Sunteți pe pagina 1din 3

De ce preţuiesc elevii ora de religie

De la introducerea orei de religie în planul de învăţământ şi până în prezent, aceasta a avut


perioade de definire și redefinire, de formulări şi reformulări. Ora de religie este singura disciplină
de învăţământ pentru care părinţii şi elevii pot opta dacă vor sau nu să o studieze în cadrul
instituţionalizat al şcolii. Ea depinde de mai multe variabile, adică de părinţi, legislație, curriculum
profesor, Biserică, fiecare contribuind la reuşita orei de religie. De fiecare dată când s-a pus
problema prezenţei orei de religie în şcoli, au fost ascultaţi sau consultaţi părinţii, organizaţiile
neguvernamentale, dar foarte puţin, sau chiar deloc, elevii. Este important de amintit faptul că
şcoala, prin ora de religie, nu impune, ci propune elevului valori, norme şi reguli având încărcătură
de ordin religios, în aşa fel încât acesta să-şi însuşească ceea ce va considera că este adecvat formării
lui spirituale. Şcoala oferă în primul rând conţinuturi, iar finalitatea principală a educaţiei religioase
este însuşirea unor cunoştinţe despre religie, în perspectiva Revelaţiei divine desăvârşită prin
Mântuitorul. Totodată, trebuie să recunoaştem că, în perimetrul şcolii, faptele moral-religioase se
explică şi se analizează critic, fiind tratate ca elemente ale culturii din perspectivă interdisciplinară.
Elevii preţuiesc ora de religie prin perspectiva profesorului, de a cărui credinţă,
comportament, cultură, seriozitate şi conştiinciozitate depinde formarea caracterelor lor. Misiunea
profesorului de religie nu este ușoară, deoarece presupune un alt mod de colaborare elev-profesor,
neexistând frica notelor sau presiunea unor teze sau evaluări naţionale, ci doar abordarea metodică a
profesorului, care poate face din disciplina pe care o predă o cale spre Hristos şi Biserica Sa, o
adevărată oră de cultură generală şi o provocare intelectulă. Ora de religie este altfel de oră, deoarece
profesorul este metoda. Misiunea aceasta este grea, deoarece constă într-o pregătire sufletească și
intelectuală temeinică, în deschidere spre iubirea celuilalt, în armonizarea dintre cuvânt și faptă,
toate din partea profesorului. Profesorul de religie trebuie să aibă cultură generală, cultură specială
teologică, să fie specialist în materia pe care o predă, având totodată şi cunoştinţe psiho-pedagogice
care să-i permită un dialog empatic cu elevii. Dialogul care se poartă trebuie să fie sincer, deschis,
argumentat, bazat pe respect. Acest dialog nu este ușor de stabilit, deoarece elevul parcurge,
începând cu gimnaziul și continuând cu liceul, o perioadă în care apar întrebările, frământările,
căutările și lupta interioară cu sentimentele contradictorii. Misiunea profesorului de religie este să-i
conştientizeze pe elevi că Hristos îi vrea persoane responsabile, dialogul făcându-se în vederea
abordării corecte a persoanelor şi a lucrurilor. Adevărata autoritate a profesorului nu se exercită ca
putere, ci ca adevăr care convinge şi conduce la libertatea faţă de păcat. Împlinirea orei de religie
depinde de strategia didactică aleasă de profesor pentru a-l determina pe elev să-și deschidă sufletul
către conţinutul lecţiei, dar şi de tipul de relație stabilit cu elevul și cu întreaga. Profesorul de religie
îi poate “pierde” sau „câștiga” pe elevi, prin credința pe care le-o insuflă. Rolul său, de îndrumător
de suflete, de mediator în viața „agitată”, plină de întrebări, dileme existențiale, momente de criză și
tulburări de comportament sau personalitate, este asemănător cu cel al preotului. Pentru aceasta,
atitudinea față de elevi nu trebuie să fie una extremă: abandon și neimplicare sau, dimpotrivă,
exagerare în îndrumare.
