Bazele anatomice ale ocluziei dentare I

Sistemul articular: alcătuire: ATM, sistemul neuromuscular și ocluzia dentară

Ocluzia dentară vizează teme patologice legate de :

● tratamentul ocluzal cu restaurarea leziunilor coronare, tratamentul edentației parțiale
și totale prin PPF și proteze moblizabile, tratamentul ortodontic
● prevenirea leziunilor parodontale marginale (cauză ocluzală)
● studiul disfuncțiilor temporo-mandibulare/cranio- mandibulare (cauza ocluzală)
● diagnosticul și tratamentul disfuncțiilor sistemului articular fără etiologie ocluzală
Abordarea RMM (normale și patologice) este necesară pentru identificarea condițiilor care
perturbă echilibrul ocluzal si sistemul articular.

Etiologia tulburărilor craniomandibulare: factori iatrogeni corelați cu restaurările protetice

(care modifică morfologia și relațiile ocluzale).

Analiza ocluziei (ex clinic+paraclinic) înainte+după tratamente (obturații, PPF, tratamente

parodontale, chirurgicale, ortodontice) e imp pt identificarea+corectarea unor parametrii
ocluzali patologici.

Conceperea unui plan terapeutic vizează: restaurarea dinților, refacerea continuității

arcadelor, alinierea dinților, menținerea/refacerea unor relații ocluzale.

1.2. Noțiuni de anatomie funcțională.

Studiul ocluziei: dinți, parodonțiul marginal, ATM și musculatura aferentă.

1.2.1. Dinții. Arcadele dentare. Noțiuni de morfologie ocluzală.

Dentiția=32 dinți permanenți, repartizați simetric la maxilar+mandibulă.
Excepții: anodonție (molar de minte, incisiv lateral maxilar, primul premolar), incluzia dentară
(molarul de minte și caninul maxilar)

Arcada maxilară + dintii maxilari sunt mai largi decât cei mandibulari: dinții maxilari depășesc
mandibularii în plan orizontal + vertical în IM (intercuspidare maximă).

Dintele - alc: coroană (supragingival) și rădăcina (în osul alveolar). Menținerea și fixarea
dinților la nivelul procesului alveolar - parodonțiul marginal:
● os alveolar
● ligamente parodontale (diminua forțele exercitate asupra osului alveolar în timpul
contactelor; forțe ce le transforma în forțe de tracțiune pt controlul mecanismelor de
resorbție-apoziție osoasă)
● cement radicular.

RMM - influențata de morfologia ocluzală (relief pozitiv și negativ, la dinți frontali și laterali)

1. Elemente de morfologie ocluzală la dinții laterali.

Cuspidul dentar = relief pozitiv, alc din:

● vârf

1
 ● 2 versante:
○ 1 intern - pe fața ocluzală de la vârf până la șanțul principal meziodistal
○ 1 extern - se continua de la vârf pe fața V/L a dintelui .
○ delimitate de o creastă de smalț sagitală/mezio-distală
○ delimitat de o creastă transversală (vestibulo-linguală) în două pante
orientate una mezial si cealaltă distal:
■ această structură conferă cuspidului forma de piramidă patrulateră.
■ inclinarea pantelor e variabilă și influențează mișcările de masticație.
● functional 2 tipuri de cuspizi:
○ de sprijin (activi/primari):
■ vestibulari - mandibulari
■ linguali - maxilari.
■ Rol:
➢ realizare RMM de ocluzie = IM
➢ trituararea alimentelor (masticație)
➢ impreună cu fosele antagoniste cu care articulează în IM (fose
ocluzale, nișa masticatorie) determină stopurile ocluzale în
regiunea laterală (=contacte d-d ce opresc ridicarea
mandibulei spre maxilar până la poziția de IM)
○ de ghidaj (secundari):
■ linguali - mandibulari
■ vestibulari - maxilari
■ Rol: intervin în masticație, triturarea alimentelor și menținerea la
distanță a structurilor moi (limbă, obraji).

Perimetrul suprafeței ocluzale = 2 creste sagitale (vestibulară+linguală) + 2 creste

marginale (mezială+distală)

Fiecare creastă marginală este alcătuită din 2 mici versante:

● unul extern - spre dintele vecin
● unul intern - spre interiorul feței ocluzale
unite printr-o muchie transversală = coama crestei marginale.
Crestele marginale delimiteaza împreună cu zona de contact proximal ambrazura
ocluzală/nișa masticatorie (=locul de contact cu versantele cuspidului antagonist atunci
când se realizează IM, in articularea 1dinte-2dinți).

