Sunteți pe pagina 1din 74

Institutul Teologic Penticostal din București

Facultatea de Teologie Penticostală

TEZĂ DE LICENŢĂ

Coordonator:

Lect. univ. dr. Ciprian Bălăban

Absolvent:

Ion Nicuşor Tănăsescu

BUCUREȘTI
2016
Institutul Teologic Penticostal din București
Facultatea de Teologie Penticostală

STRATEGII DE ORGANIZARE A
MISIUNILOR CREŞTINE ÎN CONTEXTE
ISLAMICE

Coordonator:
Lect. univ. dr. Ciprian Bălăban

Absolvent:

Ion Nicuşor Tănăsescu

BUCUREȘTI
2016
CUPRINS

CUPRINS...............................................................................................................................2
INTRODUCERE ....................................................................................................................3
1. PLANUL MISIONAR AL LUI DUMNEZEU ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ .........................6
1.1. Misiunea în Vechiul Testament ...................................................................................6
1.2. Misiunea în Noul Testament ........................................................................................8
2. INTRODUCERE ÎN ISLAM ............................................................................................ 10
2.1. Apariţia islamului ...................................................................................................... 10
2.1.1. Coranul .................................................................................................................. 13
2.1.2. Cei 5 stâlpi ai islamului .......................................................................................... 16
2.1.3. Răspândirea islamului ............................................................................................ 18
3. RELAŢIA ISLAM-CREŞTINISM ................................................................................... 20
3.1. Scurt istoric al relaţiei dintre creştinism și islam ........................................................ 20
3.2. Istoria cruciadelor şi efectul acestora în relaţia creştinism-islam ................................ 21
3.2.1. Contextul în care s-a format posibilitatea unui „război sfânt” ..................................21
3.2.2. Începutul cruciadelor şi desfăşurarea lor ................................................................. 22
3.3. Opiniile musulmanilor despre credinţa creştină ......................................................... 24
3.3.1. Concepţia islamică despre coruperea textului Sfintei Scripturi ................................ 25
3.3.2. Perspectiva islamică asupra răstignirii Domnului Isus............................................. 27
3.3.3. Gândirea islamică şi pluralitatea în dumnezeire ...................................................... 30
3.3.4. Dificultatea acceptării de către musulmani a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu
.............................................................................................................................. 32
4. ORGANIZAREA BISERICII ÎN TRIMITEREA DE MISIONARI ..................................34
4.1. Primii misionari creştini printre musulmani ............................................................... 34
4.2. Organizarea bisericii locale ....................................................................................... 37
4.3. Importanţa agenţiilor de misiune ............................................................................... 39
5. STRATEGII DE ORGANIZARE A MISIUNILOR CREŞTINE ...................................... 41
5.1. Înţelegerea perspectivei islamice despre lume şi viaţă................................................ 42
5.2. Biruinţă în confruntarea spirituală ............................................................................. 46
5.2.1. Importanţa lucrului în echipă .................................................................................. 49
5.3. Strategia evanghelizării prin relaţii şi ajutarea comunităţii prin proiecte sociale ......... 50
5.3.1. Proiectele sociale .................................................................................................... 52
5.4. Strategia înfiinţării de biserici prin lucrarea „grupe de casă” ...................................... 53
5.4.1. Ucenicizarea ........................................................................................................... 57
5.4.2. Propagarea ............................................................................................................. 59
5.5. Strategia evanghelizării prin intermediul „terenului” comun ...................................... 59
5.6. Modele de evanghelizare a unui musulman ............................................................... 63
CONCLUZII ........................................................................................................................ 67
BIBLIOGRAFIE .................................................................................................................. 70

2
INTRODUCERE

Definirea subiectului

În lucrarea de faţă, Strategii de organizare a misiunii creştine în contexte islamice,


doresc să prezint câteva strategii de misiune folosite de-a lungul timpului printre musulmani,
strategii care au adus roadă în diferite contexte. În prima parte a lucrării voi face o prezentare
a islamului, apariţia şi valorile lui. Mai departe, voi prezenta pe scurt relația creştinism -
islam de-a lungul timpului. În ultimele capitole ale lucrării îmi propun să prezint nevoia de
organizare a bisericii în trimiterea de misionari şi să prezint câteva strategii de organizare a
misiunilor creştine.
Strategiile reprezintă modalităţile prin care lucrarea misionară se desfăşoară printre
musulmani. În diferite locaţii din lume s-au încercat diferite metode de organizare, însă
menţionez că în orice lucrare, prezenţa şi călăuzirea Duhului Sfânt este indispensabilă lucrării
de evanghelizare. Ultimul capitol prezintă concluziile şi reflecţii asupra întregii lucrări. În
cercetarea mea voi analiza diferite lucrări misionare şi voi extrage acele principii care au avut
efect de-a lungul timpului.

Importanţa subiectului şi motivația alegerii

Un prim argument în alegerea subiectului este chiar situația actuală a Europei. Vedem
cum mulți musulmani din Orientul Mijlociu ajung azi în țările vecine nouă și chiar în
România. Dacă înțelegem importanța dezvoltării unei strategii de evanghelizare a acestor
oameni și dacă vom fi suficient de conștienți de gravitatea situației, putem elimina riscul unei
„Europe musulmane”. Am considerat că prin această lucrare pot să contribui la trezirea și
conștientizarea credincioșilor pentru a se mobiliza și a porni în evanghelizarea musulmanilor.
Numărul mare al refugiaţilor şi al imigranţilor care ajung în Europa trag un semnal de
alarmă pentru biserică. Dezinteresul multor creştini faţă de musulmani şi atitudinea de
judecată şi mândrie sunt lucruri care nu vor aduce nici un progres în relaţia creştinism-islam.
Imaginea creată de media de-a lungul timpului a construit ziduri şi a creat înţelegeri greşite
din ambele părţii. Unii creştini cred că toţi musulmanii sunt terorişti gata să ucidă oricând iar
unii musulmani cred că creştinii sunt imorali şi plini de ură faţă de ei.

3
Un al doilea argument este marea trimitere a Domnului Isus. În Evanghelii Isus îi
trimite pe ucenici să ducă vestea cea bună și prin plecarea lor noi putem azi să fim părtași la
această mântuire minunată. Consider că nu pot păstra această veste bună doar pentru mine și
mă simt responsabil să o duc mai departe la cât mai mulți oameni.
Tocmai această responsabilitate este al treilea argument al alegerii temei. Împreună cu
soția mea sunt implicat în evanghelizarea musulmanilor într-o țară din sudul Europei.
Cred că în aceste zile ca şi creştini trebuie să fim gata să ne apărăm credinţa dar în acelaşi
timp gata să învăţăm pe orice om singurul mesaj care promite mântuirea. Natura slujirii în
care sunt implicat m-a ajutat să înţeleg tot mai mult despre islam, însă dincolo de informaţie
să cunosc ceea ce înseamnă islamul prin vieţile prietenilor mei albanezi, în mijlocul cărora
trăiesc.
Unele opinii s-au format pe fapte adevărate însă ceea ce se întâmplă este că oamenii din
ignoranţă aleg să respingă pe cei de lângă ei crezând că ştiu totul despre ei. În acest studiu îmi
propun să motivez la cunoaşterea gândirii islamice şi să arăt posibilitatea implicării creştinilor
în misiunea printre musulmani, chiar dacă este unul dintre cele mai sensibile şi dificile lucruri
de făcut.

Obiectivele lucrării

În cuprinsul acestei teze îmi propun să evidenţiez importanţa unor strategii atunci când
lucrăm printre musulmani. Voi prezenta islamul şi valorile lui pentru a înţelege cum gîndesc
şi ce cred oamenii cărora dorim să le ducem vestea bună. Biserica are acest mandat de a duce
evanghelia tuturor neamurilor iar această onoare ne motivează la acţiune faţă de musulmani
de dragul Regelui. Lucrarea printre musulmani poate fi posibilă şi poate fi rodnică prin
credinţă şi prin organizarea unei strategii corecte. Ne dorim să înțelegem şi concepţiile
musulmanilor despre credinţa creştină şi despre lume şi viaţă. A înţelege modul de gândire
„anticreştin” al unui musulman ne va ajuta să ştim de unde ar trebui să începem comunicarea
cu musulmanii. În împlinirea obiectivelor voi traversa puţin relaţia creştinilor cu musulmanii
şi istoria tristă a cruciadelor. Cunoaşterea trecutului ne va ajuta să înţelegem anumite greşeli
făcute din ambele sensuri şi ne va deschide uşa pentru reconciliere.

4
Metoda de lucru şi surse de documentare

Pentru alcătuirea acestei lucrări vom folosi cărţi şi dicţionare de specialitate din
domeniul misiunii, istoriei şi teologiei. Aria specifică a cercetării va fi misiunea creştină în
cadrul contextelor islamice. În metodologie voi cerceta mai multe cazuri în care misiunea
printre musulmani au avut rezultate şi vom extrage strategiile folosite şi efectul acestora
printre localnici. Subiectul meu are ca şi centru de greutate un mixt dintre istorie şi misiune.
Majoritatea surselor folosite sunt în limba engleză sau cărţi traduse din limba engleză. Vom
analiza lucrările unor misionari cu experienţă ca şi Phil Parshall, Sobhi Malek, David W.
Shenk. În studiul meu voi atinge puţin şi latura culturală a musulmanilor, lucru care ne v-a
ajuta în înţelegerea faptului că strategiile de evanghelizare folosite printre musulmani
trebuiesc să fie diferite de cele folosite în alte contexte.

5
1. PLANUL MISIONAR AL LUI DUMNEZEU ÎN SFÂNTA SCRIPTURĂ
1.1. MISIUNEA ÎN VECHIUL TESTAMENT

Ceea ce stă în spatele motivaţiei de a evangheliza musulmanii este planul lui Dumnezeu
de a-i mântui pe musulmani. Dumnezeu îi are în vedere şi pe ei în viziunea zidirii Bisericii
Sale. Importanţa înţelegerii planului misionar al lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură ne va
conștientiza de faptul că Cel ce iniţiază misiunea către musulmani este Dumnezeu. Biblia
prezintă pe Dumnezeu ca începând miezul unei istorii răscumpărătoare încă din grădina
Edenului. Întreaga Biblie este o carte misionară care revelează pe Dumnezeu, scopurile Lui şi
acţiunea Lui în istoria umană. 1
Yahweh este Dumnezeul care deţine universul. Yahweh este Dumnezeul care
domneşte în univers. El a creat lumea cu tot ce este pe ea şi aceasta îi aparţine (Ps. 24:1-2,
89:11-12, 95:3-5). El este Creatorul. 2 Yahweh îşi proclamă unicitatea şi universitalitatea prin
mărturia poporului Lui. 3 Misiunea vine din inima lui Dumnezeu pentru inima poporului Lui.
Ea este o mărturie globală a unui Dumnezeu global. 4
Conceptul Missio Dei, dezvoltat de-a lungul timpului din teologia lui Karl Barth,
aduce în prim plan faptul că misiunea decurge din relaţia trinitariană a dumnezeirii. 5
Dumnezeul trimite pe Fiul, iar Fiul şi Tatăl trimit pe Duhul Sfânt. Răspunsul omului la
misiunea lui Dumnezeu trebuie să fie cooperare și supunere.6
Încă din cartea Geneza găsim planul lui Dumnezeu de a binecuvânta toate naţiunile
pământului. Dumnezeu promite lui Avraam că prin sămânţa lui, El va binecuvânta toate
neamurile (Gen. 12:1-3). Dumnezeu i-a promis lui Avraam trei binecuvântări: va fi o naţiune
mare, va fi binecuvântat într-un mod personal de Dumnezeu şi numele lui va fi mare. De ce
Dumnezeu ar face acest lucru pentru o persoană individuală? Dumnezeu a promis aceste
lucruri pentru un singur om, cu scopul ca prin el să facă ceva măreţ pentru toate naţiunile
pământului. Tot ce Avraam a primit a fost darul care era menit să fie împărtăşit.
Walter C. Kaiser prezintă această promisiunea a unei binecuvântări eterne pentru toate
familiile pământului. Ea este repetată şi în Gen. 18:18, 22:18. 26:4, şi 28:14. În Gen. 12:3 şi
28:14 traducerea în greacă pentru „toate neamurile” este „pasai hai phulai” care înseamnă

1
Arthur F. Glass și Charles E. Van Engen, Gods Mission in the Bible: Anouncing the Kingdom, Michigan, Baker
Academic, Grand Rapids, 2003, p. 17.
2
Christopher J. H. Wright, The Mission of God: Unlocking the Bible s Grand Narrative, USA, InterVarsity
Press, 2006, p. 80.
3
Ibidem, p. 90.
4
Ibidem, p. 67.
5
Ibidem, p. 62.
6
Ibidem, p. 63.
6
„toate triburile”. Binecuvântarea data lui Avraam are menirea de a binecuvânta toate grupurile
etnice indiferent de mărimea lor.
Ceea ce s-a întâmplat cu Faraon în Egipt, a avut un scop evanghelistic. Dumnezeu a
trimis toate urgiile în Egipt, a scos pe evrei cu braţ puternic de acolo, a despicat Marea Roşie,
a făcut toate aceste lucruri ca egiptenii ”să cunoască că Eu sunt Domnul” (Exod 7:5, 7:17,
8:22, 14:4, 18). Dumnezeu a dorit ca Numele Lui să fie cunoscut pe tot pământul. Când evreii
au plecat din Egipt, mulţi alţi oameni au mers alături de ei (Exod 12:38). Aceşti oameni au
reprezentat primul rod al lucrării pe care Dumnezeu a făcut-o prin Israel. Yahweh s-a dovedit
superior tuturor zeilor păgâni. Dumnezeu a promis că Israel va fi o împărăţie de preoţi şi o
naţiune sfântă (Exod 19:5-6). Israel trebuia să coopereze cu Dumnezeu pentru împlinirea
planului divin, deoarece prin acesta Dumnezeu îşi arăta unicitatea şi slava. 7 Dintre celălalte
neamuri, Israel era singurul popor care îl cunoştea pe Yahweh. 8 În memoria victoriei lui
Dumnezeu faţă de egipteni, evreii şi azi ţin o sărbătoare.9 Prin această victorie Dumnezeu şi-a
dovedit superioritatea puterii faţă de puterea lumii din aceea vreme.10
În Deuteronom (28:9-10), vedem că binecuvântarea lui Dumnezeu pentru Israel nu era
doar pentru binecuvântarea lor. Ei trebuiau să atragă atenţia oamenilor de pe pământ spre
Dumnezeul lor. În acest mod Israel mărturisea bunătatea şi puterea Dumnezeului veşnic.
Oamenii din timpul lui Moise aveau responsabilitatea de a conduce la lumină pe cei de lângă
ei. Neamurile, prin Israel trebuiau să ştie că singurul Dumnezeu adevărat este Yahweh şi ei
pot fi binecuvântaţi prin darul lui Dumnezeu.
În capitolul 28 din Deuteronom găsim chemarea la misiune din Vechiul Testament.
Copiii lui Avraam urmau să mărturisească pe tot pământul despre Yahweh . Rolul lor era de a
fi preoţi aleşi ai Lui Dumnezeu. În Noul Testament acest mandat continuă prin Biserică. 11

7
Ibidem, p. 90 .
8
Ibidem, p. 91.
9
Arthur F. Glass, God s Mission in the Bible, p. 72.
10
Ibidem, p. 76.
11
Walter C. Kaiser, Mission in the Old Testament, Israel as a Light to the Nations, Michigan, Baker
Academic, 2012, pp.31-43.
7
1.2. MISIUNEA ÎN NOUL TESTAMENT

La conveţia din Lausanne s-a spus : „Evanghelizarea lumii necesită toată biserica care
să ducă toată evanghelia în toată lumea”. 12 Prima mişcare creştină pe care o găsim pe paginile
Noului Testament s-a răspândit foarte repede datorită caracterului ei misionar. Fenomenul
multiplicării în diferite culturi a fost un lucru normal pentru ei. Mai bine de jumătate din Noul
Testament a fost scris de către oameni care s-au angajat în lucrarea misionară.13 Israel
cunoştea identitatea singurului Dumnezeu adevărat şi trebuia să o reveleze tuturor neamurilor.
Biserica ştie adevărata identitate a lui Mesia, iar ei trebuie să o reveleze tuturor neamurilor. 14
Pavel scrie galatenilor că dacă neamurile cred în Isus ca şi Mesia, Mântuitorul lumii, ei au
15
intrat în binecuvântarea lui Avraam.
În Noul Testament, această linie misionară a lui Dumnezeu se împlineşte prin
Evanghelie care este planul de mântuire a lui Dumnezeu pentru toţi oamenii indiferent de
comunitatea etnică din care fac parte. Domnul Isus a venit în Israel, dar în acelaşi timp El a
venit pentru toţi oamenii din toate locurile. Evanghelia lui Isus Hristos este binecuvântarea
promisă de Dumnezeu lui Avraam, binecuvântarea promisă tuturor neamurilor. Toată puterea
i-a fost dată în cer şi pe pământ, de aceea ucenicii sunt trimişi să facă ucenici din toate
neamurile (Matei 28:18-19).16
Cameron W. Wilson în cartea Amvonul marii trimteri, scrie despre planul lui Isus şi
strategia Lui de a ajunge la toate neamurile. Isus a avut un plan măreţ şi tot ce a făcut şi a spus
a fost parte din întreg planul lui Dumnezeu. Metoda rânduită de Dumnezeu pentru
evanghelizarea lumii a fost prin chemarea câtorva bărbaţi de a-L urma pe Isus. Aceşti bărbaţi
au fost umpluţi cu puterea lui Dumnezeu cu scopul de a predica Evanghelia oricărei făpturi de
sub cer. Aceştia au fost numiţi „ucenici” ceea ce înseamnă „învăţăcei” sau elevi ai Maestrului.
Isus a clădit treptat în ucenici menirea de a prelua lucrarea Lui şi să meargă în toată lumea cu
mesajul mântuirii. Chiar dacă pare slăbuţ în ochii unora ca Isus să aleagă aceşti oameni simpli
în împlinirea unui plan aşa de măreţ, Dumnezeu aşa îşi face lucrarea însoţind oameni simpli
cu puterea Lui. Principiul încredinţării ucenicilor lucrarea evanghelizării este bine conturată în
patru texte din Noul Testament.
În prima seară după Paşte, când Toma lipsea Isus arată ucenicilor mâinile şi
picioarele Sale străpunse de cuie (Luca 24:41-43) şi le spune: „Pace vouă, după cum Tatăl M-

12
Christopher J. H. Wright, The Mission of God s People- A Biblical Theology of the Church Mission ,
Zondervan, Langham Literature, 2006, p. 24
13
Christopher J. H. Wright, The Mission of God, p. 39
14
Ibidem, p. 66
15
Christopher J. H. Wright, The Mission of God s people- A Biblical Theology of the Church s, p. 89
16
R. Geoffrey Harris ,Mission of the Gospels, Oregon, Wipland Stock Publishers, 1012, p. 61
8
a trimis pe Mine tot aşa vă trimit şi Eu pe voi” (Ioan 20:21). Pe muntele din Galilea, (Matei
28:16) El le-a dat marea Sa trimitere întregii Biserici, care număra în jur de 500 de membri. (1
Cor. 15:6).
Ucenicii sunt trimişi să facă ucenici din toate neamurile, să boteze şi să înveţe toate
lucrurile pe care şi ei le-au învăţat de la Isus. În Luca 24:47 Isus vorbeşte din nou ucenicilor
despre necesitatea predicării tuturor neamurilor iertarea şi pocăinţa. Isus le promite Duhul
Sfânt ca fiind sursa de putere care le va garanta împlinirea Marii Trimieri (Fapte 1:8, Luca
24:48-49).17 Fiecare biserică are acest mandat de a duce evanghelia la toate grupurile etnice.
Misiunea începe cu planul lui Dumnezeu în creaţie, continuă cu problema omului de
rebeliune împotriva acelui scop, iar mai apoi, Dumnezeu desfăşoară un plan de
răscumpărare.18 Lucrarea Lui, se încheie cu speranţa eshatologică a unei noi creaţii.19 Scopul
misiunii este închinarea şi glorificarea lui Dumnezeu. Acesta este scopul existenţei întregii
omeniri. Din Dumnezeu vine împlinirea adevărată a fiinţei umane. Scopul final este
închinarea. Într-o zi misiunea se va încheia, însă închinarea va fi eternă.20 John Stott spune că
motivaţia misiunii este pasiunea pentru Hristos.21. Într-un final, nu doar toată omenirea se va
închina lui Dumnezeu, ci toată creaţia.22

17
Cameron W. Wilson, Amvonul Marii Trimiteri, tr. Ovidiu Ionică, Medgedia, Succed Publishing, 2008, pp.
100-105
18
Christopher J. H. Wright, The Mission of God, p. 63.
19
Ibidem, p. 64.
20
Christopher J. H. Wright, The Mission of God s people-A Biblical Theology of the Church s, p. 418.
21
Ibidem., p. 421.
22
Ibidem., p. 422.
9
2. INTRODUCERE ÎN ISLAM
2.1. APARIŢIA ISLAMULUI

Islamul este una dintre cele mai mari provocări ale lumii în care trăim. Islamul nu este
o simplă religie, ci poate fii văzut chiar ca și un sistem politic, un stil de viață. Iudaismul nu
este un sistem teocratic. Sionismul este un sistem geopolitic însă aplicabil doar în Israel.
Nepal a fost odată o împărăţie hindusă însă acum a devenit seculară. Creştinismul nu are o
agendă politică chiar dacă în istorie au fost împărăţii creştine. Majoritatea creştinilor văd
politica şi credinţa ca două laturi diferite ale vieţii. Islamul este diferit, Mohamed,
întemeietorul lui a fost un lider politic și religios extrem de devotat.23 Tariq bin Ziad, unul
dintre cei mai mari cuceritori musulmani a spus: Tot pământul aparţine lui Allah, de aceea
această ţară24 aparţine musulmanilor.25
Media şi acţiunile unor oameni din Orient au făcut ca opinia Occidentului cu privire la
islam şi musulmani să fie una negativă. Datorită materialelor media şi acuzaţiile care se aduc
faţă de musulmani a apărut un curent numit „islamofobia”. Toată lumea îşi permite să aducă
judecăţi despre islam care sunt ridicate la rangul de sentinţe universal valabile, dar puţini sunt
cei care caută să se documenteze cu privire la islam, apariţia lui şi valorile pe care le
promovează.