Lumea în care trăim, cu stările de neliniște, de provocări, de nesiguranță pe care îl aduce,
aduce în faţa elevilor probleme cărora elevii trebuie să le facă față. Una din marile crize ale zilelor
noastre este lipsa de modele vii. Tinerii simt nevoia să imite gesturi şi atitudini, iar dacă un le găsesc
între cei apropiaţi lor, le vor căuta în altă parte. Răspunsul dat acestei crize trebuie căutat în paginile
Sfintei Scripturi, acolo unde Iisus Hristos este prezentat ca un model al deplinătăţii cunoaşterii, al
înţelepciunii şi în vieţile sfinţilor. Elevii îşi iau de cele mai multe ori modelele morale din mediul în
care “trăiesc” cel mai mult, adică din mediul virtual (internet, jocuri, reţele de socializare, etc.).
Binele și frumosul sunt din ce în ce mai greu de recunoscut, credinţa şi valorile spirituale nu mai
sunt apreciate, libertatea fără responsabilitate este promovată tot mai des, ajungând-se de multe ori la
libertinaj. Elevii apreciază ora de religie pentru că este o altfel de oră, o oră adresată sufletului, oră în
care elevii primesc nu numai informaţii, dar văd şi “un mod de a fi”. Este o oră în care elevii se simt
protejaţi, nu dirijaţi, oră de la care caută răspunsuri la anumite probleme personale sau intelectuale.
În cadrul acestei ore, elevii, mari şi mici, pot adresa întrebări existenţiale care îi frâmântă, aşteptând
de la profesor atât răspunsurile la aceste întrebări din punct de vedere al moralei creştine, cât şi
apropiere, mângâiere, dragoste şi sprijin, ca din partea unui părinte. Indiferent de mediul din care
provin, există copii care au probleme personale: au părinţi plecaţi în străinătate şi se simt abandonaţi,
sau provin din familii dezorganizate, uneori violente, sau se simt marginalizaţi de părinţi prea
ocupaţi de cariera profesională, strict materială, în detrimentul timpului petrecut cu copiii lor, sau
sunt bolnavi sau au pierdut pe cineva drag, sau au suferit anumite traume care i-au marcat. Diferenţa
mare între aşteptări și realitate îi face pe elevi să fie dezamăgiţi de ceea ce se întâmplă în lume, să fie
confuzi în materie de principii morale, să cadă în depresii, în apatie sau sau să treacă prin crize
spirituale și existențiale. Într-o lume în care se întâmplă multe lucruri rele, elevii îşi pun întrebări
legate de marile probleme ale vieții, cum ar fi rostul vieții omului pe pământ, de ce suferă oamenii,
ce se întâmplă după moarte etc., lucruri care îi fac pe unii dintre ei să aibă îndoieli despre existen ța
lui Dumnezeu. Profesorul, la ora de religie, trebuie să răspundă acestor întrebări, cu argumente
raționale, pentru explicarea tuturor nelămuririlor elevilor săi.
Nu trebuie uitat că ora de religie înseamnă pentru elevi şi “altfel” de informaţii, din
domeniul religiei şi a istoriei religiei, care, prezentate corect lărgesc orizontul de cultură şi trezesc
interesul pentru aspectele legate de fenomenal religios universal. Elevii au totodată posibilitatea de a
gândi critic, creativ, cooperant, de a dezvolta spiritul activ, de a acepta sau nu puncte de vedere
diferite și a lua decizii personale corecte. Elevii apreciază faptul că, la ora de religie, se urmăreşte
conducera lor spre descoperirea de soluții personale la problemele vieții, spre cunoașterea propriei
personalități și spre identificarea modalităților de valorificare a darurilor primite de la Dumnezeu.