Dinții laterali au relief negativ: fose ocluzale, fosete , șanțuri principale și secundare,
accesorii. Importante pentru studiul ocluziei dentare sunt:
● Fosele ocluzale (centrală, mezială, distală)
○ =locul de contact ocluzal cu cuspidul antagonist, în articularea cuspizi-fose,
1dinte-1dinte
○ forma acestor fose (mai adâncă, mai lată), alaturi de forma și volumul
cuspidului antagonist, dictează nr de contacte ocluzale posibile.
● Șanțul principal meziodistal
○ separă cuspizii V de cei L.
○ impreună cu șanțurile principale V și L realizează delimitarea cuspizilor pe
suprafața ocluzală

2
 ○ rol: prin orientarea lor în dezangrenarea cuspizilor în mișcările excentrice ale
mandibulei (propulsie și lateralitate), efectuate în timpul masticației și fonației.
Contacte ocluzale funcționale = asigură stabilitate și eficiență masticatorie.
● in regiunea laterală morfologia lor poate fi:
○ Vârf cuspid –fund fosă
○ Versante cuspid–versante fosă (contactul tripodic)
Contacte ocluzale nefunctionale = fie instabile, fie ineficiente masticator, fie ambele
● Contactul in suprafata (patologic):
○ stabil dar ineficient in triturarea alimentelor
○ apare:
■ fie consecutiv uzurii smaltului ocluzal (bruxismul)
■ fie din modelajul ocluzal incorect realizat de tehnician (care obtine
modelajul ocluzal al machetei de ceara prin presarea in ocluzie, nu
prin aditie)
● Contactele cap la cap:
○ in regiunea laterala realizate doar la nivel de varfuri cuspidiene
○ ofera o zona redusa pt triturare
○ foarte instabile
○ creeaza conditii de lezare a mucoasei jugale la inchderea gurii in masticatie

2. Elemente de morfologie ocluzală la dinții frontali.

Caninul:
● dinte frontal
● prezintă elemente morfologice caract:
○ incisivilor (margine liberă, cingulum, forma concavă a feței linguale)
○ molarilor și premolarilor (formă de cuspid cu vîrf, versante și pante).
● este un cuspid cu 2 versante, V și L, separate printr-o creastă sagitală.
● fața L concavă între marginea liberă și cingulum.
● fața V are o creastă longitudinală care pornește din vîrful caninului și împarte
suprafața în 2 pante (mezială+distală)
● rol:
○ realizarea contactelor ocluzale în IM,
○ conducerea mandibulei în lateralitate (ghidajul canin).
■ Panta caninului maxilar poate fi abruptă/medie/lină și influențează
direcția mișcărilor mandibulare de masticație.
Structural, caninul poate suporta forțe ocluzale excentrice deoarece prezintă o adaptare
structurală corespunzătoare solicitărilor funcționale:
● Dinte monoradicular cu rădăcina cea mai lungă
● Implantare în os alveolar dens,
● Parodonțiul marginal specializat în adaptarea intensității forțelor orizontal (masticație)
● forțele ocluzale resimțite de canin sunt mici - dintele este situat la distanță de locul de
aplicare a forței musculare și locul de sprijin al mandibulei (ATM).
● la fel ca incisivii prezintă o margine liberă cu 2 muchii, V și L.
● Panta incisivă (d maxilari):
○ delimitată între cingulum și marginea liberă

3
 ○ pantă pe care glisează marginea liberă a incisivilor mandibulari în mișcarea
de propulsie a mandibulei, realizând ghidajul anterior (ghidarea mișcării de
propulsie a mandibulei cu contacte dento-dentare).
○ contactul ocluzal în ghidaj se delimitează între IM-CCP ( poziția cap la cap a
incisivilor în propulsie).
■ În funcție de înclinarea pantei incisive și contactul în IM ghidajul
anterior poate fi mai lin sau mai abrupt.
○ din cauza diferitelor anomalii la nivelul incisivilor, ghidajul anterior poate fi
modificat, preluat de alți dinți (ocluzie deschisă, inocluzie sagitală mare) sau
inutil (ocluzie labiodontă, ocluzie inversă).

Dinții frontali participă la realizarea stopurilor ocluzale în IM:

marginile libere ale frontalilor inferiori cu zona infracingulară a frontalilor superiori.

Datorită unor variații de rapoarte ocluzale (ocluzie labiodontă/psalidodontă, inocluzii 3D,

rapoarte inverse) stopurile ocluzale din regiunea frontală pot fi diminuate/absente iar
intensitatea contactelor poate fi mai mică decât în zona laterală.

In lipsa unor stopuri ocluzale în regiunea laterală (proteze mobilizabile, edentații) dinții
frontali pot menține pentru o perioadă DVO.

Scheme de articulare dentară.

1. Cuspizi-creste marginale (la nivelul nișei masticatorii):

Cu excepția 41.31.18.28 toți dinții articulează după acest tipar (1 dinte-2 dinți). În timpul
masticației acest tip de articulare poate produce pătrunderea alimentelor interdentar și pot
apare migrări dentare.

La dinții frontali (cu excepția 41, 31 ) contactul ocluzal poate fi la nivelul crestelor marginale
ale dințilori maxilari unde ia contact marginea liberă antagonistă.

2. Cuspizi-fose ocluzale.

● rar întâlnită la arcadele naturale

● tipar ocluzal 1dinte/1 dinte (in IM)
● cuspizii de sprijin iau contact cu fosele ocluzale predominant proximale - forțele de
ocluzie sunt dirijate aproape de axul dinților.
○ indicată în:
■ restaurarea simultană a dinților laterali antagoniști
■ refaceri protetice de arcade întregi
● D frontali - tiparul ocluzal: contactul marginii libere a d mandib pe suprafața linguală a
d maxilari (infracingular).

