Histologie Curs 7 – Glandele anexe digestive

Glandele anexe ale sistemului digestiv sunt:

 glandele salivare;
 pancreasul;
 ficatul;
 vezica biliara.

Glandele salivare
1. Glandele salivare mici – sunt localizate in submucoasa si diferite parti ale
cavitatii bucale; constau in glandele linguale, labiale, bucale, molare si palatine.
2. Glandele salivare mari – sunt glande pereche care isi elibereaza continutul in
cavitatea bucala; constau in parotide, submandibulare si sublinguale;
Ambele tipuri de glande salivare produc saliva, fluid apos diluat, care conţine: apă
şi electroliţi, glicoproteine (mucine), proteine cu activitate antimicrobiană şi rol
digestiv, proteine bogate în prolină, cistatine (proteine bogate în cisteină), histatine
(proteine bogate în histidină), IgAs, lactoferină, enzime (amilaza salivară, lipază,
peroxidază, lizozim).
Morfologie: sunt glande compuse acinoase/tubule-acinoase ramificate
Mecanism de excreţie  merocrin;
Au acelaşi plan de organizare:
 capsulă conjunctivă moderat densă – septurile din capsula compartimenteaza
glanda în lobi şi lobuli;
 parenchim format din acini şi sistem canalicular;
 stroma – perilobară, perilobulară, periacinară; în ţesutul conjunctiv din jurul
acinilor se gasesc numeroase limfocite şi plasmocite.

Structura glandelor salivare mari

Salivonul este unitatea secretorie a glandelor salivare; consta din acin, ductul
intercalat, duct striat si ductul excretor.
Parenchimul este format din:
1. Acinii glandulari – pot fi seroşi, mucoşi şi micşti;
Acinii seroşi au formă sferică si alcătuiţi din celule seroase care secretă proteine.
Acinii mucoşi au formă tubulară, alcătuiţi din celule mucoase care secretă
mucină.
Acinii micşti sunt alcătuite din celule seroase şi celule mucoase.
 Semiluna seroasă care se observa la acesti acini este considerată un artefact de
fixare (!) Explicatia ar fi ca in timpul pregatirii preparatului, mucina se expansioneaza
din celulele mucoase, ceea ce determina ca celulele mucoase sa fie impinse de la locul
lor spre periferia acinului (?)
Conţin, alături de celulele secretorii, şi celule mioepiteliale care au rolul de a
impinge si directiona produsii secretati spre ductul excretor.

2. Sistemul canalicular
Constituie un sistem canalicular intralobular, format din canale care: nu sunt
înconjurate de stromă conjunctiva, si un sistem canalicular interlobular. La nivelul lor
sunt prezente celule mioepiteliale.
(!) Sistemul canalicular răspunde de modificarea compoziţiei salivei (!)
Este reprezentat de:
1. Sistemul canalicular intralobular
 canalicule intercalate Boll – sunt prezente preponderent la glandele salivare cu
secretie seroasa; au capacitatea de a secreta HCO3 si de a absorbi Cl;
 canalicule striate Pflüger – numite asa datorita invaginarilor (cauzate de
mitocondriile alungite) de la polul bazal al membranei celulelor columnare ce
alcatuiesc ductul; invaginarile asociate cu mitocondrii sunt specializari
morfologice pentru reabsorbtia fluidului si electrolitilor; acestea reabsorb Na+ si
secreta K+ si HCO3;
 canalicule de excreţie intralobulare;
2. Sistemul canalicular extralobular
Este format din canale care sunt înconjurate de stromă conjunctiva si nu contin
celulele mioepiteliale:
 canalicule interlobulare;
 canalicule lobare;
 canalul excretor principal.

Sistemul canalicular intralobular

Ductele intercalate → continuă acinii secretori, au diametru mic; structură:
epiteliu simplu pavimentos/cubic aşezat pe MB;
Ductele striate → prin confluarea mai multor canalicule Boll; structură: epiteliu
simplu cubic/cilindric aşezat pe MB, cu celule care, in MO, au citoplasmă intens
acidofilă; ME releva celule implicate în transport de ioni: polul apical prezinta microvili
şi vezicule, iar polul bazal cu striaţii orientate vertical (mitocondrii şi pliuri
membranare);
Ductele de excreţie intralobulare  structură: epiteliu simplu cubic/cilindric →
epiteliu pseudostratificat (în partea terminală), aşezat pe MB; corion in format cilindric
din ţesut conjunctivo-vascular; strat fibromuscular;

Sistemul canalicular extralobular

Ducte interlobulare şi canalicule lobare  structura: epiteliu aşezat pe o MB, al

cărui aspect variază în funcţie de diametru, de la pseudostratificat cilindric (canalicule
interlobulare) până la stratificat cilindric (canalicule lobare);
Canalul excretor principal  structura: epiteliu stratificat pavimentos
necheratinizat aşezat pe MB; corion format din ţesut conjunctivo-vascular; strat
fibromuscular.

Particularitati structurale:
1. Glanda parotida
Este cea mai mare glandă salivară; este o glandă compusă acinoasă ramificată, de
tip seros. Sistemul canalicular cuprinde: ductele intercalate lungi şi abundente, puţine
ducte striate, adipocite intralobulare şi interlobulare (acesta este unul dintre elementele
distincte). Secreţia lor este discontinuă, ritmată de mese, apoasă, bogată în proteine
(amilază salivară).
Canal excretor principal Stensen se deschide la nivelul celui de-al doilea molar
superior.