A te teme de necunoscut, a-ţi proiecta toată negativitatea asupra „ceiluilalt” a recepta


alteritatea drept o ameninţare şi o posibilă anihilare a propiei identităţi, reprezintă o
tendinţă pshihologică umană naturală, dar această explicaţie nu este suficientă pentru a
justifica discriminările concrete reale la care ajung să fie supuşi semenii noştri, în cazul de
faţă musulmanii.26

Înainte de a trage concluzii bazate pe mărturiile mediei este indicat să cercetăm din
scrierile de specialitate despre islam şi despre modul lui de percepere al realităţilor care îl
înconjoară.
Walter Martin scrie despre faptul că strămoşii arabilor moderni pot fii numiţi semiţi
deoarce ei se trag din seminţia lui Sem. Eber, urmaşul lui Sem are două linii genealogice iar
din una descinde Avraam. 27 Multe triburi arabe se trag din Ismael, primul născut al lui
Avraam. Cuvântul arab face referire la beduini sau nomazi iar termenul desemnează
deşertul. 28

23
Alexander Pierce, Facing Islam-Engaging Muslims, USA, WinePress Publishing, 2012, p. 3
24
Această afirmație este făcută atunci când musulmani au mers să cucerească Spania
25
Nazir M. Gill, The Kingdom of God among Muslims, USA, Xlibris Corporation, Ebook, 2011, p. 40
26
Amr Khaled, Pe urmele lui Muhammed, București, Ed. Golden, 2006, p. 3
27
Walter Martin, Împărăția cultelor eretice, Oradea, Ed. Cartea creștină, 2012, p. 482.
28
Ibidem, p. 483.
10
În dicționarul religiilor găsim că cuvântul islam care provine din a patra formă
verbală a rădăcinii slm: aslma, „a se supune” înseamnă supunere faţă de Allah. Înainte de
Islam, Arabia a fost teritoriul vechiului politeism semitic, al iudaismului arabizant şi al
creştinismului bizantin. Principala divinitate adorată de către locuitori era în formă de piatră,
poate meteoritică. Existenţa spiritelor rele numite jinni, a fost universal recunoscută şi înainte
şi după instaurarea Islamului. Principalele activităţi religioase ereau posturile şi pelerinajele.
Creştinii convertiseră câţiva dintre aceşti arabi, chiar unul dintre convertiţi fiind parte din
familia primei soţii a lui Mohamed. 29 În secolul al-VI-lea Mecca (Makka) era centrul religios
al Arabiei centrale şi un important oraş comercial.30
Întemeietorul Islamului este considerat Mohamed. Născut în 570 d. Hr., în Mecca ,
Arabia Saudită de astăzi, Mohamed se trage din tribul Quraysh şi provine dintr-o familie
săracă. Înainte de naşterea lui se întâmplă decesul tatălui lui iar la vârsta de 6 ani moare mama
lui. La 25 de ani se căsătoreşte cu o văduvă bogată mult mai în vârstă decât el. Viaţa lui
Mohamed este marcată de două perioade: pre-hegirică (fuga), în Mecca din 570 până în 622 şi
post-hegirică, în Medina din 622 şi până la moartea lui în 632. În vremea lui existau peste 360
de zei şi zeiţe care erau venerate la Mecca. Unii istorici musulmani cred că Mohamed încă de
mic detesta inchinarea la idoli. Alături de Khadija, văduva cu care s-a căsătorit, a avut patru
fice şi doi fii dintre care patru au murit la vârste foarte fragede. După moartea soţiei lui se
spune că a mai avut treisprezece soţii sau concubine, cea mai tânără dintre ele fiind Aisha Bint
Abu Bakr având doar 7 ani în ziua căsătoriei. 31
Mohamed a avut o înclinaţie spre meditaţie. În timpul vieţii sale a întâlnit mulţi
creştini preoţi şi evrei. Deseori se întâlnea cu un preot iacobit care îl învăţa multe lucruri
legate de religia evreilor. La vârsta de 12 ani a mers în Siria, unde se spune că a învăţat multe
obiceiuri ale creştinilor. În anul 610 d. Hr. , Mohamed s-a retras într-o peşteră de pe muntele
Hira. Acolo a auzit o voce care îi vorbea. La început s-a întrebat dacă nu cumva aceste voci
sunt duhuri rele care îl tulbură şi chiar s-a gândit să se sinucidă. Soţia lui şi vărul ei Waraqa l-
au convins că era un om prea bun să fie chinuit de demoni. Ei i-au spus că probabil este
chemat să fie profet. Mohamed în acest mod a presupus că îngerul Gabriel îi vorbeşte şi îl
cheamă să fie profet pentru Arabia. Din acel moment, Mohamed a primit revelaţii până la
sfârşitul vieţii. El era analfabet, dar i-a învăţat pe urmaşii lui despre toate aceste revelaţii.32

29
Eliade Culianu, Dicționar al religiilor, trad. Dan Petrescu, București, Ed. Polirom, 2007, p. 259.
30
Ibidem, p. 260 .
31
Pastor Michael, Slujirea și plantarea de biserici în contexte cu restricții, trad. Lavinia Creac, București,
Editura A.G.-SUA, 2009, p. 45.
32
Ibidem, p. 44.
11
În Mecca, Mohamed era un împăciuitor, suspus şi pasiv, însă în Medina a fost un
războinic. În Medina şi-a asumat titlul de profet, iar la doi ani după sosirea lui în cetate a
început jihadul (războiul sfânt). Pe 8 iunie, 632 d. Hr, Mohamed moare în oraşul Medina.
Mormântul lui este vizitat şi azi de către pelerini în timpul Haji-ului anual. Lângă mormântul
lui, mai există un mormânt gol, despre care musulmani spun că îl aşteaptă pe Isus. Aceea
credinţă rămâne încă contradictorie.33 Urmaşul lui care avea să conducă mai departe noua
religie trebuia ales după legătura de sânge, dacă avea o relaţie bună cu Mohamed, statutul
social şi în funcţie de timpul pe care îl avea ca şi urmaş al profetului. 34
Mecca are o importanţă majoră pentru musulmani. Atunci când musulmanii merg la
pelerinaj la Mecca au de-a face cu idei noi. Unii s-au întors în ţara lor influenţaţi de aceste idei
noi şi gata să le practice în mijlocul poporului lor. Acest lucru s-a întâmplat în cazul
fraternităţilor sufi dar şi a grupurilor fundamentaliste.35 Către sfârşitul vieţii lui, Mohamed a
cucerit cetatea Mekka. A mers la Kabba şi a distrus toţi idolii şi toate altarele păgâne cruţând
doar „Piatra neagră”. Aici, Mohamed a declarat Kabba ca un altar de închinare lui Allah. El a
pus bazele pelerinajului la Kabba, înlocuind vechiul pelerinaj arab în acele locuri. 36
Sobhi Malek în cartea Exodul musulmanilor face o scurtă prezentare a caracterului lui
Mohamed. Musulmanii au un respect deosebit pentru Mohamed. În lume, peste o sută de
milioane de oameni poartă numele lui sau o formă a numelui lui. Unii cred că Mohamed a fost
un om perfect şi este demn de crezare în cele mai mici detalii. Coranul arată câteva trăsături
ale lui Mohamed pe care puţini le ştiu. Mohamed nu a făcut nici o dată o minune, înaintea
celor ce îi cereau o minune. El a spus că cea mai mare minune este Coranul (Surat 17:59, 90-
94, 29:50). El a apărat uneori cauza celor săraci şi orfani, chiar făcând anumite reforme cum
ar fi interzicerea obiceiului păgân de a omorî bebeluşi de sex feminin. Uneori, acesta era
deosebit de crud faţă de duşmanii săi. În răzbunarea lui a mers până la exterminarea unor
familii întregi sau chiar triburi. Mohamed a respins orice critică cu privire la acţiunile lui iar
în Surat 46:29, a avut de-a face cu duhurile rele. 37 Coranul indică că însuşi „marele profet” era
supus gândurilor şi influenţelor satanice şi că de aceea el trebuia să caute refugiu în Allah
pentru a scăpa de influenţele celor ce practicau „artele secrete” (Surat 7:199, 200, 113:1-5,
114:1-6).38 Când el a murit se spun că un djinn sub forma unui câine a anunţat moartea lui în

33
Ibidem, p. 46
34
Mahmoud M. Ayoub, The Crisis of Muslims History, London, Oneworld Publications, 2014, p. 19
35
Anne Cooper și El șie A. Maxwell, Ismael fratele meu, tr. Teodora Popescu, Satu Mare, Ed. Tipografia
Leș, 2008 , p. 219
36
Sobhi Malek, Exodul musulmanilor , tr. Elisabeta Chiriță, București, Ed. A. G.-S.U.A, 2009, p. 17
37
Malek, Exodul musulmanilor, p. 17.
38 Ibidem, p. 18
12
Persia. După moartea lui, mulţi dintre urmaşii lui nu erau pe deplin convinşi de afirmaţiile
acestuia, iar unii s-au întors la vechile religii. 39 Profesorul german Hans Kung face o
comparaţie între Isus şi Mohamed prin următoarea remarcă: „Isus nu a folosit sabia, însă
Mohamed a folosit-o”.40

2.1.1. Coranul

Cei care îşi propun să misioneze printre musulmani au responsabilitatea să citească


sau să studieze despre învăţătura Coranului pentru a înţelege gândirea pe care musulmanii o
au cu privire la creştini sau la cei care nu se supun Islamului. Pentru musulmani Coranul este
revelaţia lui Allah pentru toţi oamenii. Coranul prezintă anumite istorioare din Biblie, într-un
mod schimbat. Dacă creştinii cunosc aceste istorioare le pot folosi pentru a-i duce pe
musulmani la scrierile sfinte ale Bibliei, scrieri pe care aceştia pretind că le cred. Coranul a
fost revelat lui Mohamed pe o perioadă de 23 de ani. 41
Multe din revelaţiile lui Mohamed au fost consemnate în scris iar mai târziu au fost
strânse într-o colecţie care s-a numit Coranul (recitarea). Musulmanii cred că Coranul a
existat dintodeauna şi că el nu a fost creat. Originalul divin se numeşte „Maica Scripturii” şi
este scris pe table de aur şi păstrat în cer. Acest punct de vedere ridică întrebări serioase
datorită faptului că musulmanii cred că doar Dumnezeu este etern chiar dacă concepţia lor
despre Coran pare că contrazice teologia lor despre Allah. 42 Coranul, aşa cum se găseşte azi
constă din 114 capitole numite surah care conţin un număr variabil de versuri numite ayat
(„semne”). Capitolele nu au o ordine cronologică sau topică, la început fiind cele mai lungi iar
la sfârşit fiind cele mai scurte. Fiecare sură are un titlu şi cu excepţia uneia, toate încep cu
versul numit Basmallah –În numele lui Allah Atotiertătorul, Atotmilostivul. Cartea este scrisă
în proză rimată şi conţine o puternică imagistică. Cele două mari teme ale Coranului sunt
monoteismul şi puterea lui Allah. 43 Coranul prezintă anumite episoade din Biblie însă
reinterpretate şi chiar schimbate ( izgonirea Satanei din cer din pricina refuzului de a se
închina lui Adam, Isus a fost răpit la cer înainte de crucificare, etc)44
Tradiţia spune că Mohamed a primit această carte atunci când acesta era în transă.
Profetul a trecut prin experienţe traumatizante (pierderea conştiinţe şi transpiraţie abundentă)

39 Ibidem, p. 19
40 James, A. Beverley, Christ and Islam-Understanding the Faith of the Muslims, Missouri, College Press
Publishing Company, 2006, p. 40
41 Neal Robinson, Christ in Islam and Christianity, Albany, State University of New York Press Albany,
1991, p. 1
42 Malek, Exodul musulmanilor, p. 21-23
43 Eliade Culianu, op. cit., p. 262, 263.
44
Ibidem, p. 263.
13
atunci când a primit această revelaţie. Când se trezea din aceste crize aducea o nouă
„revelaţie”. Musulmanii cred că Mohamed a primit Coranul într-un mod mecanic, acesta
neadăugând nimic. Mohamed nu a scris revelaţiile sale ci adepţii lui. Unii au scris pe frunze,
alţii pe piei, sau oase de animale şi astfel au apărut mai mult variante. Otman, în 644
porunceşte ca toate vesiunile cu excepţia uneia singure să se distrugă. Varianta rămasă este
cea care se foloseşte acum.
În Coran se găsesc diferite povestiri din Biblie, unele incomplete sau schimbate. Mai
departe voi prezenta câteva posibile răspunsuri pentru acest aspect. Potrivit Enciclopediei
islamice ideile creştine şi cărţile apocrife erau cunoscute în întreaga Asie în momentul naşterii
lui Mohamed. Când avea 12 ani Mohamed a mers în Siria unde a cunoscut un călugăr pe
nume Bohayra. Waraqua, vărul soţiei lui Mohamed era creştin şi traducea pasaje din Noul
Testament atunci când acesta a primit prima sa revelaţie. Mohamed a avut o relaţie apropiată
cu Waraqua dar şi cu alţi evrei sau creştini. 45
Mohamed s-a inspirat din scrierile biblice, din scrierile creştine apocrife şi
extrabiblice („şapte tineri dorm într-o peşteră timp de 309 ani”-Surat 18:8-26), scrierile
rabinice evreieşti („Avraam este salvat din focul în care-l aruncase Nimrod”-Surat 21:52-72,
preluat din Midrash Rabbah), credinţele şi practicile arabe păgâne (pelerinajul la Mecca şi
închinarea la Kabba-Surat 5:97), povestiri persane şi indiene antice (înălţarea lui în cel de-al
şaptelea cer, tradiţiile persane antice referitoare la înălţarea preotului person Arta Viraf
Namak). 46
Pe lângă Coran există şi Hadith-ul (Tradiţile) care reprezintă învăţăturile lui Mohamed. În
Hadith se scriu în detaliu aspecte din viaţa de zi cu zi a profetului.
Don Richiardson în cartea Secretele Coranului face o prezentare a Coranului. După
atacurile din 11 septembrie, Coranul s-a vândut ca pâinea caldă în Occident. Musulmanii cred
că occidentalii le cumpără cartea pentru a se converti la Islam, însă adevărul este că
occidentali doresc să vadă ce îi determină pe terorişti să ucidă pentru cauza lui Allah. Oare
Coranul este într-adevăr o carte a păcii aşa cum spun musulmanii liberali?
George W. Bush a declarat că Osama Bin Laden şi urmaşii lui au „deturnat” o mare
religie, urmărind să o folosească pentru obiectivele lor personale, bolnăvicioase. 47 În unele
ţări, ziua de vineri este o zi în care occidentalii care lucrează la ambasadă sunt sfătuiţi să
rămână în casă pentrucă după o predică acidă din Coran, musulmanii merg pe stradă şi atacă

45
Malek, Exodul musulmanilor, p. 26.
46
Ibidem, p. 27.
47
Don Richardson, Secretele Coranului, tr. Raluca Mirăuță, Oradea, Casa cărții, 2014, p. 23
14
occidentalii. Pacea promovată de Coran este o pace impusă în termenii Coranului. 48 Dacă
condiţiile impuse de el nu sunt respectate, Coranul incită la război împotriva infidelilor. Ceea
ce ei numesc pace nu este acelaşi lucru cu ceea ce occidentalii înţeleg prin pace. Musulmanii
radicali îşi găsesc în Coran argumentele luptei împotriva evreilor, creştinilor şi oricărei
persoanei care nu acceptă Islamul. Jihadul este îndatorirea oricărui musulman. Majoritatea
musulmanilor nu au citit Coranul în limba lor maternă, mulţi recitând în arabă anumite părţi
din el. În Coran se pot identifica 109 versete care incită la război.
Unii apologeţi interpretează aceste versete ca fiind spuse doar în anumite contexte
prin care Mohamed trecea. Conform cuvintelor lui Mohamed, orice cititor care înţelege
limpede intenţia Profetului poate vedea faptul că versetele războinice îi motivează pe
musulmani să impună convertirea ne-musulmanilor chiar şi prin violenţă, dacă este cazul. În
timpul lui Mohamed cei care refuzau convertirea erau luaţi ca şi robi, iar dacă islamul domnea
politic, aceştiau trebuiau să plătească taxe.49
O altă caracteristică a Coranului este „abrogarea”. Islamul îi permite lui Allah să facă
o afirmaţie pozitivă, apoi să o abroge printr-una negativă”. 50
Mai departe voi enumera din cartea Secretele Coranului câteva din versetele războinice:

Coran 4:47 „O voi cei cărora vi s-a dăruit Cartea! Credeţi în ceea ce am pogorât Noi,
întărind ceea ce voi aveaţi deja, înainte ca Noi să mutilăm chipuri şi să le întoarcem pe
dosurile lor (să vă sucim gâturile) sau să-i blestemăm”

La început Mohamed a crezut că evreii şi creştinii îl vor primi cu braţele deschise, ca


pe un adevărat mesager. În clipa în care acesta a fost respins, mânia lui s-a dezlănţuit
împotriva lor. Mohamed îi avertizează pe creştini prin versetul de mai sus.

Coran 9:5 Iar când se vor încheia lunile cele sfinte (luna numită Ramadan, celebrată
an de an), atunci omorâţi-i pe idolatri, oriunde îi aflaţi. Prindeţi-i, impresuraţi-i şi întindeţi-
le orice cursă! Însă dacă ei, se căiesc (se convertesc, traducerea lui Rodweel, engleză),
împlinesc Rugăciunea (As-Salat) şi achită Dania (As-Zakat), atunci daţi-le drumul.

În pasajul următor Mohamed a poruncit lupta fără a da vreo referire la ideea de


autoapărare susţinută de apologeţii moderni musulmani.
Coran 8:12-13 „Loviţi-i deci, peste gâturi şi loviţi-i peste toate vârfurile degetelor! Aceasta
pentru că ei s-au împotrivit lui Allah şi Trimisului Său.51. Unii traducători musulmani ca şi
48
Ibidem. , p. 24
49
Ibidem., pp. 25-30
50
Ibidem, p. 59
15
M.M. Ali încearcă să văruiască acest verset prin traducerea: bateţi-i peste gât şi peste toate
vârfurile picioarelor. Tinând cont că pe aceea vreme sabia era principalul instrument în luptă
oare cum ar fii arătat această scenă?! Unii apologeţi spun că acest verset a fost scris pentru
lupta de la Badr. Această ipoteză are o singură problemă: acest verset, conform cercetătorilor
a fost scris după lupta de la Badr! E ciudat ca un lider de război să dea instrucţiuni la sfârşitul
luptei.52
Având o idee despre învăţăturile Coranului putem înţelege anumite fapte şi atitudini
pe care musulmanii le manifestă faţă de cei care sunt de altă religie. Pentru cei care doresc să
prezinte superioritatea Scripturii faţă de Coran şi falsitatea celei din urmă va fi necesară
cunoaşterea elementelor care produc discrepanţă între cele două cărţi iar pe lângă această
lucrare, Duhul Sfânt şi convingerea Lui fără de care nu putem vorbi despre misiune printre
musulmani.

