Cazuri celebre – criminali in serie

Ion Rîmaru
La noi în ţară unul dintre cele mai mediatizate cazuri de criminali în
serie îl are în centrul atenţiei pe Ion Rîmaru. El face parte dintr -o
familie dezorganizată, părinţii divorţaţi, sunt trei copii, el find cel mai
mare. Al doilea copil, tot de sex masculin, prezintă unele tulburări
comportamentale. În familie a avut parte de o atmosferă de imoralitate
avînd un unchi cu antecedente penale.Tatăl, cunoscând o serie de violenţe
şi jafuri comise de fiul său, nu numai că nu a luat atitudine, ci l -a
sfătuit uneori cum să ascundă obiectele şi banii furaţi. Însuşi inculpatul
are antecedente penale. În luna august 1965, a lovit grav un paznic care l -
a surprins furând pepeni din gospodărie, fapt pentru care a fost condamnat la
cinci luni închisoare.
Ion Rîmaru, în timpul şcolarizării, a obţinut rezultate foarte slabe, a rămas
repetent în clasa a noua, a provocat un scandal public în oraşul natal, fiind
surprins în timp ce întreţinea relaţii sexuale cu fata unui profesor de la
liceul unde învăţa. Fata era minoră.
O discrepanţă apare între nota la purtare(10, în cursul liceului) şi unele
declaraţii ale profesorilor şi colegilor, care arată că, încă de atunci,
prezenta o serie de manifestări mai deosebite (într-o excursie, a fost
surprins urinând pe o clanţă).
A intrat la facultate în anul 1966, profitând de faptul că erau mai puţini
pretendenţi decăt locuri şi a fost admis cu media 5,33. A rămas repetent în anul
2 şi în anul 3, pe care, la data arestării, îl repeta cu perspectiva exmatriculării
pentru absenţe nenumărate şi rezultate catrastofale la învăţătură. În timpul
facultăţii a locuit la cămin, unde, din declaraţiile colegilor şi ale profesorilor,
reiese că tulburările comportamentale şi asociabilitatea lui Rîmaru Ion, erau
evidente pentru toţi. Acest fapt a făcut ca să fie din ce în ce mai evitat de
colegi care au refuzat să locuiască cu el în cameră. S-au semnalat beţii
însoţite de manifestări comportamentale severe ca de exemplu:a urinat într-
o cameră alăturată peste patul unui student; altă dată a călcat pe sticle
sparte cu picioarele goale, în mod demonstrativ. În momentele de furie a
prezentat şi tendinţe autoagresive, fapt ce reiese din constatarea că pe
membrele superioare şi inferioare se aflau peste 20 de înţepături provocate de
el însuşi. Agresivitatea şi caracterul său impulsiv au reieşit din violenţa cu
care a distrus mesele, salteua şi mobilierul din cameră.
A prezentat o versiune a ritmului somn veghe, părăsind aproape în ficare
noapte căminul între orlele 22 -04 dimineaţa. Pe timpul anchetei,
Rîmaru era dispus să răspundă la întrebări noaptea deoarece ziua era reţinut
şi uneori somnolent. În timpul somnului sărea adesea brusc din pat
producând diferite zgomote. În una din acţiunile sale nocturne Rîmaru s-a
căţărat pe paratrăsnetul clădirii. Conţinutul gândirii sale, problematica
legată de şcoală şi de alte preocupări erau foarte sărace, lucru de care
colegii şi profesorii îşi dădeau seama.Un profesor, pe nume Ciurea
Viorel, îl caracteriza ca fiind un timid agramat, cu un limbaj foarte sărac,
neposedând mai mult de 300 de cuvinte în vocabularul său, ceea ce
reprezintă totuşi o exagerare, dar care demonstrează incultura şi un
orizont extrem de redus pentru un student.
În faţa aserţiunii că ar fi suferit de leus, Rîmaru s-a tăiat cu bisturiul pentru a
arăta că sîngele său este „sănătos".
 Faţă de problemele sexuale s-a dovedit încă de pe vremea de când era
adolescent, fără inhibiţie, fără frână morală (raporturile sexuale în clasă la
15 ani). În timpul facultăţii se relatează cum că într-o noapte la cămin nu a
dormit deloc, ci a dat tîrcoale unei camere în care ştia că stă o fată sosită
în vizită la un coleg.