2. Glanda submandibulara
Este o glandă compusă tubulo-acinoasă ramificată, de tip sero-mucos (90% acini
seroşi şi 10% acini micşti). Sistemul canalicular cuprinde: ducte intercalate scurte, ducte
striate lungi. Secreţia este continuă, semivâscoasă; celulele seroase secretă lizozim,
lactoferină.
Canalul excretor principal Wharton se deschide la nivelul planşeului bucal.

3. Glanda sublinguala
Este o glandă cu capsula mai puţin definita, compusă tubulo-acinoasă ramificată,
de tip muco-seros (predominant acini mucoşi, alături de acini micşti şi rari acini seroşi).
Ductele intralobulare (intercalate si striate) sunt mici sau absente. Secretia este
continuă, alcalină, vâscoasă, bogată în mucină. Fiecare lob se deschide prin canal
propriu.

Rolurile salivei:
 umidifierea mucoasei linguale, obrajilor şi buzelor;
 dizolvarea alimentelor prin mucus şi apă;
 funcţie de protecţie prin: lizozim, lactoferină (leagă fierul care este indispensabil
pentru creşterea bacteriilor), IgA (neutralizează bacterii şi virusuri);
 funcţie digestivă prin: α-amilază (ptialină), lipază.

Ficatul
Este al doilea organ ca marime din organism, dupa piele. Constituie cel mai mare
viscer si cea mai mare glanda din organism. Reprezinta 2% din masa corpului.
Detine peste 5.000 de functii distincte. Interfata intre tubul digestiv si sange, este
considerat o glanda mixta:
 functie exocrina prin sinteza bilei;
 functie endocrina prin sinteza de mesageri chimici (somatomedinele, GH-RH) si
capacitatea sa de a modifica structura unor hormoni (T4  T3, crescand
procentul de T3);
 hidroxilarea vitaminei D3;
 participa la revacuolizarea hormonilor pancreatici.

Este un organ asimetric, incapsulat (capsula Glisson). La nivelul hilului se despart

trabecule ce va compartimenta incomplet parenchimul in lobuli.
Format din parenchim (hepatocite, vase sangvine, canaliculi biliari) si stroma
(capsula conjunctiva, trabecule, retea reticulara).
Se descriu 3 modalitati de descriere a structurii:
1. Lobulul hepatic clasic;
2. Lobulul portal (Sabourin);
3. Acinul hepatic (Rappaport).
Acinul reflecta cel mai bine diferenta dintre structura/activitatea/patologie. In
conditii de hipoxemie, hepatocitele se comporta in mod diferit. Primele care arata leziuni
sunt hepatocitele aflate in centrul lobulului hepatic clasic.
 1. Lobulul hepatic clasic reprezinta aria din parenchimul hepatic al carei sange
este drenat intr-o vena centrolobulara. Exista aproximativ 1 milion de lobuli hepatici
clasici, fiecare avand o forma prismatica hexagonala (2mm/0.7mm).
Fiecare lobul hepatic e centrat de o vena  vena hepatica terminala
(centrolobulara) si contine placi sau lame de hepatocite dispuse radiar. Placile sunt
perforate, se ramifica, iar ramificatiile se anastomozeaza  structura labirintica a
lobulului hepatic. Pe sectiune, lobulul hepatic clasic are forma unui poligon, cu vena
centrolobulara in centru, iar in varfuri (unghiuri) se afla spatiile portale.
Hepatocitele  cordoane celulare Remack cu urmatoarele caracteristici: sunt
dispuse radiar, au latimea (la adult) de 1 hepatocit, iar grosimea de cel putin 2 randuri de
hepatocite separate de un spatiu ce va forma canaliculul biliar.
Placa limitanta = periferia lobulului hepatic. Corespunde hepatocitului periferic
grosimea unui singur hepatocit (?). Poate fi perforata de capilare sangvine/ducte biliare.
Intre placa limitanta si spatiul portal mai apare un spatiu denumit spatiul
periportal Mall. Acesta e implicat in formarea limfei la nivelul hepatic.
Spatiul portal Kiernan (la unghiurile poligonului) contine triada portala:
 vena interlobulara;
 artera interlobulara;
 canal biliar interlobular, alaturi de: unul/mai multe vase limfatice, fibre nervoase
amielinice, tesut conjunctiv bogat in limfocite, macrofage si mastocite.
Spatiile portale au o cantitate mai mare de tesut conjunctiv fibros (dens) 
creeaza riscul de a interpreta gresit aparitia fibrozei hepatice.

2. Lobulul portal reprezinta aria din parenchimul hepatic a carei bila este pastrata
intr-un canal biliar din spatiul portal. Pe sectiune, are forma triunghiulara. Prezinta in
centru  un spatiu portal, iar in fiecare unghi  o vena centrolobulara.