1.2.2 Componentele scheletale ale ADM: maxilarul, mandibula, osul temporal.

Osul maxilar:
● pereche, unite median prin sutura medio-palatină (alc mare parte a scheletelui facial)

4
 ● Limite:
○ sup: podeaua orbitei
○ inf: podeaua cavității nazale
● la niv proceselor alveolare sunt dinții maxilari

Mandibula:
● os mobil nepereche
● reprezintă partea inferioară a scheletului facial (d mandib)
● forma de U prin extinderea:
○ posteroinferioară a corpului osos și constituirea gonionului
○ posterosuperior prin formarea ramului ascendent.
■ zona terminală a ramului ascendent:
➢ ant: apofiza coronoidă
➢ post: condilul mandibular (realizeaza legatura cu maxilarul)
pol:
✓ medial
✓ lateral.

Osul temporal:
● contine o depresiune concavă inferior numită fosa mandibulară/glenoidă/articulară,
cu care articulează condilul mandibular (porțiunea scuamoasă)
○ convexitatea acestei porțiuni este variabilă, inclinăriea pantei articulare e între
abrupt și lin > influențează direcția de deplasare a condilului mandibular pe
panta articulară
● delimitare:
○ posterior: fisura scuamo-timpanică
■ tavanul posterior al fosei glenoide este subțire și nu suporta forțe mari
○ anterior: proeminența articulară (EA) - os gros, dens, adaptat la forțe mari

1.2.3.Articulația temporomandibulară (ATM).

● = zona de articulare a mandibulei cu osul temporal
● este o articulație ginglimo-artroidală
○ ginglimoidă: mișcări de pendulare (rotație) ale mandibulei într-un sigur plan
○ artroidal: miscari de glisare (translație)

ATM este o articulatie compusa formata din:

● condil mandibular
● fosa mandibulară
● discul articular (joacă rolul celui de al treilea os) - Structura:
○ ț conj fibros dens
○ puține vase de sânge și nervi
○ in plan sagital se disting 3 porțiuni anatomice ale discului articular.
■ Zona centrală,
➢ cea mai subțire
➢ delimtată ant+post de porțiuni mai groase.
➢ in condiții normale condilul mandibular articulează cu porțiunea
centrală a discului articualar.

5
 ○ forma discului este corelată cu morfologia condilului și fosei si adaptată la
necesitățile funcționale de mișcare (fără a-și piarde integritatea morfologică)
○ Inserțiile discului articular:
○ țesutul retrodiscal (posterior)
○ lamina retrodiscală superioară (LRS), se fixează de osul timpanic
■ fibre elastice
○ lamina retrodiscală inferioară (LRI), fixează posterior marginea
inferioară a discului de marginea posterioară a suprafeței articulare a
condilului
■ .fibre de colagen.
○ Corpul țesutului retrodiscal se inseră posterior pe un plex venos care
se umple de sânge când condilul se deplasează anterior. Anterior:
prin ligamentul capsular discul se prinde superior de osul temporal și
inferior de marginea anterioară a condilului.
Între inserțiile ligamentului capsular se găsesc fibre tendinoase prin care se inseră
fascicolul superior al pterigoidianului lateral.

Ligamentul capsular are inserții mediale și laterale > articulația se împarte în 2 etaje:
● sup: delimiteaz o cav între fosa mandibulară și suprafața superioară a discului
● inf: o cavitate între suprafața inferioară a discului și condil.
Cavitățile articulare sunt căptușite pe interior cu celule endoteliale sinoviale > secretă lichidul
sinovial > ATM este o articulație sinovială.
Lichidul sinovial - funcții:
● lubrefiant în perioadele funcționale, împiedicând frecarea suprafețelor netede
● umectează suprafețele articulare (pot absorbi o parte din lichid).

*Histologic, 4 zone la nivelul articulației:

1. țesut conjunctiv fibros dens, cu . fibre organizate în fascicule orientate aproape paralel
cu suprafața articulară (conferă rezistență la forțele care solicită articulația, la îmbătrânire și
capacitate de autoapărare).
2. celule mezenchimale nediferențiate (proliferarea cartilajului articular - raspuns la
exercitarea de presiuni pe suprafețele articulare).
3. fibrocartilaginoasă - mănunchiuri de fibre de colagen (încrucișate/dispuse radial 3D).
Conferă rezistență la forțele de compresiune si cele laterale asupra articulației.
4. cartilagiu calcificat, condrocite și condroblaști.

Structura discului articular

Inervația ATM: N trigemen (ram mandib, auriculotemporal, temporal profund și maseterin)

Vascularizația ATM: artera temporală superficială, meningeală medie, maxilara internă,

auriculară profundă, timpanică anterioară și faringiană ascendentă. La nivelul condilului
ajung vase din alveolara internă+ramuri din vasele mari care asigură nutriția.

6
Ligamentele articulare: alc din fibre de colagen inextensibile. Se pot întinde peste lungimea
maximă (periclitează funcția dacă persistă mai mult timp). Rol: limitarea mișcărilor maxime
mandibulare.

