Argument

Chirurgia este componenta de baza a medicinei, foloseste rentru vindecarea bolilor cu

metode terapeutice predominant sângerande, rareori nesângerande, practicate cu ajutorul
mainilor, sub protectia asepsiei, antisepsiei, hemostazei, anesteziei si reanimarii. In trecut,
obiectul interventiilor chirurgicale se rezuma incea mai mare parte la tratamentul bolilor
localizate la suprafata corpului dar cu timpul sfera interventiilor chirurgicale abordand cu
succes si organele interne. Chirurgul actual se dovedeste a fi exponentul unei specialitati
indispensabile atat pentru colectivitatiile umane cât și pentru creșterea si exploatarea
animalelor. Operatia chirurgicala se impune a fi precedata de formularea unui diagnostic si
prognostic cert si precoce care sa asigure recuperarea pacientului operat, urmata de
reintegrarea lui în circuitul productiv. Dezvoltarea chirurgiei veterinare estestrans legata de
istoria societatii omenesti. Desi in legatura cu primele inceputuri ale chirurgiei aplicate la
animale nu avem nici un fel de document, ea poate fi totusi consideratala fel de veche ca si
domesticirea animalelor. Orice interventie chirurgicala este insotita de riscuri operatorii.

Proiectul acesta este un studiu din disciplina tehnică medicală a „Propedeuticii și

patologiei chirurgicale”, despre manoperele chirurgicale de bază pe care tehnicianul veterinar
trebuie să le execute cu profesionalism pe teren dar și în cadrul cabinetului veterinar pentru
animale mici. Prin urmare eu am considerat pe baza experienței acumulate în cadrul stagiilor
de pregătire practică atât în unitatea de învățământ cât și în cadrul unui cabinet veterinar din
orașul Galați, că viitorul tehnician veterinar trebuie să stăpânească în primul rând tehnica
executării injecțiilor de bază la animale (pe diferite specii) și castrări la masculii unor specii
de interes zootehnic.

Principalele injecții care trebuie să fie cunoscute sunt cele intradermice (i.d.),
subcutanate (s.c.), intramusculare (i.m.) și intravenoase (i.v.), modul de mânuire al acului și
seringii, cu respectarea riguroasă a igienei și asepsiei locale la locul intervenției, pentru a evita
riscurile (ruperea acului, hematomul, abcesul, diverse infecții, ruperea unor vase sau nervi,
etc.). Injecțiile au rol terapeutic, mai rar de diagnostic și presupun introducerea în corpul
animalului a unor substanțe medicamentoase lichide (soluții, emulsii, suspensii).

Castrările la masculii animalelor domestice sunt manopere chirurgicale de bază, care

intră în sectorul de lucru al tehnicianului veterinar. Aceste intervenții le-am descris mai pe larg
ân al doilea capitol al lucrării mele, insistând cu castrările (sau orhidectomia) vierilor și
vierușilor, operați facută în majoritatea cazurilor cu scop economic. Operația se face mai ales
ales pentru animalele folosite la munca. In urma operatiei de castrare acestea devin mai
docile, mai usor de intrebuintat la diferite servicii, permitand mai ales munca si adapostirea in
comun cu alte animale. La animalele destinate consumului, carnea devine mai frageda, mai
gustoasa si lipsita de mirosul neplacut, cum ar fi cel de țap, vier.

Contentia reprezinta totalitatea mijloacelor prin care animalele sunt constranse,

stapanite si fixate in diversepozitii favorabile executarii interventiei chirurgicale,obstetricale si
PROMOȚȚ IA 2018 1
ginecologice. Contentia poate provoca ea insasi accidente atunci cand nu este executata
corect. In combaterea bolilor chirurgicale ca si in cazul celorlalte categorii de boli la animale
accentul trebuie pus in primul rand pe profilaxie. Gama accidentelor pe care le pot suferi
animalele in timpul contentiei este larga si destul de variata atat ca localizare cat si ca
gravitate. Accidentele ce se pot inregisra in timpul contentiei afectaza atat personalul veterinar
cat si animalel contentionate

PROMOȚȚ IA 2018 2
PARTEA TEORETICĂ
Capitolul I – Efectuarea injecțiilor
Definiţie – Injecţiile reprezintă mijlocul prin care introducem o substanţă în ţesuturi, cu
ajutorul seringii, în scop terapeutic sau diagnostic.

Obiective – administrarea parenterală oferă o serie de avantaje:

· dozarea precisă a substanţei
· acţiune rapidă după administrare
· absorbţie completă
· se poate folosi când calea orală este inutilizabilă
· se pot administra substanţe ce sunt distruse sau inactivate de sucurile digestive
· se pot administra la bolnavii aflaţi în stare de inconştienţă sau recalcitranti
· se pot introduce substanţe în scop explorator sau diagnostic
Tehnica
a) Materiale necesare: Pentru efectuare unei injecţii avem nevoie de:
· seringă
· ace sau branule
· substanţa injectabilă
· antiseptice, tampon, leucoplast
* Seringa – se folosesc seringile din material plastic, de unică folosinţă, sau din sticlă.
Este alcătuită din:
· corpul de pompă – cilindric, are marcate pe el gradaţii - capacitate de 1, 2, 5, 10, 20
ml.
· piston – este clindric, etanş. Orice seringă trebuie să fie - etanşă, gradată
corespunzător scopului pentru care este folosită, sterilă
*Acele
– au diferite dimensiuni, în funcţie de utilizare:
· pentru injecţii intradermice au lungime 10 – 25 mm, grosime 0,4 mm şi bizou scurt ·
pentru injecţii subcutanate au lungime 25 – 30 mm, grosime 0,6 – 0,8 mm şi bizou
lung · pentru injecţii intramusculare sunt lungi de 50 – 80 mm, grosime 0,7 – 0,8 mm
şi bizou lung · pentru injecţii intravenoase au lungime 30 – 40 mm, grosime 0,8 – 1
mm şi bizou scurt