3. Acinul hepatic reprezinta aria din parenchimul hepatic, tributara aceleiasi

vascularizatii, respectiv, aceluiasi canal biliar. Are forma romboidala si este alcatuit din
2 arii triunghiulare adiacente prin baza. Axa lunga  2 vene centrolobulare, iar axa
scurta  2 spatii portale. Aspectul difera in functie de localizare, astfel ca hepatocitele
difera prin:
 marime;
 continut in organite;
 activitate enzimatica.
 Este organizat in 3 zone functionale. Hepatocitele din zona I sunt cele mai aproape
de zona vasculara, deci pot primi sangele cu cea mai mare cantitate de oxigen, fiind cele
mai active hepatocite din punct de vedere metabolic. Vor fi primele hepatocite ce vor
realiza glicogenogeneza + glicogenoliza + gluconeogeneza + semne de refacere
celulara. De asemenea, sunt primele care vor veni in contact cu substantele toxice din
tubul digestiv. Invers sunt hepatocitele din zona II si zona III. Primele care vor suferi
procese necrotice sunt cele centrale. Cele din zona III vor fi primele cu glicoliza +
sinteza de acizi grasi.
(!) Se considera ca toate celulele din acinul hepatic au acelasi potential;
diferentele constau doar in cantitatea de oxigen primita.

Hepatocitul
80% din populatia celulara a ficatului. Este o celula exocrina/endocrina. Durata de
viata de cca. 150 zile. Dimensiunile acesteia sunt cuprinse intre 20-30 microni si are o
forma de poliedru. O parte din fetele hepatocitelor sunt indreptate inspre capilarele
sinusoide = poli vasculari ai hepatocitului, iar celelalte fete sunt orientate catre
hepatocitele invecinate, delimitand pe o anumita lungime un spatiu intercelular (canalul
biliar intralobular) = poli biliari ai hepatocitului.
In MO apare uninucleata, de obicei, dar 25% sunt binucleate; nuclei sunt centrali,
eucromatici; frecvent nucleu poliploid ← 4n ADN (rezultat in urma unui proces de
endomitoza). Odata cu inaintarea in varsta, numarul de hepatocite binucleate creste,
precum si in timpul proceselor de regenerare. Nucleu voluminos este raportat la nivelul
de poliploidie. Citoplasma acidofila, fin granulara (granulatiile poarta denumirea de
corpi Berg) ← cu numeroase incluziuni (de glicogen sau lipidice); numarul incluziunilor
de glicogen in hepatocitele perilobulare sau in jurul venei centrolobulare creste post-
digestie. Variaza in raport cu ritmul diurn si starea de nutritie. Incluziunile lipidice de
langa vena centrolobulara au caracter tranzitoriu (fiziologic)  dispar la cateva ore
postprandial; sunt caracteristice si in sarcina si lactatie. Pot avea si caracter permanent
 persoanele ce consuma alcool cronic. Etilism  ficat gras.
(!) Faceti sport dimineata daca vreti sa slabiti. Lipsa glicogenului e maxima
dimineata, iar prin efort fizic este stimulata arderea acizilor grasi (!).
In ME, celula apare polarizata si foarte bogata in organite celulare. Aspectul
depinde de activitatea celulei (dependenta de localizare la nivelul lobulului). Contine
RER inspre polul vascular, corespondent cu corpii Berg din MO, REN in toata
citoplasma, mitocondrii numeroase in hepatocitele de la periferia lobulului si complex
Golgi catre polul biliar; se regasesc in cantitate mare peroxizomi; contin si enzimele
necesare pentru gluconeogeneza, beta-oxidare, metabolismul purinelor sau
transformarea alcoolului in acetaldehida (alcool-dehidrogenaza), precum si D-
aminoacid-oxidaza, catalaza,
(!) Hepatocitul nu depoziteaza proteinele sintetizate (nu are granule de secretie).
RER  rol de sinteza a proteinelor de export  proteinele plasmatice secretate
direct in plasma (albumine, globuline non-imune alfa/beta, factori de coagulare,
apoproteina din lipoproteine, proteine transportoare, factori de crestere –
somatomedine).
REN apare dispersat, determinand acidofilia si  rol in metabolismul
glicogenului (glicogenoliza, dar si glicogenogeneza), sinteza de colesterol, formarea de
trigliceride, deiodarea tiroxinei, detoxifiere/inactivare prin oxidare (citocrom b450) sau
conjugare (cu acid glucuronic, glicina, taurina, etc.); detine sisteme enzimatice pentru
formarea bilei (solubilizarea pigmentilor biliari). Cresterea activitatii enzimatice este
paralela cu cresterea organitelor. Interventia REN in formarea bilei presupune sinteza de
acizi biliari primari (colic si dezoxicolic), urmata de conjugare in canalicul cu formare de
acid glicocolic, acid taurocolic, acid glicodezoxicolic si acid taurochenodezocolic.
Bilirubina insolubila (neconjugata) absorbita de la polul vascular  conjugata cu
ajutorul glucuronil-transferazei descarcate la nivelul bilei capata o forma solubila si non-
toxica.

Membrana (domenii membranare)

1. Domeniul membranar vascular
Reprezinta 75% din suprafata membranara; contine specializari apicale de tipul
microvililor (maresc de 6 ori suprafata). Este separat de peretele capilarului prin spatiul
Disse. Detine dimensiuni foarte mici de 150-200 A. Contine: microvilii hepatocitelor,
benzi formate din fibre de reticulina, celule perisinusoidale (celulele Ito).
(*) Numai in anumite situatii, pot aparea insule cu celule hematopoietice
(numeroase, de altfel, in viata intrauterina); sunt rare la adult (exceptand anemiile
cronice).