2.1.2. Cei 5 stâlpi ai islamului

Julies Ries vede Islamul ca fiind o religie, o cultură şi o comunitate. Islamul poate
îmbrăca diferite forme: există un islam de tip arab, unul de tip iranian, unul indian, unul
egiptean, etc. În fiecare dintre aceste forme se pot găsi practici religioase conform celor 5
stâlpi ai Islamului53. Islamul stă pe 5 piloni care se găsesc oriunde un musulman îşi pleacă
capul înaintea lui Allah. Mai departe voi prezenta cei 5 stâlpi ai islamului şi caracteristicile
lor.
Primul stâlp al islamului este mărturisirea de credinţă (Shadada)
Crezul este mărturia pe care fiecare musulman o aduce atunci când se face chemarea la
rugăciune. El este declaraţia de credinţă făcută de un musulman dar şi modul prin care un
non-musulman devine musulman.54 Crezul este următorul: „Mărturisesc că nu este alt
Dumnezeu afară de Allah şi că Mohamed este apostolul Lui”. El trebuie repetat de câteva ori
pe zi, la fiecare chemare la rugăciune. 55
Cel de-al doilea stâlp de bază al Islamului este reprezentat de cele 5 rugăciuni
obligatorii (Salat). Aceste rugăciuni sunt stabilite la același moment al zilei, în funcție de
răsăritul soarelui și se fac într-o anumită formă rostindu-se cuvinte prescrise. Momentele
rugăciuni sunt arătate de poziţia soarelui astfel: în zori (Fajr), imediat după prânz (Zuhr),
după-amiaza târziu (Asr), imediat după apusul soarelui (Maghrib) şi înainte de miezul nopţii
51
Ibidem, p. 56.
52
Ibidem, p. 60 .
53
Julien Ries, Sacrul în istoria religioasă a omenirii, trad. Roxana Utale, Iași, Ed. Polirom, 2000, p. 182
54
Malek, Exodul musulmanilor, p. 74.
55
Ibidem, p. 75
16
(Isha). Rugăciunile pot fi făcute acasă, în moschee sau în orice loc public. În general femeile
fac rugăciunile acasă. Locul trebuie să fie un loc curat nu un loc necurat cum ar fi toaleta. Se
pune jos un covoraş special iar direcţia trebuie să fie întodeauna Mecca. Rugăciunile de la
moschee sunt conduse de către un Imam. Înainte de rugăciune musulmanii trebuie să se
spele. Acolo unde nu există apă se poate face cu nisip. Rugăciunea este alcătuită dintr-un
model fix de poziţii: în picioare, plecăciune, îngenuchere, proştenare şi şezut. Înainte de
fiecare rugăciune se face o chemare la rugăciune. Aceasta a fost iniţiată în Medina. Bilal a
fost primul sclav eliberat care a chemat oameni la rugăciune. 56
Al treilea stâlp al islamului este dărnicia ( Zakat) . Mohamed întăreşte această dărnicie
ca fiind o îndatorire religioasă. Fiecare musulman trebuie să dăruiască 2,5% din economii,
bani, aur, argint. Banii pot fi folosiţi de asemenea pentru călătorii, pentru răniţii din războiul
sfînt, sau pentru familiile acestora. Uneori din aceste dărnicii musulmanii construiesc
spitale. 57
Cel de al patrulea stâlp al islamului este postul (Ramadan). Aceasta este a noua lună a
calendarului islamic. Postul durează de la răsăritul soarelui până la apusul acestuia. Toţi
bărbaţii trebuie să se abţină de la mâncare şi băutură şi de la relaţii intime, iar femeile nu au
voie să folosească machiaj sau parfum. Musulmanii încep să postească încă de la vârsta
pubertăţii.58 Călătorii şi femeile aflate la perioda ciclului menstrual pot suspenda postul
Ramadanului. În această perioadă musulmanii se vizitează unii pe alţii iar seara se fac
rugăciuni. Aceasta este luna în care Coranul a fost revelat prima dată. În a douăzeci şi şaptea
zi a postului, musulmanii sărbătoresc o noapte specială numită „Noaptea puterii”. Postul se
încheie în prima zi a celei de-a zecea lună. 59
Ultimul stâlp al islamului este reprezentat de pelerinajul la Mecca (Haji), descris în
Sura 22:26-38. Musulmanii consideră că piatra Kaba a fost construită de Adam. Mai departe,
aceasta a fost reconstruită de Avraam şi a fost cunoscută ca fiind casa lui. Kaba a reprezentat
un loc de închinare pentru arabi înainte de Mohamed. În interiorul Kabei se găseşte „piatra
neagră”, aceasta fiind o „rocă meteorită”. Se crede că în timpul lui Adam, aceasta a fost albă
dar se presupune că fărădelegile oamenilor i-au dat culoarea actuală. Pelerinajul60 are loc în
primele 12 zile din cea de a 12 lună a anului. Pelerinul trebuie să fie pregătit , să fie purificat

56
Phil Parshal, Evanghelizarea musulmanilor, tr. Lavinia Creac, Oradea, Life publisher, 2008, pp. 122-124
57
Ibidem, p. 130.
58
Ibidem, p. 132.
59
Ibidem, p. 133.
60
Pelerinajul este format din nouă părți: Umra (înconjurarea clădirii și sărutarea Pietrei Negre, Tawaf și
ceremonia numită Say, se aleargă de șapte ori între două dealuri) și ce-a dea doua parte (ziua șapte-ziua
doisprezece). Pelerinii încep călătoria de la Mecca la Arafa, aproximativ 20 km. Ei se opresc la Mina și apoi
continuă drumul spre Arafa. Un bărbat care a făcut pelerinajul (haji) va fii cunoscut sub numele de hajji.
17
spălat iar bărbaţii să poarte o haină albă numită Ihrma. Femeile pot merge doar însoţite de soţi
lor sau de păzitorii lor.61
Pentru musulmani, islamul este religia care îi ghidează în ţinerea poruncilor lui Allah,
însă nu asigură mântuirea. Pentru ei relaţia omului cu Dumnezeu nu a fost ruptă, deci nu este
nevoie de nici un mijlocitor. Allah salvează pe cine doreşte iar într-un final fiecare musulman
62
va trece prin iad conform Sura 19:71, 72. Păcatul este ceva relativ. În realitate Allah, nu
este demn de crezare totală. Abu Bakr, primul calif a spus că nu se simte în siguranţă cu Allah
nici dacă ar fi cu un picior deja în rai.63

2.1.3. Răspândirea islamului

Până la moartea lui Mohamed islamul se răspundise în toată Peninsula Arabă, dar
exista viziunea ca această nouă credinţă să ajungă dincolo de hotarele arabe. Islamul s-a
adaptat la cultura locală şi acolo unde a ajuns a integrat practicile religiei pe care a
întâmpinat-o. Primii predicatori ai islamului nu au impus cu stricteţe islamul arab asupra
populaţiei din acea regiune. Un exemplu, în acest sens poate fi contextul religie hinduse.
Islamul a contextualizat sărbătoarea păgână Diwali, sărbătoare în care hinduşii aprindeau
candele şi lumânări. Această sărbătoare are corespondentul sărbătorii Shab-e Barat, unde se
aprind lumânări şi se dau dulciuri. Musulmanii spun că profetul şi-a pierdut un dinte şi nu a
putut mâncă bucate tari, dulciurile fiind ceea ce putea să mănânce. 64
Marea însărcinare în Islam este Dawa islamică sau invitaţia de a-l urma pe Allah
65
(Sura 46:25). Toţi trebuie să se supună lui Allah. Această supunere trebuie realizată prin
orice mijloace. Islamul a ajuns în subcontinentul indian în ţări precum Bangladesh, în secolul
al- XIII-lea. Locuitorii acestei ţări erau budişti şi hinduşi. 66
Acolo unde a ajuns islamul s-a produs şi stăpânirea teritorială. Uneori expansiunea
lui a fost însoţită de violenţe şi presiuni economice. Până la moartea sa Mohamed şi urmaşii
lui au avut peste şaptezeci şi şase de campanii militare împotriva triburilor, cetăţenilor
învecinate şi a caravanelor care treceau prin zonă. Unele din aceste campanii aveau scopul de
a lua prăzi altele aveau scopul convertirii la islam. 67

61
Ibidem, pp. 134, 135
62
Daniel Scott și Michael Abdulhaq, Share the Gospel with Muslims, India, Ibrahim Ministries, International,
2009, p. 47.
63
Ibidem, p. 48
64
Malek, Exodul musulmanilor, p. 47
65
Ibidem, p. 52
66
Ibidem, p. 53
67
Ibidem, p. 16
18
Anne Cooper în cartea Ismael, fratele meu scrie că azi islamul este religia majoritară
în patruzeci şi patru de ţări având peste un miliard de urmaşi. Islamul împarte lumea în două:
islam, Casa Islamului şi dar al-harb, Casa Războiului sau acea parte a lumii care trebuie să
ajungă sub stăpânirea lui Allah. Unde avem un conducător musulman şi statul lui practică
legea Sharia este Casa Islamului. 68 În 1973 se înfiinţează Consiliul Islamic European. Acesta
coordonează centrele şi organizaţiile islamice din Europa. Sediul se află la Londra, însă are
filiale în orice ţară. Ceea ce urmăreşte acest centru este răspundirea islamului pe tot
continentul prin: moschei, centre culturale, educaţia islamică, cooperarea cu alte state
musulmane şi promovarea activităţilor lor pe teritoriul continentului. 69 Cu sute de ani în urmă,
ceea ce a oprit pătrunderea islamului în estul Europei a fost Imperiul Bizantin format de greci
şi aşezările romane. 70

68
Anne Cooper și El șie A. Maxwell, Ismael fratele meu , pp. 278-281
69
Ibidem, p. 282
70
S. A. Nigoisan, Islam, Its History, Teaching and Practices, Indiana, USA, Indiana University Press, 2004,
p. 25
19
3. RELAŢIA ISLAM-CREŞTINISM
3.1. SCURT ISTORIC AL RELAŢIEI DINTRE CREŞTINISM ȘI ISLAM

Atât creştinismul cât şi islamul îşi au rădăcinile în Orientul Mijlociu. Islamul s-a
răspândit în Asia şi Africa, iar creştinismul în Europa şi America. De-a lungul timpului relaţia
dintre cele două comunităţi a fost una greoaie iar comunicarea de cele mai multe ori lipsită de
înţelegere. În ultimii 200 de ani datorită imigraţiei, schimburilor comerciaiale, cele două
comunităţi s-au interesectat tot mai mult.71
La început Mohamed a încurajat pe necredincioşi să adere la islam. În Surat 2:256
spune: „Nu este silire la credinţă”. Totuşi mai târziu vedem că atitudinea lui Mohamed cu
privire la creştini se schimbă, poate datorită refuzului acestora de a adera la noua religie.
(Surat 9:5 –Omorâţi-i pe idolatri oriunde îi aflaţi.). Evreii şi creştinii erau văzuţi ca fiind
„oamenii cărţii”. Uneori au fost consideraţi duşmani sau mincinoşi (Surat 5:14), de aceea
musulmanii erau îndemnaţi să nu se împrietenească nici cu evreii şi nici cu creştinii (Surat
5:51).
În jurul anului 637, se face un pact (pactul lui Omar) prin care creştinii aflaţi sub
califatul lui Omar I să nu îşi repare bisericile, să nu predice prea tare în prezenţa unui
musulman, să nu îşi pună cruci pe clădirile bisericilor şi să adăpostească orice călător
musulman. Încălcarea vreunei prevederi dintre cele de mai sus însemna pierderea protecţiei şi
chiar persecuţia. 72 O altă cerinţă pentru creştini era să nu adopte nici un aspect cultural al
musulmanilor. Intrarea lor în moschee era interzisă. În cazul în care un creştin intra într-o
moschee, trebuia să se convertească sau să moară.73 În unele cazuri creştinii şi evrei au trăit
bine în preajma musulmanilor. Creştinii nu aveau voie să poarte Biblia cu ei, iar atunci când
îşi construiau case trebuiau să fie mai mici decât casele musulmanilor. Aceste reguli
demonstrau faptul că creştinii erau priviţi ca oameni de clasa a-II-a. 74
Jean Paul Roux, în cartea Istoria războiului dintre islam şi creştinătate 622-2007,
prezintă relaţia dintre Mohamed şi evrei. Evreii nu rupeau relaţiile cu cei care nu se
converteau la iudaism iar nemulţumirea lor era că semiţii prin Mohamed încercau să
îmbogăţească legile lor cu alte revelaţii. Din acel moment Coranul acuză pe evrei că ignoră
faptul că Dumnezeu le vorbeşte prin revelaţiile lui (Surat 2:58) iar mai apoi că aceştia falsifică
mesajul pe care l-au primit cu Biblia (Surat 2:78). Ruptura dintre două religii „avramice” s-a

71
Hugh Goddard, A History of Christian Muslim Relations, Chicago, New Amsterdam Books, 2000, p. 2.
72
Walter Martin, Împărăția cultelor eretice, p. 486.
73
Ibidem, p. 487
74
Ibidem, p. 46
20
produs la 9 luni după Hegira, a doua zi după lupta din Badr. Atunci direcţia rugăciunii s-a
schimbat dinspre Ierusalim, înspre Mecca iar evreii au început să fie izgoniţi de la Medina.
Singura comunitate mare de creştini era la Nadjran. Conform trimiterilor din Coran la
evangheliile apocrife, impresia musulmanilor despre creştini era că aceştia ar fi neinstruiţi în
chestiunile religioase. În Nadjran exista o biserica Monofizită. Comunităţile creştine au
supravieţuit prin plata unui tribut statului musulman. 75

3.2. ISTORIA CRUCIADELOR ŞI EFECTUL ACESTORA ÎN RELAŢIA CREŞTINISM-ISLAM


Vă las pacea, vă dau pacea mea ,( Ioan XIV, 27)
Toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pierii, (Matei XXVI, 52)
Porniţi la război şi luptaţi cu toată fiinţa voastră, (Coranul, IX, 41)
Cei care au murit pentru calea lui Allah (…) vor ajunge în paradis. (Coranul, XLVII, 4-6)
Pentru a fi legitimă, apărarea trebuie organizată în aşa fel încât să cauzeze cât mai
puţine pagube şi mai ales să cruţe, pe cât se poate viaţa adversarului. (Ioan-Paul al II-lea.)76

3.2.1. Contextul în care s-a format posibilitatea unui „război sfânt”

Thomas Asbridge în cartea Cruciadele explică gândirea care a stat la baza cruciadelor.
Înainte de prima cruciadă, majoritatea cavalerilor latini priveau la actele de vărsare de sânge
ca fiind păcate prin natura lor. Totuşi în gândirea lor era admis faptul că anumite forme de
luptă erau justificate mai uşor decât altele în ochii lui Dumnezeu. De asemenea una dintre idei
era că papalitatea avea dreptul de a autoriza violenţa. Noul Testament dă îndemnuri creştinilor
de a iubi şi de a refuza violenţa, iar Vechiul Testament prin porunca „să nu ucizi” arată faptul
că Dumnezeu interzice crima. Pe parcursul primului mileniu, creştinii au început să se întrebe
dacă Scriptura condamnă într-un mod definitiv războiul. Vechiul Testament părea să îngăduie
războiul evreilor în condiţii de supravieţuire, iar în circumstanţele corecte chiar şi războiul
vindecativ sau agresiv ere permis. Cuvântul „cruciadă” la început avea sensul de călătorie sau
pelerinaj însă în jurul sec. al-XII-lea a primit sensul de „persoană care poartă semnul crucii”.
Episcopul nord-african Augustin de Hippona (354-430), încearcă să aducă lumină
gândirii teologice cu privire la război. Opera lui a fost baza pe care s-a construit ideea de
cruciadă. El susţinea că un război putea fi atât legal cât şi justificabil dacă era purtat în
anumite condiţii stricte. Ideile lui au fost sintetizate la trei argumente esenţiale pentru un
război drept: proclamarea acestuia de către „o autoritate legitimă” ( un rege sau un episcop),
„o cauză dreaptă” (apărarea unui atac inamic), „o intenţie dreaptă” (cât mai puţină violenţă

75
Jean-Paul Roux, Istoria războiului dintre islam și creștinătate 622-2007, pp. 32-34
76
Ibidem, p. 1
21
posibilă). În concluzie s-a crezut că un război sfânt creştin, de pildă o cruciadă era sprijinit
activ de Dumnezeu şi era capabil să aducă beneficii spirituale celor care erau parte la el.
Aceste 3 principii augustiniene au sprijinit filozofia cruciadelor însă nu au fost suficiente
pentru a susţine sanctificarea războiului. Papa Grigore al VII-lea a adus ideea că întreaga
societate laică avea o obligaţie esenţială: toţi trebuiau să apere biserica Biserica latină ca şi
„soldaţi ai lui Hristos” într-un război propriu-zis. 77
În 1074, acesta a încercat să pornească un „război sfânt” în estul Mediteranei
împotriva musulmanilor care persecutau pe creştinii greci ortodocşi. Latinii care luptau în
această luptă aveau o „răsplată cerească”. Întregul proiect s-a prăbuşit datorită recrutărilor
foarte slabe. Grigore al-VII-lea a dus teologia latină în favoarea unui război sfânt. El a afirmat
faptul că papa avea dreptul evident de a convoca armatele să lupte pentru Dumnezeu şi pentru
Biserica latină. El a dezvoltat conceptul de violenţă sanctificată într-un cadru penitenţial.
Aceasta idee avea să stea la baza esenţei cruciadelor. Ideile lui au fost continuate şi puse în
practică de către Urban al-II-lea, cel care a început cruciadele.78

3.2.2. Începutul cruciadelor şi desfăşurarea lor

Biserica Catolică a pornit numeroase campanii militare împotriva Orientului cu scopul


recuceririi Ierusalimului (1095-1291). Locurile sfinte din Ierusalim erau distruse de către
musulmani. Distrugerea Bisericii sfântului mormânt de către califul Fatimid în 1009 a
provocat biserica la acţiune.
Urban al-II-lea a fost fiul unor nobili francezi nordici, fiind călugăr şi cleric la Cluny.
Acesta devine papă în 1088 într-o perioadă în care papalitatea era la un pas de prăbuşire.
Printr-o diplomaţie sensibilă şi prin puţină reformă în 6 ani, acesta câştigă tot mai multă
influenţă în sânul Bisericii. Împăratul creştin grec Alexios I Comnenul cere ajutorul lui Urban
în conflictele pe care le avea cu turcii. Alexios dorea o mica armată de militari franci, fără să
bănuiască avalanşa de oameni care urma în următorii ani. Răspunsul lui Urban a fost foarte
prompt şi acesta se vede în Predica de la Clermont. În această predică el argumentează
necesitatea intervenţiei din Apus prin două argumente: protejarea frontierelor creştinităţii din
Bizant şi ajutarea creştinilor greci, contopirea spiritului de pelerinaj cu cel de război. Urban
ridică spiritul de război accetuând răutatea musulmanilor care persecutau într-un mod brutal
pe „fraţii din răsărit”. El spunea despre suferinţa creştinilor din Levant sub dominaţia
musulmană. Este greu de spus dacă acuzaţiile lui chiar adevereau realitatea din Orientul

77
Thomas Asbridge, Cruciadele-Istoria războiului pentru eliberarea Pământului sacru, trad. Cornelia
Dumitru și Miruna Andriescu, București, Ed. Polirom, 2013, pp. 25-27.
78
Ibidem, p. 41
22
Mijlociu sau dacă Urban îşi susţinea propia propagandă.79 Pe fondul acestor acuzaţii şi
motivaţii a venit şi latura prin care creştinii din Occident trăiau într-o vinovăţie interioară din
pricina păcatului iar participarea lor la pelerinaj şi apărarea Ierusalimului le asigura iertarea
garantată şi răsplătiri cereşti. 80
În 1095 Papa Urban al-II-lea trimite o expediţie religioasă războinică să revendice
Ierusalimul pentru creştinătate. Participanţilor li s-a promis că vor lua pământ în Palestina.
Datorită foametei care exista în Europa mulţi au răspuns chemării. Primele cruciade au avut
success şi s-au finalizat cu patru Regate în jurul mării Mediteraneene, inclusiv Ierusalimul. În
scurt timp cruciadele au deviat scopului iniţial. În 1099, în timpul cuceririi Ierusalimului
armata cruciaţilor a masacrat 70 000 de evrei şi musulmani (barbaţi, femei şi copii laolaltă).
Următoarele cruciade au suferit înfrângeri. A patra crudiadă din 1202 a fost un eşec complet
pentru creştini. Papa Inocent al II-lea a chemat armatele creştine să invadeze Ţara Sfântă prin
Egipt. Veneţia a fost folosită ca şi rampă de lansare pe mare. În 1204, cruciaţii au asediat
Constantinopolul, oraş oriental orthodox ocupându-l pentru 60 de ani şi cauzând distrugeri
enorme. Ultimul regat al cruciaţilor a fost Acra, care a căzut în 1291.
Aceste evenimente reprezintă una dintre cauzele majore pentru care creştinii şi
musulmanii au o relaţie foarte rece.81 Cruciadele au slăbit relaţiile dintre catolici şi ortodoxi.
Unii creştini consideră cruciadele ca fiind contraatacuri la numeroase ostilităţi musulmane de-
a lungul secolelor. Musulmanii se consideră victime ale unui plan de exploatare a Orientului
Mijlociu, care a culminat cu coloniasmul European din secolul XIX. 82
Dincolo de studiul cruciadelor şi motivaţiile care au stat la baza acţiunilor bisericii sau
a persecuţiilor, pe care musulmanii le-au avut faţă de comunităţile creştine răsăritene şi a
locurilor sfinte, cred că acum este important să înţelegem efectul pe care acestea le-au avut în
dialogul dintre cele două mari comunităţi.
Cruciadele au dat naştere unor sentimente profunde şi irevocabile de antipatie
reciprocă făcând ca aceste două culturi să fie angrenate într-un război continuu. Pentru
musulmani, amintirea suferinţelor provocate de creştini sunt încă vii. Aceste războaie au
arătat puterea ideologiei şi a credinţei de a produce mişcări fervente ale maselor şi de a
declanşa conflicte violente. Aceste războaie trebuie lăsate în trecut iar lupta pentru Ţara