PROMOȚȚ IA 2018 3
 Fig.1 –Ace de diferite marimi pentru efectuarea injecțiilor
- Substanţele injectabile sunt livrate în fiole, flacoane, pungi, în stare lichidă sau sub
formă de pulberi (insotite de solvent), conţinutul fiind steril.
Obligatoriu trebuie specificate: denumirea substaței, cantitatea, concentrația, calea
de administrare, data fabricației, valabilitatea.
- Substanţele antiseptice – alcool, tinctură de iod - pentru dezinfecţia regiunii
- Garou – în cazul injecţiilor intravenoase
b) Calea de administrare – exista mai multe cai de administrare a substantelor parenteral.
Substanţele injectabile se pot administra:
· intradermic
· subcutanat (hipodermic)
· intramuscular
· intravenos
· intraarterial
· intracavitar
· intraosos
În principiu, diferitele substante se administreaza astfel:
· sarurile metalelor grele (bismut, mercur, iod, calciu, aur) se introduc intramuscular
· substanţele uleioase se injectează intramuscular profund
· soluţiile izotonice se pot injecta pe orice cale
· soluţiile hipotonice se administrează în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
· cantităţile mari de substanţe (soluţii perfuzabile, sânge, derivate de sânge) se
introduc intravenos sau intraarterial
· pentru explorarea funcţiei anumitor organe sau vizualizarea sistemului arteriovenos,
substanţele se introduc direct în circulaţia sanguină (intravenos, intraarterial)
Unele substanţe pot determina reacţii de hipersensibilitate din partea bolnavului, ceea
ce necesită testarea prealabilă a sensibilităţii.
c) Pregătirea seringii:
· montarea seringii (cele de unică folosinţă sunt montate) şi adaptarea acului
· încărcarea seringii
– Se face respectând regulile se asepsie şi antisepsie.
- Se ia fiola şi se goleşte lichidul din gâtul acesteia 11
- Se dezinfectează cu alcool şi se taie cu o pilă specială, sau se rupe catul fiolei
- Se introduce acul în fiolă şi se aspiră cu grijă conţinutul
- Se evacuează aerul din seringă
- Se schimbă acul seringii.
d) Pregătirea regiunii în care se execută injecţia.
Tegumentul trebuie să fie indemn, fără leziuni sau infecţii (dermită, foliculită).
Se dezinfecteaza locul. În funcţie de tipul de injectare se fac și alte manevre:
aplicarea garoului şi fixarea venei, reperarea pulsaţiilor unei artere.
e) Efectuarea injecţiei propriu-zise
Bolnavul este bine să fie în clinostatism (pericol de lipotimie).

1. Injecţia intradermică
Scop: · diagnostic – se injectează diverse antigene sau alergeni (tuberculina,
brucelohidrolizatul) care în contact cu anticorpii din organism produc o reacţie
eritemopapuloasa la locul injectarii (intradermoreactie)
· terapeutic – în desensibilizări

PROMOȚȚ IA 2018 4
 Zona de elecţie – laturile gâtului, pleoapă, bărbițe la păsări.
Tehnică
· se foloseşte seringa de 1 ml, ace mici, subţiri, cu bizou scurt;
· dezinfecţia zonei respective ;
· se introduce vârful acului paralel cu suprafaţa pielii, strict intradermic şi se injectează
0,1 – 0,3 ml. La locul injectării apare o mică papulă, iar pielea ia aspectul de "coajă de
portocală”.

2. Injecţia subcutanată
Scop - terapeutic
Zona de elecţie:
- laturile gâtului la animale mari, laturile toracelui la carnivore și rozătoare, sau între
spete la aceste specii;
- pielea pieptului la pasăre.
Tehnică:
· se dezinfectează tegumentul
· se prinde pielea cu indexul şi policele stâng până face o cută, la baza căreia
introducem acul paralel cu suprafaţa zonei .

3. Injecţia intramusculară
Zona de elecţie:
· regiunea fesieră (animale mari);
· regiunea tricepsului (animale mari, carnivore);
· faţa externă sau interioară a coapsei;
. mușchii cefei (porc) și cei laterali ai gâtului (animale mari).
Tehnică :
· se dezinfectează tegumentul;
· acul ataşat la seringă se introduce profund în masa musculară printr-o mişcare
bruscă;
· se aspiră puţin cu seringa (pentru a verifica dacă nu s-a pătruns într-un vas);
· se injectează lent substanţa.

4. Injecţia intravenoasă

– se face în scop diagnostic (introducere de substanţă de contrast) sau terapeutic şi

constă în introducerea substanţei direct în circuitul sanguin.
Zona de elecţie – venele superificale precum jugularele la animalele mari,
rumegător mic, venele safene și cele cefalice antebrahiale la carnivore, iar la
speciile cu urechi mari (iepuri, porc, câini de vânătoare- în venele auriculare (în
principiu se poate injecta în orice venă superficială)
Tehnică
· se aplică un garou strâns moderat, care să comprime numai reţeaua venoasă
superificală, încât să producă staza venoasă
· se dezinfectează regiunea
· cu indexul se imobilizează vena ce urmează să fie puncţionată
· acul montat la seringă, bizoul în sus, în unghi ascuţit, se introduce acul
· se aspiră uşor (sângele pătrunde în seringă)
· se înlătură garoul şi se injectează substanţa lent sau rapid

PROMOȚȚ IA 2018 5
 Mai jos în a doua figură sunt reproduse tehnicile celor mai folosite injecții.

Incidente, accidente
- Înţeparea unui vas sanguin – apare sânge în seringă la aspiraţie. Se retrage puţin acul.
- Înţeparea unui nerv – apare durere vie, intensă, ce iradiază de-a lungul nervului. Se
retrage acul.
- Hematomul postinjecţional
- Ruperea acului
- Flegmonul postinjecţional datorită unor defecte de asepsie sau injectării unor
substanţe necrozante
- Tromboflebita – iritaţia lumenului venos de substanţă injectată intravenos
- Embolia – prin injectarea de aer sau substanţe uleioase.

