Sunteți pe pagina 1din 20

Dicţionar termeni de specialitate

1. ARIE CURRICULARĂ
Arie curriculară – „Grup de discipline școlare, în cadrul Planului de învățământ, care
prezintă anumite particularități. Disciplinele grupate în aceeași arie, chiar dacă sunt distincte,
au în comun anumite obiective, conținuturi și metodologii didactice. Prin grupare disciplinelor
pe ~ se stabilește un echilibru între domeniile de studiu și se facilitează relațiile
interdisciplinare. ~ rămân aceleași pe întreaga durată a școlarității obligatorii, dar ponderea lor
și raporturile dintre ele se schimbă de la o etapă la alta. Planul actual este structurat pe
următoarele șapte ~ : 1. Limbă și comunicare; 2. Matematică și Științe; 3. Om și societate; 4.
Arte; 5. Sport; 6.Tehnologii; 7. Consiliere și orientare. ” (Ștefan, 2006, p. 24)
Arie curriculară – „Componentă a curriculumului școlar, proiectată în funcție de
obiectivele generale și specifice comune unui grup de discipline (obligatorii, opționale,
facultative), stabilită la nivel de politică a educației în vederea optimizării activității de învățare
prin articularea intra-, inter-, pluri- sau trans-disciplinară a cunoștințelor și capacităților proprii
unor domenii ale cunoașterii și ale educației. ” (Cristea, 2000, p. 17)
Ariile curriculare sunt desemnate pe baza unor principii şi criterii de tip epistemologic
şi psiho-pedagogic. Aria curriculară este o consecinţă a principiului selecţiei şi al ierarhizării
culturale; aplicarea acestui principiu la nivelul planului-cadru conduce la decupajul domeniilor
cunoaşterii umane şi ale culturii – în sens larg – în domenii ale curriculumului şcolar,
structurate în discipline de studiu. Fiecare domeniu de cunoaştere este caracterizat de un „mod
de gândire” şi proceduri specifice. La nivelul unei arii curriculare sunt reunite discipline care
împărtăşesc un set de operaţii-nucleu similare sau ”apropiate” şi macroconcepte comune.
Operarea cu ariile curriculare menţionate mai sus reflectă necesarele interrelaţionări dintre
modurile de gândire de tip disciplinar. (Notă privind elaborarea planului-cadru pentru
învăţământul primar,clasa pregătitoare şi clasele I – a II-a, 2012)

2. CICLU CURRICULAR
Cicluri curriculare – „Periodizări ale școlarității, care se suprapun peste structura
sistemului de învățământ, cu scopul de a focaliza obiectivul major al fiecărei etape școlare și
de a regla prin modificări curriculare procesul de învățământ. Acestea au fost stabilite printr-
un ordin al Ministerului Educației Naționale, din 1998. Astfel, ciclurile achizițiilor
fundamentale cuprindea grupa pregătitoare a grădiniței și clasele I-II; ciclul de dezvoltare
cuprindea clasele III-IV. Introducerea ciclurilor curriculare a produs confuzii datorită
suprapunerii lor peste structura existentă – pe trepte de învățământ.” (Ștefan, 2006, p. 51)
Ciclul curricular – „Reprezintă o structură de organizare a instruirii, definită la nivel
de politică a educației, în funcție de obiectivele generale propuse pe discipline și grupe de
discipline, determinate în cadrul unui nivel sau treaptă școlară.” (Cristea, 2000, p. 40)
Ciclul curricular- reprezintă periodizări ale școlarității, axate pe profilul diferitelor
stadia de dezvoltare psihopedagogică a educabililor, stadia care nu coincid cu granițele
tradiționale ale ciclurilor de învățământ. Aceste cicluri curriculare structurează activitatea de
învățare și se aplică pe structura procesului de învățământ (Ilie, 2005, p.74).

3. CONSILIERE
Consiliere- o activitate inițiată de o persoană care caută ajutor. Aceasta oferă
oportunitea unei persoane de a identifica tot ceea ce-l perturbă, de a se autoexplora și de a se
înțelege. Consilierea presupune, de asemenea, existența unei persoane care are, temporar sau
permanent, rolul de consilier și care oferă sau acceptă în mod explicit să a corde timp, atenție
și respect uneia sau mai multor persoane, cu rolul temporar de client. (Florea, N. A., 2007, pg.
7).
O altă accepțiune a acestui concept este data de L. Șoitu (2014), care descrie consilierea
ca fiind relația interumană de ajutor dintre o persoană specializată și o altă persoană care
solicită asistență de specialitate. Sarcina consilierii este de a oferi clientului oportunitatea de a
explora, descoperi și clarifica moduri de a trăi, valorificându-și resursele, cee ace conduce la
sentimental de bine interior. (Șoitu, 2014, pg. 42).