79
Ibidem, pp. 37,38.
80
Ibidem, p. 39
81
Michael Rank, De la Mohamed la Burj Khalifa, Un curs intensiv de 2000 de ani de istorie a Orientului
Mijlociu, tr. Elena Ceban, Babelecube INC, 2014, pp. 29-31.
82
Ibidem, p. 32
23
Sfântă ar trebui să fie la nivelul trecutului fără a trezi din nou acţiunilor celor două
comunităţi.83
În finalul acestui capitol care parcă aduce o dungă de tristeţe, doresc să prezint o
lucrare care a avut loc între anii 1995-1999. Această lucrare s-a numit Drumul reconcilierii.
Câteva sute de creştini din toată lumea au mers pe drumul pe care au mers armatele catolice în
timpul cruciadelor. Aceştia s-au rugat şi au cerut iertare rudelor celor care au murit în timpul
cruciadelor. S-au rugat ca Dumnezeu să nimicească aceast zid care încă îi ţine pe musulmani
departe de Hristos. Această iniţiativă a fost bine primită în Turcia, Siria, Liban şi Ierusalim.
Unii au exclamat: „În sfârşit creştinii au venit să-şi ceară iertare”. Această iniţiativă a fost una
dintre cele mai bune initiative creştine pentru reconcilierea relaţiei cu musulmanii.84

3.3. OPINIILE MUSULMANILOR DESPRE CREDINŢA CREŞTINĂ

Pe lângă anumite elemente din creştinism şi iudaism, islamul s-a inspirat şi din cărţile
apocrife. De aceea unii, numesc islamul o „erezie creştină”. Islamul este atât de aproape de
85
adevăr încât să îi întoarcă pe musulmani împotriva adevărului. Musulmanii identifică pe
creştini ca fiind ceea ce văd la televizor. Ei cred că creştinii sunt imorali, alcoolici şi
acţionează ca şi Ayatollah Khomeini. 86
Ceea ce musulmanii au fost învăţaţi despre credinţa creştinilor sunt lucruri care uimesc
chiar şi pe creştini. O scurtă trecere în revistă a concepţiilor pe care musulmanii le au cu
privire la credinţa creştină ne va ajuta în dialogul cu ei. Lipsa lor de documentare şi lipsa lor
de cunoaştere a Bibliei i-a condus la o gândire greşită faţă de creştini şi credinţa lor.
Pentru musulmani, mântuirea nu se obţine prin jertfa lui Dumnezeu dată pentru
păcatele omenirii. Musulmanii neagă doctrina păcatului originar. Pentru ei, Adam, în urma
neascultării a fost izgnit din cer dar relaţia lui Dumnezeu nu s-a rupt ci el din nou a putut să se
supună lui Dumnezeu. Musulmanii cred că păcatul lui Adam nu a avut nici un efect peste
urmaşii lui. Ca şi Adam, urmaşii lui întodeauna au avut puterea să se supună lui Dumnezeu
atâta vreme cât aceştia ştiau ce le cere Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu a trimis profeţi prin
care El să conducă pe credincioşi în legea lui Dumnezeu. Badru Keteregga crede că omul se
naşte pur şi fără păcat.87 Islamul nu crede în păcatul originar şi vede pe Adam ca şi cel care a

83
Thomas Asbridge, Cruciadele, p. 470
84
F. J. Farrokh, Jailbreak-A Christian s Guide to Prayng for Muslim World, United States of America,
Author House, 2005, p. 91.
85
C. Gordon Olson, What in the World is God doing?, The Essentials of GlobalMissions, USA, Global
Gospel Publishers, 2003, p. 294.
86
Ibidem, p. 296.
87
Greg Livingston, Planting Churches în Muslim Cities, p. 255
24
făcut o simplă alegere greşită.88 Uneori, apologeţii musulmani ca şi Ahmed Deedat au vorbit
foarte ofensator la adresa Bibliei şi la adresa credinţei creştine. În broşurile lui, răspândite
peste tot în lume, el numește eforturile lui în zadar „dacă nici măcar un ucenic de al lui Isus
nu va fi adus pe calea adevărului din minciunile inventate de creştini”. Scrierile lui sunt pline
de sarcasm şi acuze. Activitatea lui a fost un răspuns la „atacurile” misionarilor creştini. 89

3.3.1. Concepţia islamică despre coruperea textului Sfintei Scripturi

Una dintre cele mai dese afirmaţii pe care musulmanii le fac atunci când un creştin
face referire la Biblie este faptul că aceasta a fost coruptă la un moment dat în istorie. Din acel
moment orice alt cuvânt pe care creştinul l-ar putea spune musulmanului, în urechea
musulmanului devine ceva vag, nerelevant pentru el. Această ceritutinde este adânc fixată în
mintea musulmanilor de-a lungul timpului. Întrebarea logică este: Cine a schimbat-o şi de ce?
Când s-a întâmplat un asemenea lucru? Ei bine, la aceste întrebări banale, musulmanii rămân
fără nici un răspuns clar. Ei ştiu doar ca a fost schimbată, însă nu ştiu nici când, nici de ce şi
nici cum.
Conform religiei lor, musulmanii nu au voie să repingă nici o revelaţie a lui Allah. În
Coran musulmanii sunt îndrumaţi să consulte revelaţiile creştinilor pentru a confirma
revelaţiile lui Mohamed (Sura 10:94). Conform Sura 4:136, musulmanii trebuie să accepte
toate revelaţiile lui Allah. Problema musulmanilor vine că atunci când citesc Biblia găsesc
despre divinitatea lui Isus, acesta fiind Fiul lui Dumnezeu care moare pe cruce, lucruri care
contrazic învăţăturile Coranului. 90 Musulmanii susţin că Biblia a fost cuvântul lui Dumnezeu
în timpul lui Mohamed dar apoi creştinii şi iudei au schimbat textul. Acolo unde Biblia
contrazice Coranul, se presupune că a avut loc o schimbare.
În Noul Testament, acolo unde se vorbeşte despre Isus ca fiind Fiul lui Dumnezeu, sau
versete care conţin doctrina trinităţii, acolo au avut loc schimbări. Noul Testament original nu
conţinea asemenea doctrine, ci în original Isus a fost doar un profet al lui Dumnezeu, nimic
mai mult. Acum Noul Testament este văzut ca fiind modificat, creştinii punând în gura lui
Isus anumite cuvinte pe care El nu le-a spus. Originalul a fost pierdut iar Matei, Marcu, Luca
şi Ioan au încercat să reconstruiască ceea ce a fost pierdut însă au finalizat cu documente care
se contrazic reciproc. 91

88
Ibidem, p. 256
89
Kate Zebiri, Muslims and Christians, England, Onewirld Publications, 2014, p. 12
90
Ron Rhodes, Reasoning from the Scriptures with Muslims , p. 203,
91
Ibidem, p. 206.
25
După atacul evangheliilor sinoptice, musulmanii preiau evanghelia apocrifă a lui
Barnaba ca fiind cea mai clară evanghelie. Evanghelia lui Barnaba a fost o carte apocrifă de
origine gnostică care contrazice doctrina divinităţii lui Isus Hristos. Cu certitudine Barnaba nu
a fost autorul acestei evanghelii. În 1709 s-a descoperit un manuscris care purta titlul
„Evanghelia lui Barnaba”92. Cercetătorii spun că un evreu care s-a convertit la islam a fost cel
care a scris această „evanghelie” 93. Această evanghelie pare că se aliniează puţin cu doctrina
islamului. Evanghelia lui Barnaba învaţă că Biblia a fost coruptă (cap. 44).94 În această carte
Isus nu a fost Fiul lui Dumnezeu iar linia geneologică a lui Isus a venit prin Ismael (cap. 43) 95
Pe lângă aceste afirmaţii de bază sunt multe alte aparente contradicţii pe care
musulmanii le văd în Biblie, în special în evangheliile sinoptice. Mai departe voi prezenta
răspunsul clar şi concis al creştinismului cu privire la aceste grave acuzaţii pe care majoritatea
musulmanilor le aduc la adresa Sfintei Scripturi.
Musulmanii reping Biblia deoarece aceasta îi judecă şi arată că orice cale în afara lui
Hristos nu este calea lui Dumnezeu. Sobhi Malek prezintă o întâmplare în care chiar lui
Mohamed îi este adusă o copie a Torei. Omar a început să citească din Tora iar Mohamed,
plin de furie a răspuns:.96 „Dacă Moise ar veni la tine, iar tu l-ai urma şi m-ai părăsi, ai merge
pe calea pierzării”97 Din acest răspuns al lui Mohamed ne putem da seama de atitudinea lui
faţă de scrierile lui Moise sau faţă de Evanghelie. Dincolo de versetele coranice care vorbesc
despre importanţa scrierilor creştinilor, atitudinea musulmanilor este similară atitudinii pe
care Mohamed a avut faţă de Omar când i-a fost adusă Tora.
Andreas Mauer prezintă un răspuns foarte concis la acuzaţia musulmanilor care cred
că multitudinea traducerilor Bibliei este un argument că Biblia a fost schimbată. Musulmanii
nu au făcut niciodată o cercetare pe această presupunere. Faptul că există mai multe traduceri
se aplică şi Coranului. Din moment ce dinamica limbajului se modifică de la o generaţie la
alta, traducerile trebuie să fie şi ele îmbunătăţite. Musulmanii susţin că Coranul este „perfect”
fără să cerceteze textul şi transmiterea acestuia.
Dintre toate cărţile Biblia prezintă cele mai multe dovezi de autenticitate. Printre mai
bine de 5000 de manuscrise antice, menţionăm 3 manuscrise de bază care au fost scrise
înaintea islamului. Codex Alexandrinus, a fost scris în sec. Al V-lea. Conţine întreaga Biblie

92
Malek, Exodul musulmanilor, p. 200
93
Ibidem, p. 201
94
Ibidem, p. 212
95
Ibidem, p. 213
96
Ibidem, p. 194.
97
Ibidem, p. 195
26
cu excepţia a câtorva pagini din Noul Testament. Acesta este păstrat la biblioteca britanică din
Londra.
Codex Sinaiticus a fost scris la sfîrşitul sec. Al IV-lea. Conţine Noul Testament şi părţi ale
Vechiului Testament.98 Acest manuscris a fost păstrat în biblioteca din St. Petersburg din
Rusia.
Codex Vaticanus reprezintă cel mai vechi manuscris care conţine întreaga Biblie. A fost scris
în sec. Al IV-lea iar astăzi este păstrat în Biblioteca Vaticanului din Roma. Posibilitatea ca o
schimbare în Biblie să fie introdusă după apariţia acestor manuscrise este imposibilă. 99
Atunci când această abordare a musulmanilor va lovi în autencitatea Cuvântul scris al lui
Dumnezeu, misionarii pot prezenta evidenţele foarte clare a faptului că ceea ce avem azi este
ceea ce Dumnezeu a trimis pentru noi şi ceea ce El a inspirat prin profeţi.
Într-un final, musulmanii sunt puşi în faţa unei decizii cruciale. Coranul prezintă o
revelaţie foarte diferită de scrierile Noul Testament. Musulmanii fie trebuie să respingă
profeţiile lui Mohamed şi Coranul fie trebuie să acuze pe creştini că au schimbat textul
original al Bibliei. În Coran 15:9, Allah, promite că va proteja scrierile sfinte, iar Tora şi
Ungjil sunt declarate ca scrieri sfinte. 100

3.3.2. Perspectiva islamică asupra răstignirii Domnului Isus

Una dintre concepţiile musulmanilor cu privire la Isus este faptul că El nu a murit pe


cruce. Dacă vorbim despre aceeaşi persoană atunci avem de-a face cu o contradicţie. Mesia al
creştinilor a venit să sufere, să moară ca mai apoi după 3 zile să fie înviat. Profetul Coranului,
Isa Al-Masih a fost un mesager al lui Allah, iar când a ajuns în dificultatea de a fi crucificat a
fost răpit la cer, iar în locul lui a apărut alt personaj conform Surei 4:157. Presupunând că este
aceeaşi personă însă sursele se contrazic, mai departe voi prezenta această „dilemă” cu privire
la crucificarea lui Isus.
În Coran, adevărurile fundamentale despre Isus sunt negate. Crucificarea, divinitatea şi
statutul lui de Mântuitor sunt lucruri neînţelese şi fără sens pentru musulmani, ba chiar mai
mult sunt ofense. Menţiunea Coranului despre crucificarea lui Isus este în Sura 4:157, 158 şi
este negată.

98
Andreas Maurer, Islamul-provocarea Bisericii, tr. Oana Paul, Bulgaria, Ed. Eagle Publishing, 2014, pp.
124-125.
99
Ibidem, p. 126 .
100
James R. White, What Every Christian Needs to Know about the Quran, Minnesota, Published by Bethany
House Publishers, 2013, p. 185
27
157 (Ei au zis exclamând): „Noi L-am omorât pe Mesia Isus, Fiul Mariei, Trimisul lui
Allah!”. În vreme ce ei nu l-au omorât, nici nu l-au răstignit pe cruce, ci a fost făcut (cineva),
să semene cu el! Cei care au avut păreri diferite în privinţa lui (Isus), au fost în îndoială (în
legătură cu moartea lui), ei nu au avut cunoştiinţă sigură despre ea (moartea lui), ci doar au
urmat unor presupuneri. De bună seamă nu l-au omorât. 158. Ci Allah l-a înălţat la El. Iar
Allah este Puternic şi Înţelept.101

Majoritatea comentatorilor musulmani cred că Isus nu a fost răstignit, însă în locul Lui
a fost altă persoană. Dilema pe care nu au rezolvat-o încă este legată de acest „înlocuitor”.
Unii cred că persoana a fost Iuda, Simon din Cirena, sau Titanus, sau Ashyu. Gândirea
islamică este că Allah nu ar fi permis ca profetul Lui să sufere o asemenea moarte. Moartea
lui Isus, pentru musulmani este un semn de slăbiciune. Mântuirea prin harul lui Isus, prin
sacrificiu, darul dragostei lui Dumnezeu sau alte moduri de exprimare ale ceea ce s-a
întâmplat pe cruce sunt lucruri străine pentru minţile musulmanilor.102
Evreii şi creştinii au crezut, au văzut şi au fost martori la crucificarea lui Isus. Care
este explicaţia negării crucificării? Argumentele Coranului pentru negarea crucificării sunt
bazate pe surse care negau crucificarea lui Isus chiar înaintea lui Mohamed. Basilide a trăit în
Egipt între anii 100-138 d. Hr. El spunea că Isus nu a murit pe cruce, pentru că Isus era
neprihănit. În locul lui a fost răstignit Simon din Cirene, care a luat înfăţişarea lui Isus.
Docetiştii erau cei care spuneau că Isus era doar un duh, o fantomă, fără un trup uman. Toate
faptele lui Isus „păreau” doar iluzii. Basilide, Marcion, Valentinus şi Simon Magul sunt
consideraţi părinţii gnosticismului . Aceştia au preluat multe din învăţăturile creştinismului
doar că unele le reinterpretau. Ei aveau o perspectivă dualistă, universul fiind marcat de
distincţia dintre bine şi rău, dintre lumină şi întuneric, spirit şi materie, aceasta din urmă fiind
considerată creaţia divinităţii rele. Pentru ei Dumnezeu reprezenta binele şi era complet
reprezentat prin duh. Dumnezeu nu se poate asemăna cu nimic şi nu poate fi cunscut. Isus a
fost un emisar divin care nu avea natură fizică chiar dacă părea că El a venit să înveţe pe
oameni adevărul gnostic. Când a fost pe cruce Hristos, duhul s-a înălţat şi Isus umanul a
rămas singur să moară. Învăţătura gnostică era doar pentru cei iniţiaţi.103
Acelaşi verb este folosit în Coran atunci când este explicat faptul că crucificarea lui
Isus doar „părea” că ar fi fost reală. Carpocrat din Alexandria a fost un gnostic care a susţinut
că sufletul lui Isus era atât de pur încât nu a putut suferi moartea. Aceste erezii erau prezente
în Hauran, acolo unde Mohamed a fost conducătorul unor caravane de cămile. Printre sectele
islamice există un grup numit „kadianiţi” care cred că Isus a fost crucificat însă nu a murit.
101
Liga Islamică și culturală, Coranul, România, Editura Islam, 1999, p. 103
102
Malek, Exodul musulmanilor, p. 222
103
Ed Hindson, The Popular Encyclopedia of Apologetics, Oregon, Harvest House Publishers, 2008, p. 234,
235

28
Datorită mirului, acesta s-a trezit în mormânt şi a mers la Caşmir, India, unde s-a căsătorit şi
la vârsta bătrâneţei a murit. Musulmanii neagă crucificarea lui Isus având ca argument
Coranul şi datorită implicaţiei crucii. Crucea era un loc de tortură pentru răufăcători. Iosefus
Flavius, istoric evreu o descrie ca cel mai crud şi barbar mijloc de execuţie (37-97 d. Hr).
Pentru islam crucea înseamnă un blestem. Pentru musulmani acceptarea crucificării înseamnă
ştergerea lui Isus din categoria profeţilor lui Allah. Acceptarea crucificării înseamnă
acceptarea faptului că Isus era o jertfă pentru păcatele omenirii, lucru care este contrar
ideologiei islamice. Acceptarea crucificării va duce la acceptarea faptului că Isus a înviat, din
morţi, lucru care a însemnat faptul că El este Fiul lui Dumnezeu, ceea ce din nou contrazice
învăţătura islamică. 104
Până aici, am trecut în revistă câteva argumente pentru care musulmanii resping
crucificarea lui Isus. Coranul neagă acest adevăr, în consecinţă orice musulman va nega fără
nici o reţinere moartea lui Isus pe cruce.
Chiar dacă musulmanii sunt rezervaţi cu privire la scrierile sfinte ale creştinilor istoria
ne stă ca şi martor la ceea ce s-a întâmplat cu Isus din Nazaret. Tacit (55-120 d. Hr.), socotit
ca cel mai mare istoric al Romei scrie: „Christus a primit cea mai cruntă pedeapsă din timpul
domniei lui Tiberius, din mâinile unuia dintre procuratorii noştri, Pilat din Pont”. Iosefus
(37-97), în lucrarea sa Antichităţi iudaice afirma: „Pilat l-a condamnat la moarte prin
răstignire. Cei ce deveniseră ucenicii Lui nu s-au lepădat de El. Ei au mărturisit că l-au văzut
viu după 3 zile, prin urmare, este posibil ca El să fi fost Mesia”. Talmudul evreiesc din sec.
105
Al III-lea şi sec. Al V-lea scrie:. „În timpul sărbătorii Paştelui, Yeshu, a fost ţintuit pe
cruce.”Lucian (120-180 d. Hr.) îi batjocorea pe creştini spunând că se închină unui om care
„a instituit noile lor ritualuri şi a fost crucificat din această cauză” 106
Vieţile ucenicilor după învierea lui Isus au fost radical schimbate. Chiar şi pentru
ucenici, un Mesia crucificat a fost un paradox tulburător. Dacă ei ar fi inventat un „Mesia” în
nici un caz nu ar fi gândit lucrurile în acest mod. În Luca 18:31-34, Isus prevesteşte moartea
Lui. Biserica din Corint, oarecum încerca să evite „nebunia predicării crucii”. Un Mesia,
crucificat era un paradox pentru evrei, păgâni, învăţaţi şi oameni simpli. Această cale a fost
planul lui Dumnezeu de mântuire a omului. Isus nu a ales calea omului, ci voia Tatălui. 107 El

104 Malek, Exodul musulmanilor, p. 232.


105 Ibidem, p. 231.
106 Ibidem, p. 232.
107
Ibidem, p. 233.
29
putea să ceară ajutorul Tatălui în timpul crucificării (Mat. 26:35)108, însă scopul Lui a fost
dăruirea de Sine până la moarte, ca prin credinţa în El omul să fie împăcat cu Dumnezeu. 109

3.3.3. Gândirea islamică şi pluralitatea în dumnezeire

David W. Shenk, unul dintre cei mai mari apologeţi şi misionari creştini, în una dintre
cărţile lui relatează o replică primită la o mare conferinţă în care se încerca stabilirea unei
relaţii de comunicare şi cooperare între lideri creştini şi musulmani. Unul dintre liderii
musulmani a spus: „Într-un final trebuie să ştim că diferenţa dintre creştini şi musulmani este
faptul că voi credeţi în 3 dumnezei iar musulmanii într-unul singur.”110
Această gândire am întâlnit-o aproape la fiecare albanez musulman care trăieşte în
Macedonia. Întrebarea logică cu care am răspuns a fost următoare: Ai găsit acest „adevăr” în
Biblie? Ţi-a spus vreodată un creştin că el crede în 3 dumnezei? Ca şi la prima preconcepţie
pe care musulmanii o au cu privire la Biblie menţionăm şi de această dată că lipsa de cercetare
şi studiu din partea musulmanilor atunci când afirmă că creştini cred în 3 dumnezei este la
înălţime.
Musulmani susţin unicitatea lui Allah. Ei cred în conceptul de tawhid (Dumnezeu este
unul). A pune orice altceva la acelaşi nivel cu Dumnezeu înseamnă shirk.111
Această concepţie are rădăcini chiar în Coran. În timpul lui Mohamed, în Arabia era o
sectă care susţinea că Maria era divină alături de Isus. În acest mod această sectă se închina
lui Dumnezeu Tatăl, Mariei şi Domnului Isus. Această formă a Trinităţii este ceea ce Coranul
112
susţine în Suratu-ul Maida 5:116 şi 5:73: În secolul al IV-lea, Epifanius menţionează pe
Antideco-mariniţi, o sectă creştină care se închina Mariei ca şi Dumnezeu. În perioada
respective această sectă era activă pe teritoriul Arabiei. Această sectă nega divinitatea lui
Hristos şi moartea lui pe cruce.
Musulmanii au susţinut că Allah este unul ca şi o reacţie împotriva politeismului care
caracteriza societatea în care a trăit Mohamed.113 Chiar dacă credinţa într-un singur
Dumnezeu era ceva cunoscut chiar înainte de timpul lui Mohamed. Această doctrină pentru
musulmani este centrul teologiei lor.114