PROMOȚȚ IA 2018 6
 Capitolul II – LOCUL DESFĂȘURĂRII
INTERVENȚIEI CHIRURGICALE
Locul unde se desfăşoară operaţiile trebuie să fie drept, acoperit cu iarbă
scurtă şi deasă, aproape de grajd, dar mai departe de platforma de gunoi, de latrină, de
drumurile de ţară cu circulaţie mai intensă, în lipsa unui loc înierbat se improvizează paturi
din baloturi de fîn acoperite cu prelate spălate şi dezinfectate. Dacă timpul devine,
nefavorabil, operaţiile se continuă într-o încăpere suficient de mare şi de luminoasă, curăţată
din timp şi dezinfectată cu var proaspăt stins, în care s-a aşternut un strat suficient de gros de
paie de orz, nemucegăite și stropite cu emulsie de creolină (40‰), bromocet (1‰) s.a.
Pregătirea echipamentului de protecție (halate, șorturi, bonete, măști) se obține prin
fierbere în apă timp de 30 de minute și călcate cu fierul bine încalzit.
Instrumentarul se aseptizează în sterilizatoare(fierbătoare) nichelate, cu capac și grătar la
fund (fig. 3). Apa pentru sterilizare este preferabil să fie distilată sau mai întâi fiartă. În
vederea unei eficiențe mărite i se adaugă carbonat de sodiu în proporție de 5%.
Pe grătarul fierbătorului pe un strat de tifon, se așează instrumentele,astfel încât să fie
complet acoperite cu apă. Cele ascuțite se înfășoară în vată sau tifon deoarece acestea se vor
lovi în timpul sterilizării și se vor uza, toci. Fierberea durează 15-20 minute; instrumentele se
scot din sterilizator, cu tot cu grătar, învelindu-se într-o bucată de tifon sterilă. Ele se păstrează
într-un amestec de eter sulfuric (291 ml) și ulei de vaselină (9ml); la nevoie se pot utiliza fără
a le fierbe
din nou. O dezinfecție relativă se realizează și dacă sunt ținute 30 – 45 minute într-o soluție de
Rivanol (1‰). Pentru cele de uz curent se folosește o tavă emailată care conține o soluție de
fenol (3%). După operațiile septice este necesar ca instrumen-tele să fie dublu sterilizate.
Seringile se sterilizează desfăcute,introducându-se în cilindru o bucată de tifon de
mărime corespunzătoare.
Temperatura apei va fi, initial egală cu temperatura camerei. Acele se aseptizează fără
mandren.

Fig. 3 – Sterilizatoare:
a – sterilizator simplu, demontat;
b – sterilizator electric

PROMOȚȚ IA 2018 7
 a – robinet de siguranță, cu manometru;
b – recipient pentru apă;
c – robinet pentru evacuarea vaporilor

Fig. 4- autoclav Fig. 5– casoletă metalică

Materialul de pansament (tampoanele de vată invelite în tifon, bucăţile de tifon ş.a.) se
aseptizează la autoclav (fig. 2). Se aşează în casolete (fig. 3), cărora li se deschid orificiile de
comunicare, şi se introduc în autoclav. Se strâng șuruburile care fixează capacul acestuia.
Sterilizarea se consideră încheiată când temperatura interioară a atins 134° şi s-a menţinut
astfel 10-15 minute.
Se lasă autoclavul să se răcească şi când presiunea a scăzut, de la 2,5 atmosfere la 1
atmosferă, se deschide robinetul de eşapament (dacă nu se procedează în felul acesta vaporii
se condensează şi materialele sunt scoase în stare umedă). Se asă autoclavul (fig. 2) să se
răcească; după o jumătate de oră se scot casoletele (fig. 3) și, totodată, se acoperă orificiile lor
de comunicare.
Materialul de sutură (infăşurat pe baghete de sticlă), se fierbe timp de 15 minute
într-o soluţie de sublimat coroziv (1‰). Mătasea şi firul de bumbac mercerizat se păstrează
într-o soluţie de sublimat coroziv (0,5‰).
Pregătirea mâinilor începe prin scoaterea ceasului, a inelelor, pilirea unghiilor, în
prealabil tăiate scurt, spălarea lor până mai sus de coate, cu apă sterilizată, caldă (şi numai în
lipsa acesteia cu apă de robinet), cu peria, de asemenea sterilizată, ţinută, până la folosire, în
soluţie de sublimat coroziv(1‰)
Se insistă asupra palmelor şi a degetelor, care, după spălare, se şterg cu un prosop
aseptizat şi se dezinfectează cu alcool (95%), virfurile degetelor se badijonează moderat, cu
tinctură de iod (5%). contaminare, până la începutul operaţiei, mâinile (după spălare şi
dezinfecţie), să fie ţinute ridicate. Când mâinile se spală într-un lighean, apa trebuie schimbată
de 2 - 3 ori. Pentru a se reduce posibilitatea de contaminare, până la începutul operației,
mâinile (după spălare și dezinfecție), să fie ținute ridicate.
Durerea atroce provocată de manopera orhidectomiei implică o anestezie judicioasă,
prin care să se prevină eventualele urmări negative, cum sunt: inhibarea funcţiilor hepatice,
ale sistemului endocrin, reducerea secreţiilor gastrice și a celor intestinale, reducerea
rezistenţei organismului, favorizarea apariției unor complicații postoperatorii din cauza
șocului operator, tergiversarea cicatrizării plăgilor chirurgicale etc.
În afară de dezideratul de ordin umanitar, anestezia asigură condiţiile adecvate
sterilizării, adică suprimă reacţiile animalului, evitându- se astfel accidentele de trântire și
fixare, ca și cele din timpul actului operator. Prin anestezie se preîntâmpină, totodată,
traumatizarea operatorului, precum şi a ajutoarelor sale.
Anestezia. Anestezia locală de suprafaţă, se obţine uşor. În sterilizarea purceilor se
poate folosi pulverizarea cu Kelen ş.a., anestezia locală, prin infiltraţie directă în tesuturile
PROMOȚȚ IA 2018 8
supuse secţionării şi periferică, atunci când se face în jur, la marginea acestora. Ea poate fi
superficială (cutanată și subcutanată) şi profundă, când anestezicul (Procaină 2-4%) se
injectează în tesutul muscular, în cordonul testicular sau în testicul. Infiltraţia se realizează
prin apăsarea pe pistonul seringii odată cu retragerea acului pe linia pe care se va executa
incizia). Se infiltrează dintr-un punct în diverse sensuri, sub formă de evantai. Doza de
anestezic este de circa 1 ml soluţie de procaină 2%, pentru 1 cm de incizie la care se adaugă şi
câteva picături de adrenalină 1‰. Anestezia se instalează în circa 2 - 5 minute şi durează 30-
60 minute.