În anul 1967, în fişa medicală au fost notate o serie de aprecieri, ca de
exemplu: „nod în gât", „spasm esofagian"(06.06.1967) şi „sindrom
nevrotic reactiv"(1968). În anul 1969, s-a adăugat la diagnosticul de
sindrom nevrotic, menţiunea: „pe fond de inadaptare, "recomandându-i-se
un examen electroencefalografic. Examenul electroencefalografic a evidenţiat
un traseu medio-voltat slab exprimat, pe care apăreau spontan foarte frecvente
unde teta, care predominau grupate în regiunea temporală. În data de
04.03.1971, medicul de la Policlinica studenţească a sesizat o uşoară
stare confuzională consemnată ca „suspiciune de comiţialitate temporală".
Coincidenţa acestei manifestări chiar în dimineaţa zilei în care Rîmaru a
comis o crimă de un sadism rar întâlnit, pune în mod justif icat
problema dacă vizita medicală solicitată nu a avut un caracter
premeditat, de o eventuală ascundere în spatele unui diagnostic
psihiatric sau dacă, într-adevăr, nu se găsea într-o stare afectivă cu totul
specială, dar legată de intenţia premeditată de a comite o nouă crimă.
Notaţiile din fişa medicală a lui Rîmaru Ion arată o anumită
corespondenţă între vizitele medicale solicitate şi actele antisociale comise.
După cea mai odioasă crimă comisă în str.Vulturi, se internează în Spitalul de
Chirurgie Plastică pentru efectuarea unei operaţii plastice pe tendon, operaţie
care nu era de urgenţă, deoarece el îşi secţionase tendonul cu două luni
înainte, în timpul unei tentative de viol cu tâlhărie.
Examenul psihiatric minuţios efectuat în mod repetat în timpul anchetei
nu a putut scoate în evidenţă tulburări de tip psihotic. Nu au fost remarcate
stări halucinatorii, confuzionale, delirante sau de altă natură psihotică. În
prima perioadă s-au remarcat fenomene de tip histeroid (negativism,
opoziţie la ortostatism, cu mimarea pierderii tonusului postural şi
ganzeroid cu răspusuri pseudodemenţiale: cartierul Floreasca –
Florentina, Mănăstirea Caşin – Costin,Piaţa Unirii – Uniuni etc. şi
suspiciune faţă de alimente, aceste manifestări aveau un caracter reactiv net
faţă de situaţia în care se afla după arestare, sitaţie de care încă de la încueput
a fost pe deplin conştient. Aceste aspecte au fost rezolvate rapid şi
spectaculos cu ajutorul unor mijloace terapeutice psihiatrice.
Pe timpul anchetei nu au fost semnalate crize paroxistice de pierdere
sau alterare a stării de conştienţă. Datele anamnestice care au semnalat în
trecut o serie de anomalii electroencefalografice, punând problema unor
crize de epilepsie temporară, nu afost confirmate de noile examene
electroencefalografice efectuate la Spitalul nr.9. Datele examenului clinic
psihiatric direct, efectuate în mod repetat, datele anamnestice, istoricul vieţii
lui Rîmaru Ion evidenţiază în mod clar pronunţate deviaţii şi anomalii de
caracter, temperament şi personalitate atât de nucleu (un frate cu trăsături
asemănătoare), cât şi de dezvoltare disarmonică în timp, la care a contribuit şi
mediul familial, cu influenţă negativă directă şi o anumită toleranţă din
partea colectivului în care trăia.
Tabloul psihopatic a lui Rîmaru Ion este polimorf, cuprinzând aproape
întreaga gamă a trăsăturilor negative pe care le pot îmbrăţişa structurile
monstruoase ale personalităţii. Între aceste trăsături trebuie menţionate, în
primul rând, agresivitatea, impulsivitatea, cruzimea feroce, vâscozitatea şi
lentoarea proceselor ideative, cu inerţia între procesele de excitaţie şi
 inhibiţie şi, mai ales, amoralitatea absolută cu aberaţii sexuale de intensitate
rar întâlnită chiar şi în literatura de specialitate.
1. SADISM-exemplul cazul victimei M.F.(în timp ce o ajuta să treacă
gardul cimitirului Sf.Vineri, brusc o împinge brutal, provocându-i căderea
cu capul de pământ de o violenţă care-i provoacă pierderea cunoştinţei).