4. CONSILIERE ȘCOLARĂ
Consiliere școlară – „Activitate complexă de asistență psihopedagogică și socială a
elevilor. Termenul s-a oficializat în școala noastră prin introducerea, în Planurile de
învățământ, a Ariei curriculare Consiliere și orientare, pentru care se prevede, la clasele
primare, o oră opțională, iar la gimnaziu și liceu, o oră obligatorie. Ora obligatorie înlocuiește
dirigenția. Consilierii școlari, individual sau în echipă, desfășoară o activitate educativă în
funcție de situațiile concrete din viața școlii, a clasei, a unor elevi. Conținutul activității de ~
este variat și flexibil. ~ a unor elevi poate fi necesară pentru prevenirea sau înlăturarea
rămânerii în urmă la învățătură, pentru rezolvarea unor probleme de disciplină sau a unor
situații conflictuale din colectivul școlar.” (Ștefan, 2006, p. 65)
Consilier – profesor care, în urma unei calificări suplimentare, poate acorda consiliere
diagnostică. Activitatea de predare este redusă și scopul este acela de a-i ajuta pe ceilalți colegi
în diagnosticarea dificultăților de învățare și comportament, de a lua decizii de transfer sau de
sancționare.” (Schaub, Zenke, 2001, p. 47)
Consilier școlar – „Cadru specializat, care desfășoară activitate de consiliere școlară
în școală sau în centrele și cabinetele de asistență psihopedagogică. Este dorit să fie licențiat
în științe psihopedagogice sau asistență socială. În lipsa unor astfel de specialiști, activitatea
de consiliere în școală poate fi susținută și de un profesor, învățător sau institutor, cu bune
rezultate în munca educativă, desemnat de Consiliul de administrație al școlii. ~ răspunde de
consilierea elevilor dintr-una sau din mai multe clase, precum și de legătura cu părinții
acestora. În măsura posibilităților, ~ dispune, în școală, de un cabinet de consiliere, special
amenajat.” (Ștefan, 2006, p. 65)

5. CURRICULUM
Conceptul de curriculum este vehiculat în mod curent cu două accepţiuni
fundamentale: Accepţiunea restrânsă: conţinuturi ale învăţământului. Accepţiunea lărgită:
întreaga experienţă de învăţare pe care o trăiește un educat elev, student, adult în diferite
instituţii educaţionale sau în câmpul educaţiei informale. ( C. Crețu 2000, p. 17). Etimologia
cuvantului (in limba latină, "curriculum" = scurtă alergare) sugerează intensitatea
semnificaţiilor,care concentrează, in ultima instanţă, "programul activităţii
educaţionale/şcolare în integralitatea şi funcţionalitatea sa, care se concretizează in plan de
invăţămant, programe şcolare, manuale şcolare, ghiduri metodice ce conduc la realizarea
obiectivelor", respectiv la formarea personalităţii umane. in general, a elevului, in mod special,
"corespunzător scopurilor educaţionale". ( S. Cristea, 2000, p. 58).
Curriculum – Program de studii în unele instituții școlare de tip mediu. Termenul
înseamnă cursă, alergare, fiind reluat în Anglia secolului al XVII-lea pentru a desemna cursul
predării. La începutul secolului XX, J. Dewey, în studiul The Child and the Curriculum, a
mutat accentul de pe materia de învățat, pe organizarea experiențelor de învățare ale copilului.
Distingem două sensuri principale în care este folosit termenul:
• Ansamblu al documentelor școlare oficiale de tip reglator, care cuprind datele esențiale
pentru orientarea procesului de învățământ. Această accepțiune a termenului este folosită în
sens restrâns. Astfel de documente sunt planurile de învățământ și programele școlare. La
acestea se adaugă ghiduri, norme metodologice, materiale suport, manuale școlare.
• Ansamblu de procese educative și experiențe de învățare prin care trece elevul pe durata
parcursului său școlar. Conceptul curpinde finalitățile, conținuturile, metodologia predării,
procesele de învățare, organizarea activității școlare și evaluarea ei. (Ștefan, 2006, p. 77)
Curriculum – „ Conceptul de ~ trasează o direcţie fundamentală în proiectarea şi dezvoltarea
educaţiei. El „atrage atenţia asupra relaţiilor structurale care asigură modul de existenţă al
evenimentelor educaţionale" în general, a celor didactice în mod special. (Popkewitz, Thomas,
S., 1991, pag.22). Etimologia cuvântului (în limba latină, "curriculum" = scurtă alergare)
sugerează intensitatea semnificaţiilor, care concentrează, în ultima instanţă, „programul
activităţii educaţionale/şcolare în integralitatea şi funcţionalitatea sa, care se concretizează în
plan de învăţământ, programe şcolare, manuale şcolare, ghiduri metodice (...) ce conduc la
realizarea obiectivelor", respectiv la formarea personalităţii uman, în general, a elevului, în
mod special, „corespunzător scopurilor educaţionale" (Dicţionar de pedagogie, 1979, pag.
111). În accepţia sa tradiţională, recunoscută în pedagogia secolelor XVII-XIX, conceptul de
curriculum reprezintă succesiv sau simultan: un set de documente şcolare/universitare care
planifică conţinuturile educaţiei/instruirii; un instrument de eficientizare socială a activităţii
şcolare/universitare; un program de învăţare oficial, organizat instituţional (şcoală,
universitate), obligatoriu şi pentru "subiectul" şi pentru "obiectul" educaţiei. Semnificaţia
modernă a conceptului de curriculum, lansată în pedagogia secolului XX de John Dewey,
vizează nu numai conţinuturile incluse în programele şcolare/universitare, ci şi experienţele de
învăţare ale elevilor/studenţilor.” (Cristea, 2000, p.74)
Curriculum –Noțiunea s-a impus după desființarea regulilor canonice ale celor 7 arte
liberale în secolul al XVII-lea și desemnează selectarea și ordonarea conținuturilor de învățare
care se repetă. La sfârșitul secolului al XVIII-lea, noțiunea este înlocuită în Germania cu
sintagma plan de învățământ. (...) este o concepție privitoare la procesele de instruire și
învățare, formularea obiectivelor și a scopurilor, stabilirea condițiilor de învățare, a
mijloacelor, metodelor și a procedeelor de evaluare.(Schaub, Zenke, 2001, p. 55)