108
Ibidem, p. 234.
109
Ibidem, p. 235.
110
David. W. Shenk, Journey of the Nation and the Christian Church, Ontario, Pennsylvania, Herald Press,
2003, p. 161
111
Ibidem, p. 162
112
Harry Morin, Responding to the Muslims, USA, Springfield, 1994, p. 46
113
Malek, Exodul musulmanilor, p. 206.
114
Ibidem, p. 207.
30
Anne Cooper în cartea Familia lui Avraam scrie că abilitatea oamenilor de a-şi folosi
logica este înzestrare lăsată de Dumnezeu. Această abilitate are parametri ei iar musulmanii ar
trebui să accepte acest aspect. Oamenii uneori nu se pot înţelege pe ei însăşi iar în natură sunt
lucruri care nu se pot explica. Cum putem înţelege ca şi oameni cu logica noastră măreţia lui
Dumnezeu şi taina Trinităţii? Musulmanii admit faptul că Dumnezeu este transcendent şi
dincolo de capacitatea noastră de înţelegere. Pentru ei Allah nu poate fi înţeles ci, El ne
înţelege pe noi. Musulmanii se consideră ca fiind sclavii Lui care se supun în frică. Având
această mentalitate, musulmanilor ar trebui să le fie uşor de acceptat faptul că Dumnezeu este
Suveran şi dacă El a ales să se manifeste sub forma Trinităţii este alegerea Lui. 115
Încercarea misionarilor de a explica „Trinitatea” poate duce la discuţii lungi şi poate
fără un sfîrşit bun. Trebuie să admitem că şi noi ca şi creştini nu avem deplina înţelegere a
acestui adevăr absolut al lui Dumnezeu. Cuvântul „Trinitate” nu se găseşte pe paginile
Scripturii, însă totuşi creştinii cred că Dumnezeu este unul Singur însă manifestat în trei
Persoane. Datorită spaţiului limitat nu voi dezvolta exegeza cuvântului „Trinitate”.
Harry Morin, sfătuieşte pe creştini să răspundă musulmanilor că ei cred într-un singur
Dumnezeu, lucru adevărat. Împărtăşirea versetelor din Deut. 4:35, 6:4 şi Marcu 12:29 pot fi
de mare ajutor. Deci, ca şi credincioşi credem într-un singur Dumnezeu care îşi exprimă voia
prin Cuvântul Lui cu revelaţia Duhului Sfânt. Deci este Dumnezeu, Cuvântul Lui şi Duhul
Lui. Gen. 1:1-3 vorbeşte despre Dumnezeu care a rostit Cuvântul Lui iar prin Duhul Lui
lumea a fost creată. Musulmanii pot înţelege că creştinii cred că Dumnezeu, Cuvântul Lui şi
Duhul Lui sunt inseparabile iar Cuvântul şi Duhul Lui nu au fost creaţi ci există în Dumnezeu
şi cu Dumnezeu. 116
Cuvântul este un mijloc necesar comunicării. Dumnezeu se descoperă pe Sine prin
Cuvântul Lui care este Isus Hristos. Cuvântul a devenit trup şi a fost principalul mijloc de
comunicare a lui Dumnezeu. În Vechiul Testament, Cuvântul lui Dumnezeu a venit şi a vorbit
profeţilor și s-a descoperit diferitor oameni. Ori de câte ori Dumnezeu s-a descoperit s-a
folosit de Cuvântul Lui. 117
Creştinismul biblic este monoteist şi fiind de la sine înţeles, este un singur Dumnezeu.
Doctrina Trinităţii nu anulează unicitatea lui Dumnezeu. Dovezile biblice ne spun că
Dumnezeu Creatorul ne-a vorbit prin Cuvântul Lui şi a suflat Duhul Lui, trei în unul şi unul în
trei.118

115
Del Kingsriter, Questions Muslims Ask, USA, Global Initiative, Springfield, 1991, p. 12
116
Harry Morin, Responding to the Muslims, p. 47.
117
Malek, Exodul musulmanilor, p. 213.
118
Ibidem, p. 218
31
Menţionez că argmente pentru suţinerea „trinităţii” există chiar şi în Coran însă poate
că ar fi bine uneori să fim prudenţi la folosirea Coranului. Unii musulmani ar putea crede că şi
noi ca şi creştini folosind Coranul credem în inspiraţia lui şi folosindu-l îi putem duce în
eroare. Dacă folosirea lui ne ajută în explicarea Evangheliei folosindu-ne de lucrurile pe care
ei deja le ştiu sau le cred atunci este bine să o facem însă să ne pronunţăm foarte deschis
încredinţarea noastră cu privire la credinţa noastră exclusivă doar în Scripturi.
William St. Clari Tisdall (1859-1928), misionar în Persia, Lahore şi Bombay,
încearcă să aducă claritate în explicarea doctrinei Trinităţii musulmanilor, însă folosind
înţelegerea lor despre Dumnezeu. El spune faptul că natura lui Dumnezeu nu se alterează prin
întruparea lui Dumnezeu. Dacă toţi oamenii sunt datori lui Dumnezeu, din pricina păcatului
atunci niciun om nu poate plăti „datoria” altui om. 119 De aceea, doar Dumnezeu poate fi
Mântuitor, pentru că numai El poate plăti „datoria” omului. Tisdall introduce conceptul de
Dumnezeu-Mântuitor, concept absent în islam. Ori de câte ori Dumnezeu a vorbit profeţilor a
vorbit prin Cuvântul etern, care este manifestarea supremă a lui Dumnezeu, care a venit prin
Hristos, cea mai înaltă manifestare a lui Dumnezeu.120

3.3.4. Dificultatea acceptării de către musulmani a faptului că Isus este Fiul lui Dumnezeu

O altă preconcepţie a musulmanilor este legată de statutul lui Isus ca Fiu al lui
Dumnezeu. Musulmanii nu pot concepe că Dumnezeu are un Fiu. Problema de bază este
legată de înţelegerea lor cu privire la credinţa creştinilor care declară că Isus este Fiul lui
Dumnezeu.
Din scrierile Coranului, Isus nu a fost mai mult decât un profet. El a fost trimis la
copiii lui Israel (Sura 43:59, 4:172, 19:30). Când creştinii au luat pe Isus şi pe mama Lui ca şi
două divinităţi, profetul Isa a spus că Allah ştie ce este în mintea lui însă el nu ştie ce gândeşte
Allah (Sura 5:116). Creştinii greşesc când spun că Isus este Fiul lui Dumnezeu pentru că
Dumnezeu nu are nici un fiu (Sura 4:171). Isus este Cuvântul lui Dumnezeu şi un duh de la
El. Creştinii sunt rugaţi să nu spună „trei” şi nici să nu spună că Isus, Fiul Mariei este Fiul lui
Dumnezeu.121 Cei care spun că Mesia este Dumnezeu sunt necredincioşi (infideli-Sura
5.17).122
Când creştinii mărturisesc că Isus este Fiul lui Dumnezeu, majoritatea musulmanilor
înteleg că Dumnezeu a avut o relaţie fizică cu Maria din care a rezultat Isus. Nici un adevărat
119
Martin Parsons, Unveling God:Contextualizing Christology for Islamic Culture, Published by William
Carey Library, 2005, p. 11.
120
Ibidem, p. 12, 13.
121
Robinson, Christ in Islam and Christianity, p. 7
122
Ibidem, p. 20
32
creştin nu va confirma această gândire. În Sura 19:35, scrie: „nu este posibil ca Allah să aibă
un Fiu, astfel ar putea avea şi fice şi soţii. Allah este unul”. Din acest verset realizăm
înţelegerea eronată a lui Mohamed cu privire la Isus ca Fiu al lui Dumnezeu. Această
123
concepţie reiese şi din alte versete. . În societatea în care a trăit Mohamed, zeii aveau soţii
iar cu ele puteau avea copii. Din acest context probabil că vine această înţelegere cu privire la
modul în care Isus este Fiul lui Dumnezeu.
Creştinii pot răspunde musulmanilor folosindu-se de exemple logice în care cuvântul
„fiu” poate fi luat într-un sens figurat („fiul deşerturlui”, „fiul drumului”, etc). Domnul Isus
are mai multe atribute. El este numit: „Fiul lui Avraam”, „Fiul lui David”, iar El s-a numit pe
El însuşi „Fiul omului”. Dumnezeu a ales să se descopere oamenilor prin Fiul Lui. Citirea
pasajelor din Scriptură musulmanilor poate aduce claritate cu privire la acest subiect atât de
sensibil pentru ei.124
În Noul Testament termenul de „Fiu” este numele mesianic predominant atribuit lui
Isus. Chiar, Domnul Isus mărturiseşte că El este Fiul lui Dumnezeu arătând originea divină şi
relaţia unică pe care o are cu Dumnezeu. Acceptarea lui Isus ca Fiu al lui Dumnezeu înseamnă
credinţa în revelaţia care a venit prin El (Matei 16:16).125

123
Andreas Maurer, Islamul-provocarea Bisericii, p. 129.
124
Colin Bearup, Unlocking the Gospel for Muslims, SUA, Published by CanBooks, WEC, International,
2012, p. 27.
125
Andreas Maurer, Islamul-provocarea Bisericii, p. 130.
33
4. ORGANIZAREA BISERICII ÎN TRIMITEREA DE MISIONARI
4.1. PRIMII MISIONARI CREŞTINI PRINTRE MUSULMANI

„Fuad Accad, un fost musulman a spus următorul citat: „Mă rog ca în acelaşi duh cu al
Domnului nostru care s-a smerit pentru întreaga lume, să începem să construim podurile
rupte peste prăpastia care ne-a despărţit de dragostea şi prietenia fraţilor nostrii atâtea sute
de ani” 126

În cartea Ismael fratele meu găsim un scurt istoric despre primii misionari care au
încercat evanghelizarea musulmanilor. Prima traducere a Bibliei în arabă a deteminat câţiva
scriitori creştini să scrie. Ioan din Damasc (675-749) scrie o lucrare numită „Sursele
cunoştinţei” unde include o secţiune importantă despre islam, pe care o numeşte „eroarea
înşelătoare a ismailiţilor”. În acele timpuri musulmanii erau numiţi agarieni după Agar. Ioan
din Damasc în prezentarea Evangheliei porneşte de la unitatea lui Dumnezeu şi continuă cu
importanţa Cuvântului şi a Spiritului ca fiind ceea ce formează dumnezeirea. El consideră că
teologia creştină porneşte de la credinţa într-un singur Dumnezeu.127 O altă scriere importantă
a fost opera unui creştin nestorian care slujea la curtea califatului din Bagdag. Aceasta s-a
numit „Apologia lui Al-Kindy”. Aceste scrieri au continuat până în secolul X. 128
După fondarea ordinelor franciscane şi dominicane s-a deschis un nou capitol al
relaţiei dintre creştini şi musulmani. În timpul califatului Abbasid creştinii renunţă la
mijloacele de forţă şi se încearcă organizarea unor forme de misiune prin mijloace paşnice
prin care musulmanii să fie câştigaţi pentru Hristos. Francis Assisi în timpul celei de-a cincea
cruciadă merge să viziteze pe sultanul Egiptului. Mai târziu urmaşii lui merg în Maroc, unde
cel puţin cinci dintre ei au fost martirizaţi. În anu 1225 grupuri de franciscani şi dominicani au
pătruns în Maroc unde au lucrat printre sclavii creştini. Roadele au fost foarte puţine.
În cartea Frontiers in Muslim-Christian Encounter, Bishop Nazir-Ali scrie despre
Raymond Lull. Acesta a încercat o abordare paşnică a musulmanilor. Ca învăţător şi gânditor
a avut success însă ca misionar a întâlnit roadă puţină. El s-a născut în 1232, într-o familie
bogată din Palma de Majorca. El a lucrat la un plan prin care dorea să câştige inimile
necredincioşilor pentru Hristos. Prin scrierea cărţilor de logică, prin fondarea şcolilor prin
care să instruiască misionari şi dedicarea lui până la martiraj, Lull a sperat să câştige inimile
musulmanilor pentru Hristos. La vârsta de 60 de ani merge la Tunis, unde se confruntă cu
învăţaţii musulmani. Acolo este condamnat la moarte, însă printr-o schimbare este exilat. În

126
Phil Parshal, Evanghelizarea musulmanilor, p. 145.
127
Roland E. Miller, Muslims and the Gospel Bridging the Gap, Minnesota, Lutheran University Press, 2005,
p. 185.
128
Ibidem, p. 257.
34
1307 după o perioadă de scrieri în Montpellier şi Paris, merge în nordul Africii la Bugia (160
km de Alger). Acolo acesta predică în pieţe şi arătând falsitatea islamului. Apoi merge la Paris
unde încearcă să fondeze o şcoală pentru misionari.129 Undeva la sfârşitul anului 1315, la
vârsta de 80 de ani merge din nou în Bugia unde în urma predicării este ucis de către
mulţime. 130
Începând din secolul al XIX-lea misiunea printre musulmani a început să capete un
interes mai mare în sânul bisericii globale. Printre primii care au făcut paşi în misiunea printre
musulmani amintim pe Henry Martin (India şi Iran). Henry Martin, după câteva dezbateri
aprinse în India, în 28 aprilie 1807 scrie în jurnalul lui că cea mai bună cale de câştigare a
musulmanilor este predicarea Evangheliei prin Duhul Sfânt.131 Una dintre metodele folosite
de el a fost educaţia, înfiinţând şcoli în Dinapore, Bankipore, Patna şi Cawnpore.132 Una
dintre cele mai mari realizări ale lui a fost traducerea Bibliei în trei limbi vorbite de către
musulmanii din Nordul Indiei 133
Înainte şi după reformă biserica nu a arătat interes în evanghelizarea musulmanilor din
China, India, Russia şi Sudul Asiei. 134 Din 1890 până în 1940 s-au remarcat diferite lucrări
printre musulmanii din Turcia (amercani congregaţionalişti), Siria, Egipt, Irak, Iran
(americani prezbiterieni), Maroc, Algeria, Tunisia, (englezi), Indonezia (reformatorii
germani). 135
În 1986, la o conferinţă în Amsterdam, un evanghelist african a adus rapoarte prin care
a arătat că se fac eforturi mari în Africa pentru a planta biserici printre musulmanii din : Mali,
Leone, Nigeria, Chad, Burkino, Malawai. Alţi lideri indieni de asemenea, se implică în
evanghelizarea musulmanilor din India. Din America latină amintim pe Luis Bush, Federico
planta biserici. 136
În ultimii ani s-a arătat un interes mai mare din partea bisericilor şi a agenţiilor de
misiune în ceea ce priveşte misiunea printre musulmani. Misionarii americani s-au arătat mai
inovatori în a găsi oportunităţi de intrare în ţări în care viza misionară a fost respinsă. În
ultimii 5 ani peste 400 de misionari au mers în ţări ca şi Africa, Turcia, Egipt, Afganistan,
Kazastan, Uzbekistan cu scopul de a planta biserici. Modul în care au pătruns a fost sub

129 Ibidem, pp. 259, 260.


130 Ibidem, p. 261 .
131 Lyle L. Vander Werff, ChristianMission to the Muslims, The Record, Anglican and Reformed Approaches
in India and Near East, 1800-1938, USA, Published by William Carey Library, 2000, p. 34.
132 Ibidem, p. 32.
133 C. Gordon Olson, What is the World is God doing? p. 291
134 Greg Livingston, Planting Churches în Muslim Cities, USA, Publishing by Baker Academic, Ebook-2012,
p. 34.
135 Ibidem, p. 35.
136 Ibidem, p. 67.
35
diferite forme: asistenţi medicali, profesori, organizaţii umanitare, etc. Principiul „tent-maker”
–făcători de corturi – este calea tot mai mult folosită pentru a pătrunde în ţări închise pentru
Evanghelie.137
Noi eforturi
În 1980 misionari din Maroc, Algeria, Turcia şi Pakistan au mărturisit că în 4 ani au
văzut mai multe convertiri decât într-un termen de 20 de ani. Credincioşii algerieni au decis
ca în fiecare oraş algerian să deschidă biserici. 138
În 1978 liderii de la World Vision şi Lausanne Committe au pus accentul pe nevoia misionară
din „câmpul musulman”. De la acea întâlnire s-a stabilit înfiinţarea institutului Zwemer pentru
studii islamice în America de Nord. De atunci au început să se susţină seminarii şi cursuri
despre evanghelizarea musulmanilor în SUA şi în Anglia. 139
Zakaryas (1845-1920) a fost un etiopian, născut într-o familie de musulmani în
Bagemder. Se converteşte la credinţa creştină iar în 1892 are o viziune care va culmina cu o
convertire în masă a musulmanilor. La început a încercat să aducă islamul, creştinismul şi
iudaismul într-o armonie istorică. În 1907 primeşte libertatea de a predica Evanghelia în orice
localitate în care locuiesc musulmani, din partea împăratului Menilek. Între 1907 şi 1920, mii
de musulmani se convertesc. În 1925 această mişcare era o confesiune distinctă de mişcarea
creştin ortodoxă existentă.140
În România în urmă cu aproximativ 10 ani a luat fiinţă Agenţia penticostală de
misiune externă. Fiind într-o strânsă legătură cu Centrul român de studii transcurturale (şcoală
care instruieşte creştini pentru a duce evanghelia în contexte islamice), biserica din România
prin intermediul agenţiei de misiune a trimis peste 50 de misionari în Asia, Africa şi Europa.
Unii dintre ei au lucrat şi încă mai lucrează printre musulmani în: Turcia, Afganistan, Kosovo,
Macedonia, Albania, Kazastan.141
Ralph Winter îndeamnă biserica ca „grupurile entice în care încă nu există o biserică”
142
să fie pe primul loc în fiecare agendă. Fereastra 10/40 reprezintă cea mai mare nevoie
misionară a tuturor vremurilor. Acest concept 10/40 a fost promovat de către Luis Bush la

137
Ibidem , p. 68.
138
Ibidem, p. 57.
139
Ibidem, p. 59.
140
Gerald H. Anderson, Biographical Dictionary of Christian Mission, Michigan, William B. Eerdmans
Publishing Companry, p. 759.
141
Această informație este cunoscută din cultura generală și datorită implicării personale în lucrarea de
misiune.
142
Ibidem, p. 62.
36
Conveţia de la Lausanne. În această fereastră se află Asia, şi o bună parte din Africa.
Populaţia majoritară este de religie musulmană. 143

4.2. ORGANIZAREA BISERICII LOCALE


Prietenul meu, ce zici despre acestea? Tu ştii că Evanghelia trebuie dată
tuturor naţiunilor, întregii lumi, fiecărui neam şi limbă şi popor, pînă la cele
mai îndepărtate locuri de pe pămînt. Ce faci tu în această privinţă? Ce ai de
gînd să faci? Trebuie să mergi tu însuţi, sau altfel trebuie să trimiţi pe
altcineva în locul tău, dar vai ţie dacă nu faci nimic. Poruncile lui Dumnezeu
trebuie ascultate, împlinite, şi nu este nici o cale de a ocoli subiectul acesta.144

Fiecare biserică locală are o viziune sau ar trebui să aibă o viziune globală. În
capitolul întâi am vorbit despre biserică, scopul ei şi importanţa misiunii. O revitalizare a
bisericii nu se poate face fără o reînviere a caracterului ei profund misionar. 145 Sthephan Neil
a spus: „dacă totul este misiune atunci misiunea înseamnă nimic”, de aceea trebuie definit
foarte clar ce înseamnă misiunea. 146
Termenul „misionar” în zilele noastre este echivalent termenului „apostol” care
înseamnă „trimis cu o însărcinare”, „mesager”, „ambasador”. Centrul de greutate al acestui
termen este dat de lucrarea de evanghelizare, ucenicizare, plantare de biserici acolo unde
Evanghelia încă nu a ajuns.147 Termenul „apostol” în Biblie nu se referă doar la lucrarea celor
doisprezece apostoli. Colucrătorii lui Pavel au fost de asemenea numiţi „apostoli”. 148
Musulmanii au fost de multe ori neglijaţi de biserică lucru care se vede prin creşterea
numărului mare de musulmani dar uneori şi prin rezultatele puţine ale misiunilor creştine
datorită lipsei de experienţă printre musulmani de-a lungul timpului.
William Miller a spus că cu câteva excepţii glorioase, biserica a eşuat în menirea ei de
a trimite lucrători care să semene şi să secere printre musulmani. Nu doar că sunt puţini
misionari care slujesc printre musulmani, dar sunt puţini creştinii care în propria lor ţară vor
să evanghelizeze pe musulmani care locuiesc printre ei.
Isus în Matei 9:37-38 a spus că lucrătorii sunt puţini iar secerişul este mare. Cum vor
crede musulmanii vestea Evangheliei dacă nu o vor auzi şi cum vor auzi dacă nu se va
149
predica. Biserica este chemată de Isus să ducă vestea Evangheliei musulmanilor.