2. VAMPIRISM-acelaşi caz M.F.-care din întîmplare a scăpat cu viaţă şi a putut
da relaţii amănunţite aspra felului cum i-a provocat mai multe plăgi prin
înţepare din care i-a supt sângele.
3. CANIBALISM-muşcă din victime din regiunile erogene: vagin, pubis,
mamele, rupând bucăţi de carne negăsite la locul crimelor.
4. FETIŞISM-obiectele intime ale victimelor sunt tăiate, aranjate şi expuse cu
atenţie şi o ritualitate care sugerează extazul fetişist.
5. TENDINŢE NECROFILICE-predilecţia de a continua actul sexual şi după
încetarea spasmelor agonice, în unele cazuri (în special cel din
str.Vulturi), agresivitatea nediferenţiată continuă şi după moarte
victimelor, aşa cum o dovedesc constatările examenelor medico-legale, prin
semnalarea de multiple plăgi nesângerânde, deci provocate după decesul
victimelor.
Impulsivitatea sa explozivă capătă o aparenţă epileptoidă nu numai prin
intesitatea ferocităţii, ci şi prin vâscozitate, sărăcie intelectuală,
adezivitate, tendinţe la detaliere şi minuţiozitate (aranjează toate obiectele
victimelor cu o ordine de ritual), precum şi prin unele manifestări de
misticism paradoxal (jurăminte pe cruci, frecventarea bisericelor şi
rugăciuni nocturne).
Nu au fost semnalate simptome de boală organică cerebrală. Nu a
prezentat semne de impregnare alcoolică cronică. Episoadele embrioase
semnalate în anamneză, au avut un caracter incidental, dar o demonstra şi
tipul de psihopatie polimorfă predominant explozivă a cărui sensibilitate
la alcool este adesea menţionat în literarură.
Diagnosticul lui Rîmaru Ion este: „Psihopatie polimorfă cu caracter
dominant impulsiv şi pervers sexual."
Concluzii:
În urma examenelor psihice şi neurologice nu a fost semnalată prezenţa
unei maladii cu caracter psihic de natură a afecta discernământul. A
avut o dezvoltare anormală a personalităţii de proporţii monstruoase care
nu a afectat starea de eluciditate a conştiinţei acestuia.
În timpul săvârşirii infracţiunilor, Rîmaru Ion nu se afla într -o stare de
inconştienţă totală sau imparţială. Acţiunile respective au fost comise în
condiţii de premeditare minuţioasă cu o pregătire corespunzătoare,
intenţionalitate clară şi profit.
Gravele infracţiuni comise nu pot fi puse pe seama unor impulsuri
irezistibile cu caracter sexual, întrucât dominanţa sexuală aparentă a fost de
cele mai multe ori dublată de interese josnice ca jaful, tâlhăria, şi pentru faptul
că îşi întrerupea acţiunile ori de câte ori intervenea pericolul de a fi surprins.
Cazul Sârcă, autorul a opt asasinate descoperit cu ajutorul cartotecilor
modus-operandi
Istoria criminalisticii a înregistrat asasinate odioase ca urmare a studierii după
modul cum au fost săvârşite s-a putut ajunge la concluzia hotărâtă că acestea au
fost opera unuia şi aceluiaşi autor. Jack Spintecătorul care, în anul 1888 Ia
Londra, asasinase numeroase prostituate, operase de aşa natură încât punctele
caracteristice ale tuturor asasinatelor lui, erau perfect identice, dar el nu a putut fi
descoperit niciodată.
În alte cazuri cunoscute în istoria criminalisticii, asasinii au fost prinşi datorită
unor întâmplări care nu au avut nici o legătură cu descoperirea lor prin
identificarea modului caracteristic în care seriile lor de asasinate fuseseră
săvârşite.
Cazul Sârcă prezintă, astfel, un interes deosebit din punct de vedere
criminalistic. El ne învaţă că descoperirea marilor asasini, necunoscuţi la un
moment dat, care obişnuiesc a repeta faptele lor criminale, se poate face printr-un
studiu amănunţit asupra modului în care punctele caracteristice ale faptelor de
aceeaşi natură săvârşite în trecut, vin a se identifica cu punctele caracteristice ale
activităţilor criminale practicate de autorii necunoscuţi ce operează în prezent.