Sunt:
● ligamente funcționale:
○ colateral/discal
■ se inseră medial și lateral de marginea laterală a discului și de polii
condilului.
■ se delimitează 2 etaje articulare superior și inferior
■ permite mișcarea pasivă a discului împreună cu condilul, anterior și
posterior.
■ permit rotația ant+post a discului pe suprafața articulară a condilului,
mișcarea în axa balama (de rotație).
■ inervat și vascularizat (întinderea excesivă produce durere)
○ capsular
■ sup se insera de-a lungul marginii suprafeței articulare de la nivelul
fosei și eminenței articulare.
■ inf ligamentul se inseră pe gâtul condilului.
■ rol:
➢ protecție împotriva forțelor care tind să disloce articulația.
➢ ține lichidul sinovial in articulatie.
■ bine inervat - proprioceptori specializați pt poziție și mișcare.
○ temporomandibular
■ situat lateral, intră în componența ligamentului capsular.
➢ Porțiunea externă oblică
✓ protejează dislocarea condilului din articulație (previne
luxația anterioară la deschiderea excesivă a gurii >20-
25 mm provocând translația condilului pe panta
condiliană
➢ Porțiunea internă orizontală
✓ limitează deplasarea posterioară oferind astfel protecție
pentru țesutul retrodiscal.
✓ porțiunea internă a ligamentului împiedică întinderea
excesivă a mușchiului pterigoidian lateral.
● accesorii:
○ sfenomandibular
○ stilomandibular.

Biomecanica ATM

ATM este împărțită în 2 sisteme distincte:

● Primul sistem articular
○ alc din condil și disc
○ situat inferior
○ permite o mișcare unică de rotație a discului pe suprafața articulară a
condilului. (complex disc-condil)

7
 ● Al doilea sistem articular
○ alc din sistemul disc-condil și suprafața articulară a fosei glenoide (etajul sup
al articulatiei)
○ se efectuează mișcări de translație (discul se comportă ca al treilea os) =
articulație compusă.

Discul este diferit de menisc

● prin formă, structura fibrocartilaginoasă și atașarea sa unilaterală de capsulă
● Meniscul nu divide o articulație în mai multe cavități și nu determină mișcările din
articulație. El funcționează pasiv facilitând deplasarea componentelor osoase ale
articulației

Contactul suprafețelor articulare necongruente se obține prin interpunerea discului (asigură

stabilitatea și integritatea ATM). Ea se menține prin activitatea constantă musculară a
ridicătorilor (tonus moderat).
Contracția musculară mare > condilul apasă pe disc > discul pe fosă > crește presiunea
intraarticulară (absența acestei presiuni = dislocarea tehnică a articulației).

*Lărgirea spațiului discal variază în raport cu presiunea exercitată.

● presiune scăzute = spațiul articular se mărește (repaus)
● presiunea crește = spatiul se reduce.
Discul articular își adaptează continuu forma și poziția astfel încât să mențină în contact
suprafețele articulare. La presiuni mari condilul se află în contact cu porțiunea subțire a
discului. La presiuni scăzute discul se rotește astfel încît contactul cu condilul se realizează
la nivelul porțiunii mai groase. Rotația anterioară sau posterioară a discului este determinată
de inserțiile de pe marginile discului. Cu gura închisă, (closed joint position) tracțiunea
elastică din zona retrodiscală este practic nulă. La deschiderea gurii LRS este mult
tensionată și apar forțe care tind să deplaseze discul posterior. În PM forța reactivă de
retropusie este maximă. Presiunea interarticulară și morfologia discului previne retracția
brutală și exagerată. Deci, după PM forța de retropulsie exercitată pe LRS ține discul rotat
posterior, la distanță de condil în funcție de cât permite lărgimea spațiului discal. Practic LRS
este singura structură capabilă să determine retracția discului, deși forța de retracție este
prezentă doar la deschiderea amplă a gurii (DM).

*Fascicolul superior al pterigoidianului lateral se inseră pe marginea anterioară a

discului. Fibrele musculare trag de disc anterior și medial = propulsia discului.
Pterigoidianul lateral are inserții și pe gâtul condilului Datorită dublei inserții discul nu este
deplasat în spațiul discal, deci acest fascicol nu determină propulsia discului la
deschiderea gurii. El devine activ la închiderea gurii.

*Fascicolul inferior al PL este cel care determină propulsia condilului.

Deplasarea discului simultan cu condilul este condiționată de presiunea interarticulară și de

morfologia discului. Disc alterat = deplasări discale anterioare.
Prin tonusul muscular fascicolul superior al PL exercită o presiune ușoară ant-medială
asupra discului. În repaus această presiune este mai mare decît presiunea de retracție
exercitatăde LRS. În consecință, în repaus cu gura închisă, când presiunea interarticulară

8
este mică și spațiul discal mărit discul se va roti anterior, astfel condilul va fi poziționat în
contact cu 1/3 medie și 1/3 post. a discului. De îndată ce condilul se deplasează anterior
suficient ca să apară forța de retracție a LRS mai mare decât tonusul muscular al PL
fascicolul superior discul se va roti posterior în spațiul articular lărgit.