Celulele Ito (lipocite)

Constituie celule hepatice stelate, cu origine mezenchimala, reprezentand un
procent de 5-8% din celulele hepatice. Sunt localizate printre hepatocite in zona din
centrul lobulului hepatic.
 Particularitati: au un continut mare in picaturi lipidice si proteine contractile
(actina si desmina); depoziteaza vitamina A (sub forma retinil-esterilor)  de unde este
eliberata sub forma de retinol  prin proteine transportoare (retinol-binding protein,
RBP) va fi adusa la retina, unde  o transformare in retinen (stereoizomerul 11-cis-
retinal)  cuplare cu opsina, genereaza rodopsina (pigmentul visual al celulelor cu
bastonase) ce determina activarea proteinei G numite transducina; secreta colagen de
tip III.
Se pot produce, in situatii patologice (inflamatia cronica a ficatului sau ciroza
hepatica), modificari de fenotip: celulele hepatice stelate (celulele Ito) se diferentiaza in
miofibroblaste  sinteza mai mare de colagen (in spatiul Disse)  colagenizari in
spatiile Disse, care rezulta in fibroza hepatica, actionand ca si pericitele, comprimand
capilarul sinusoid si crescand rezistenta vasculara.

Spatiul Disse (spatiul perisinusoidal)

Constituie situl de schimb intre sange si celulele ficatului. Este cuprins intre
suprafata bazala a (polului vascular al) hepatocitelor si suprafata bazala a celulelor
endoteliale din capilarul sinusoid si a celulelor Kupffer, care captusesc sinusoidele.
Microvili mici si neregulati protruzioneaza din suprafata bazala a hepatocitelor in acest
spatiu. Microvilii cresc suprafata disponibila pentru schimb dintre hepatocite si plasma
de aproximativ 6 ori. Din cauza spatiilor largite intercelulare din stratul endotelial si
absenta unei lamine bazale continue, nicio bariera semnificativa nu exista intre plasma
sangvina din sinusoid si membrana celulara a hepatocitului. Asadar, proteinele si
lipoproteinele sintetizate de hepatocit sunt transferate in sange prin spatiul
perisinusoidal Disse.

2. Domeniul membranar biliar

Reprezinta 15% din suprafata membranara. Membranele adiacente delimiteaza
canaliculul biliar. Prezinta microvili la nivelul canaliculului. De o parte si de alta,
membranele sunt apropiate prin jonctiuni stranse  spatiu impermeabil pentru bila. Se
desfasoara o intensa activitate enzimatica la nivelul microvililor.

Tesutul conjunctiv
Se gaseste in cantitate mica localizat:
 La nivelul capsulei Glisson;
 La nivelul hilului  trabecule conjunctive ce inconjura vasele, ductele, nervii;
  La nivelul lobului  fibre de reticulina ce sustin ficatul si mentin deschise
capilarele sinusoide.
Refacerea ficatului este realizata de o mare putere de regenerare  hiperplazie si
hipertrofie celulara. La repetarea agresiunilor, alaturi de regenerarea hepatocitelor
creste si producerea de tesut conjunctiv  formarea de septuri conjunctive noi (fibroza
hepatica). Zonele de proliferare vor fi inconjurate de trabecule cu orientare diferita.
Fibroza debuteaza in spatiile portale. Septurile conjunctive devin neregulate =>
pierderea treptata a arhitecturii normale a organului. Fibroza insotita de generarea unor
septuri noi  ciroza hepatica.
Vascularizatia ficatului reprezinta 25% din debitul cardiac si este dubla
(functionala prin vena porta si nutritiva prin artera hepatica). 75% volumul sangvin
hepatic  vascularizatia functionala. Ambele intra prin hil si se ramifica in capilarele
sinusoide (intralobular). Capilare limfatice sunt absente in lobulii hepatici. Originea
limfei este plasma din spatul Disse ce va fi drenat in spatiul periportal Mall  se vor
desprinde capilare limfatice din spatiile portale. Limfa se deplaseaza progresiv catre
vase mai mari in acelasi sens in care o face si bila (de la nivelul cordoanelor de
hepatocite catre spatiul portal  hilul ficatului). Aproximativ 80% din cantitatea de
limfa de la nivelul ficatului urmeaza aceasta cale si dreneaza catre ductul toracic,
contribuind cu cea mai mare cantitate de limfa la continutul acestuia. Reteaua limfatica
este bine dezvoltata in spatiile extralobulare, in septurile conjunctive, capsula.

Capilarele sinusoide
Alcatuiesc o bogata retea intralobulara. Contin amestec de sange venos si sange
arterial  hepatocitele nu sunt expuse niciodata unui sange complet oxigenat (!), sensul
de circulatie a sangelui fiind dinspre periferie catre centrul lobulului hepatic. Au traseu
sinuos, iar peretele este format din: endoteliu discontinuu (celule endoteliale si celule
Kupffer) si lamina bazala discontinua (fibre de reticulina). Plasma ajunge in spatiul
Disse si va interactiona cu membrana hepatocitelor.