Fig. 6 – Anestezia locală prin infiltrație:

a – acul fixat la seringă printr-un tub
subțire de cauciuc;
b – schema anesteziei prin infiltrații
(din două puncte);

Anestezia regională poate fi tronculară, când Procaina (3-5%) se injectează pe

traiectul nervilor, după ieşirea lor din canalul vertebral. Doza de anestezic se estimează în
raport cu grosimea nervilor şi cu profunzimea lor. Insensibilizarea regiunii se instalează în 2-7
minute şi durează până la o oră.
La cabaline, se utilizează anestezia regională epidurală joasă (intercoccigiană), prima
vertebră coccigienă fiind, la această specie, sudată cu ultima sacrală. Doza este aceeasi ca la
vacă. Animalul se fixează cu ajutorul mucarniței și prin legarea în 8 a picioarelor posterioare.
Ovariectomia la vacă se face sub anestezie regională – epidurală înaltă (fig. 7)

Fig. 7 – Anestezia epidurală (înaltă) la vacă

Locul de elecţie se reperează prin miscari de lateralitate și de jos în sus ale cozii. El
reprezintă spaţiul dintre ultima vertebră sacrală şi prima coccigiană, unde se simte o

PROMOȚȚ IA 2018 9
depresiune. Se introduce acul de seringă oblic, sub un unghi de 45°, la o adâncime de 3-5 cm,
apoi se adaptează la seringă şi se injectează, lent, Procaină (2%).
Tot la bovine, se poate folosi anestezia regională epidurala joasă(intercoccigiană).
Locul de elecție, în această varianta, este la un lat de palmă de la baza cozii. Se injectează
Procaină (2%) în doză de circa 10 ml.
Câinele se anesteziază epidural, locul de elecţie fiind între a 6-a și a 7-a vertebră
lombară, şi se reperează imediat înaintea liniei imaginare ce uneşte unghiurile externe ale
iliumurilor. Evidenţierea locului de elecţie se face aşezând animalul cu abdomenul la
marginea mesei, astfel încât trăgându-se de membrele anterioare pe deasupra acesteia şi de
cele posterioare pe sub ea, să se curbeze coloana vertebrală.
Anestezia generală (narcoza) se indică, îndeosebi, în cazurile de intervenții chirurgicale
însoțite de traumatism operator important. Supradozarea narcoticelor determină modificări în
celulele nervoase şi în alte ţesuturi şi organe esenţiale (sânge, ficat, rinichi) care se exprimă
prin scăderea actiunii fagocitare, degenerescenţa grasă, ireversibilă, a ficatului, rinichilor ş.a.
În instalarea narcozei se deosebesc câteva stadii în funcţie de felul anestezicului, de
cantitatea şi modul în care a fost administrat, de specia, rasa şi temperamentul animalului. Ea
cuprinde zona corticală, cea subcorticală, diencefalul, puntea, măduva spinării și bulbul.
Stadiul 3, care este cel mai indicat pentru efectuarea sterilizărilor, se caracterizează printr-un
somn profund, prin abolirea reflexelor senzitive și motorii (absenţa celui palpebral, podal la
câine și anal). Se observă, totodată, că după un nistagmus rotator de scurtă durată, privirea
devine fixă şi pupila prezintă mioză. Narcoticele folosite în sterilizări se injectează i.v., i.m., și
i.p., şi numai extrem de rar se administrează enteral sau prin inhalaţie, în doză de 25 mg/kg
i.m.
În ultimele decenii, pentru a obţine o narcoză certă, se utilizează, în prealabil (cu o
jumătate de oră înaintea operaţiei), o preanestezie cu tranchilizante majore (Combelen,
Rompun ş.a.) sau minore (Diazepam, Meprobamat ş.a.) sedative, hipnotice ş.a. S-a ajuns chiar
la concluzia că prin asocierea a două sau a câtorva substanţe (procedeu denumit şi "narcoză
potenţializată") se realizează o eficienţă crescută, fără consecinte nocive.
Astfel, armăsarul se tranchilizează cu Combelen, derivat al fenotiazinei, care este
injectat i.m. Efectul se exprimă prin următoarele semne: ptoză evidentă a pleoapei superioare,
prolabare a penisului din furou, stare de apatie şi somnolență. Narcoza la cabaline se
realizează cu cloralhidrat (10%) preparat extemporaneu, la 38°, care nu se sterilizează prin
fierbere. La bovine, ea se asigură cu alcool (30 – 40°) administrat per os, în doză de 500 –
1000 ml. La ovine, după preanestezia cu Combelen, anestezia generală se obţine cu
cloralhidrat injectat i.p. La câine se utilizează Cloraloza, iar la pisică, în acelaşi scop, se
injectează cu 30 de minute inainte de operaţie, Largactil, apoi Ketamina.
O importanţă majoră prezintă îngrijirea postoperatorie a animalelor sterilizate. În primul
rând se acordă o atenţie deosebită transportului lor până la locul unde urmează a fi cazate,
care este de dorit să se facă pe picioare și numai animalele mici să fie duse, cu prudență, în
diverse vehicule.
Animalele operate se introduc în boxe suficient de spatioase (care sa le permită
mişcarea),
curate văruite, dezinfectate şi cu un strat de aşternut destul de gros. Cele care au fost
narcotizate se acoperă cu pături și se ţin sub observaţie continuă, întorcându-le, spre a se evita
complicaţiile pulmonare şi plăgile decubitale. În prima săptămână animalele operate se
examineaza zilnic, acordându-se o deosebită atentie plăgilor de castrare. În cazul când se
observă hipertermie, apatie, modificarea pulsului şi a ritmului respirator, se aplică un

PROMOȚȚ IA 2018 10
tratament complex cu analeptice cardiace şi respiratorii, antibiotice şi sulfamide, tonice
generale, glucoză, soluţie fiziologică ş.a. În primele zile se amendează durerile folosindu-se
tranchilizante. Rația alimentară redusă iniţial, trebuie să fie substanţială, digestibilă.
În cadrul îngrijirilor postoperatorii intră şi cele legate de plaga chrurgicală în care pot
apare complicaţii (hemoragii secundare, infecţii cu germeni piogeni sau anaerobi). Acestea
trebuie descoperite la timp şi tratate adecvat (v. „Complicațiile postoperatorii“).
Animalele care au fost operate sub narcoza se supraveghează îndeaproape, urmărindu-li-
se pulsul, tensiunea arterială, pupila (reflexul ei și daca e în mioză sau midriază), respiraţia
(frecvenţa şi tipul ei), culoarea mucoaselor aparente ş.a.
Se sistează raţia alimentară timp de circa 7 ore de la operaţie şi li se urmăresc marile
funcţii. Se iau, totodată, măsuri de combatere a durerii (cu Procaină şi altele), se
administrează analeptice respiratorii și cardiace, tonice cardiace, se injectează soluţie
fiziologică, ser glucozat, se asigură microelementele necesare (K, Ca, Mg, ş.a.), ridicarea
tensiunii sanguine prin transfuzii de plasmă ş.a. şi se administrează tonice generale, vitamine,
sulfamide, antibiotice s.a.