143
C. Gordon Olson, What is the World is God doing?, p. 355.
144
Oswald J. Smith, Provocarea misiuni ,Operation Mobilisation, 1993, p. 5.
145
Craig Ott Sthephen J. Strauss with Timothy C. Tennent, Encountering Theology of Mission, Michigan,
Published by Baker Academic, 2011, p. 378.
146
Ibidem, p. 391.
147
Ibidem, pp. 454, 455.
148
Ibidem, p. 456.
149
Ron Rhodes, Reasoning from the Scriptures with Muslims, Oregon, Harvest House Publishers, 2002, p.
25.
37
Organizarea bisericii locale începe de la rugăciunea pentru musulmani şi pentru
misionari care slujesc printre musulmani. Mai departe fiecare credincios îşi poate lua
reponsabilitatea de a se ruga frecvent iar ca şi biserică se pot organiza activităţi, călătorii pe
termen scurt, seminarii în care să se discute tema evanghelizării musulmanilor. A avea o
viziune misionară uneori necesită instruire, timp, lumină duhovnicească şi zdrobirea
egoismului propriu care face ca bisericile să fie centrate pe programe sau pe propriile interese.
Biserica există în lume pentru a reprezenta Evanghelia şi mesajul ei oricărei făpturi de sub
cer.
Biserica locală are menirea de a trimite membri din cadrul ei pe câmpul de misiune
atunci când Duhul Sfânt vorbeşte în cadrul ei cu acest scop. Cei care merg pe câmpul de
misiune este necesar să treacă prin cadrul unui program de instruire spirituală dar şi teologică
înainte de a ajunge pe câmpul de misiune. Instruirea misionară se poate face în cadrul unei
şcoli bine specializate care pregăteşte misionari cu scopul implicării lor în câmpurile de
misiune.
Totodată, biserica locală are responsabilitatea să susţintă din punct de vedere financiar
pe cei care pleacă. Dedicarea totală va putea dărui celui care pleacă oportunitatea de a se
instrui şi de a dărui tot timpul cauzei de vestire a Evangheliei printre musulmani. Înţelegerea
membrilor din cadrul bisericii locale, a responsabilităţii lor faţă de misionarul care pleacă
dintre ei, este un factor crucial pentru misionar. Susţinerea lor va da celui care pleacă o mare
îndrăzneală iar binecuvântarea lor este calea pentru o lucrare misionară de succes. 150
Biserica locală dar şi misionarul trebuie să ţină legătura permanent în ceea ce priveşte
stadiile lucrării sau dificultăţile pe care misionarul le întâmpină pe câmpul de misiune.
Misionarul are responsabilitatea ca odată pe lună cu transparenţă să trimită o foaie de
informare bisericii. Păstorul bisericii poate citi scrisoarea de informare în plenul bisericii şi
poate aduce la cunoştinţa bisericii detaliile din lucrarea de misiune. La început misionarul va
trebui să înveţe limba şi cultura poporului la care merge. Fără cunoaşterea limbii şi a culturii
eficienţa lui scade substanţial. O dată pe an este indicată vizitarea misionarul pe câmpul de
misune. O vizită din partea păstorului însoţit de câţiva fraţi din biserică poate aduce o mare
încurajare pentru misionar dar poate fi şi o vizită în care cei de „acasă” pot vedea cu ochii lor
un câmp de misiune şi pot face o evaluare a lucrării de misune în care sunt implicaţi. Orice
vizită pe câmpul de misiune poate fi binevenită însă în acelaşi timp trebuie făcute aşa încât
câmpul de misiune să nu fie afectat negativ. Cei care doresc doar să vină şi să vadă ţara fără

150
C. Gordon Olson, What is the World is God doing? p. 362.
38
să aibă un scop spiritual este indicat ca aceste vizite să fie anulate pentru ca lucrarea să nu fie
un loc de „turism creştin”.
Fiecare misionar trimis de către o biserică cu ajutorul unei agenţii este important să
aibă o dare de socoteală lunară a modului în care se cheltuiesc finanţele şi a modului în care
slujeşte pe Dumnezeu.151 Această dare de socoteală poate merge către biserică şi către agenţie.
Darea de socoteală va preveni pe misionar dar şi pe agenţie de o cheltuire a banilor
necorespunzătoare principiilor biblice. Biserica locală are de asemenea reponsabilitatea de a
reprimi în cadrul ei pe misionarul întors din lucrare şi ajutarea lui în readaptare în cadrul
congregaţiei.
În urma unui studiu făcut s-a arătat faptul că evanghelicii au un sentiment al lipsei de
speranţă atunci când vine vorba despre evanghelizarea musulmanilor. În 2002 s-a făcut un
studiu de către Public Policy Center and Beliefnet, în urma căruia s-a constat că 77% dintre
evanghelici au o imagine negativă despre musulmani. Totuşi, 97% dintre evanghelici cred că
este foarte important ca musulmanii să fie evanghelizaţi. În urma evenimentelor din 11
septembrie 2001, relaţiile cu musulmanii au devenit tot mai tensionate.152

4.3. IMPORTANŢA AGENŢIILOR DE MISIUNE

După organizarea bisericii locale în ceea ce priveşte misiunea, menţionez importanţa


unei oganizaţii de misiune care la rândul ei este parteneră cu alte organizaţii misionare.153 În
ţara unde misionarul doreşte să slujească este indicat să facă parte dintr-o echipă.
De-a lungul istoriei biserica a folosit diferite moduri prin care a trimis şi susţinut
misionari. În perioada primară Evanghelia uneori s-a răspundit involuntar datorită
persecuţiilor (Fapte 8:1-4, 11:19-21). Pavel a fost susţinut de biserica din Filipi, o perioadă în
lucrarea misionară (Fil. 4:15-16). Reforma protestantă s-a organizat greoi în ceea ce priveşte
misiunea datorită lipsei unei structuri prin care misionarii să fie trimişi.
Mişcarea pietistă şi moravienii s-au orientat spre misiunile creştine. Primii misionari
trimişi de către mişcarea pietistă au fost Ziegenbalg şi Plütschau trimişi de regele Friedrich al
IV-lea trimişi prin organizaţia Danish Halle Mission.154 Mai târziu, prin impactul lui William
Carey s-au dezvoltat structuri care să ajute trimiterea misionarilor, însă acestea uneori erau
independente de biserică. 155 În 1701 sub conducerea lui Thomas Bray a fost înfiinţată

151
Ibidem, p. 316.
152
Fouad Masri, Connected with Muslims- A Guide to Communicating Effectively, USA, Illinois , InterVar
șity Press, 2014, p. 17.
153
C. Gordon Olson, What is the World is God doing? p. 318
154
Craig Ott Sthephen J. Strauss with Timothy C. Tennent, Encountering Theology, pp. 395, 396.
155
Ibidem, p. 397.
39
„Societatea de propagare a Evangheliei în ţinuturi străine”. 156 La început organizaţia funcţiona
diferit de biserică, lucru care a permis focalizarea strictă pe congregaţiile locale de pe câmpul
de misiune. De pe la jumătatea secolului al XIX-lea interesul pentru misiune a crescut
semnificativ. Aceste agenţii de misiune recrutează, instruiesc şi susţin misionarii cu ajutorul
bisericilor locale.157 La început, aceste agenţii erau interdenominaţionale iar mai apoi au
devenit denominaţionale. Acestea din urmă îşi strâng singure suportul pentru susţinerea
misionarilor.158
Sunt chestiuni de organizare şi nevoi ale câmpului de misiune pe care o biserică locală
nu le poate împlini. O organizaţie misionară care trimite misionari şi facilitează trimiterea,
şederea şi întoarcerea de pe câmpul de misiune va avea în cadrul ei personal adecvat care să
mentoreze şi să ajute misionarul pe câmpul de misiune în a fi cât se poate de eficient în
lucrarea de evanghelizare a musulmanilor. Organizaţiile de misiune sunt suţinute financiar de
biserici iar bordul lor de conducere este necesar să fie alcătuit din oameni care au experienţă
în ceea ce priveşte lucrarea de misiune printre musulmani dar şi în alte contexte.
În unele ţări este nevoie de viză pentru a ajunge acolo. Agenţia de misiune este cea
care găseşte oportunităţi pentru obţinerea vizei. În unele cazuri solicită o viză diferită de cea
religioasă (Afganistan). Pătrunderea în ţara respectivă se poate face prin diferite proiecte
sociale. Agenţia de misiune este cea care leagă relaţii cu alte organizaţii care sunt deja
prezente pe câmpul de misiune.
Parteneriatele trebuiesc realizate de dragul lui Hristos şi creşterea împărăţiei Lui.
Fiecare organizaţie funcţionează după anumite principii şi valori pe care le are. De obicei,
organizaţiile misionare care se întâlnesc pe cîmpul de misiune sunt alcătuite din oameni
diferiţi cultural şi lingvistic. În parteneriatul organizaţiilor trebuie ţinut cont de această
diferenţă care probabil poate fi sursă de conflicte sau de înţelegeri greşite. Din 1980,
majoritatea organizaţiilor misionare au început să ţintească tot mai mult grupurile etnice
neatinse cu evanghelia în special cele din religia musulmană. Agenţia Frontiers doreşte să
trimită peste 2000 de misionari care să slujească în plantarea a 200 de biserici printre
musulmani. 159 Organizaţiile Wycliff , Baptist Mission Board şi Assemblies of God şi-au pus
ca scop principal evanghelizarea musulmanilor. Se pare că Dumnezeu pregăteşte un mare
seceriş printre musulmani. 160

156
Ibidem, p. 398.
157
Ibidem, p. 399.
158
C. Gordon Olson, What is the World is God doing?, p. 316.
159
Greg Livingston, Planting Churches , p. 67.
160
Ibidem, p. 68.
40
5. STRATEGII DE ORGANIZARE A MISIUNILOR CREŞTINE

În acest capitol voi prezenta câteva dintre cele mai folosite strategii de misiune printre
musulmani. Chiar dacă lumea musulmană a respins mesajul Evangheliei o perioadă destul de
lungă, în acest timp vedem că în diferite zone ale lumii, mii de musulmani vin la Hristos.
Schimbarea regimelor în Afganistan şi Irak a făcut ca Evanghelia să poată fi predicată mai
uşor.161 La Convenţia de la Lausanne s-a spus că dezvoltarea unei strategii pentru
evanghelizarea lumii, cheamă la o muncă de pionierat. Sub conducerea lui Dumnezeu,
rezultatele vor fi reprezentate prin ridicarea unor biserici înrădăcinate în Hristos şi relevante
cultural.162
Termenul „strategie” a fost folosit prima oară în tehnicile militare de către Sun Tzy în
China, în urmă cu 2500 de ani. Strategia este aceea artă de a învinge inamicul, de a organiza
armata pe câmpul de luptă. Folosirea acestui cuvânt în aria misionară are menirea de a aduce
înaintea noastră realitatea războiului spiritual. Lupta noastră este împotriva duhurilor şi a
stăpânirilor din locurile cereşti (Efeseni 6:12). 163
Strategia este o orientare asupra viitorului şi un plan. Strategia se bazează pe o
înţelegere sănătoasă a trecutului şi a prezentului. Dacă dorim să expunem pe musulmani
Evangheliei va trebui să organizăm o strategie a viitorului prin credinţă. Strategia corectă va
dezvolata planuri îndrăzneţe pentru plantare de biserici şi le va pune în practică. Strategia este
cea prin care viziunea se va împlini. Focalizarea strategiei nu se bazează pe prezent ci pe
posibilităţile viitorului. Strategia nu este un singur pas pentru împlinirea viziunii ci o
multitudine de paşi care vor împlini viziunea.
Misiunea este lucrarea prin care biserica crează închinători pentru Dumnezeu.
Strategia printre musulmani are această finalitate de a produce aceşti închinători în duh şi
adevăr pentru gloria lui Dumnezeu. 164 Dumnezeu este cel mai mare strateg. El este Cel care
îşi face lucrarea în lume. El doreşte să o facă prin noi. El cheamă lucrători şi le dăruieşte
planuri inteligente sub călăuzirea Lui. 165

161
C. Gordon Olson, What is the World is God, p. 4.
162
Rick Love, Muslims, Magic and the Kingdom of God-Church Planting among the Folk Muslims,
California, William Carey Library, 2000, p. 177.
163
John Mark Terry and J.D. Payne, Developing a Strategy forMissions, Michigan, Published by Baker
Academic, 2013, pp. 15, 16.
164
Ibidem, pp. 18-22.
165
Ibidem, p. 80.
41
Dezvoltarea strategiei implică gândirea paşilor necesari pentru a împlini viziunea.
Evaluarea este o lucrare care trebuie făcută la fiecare pas făcut. Ea nu este un lucru făcut la
sfârşitul viziunii ci este o lucrare care merge interconectată cu viziunea. 166
Daniel J. Isenberg, susţine că strategia necesită abilitatea de a rămâne focalizaţi pe
obiectivele de termen lung, însă în acelaşi timp este necesară flexibilitate în rezolvarea
problemelor zilnice care pot apărea. Mintzberg a spus că strategia este o mixtură dintre
control şi flexibilitate.167 Din momentul în care strategia a început să fie pusă în practică, pe
parcurs aceasta va suferi schimbări. Oraşele, comunităţile, naţiunile sunt într-o continuă
schimbare. Echipa va trebui să fie gata să ajusteze strategia pe parcurs, în funcţie de nevoile
comunităţii. 168 Slujirea este conectată cu oameni iar oamenii se schimbă. Flexibilitatea în
schimbarea strategiei în funcţie de context este absolut necesară. O strategie poate funcţiona
foarte bine într-un context, iar în alte contexte poate fi nefolositoare.169
J. Herbert Kane spune că unii se întreabă dacă Pavel avea o strategie sau nu.
Răspunsul la această întrebare depinde ce înţelegem prin cuvântul strategie. Dacă prin
strategie înţelegem un plan uman bine formulat bazat pe experienţă şi observare, atunci Pavel
nu avea o strategie, însă dacă prin strategie înţelegem un mod de operare călăuzit de Duhul
Sfânt atunci Pavel a avut o strategie. 170
În contextele islamice este importantă o strategie care să fie bazată doar pe esenţa
Evangheliei nu şi pe cultura vestică. Multe metode ale misionarilor au fost respinse de către
musulmani datorită culturii vestice.

5.1. ÎNŢELEGEREA PERSPECTIVEI ISLAMICE DESPRE LUME ŞI VIAŢĂ

Misiunea printre musulmani necesită credinţă, călăuzire şi multă răbadare. În măsura


în care se poate trebuie înţeleasă cultura şi religia localnicilor.171
Sunt multe lucruri în vieţile musulmanilor care îi diferenţiează de noi însă asta nu
înseamnă neapărat că sunt greşite (vestimentaţia modestă a femeilor sau rolul bărbatului de a-
şi întreţine familia, credinţa într-un singur Dumnezeu, etc). Musulmanii au un mod de a vedea
pe Dumnezeu şi realitatea este percepută într-un mod diferit de noi. Misionarii care merg să
evanghelizeze musulmanii au obligaţia de se instrui cu privire la cultura celor printre care
merg să slujească. Multe probleme pot fi evitate datorită înţelegerii culturale ale

166
Ibidem, p. 39.
167
Ibidem, p. 45.
168
Ibidem, p. 50.
169
Ibidem, p. 62.
170
Ibidem, p. 65.
171
Pastor Michael, Slujirea și plantarea, p. 57.
42
musulmanilor. Modul în care este prezentat adevărul poate determina în multe cazuri
acceptarea sau respingerea. Fiecare misionar are un bagaj cultural pe care uneori nu îl
conştientizează, însă adaptarea lui este absolut necesară în cazul în care doreşte să slujească
musulmanilor. Înţelegerea concepţiei despre lume şi viaţă este un pas important în
contextualizare.
Phil Parshal defineşte contextulizarea ca fiind efortul de înţelege contextul cultural,
religios politic şi social a unui grup de indivizi şi de a transmite pe înţelesul lor mesajul
Evangheliei. Contextulizarea înseamnă capacitatea de a vedea din Scriptură ce Dumnezeu
vorbeşte acestor oameni. 172 Cercetătorii spun că în cultura musulmanilor politica, cultura,
religia şi comportamentul social sunt strâns întreţesute. Loialitatea faţă de popor şi tradiţiile
lui este obligatorie. 173
Charles Kraft defineşte concepţia despre lume şi viaţă în modul următor:

Concepţia despre lume şi viaţă constituie sistematizarea fundamentală a perspectivelor


privitoare la realitate, la care aderă (în mare parte fără să-şi dea seama) membrii unei culturi
din care izvorăşte sistemul lor de valori. Perspectiva asupra lumii reprezintă însăşi esenţa
culturii, afectând, interacţionând şi influenţând puternic toate celălalte aspecte ale acesteia.
Concepţia despre lume şi viaţă nu poate fi separată de cultură. Este inclusă în ea, ca nivelul cel
mai profund al premiselor pe care îşi întemeiează poporul respectiv viaţa.174

Necesitatea misiunii există datorită existenţei păcatului. Eforturile misionare ale Bisericii
există tocmai ca reacţie faţă de păcat şi contracarea rezultatelor acestuia printre popoarele
lumii, prin predicarea Evangheliei harului divin. 175
Păcatul făcut în grădina Eden a adus în viaţa omului trei sentimente majore: vinovăţia,
ruşinea şi frica. Majoritatea creştinilor din Apus se opresc asupra sentimentului de vinovăţie
atunci când definesc păcatul. Pentru ei aceasta reprezintă: concepţia ancestrală comună
despre lume şi viaţă. Ruşinea cauzată de păcat se vede din faptul că Adam şi Eva au încercat
să se acopere. Antropologii şi sociologii au descoperit faptul că multe culturi de pe glob
aşează mai degrabă ruşinea şi onoarea în centrul sistemului lor de valori, decât binele şi răul.
Culturile lumii care gândesc în acest mod se întind de la Maroc şi până în Coreea (fereastra
10/40). Culturile islamice sunt cele care gândesc relaţiile şi faptele în funcţie de onoare şi
ruşine. 176

172
Phil Parshall, Muslim Evangelism-Contemporary Aproches to Contextualization, Georgia, Gabriel
Publishing, 2003, p. 36.
173
David Leatheerberry, Afganistan, lacrimile mele, trad. Cornelia Stoica, Oradea, Cartea creștină, 1996, p.
45
174
Roland Muller, Onoare și rușine, Colecția Misiune Mondială, tr. Veronica Oniga, Medgedia, Succe șid
Publishing, 2012, p. 11.
175
Ibidem, p. 24.
176
Ibidem, p. 27.
43
Pornind de la vârf spre bază, societatea arabă este definită de un sistem de relaţii
rivale. Pentru arabi identificarea unui individ cu un grup mai mare sau o familie mare, poate
oferi sprijin şi onoare. Un arab care nu se conformează societăţii sau valorilor ei, va suferi
ruşinea. Occidentalii preţuiesc individualismul pe când musulmanii preţuiesc conformismul.
Cei care acţionează contrar societăţii sunt văzuţi ca făcând fapte de ruşine chiar dacă acestea
sunt bune. Pentru musulmani ceea ce este corect sau greşit este dat de Coran, insă de cele mai
multe ori reperul lor de bază este comunitatea. Dr. Hamady explică: „cel care a săvârşit o
faptă ruşinoasă trebuie să o ascundă, că scoaterea la iveala a unei asemenea fapte înseamnă
comiterea unei fapte de aceeaşi gravitate”. Cuvântul arab folosit cel mai des pentru ruşine este
ayb. Când un arab este întrebat : „Cum îţi merge?”, el răspunde: „Totul este acoperit”.
Aceasta înseamnă că totul este în regulă şi că totul este acoperit. În cultura musulmanilor,
ruşinea trebuie îndepărtată cu orice preţ. Răzbunarea este modul în care onoarea este
recuperată iar ruşinea spălată. În Egipt, în anul 1972 , din 1120 de crime, 25% avuseseră ca
scop ştergerea ruşinii. În Iordania în anul 1950 dacă cineva îşi ucidea soţia pentru adulter,
acesta nu era pedepsit, datorită faptului că uciderea era considerată ca fiind necesară pentru
„spălarea onoarei”.
În cultura arabă tradiţională pacea este o valoare secundară. În cultura arabă pacea nu
înseamnă decât lipsa vremelnică a conflictului. Pacea în islam era limitată la comunitatea
islamică şi la cei din afară care acceptau statutul de popoare protejate plătind tribute
musulmanilor.

„Decizia este luată pe baza a întăririi sau a protejării onoarei proprii, a familiei sau a
grupului, a evitării ocării privitoare la propria persoană, la familie sau la grup. Decizia a fost
luată ţinând cont de alţii şi de părerea lor”.