Celulele endoteliale
Predomina ca numar; sunt celule alungite cu nucleu oval, putine organite celulare
si numeroase vezicule de pinocitoza. Prezinta fenestre largi, grupate, fara diafragm
(element distinctiv). Jonctiunile gap se stabilesc doar intre ele. Sunt implicate in transport
prin enzime (ATP-aza si fosfataza alcalina).
 Celulele Kupffer
Reprezinta macrofage din ficat, denumite si macrofage sinusoidale. Sunt celule
stelate. Provin din monocitele circulante, sunt in numar de 15%. Se pot divide. Se
evidentiaza cu coloranti vitali la MO. ME pune in evidenta lizozomi, fagolizozomi, corpi
reziduali, numeroase mitocondrii si RER. Nu se ataseaza prin jonctiuni de celulele
endoteliale.
Rolul lor este in  sinteza de proteine de export (5%); au si un rol major in
imunitate (receptori pentru Ig si C, secreta interleukine, TNF, au activitate fagocitara.
(!) Daca se face splenectomie, celulele Kupffer preiau functia fagocitara (!).

Celulele “pit ”(Wisse E., 1976)

Sunt asemanatoare cu samburii din boabele de struguri. Se intalnesc foarte rar la
om (1 celula “pit” la 10 celule Kupffer). Sunt descrise doar in ME, avand aspectul unor
granule de 300 nm. Granulele contin enzime lizozomale. Sunt, de fapt, o forma circulanta
de limfocite cu activitate de natural killer (NK). Sunt atasate, de regula, la celulele
endoteliale si mai rar, la celulele Kupffer. Rol  limfocite circulante NK. Pot emite
pseudopode si pot migra in spatiul Disse.

Caile biliare
Arborele biliar este un sistem tridimensional de canalicule cu diametru crescator
prin care bila circula de la nivelul hepatocitelor catre vezica biliara. In intestinal uman
adult sunt mai mult de 2 km de ducte biliare interconectate de diferite diametre si forme.
Aceste ducte nu sunt structuri pasive, ci sunt si capabile sa modifice fluxul de bila si sa
schimbe compozitia acesteia, raspunzand la stimulare hormonala si nervoasa.

Arborele biliar este pavat cu colangiocite care monitorizeaza fluxul de bila si

regleaza continutul acesteia. Colangiocitele sunt celule epiteliale care captusesc
canaliculele biliare. Prin examinare cu TEM, colangiocitele sunt identificate prin
intermediul citoplasmei sarace in organite celulare, prezenta jonctiunilor stranse dintre
celule adiacente si prezenta la nivelul polului bazal a unei lamine bazale continue;
domeniul apical al colangiocitelor pare similar cu cel al hepatocitelor, prezentand
microvili cu proiecte in lumenul canaliculelor biliare; fiecare colangiocit contine un cil
primar care inregistreaza schimbarile in fluxul de bila si influenteaza rata secretiei la
nivelul acestora. Canaliculele biliare sunt captusite de colangiocite mici, in principal,
cuboidale, dar pe masura ce diametrul canaliculului biliar se mareste, ele devin
progresiv mai mari si columnare in forma.
 Canaliculul biliar este un canal mic, format prin apozitia santurilor de pe
suprafata hepatocitelor adiacente. Cele mai mici ramuri are arborelui biliar sunt
canaliculele biliare in care hepatocitele secreta bila. Ele au un diametru de aproximativ
0,5 μm. Sunt izolate de restul compartimentului intercelular de catre jonctiuni stranse,
care sunt parte din complexe jonctionale complexe, care include si zonulae adherens si
desmozomi. ATP-aza si alte fosfataze alcaline se localizeaza pe membranele plasmatice
ale canaliculilor, sugerand astfel ca secretia bilei in acest spatiu este un proces activ.
Fluxul de bila este centrifug, dinspre zona venei centrolobulare catre spatiul portal si
canalul interlobular de la acest nivel (in sens invers fluxului de sange).

In apropierea spatiului portal, dar inca in interiorul lobulului, canaliculele biliare

se transforma in canale ale lui Hering. O caracteristica a acestui tip de canal este
limitarea facuta de 2 tipuri de celule concomitent – colangiocite si hepatocite. Un canal
Hering este un duct captusit partial cu hepatocite si partial cu colangiocite cubice. Din
punct de vedere functional, canalele Hering etaleaza activitate contractila, care asista
fluxul unidirectional de bila catre spatiul portal. Atat alterarea activitatii contractile, cat
si injuria sau distrugerea canalelor Hering poate contribui, impreuna cu perturbarea
fluxului in canaliculele biliare tributare canalului Hering, la generarea colestaziei
intrahepatice.

