru pamant in satul traditional, unde posesiunea averii
conditioneaza dreptul indivizilor de a fi respectati in comunitate. Drama lui Ion este drama taranului sarac.
Mandru si orgolios, constient de calitatile sale, nu-si accepta conditia si este pus in situatia de a alege intre
iubirea pentru Florica si averea Anei. Conflictul exterior, social, intre Ion al Glanetasului si Vasile Baciu, este
dublat de conflictul interior, intre glasul pamantului si glasul iubirii. Se poate vorbi si de conflict secundar,
intre Ion si George Bulbuc, mai intai pentru Ana, apoi pentru Florica.

Dorind sa obtina repede mult pamant, Ion ii face curte Anei, pe care o seduce, fortandu-l pe Vasile Baciu
sa accepte casatoria. Cum la nunta Ion nu cere acte pentru zestre, simtindu-se inselat, incep bataile si
drumurile Anei de la Ion la Vasile. Sinuciderea Anei nu-i trezeste acestuia regrete, pentru ca in Ana, iar apoi
in Petrisor, fiul lor, nu vede decat garantia proprietatii. Nici moartea copilului nu-l opreste din drumurile lui
dupa Florica, maritata intre timp cu George. Astfel ca deznodamantul este previzibil, George care il omoara
fiind doar un instrument al destinului. George este arestat, Florica ramane singura, iar averea lui Ion revine
bisericii.

Ion , personajul principal, realizat prin tehnica basoreliefului este exponentul taranimii prin dorinta de a
avea pamant, dar reprezinta o individualitate prin modul in care il obtine. Initial dotat cu o serie de calitati,
in goana sa patimasa dupa avere se dezumanizeaza treptat. Cele doua femei, conturate antitetic si
complementar, Ana si Florica, reprezinta cele doua obsesii ale protagonistului: averea si iubirea. In
incercarea lui de a le obtine se confrunta in plan individual cu Vasile Baciu si cu George Bulbuc, iar in plan
general cu pamantul.