*În masticația unilaterală a alimentelor dure cele 2 ATM sunt inegal solicitate
● crește presiunea în articulația controlaterală
● scade în cea ipsilaterală (pe partea lucrătoare).
Acest fenomen poate provoca separarea suprafețelor articulare dacă nu intervine PL
fascicolul superior care devine activ și discul se va roti anterior atât cît este nevoie pentru a
menține stabilitatea articulației în spațiul articular lărgit.
Aproape de IM presiunea interarticulară crește și spațiul se micșorează moment când discul
este rotit posterior și contactul cu condilul se va face în 1/3 cea mai subțire.

Concluzii

1. Ligamentele ATM nu participă activ la funcționalitatea articulației, ele doar restricționează

unele mișcări, permițând altele. Restricția se face mecanic și neuromuscular reflex.
2. Ligamentele nu sunt extensibile. Ele pot fi întinse prin tracțiune traumatică dar nu mai
revin la dimensiunea inițială ceea ce poate compromite funcționarea articulației.
3. Suprafețele articulare trebuie menținute tot timpul în contact prin acțiunea
musculară a ridicătorilor (master, temporal, pterigoidian medial).

Bazele anatomice ale ocluziei. Partea a doua.

Ocluzie statică: rapoarte interarcadice în IM

A. . Poziția dinților. Alinierea lor pe arcadă. Influentata de:

1.În erupției, dinții sunt dirijați să ocupe spațiul neutral = locul pe arcada unde forțele
vestibulare și linguale sunt egale (intensitate scazuta si constante)
Pe arcadă - spațiu suficient = dintele dirijat spre spațiul neutral, dacă nu > înghesuiri dentare
și poziții anormale
● lingualizate
● vestibularizate
○ macroglosie; consecutiv apare inocluzia verticală, openbite- în regiunea
anterioară.
○ deglutiție infantilă (deglutiția cu interpoziția limbii între dinți)

9
 ○ ticuri vicioase: fumătorii de pipă, sugerea degetului, interpoziția între dinți

2. Contactul proximal menține alinierea dinților, pierderea contactului poate duce la

tulburari de ocluzie si mastciatie
● tendință fiziologica de mezializare a dinților - scop: realizarea contactuuil proximal cu
dinții vecini (compenseaza uzura fiziologică a suprafețelor proximale ce apare în
timpul masticației > punctele de contact se transformă în suprafețe de contact)
● Dacă se extrage un dinte erupt, dinții vecini au tendința să ocupe spațiul liber nou
apărut.
○ dintele distal se înclină coronar spre spațiul liber (mezioversiune) rar se
deplasează corporeal (translație).
○ dintele mezial se poate înclina (distoversiune) sau translata cu apariția unei
treme interdentare

3.Contactul ocluzal previne erupția verticală după stabilirea poziției finale posteruptive.
Pierderea contactului ocluzal determină:
● egresiune=erupția verticală a dintelui cu tot cu procesul alveolar
● extruzie=migrarea verticală a dintelui fără proces alveolar.
● Migrarea poate fi combinată și cu rotația dintelui cu obținerea unui nou contact cu
antagonistul.

Sindromul molarului de 6 ani.

Modificări de poziție ale dintelui antagonist și ale vecinilor, consecutiv migrărilor secundare
extracției timpurii a dintelui 46/36. Caracteristici:
1. Mezio- linguoversiunea molarilor vecini,
2. Extruzia/egresiunea molarului antagonist,
3. Distoversiunea sau distalizarea premolarului 2, vecin,
4. Treme secundare la nivelul premolarilor sau/și canin-premolar.

Protezarea spațiului edentat fără o echilibrare ocluzală preprotetică determină apariția de

interferențe ocluzale în propulsie și lateralitate > discomfort masticator și efecte de traumă
ocluzală la nivelul dinților implicați.

B. Alinierea dinților în interiorul arcadei.

a. Planul de ocluzie.
● e un plan imaginar care trece prin vârfurile cuspizilor vestibulari și marginile incizale
ale dinților mandibulari
● poate fi descompus în două curbe:
○ una sagitală - Curba Spee
○ curbă transversală - curba Wilson.
Curbura planului de ocluzie este rezultatul poziției înclinate a dinților.

b. Tabla ocluzală este zona delimitată de fețele ocluzale ale dinților dinspre vestibular spre
lingual la dinții posteriori (molari și premolari).

C. .Rapoarte interarcadice în IM. (ocluzia statică 3D)

10
Ocluzia statică = contactele dintre dinţii inferiori şi superiori atunci când aceştia se găsesc
în IM şi mandibula nu se mişcă

Lungimea arcadelor este aproape egală (mandib mai mica).

Lățimea maxilar>mandibulă,
● dinții maxilari sunt poziționați mai vestibular, arcada mandibulară este circumscrisă
de arcada maxilară.
● această poziționare previne interpoziția obrazului/buzei/limbii în timpul masticației.