Canalul Hering serveste ca un rezervor de celule progenitoare al ficatului. Acest

rol i-a fost atribuit mai ales datorita faptului ca reprezinta o interfata intre hepatocite si
colangiocite si a faptului ca, in conditii patologice, urmate de degenerescenta unui
numar considerabil de hepatocite, la acest nivel apare o intensa activitate a celulelor
precursoare. Acestea pot migra si se pot diferentia fie pe linia celulelor care captusesc
ductul biliar, fie in hepatocite, deoarece prezinta pe suprafata lor markeri atigenici atat
hepatocitari, cat si colangiocitari, fiind asadar implicate in reparatia tesutului hepatic
lezat de procese patologice cronice  exploatarea celulelor stem hepatice in tratamentul
bolilor de ficat. Bila de la nivelul canalului Hering continua sa curga in ductul biliar
intrahepatic, care este captusit complet de colangiocite. Uneori ductul Hering depaseste
granitele lobulului hepatic si devine canal in spatiul periportal al lui Mall. Asadar,
distinctia dintre canalul biliar intrahepatic si ductul Hering nu este in mod particular
localizarea in interiorul lobulului, ci faptul ca este captusit partial sau total cu
colangiocite.
 Ductele biliare intralobulare (distal de canalele Hering) au un diametru de 1-1,5
μm si poarta bila catre ductele biliare interlobulare, care fac parte din triada portala.
Aceste ducte au un diametru de 15-40 μm si sunt captusite cu colangiocite cuboidale in
apropierea lobulului, care gradual se transforma in colangiocite columnare pe masura ce
ductul se apropie de porta hepatis. Celulele columnare au microvili foarte bine
dezvoltati. Pe masura ce ductele biliare se maresc, ale achizitioneaza tesut conjunctiv
dens, continand numeroase fibre elastice. Pe masura ce ductele se apropie de hilum, isi
fac aparitia in peretele canalelor biliare si fibre musculare netede. Ductele interlobulare
se reunesc pentru a forma ductele hepatice drept si stang, care conflueaza in hilum
pentru a forma ductul hepatic comun.

(*) La unii indivizi, ductele lui Luschka sunt localizate in tesutul conjunctiv dintre
ficat si vezica biliara; acestea conecteaza canalele hepatice cu canalul cistic, nu cu
lumenul vezicii biliare. Sunt vestigii ale canalelor biliare embrionare si au aspect
histologic similar cu ductele biliare intrahepatice.

Ductele extrahepatice transporta bila catre vezica biliara si duoden. Ductul

hepatic comun are o lungime de aproximativ 3 cm si este pavat cu celule epiteliale
columnare, care seamana cu cele din incinta vezicii biliare. Toate straturile peretelui
tubului digestiv sunt reprezentate si la nivelul vezicii biliare, cu exceptia muscularei
mucoasei. Canalul cistic conecteaza ductul hepatic comun la vezica biliara si transporta
bila in ambele sensuri (inspre colecist si dinspre colecist). Distal de jonctiunea duct
hepatic comun-canal cistic, canalul obtinut prin fuziunea celor 2 poarta denumirea de
duct biliar comun si urmeaza un traiect descendent de aproxmativ 7 cm catre peretele
duodenului, in care se deschide la nivelul ampulei Vater. O ingrosare a muscularei
externe a duodenului la nivelul ampulei, constituie sfincterul lui Oddi, care inconjoara
deopotriva atat deschiderea ductului biliar comun, cat si deschiderea ductului
pancreatic. El actioneaza ca o valva care moduleaza fluxul de bila si suc pancreatic catre
duoden.

Bila indeplineste 2 functii majore in organismal uman  absorbtia lipidelor si un

vehicul de excretie pentru colesterol, bilirubina, fier si cupru. Fluxul de bila dinspre
ficat este regulat hormonal si nervos. Fluxul biliar este crescut atunci cand hormoni
precum colecistokinina (CCK), gastrina si motilina sunt eliberate de la nivelul celulelor
enteroendocrine in timpul digestiei. Hormonii steroizi (de exemplu, estrogenii in timpul
sarcinii) diminua secretia de bila de la nivelul ficatului. Aditional, stimularea
parasimpatica creste fluxul biliar, accentuand contractia vezicii biliare si relaxarea
sfincterului Oddi. Bila care paraseste ficatul via ductul hepatic comun curge prin
canalul cistic catre vezica biliara. Consecinta a stimularii nervoase parasimpatice, dar si
hormonale, vezica biliara se contracta prompt si livreaza bila in duoden via ductul biliar
comun. Ficatul primeste atat inervatie parasimpatica, cat si inervatie simpatica.

Vezica biliara
Este un sac distensibil, in forma de para, cu un volum de aproximativ 50 mL. Este
atasata de fata viscerala a ficatului. Vezica biliara este un derivat secundar al
proenteronului. Rolul sau este de a concentra si depozita bila. Vezica biliara este un
buzunar orb conectat cu canalul cistic printr-un col. Prin acest canal cistic, ea primeste
bila diluata, descarcata de ficat prin ductul hepatic comun. Vezica biliara poate depozita
si exclude in jur de 90% din apa continuta de aceasta, rezultand o crestere a concentratiei
de saruri, colesterol si bilirubina.