6. CURRICULUM LA DECIZIA ȘCOLII


Curriculum la decizia şcolii (C.D.Ş.) asigură diferența de ore dintre curriculum nucleu
(numărul minim) şi numărul maxim de ore pe săptămână, pentru fiecare disciplină şcolară
prevăzută în planurile cadru de învățământ, pe ani de studiu. ( Cucoş, 2009, p.26)
Curriculum la decizia școlii acoperă diferenșa de ore de la curriculum nucleu la
numărul maxim de ore pe săptămâna, pe disciplină și pe ani de studiu. (V. Molan , 2015, p.23)

7. CURRICULUM NUCLEU
Curriculum nucleu - reprezintă trunchiul comun, obligatoriu, respectiv numărul
minim de ore pe săptămână de la fiecare disciplină obligatorie prevăzută în planul de
învățământ. (Cucoş, 2009, p.25)
Curriculum nucleu reprezintă zona de referință a evaluărilor pentru proiectarea
standardelor curriculare, care corespunde numărului minim de ore alocatet fiecărei discipline
obligatorii. (Molan, 2015, p.23)

8. DESCRIPTORI DE PERFORMANȚĂ
Descriptorii de performanță- sunt propoziții care descriu precis conduitele
considerate tipice pentru o anumită treaptă a scalei, pentru un anumit obiectiv de referință și
pentru sarcini de evaluare subordinate. Ei rezultă din transformarea obiectivelor de referință
ale programei și servesc unei evaluări calitative, cu impact reglator mult mai puternic decât
nota exprimată cifric.” (Cocoradă, E., 2003, pg. 62)
Descriptorii de performanță sunt criterii calitative unitare, care vizează o evaluare cât
mai obiectivă și care furnizează elevilor, profesorilor, părinților și tuturor celor interesați,
informații relevante despre nivelul performanțelor elevilor.” (Bocoș, M., 2008, pg. 154)
Descriptorii de performanță sunt cele mai mici repere evaluative. Ei descriu
capacitățile și subcapacitățile performanței așteptate, corespunzătoare indicatorilor de
performanță în limitele standardelor și ale elementelor componente. Ele exprimă elemente
acționale rezolutive așteptate de la elev, fiind determinate de vârstă și performanțele anterioare.
Acestea se asociază cu obiectivele operaționale. Sunt dificil de formulat, ei trebuind să fie
derivați din capacități, subcapacități, raportate la indicatori de performanță și încadrați în
standard de performnață. Esențial, descriptorii de performanță exprimă enunțuri sintetice care
indică gradul de atingere a obiectivelor.” (Surdu, E., 2008, pg. 211)

9. EDUCAȚIE TIMPURIE
Educaţie timpurie - Definirea acestui concept include referinţe la cadraje
terminologice noi din domeniile: educaţie, protecţie şi sănătate; Trecerea de la îngrijirea în
cadrul familiei la contactarea serviciilor publice (servicii de îngrijire şi educaţie înafara
familiei-out of family). (Rogoz, p.6)
Educaţie timpurie - Intrarea copilului în sistemul de învățământ obligatoriu, prin
formarea capacității de a învăța. Dezvoltarea timpurie favorizează oportunitatea de învățare de
mai târziu. Deprinderile și cunoștințele dobândite devreme favorizează dezvoltarea altora
ulterior, iar deficiențele de cunoștințe și deprinderi produc în timp deficiențe mai mari,
oportunități de învățare ratate sau slab valorificate. ( Curriculum pentru învățământul
preșcolar, 2008, p.4 )
Educație timpurie – „Totalitate a influențelor formative, care sunt exercitate asupra
copiilor în primii ani de viață. Perioada timpurie la care se referă termenul este situată de unii
pedagogi pânî la 3 ani („prima copilărie”, vârsta antepreșcolară, vârsta creșei), dar cei mai
mulți o extind până la 6 ani, incluzând, așadar și „a doua copilărie”, adică etapa preșcolară.
Fapt este că se afirmă, din ce în ce mai mult, ideea că educația primită de copil în toată această
perioadă are o importanță crucială în dezvoltarea personalității lui. Această etapă inițială a
vieții dispune de o receptivitate deosebită, fiind deschisă unor achiziții care ulterior ar fi mult
mai dificile. Ea pune temeliile construcției personalității. Fără a subaprecia etapele ce urmează
și fără a uita că suntem educabili pe tot parcursul vieții, trebuie să dăm acestor temelii atenția
meritată.” (Ștefan, 2006, p. 117)
Educația preșcolară – „Educația copilului mic, înainte de intrarea sa la școală. În sens
larg, se referă la educația în familie, în instituțiile extrafamiliale și la completarea ofertei din
familie, de la naștere până la intrarea în școală. În sens restrâns, noțiunea se referă la educația
în sistem de stat sau privat a copiilor de 3-6 ani în grădinițe, clase pregătitoare și alte instituții
de educație non-autoritare.” (Schaub, Zenke, 2001, p. 92)