La 16 septembrie 1939, Sârcă Ion, de 28 de ani, muncitor ne-calificat, fiul lui
Alexandru şi Ana, originar din com. Vâcău, jud. Sălaj, a fost arestat ca autor al
tâlhăriei săvârşite cu câteva zile mai înainte asupra tânărului D.G. de 18 ani,
căruia, prin violenţă, i-a furat îmbrăcămintea, ceasul şi banii.
Din cercetările şi ancheta ce s-au efectuat la acea dată, reieşea că Sârcă Ion îl
întâlnise pe tânărul D.G. pe calea Văcăreşti şi, intrând în vorbă cu el, a aflat că
tânărul nu are servici şi este în căutare de lucru. Sârcă îi spune că ar avea pentru el
un post foarte bun la o fermă din jurul Capitalei, unde în afară de un salariu mare,
va avea hrană şi locuinţă.
Culorile în care Sârcă descrisese perspectivele acestui post, determină pe tânărul
în căutare de muncă, să fie de acord, ba chiar recunoscător întâmplării de a-l fi
cunoscut pe Sârcă. Acesta îi spune că postul trebuie ocupat imediat, fiindcă ar
putea fi şi alţi amatori şi cum el însăşi are anumite treburi la ferma indicată, ar fi
bine să meargă împreună chiar în după-amiaza acelei zile.
Tânărul D.G. căzu de acord şi porni împreună cu binevoitorul lui spre comuna
Balta Albă, în apropierea căreia, spune Sârcă, se găseşte ferma în cauză. La
periferia Capitalei, Sârcă intră într-o cârciumă, de unde cumpără o sticlă cu
secărică, mezeluri, brânză şi pâine. Ei au luat direcţia spre comuna Balta Albă şi
pentru a scurta din drum, Sârcă îi propune să o ia de-a dreptul peste câmp, prin
porumbişte, fiindcă astfel vor ajunge mai repede. Tânărul acceptă şi după ce au
mers astfel până în apropierea comunei Balta Albă, Sârcă i-a cerut să se
odihnească şi, totodată, să mănânce ceva. S-au aşezat astfel în porumbişte şi au
mâncat cele cumpărate, Sârcă îndemnându-l mereu să bea secărică. La un
moment dat, acesta scoate o bucată de sfoară, pe care o face laţ şi sub forma de
glumă leagă mâinile tânărului la spate, apoi începe să-l lovească şi să-l ameninţe
cu moartea, luându-i ceasul. Sub teroarea acestor ameninţări, îl dezbracă de
pantaloni şi încălţăminte, apoi cu altă bucată de sfoară, îl leagă de picioare, îi
dezleagă mâinile, îi scoate cămaşa, după care îl leagă din nou, lăsând victima
numai în chiloţi.
După ce înfăşoară cu răbdare, în haina furată, pantalonii, pantofii şi cămaşa
victimei, având grijă să cerceteze buzunarele, scoate obiectele, banii şi pleacă,
spunându-i tânărului să nu anunţe poliţia. A doua zi dimineaţă, D.G. a fost
descoperit în porumbişte, de locuitorii din Balta Albă, care au anunţat postul de
jandarmi. La postul de jandarmi, tânărul D.G. află că nu este prima victimă a
tâlharului şi că postul mai are alte două reclamaţii din partea altor tineri, care, la
fel, au fost jefuiţi de un individ ale cărui semnalmente corespundeau întocmai cu
cele ale tâlharului.
De asemenea, la alte posturi de jandarmi din jurul Capitalei se depuseseră mai
multe reclamaţii pentru fapte identice, săvârşite asupra altor tineri.
Întâmplarea face ca după două zile de la săvârşirea acestei tâlhării, tânărul D.G.
să întâlnească în hala de vechituri pe tâlharul ce-l jefuise şi, cu sprijinul
publicului şi gardienilor, să-l prindă şi să-l conducă la Poliţie.