PROMOȚȚ IA 2018 11
 Capitolul III – Castrarea la masculi
1. GENERALITĂȚI
Aparatul genital mascul este alcatuit din organe esentiale (glande testiculare sau
testiculele propriu-zise ), căi și conducatoare (epididimul, canalul deferent și canalul uro-
genital sau uretra ) , glande anexe ( glande seminale , prostata și glandele bulbo- uretrale ) .
Testiculele coboară din cavitatea abdominală impreună cu fibroasa acestei cavitati și
cu peritoneul , trecând astfel prin inelul inghinal superior , traiectul inghinal și inelul inghinal
inferior.
Pentru anihilarea instinctului genezic și a functiei de reproductie la mascul , prin operatia
de castrare se elimina organele genitale esentiale, adica testiculele. Acestea constituie un
organ pereche și au forma ovoida- alungită, usor turtite lateral și prezinta unele particularitati
anatomice în functie de specie. Asezarea organelor genitale este diferită în functie de specie:
la armasar sunt situate în regiunea inghinală, cu marele ax orizontal, la tau , berbec și tap- în
aceiași regiune cu marele ax vertical, la vier, câine, cotoi și iepure- în regiunea perineală intre
regiunea inghinală și anus. La armasar , artera mare testiculară unduieste pe marginea libera
și prezintă ramuri colaterale scurte. La taur această artera imbracă intreg testiculul într-o retea
de artere sinuase. La berbec curbele descrise de aceiasi artera sunt mai largi , iar la tap reteaua
arteriala nu se observă la suprafața testiculului . La vier testiculul prezinta un desen vascular
asemanator cu cel de la armăsar cu artera mare testiculară relativ dreaptă , cu ramificatiile
colaterale care ajung pană la epididim. La câine artera mare testiculara aflată pe marginea
liberă a testiculului are un traiect aproape drept și oferă numai cateva ramificații colaterale .
La cotoi testiculul are un aspect globulos și este acoperit mult de epididim . Artera mare
testiculară este scurtă și are numai cateva ramificații pe fața laterala . La iepure epididimul
este în mare parte detasat de testicul .
Testiculele propriu zise sunt invelite în pungile testiculare la care se disting ) . Aparatul
genital mascul este alcatut din organe esentiale (glande testiculare sau testicule propriuzise).
Artera mare testiculară, este scurta și are numai cateva ramificații pe fața laterala . La iepure,
epididimul este în mare parte detacat de testicul .
Testiculele propriu zise sunt invelite în pungile testiculare la care se disting de la
exterior la interior, urmatoarele straturi anatomoce :
Scrotul (scrotum) reprezintă prelungirea directă a pielii și formează o singură
invelitoare pentru ambele testicule , care devine la nivelul pungilor testiculare mai subțire și
mai bogată în glandele sebacee și sudoripare . La toate speciile de animale punga scrotală
prezinta la exterior , pe linia mediană un rafeu antero-posterior ( rapite scroti ) .
Dartosul (tunica dartos) reprezintă continuarea tunicii abdominale și formeaza cate o
punga pentru fiecare testicul ; este constituit din tesut conjunctiv , străbătut de fibre elastice și
numeroase fibre musculare netede , impletite intre ele .
Fascia scrotului (fascia scroti) sinonim- fascia subdartoica sau a lui Cowper ,
căptuseste fata interna a scrotului și formeaza o pungă pereche . Este mai dezvoltată la vier și
taur. Tunica vaginală comună ( tunica vaginalis communis ) reprezintă peritoneul parietal la
care adera din exterior cu fascia transversă ( fascia transversae ) a abdomenului . În canalul
inghinal formeaza canalul vaginal (canalis vaginalis) , iar la nivelul pungilor testiculare
cavitatea vaginala (cavum vaginale) .

PROMOȚȚ IA 2018 12
 Cordonul testicular (funiculus spermaticus) reprezintă continuarea formatiilor
anatomice din pungile testiculare. Astfel în celuloasa (fascia subdartoica) se găsesc cei doi
nervi inghinali externi , care coboară din traiectul inghinal și se ramifică în pungile testiculare.
Pe partea antero- posterioara a cordonului se gaseste muschiul ridicator intern al testiculului
( muschiul cremaster internus ) , care coboară și acoperă ca un evantai partea supero-laterală a
pungii vaginale . Tot în celuloasă se afla nervul inghinal intern și ramuri ale arterei rusinoase
externe (artera pudenta externa) cu venele satelite . Foita viscerală a seroasei vaginale
( lamina aerosa vaginalis communis ) inconjoară fasciculul vasculo- nervos care iriga
testiculul și este alcătuit din : artera testiculara mare (artera spermatica interna. Aceasta trece
prin plexul venei spermatice interne ( plexus pampiniformis ) formând împreuna cu venele
acestui plex un con vascular situat pe marginea superioara a testiculului a carui strivire în
timpul operației de castrare este contradictata. Vasele limfatice ale testicului impreună cu cele
ale epididimului formează o retea din care limfa este dusa prin 6-8 vase mai mari spre
ganglionii sublombari .
Canalul inghinal (canalis inguinalis) este o formatie cu aspect de conduct care incepe
din cavitatea abdominala cu inelul inghinal intern ( anulus inguinalis intrenus) a carui
lungime la cal este de 10-12 cm și se termină cu inelul inghinal extern (inguinalius externus)
ce reprezintă un orificiu oval alungit a carui lungime la cal este de 10-15 cm , iar la porc de 1-
6 cm , în functie de varsta. Forma canalului inghinal este conica mai larga în partea inferioara
iar lungimea lui la cabaline este de 8- 15cm , la taurine de 11-14 cm, la suine 3-5 cm și la
iepurii de casă este foarte larg și scurt ceea ce face ca testiculele să se deplaseza liber din
punga testiculara în canalul inghinal.
Interventia: nervul spermatic extern și ramurile mediene ale nervilor iliaco-inghinali și
iliaco- abdominali care inervează scrotul, tunica vaginală comună și ridicatorul extern al
testiculului. Cordonul testicular, epididimul și testiculul-sunt inervati de nervul spermatic
intern , iar canalul deferent de nervul omonim