Mucoasa vezicii biliare are cateva trasaturi caracteristice:

 vezica biliara golita sau partial umpluta are numeroase falduri;
 suprafata mucoasei este constituita din epiteliu simplu columnar, ale carei celule
epiteliale inalte (colangiocite) etaleaza urmatoarele caractere structurale: numerosi
microvili scurti, slab dezvoltati, complexe jonctionale apicale care sustin
apropierea celulelor adiacente si formeaza o bariera intre lumen si compartimentul
intercelular, concentrari localizate de mitocondrii in citoplasma bazala si apicala,
plieri complexe laterale ← Na+/K+ ATP-aza si vezicule de secretie ce contin
glicoproteine; aceste celule seaman fidel cu celulele absorbative de la nivel
intestinal;
 lamina propria a mucoasei este bogata in capilare fenestrate si venule mici, dar
nu exista vase limfatice la acest nivel; este, de asemenea, foarte celulara,
continand cantitati mari de limfocite si celule plasmatice; glande secretoare de
mucina sunt uneori prezente in lamina propria din vezica biliara umana normala,
in special la nivelul colului, dar sunt mai des intalnite in vezicile biliare inflamate;
se gasesc in aceste glande si celule care seamana cu celulele enteroendocrine;
Peretelui vezical cistic ii lipseste musculara mucoasei si submucoasa.
Adiacent laminei propria se afla o musculara externa care integreaza numeroase
fibre de colagen si fibre elastice printre grupari de tesut muscular neted, orientate
aleator, spre deosebire de distributia in strat intern circular si strat extern longitudinal la
nivelul intestinului. Contractiile muschiului neted reduc volumul vezicii biliare, fortand-
o sa propulseze continutul ei in ductul biliar comun via canalul cistic.
In exterior fata de musculara externa se afla un strat gros de tesut conjunctiv
dens, care inglobeaza vase mari de sange, o retea limfatica extinsa si nervi autonomi
care inerveaza musculara externa si vasele de sange (exista corpuri celulare provenind
de la neuroni parasimpatici in peretele vezicii biliare). Tesutul conjunctiv este, de
asemenea, bogat in fibre elastice si tesut adipos. Tesutul conjunctiv care ataseaza vezica
biliara de ficat se refera la adventice, in timp ce suprafata neatasata a vezicii biliare este
acoperita de seroasa (peritoneu visceral) constituit dintr-un strat de tesut conjunctiv lax
alipit de 2 straturi de mezoteliu.
In adancime, mucoasa prezinta diverticuli numiti sinusuri Rokitansky-Aschoff,
care se extind pana la nivelul muscularei externe. Ele sunt banuite de a suporta
schimbari patologice si de a determina, prin urmare, hiperplazia si hernierea celulelor
epiteliale, trecand prin muscularis externa. De asemenea, in aceste sinusuri se pot
acumula bacterii care cauzeaza inflamatie cronica  factor de risc in formarea
calculilor biliari.

Pancreasul
Este o glanda elongata, descrisa ca avand un cap, un corp si o coada. Capul este o
portiune expansionata care se adaposteste in cubura in forma de C a duodenului. Este
ancorat de duoden prin tesut conjunctiv. Corpul situat central intersecteaza linia mediana
a corpului uman si coada se extinde catre posterior, inspre hilul splinei. Ductul
pancreatic al lui Wirsung se rasfrange de-a lungul intregii glande si se goleste in duoden
la nivelul ampulei duodeno-pancreatice (a lui Vater), prin care si ductul biliar comun
(rezultat din fuziunea canalului cistic si a ductului hepatic comun) intra, de asemenea,
in duoden. Sfincterul hepato-pancreatic (al lui Oddi) inconjoara ampula si nu doar
regleaza fluxul de bila si suc pancreatic catre duoden, ci stopeaza si refluxul continutului
gastro-duodenal in ductul pancreatic/biliar comun.
La unii indivizi, exista un duct pancreatic accessor (al lui Santorini); acesta
reprezinta un vestigiu al faptului ca pancreasul are originea embrionara in 2 muguri
pancreatici care evagineaza din proenteron, in dreptul ansei duodenale superioare.
Un strat subtire de tesut conjunctiv lax formeaza o capsula in jurul glandei. Din
aceasta capsula se extind septuri care compartimentalizeaza difuz glanda in lobuli. In
interiorul lobulilor, o stroma de tesut conjunctiv inconjoara unitatile parenchimale. Intre
lobuli, mase mai importante de tesut conjunctiv inconjoara vasele de sange, ductele
pancreatice (la acest nivel, tesutul conjunctiv integreaza glande mucoase mici, care se
golesc in duct) si nervii.
Pancreasul este o glanda mixta. Spre deosebire de ficat, in care activitatea
endocrina si exocrina se desfasoara in acelasi compartiment celular (la nivelul
hepatocitelor), functia duala a pancreasului este divizata in cadrul a 2 componente
distincte:
 componenta exocrina sintetizeaza si secreta enzime care, integrate sucului
pancreatic, sunt esentiale pentru digestia de la nivelul intestinului;
 componenta endocrina sintetizeaza si secreta hormoni ca insulina si glucagonul
care, ajunsi in torentul sangvin, regleaza metabolismul glucozei, al lipidelor si al
proteinelor.
Pancreasul exocrin se gaseste peste tot in organ. Prin componenta
parenchimatoasa a pancreasului exocrin, se disting mase celulare care alcatuiesc
insulele Langerhans, care au o localizare dispersata si constituie pancreasul endocrin.