Evaluarea rapoartelor imterarcadice se realizează prin examinarea pacientului în relația de

ocluzie IM. Această examinare se face separat în cele 3 planuri de referință: sagital (antero-
post.), transversal (orizontal) și vertical (frontal).

a. Rapoartele interarcadice în plan sagital se examinează din normă laterală (profil) și se

cercetează următoarele repere:

1. Reperul molar. Cheia lui Angle

Cheia lui Angle = raport de referință pentru clasificarea și diagnosticuluii ocluziei dentare.
Dacă molarul 1 mandibular sau maxilar lipsește, cheia lui Angle nu poate fi evaluată.
Conform acestui criteriu ocluzia se clasifică în 3 clase principale (deși în ortodonție este
inclusă și o clasa IV)
1. Ocluzie neutrală clasa I
2. Ocluzie distalizată clasa a II-a
3. Ocluzie mezializată clasa a III-a.
.

2. Reperul canin.

Situația neutrală presupune ca vârful caninului madibular să fie situat în dreptul nișei
masticatorii dintre C și IL maxilari. (Fig.A) Variantele patologice sunt raport distalizat (B) și
mezializat C), în funcție de poziția reperului mandibular (vârful caninului) față de nișa
masticatorie antagonistă.

3. reperul incisiv.

Se examinează poziția incisivilor mandibulari în raport de cei maxilari, din normă laterală.

Poziția neutrală ideală este psalidodontă: marginea liberă a incisivilor mandibulari vine în
contact cu fața linguală a incisivilor maxilari, infracingular.

Distanța orizontală măsurată între cele două suprafețe (vestibulară mandibulară și linguală
maxilară) se numește overjet (OJ) și reprezintă gradul de acoperire al incisivilor inferiori de
către cei superiori în plan sagital.

Se admite ca neutrală și poziția cap la cap a incisivilor, numită labiodontă. În această

situație overjet-ul este 0.

11
Variantele patologice în plan sagital sunt următoarele:

Inocluzie sagitală = lipsa contactului dintre fața vestibulară a dinților mandibulari cu fața
palatinală a celor maxilari. Dinții sunt poziționați sagital corect dar nu sunt în contact.
Caracterizează anomaliile demtomaxilare clasa aII-a Angle, când incisivii maxilari se află
într-o poziție vestibularizată față de spațiul neutral. Valoarea ovejetului în această situație
reprezintă valoarea inocluziei sagitale.

Ocluzie inversă frontală (c) cu contact dento-dentar sau fără contact (cu inocluzie
sagitală). Incisivii mandibulari sunt într-o poziție anterioară față de cei maxilari - se
inversează raportul fețelor dentare.
Caracterizează anomalia dento maxilară “prognatism mandibular” (overjet negativ).

b. Rapoarte interarcadice în plan transversal.

Examinarea se face din normă frontală și se evaluează:

1. Reperul M și Pm - poziția M și Pm mandibulari fata de cei maxilari

● raportul neutral = poziția cuspizilor V mandibulari în dreptul șanțului principal
meziodistal al celor maxilari (a)
● situațiile patologice = poziții modificate, în care dinții nu sunt situați în spațiul neutral
● evaluarea - în funcție de poziția reperului mandibular
● situații:
o raport /ocluzie lingualizat(ă) - cuspizii V mandibulari sunt situați L față de
șanțul MD al celor maxilari
▪ uneori contactul în IM - între cuspizii V mandibulari și linguali maxilari
▪ alteori contactul lipsește în plan transversal -> inocluzie transversală
o ocluzie cap la cap - cuspizii omologi sunt în contact ( cei V între ei și la fel
cei L)
o ocluzie inversă laterală - cuspizii V mandibulari circumscriu pe cei maxilari,
care vin în contact cu șanțul MD al dinților mandibulari
▪ rapoartele inversate pot fi și cu inocluzie

2. Reperul canin
● poziția neutrală = marginea liberă a C inferior este în contact cu fața L a C superior
● variațiile patologice - cauzate de pozițiile ectopice frecvente ale celor 2 canini
o inocluzie transversală
o raport lingualizat, cu inocluzie transvesală
o raport invers - fața L a C inferior se află în contact cu fața V a C superior
▪ se însoțește și de inocluzie transversală

3. Reperul incisiv
● examinarea:
o evaluarea poziției liniilor interincisive maxilară și mandibulară , precum și
corespondența medienelor celor 2 maxilare, prin poziția frenurilor labiale
o evaluarea la fiecare maxilar a corespondenței linei interincisive cu mediana
● rapoartele neutrale - liniile coincid

12
 ● variațiile patologice - devierea laterală (stg./dr. ) a:
o linei interincisive
o medienei mandibulare față de linia corespondentă de la maxilar

c. Rapoarte interarcadice în plan vertical. Se evaluează din normă frontală la:

a. reperul M și Pm:
● poziția neutrală - supraacoperirea lateralilor mandibulari de către cei maxilari cu
înălțimea unui cuspid
● patologic:
o supraacoperire 1⁄2 sau 1/1 când există rapoarte lingualizate sau inverse
complete
o inocluzie verticală
b. reperul canin
c. reperul incisiv.
La grupul frontal (reperele b și c) - situații:
● raport/ocluzie neutrală - mandibularii sunt acoperiți de maxilari până la 1/3 din
înălțimea coronară
o acoperirea verticală = overbite (OB)
o pentru ocluzia labiodontă OB = 0
● supraacoperire = deep bite
o OB > ⅓
● inocluzie verticală = open bite
o OB are valori negativ