Această formă de gândire stă la baza majorităţii comunităţi musulmane. Aceste valori
influenţează toate aspectele vieţii. Pentru un misionar creştin este important să înţeleagă
această concepţie atunci când prezintă Evanghelia. Iertarea care nu necesită răzbunare şi
demnitatea pe care Dumnezeu o dă celui care crede în Isus sunt adevăruri pe care musulmanii
le privesc la început greu de crezut dar numai prin ele gândirea musulmanilor poate fi
revoluţionată iar sufletele lor mântuite. 177
La un Conciliu realizat în 1930 despre evanghelizarea musulmanilor, s-a vorbit despre
faptul că gândirea unui vestic care se converteşte la islam este diferită de gândirea unui
musulman care devine creştin. Schimbarea religiei pentru un musulman înseamnă schimbarea

177
Ibidem, pp. 106-110.
44
comunicării lui faţă de grup şi încălcarea loialităţii. Misionarii creştini după o lungă
experienţă au spus că pentru un musulman comunitatea este un lucru sacru şi nobil. 178
Evanghelia Domnului Isus, este o „poveste” simplă la prima vedere însă transmiterea
ei în diferite culturi este o lucrare care necesită multă înţelepciune. Cultura musulmanilor este
de cele mai multe ori o mare barieră pentru convertirea lor. Libertatea religioasă este un
concept occidental. Pentru musulmani, islamul este baza politică care trebuie impusă tuturor
cetăţenilor.179
Pentru creştini, teologia creştină porneşte de la păcat şi natura lui Dumnezeu. Pentru
creştini sfinţenia şi dragostea sunt două caracteristici primare ale lui Dumnezeu (Levetic 19:2,
1Ioan 4:16). Pentru musulmani, gândul la Dumnezeu începe cu poruncile şi legea lui
Dumnezeu. Natura lui Dumnezeu este un mister. Poruncile lui Dumnezeu determină ce este
180
bine şi ce este rău. Păcatul este o încălcare a legii lui Dumnezeu, nu o problemă care ţine
de natura omului. Pentru musulmani, mântuirea înseamnă salvare din consecinţele faptelor
rele.181 Păcatul şi mântuirea nu sunt lucrurile cele mai importante pentru musulmani. Cel mai
important pentru ei este unicitatea lui Allah şi poruncile Lui.
Ceea ce Allah înseamnă pentru un musulman, se poate vedea foarte bine din
fragmentul pe care îl voi reda mai jos. Acest fragment face parte din mărturia unui fost
musulman.

Când eram musulman, îl vedeam pe Dumnezeu într-un mod distant, ca un Dumnezeu


care trimite pe oricine fie în iad fie în rai. Nu aveam nici un fel de legătură cu El. Chiar dacă
mă rugam de 5 ori pe zi, nu vedeam nici un răspuns. Relaţia mea cu Dumnezeu era
asemănătoare ca relaţia unui sclav cu stăpânul lui. Făceam fapte bune în speranţa de a-I fi
plăcut dar totuşi nu aveam nici o siguranţă. Conceptul de relaţie personală cu El era ceva
neobişnuit şi nici măcar nu mă gândeam la aşa ceva.182

178
John Joseph, The Modern Assyrians of the Middle East-Encounters with Western Chri șian Mis șion
Archaeologists and Colonial Powers, Boston, Library of Congress-Catlonging In Publication Data, 2000, p. 231
179
Terry Muck și Frances S. Adeney, Christianity Encountering World Religions, Michingan, Published by
Baker Academic a division of Baker Publishing Group, 2009, p. 27
180
Roland E. Miller, Muslims and the Gospel Bridging the Gap, p . 48.
181
Ibidem, p. 47.
182
Abraham Sarker, Understand my Muslim People, Oregon, Published by Barclay Press, 2004, p. 245.
45
5.2. BIRUINŢĂ ÎN CONFRUNTAREA SPIRITUALĂ

„Adevărul şi puterea. Puterea şi adevărul, întodeauna se găsesc împreună, niciodată


separat!”183

De-a lungul timpul, misionarii au afirmat faptul că câmpul de misiune înseamnă un


război spiritual, iar fără puterea Duhului Sfânt, totul este lipsit de speranţă. Raportarea
lucrătorului la El, poate garanta biruinţa sau falimentul.184 Unul dintre lucrurile care califică
un misionar este disciplina în rugăciune. 185
În cartea Înfruntând giganţii, George Otis, vorbeşte despre faptul că Iosua şi armata
lui a trebuit să înfrunte adevărate forţe demonice înainte să intre în ţara promisă. Azi sunt
adevăraţi uriaşi care luptă împotriva evanghelizării lumii. Unul dintre aceştia este islamul. 186
Dr. C. Peter Wagner coordonatorul unei mari mişcări de rugăciunea a spus că
adevărata luptă pentru evanghelizarea lumii este o luptă spirituală. Dr. Kim Joon Gon a spus
că Domnul Isus are cheia pentru a deschide uşi pe care nimeni nu le poate închide, precizând
că următorii 10 ani vor fi ani în care vor fii cele mai mari treziri spirituale. Psalmul 2 ne
învaţă să cerem lui Dumnezeu, naţiunile pentru gloria Lui. Putem aplica acest pslam pentru
musulmani de asemenea.187
Misiunea printre musulmani înseamnă întoarcerea oamenilor din întuneric la lumină,
de sub stăpânirea diavolului în împărăţia lui Dumnezeu. La prima venire Isus a înfrânt puterile
celui rău, iar la a doua venire acestea vor fi biruite total. Biruinţa va fi asigurată atunci când
misionarul înţelege natura războiului spiritual şi ceea ce spune Biblia despre acest aspect. În
1Cor. 15:24 vedem legătura dintre eshatologie şi demonologie. La sfârşitul veacului toate I se
vor supune lui Dumnezeu. Atunci ultima putere a întunericului va fi distrusă. Hristos are
autoritate asupra tuturor puterilor.188
Confruntarea spirituală se simte de fiecare dată când un creştin îi menţionează numele
lui Isus unui musulman. În spatele cuvintelor, în spatele împotrivirii islamului faţă de
evanghelie se află legiuni şi puteri ale întunericului.
Sobhi Malek în cartea Exodul musulmanilor scrie:

Creştinii carea încearcă să-i câştige pe musulmani la Hristos trebuie să înţeleagă


conflictul cu islamul ca pe un război spiritual. Pentru adevăratul creştin acesta este un gând
care stimulează şi provoacă la reflecţie. Într-adevăr, Comandantul suprem al armatelor

183
Craig Ott Sthephen J. Strauss with Timothy C. Tennent, Encountering Theology, p. 488.
184
, Ibidem, p. 462.
185
C. Gordon Olson, What is the World is God doing?, p. 333.
186
Keith E. Swartley, Encountering the World of Islam, p. 446.
187
Ibidm, p. 446
188
Rick Love, Muslims, Magic and the Kingdom of God, p. 96.
46
noastre nu este nimeni altul decât Stăpânul universului, Suveranul absolut pentru toţi regii şi
conducătorii lumii.
Totuşi, pentru adepţii doctrine laice, pentru nereligioşi şi mulţi alţii, perspectiva
războiului spiritual ar trebui privită cu maximă seriozitate. Pentru asemenea persoane,
confruntatea cu islamul este descurajatoare, copleşitoare şi chiar înspăimântătoare. De ce?
Singurele arme care le au la dispoziţie sunt argumentele filozofice şi umaniste, pe de o parte
şi arsenalele militare, pe de altă parte. Dacă se vor înarma doar cu acestea, ei nu vor avea
nici o şansă să înfrunte islamul. Nici o forţă filozofică sau militară nu poate învinge puterile
spirituale care stau în spatele islamului. Este nevoie de ceva mult mai puternic. 189

În evanghelizarea musulmanilor, forţele demonice care ţin pe musulmani ignoranţi şi


reticienţi faţă de Evanghelie sunt sunt manifestate prin autorităţile religioase, politice şi
sociale, influenţa Coranului şi a Hadith-ului. Aceste forţe conduc pe musulmani la acţiuni
duşmănoase, întunecă minţile musulmanilor şi le împietreşte inima pentru a nu fi capabili să
înţeleagă şi să creadă Evanghelia. În Biblie vedem confruntări de forţe şi pe oamenii lui
Dumnezeu care au putut proclama Numele Lui şi gloria Lui (1 Împ. 18:36-39, Fapte 28:3-10).
În urma acestor confruntări oamenii au ascultat mesajul Evangheliei (Fapte 8:6,7).190
Confruntările de putere pot demonstra dragostea lui Dumnezeu prin rezultatele care
vin în urma ei. El vine să împlinească nevoile musulmanilor. Alungarea fricii, eliberarea de
sub posedarea demonică, găsirea unei slujbe, vindecările supranaturale, etc. O intervenţie
divină arată musulmanilor că Lui îi pasă de ei. Isus a făcut minuni motivate de compasiune şi
iubire faţă de oameni (Matei 20:33, Marcu 1:41, 5:19, 8:2-10, Luca 7:11-17).191
Confruntările de forţe confirmă musulmanilor adevărul Evangheliei. Isus spune
iudeilor că lucrările Lui declară identitatea Lui (Ioan 10:36-38). Minunile au arătat faptul că
Dumnezeu îl trimisese pe Isus. Ele au fost ca un „certificat de confirmare”. Când Isus a hrănit
mulţimile de oameni, au ajuns la concluzia că El este „prorocul cel aşteptat în lume” (Ioan
6:14).192
După ce am subliniat importanţa confruntărilor de putere cred că este bine să abordăm
necesitatea resurselor care vor da biruinţă în confruntarea puterilor. Resursa puterii este
Dumnezeu, însă postul şi rugăciunea vor duce la umplerea cu putere a misionarului care se
implică în evanghelizarea musulmanilor.
Dezvoltarea unei strategii de misiune este un proces supranatural. Strategia misiunii
este misiunea Tatalui. Rugăciunea trebuie să rămână o parte importantă a strategiei.
Dumnezeul secerişului lucrează prin rugăciunile poporului Lui. 193

189
Malek, Exodul musulmanilor, p. 283.
190
Ibidem, p. 285.
191
Ibidem, p. 292.
192
Ibidem, p. 293.
193
John Mark Terry and J.D. Payne, Developing a Strategy forMissions, p. 35.
47
Pastor Michael, plantator de biserici printre musulmani sfătuieşte pe cei care se implică în
plantarea de biserici să aibă obiceiul de a se trezi înainte de chemarea la rugăciune a
musulmanilor, pentru rugăciune. Cerul din naţiunea în care misionarul slujeşte trebuie să fie
saturat de strigătul: „Isus Hristos este Domnul, iar altă cale de mântuire nu există”. Cel care se
implică în misiunea printre musulmani trebuie să strângă un grup de oameni care să se roage
zilnic pentru ei. Postul trebuie practicat săptămânal iar uneori trebuiesc luate perioade
specifice de post.194
Mesagerul creştin prezintă adevăruri pe care religia islamică le neagă. Pentru a avea
biruinţă şi credibilitate, misionarul trebuie să fie preocupat de rugăciune şi post. Dumnezeu
face minuni pentru a-Şi confirma Cuvântul ca răspuns la postul şi rugăciunile lucrătorilor.
Această lucrare misionară nu se poate face fără post şi rugăciune.195
Când ne rugăm noi putem lega puterile demonice care ţin pe oameni orbi şi în acest
mod închid secerişul. Pavel îndeamnă pe credincioşi în Coloseni 4:2 „Stăruiţi în rugăciune”.
Henry Martin, unul dintre pionierii misiunii printre musulmani a spus: „O dacă aş ajunge să
fiu un om al rugăciunii”. Dacă creştinii nu se disciplinează în ceea ce priveşte rugăciunea nu
ar trebui să fie miraţi dacă islamul se va opune eforturilor misionare, încercând chiar să
învingă creştinătatea şi să cucerească o lume occidentală căzută în apostazie. 196
O strategie care a funcţionat în multe zone este legată de legiunile de duhuri
teritoriale. Prin simpla informare misionarul poate discerne duhurile care stăpânesc într-o
anumită regiune. Văzând păcatele care predomină în aceea zonă, prin Duhul se pot identifica
acele legiuni de duhuri şi prin rugăciune perseverentă trebuie proclamată biruinţa Domnului
Isus. Prin păcat, cel rău ţine pe oameni orbi din punct de vedere spiritual şi îşi manifestă
domnia peste diferite teritorii. 197
Vom încheia acest subiect cu o întâmplare prezentată în cartea Miracoules
Movements. Într-un oraş în care populaţia majoritară era musulmană, imamul Riad, şi-a
propus să distrugă toate bisericile şi să ucidă toţi creştinii. Fiind un om cu influenţă, imamul a
procurat bombe şi arme şi a început să-şi pună planul în aplicare. Credincioşii au început să se
roage, organizând nopţi de rugăciune special pentru el. Când creştinii treceau pe drum, iar
Riad era în preajmă, aceştia îl binecuvântau cu voce tare. Unul dintre credincioşi i-a atras
atenţia asupra unor versete din Coran, iar în cele din urmă Riad a ajuns să intre în contact cu
Biblia pentru a afla adevărul despre Isus. În cele din urmă Riad a devenit creştin şi în acelaşi

194
Pastor Michael, Slujirea și plantarea, pp. 32-34.
195
Ibidem, p. 258.
196 Ibidem, p. 259.
197 Craig Ott Sthephen J. Strauss,, Encountering Theology, p. 492.
48
timp un „Pavel” pentru comunitatea lui. Dumnezeu răspunde rugăciunilor pe care credincioşi
le fac pentru musulmani. 198
Jerry Trousdale, scrie că pentru a vedea un mare seceriş printre musulmani,
rugăciunea de mijlocire trebuie să fie cea mai mare prioritate. Avem nevoie de o strategie, de
o viziune inspirată de Dumnezeu iar rugăciunea de mijlocire va fi cea care va pune în acţiune
puterea lui Dumnezeu transformatoare.199

5.2.1. Importanţa lucrului în echipă

Isus a trimis în lucrare ucenicii în grupuri mici de câte doi (Luca 10). Isus a dezvoltat
acest principiu al parteneriatului în lucrare. Cele mai puternice slujiri în Asia de Sud sunt
reprezentate de echipe. Acestea uneori sunt formate din creştini din diferite denominaţiuni:
Mişcarea Evanghelică, Mişcarea Carismatică din cadrul Bisericii Catolice şi alte Mişcări
Prezbiteriene.200
Unul dintre cele mai sensibile lucruri pe câmpul de misiune poate fi lucrul în echipă.
Menţionăm că trimiterea unui misionar singur, pe câmpul de misiune fără să lucreze alături de
o echipă poate fi un lucru primejdios şi ineficient. Lucrul în echipă aduce success însă în
acelaşi timp dacă nu se ţine cont de importanţa relaţiilor în cadrul echipei care trebuie să fie
deasupra lucrării, echipa poate deveni un factor care să determine întoarcerea misionarului
acasă. Impactul unei echipe unite care pune laolaltă darurile fiecăruia pentru gloria lui
Dumnezeu şi mântuirea musulmanilor este inestimabil. De obicei, echipele de misiune sunt
internationale şi sunt alcătuite din credincioşi care vin din diferite medii evanghelice.
Renunţarea la propriul „bagajul cultural” în cadrul unei echipe este foarte important. De cele
mai multe ori conflictele pot apărea datorită unor lucruri care nu sunt de neapărată importanţă
ci sunt chestiuni minore legate de cultură sau legate de diferite puncte de vedere. Echipa poate
avea un mare impact în comunitatea de musulmani prin faptul că poate forma o mica
„comunitate” prin care dragostea lui Hristos va fi vizibilă pentru musulmani.

198 Jerry Trousdale, Miracoulus Movements, Nashville, CityTeam- Zondervan Publishing House , 2012, pp.
180-183.
199 Ibidem, p. 199.
200
Keith E. Swartley, Encountering the World of Islam, USA, Published by Authentic Media, 2005, p. 201.
49
5.3. STRATEGIA EVANGHELIZĂRII PRIN RELAŢII ŞI AJUTAREA COMUNITĂŢII PRIN PROIECTE
SOCIALE

În cadrul misiunii, evanghelizarea este cea mai importantă prioritate. Misiunea


înseamnă evanghelizare, ucenicizare, plantare de biserici. Modul în care evanghelizarea
funcţionează printre musulmani este un alt aspect însă predicarea Evangheliei este absolut
necesară. 201
Atunci când misionarii merg în contextele islamice este important înţelegerea pe care
musulmaniii o acordă relaţiilor. Pentru un musulman lucruri legate de religie sau valori nu pot
fi discutate oricum şi oricând. Pentru ei este importantă cunoaşterea personală şi stabilirea
unei relaţii de prietenie. Comunitatea se învârte în jurul relaţiilor. Modele vestice de
evanghelizare pe stadioane sau în locuri publice s-ar putea ca în unele contexte islamice să nu
funcţioneze. Dr. Woodberry a făcut o cercetare pe un număr de 700 foşti musulmani, iar în
fiecare caz, prietenia misionarilor a fost factorul de bază urmat de o întâlnire supranaturală
printrun vis sau o vindecare.202 Legea agriculturii este valabilă şi în evanghelizarea
musulmanilor. Pentru a culege mult trebuie semănat mult. 203 Convertirea unui musulman este
un proces, o călătorie.204
În cartea Reasoning from the Scriptures with Muslims găsim scris că relaţiile
personale la care se lucrează şi se dezvoltă pot avea mare success printre musulmani. O
prietenie sinceră caracterizată de încredere şi compasiune pot dărui dreptul misionarului de a
fi ascultat. După ani de experienţă mulţi misionari au afirmat faptul că musulmanii au fost
atraşi de credinţa creştină datorită unei persoane care au depus efort şi timp în cultivarea unei
relaţii de încredere şi prietenie. Musulmanii vor înţelege că Isus este Fiul lui Dumnezeu din
viaţa unui creştin care va trăi ca şi un fiu al lui Dumnezeu. O trăire creştină intensă este mai
puternică decât a încerca o evanghelizare bazată doar pe cuvinte. 205
John Gilchrist a spus că musulmanii nu vor să devină „frate” cu tine dacă mai întâi nu
ţi-a devenit prieten. Unii musulmani cred că creştinii sunt ca şi americanii, în sensul că au
prietenii superficiale. Misionarul trebuie să fie prieten cu musulmanii indiferent de răspunsul
lor faţă de Evanghelie. Atunci când acest lucru se întîmplă musulmanii vor percepe o dragoste
aparte faţă de ei.

201
C. Gordon Olson, What is the World is God doing?, p. 336.
202
Paul E. Pierson, The Dynamics of ChristianMission-History Through a Misiological Perspective, USA,
Published by William Carey International University Press, 2009, p. 333.
203
C. Gordon Olson, What is the World is God doing? p. 296.
204
Pastor Michael, Slujire și plantare, p. 9.
205
Gene L. Green, Stephen, Stephen T. Pardue, Jesus Without Borders-Christology in the Majority World,
Michigan, Grand Rapids, William B. Eerdmans Publishing, 2014, pp. 73, 74.
50
Atunci când misionarii evanghelizează pe musulmani este bine să ştie că întâlnirile
om la om au cea mai mare eficienţă. În prezenţa altor musulmani, un musulman care este
prietenul misionarului poate fi diferit, el nu se va simţi liber să-şi exprime îndoielile cu privire
la islam .
Islamul nu este doar o religie ci acesta reprezintă un mod de viaţă.206 Învăţătorul
musulman Reza F. Safa spune că atunci când islamul a pătruns într-o casă, o familie, sau o
ţară el va controla totul”. Separarea vestică dintre secular şi religios la musulmani nu există.
207
Islamul este o religie activă 24 de ore, 7 zile pe săptămână, opusă gândirii vestice de tipul
bisericii, „întâlnire duminica”. Prietenia cu musulmanii în cursul săptămânii şi relaţionarea cu
ei zilnică face parte din lucrarea de evanghelizare. Practic evanghelizarea prin relaţii este un
stil de viaţă. 208
Prin relaţii personale misionarul poate uşor trece în procesul de ucenicizare a
musulmanilor atunci când aceştia ajung la revelaţia Evangheliei. Importanţa răbdării în tot
acest proces este crucială. Convertirea unui musulman nu este o decizie sau o ridicare de
mână ci este un întreg proces prin care trebuie să treacă. Pe baza acestei relaţii de prietenie
misionarii devin mentorii celor pe care îi ucenicizează. Datorită culturii şi nu numai, este
indicat ca misionarii să evanghelizeze doar bărbaţi iar misionarele doar femei.
Misionari din Turcia au spus că prin relaţii de prietenie se poate crea o congregaţie de
credincioşi. Prin relaţiile de prietenie, turcii văd harul lui Dumnezeu din viaţa misionarului şi
acceptă Evanghelia. 209În unele zone musulmanii au deja o părere despre misionari, iar aceasta
se poate schimba numai printr-o cunoaştere apropiată şi personală. Patrick Sookhdeo într-una
din cărţile lui scrie părerile unor musulmani despre misionari:

Mâinile misionarilor, orientaliştilor şi mass-mediei toate acestea fiind în slujba ţărilor


colonialist – au conlucrat la deformarea adevărurilor despre Islam într-o aşa manieră încât
i-au determinat pe mulţi, în special pe cei educaţi, să se îndepărteze de Islam şi prin urmare,
să nu mai poată găsi calea de întoarcere la Islam.210

În discuţiile cu musulmanii este important ca misionarii să nu ofenseze pe musulmani.