Cu ocazia cercetărilor, Sârcă a recunoscut a fi autorul a 6 tâlhării săvârşite în
condiţii similare asupra unor tineri, pe care i-a ademenit cu aceleaşi promisiuni de
a-i conduce şi angaja cu un salariu mare la o fermă din jurul Capitalei. El a mai
recunoscut că în împrejurimile oraşului Arad, cu 4 ani înainte săvârşise, de
asemenea, 6 astfel de tâlhării, pentru care a fost condamnat la 2 ani închisoare,
pe care a ispăşit-o în penitenciarul Arad. Informaţiile cerute au confirmat întru
totul spusele tâlharului. Cercetările odată încheiate, Sârcă a fost înaintat
Parchetului Ilfov şi depus în Penitenciarul Văcăreşti.
La Poliţie s-a întocmit cu această ocazie, următoarea fişă privind modul său
particular şi caracteristic de a opera:
„Sârcă Ion, de ani 28, de fel din com. Vâcău, jud. Sălaj, neştiutor de carte, de
profesiune muncitor necalificat, fiul lui Alexandru şi Ana, fără domiciliu stabil
în Capitală. Reţinut pentru cercetări la 16 Sept. 1939. Înaintat Parchetului Ilfov
la 20 Sept. 1939, pentru tâlhărie. Modul de a opera: intră în vorbă cu tineri în
căutare de lucru, cărora le propune angajamente avantajoase, la anumite ferme din
jurul Capitalei şi sub pretextul că-i conduce la aceste ferme, pleacă cu ei pe
câmp, unde în locuri propice îi leagă de mâini şi de picioare, jefuindu-i de
îmbrăcăminte şi bani, lăsând victimele goale şi legate. Când pleacă cu victimele,
cumpără băuturi tari şi mâncare.
A săvârşit 6 asemenea tâlhării în jurul Capitalei şi alte 6 în jurul oraşului Arad,
pentru care fapte a fost condamnat în anul 1936 la 2 ani închisoare, pe care a
ispăşit-o în Penitenciarul Arad. Este un profesionist al tâlhăriei, care va repeta
faptele ce a săvârşit".
Fişa a fost clasată în cartotecile modus-operandi în grupul fişelor unde sunt
trecuţi tâlharii care operează singuri, legând victima şi uzând de trucuri bine
definite.
Sârcă a fost condamnat pentru tâlhăriile săvârşite în jurul Capitalei, la 5 ani
închisoare. El îşi ispăşea pedeapsa, în timp ce al doilea război mondial cu
evenimentele premergătoare: rebeliuni, asasinate politice etc, făcuse să se
şteargă din mintea oricărui poliţist amintirea faptelor criminale ale acestui tâlhar
care, în realitate, nici nu atrăsese decât, fugar, atenţia poliţiei, iar opinia publică
nici nu le cunoscuse.
Între 16 aprilie şi 17 august 1943, Legiunea Jandarmeriei Ilfov, Legiunea
Jandarmeriei Bucureşti şi Prefectura Poliţiei, au descoperit pe câmp, în
apropierea comunelor suburbane Şerban Vodă, Fundeni, Pipera, Căţelu, Băneasa
şi Balta Albă: 8 cadavre aparţinând unor tineri găsiţi dezbrăcaţi, cu mâinile şi
picioarele legate şi prezentând în jurul gâtului, urme de strangulare. Constatările
făcute de Serviciul Poliţiei, la locul sinistrelor fapte, au dus la concluzia că
toate aceste asasinate erau opera unuia şi aceluiaşi autor.
În primul rând, toate cele 8 cadavre fuseseră găsite pe câmp, în apropierea
comunelor suburbane, în crânguri sau în porumbişti. Cadavrele erau dezbrăcate.