2. Castrarea vierului
Operația de emasculare la suine se practică în masă la masculii din fermele de crestere
și ingrăsare a porcilor ca și din sectorul particular, scopul ei fiind în primul rand , economic :
cresterea randamentului și calității carnii și dispariția mirosului vieros , dezagreabil .
Vârsta optimă de castrare a vierilor este de 4-7 saptămâni sau 2-3 săptămâni după
întărcare. Vierii reformați se pot castra la orice varstă , dar cu cel putin 2-3 săptămâni înainte
de sacrificare .
La vier pungile testiculare sunt reliefate , dar nedetașate , localizate în regiunea
perineală, sub orificiul anal. La rasele perfectionate , scrotul este lipsit de păr , putin încrețit
cu rafeul median evident. Grosimea dartosului este , relativ redusă , spre deosebire de
celuloasa, în care se include și muschiul cremaster extern . La vieriii bătrâni aceasta
invelitoare se dilacereaza mai greu. Gâtul tunicii vaginale ajunge până la inelul inghinal , care
este scurt și destul de larg , ceea ce determină un procent mai ridicat de hernii la această
specie .
Pentru a reduce riscul operator , se recomanadă o suspendare prealabila, în jur de 12
ore, a herniei. La vierii tineri , operația se execută de obicei , pentru economie de timp , după
pulverizarea cu Kelen sau de anestezice . Vierușii se fixează pe spate , fie pe iarbă fie pe o
masă intr-un jgheab , intr-o covată sau se contentionează pe genunchi , de catre un ajutor ; se
apucă în mâini câte un picior anterior adus lângă cel posterior , iar capul se imobilizeaza cu
ajutorul brațului în adducție. Trântirea și fixarea vierilor bătrâni prezentând dificultăti ,

PROMOȚȚ IA 2018 13
implică prezența unei echipe de ajutoare .O metodă practică de trântire constă în folosirea
unei funii lungi ( 4-5m ) , care se leagă cu un capăt , cu ajutorul unui laț, deasupra jaretului pe
partea pe care se va trânti animalul , se trece pe sub corpul animalului , apoi printr-un inel
format de o funie mai scurtă , cu care se leagă strâns maxilarul superior ( fara a prinde
accidental limba ) . Este indicat să se aleagă un loc care să permită fixarea lui cu trenul
posterior mai sus . Odată vierul trântit , un ajutor se sprijină cu toată greutatea pe spata
dreaptă , iar altul pe crupă .
Concomitent alte ajutoare il leagă cu franghiute picioarele astfel : cele două anterioare
impreună cu dreptul posterior , pentru a se descoperi câmpul operator, iar stângul posterior
separat, tras de un ajutor în sens antero-ventral. Fixarea vierilor mari se poate face și cu
ajutorul a patru țarusi mai lungi , care servesc pentru legarea separată a picioarelor. În același
scop se mai poate face o groapă suficient de largă și adancă pentru a intra spinarea vierului,
limitandui-se astfel miscările și ușurându-se , totodată , fixarea pentru operțtie .
Pregătirea câmpului operator : se tunde parul din jurul zonei genital , care se șterge bine cu o
pânza ( fiartă și apoi uscată ), se spală cu apa caldă și sapun ( cu formol, borax ), se șterge de
apă cu cateva bucati de tifon sterilizat, iar scrotul se aspersează cu alcool ( 700 ) .
Anestezia locala a vierilor mari se realizează cu Procaina (2%) în doza de cca 10 ml
injectată , prin infiltratie , pe linia ipotetica a inciziei și în grosimea cordonului testicular . La
purcei se recomandă aspersarea cu Kelen .
Instrumentarul două bisturie curbe, dintre care unul mai putin ascutit, foarfece curb,
foarfece drept, pense hemostatice (Kocher și Pean), ace (Moij, Reverdin), castratoare
( Reimers, Sand sau alt tip), emasculatoare (Verboczy, Haussmann) , fir (de diverse mărimi)
de matase naturală , de nailon , catgut .

Fig. 8- Bisturie și foarfece

a) convex
b) ascutit drept
c) butonatâ
d) lama demontabila
e) lama bisturiului
f) imaginea de jos- diverse foarfece

Intrucât inelele inghinale la această specie sunt relativ largi , vierii au predispozitie la
hernii , iar după operație la eventrații . De aceea se recomandă ca orhictomia lor sa se execute
pe cat posibil, prin metoda cu testiculul acoperit .
La vierii mari opertorul se asează lateral , în spatele animalului , sprijinindu-se cu un
genunchi pe soldul drept al acestuia. Cu mana stânga apuca punga testiculară , astfel încat
scrotul sa fie bine întins și cu bisturiul curb (cel mai puțin taios) , ținut ca un arcuș , apoi ca
un cutit de masă , se execută o incizie care trebuie sa fie cât mai anterioară ( pentru a se
asigura, cand animalul este în picioare, scurgerea secrețiilor și a se reduce pericolul
pătrunderii fecalelor în plagă) . În cazul orhidectomiei vierilor la vârsta optimă , adică la
aproximativ doua săptămâni de la înțărcare , am constatat o eficiență marită la procedeul prin
torsiune (forcipresura) : se aplică o pensa Kocher lungă cu (un dinte) pe cordonul testicular ,

PROMOȚȚ IA 2018 14
răsucit pe el insuși o dată sau de două ori și cu altă pensă mai mică sau cu mâna liberă , dacă
testiculul este mai voluminos , se rupe prin torsionarea cordonului testicular . Prima pensa se
fixeaza cat mai sus, perpendicular pe cordon, fară a atinge epididimul, iar a doua la o distanță
de 1,5- 2 cm de prima (în raport cu grosimea lui) , oblic și cât se poate mai spre vârf , pentru
că în timpul torsionării să nu fie prinse și tesuturile din jur .
Pentru evitarea hemoragiilor din cordon, este indicat ca prima pensa sa se mai mentină
pe loc cateva minute dupa ruperea acestuia. Acest procedeu de castrare este simplu și dă
rezultate pozitive , atat cu testiculul acoperit cât și cu testiculul acoperit .
În castrarile în masă pentru economie de timp, se pot rasuci, apoi împleti și secționa cu
castratorul Reimers (sau cu ovaritomul Hetzel, cand vierii sunt mici): ambele cordoane
testiculare împletite împreuna .