10. FORMAREA FORMATORILOR


Formarea formatorilor – „Reprezintă activitatea de pregătire profesională iniţială şi
continuă a educatorilor, proiectată şi realizată, de regulă, la nivelul sistemului de învăţământ.
Conceptul de formare defineşte „o acţiune socială vitală, esenţială, care integrează, între altele,
educaţia, instrucţia şi învăţământul fără a se reduce la acestea. Eficienţa socială a acestei
activităţi depinde, în mod decisiv, de calitatea procesului de formare a formatorilor - iniţială şi
continuă - care poate fi organizat în diferite variante operaţionale (formarea la distanţă,
formarea şcolară, formarea nonşcolară, formarea adulţilor, formarea recurentă etc). Formarea
cadrelor didactice este asigurată în prezent, la nivelul învăţământului universitar scurt (pentru
învăţământul primar) şi lung (pentru învăţământul secundar şi superior). Această modalitate
de organizare, pe cale de generalizare în ultimele decenii, dincolo de diversitatea formulelor
alese, evidenţiază faptul că factorii de decizie politică din majoritatea ţărilor au devenit
conştienţi de necesitatea asigurării unei pregătiri solide, mai ales în domeniul disciplinelor de
specialitate. ” (Cristea, 2000, p. 155)
Formarea formatorilor – „Reglementări oficiale care precizează cunoștințe
profesionale, priceperile și calificările pedagogice cerute formatorilor. ~ constă în cursuri
urmate de un examen. La acestea se adaugă și ofertele pentru perfecționarea formatorilor,
pentru implementarea inovațiilor și a unor metode corespunzătoare.” (Schaub, Zenke, 2001, p.
113)

11. IDEAL EDUCAȚIONAL


Idealul educativ al unei societăţi este stabilit de regimul politic. În România, idealul
educativ este precizat în acte normative, precum Legea Învăţământului, dovadă a faptului că
este elaborat deinstanţele politice (Parlamentul României), reprezintă finalitatea acţiunii
educaţionale şi este formulat în termenii “dezvoltarea liberă, integrală şi armonioasă a
individualităţii umane, formarea personalităţii autonome şi creatoare. “ (Massari,2012, p.2).
Idealul educativ- reprezintă esențialul anumitei societăți la un moment dat și o
”matrice generativă” pentru scopuri educative. (Cucoș,.2009, p.98)

12. INTERDISCIPLINARITATE
Interdisciplinaritatea– în sensul larg al termenului, interdisciplnaritatea implcă un
anumit grad de integrare între diferite domenii ale cunoașterii și între diferite abordări, ca și
utilizarea unui limbaj comun permițând schimburi de ordin conceptual și methodologic.” (G.
Văideanu,apud. Crețu, 2000, p.248)
Interdisciplinaritatea relevă o caracteristică a epocii noastre: integrarea socială a
cunoașterii, element de acum constitutiv al puterii.(M.A.Sinaceur, apud Crețu,2000, p.248)
Interdisciplinaritatea - presupune ruperea hotarelor disciplinelor şi abordarea unor teme
comune mai multor discipline; se referă la transferul metodelor de la o disciplină la alta.
(Molan, 2015, p.74)

13. LEGEA ÎNVĂȚĂMÂNTULUI


Lege a învățământului – „Document oficial, cu putere normativă, care stabilește
finalitățile, principiile organizatorice, structura și alte componente ale sistemului de
învățământ.” (Ștefan, 2006, p. 195)
Legea învăţământului – „Reprezintă un document şcolar fundamental, elaborat la
nivel de politică a educaţiei, care defineşte principiile şi linile generale de dezvoltare a
activităţii de formare-dezvoltare permanentă a personalităţii în mediul şcolar şi extra-şcolar
aplicabile într-o anumită perioadă de timp, stabilită, de regulă, pe termen mediu şi lung.
Definiţia tradiţională evidenţiază caracterul normativ-descriptiv al acestui document de
politică şcolară, „care stabileşte principiile, organizarea şi funcţionarea sistemului de
învăţământ" (vezi Dicţionar de pedagogie, 1979, pag.250). Definiţia modernă şi postmodernă,
angajată în perspectiva reformelor educaţionale, evidenţiază importanţa demersului normativ-
strategic-operaţional care precede, la scară ştiinţifică şi socială, susţinerea teoretică şi practica
a textului legislativ (vezi Reforma educaţiei/învăţământului).
Legea învăţământului trebuie să precizeze: principiile generale ale sistemului de
educaţiei; finalităţile macrostructurale (idealul-scopurile pedagogice ale sistemului de
învăţământ) şi microstructurale (obiectivele generale-specifice ale procesului de învăţământ);
structura de funcţionare a sistemului şi a procesului de învăţământ (nivelurile-treptele-ciclurile
de instruire; modalităţile de evaluare parţială şi globală); managementul sistemului şi al
procesului de învăţământ; dispoziţiile finale, tranzitorii şi de perspectivă.” (Cristea, 2000, pp.
216-217)