La acestea se adaugă faptul că în timpul orei de religie se folosesc mijloace de învățare specifice, ca
Sfânta Scriptură, obiecte de cult, icoane, se audiază muzică bisericească, toate acestea trezind
interesul elevilor pentru disciplina religie şi pentru autentica viaţă creştină. De aceea, profesorul de
religie trebuie să fie mereu preocupat de a descoperi cele mai adecvate mijloace pentru a duce
cuvântul lui Dumnezeu în sufletul elevilor săi. Însuşirea unor cunoştinţe religioase de către elevi nu
trebuie să fie mecanică, ci ei ar trebui să le aplice în viața de zi cu zi. Prin aceste ore, sufletul elevilor
este deschis spre a cunoaşte iubirea lui Dumnezeu, dar şi spre dezvoltarea culturii lor generale.
Ora de religie îi invită pe elevi la reflecţie, la evidenţierea eu-lui, la autocunoaştere, dar şi
la conturarea persoanei din perspectiva valorilor religios-morale, fiind un prilej de intărire interioară,
de descoperire a idealurilor, de îndreptare a persoanei spre lumea valorilor absolute. Societatea
românească trece printr-o perioadă de criză morală şi spirituală, iar morala de tip religios îi poate
ajuta pe elevi să depăşească anumite probleme de orientare existenţială. Într-o asemenea societate,
educaţi în perspectiva valorilor religioase, elevii se pot forma ca persoane deschise spre alte
persoane, manifestându-se prin iubire, dăruire şi înţelegerea aproapelui, persoane care aparţin unor
comunităţi stabilizate cultural şi care nu se pierd valoric în contact cu alte experienţe culturale.
Elevii apreciază faptul că ora de religie îi pregăteşte într-o mare măsură pentru acceptarea şi
înţelegerea aproapelui, în sensul că acceptă dialogul interconfesional sau interreligios în cunoştinţă
de cauză în ce priveşte religia proprie şi a altor confesiuni şi religii. Cine este educat din punct de
vedere religios şi are un anumit “bagaj” de cunoştinţe în domeniul religios, are un un important
punct de plecare existenţial şi este capabil de perfecţionare.
Cele învăţate în cadrul orei de religie nu valorează nimic fără trăire în, cu şi prin Hristos.
Ceea ce se învaţă la ora de religie ar trebui trăit. Adevărata credinţă nu e o teorie sau o filozofie, este
trăire, este viaţă, este mod de a gândi, de a fi şi de a trăi. Aceasta este ceea ce apreciază elevii la ora
de religie, mai ales dacă ea poate să îi îndrepte spre Sfânta Biserică şi pe calea mântuirii. Ora de
religie care are în completare şi alte activităţi extracurriculare, duce la cunoaşterea vieţii şi activităţii
Mântuitorului şi a Bisericii Sale. Ora de religie trebuie că-l facă pe elev să treacă la fapte şi acţiuni,
să „trăiască“ învăţătura de credinţă. Elevul nu trebuie numai „să ştie“, ci şi să „facă“ fapte bune,
izvorâte din credinţă şi susţinute de Harul divin. E întotdeauna binevenită o „activizare spirituală” a
elevilor, o adâncire, o autolămurire şi autoevaluare. Un învăţământ religios adevărat este activ când
formulează opinii, înfrânge mentalităţi, creează atitudini corecte şi produce transformări în bine ale
caracterului. Ora de religie, cu tot ceea se învaţă în cadrul ei, duce la combaterea inculturii
religioase, la căutarea de soluţii în faţa provocărilor lumii contemporane, dar şi la educarea pentru
viaţa în comuniune şi pentru respectul datorat celuilalt
Elevii noştri trăiesc într-o viaţă plină de stres, surprize, accidente, crize de tot felul; într-o
astfel de viaţă, nu trebuie să ne asumăm riscul de a lipsi pe aceştia de binefacerile credinţei, care
poate fi plinătate în singurătatea lumii de azi, mângâiere în durere şi curaj în lupta cu greutăţile
vieţii. Ora de religie are ca obiectiv formarea omului bun sufleteşte, pentru care valorile moral-
creştine devin norme de viaţă: adevărul, binele, bunătatea, cinstea, credinţa, dreptatea, mila,
filantropia, generozitatea, iubirea, modestia, prietenia, omenia.

Prof.Dinca Andrei Gabriel