Fig. 9- pense hemostatice (PEAN) Fig. 10- pensă hemostatică (Kocher)

Castrarea vierilor înainte de înțarcare pare să favorizeze mult cresterea în greutate și
calitatea cărnii. Fixarea pentru operatie se face intr-un jgheab de sâcandură , printr- o incizie
cu bisturiul curb , paralel cu rafeul median, se descoperă testiculul și cordonul . Prin
dilacerare cu ajutorul unei pense hemostatice inchise sau cu degetele, se izolează testiculul
invelit în teaca vaginala comuna folosind doua pense hemostatice Kocher lungi și cu dinte :
una se aplica perpendicular pe cordon după o rasucire suficienta pe el insusi , deasupra
inelului inghinal și este ținută cu mâna stângă pe loc , iar cu dreapta se prinde cordonul ( la
1cm mai sus de prima ) și se torsionează la rupere .
Castrarea vierului cu hernie intravaginală (Hernia intravaginalis). Așa cum s-a aratat
mai inainte, la suine, datorita canalului inghinal mai scurt și relativ larg, insotițit și de lărgime
mărita a inelelor inghinale, vierii prezintă un procent crescut de hernii , din care majoritatea
sunt intravaginale. Orhidectomia în astfel de cazuri nu trebuie ignorată ci din contră tratată
cu toata atentia prin insușirea temeinică a tehnicii operatorii în toate amănuntele ei și
acumularea experientei necesare . Conditia sine qua non pentru prevenirea recidivelor și a
complicatilor postoperatorii este ca vierul hernios sa fie operat în apropiera adapostului sau în
cadrul unei unitati veterinare staționare .
Instrumentarul necesar: bisturiu convex , foarfece curb , ac Reverdin sau Hagedorn , 2-
3 pense hemostatice Pean și Kocher , departătoare . Pentru ameliorarea condiățiilor de asepsie
, câmpul operator se izoleazș cu o bucata de panaza sterilizată prin fierbere , cu o fereastră la
mijloc, care se fixează cu ajutorul unor agrafe; pentru îndepărtarea sângelui din plaga se
folosesc tampoane de vată invelite în tifon și bucați de tifon .

PROMOȚȚ IA 2018 15
 Vierul se priveaza de hrană timp de cca 12 ore înainte , iar în ziua operației , și de apă ,
se contenționeză cu o deosebită grijă. Pentru a evita eforturile și bruscarea se fixează în
decubit dorso- lombar , cu capul în jos, pe o scară identica cu cea folosită în ovarioctomia
scroafelor, inclinată sub un unghi de aproximativ 450 . Membrele posterioare se departează și
se leagă separat cu câte o frânghiuță, astfel încât sâ se descopere câmpul operator . Cele
anterioare se leagă ca la scroafă, iar cu capătul de frânghiuța rămas se face un laț cu care se
strănge botul animalului .
Dupa fixarea vierului pe scară se pregateste campul operator prin tundere , degresare și
dezinfecție cu alcool (700) . Este suficientă anestezia locală prin infiltrație cu Procaină 2%
sau xilină (1%) în jurul inelului inghinal inferior .
Se execută o incizie lungă de 7-10 cm , în raport direct cu marimea vierului , în directie
usor oblică , în dreptul inelului inghinal superior . Pentru evitarea hemoragiei și prevenirea
unei eventuale recidive a herniei acestea se trec o dată sau de două ori în jurul cordonului ,
legându-se intre ele și strângându-se prin noduri chirurgicale , la 1-2 cm de aceasta ligatura se
procedează la eliminarea testiculului prin sectionarea cordonului testicular cu bisturiul sau cu
un foarfece drep .

Fig. 11- ac chirurgical Hagedorn Fig. 12- suturi chirurgicale

Prevenirea eventerației se realizează prin sutura inelului inghinal inferior ; cu ajutorul

unui ac (Reverdin, Hagedorn) , se trece un fir dinauntru înafară prin marginile inelului
inghinal inferior. La fel se procedează și cu în fir mai lung rămas dupa ligatura cordonului
testicular, și apoi cele două capete se inoadă intre ele . Pentru o inchidere mai sigură a inelului
inghinal se aplică și alte puncte de sutură , în ( X) , care să reducă posibilitatea de eventeratie
a anselor intestinale. Bontul cordonului testicular are în acest caz rolul unui tampon biologic .
Când condițiile de asepsie sunt relative sau operația s- a prelungit, în plaga se aplica
unguent cu antibiotice cu spectru larg , și se introduce un tub de dren care se scoate după cca
48 ore .
Herniile, indiferent de felul lor (inghinale , intra vaginale sau intrascrotale ) , pot fi ștrangulate
(incarcerate) îndată dupa ce s-au produs sau ulterior , în urma unui efort sau traumatism . În
mod obișnuit , ștrangularea este rezultatul acumularii în timp a fecalelor , ceea ce face ca ansa
intestinală , lipsită de tranzit să devină un mediu prielnic pentru dezvoltarea și exaltarea

PROMOȚȚ IA 2018 16
virulentei microbiene , inclusiv a celei anaerobe , și să sufere modificari morfopatologice
grave care duc la un procesgangrenos , cu sfarsit letal .
Hernia ștrangulată se exprimă prin simptome alternante: tumefacția se marește și ia o
consistența aproape dură. Animalul prezintă manifestări de colică abdominală , caută să-și
ușureze durerea luând diferite pozitii și datorită toxiinfecției, devine febril . În aproximativ 24
ore ( porcul poate rezista uneori și câteva zile) moare prin colaps .
Diagnosticul se precizează dupa semnele clinice locale și generale , iar la animalele
mari și în urma explorarii rectale. Hernia ștrangulată trebuie diferențiată de : orhita , hidrocel ,
hematocel și neoplasm al testiculelor. Hernia prin aderența (hernia irreponibilis) este de
obicei urmaraea unui proces inflamator al sacului hernial . Se obsersă mai ales la vierii cu
hernii inghino scrotale. Simptomele ei sunt similare cu ale herniilor ireductibile .
O complicație consecutivă a operatiilor de herniei inghino-scrotală, la vierii castrați în
condiții precare de asepsie, este peritonita .