14. MANAGEMENTUL CLASI DE ELEVI


Managementul clasei de elevi este un domeniu de cercetare în științele educației care
studiază atât perspectivele teoretice de abordare ale clasei de elevi, cât și structurile
dimensional-proctice ale acesteia, în scopul facilitării intervențiilor cadrelor didactice în
situațiile educaționale concrete (Iucu apud Cucoș, 2009, p. 541)
Managementul clasei de elevi se referă la o activitate de ,,orchestrare’’ sau de
coordonare a unui întreg set de secvențe de învățare, astfel încât aceasta să fie cât mai eficientă
și productivă. De multe ori, educatorii descriu un bun management al clasei ca o acțiune de
creare a unui mediu pozitiv de învățare, nu doar în sensul spațiului fizic, ci, prin extensie și al
ceea ce numim ,,sintalitatea’’ colectivului de elevi. (Ceobanu, apud Cucoș, 2009, 541)
Managementul clasei de elevi este un domeniu teoretico-aplicativ care încearcă să
adapteze la realitatea educațională un set de principii și de reguli manageriale ce își au originea
în cadrele economice ale actvității umane. (Cucoș, 2009, 542)

15. MANUALUL ȘCOLAR


Manualul şcolar reprezintă un document oficial de politică a educaţiei, care asigură
concretizarea programei şcolare intr-o formă care vizează prezentarea cunoştinţelor şi
capacităţilor la nivel sistemic, prin diferite unităţi didactice, operaţionalizabile, in special, din
perspectiva elevului /studentului: capitole, subcapitole, grupuri de lecţii/cursuri, seminarii;
lecţii/cursuri, seminarii; secvenţe de invăţare etc.( S. Cristea, 2000, p. 196).
Manuale școlare – concretizează programele școlare în diferite unități didactice sau
experiențe de învățare, operaționalizate în relația didactică professor-elev. ( C.Crețu, 2000,
p.243)

16. METODĂ DIDACTICĂ


Metoda didactică. Etimologia termenului “metodă” derivă din combinaţia a două
cuvinte greceşti (odos= drum, cale şi metha= spre, către) şi are sensul de “drum către…” sau
“cale spre…”. Cu alte cuvinte metoda este drumul către atingerea obiectivelor, îndeplinind
astfel un rol polifuncţional (poate simultan sau succesiv să atingă mai multe obiective). (
Massari,2012 p.9)
Metoda didactică- drum sau cale de urmat în activitatea comună a educatorului și
educaților, pentru îndeplinirea scopurilor învășământului, adică pentru informarea și formarea
educaților (Moise; Seghedin, apud Cucoș, 2009, p.343)
Conceptul pedagogic de metodă didactică/de învăţământ defineşte o acţiune cu
funcţie (auto)reglatorie proiectată conform "unui program care anticipează o suită de o-peraţii
care trebuie îndeplinite în vederea atingerii unui rezultat determinat" (De Landsheere, Gilbert,
apud Cristea, 2000, p 302).

17. MIJLOACE DE ÎNVĂȚĂMÂNT


Mijloacele de învăţământ reprezintă un element al strategiei didactice, pot fi antrenate
diversificat ca auxiliare şi desemnează ansamblul de instrumente materiale ce facilitează
transmiterea de cunoştinţe, formarea de priceperi, deprinderi şi competenţe, evaluarea unor
achiziţii şi valorizează aplicaţiile practice din cadrul procesului didactic.(Massari,2012 p.9)
Mijloacele de învăţământ sunt “instrumentele”, elementele de ordin material care
familiarizează abordarea anumitor tipuri de conţinuturi, în anumite contexte, cu adresativitate
către anumite categorii de vărstă. ( Hobjilă, p. 15)
Mijloacele didactice reprezintă ansamblul instrumentelor materiale, naturale, tehnice
etc, selectate şi adaptate pedagogic la nivelul metodelor şi al procedeelor de instruire pentru
realizarea eficientă a sarcinilor proiectate la nivelul activităţii de predare-învăţare-evaluare.
Valoarea mijloacelor didactice depinde de calităţile pedagogice angajate în măsura în care ele
sunt simultan sau succesiv: purtătoare de informaţii semnificative; puncte de sprijin material
necesar pentru activarea deplină a metodelor alese; resurse practice, disponibile să diminueze
sau chiar să anuleze "verbalismul" propriu metodologiilor tradiţionale. Mijloacele didactice
intervin ca instrumente subordonate acţiunii imprimată la nivelul metodelor de învăţământ, pe
baza unui ansamblu de procedee operaţionale.(Cristea, 2000, p.309)

18. MULTIDISCIPLINARITATE
Multidisciplinaritatea = reprezintă o formă mai puţin dezvoltată a transferurilor
disciplinare care se realizează de cele mai multe ori prin juxtapunerea anumitor cunoştinţe din
mai multe domenii, în scopul reliefării aspectelor comune ale acestora. Este o formă frecventă
de supraîncărcare a programelor şi a manualelor şcolare. (C.Creţu, 2000, p.249)
Multidisciplinaritatea = are în vedere folosirea cunoştinţelor de la mai multe
discipline care nu sunt înrudite, dar care au legături între ele; disciplinele rămân independente
unele faţă de altele, doar „o temă/problemă ce aparţine unui anumit domeniu este supusă
analizei din perspectiva mai multor discipline” ( Lucian Ciolan, apud. V. Molan, 2015, p.74)

19. PLANUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT


Planul de invăţămant - in calitatea sa de document oficial de politică a educaţiei,
reflectă criteriile de proiectare a conţinutului definite la nivelul obiectivelor generale ale
procesului de instruire.( S.Cristea, 2000, p.363)
Planul de învăţământ - este un document official în care se structurează conţinutul
învăţământului pe niveluri şi profile de şcoli şi în care se stabileşte numărul de ore ( maxim şi
minim) pe diferite discipline sau arii curriculare. Acest document are caracter reglator –
strategic şi reflectă filosofia şi poloitica educaţională a sistemului de învăţământ naţional.
(C.Creţu, 2000, p.224)
Planul de învățământ reprezintă documentul de bază în care sunt „consemnați
parametrii generali de organizare, ierarhizare și dispunere a conținutului învățământului, pe
cicluri școlare, niveluri și tipuri de școli, precum și pe clase și obiecte de învățământ, stabilind
numărul de ore săptămânal (anual) pentru fiecare dintre ele (Chiș, V., 2002, p.74).
Realizarea planurilor din perspectivă curriculară se face prin respectarea principiilor de
politică educațională specific și a principiilor de generare propriu-zisă a planului cadru de
învățământ (Ungureanu, D., 1999, p. 186).
O altă accepțiune a acestui concept, este faptul că planul de învățământ „Reprezintă
documentul în care sunt prevăzute obiectele de învățământ, orânduite pe clase și ani, în funcție
de numărul de ore săptămânal atribuite fiecărui obiect, de structura anului școlar.” (Nicola, I.,
2003, pg. 436)

20. PLURIDISCIPLINARITATE
Pluridisciplinaritatea – punctul de plecare în structurarea conținuturilor îl reprezintă
o temă, o situație, o problemă abordată de mai multe discipline, ca metodologii specific.
(C.Crețu, 2000, p.249)
Pluridisciplinaritatea = se referă la rezolvarea anumitor probleme folosind cunoştinţe
din discipline înrudite. Pluridisciplinaritatea se referă la „studierea unui obiect dintr-una şi
aceeaşi disciplină prin intermediul mai multor discipline deodată”. În plan didactic, ar însemna
ca în lecţia de istorie în care se prezintă domnia lui Ştefan cel mare să se folosească fragmente
din creaţii literare, precum şi materiale care ţin de educaţia plastică, de muzică...etc. (Molan,
2015, p.74)

21. PRINCIPII PEDAGOGICE


Principiile pedagogice reprezintă normele cu valoare strategică şi operaţională, care
trebuie respectate în vederea asigurării eficienţei activităţilor proiectate la nivelul sistemului şi
al procesului de învăţământ.
Fundamentarea filosofică a principiilor vizează imperativele axiologice ale acţiunii
umane eficiente care concentrează un ansamblu de reguli, previziuni şi comandamente,
exprimate ipotetic şi categoric sub forma unor propoziţii de sinteză raportabile -în cazul nostru
- la scara întregului sistem şi proces de învăţământ ( Kant, apud Cristea, 2000, p.389).
Fundamentarea pedagogică a principiilor vizează, în mod special, valorile procesului
de învăţământ angajate prin normativitatea acţiunii didactice, care orientează, în mod imperativ
şi prescriptiv, activitatea de predare-învăţare-evaluare (Călin, apud Cristea, 2000, p.389).
Principiile didactice reprezintă nivelul programării didactice care vizează eficienţa
activităţii didactice/educative, proiectată şi realizată în cadrul corelaţiei profesor-elev, prin
acţiuni concrete de predare-învăţare-evaluare. Principiile procesului de învăţământ reprezintă
imperativele categorice cu valoare axiomatică, ştiinţifică şi morală, care ordonează proiectarea
şi realizarea instruirii la intersecţia dintre acţiunea educaţională şi acţiunea didactică. Ele
"reflectă cele mai importante legi şi legităţi pedagogice, cum este de exemplu, legea
determinării sociale a procesului de învăţământ, legea unităţii dintre predare şi însuşire în
procesul de învăţământ, legea unităţii dintre învăţare şi dezvoltarea personalităţii, legea unităţii
dintre planificarea, organizarea, reglarea şi verificarea activităţii elevilor în cadrul u-nui ciclu
de învăţământ etc." (Babanski, apud Cristea, 2000, p.390).

22. PROCEDEUL DIDACTIC


Procedeul didactic are o arie mai limitată de acţiune, reprezintă un detaliu sau o
componentă a metodei. Procedeul didactic arată modul de aplicare a metodelor pe secvenţe,
altfel spus desemnează operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul metodei didactice.
(Massari,2012, p.12)
Procedeele didactice reprezintă operaţiile subordonate acţiunii declanşate la nivelul
metodei de instruire propusă de profesor şi adoptată de elev. Ele includ "tehnici mai limitate
de acţiune" care "contribuie la practicarea unei metode" in diferite condiţii şi situaţii
concrete. ( Cerghit, I., 1980, pag. 11).
Particularizare a metodei, care condiţionează - din interior sau din exterior - calitatea
acesteia; din interior, prin capacitatea de reordonare a operaţiilor în cadrul acţiunii declanşate
la nivelul metodei; din exterior, prin preluarea unor responsabilităţi ale metodei în situaţia în
care aceasta intră într-un anumit impas sau blocaj pedagogic (Cucoş, 2009, pag.82).