Mâinile victimelor, în şase din cazuri, fuseseră găsite legate la spate, în alte două
cazuri, ele erau legate în faţă. Examinarea legăturilor (nodurilor) a dus la
concluzia ca ele erau identice. Asasinul făcea mai întâi un laţ, în care cuprindea
mâinile victimelor, strângându-le puternic, apoi apuca cele două capete ale
legăturii şi după ce le petrecea încă o dată în jurul mâinilor, forma un nod dublu
în partea opusă a laţului. Materia legăturilor fiind examinată s-a constatat că, în
cursul lunii august, la asasinarea tânărului Rusu Ioan, al cărui cadavru a fost
găsit în apropierea comunei Şerban Vodă, precum şi la asasinatele tinerilor
Gheorghe şi Vasile Kiş, ale căror cadavre au fost găsite în apropierea Gării
Căţelu, asasinul legase mâinile victimelor cu bucăţi dintr-o frânghie de cânepă
îmbâcsită cu catran. Examinându-se cele trei legături, s-a stabilit în mod hotărât
după grosimea, răsucirea, calitatea cânepii şi îmbâcsirea cu catran, că ele
fuseseră tăiate din una şi aceeaşi frânghie. În alte patru cazuri, victimele fuseseră
legate cu bucăţi de sfoară mai subţire, care aveau lungimi diferite, dar erau
identice în ceea ce priveşte grosimea, calitatea cânepii şi uzura. Într-un singur caz,
şi anume, la asasinarea tânărului Constantin Pârvu, al cărui cadavru fusese găsit în
apropierea comunei Pipera, asasinul legase mâinile victimei cu o bucată de şnur
negru. Tot cu ocazia cercetărilor întreprinse, organele poliţieneşti au găsit
aproape de cadavrele victimelor asasinate lângă Gara Căţelu, comuna Pipera şi
Şerban Vodă, 4 sticle goale care, fiind examinate, s-a stabilit că conţinuseră
băuturi alcoolice.
Din poziţia în care fuseseră găsite cadavrele tinerilor Rusu Ioan si Kiş Vasile,
reieşea că asasinul săvârşise acte de pederastie asupra victimelor. Toate cele 8
cadavre descoperite în apropierea comunelor suburbane mai sus-indicate,
prezentau în jurul gâtului, urme de ştrangulare. Aceste mine indicau în toate
cazurile că victimele fuseseră ştrangulate cu mâna, în timp ce asasinul se afla în
spatele lor, fiindcă în partea din faţă a gâtului era vizibilă imprimarea unghiilor
de la degetele arătător, mijlociu şi inelar ale asasinului, pe când spre ceafă nu se
găsea decât imprimarea degetelor mari. În toate cazurile, asasinul ştrangulase
victimele întrebuinţând amândouă mâinile.
Autopsia medico-legală a stabilit că victimele fuseseră ucise prin ştrangulare şi, în
toate cazurile, asasinul uzase de amândouă mâinile, iar victimele fuseseră apucate
de gât pe la spate. Autopsia medico-legală mai stabilise că asasinul practicase acte
de pederastie asupra celor opt victime.
Din cercetările de mai sus, coroborate şi cu expertiza făcută de Serviciul
Poliţiei Tehnice, reieşea că o serie de urme digitale, relevate de pe sticla găsită
lângă cadavrul descoperit în apropierea Gării Căţelu, erau perfect identice cu
anumite urme digitale relevate şi de pe o altă sticlă ce se găsise lângă cadavrul
victimei ucise la Pipera se ajunge la concluzia hotărâtă că toate cele opt asasinate
erau opera unuia şi aceluiaşi autor.
Cercetările dactiloscopice întreprinse prin cazierul dactiloscopic mono-dactilar,
pentru căutarea urmelor relevate de pe cele două sticle, au avut drept rezultat
constatarea ca asasinul nu se găsea înregistrat în acest cazier. În afară de aceste
urme digitale şi cele câteva bucăţi de frânghie şi sfoară ce serviseră la legarea
victimelor, nici un alt indiciu şi nici o altă împrejurare fericită nu aveau să
contribuie la descoperirea acestui feroce asasin. Investigaţiile poliţieneşti pe teren,
cercetările poliţiei judiciare şi ale instrucţiei au rămas fără nici un rezultat.
În această situaţie, un comisar din Serviciul Poliţiei Ştiinţifice, care luase parte
la investigările pe teren, privind constatarea celor opt asasinate şi care era
însărcinat cu organizarea primelor cartoteci modus-operandi în Prefectura Poliţiei,
clasificând, după modul caracteristic în care autorii operaseră, dosarele tuturor
tâlharilor şi asasinilor ce activaseră în ultimii 15 ani, a procedat la o verificare
amănunţită a fişelor de cartotecă în care aceştia erau înregistraţi. După ce a
consultat fără folos fişele asasinilor, clasificate după modul caracteristic în care
operaseră, a început verificarea fişelor tâlharilor care, la rîndul lor erau clasificaţi
după modul cum săvârşiseră faptele. Cercetarea s-a oprit în faţa fişei cu
următorul conţinut:
„SÂRCĂ ION, de ani 28, de fel din comuna Vâcău, jud. Sălaj, neştiutor de
carte, de profesiune muncitor necalificat, fiul lui Alexandru şi Ana. Fără
domiciliu stabil în Capitală. Reţinut pentru cercetări la 16 sept. 1939. înaintat
Parchetului Ilfov la 20 sept. 1939, pentru tâlhărie. MODUL DE A OPERA:
intră în vorbă cu tineri în căutare de lucru, cărora le propune angajamente
avantajoase la anumite ferme din jurul Capitalei şi, sub pretextul că-i conduce la
aceste ferme, pleacă cu ei pe câmp, unde în locuri propice îi leagă de mâini şi de
picioare, jefuindu-i de îmbrăcăminte şi bani, lăsând victimele goale şi legate.
