Poezie de dragoste

Nichita Stanescu
Ce bine ca esti
E o �nt�mplare a fiintei mele
si atunci fericirea dinlauntrul meu
e mai puternica dec�t mine, dec�t oasele mele,
pe care mi le scrisnesti intr-o imbratisare
mereu dureroasa, minunata mereu.

Sa stam de vorba, sa vorbim, sa spunem cuvinte

lungi, sticloase, ca niste dalti ce despart
fluviul rece �n delta fierbinte,
ziua de noapte, bazaltul de bazalt.

Du-ma, fericire, �n sus, si izbeste-mi

timpla de stele, p�na c�nd
lumea mea prelunga si �n nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai cur�nd.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!

Doua c�ntece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au vazut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pam�nt,
una foarte de sus, aproape rupta
�n infrigurata, neasemuita lupta

Luna �n c�mp
Cu mana st�nga ti-am �ntors spre mine chipul,
sub cortul adormitilor gutui
si de-as putea sa-mi rup din ochii tai privirea,
vazduhul serii mi-ar parea caprui.

Mi s-ar parea ca deslusesc, prin crenge,

zvelti vanatori, �n arcuitii lei
din goana calului, cum isi subtie arcul.
0, tinde-ti mana st�nga catre ei

si stinge tu conturul lor de lemn subtire

pe care ramurile I-au aprins,
suind sub luna-n seve caii repezi
ce-au ratacit cu timpul, pe intins.