Pancreasul exocrin
Este o glanda de tip seros. Se aseamana foarte mult ca aspect cu glanda parotida,
motiv pentru care preteaza la diagnostic diferential cu aceasta si pot fi adesea
confundate. Unitatile secretorii acinare sau tubulo-acinare sunt formate din epiteliu
simplu de celule piramidale seroase. Celulele au o margine libera efilata, indreptata
catre spatiul luminal si o suprafata bazala extinsa. Tesutul conjunctiv periacinar este
minim. Celulele acinare secretorii produc precursorii enzimelor digestive secretate de
pancreas. Celulele acinare sunt caracterizate de tinctorialiate distincta ← bazofilie a
citoplasmei bazale de la polul bazal si acidofilie a citoplasmei de la polul apical generata
de existenta granulelor de zimogen (numarul acestora creste in pancreasul persoanelor
care postesc sau se priveaza din punct de vedere nutritional). Bazofilia polului bazal al
celulei acinare pancreatice, prin observare la MET, se suprapune unui intins areal ←
RER si ribozomi liberi, a caror existenta este corelata cu un nivel inalt de sinteza
proteica. Un aparat Golgi foarte bine dezvoltat se gaseste supranuclear, in citoplasma
polului apical, fiind implicat in concentrarea si impachetarea produsilor de secretie.
Mitocondriile sunt mici si, desi regasite la nivelul intregii celule, se concentreaza
preponderent in zona cisternelor RER. Celulele acinare sunt tinute laolalta de complexe
jonctionale care activeaza la nivelul polului apical, formand un lumen izolat, in care
microvilii proemina si in care veziculele de secretie sunt eliberate prin exocitoza.
 Granulele de zimogen contin o varietate de enzime digestive intr-o forma inactiva:
enzime proteolitice de tipul endopeptidazelor (tripsinogen, chemotripsinogen) sau
exopeptidazelor (proaminopeptidaze, procarboxipeptidaze), enzime amilolitice (α-
amilaza), lipaze, enzime nucleolitice, care digera acizii nucleici (dezoxiribonucleaza si
ribonucleaza). Enzimele digestive pancreatice se activeaza dupa ce au ajuns in lumenul
intestinului subtire. Initial, activitatea proteolitica a enterokinazei (apartine glicocalixului
de la nivelul microvililor celulelor intestinale absorbative) converteste tripsinogenul in
tripsina, o enzima cu potential proteolitic, care apoi catalizeaza conversia altor enzime
inactive in enzime active  digestia principiilor alimentare la nivelul chimului.
Acini pancreatici sunt unici printre acini glandulari; ductul initial care paraseste
acinul, ductul intercalat, ia nastere chiar in interiorul acinului. Celulele ductale localizate
chiar in interiorul acinului poarta denumirea de celule centroacinare. Celulelor
scuamoase centracinare le lipsesc atat ergastoplasma, cat si granulele secretoare, motiv
pentru care se coloreaza foarte slab HE  pot fi identificate pe sectiuni histologice de
rutina.

Sistemul canalicular al pancreasului

Celulele centroacinare se afla la inceputul sistemului de ducte a pancreasului
exocrin. Ele au un nucleu central, aplatizat si citoplasma atenuata ca tinctorialitate, ceea
ce este tipic pentru o celula scuamoasa. Celulele centroacinare se continua cu celulele
ductului intercalat scurt care se afla la exteriorul acinului glandular.
Ductele intercalate adauga bicarbonat si apa secretiei exocrine. In timp ce bila
este concentrata in vezica biliara, intregul volum de suc pancreatic (1 l/zi) este livrat
duodenului. Acini pancreatici secreta un volum mic de fluid bogat in proteine, celulele
ductului intercalat secreta un volum larg de de fluid bogat in sodiu (?) si bicarbonat.
Bicarbonatul serveste la neutralizarea aciditatii chimului care intra in duoden dinspre
stomac si stabilirea pH-ului optim pentru activitatea enzimelor pancreatice.
Secretia pancreatica exocrina este sub control hormonal si nervos. 2 hormoni
secretati de celulele enteroendocrine ale duodenului, secretina ( concentratia HCO− 3 in
sucul pancreatic) si colecistokinina (CCK)  canitatea de proenzime, sunt principalii
regulatori al pancreasului exocrin. Intrarea chimului acid in duoden stimuleaza
eliberarea acestor hormoni. Activitatea coordonata a celor 2 hormoni rezulta in secretia
unui volum de fluid alcalin cu continut enzimatic bogat in duoden. In afara influentei
hormonale, pancreasul primeste si inervatie autonoma simpatica si parasimpatica.
 Ductele intercalate dreneaza in ductele de colectare intralobulare. Nu exista
ducte striate (secretorii) in pancreas vs. glanda parotida. Reteaua complexa, ramificata
de ducte intralobulare dreneaza in ductele interlobulare, mai mari, care sunt captusite cu
epiteliu columnar de inaltime redusa, in care ocazional se pot regasi celule
enteroendocrine sau celule caliciforme. Ductele pancreatice interlobare dreneaza direct
in ductul pancreatic al lui Wirsung, care strabate intreaga glanda, paralel cu axa
longitudinala, conferind acestui sistem de ducte aspectul de os de peste (hering).
Inconstant, la nivelul capului pancreatic, poate lua nastere un duct pancreatic accessor
(al lui Santorini).