Relații mandibulomaxilare de ocluzie statică

Relația centrică (RC)

● poziție superioară și anterioară a condililor în fosa articulară, cu contactul

complexului disc-condil realizat la nivelul EA (eminenta articulara)
o independentă de contactele d-d
o in această poziție mandibula poate realiza mișcări de rotație pură în jurul unei
axe orizontale = axă balama terminală (ABT)
o r. ocluzale trebuie să corespunda cu o poziție optimă a condililor în fosa
glenoidă

● poziția simetrică cea mai înaltă, posterioară și neforțată a condililor în fosa

glenoidă (Ene, Sava)
● RMM în care condilii și discurile articulare sunt în poziția cea mai simetrică și
superioară, care poate fi determinat clinic prin poziția în care mandibula face
doar mișcări de rotație de până la 25mm, în jurul unei ABT(Bratu, Tuculescu)
● caracterul simetric: centrarea condililor în fosa glenoidă
● coborîrea mandibulei din RC pe o distanță de maxim 25 mm - exclusiv prin rotația
condililor în etajul inferior articular, fără să existe translație pe panta articulară
● posterioară: poziția limită posterioară în care se află condilii în fosa mandibulară

13
 ● funcțională: pozitia in care se efectuează masticația alimentelor dure, deglutiția și
deglutiția nocturnă a salivei
● poziție ligamentară, pt ca, in poziționarea mandibulei, ligamentul temporo -
mandibular limitează ascensiunea condilului în fosa articulară
● poziție musculo-scheletală, neforțată, obținută prin conducerea bimanuală sau prin
facilitarea contracției musculare
● poziție de referință pentru montarea în articulator a modelelor superior și inferior ale
arcadelor
● ideal: RC să coincidă cu IM
● poziție terminală
● poziție relativ constantă pt ca nu este dependentă de prezența dinților pe arcadă
o se poate realiza cu și fără contacte ocluzale
● RMM de referință în tratamentul edentaților total, dentaților, fără ocluzie/cu ocluzie
instabilă
● RC poate fi materializată prin ABT care se determină clinic, se înregistrează la
pacient cu arcul facial după care se transferă în laborator pe articulator
● transferul ABT permite clinicianului să furnizeze tehnicianului date despre poziția
arcadei maxilare față de ABT
● ORC = ocluzia în relație centrică = poziția de RC în care se stabilesc contacte
ocluzale bilaterale simultan
o prezența unui contact ocluzal unilateral în RC crează o situație de instabilitate
a acestei poziții
● Rc = cea mai stabilă poziție ortopedică, poziție diagnostică de referință în analiza
RMM de ocluzie, RMM ce se utilizează în tratamentul protetic când IM este instabilă
sau absentă

Intercuspidarea maximă (IM)

● RMM cu cele mai multe contacte d-d

● poziție centrică (pt ca poziția condililor mandibulari - centrată în fosa articulară)
● deosebiri intre IM si RC:
o IM = RMM totdeauna cu contacte d-d în număr maxim
▪ poziție de forță musculară
▪ pozitie cu caracter de stabilitate
o IM = inconstanta (poate deveni instabilă / se poate pierde, de-a lungul vieții)
o IM se poate modifica datorită unor obstacole ocluzale prezente în RC,
consecutiv migrărilor dentare sau tratamentelor efectuate de medicul dentist
(odontale, protetice, ortodontice)
o IM = duală / multiplă la pacienți cu anumite anomalii dento- maxilare sau cu
restaurări ce crează instabilitate centrică
● caracteristici:
o cea mai frecventă poziție funcțională
o cel mai frecvent utilizată la restaurările protetice fixe, dacă este stabilă
o poziția finală după incizia și triturarea alimentelor, componentă a ciclului
masticator
o poate coincide cu RC când pacientul are o poziție centrică unică = Point
Centric

14
 o poate fi într-un raport de Long Centric față de RC, când vorbim de două poziții
centrice la pacient: ORC și IM
▪ intre cele două poziții centrice - o glisare fiziologică sagitală de cca
0,2-1,2mm, valoarea maximă fiind de 2,5mm
o libertatea de mișcare sagitală se completează și cu un grad de libertate
transversală, numit wide centric

Analizând raportul celor 2 poziții centrice ORC și IM -> la 87% dintre indivizi există o libertate
de mișcare a condilului (freedom in centric ) atît în plan sagital cât și în plan transversal,
între cele 2 poziții centrice.

Ideal, orice restaurare coronară trebuie realizată în RC cu posibilitatea de a asigura

libertatea de mișcare in centric, mai ales LC.