Fig. 13- Mânuirea portacului și acului Hagerdorn

PROMOȚȚ IA 2018 17
PARTEA PRACTICĂ
Capitolul IV – Activități practice efectuate
Partea practică a acestei lucrări am efectuat- o sub îndrumarea cadrelor didactice din
structura Colegiului Național de Agricultură și Economie – Tecuci (dl. prof. med. veterinar
Tănasă Teodor Cristian) în microferma didactică în cadrul laboratorului tehnologic dar și la
cabinet veterinar pentru animale de companie. Așadar încă din anul școlar trecut (2016- 2017)
am participat activ la operația de orhidectomie a unor purcei, sex mascul, vârsta de 3 luni (din
informațiile culese). Este vârsta cea mai recomandată, deoarece se manifestă deja dimorfismul
sexual cu raze osoase mai lungi și contenția se face usor. Se practică mai ales in gospodariile
individuale sau în fermele mici. În perioada stagiului de pregătire practică al aceluiași an
școlar amintit mai sus am asistat la activități specifice în cabinete specializate veterinare
pentru animale de companie sub îndurmarea unor cadre veterinare de un profesionalism
remarcabil din structura cabinetului veterinar SC. Melodim SRL. din orașul Galați (dr.
Veterinat Dinu Radu Dumitrescu), cât si in regim gospodaresc (de teren).
Activitățile la care am participat le voi descrie pe baza imaginilor originale expuse mai jos.
fig 13-17 imagine originală, în microferma didactică CNAE Tecuci; este vorba despre
castrarea unui vieruș, în cadrul laboratorului tehnologic. Efectuarea inciziei scrotodartoică
la 1-2 cm de rafeul median, paralel cu acesta pe convexitatea maximă a fiecărui testicul.
Efectuarea hemostazei și suturarea cordonului testicular, castrare cu „testicul închis”.
Contenția s-a făcut într-un jgheab dintr-o anvelopă auto.

PROMOȚȚ IA 2018 18
 Norme de protecția muncii respectate : abordare și contenția s-a făcut în
decubit dorsal, membele au fost legate cu sfoară și tinute încrucișate de către ajutoare instruite
(colegii mei). Regiunea scrotală a fost spălată cu apă călduță și săpun, după ce în prealabil
părul a fost tuns cu o foarfecă curbă, după zvântare sau ștergere cu un prosop de hârtie,
regiunea a fost asepsizată cu tinctură de iod, aplicată pe tampon de vată.

Incizia cu bisturiul s-a făcut din plan îndepărtat spre operator. Am avut grijă șă fiu atent
pentru a nu mă tăia sau înțepa sau să accidentez colegii care mă asistau.

Materiale necesare: halat alb, sau salopete, încălţăminte adecvată (pentru cabinet sau
munca de teren), pantaloni adecvaţi, mănuși u.f., săpun lichid, prosop de pânză sau de hârtie.

PROMOȚȚ IA 2018 19
 Fig. 18-19. Abordarea și contenția animalelor. Examinare unui cățel și efectuarea
examinării clinice de rutină a câinelui in vârsta de 9 luni si programarea pentru efectuarea
următorului vaccin.
Normele de protecția muncii respectate: purtarea echipamentului de protecție
(halat alb), contenția animalelor de companie se face obligatoriu pe masa de examinare, mai
ales în cazul canidelor. Contenția se face prin fixarea animalului de pliul pielii din regiunea
cefei sau toracică suprascapulară. Situații de risc: mușcături, zgârieturi cu probabilitate mare
de infectare, infestare cu paraziti (pureci, larve migrans de ascarizi, cu ouă de echinococ.

PROMOȚȚ IA 2018 20
 Fig. 20- Efectuare vaccinului la o pisică (pliul pielii dintre spete, subcutan).
Fig. 21-prepararea vaccinului Pestiholvac Forte împortriva holerei aviare în regim
casnic, in gospodaria proprie la consilierea dl. prof. med. veterinar Tănasă Teodor
Cristian,la tineret aviar cu vârsta de aprox. 11 săptamâni. În imaginea de mai jos am aspirat
în seringă produsul biologic.

PROMOȚȚ IA 2018 21
Fig. 22-24- modul de contenție al păsării,
de la baza aripilor și inocularea
vaccinului în musculatura
pieptului (pectorali) sau cea a aripii, la baza acestora. Inocularea s-a făcut i.m. Norme de
protecție respectate: purtarea halatului (echipament de protecție), contenția mono- sau
bi-manuală de la baza aripilor și de fluierele picioarelor, atenția sporită la accidentări
diverse precum lovituri cu aripile sau zgârieturi (ghearele) la nivelul membrelor superioare
sau ale feței, ochilor.

PROMOȚȚ IA 2018 22
 Capitolul V- Concluzii și propuneri
În zilele de azi, meseria de tehnician veterinar este din ce în ce mai căutată, solicitată
datorită numărului de animale domestice care sunt crescute pentru producție, precum și
datorită faptului că, animalele de companie devin din ce în ce mai importante în viața
oamenilor. După opinia mea cel puțin 50% din locuințele și gospodăriile urbane dar și cele
rurale dețin un animal de companie (câine sau pisică). Ca viitor tehnician veterinar sunt
interesat de latura practică de teren, care constă în tratamente injectabile (deci de cunoscut
tehnica injecțiilor la animale), operații de castrare, recoltări de sânge. Pe lângă cunoașterea
tehnicii mânuirii de instrumente chirurgicale și medicale, este foarte important să cunoaștem
și să aplicăm corect abordarea și contenția la diverse specii de animale domestice, în funcție
de categoria lor de vârstă sau de particularități ivite.
Tehnicianul veterinar trebuie să fii absolvent de studii medii, de liceu, cu sau fără
diploma de bacalaureat care să dețină cunoștințele și abilitățile necesare pentru a sprijini
medicul veterinar în procesul de diagnosticare, prevenire și combatere a bolilor la animale.
Mare parte din munca unui tehnician veterinar presupune și interacțiunea cu stăpânii
animalelor. Este ceva normal ca tehnicianul veterinar să cunoască tot felul de informații utile
pentru stăpânii de animale, de la acțiunea și dozajul medicamentelor, până la informații despre
nutriție sau despre îngrijirea animalelor. Îndatoririle sale pot include și consilierea stăpânilor
de animale, completarea rețetelor medicale și ale dosarelor pacienților sau chiar și activități de
gestiune.

PROMOȚȚ IA 2018 23
BIBLIOGRAFIE
- Moisiu, M.- Îndrumător de lucrări practice pentru meseria de veterinar, Ed. Ceres, București,
1993;
-Vlăduțiu,O.- Patologia chirurgicală a animalelor domestice, Ed. Academiei R.P. Romîne,
București;
- Căpățână, V și colab.- Chirurgie veterinară, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 1975;
- Coțofan,V.- Anatomia, fiziologia și bolile animalelor domestice, Ed. Ceres, București,1983;
- The Merck Veterinary Manual, Eighth Edition, 2003, Whitehouse Station, NJ, USA;
- Site-uri ale căror informații au fost folosite:
- http://www.scrigroup.com - castrarea vierilor;
- http://www.adouasansa.com - sterilizarea animalelor de companie.
- http://scoalasanitara.ucoz.ro- imagini cu tehnica injecțiilor.

PROMOȚȚ IA 2018 24