Când pleacă cu victimele, cumpără băuturi tari şi mâncare. A săvârşit 6
asemenea tâlhării în jurul Capitalei şi alte 6 în jurul oraşului Arad, pentru care
fapte a fost condamnat în anul 1936 la 2 ani închisoare, pe care a ispăşit-o în
Penitenciarul Arad. Este un profesionist al tâlhăriei, care va repeta faptele ce a
săvârşit".
 Comisarul, care făcuse împreună cu organele jandarmeriei investigaţiile la
locul celor opt asasinate şi sesizase modul caracteristic în care aceste asasinate
fuseseră săvârşite, a fost izbit imediat de punctul saliens al modului în care un
infractor înregistrat pentru tâlhării în anul 1939, săvârşise atunci o serie de
operaţiuni criminale.
Într-adevăr, în anul 1939, acel infractor luase mai mulţi băieţi tineri sub
pretextul angajării lor la o fermă din apropierea Capitalei, îi dusese pe câmp.
îi legase şi sub ameninţarea cu moartea îi jefuise de haine, lasându-i legaţi şi
goi.
Aceleaşi puncte caracteristice le observase şi în cele opt asasinate, pe care un
autor necunoscut le săvârşise în anul 1943. Ducerea victimelor pe câmp, legarea
lor, dezbrăcarea de haine, au întărit convingerea comisarului anchetator că,
cele opt asasinate nu pot fi decât opera tâlharului Sârcă Ion, al cărui mod de a
opera înregistrat în anul 1939, era identic cu modul de a opera practicat în cele 8
asasinate recente.
Dosarul de cazier al tâlharului a fost scos imediat şi în el s-a găsit foaia
personală conţinând impresiunile digitale ce fuseseră luate cu ocazia cercetării
tâlhăriilor trecute. O comparare între aceste impresiuni şi urmele digitale găsite pe
cele două sticle la recentele asasinate, confirmă în totul, constatarea făcută în
cartotecile modus-operandi, fiindcă într-adevăr urmele găsite pe sticlele
descoperite în apropierea cadavrelor şi care reprezentau un deget arătător şi
mijlociu de la o mână dreaptă erau identice cu impresiunile degetului arătător şi
mijlociu de la mâna dreaptă a tâlharului Sârcă Ion.
Autorul celor opt asasinate fusese identificat, el nu era altul decât Sârcă Ion, care
cu 4 ani înainte săvârşise acea serie de tâlhării care determinase înregistrarea lui în
cartotecile modus-operandi.
 Câteva zile de la această constatare, asasinul a putut fi prins, făcând mărturisiri
complete asupra modului cum săvârşise cele opt asasinate. Pe tineri îi amăgea cu
aceleaşi promisiuni de a-i conduce la o fermă din apropierea Capitalei, pentru a
ocupa un serviciu bine plătit.
După săvârşirea tâlhăriilor din 1939 nu a stat în închisoare decât 2 ani, fiind
trimis după aceea pe front pentru reabilitare. Dezertor din armată, revine în luna
ianuarie 1943, în Bucureşti, unde, neavând ocupaţie şi nici acte, a fost atras în
cercul unor bătrâni pervertiţi sexual, care-l plăteau pentru a le satisface
bestialele lor vicii.
Astfel, el s-a pervertit, devenind un pederast activ şi, când a început în luna
aprilie activitatea lui de tâlhar, în afară de jefuirea victimelor, simţea o dorinţă
intensă de a profita de aceste victime, pe care pentru satisfacerea unor plăceri
demente, le ucidea prin ştrangulare, chiar în timpul când profita de ele.