Modelajul ocluzal trebuie să asigure contacte ocluzale de tip vîrf cuspid-fund fosă, care vor
permite glisarea mandibulei între cele 2 poziții centrice în momentele funcționale

Fac excepție de la regulă protezele mobilizabile, unde necesitatea de a obține stabilitatea

obligă la respectarea unui raport de Point centric. Contactele ocluzale vor fi modelate astfel
încît să fie cât mai numeroase (tripodice) iar IM va coincide cu ORC.

IM de necesitate. IM de obșnuință.

● IM de necesitate = relație ocluzală secundară unor obstacole ocluzale ce intervin pe

traseul ORC-IM sau la închiderea gurii:
o restaurare directă sau indirectă înaltă
o durere dentară la presiune axială
● dacă obstacolul ocluzal este recent și medicul îl înlătură prin șlefuire selectivă, sau
prin tratamentul durerii dintelui cauzal, mandibula își va relua traiectoria normală de
închidere în IM
● persistența timp îndelungat a obstacolului ocluzal -> modificarea engramei de
închidere a gurii -> ocluzia de necesitate se va transforma în IM de obișnuință
o determina reacții complexe de adaptare a ADM
▪ manifestate prin:
⮚ uzura dinților
⮚ modificarea engramei masticatorii
⮚ traumă ocluzală parodontală
⮚ remodelarea suprafețelor articulare temporo-mandibulare
▪ adaptarea:
⮚ funcțională ani de zile
⮚ cu efecte negative asupra structurilor ADM (disfuncție temporo-
mandibulară)
● examenul clinic - evaluare atentă a relațiilor ocluzale pt depistarea contactelor
premature prezente în ORC, IM sau chiar în dinamica mandibulară (interferențe și
contacte premature în propulsie și lateralitate)
● obstacolul ocluzal recent obligă medicul la îndepărtarea lui cât mai rapidă pentru a
evita transformarea ocluziei de necesitate în una de obișnuință
● tratamentul ocluziei de obișnuiță - etape:

15
 o amendarea simptomatologiei musculo-articulare(durere, spasme)
o eliminarea obstacolului ocluzal
o refacerea unor relații ocluzale funcționale (ORC cu contacte bilaterale, IM
stabilă)
o refacerea funcțională optimă a masticației, fizionomiei sau fonației
● profilaxia IM de necesitate se obține prin adaptarea corectă a restaurărilor coronare
în cadrul echilibrării ocluzale finale
● prevenirea ocluziei de obișnuiță se face prin echilibrare ocluzală preprotetică

Relația de postură a mandibulei.

● RMM care se realizează fără contacte d-d

● la nivelul arcadelor - spațiu de inocluzie fiziologică (SIF)
o valori diferite : 2-4 mm la PM, 1,8- 2,7 mm la M1 cuspidul mezio-vestibular
o lipsa contactelor dentare pune în repaus ligamentele parodontale
● poziție de repaus, deoarece corespunde lipsei de activitate specifică ADM
(masticație, fonație, mimică)
● se obține prin echilibru muscular realizat de ridicători și coborîtori, aflati într-o
contracție tonică, fiind vorba doar de repaus parodontal
● poziție de referință în examinarea clinică și tratamentul restaurator al arcadelor
● relativ constantă la evaluare, nefiind influențată de prezența dinților / contactelor
ocluzale
o se definește dimensiunea verticală de repaus = dimensiune a etajului inferior
al feței (măsurată Sn-Gn) caracteristică relației de postură
● utilitatea practică apare atunci când IM este instabilă sau absentă și, pentru
restaurarea arcadelor dentare este nevoie de stabilirea unei valori corecte a IM
● DVO= DVR – SIF
o utilizare in:
▪ tratamentul edentației totale și parțiale fără contacte d-d
▪ determinarea IM la nivelul viitoarelor lucrări protetice
● noua DVO stabilită de medic se verifică prin testul fonetic:
o la pronunția cuvintelor ce conțin sunetele s și z spațiul interarcadic este cel
mai mic, sub 1mm, deci la o dimensiune verticală a etajului inferior foarte
apropiată de DVO
o dacă DVO - prea mare: spațiul minim de vorbire se va anula și pronunția
sunetelor s și z se va face cu contact d-d -> zgomot dezagreabil
o daca DVO - prea mica: spațiul minim fonetic se va mări și pronunția sunetelor
s și z va fi șuierată, cu emisie de salivă
● DVR - influențată de:
o poziția corpului: DVR - mai mare în ortostatism
o DVR mai mică în stare de veghe, decât în somn
o stresul psihic diminuă SIF, uneori până la anulare, dinții sunt în contact,
pacientul face bruxism
o efortul fizic diminuă DVR
o medicamente miorelaxatoare, antidepresive cresc DVR
o respirația orală mărește inocluzia fiziologică posturală
o durerea dentară la atingerea dintelui crește DVR

16
Repausul electromiografic (tonus zero):
● determină un spațiu interarcadic de 8-10mm la nivelul incisivilor
● este diferit de repausul postural unde se înregistrează contracția tonică a ridicătorilor.

Alte poziții diagnostice ale mandibulei sunt legate de dinamica mandibulară: CCP și CCL
poziții terminale ale mișcărilor excentrice cu contact dento-dentar.

17