23. PROCESUL DE ÎNVĂȚĂMÂNT


Procesul de învăţământ – din punct de vedere acţional, constituie o activitate (
educaţivă ) de o complexitate deosebită prin prisma modului efectiv de a se derula, prin prisma
efectelor ( pe termen scurt, mediu şi lung) pe care le generează şi prin prisma condiţiilor pe
care le solicită pentru a se produce ca atare. ( Cucoş,2009, p.270)
Procesul de învăţământ – ansamblu acţional, proiectat şi structurat, ale cărui
component şi interacţiuni funcţionează în mod integrat în raport cu anumite obiective
instructive – educative. (Gerghit, 1986, p.4)
Procesul de învăţământ reprezintă principalul subsistem al sistemului de învăţământ
specializat în proiectarea şi realizarea obiectivelor pedagogice generale, specifice şi concrete,
operaţionalizabile la nivelul activităţilor didactice/educative desfăşurate, de regulă, în mediul
şcolar.(Cristea, 2000, p.374)

24. PROIECTARE DIDACTICĂ


Proiectarea didactică este, de fapt, “ gândirea derulării evenimentelor la clasă” sau “
anticiparea etapelor şi a activităţilor concrete de realizare a predării”( Ministerul Educaţiei şi
Cercetării, C.N.G., Ghid metodologic pentru aplicarea programelor, p. 20).
Proiectarea didactică reprezintă un ansamblu de procese cognitive şi operaţii de
anticipare
optimă a activităţilor instrucţionale, ce urmează a fi parcurse în cadrul unei lecţii/capitol/unităţi
de învăţare sau an şcolar, raportate, în general, la obiectivele programei disciplinei şcolare sau,
în special, la scopul didactic fundamental, obiectivele operaţionale, metodologia didactică,
secvenţierea în timp şi evaluarea activităţii, valorificând întregul potenţial creativ al
profesorului. (Massari,2012, p. 74).
Proiectarea didactică reprezintă o acțiune continua, permanent, care precede
demersurile instructiv-educative indifferent de dimensiunea, complexitatea sau durata
acestora. La nivel macro, proiectarea pedagogică a procesului de învățământ
reprezintăanticiparea ansamblului acțiunilor și operațiilor angajate în cadrul acțiunilor de
instruire și educare conform finalităților asumate la nivel de sistem și de process, în vederea
asigurării funcționalității acestuia în sens managerial și strategic. La nivel micro, proiectarea
reprezintă ansamblul operațiilor de anticipare a obiectivelor, conținuturilor, strategiilor
instrucției și educației și strategiilor de evaluare, precum și a relațiilor dintre acestea.” (Bocos,
2008, pg. 112)
Activitatea de prefigurare, de anticipare, predeterminare sau prognozare atât a
desfășurării de ansamblu a procesului instructive-educativ, cât mai ales, a componentelor sale,
a modului în care acestea vor relaționa și se vor determina reciproc, la toate nivelurile.(Venera.,
2002, pg. 98).

25. PROGRAMA ȘCOLARĂ


Programa școlara – sunt documente oficiale car redau sintetic conținuturile
învățământului pe ani șclari sau pe cicuri de învățământ. (C.Crețu, 2000, p.235)
Programa şcolară – Ordonanţă emisă de minister, care prezintă cadrul obligatoriu
pentru activitatea pedagogic din şcoală. Programa şcolară variază în funcţie de tipurile de şcoli,
trepte, domenii, specialităţi şi conţine indicaţii cu privire la obiectivele generale, principiile
educative, conceptele didactico-metodice, precum şi la obiectivele concret, temele,
conţinuturile şi propunerile pentru fiecare obiect.( H. Schaub, K.G. Zenke, p.229, 2001)
Programele școlare sunt documente curriculare care detaliază planul de învățământ
până la nivel de teme și subteme, pentru fiecare disciplină și an de studiu. „Programa școlară
este documentul ce reflect cel mai pregnant criteriile ștințifice și psiho-pedagogice care stau la
baza elaborării și modernizării conținutului învățământului ” (apud, Marian D. Ilie, Teoria și
metodologia curriculumului”, pg. 71). Aceasta trebuie să fie o programă cadru orientativă,
flexibilă, adecvabilă, adaptabilă (Ungureanu, D., 1999, p. 200).

26. TRANSDISCIPLINARITATE
Transdisciplinaritatea = se referă la „ceea ce se află în acelaşi timp şi între discipline,
şi înlăuntrul diverselor discipline, şi dincolo de orice disciplină. Finalitatea sa este înţelegerea
lumii prezente, unul dintre imperativele sale fiind unitatea cunoaşterii”. ( V. Molan, 2015,
p.74)
Transdisciplinaritatea – este descrisă ca o formă de întrepătrudere a mai multor
discipline şi de cordonare a cecetărilor astfel încât, să poată conduce în timp, prin specializare,
la apariţia unui nou areal de cunoştinţe. În contextul învăţării şcolare, abordarea
transdisciplinară a disciplinelor se face cel mai adesea din perspective unei noi teme de studiu.
(Creţu, C.,2000, p.250)

Bibliografie:

1. Bocoș, M., Jucan, D., (2008), Teoria și metodologia instruirii. Teoria și metodologia
evaluării, editura Paralela 45, Pitești.
2. Chiș, V.,, (2002), Provocările pedagogiei contemporane, Editura Presa Universitară
Clujeană, Cluj Napoca
3. Creţu,C., (2000) Teoria curriculum-ului şi conţinuturile educaţionale, Editura
Universităţii “Al.I.Cuza”, Iaşi
4. Cristea, S.,(2000), „Dicționar de pedagogie”, Editura Litera internațional,Chișinău-
București
5. Cucoș, C.,(2009) Psihopedagogie pentru examenele de definitivare și grade didactice,
Editura Polirom, Iași
6. Florea, N.A., Surlea, C. N., (2007, Consiliere și orientare, editura Arves, București;
7. Horst S., Zenke, K.G, 2001, „Dicționar de pedagogie”, Editura Polirom, Iași.
8. Ilie, M., D. (2011), Teoria și metodologia curriculumului, Editura Mirton, Timișoara
9. Massari, G.-A., Seghedin, E., (2012), Teoria și practica instruirii și evaluării, editura
Performantica, Iași;
10. Molan, V. ,(2015), Didactica disciplinelor ,,Comunicare în limba română’’ și ,,Limba
și literatura română din învățământul primar’’, Editura Miniped, București
11. Nicola, I., (2003), Tratat de pedagogie școlară, editura Aramis, București;
12. Surdu, E., (2008), Fenomenul educational, ediția a II-a revăzută și adăugită, editura
Universității de Vest, Timișoara;
13. Șoitu, L., (2014), Dimensiuni ale consilierii educaționale, Institutul European;
14. Ștefan, M., 2006, „Lexicon pedagogic”, Editura Aramis, București
15. Ungureanu, D., (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara
16. Ungureanu, D., (1999), Educație și curriculum, Editura Eurostampa, Timișoara
17. Venera, M., (2002), Teoria și metodologia instruirii, EDP, București;

Link-uri către organisme naţionale şi internaţionale relevante


pentru domeniul educaţional

1. https://www.1educat.ro/cursuri/index.html
• diverse publicaţii, reviste, articole de Pedagogie;
• furnizorii de cursuri pe un domeniu specific, date de contact si persoana abilitata sa-
ti dea amanunte, prezentarile standardizate ale cursurilor (locul de desfasurare, traineri,
numarul de ore de curs/pregatire practica, perioadele de desfasurare, taxa de curs, tematica
generala, metodele/tehnicile de predare si aparatura folosita);
• ştiri şi evoluţii, instituţii, legislaţie, dicţionar de termeni;
• programe de consiliere în carieră;
• ultima accesare: 15 ianuarie 2018

2. https://docslide.net/documents/metode-de-consiliere-a-familiilor-
persoanelor-cu-handicap.html
o metode de consiliere a familiilor persoanelor cu handicap;
o legislaţie referitoare la persoanele cu dizabilităţi;
o programe de integrare, sprijin specializat.
o forum.
o ultima accesare: 30 decembrie 2017
3. http://www.academia.edu/4893649/TEORIA_%C5%9EI_METODOLOGIA
_CURRICULUM-ULUI_SINTEZE
sinteze cu privire la „TEORIA ŞI METODOLOGIA CURRICULUM-ULUI”
1. Scurt istoric al conceptului de curriculum
2. Tipologii ale curriculum-ului
3. Fundamentele teoretice ale curriculum-ului
4. Perspectiva structurală (morfologică) asupra curriculum-ului
5. Proiectarea curriculum-ului
ultima accesare 27 ianuarie 2018

4. http://www.aacc.net/courses/biblical-counseling/marriage-
works/curriculum-mw/

educaţie religioasă
articole despre probleme sociale contemporane (toleranţă, familie, eşec profesional,
violenţă)
forum
program conferinţe internaţionale
ultima accesare 27 ianuarie 2018

5. http://www.psychologies.ro/anchete-si-dosar/familie-copii-anchete-si-
dosar/sunt-consilier-scolar-de-12-ani-am-vazut-si-cunoscut-copii-si-parinti-
1753341
dezvoltare personală;
copii şi pareting
teste psihologice
articole, reviste, forum
ultima accesare 27 ianuarie 2018

3. http://proiectccp.ro/resurse_gratuite/competente.pdf
informaţii despre COMPETENȚE NECESARE CONSILIERULUI DE
ORIENTARE ÎN CARIERĂ;
ultima accesare 15 ianuarie 2018

4. https://www.autism-aita.ro/autism
• definiţia autismului, caracteristici, terapie,
• diverse articole (limbaj, comunicare, terapii, integrare)
• sfaturi pentru cadre didactice care interacţionează cu persoane diagnosticate cu
autism;
• programe de perfecţionare pentru profesorii din învăţământul special
• blog, programe de voluntariat;
• ultima accesare 5 ianuarie 2018

5. http://www.ccd-bucuresti.org/index.php/ro/
o reviste on-line, CD-uri, editură
o legislaţie, cursuri
o proiecte europene,
o cursuri, activităţi metodice
o ultima accesare 20 ianuarie 2018

6. https://educatiecudragoste.ro/
literatură pentru copii
pareting
programe educaţionale pentru elevii din învăţământul primar şi preşcolar
ghidul „profesorului altfel”
ultima accesare 28 ianuarie 2018

7. http://www.creeaza.com/didactica/didactica-pedagogie/Particularitatile-
clasei-de-el987.php
lucrări de specialitete : proiecte de lecţie, lucrări de licenţă, proiecte de atestat
legislaţie
dicţionar de termeni;
forum
cursuri perfecţionare;
ultima accesare 23 ianuarie 2018

S-ar putea să vă placă și