Un evanghelist a fost întrebat de un prieten musulman despre ce vorbeşte Biblia despre
Mohamed. Misionarul i-a arătat că conform Ioan 10, Mohamed a fost un hoţ şi un tâlhar. Acea

206
Ron Rhodes, Reasoning from the Scriptures with Muslims , pp. 27-28.
207
Ibidem, p. 29.
208
Nick Chatrath, Reaching Muslims-A Non stop guide for Christians, Oxford, UK, Grand Rapids, 2011, p.
56
209
Greg Livingston, Planting Churches în Muslim Cities, p. 141.
210
Patrick Sookhdeo, Să înțelegem terorismul islamic, tr. Dorin Pantea, Oradea, Făclia, 2006, p. 156.
51
conversaţie a fost ultima conversaţie cu acel prieten. Adevărul trebuie transmis cu dragoste şi
pe cât se poate trebuiesc evitate discuţiile care ar duce la ofensă. 211

5.3.1. Proiectele sociale

În multe zone ale lumii proiectele sociale au deschis o uşă pentru Evanghelie. Atunci
când creştinii au venit şi au ajutat pe localnicii musulmani cu diferite servicii, raportarea
musulmanilor faţă de creştini s-a schimbat radical. Misionarii pot deschide centre comunitare,
ceainării, spitale sau ale lucrări prin care pot ajuta comunitatea în care vor să lucreze.
În Pakistan, proiectele medicale printre musulmani au deschis multe uşi pentru
evanghelie iar oamenii au avut o atitudine deschisă faţă de misionari. Un misionar, predicând
în stradă a fost aproape să fie ucis de către musulmani. Ceea ce l-a salvat a fost un musulman
a cărui soţie fusese tratată de către soţia misionarului care era doctor.212 Prin diferite proiecte,
musulmanii au văzut dragostea creştinilor pentru ei. Unii musulmani consideră dragostea ca
213
fiind un lucru slab, de neluat în seamă. Ajutorul umanitar dat de către misionarii americani
albanezilor din Kosovo a rămas în mintea şi inima multor kosovari. Aceştia şi-au deschis
ochii şi unii dintre ei au văzut în acest ajutor o mărturie autentică a dragostei creştine.
Doctorul William Wanless a stabilit un centru medical în Miraj, Kolhapur în anul
1889. Doctorul purta şi responsabilitatea evanghelizării. Dezvoltarea serviciilor medicale
printre surzi, leproşi şi cei cu handicap a făcut ca uşa pentru comvertirea musulmanilor să fie
tot mai deschisă datorită dragostei care curgea din slujirea practică a creştinilor. În 1905, un
indian musulman a exclamat: „Aceşti doctori misionari câştigă inima şi confidenţa oamenilor
noştri. Trebuie să facem ca şi ei pentru a ne menţine religia în viaţă”.214
Ernest Neve, misionar în India susţine faptul că în India, atât hinduismul cât şi islamul
opun mare rezistenţă creştinismului. Cea mai mare nevoie în India sunt relaţiile de prietenie.
Credinţa creştină este singura care poate produce reconciliere şi unitate în rândul populaţiei.
Discuţiile teologice între religii are mic impact. Controversiile religioase au produs multă ură.
Pentru prezentarea Evangheliei, în India, cea mai puternică agenţie de misiune sunt misiunile
medicale. 215 Misionarul Theodore Leighton Pennel (1867-1912), a slujit în Afganistan timp
de 20 de ani. Pennel s-a identificat cu localnici, învăţând limba şi adoptând stilul lor de
îmbrăcăminte. În 1900, în Bannu, el deschide o hală, în 1895 o şcoală iar în 1897 începe să
211
Fouad Masri, Connected with Muslims- A Guide to Communicating Effectively p. 12
212
C. Gordon Olson, What is the World is God doing?, p. 342.
213
Ibidem, p. 343.
214
Lyle L. Vander Werff, Christian Mission to the Muslim, p. 75.
215
Ibidem, p. 78.
52
printeze un ziar. Aceste proiecte au fost stâlpi care au susţinut plantarea de biserici, iar în
1912 se pune fundaţia bisericii „Biserica Sfântului Nume”.216
Strategia misionară are un scop divin. Chiar dacă proiectele sociale au un rol
important nu trebuie uitat scopul divin care motivează toate aceste proiecte. Atunci când se
construieşte o fântănă pentru ca oamenii săraci dintr-un trib din Africa să aibă apă, trebuie
urmărit ca apa vieţii să ajungă mai apoi la ei. Hrănirea oamenilor cu pâine trebuie să ducă la
hrănirea lor cu pâinea vieţii. Toate proiectele sociale trebuiesc să urmeze scopului ca
evanghelia să fie predicată iar oamenii să fie mântuiţi.217
În unele zone cum ar fi Arabia Saudită, misionarii ca să poată locui, îşi găsesc un loc de
muncă care oferă acoperire legală pentru şederea lor. Creştinii nu sunt primiţi pe teritoriul ţării
respective iar numai un loc de muncă poate oferi motivaţia şederii pe teritoriul ţării. 218

219
5.4. STRATEGIA ÎNFIINŢĂRII DE BISERICI PRIN LUCRAREA „GRUPE DE CASĂ”

În multe oraşe majoritar populate de musulmani, biserica este ceva izolat iar în altele
nici măcar nu a apucat să se „nască”. Guvernele şi împotrivirea musulmanilor fac ca plantarea
de biserici să fie destul de dificilă. Totuşi, Dumnezeu are calea Lui de a penetra societăţile
musulmanilor printr-un grup de ucenici ai lui Hristos.220. Acolo unde totuşi există o biserică,
vizita unui musulman într-o biserică poate fi o problemă culturală, socială iar etic vorbind
musulmanii sunt reticienţi față de clădirea unei biserici. 221
A întemeia o biserică înseamnă un proces de evanghelizare, ucenicizare, instruire şi
organizarea unui grup de credincioşi care la un moment dat vor funcţiona independent faţă de
cel care a ajutat la întemeierea acestui grup. 222 Acest grup trebuie să fie un grup indigen
capabil să se susţină şi să se multiplice singur, fiind dependent doar de Dumnezeu. O biserică
printre musulmani diferă cu mult de o biserică din Vest. În 1938 la Conferinţa Internaţională
de Misiune, în Chenai, Dr. Paul Harrison a transmis salutările bisericii din Arabia Saudită
formată din 5 membri, pe o perioadă de 50 de ani. 223

216
Ibidem, p. 79.
217
John Mark Terry and J.D. Payne, Developing a Strategy forMissions, p. 90.
218
C. Gordon Olson, What is the World is God doing, p. 292.
219
Grupele de casă sau biserici în case, nu este o lucrare foarte mediatizată în bisericile vestice însă în cadrul
comunităților de musulmani, familia joacă un rol cheie. Construirea unei comunități creștine în cadrul familiei
este un lucru înțelept. O familie rezistă mai mult împotriva persecuției decât un șingur individ. Familia este
celula de bază în cadrul comunității de musulmani.
220
Greg Livingston, Planting Churches în Muslim Cities, p. 8
221
Wolfgang șimson, The House-Church, Rediscover the Dynamic, Organic, Relational, Viral Community
Jesus Started, United States of America, Tyndale House Publishers, 2009, p. 121
222
Ibidem, p. 92
223
Paul E. Pierson, The Dynamics of Christian Mission, p. 29.
53
Începerea unei biserici într-o casă poate fi un proces simplu care începe cu evanghelizare iar
mai apoi urmează convertirea, ucenicizarea şi reproducerea aceleiaşi metode de către
localnici.
Foarte mulţi musulmani vin la Hristos printr-o experienţă supranaturală. William
Miller scrie despre faptul că mulţi musulmani au o întâlnire supranaturală printr-un vis în care
fie le apare profetul Isa fie un mesaj prin care ei înţeleg că Hristos este calea. Un musulman a
văzut un palat mare, iar deasupra era o cruce. O voce i-a spus că palatul aparţine lui Isus şi
doar El poate deschide uşa ca el să intre. Mai târziu acesta a citit cartea Călătoria pelegrinului
şi şi-a regăsit visul în unul dintre capitolele cărții. Această experienţă l-a condus la
convertire.224
Atunci când misionarul este chemat într-o casă el poate ruga pe cel care l-a chemat să
îşi invite toate familia pentru a asculta mesajul pe care îl are. Mai apoi poate face o rugăciune
pentru cei bolnavi şi pentru nevoile familiei. După rugăciune este bine ca misionarul să plece
ca familia să aibă libertatea de a-şi împărătăşi părerile. O mişcare care a început în acest mod
în Bangladesh, acum numără peste 1 milion de convertiţi.225
Donald McGravan, unul dintre cei mai mari misiologi în 1955 scrie o carte numită
Scopul lui Dumnezeu în istorie. În această carte Donald, concluzionează că porunca lui Isus
de „a face ucenici” dintre toate neamurile trebuie să ducă la lucrarea de a stabili comunităţi de
ucenici loiali ai lui Hristos din orice grup etnic. McGraban sugerează că misionarii nu trebuie
doar să se mulţumească cu evanghelizarea ci trebuie să formeze biserici. El vede că misiunea
biblică ca fiind proclamarea Evangheliei, încurajarea musulmanilor să devină urmaşi ai lui
226
Hristos şi integrarea lor în congregaţii locale. În Biblie vedem că Dumnezeu face
legăminte cu familii, grupuri sau chiar ţări, iar marea trimitere înseamnă ucenici din fiecare
grup etnic. 227
O lucrare care se poate multiplica în timp şi poate fi eficientă este plantarea de biserici
prin intermediul grupelor de casă. Familia este un nucleu de bază în comunitate. În multe zone
ale lumii grupele de casă au avut mare success în comunităţile de musulmani. Dumnezeu a
început cu Corneliu ca mai apoi toată casa lui să fie mântuită. În cadrul casei, musulmanii
sunt mai deschişi să audă Evanghelia decât pe stradă sau în alte locuri.
Joel Comiskey în cartea Planting Churches that Reproduce: Starting a Network
of Simple Churches scrie că plantarea oricărei biserici începe cu ridicarea unui număr de

224
Phil Parshall, Muslim Evangelism, p. 166.
225
Wolfgang Simson, The House-Church, p. 158
226
Ibidem, p. 36.
227
Ibidem, p. 37 .
54
mijlocitori care să susţină cu perseverenţă lucrarea în rugăciune. Fiecare membru al echipei
trebuie să fie un om al rugăciunii. În Col. 4:3-4, Pavel cere ajutorul credincioşilor în
rugăciune ca Dumnezeu să deschidă uşi pentru predicarea Evangheliei. 228
Modelul bisericii vestice, în culturile musulmanilor s-ar putea să nu fie foarte eficient.
În Maroc, din 200 de convertiţi doar 5% se integrează într-o comunitate de credincioşi care
practică modelul bisericii de tip vestic. 229 Majoritatea musulmanilor convertiţi preferă
întâlnirile de părtăşie în casele lor , întâlniri din care se hrănesc spiritual, iar de obicei
participă în jur de cinci persoane. Gândirea convertiţilor dintre musulmani nu este de tip
vestic. După 100 de ani de lucru printre musulmani, statiscile misionare spun că convertiţii
care provin dintre musulmani pun accentual mai mult pe părtăşie, comunitate, relaţie decât pe
clădirea în care se întâlnesc sau programul pe care îl fac. 230
Contextualizarea în lucrarea grupelor de casă este necesară, aceasta fiind un semn al
respectului faţă de cultura localnicilor. În unele cazuri misionarul adoptă un stil islamic de
închinare. Acesta înseamnă că o întâlnire are loc direct pe covor, rugăciunea se face cu capul
plecat iar Biblia se ţine pe un suport special, asemăntător suportului pe care se ţine Coranul. 231
În această strategie de a planta biserici prin grupele de casă, omul păcii joacă un rol important.
Omul păcii este aceea persoană care este deschisă să asculte Evanghelia şi îşi deschide casa
pentru vizite şi pentru a avea părtăşie cu misionarul sau cu echipa cu care acesta lucrează. Isus
le spune ucenicilor: „ …şi dacă va fi acolo un fiu al păcii, pacea voastră va rămâne peste el,
altminterea ea se va întoarce la voi” (Luca 10:6) 232. Omul păcii este acel căutător ascuns al
adevărului. Dacă acel om este căsătorit şi are copii, în societatea musulmană va avea un
respect mai mare şi o credibilitate mai mare decât un simplu tânăr. De obicei în casele
musulmanilor bărbatul casei are o influenţă mare asupra soţiei şi asupra copiilor. Câştigarea
lui pentru Hristos poate duce la mântuirea soţiei şi a copiilor lui de asemenea.
În Bangladesh, între 1958 şi 1975 erau foarte puţin urmaşi ai lui Hristos. Agenţia de
misiune a lui Parshal au hotărât să meargă pe modelul lui McGavran care urmărea
contextualizarea şi grupurile homogene concentrate în jurul familiei, modelul grupelor de casă
prin câştigarea capului familiei. Numărul celor botezaţi a fost de peste 5000 în câţiva ani.

228
Joel Comiskey, Planting Churches that Reproduce: Starting a Network of Simple Churches, SUA,
Smashwords , 2009, pp. 125,126.
229
Greg Livingston, Planting Churhes, p. 18.
230
Ibidem, p. 19.
231
Paul E. Pierson, The Dynamics of ChristianMission, p. 208.
232
Versiunea Dumitru Cornilescu, Biblia (1924) trad. Dumitru Cornilescu, Ediție revizuită, București,
Editura Societății Biblice Intercofesionale din România, 2007, p. 1600.
55
Aceste biserici de casă funcţionau singure, multe întâlniri aveau loc fără prezenţa vreunui
străin şi fără vreo clădire. 233
Phil Parshall în cartea Muslim Evangelism scrie despre un studiu de caz făcut în
Lombaro, o naţiune cu 100 de milioane de oameni, compusă din musulmani (80%), animişti
(19%) şi creştini (1%). În 1840 au ajuns misionari iar aceștia au văzut rod doar printre
animişti. 234. Whole World Mission au intrat în oraşul Gaziville în 1958 pentru a planta biserici
folosind metodele tradiţionale de evanghelizare. În 1975, încă nu se vedea mai nimic. Au
făcut un conciliu şi au hotărât că nu se vor retrage din zonă până când nu vor vedea oameni
convertiţi. Atunci, miracolul s-a întâmplat, în următorul an erau peste 500 de convertiţi care se
declarau urmaşii lui Isa. Strategia folosită de ei pentru musulmani a fost diferită de ceea ce s-a
folosit printre animişti. Aceştia se strângeau împreună pentru rugăciune, pentru citirea
Scripturii, iar multiplicarea lor se făcea prin relaţii şi pe linia familiei. Rolul misionarului era
235
să ofere încurajare şi învăţătură biblică. Evanghelizarea se făcea prin folosirea povestirilor
vechi testamentale care se găseau şi în Coran, se punea accentul pe universalitatea păcatului şi
pe a doua venire a lui Isus. După un studiu făcut pe 1 Corinteni, noii credincioşi s-au
organizat singuri, în ceea ce priveşte conducerea şi autofinanţarea.236
În Mombasa, Kenya în ultimii 4 ani s-a lucrat la evanghelizarea musulmanilor şi
plantarea de biserici prin strategia grupe de casă. În 3 ani s-au botezat peste 22 000 de oameni
iar aceştia se întâlneau in case. Dintre aceştia 25% erau foşti musulmani. Misionarii au
motivat pe laici ca acolo unde sunt să deschidă o grupă de casă în casele lor, să se roage şi să
cheme şi pe alţii pentru că biserica este o comunitate nu o clădire. Noii creştini se duceau în
casele musulmanilor şi le cereau acestora să îi lase să ofere o rugăciune pentru casă, o
„baraka” adică o binecuvântare.237
Thomas Valpy French (1825-1891) a fost fondatorul şcolii Sfântul Ioan din Agra
(1850). French a fost un evanghelist dedicat printre musulmani din India, dar în acelaşi timp
un deschizător de drumuri pentru evanghelizare în Arabia. 238 În Kashmir predica în pieţele
centrale, unde întâlnea mari persecuţii. După 20 de ani de muncă în Kashmir exista o biserică,
un spital şi o şcoală. Strategia lui de bază era organizarea în grupuri mici unde în linişte îi
învăţa din Biblie. 239

233
Greg Livingston, Planting Churhes, p. 70.
234
Phil Parshall, Muslim Evangelism, p. 25.
235
Ibidem, p. 26.
236
Ibidem, p. 27.
237
Ibidem, p. 76.
238
Lyle L. Vander Werff, Christian Mission to the Muslims, pp. 44, 45.
239
Ibidem, p. 46.
56
5.4.1. Ucenicizarea240

Convertirea unui musulman un act de credinţă, prin libera voinţă condus de harul lui
Dumnezeu care a atins inima. Acest act este urmat de schimbarea afiliaţiei religioase.241 Un
musulman trece printr-un proces înainte de a-şi lua angajamentul de a-L urma pe Isus. El este
la început simpatizant, căutător, apoi devine credincios iar mai apoi devine ucenic. 242 Uneori
noul convertit poate trece printr-o perioadă de confuzie care poate dura chiar şi doi ani. 243
Ucenicizarea este un proces de transformare pentru a trăi realitatea crucificării şi
244
învierii Domnului Isus, prin Duhul Sfânt. În drumul uceniciei noul convertit trebuie să
înveţe cum să se supună Cuvântului şi cum să se hrănească din Cuvânt. Pentru cineva care
vine din contextul islamic, cartea sfântă trebuie mai mult respectată şi crezută decât înţeleasă.
De aceea uneori, este un adevărat pas ca noul credincios să înceapă hrănirea din Cuvântul
Scripturii zilnic. 245
În acest proces de ucenicizare se formează o nouă identitate a credinciosului. Acum el
are o identiate în Hristos, însă identitatea veche a islamului nu dispare imediat. Cine este el
acum în relaţie cu familia, cu societatea este o mare provocare pentru el. Acum viaţa noului
convertit se complică. Umilinţa în locul onoarei, iertarea în locul răzbunării, sunt valori care
în procesul de ucenicizare se fixează. 246
În procesul ucenicizării noi convertiţi trebuiesc învăţaţi despre suferinţă şi persecuţie
ca fiind o parte a vieţii de credinţă. Memorarea versetelor biblice este de asemenea o bună
disciplină în procesul ucencizării. Atunci când ajung în lipsuri majore aceştia trebuiesc
susţinuţi şi ajutaţi. Atunci când ajung în suferinţă, a suferi împreună cu ei este o bună mărturie
din partea unui misionar. Ucenicizarea implică multă învăţătură despre familie, iubirea
aproapelui şi rugăciune pentru persecutori. 247
Cineva a spus că ucenicii se fac nu se nasc. Această frază oglindeşte procesul muncii
pe care credincioşii trebuie să o facă atunci când se implică în ucenicizarea musulmanilor.
Revelaţia deplină a lui Isus pentru ucenici a venit printr-un proces de ucenicizare pe care

240
Chiar dacă această lucrare nu este o lucrare foarte mediatizată în bisericile vestice, ucenicizarea joacă un
rol cheie în lucrarea printre musulmani. Din mica mea experiență am realizat că atunci când mă implic în
ucenicizarea musulmanilor chiar dinainte să se convertească, aceștia pot deveni mărturii puternice la școală sau
la locul de muncă. Uneori ucenicizarea unui musulman poate fii plină de dezamgări iar uneori creșterea lui parcă
este o regresie, însă perseverența va aduce succes.
241
R. B. Sharma, History of ChristianMissions-North India Perspective, New Delhi, India, Mital
Publications, 2005, p. 2.
242
Pastor Michael, Slujire și plantare, p. 15.
243
Ibidem, p. 12 .
244
Don Little, Effective Discipling in Muslim Communities, Illinois, InterVar șity Press, 2015, p. 53.
245
Ibidem, p. 162.
246
Ibidem, p. 184.
247
Ibidem, p. 220.
57
Mântuitorul l-a avut cu fiecare în parte. Marea trimitere, conţine porunca facerii de ucenici
din toate neamurile. Ucenicizarea costă timp, efort şi multă credinţă.
Pastor Michael în cartea Slujire şi plantare de biserici în contexte cu restricţii oferă
câteva sfaturi practice pentru ucenicizarea musulmanilor. În primul rând, noul convertit
trebuie să treacă printr-un studiu biblic în care să i se fixeze foarte clar adevărurile
elementare: mântuirea, divinitatea lui Isus Hristos, Duhul Sfânt, zeciuiala, cina Domnului,
marea însărcinare, predica de pe munte. În procesul ucenicizării este important ca ei să se
deschidă şi să împărtăşească problemele cu care se confruntă. 248 În procesul ucenicizării este
importantă o atitudine pozitivă şi pe cât se poate de multe să se evite criticarea islamului. 249
Aceştia trebuie învăţaţi să se bazeze pe Cuvântul lui Dumnezeu mai mult decât pe ceea ce văd
sau aud din alte surse.250
Jerry Trousdale în cartea Miraculous Movements, scrie despre dezamăgirile pe care la
începutul lucrării sale de misiune le-a întâmpinat printre musulmani. Acestea s-au schimbat în
biruinţe când a înţeles modul în care Biblia învaţă despre ucenicizare. Biblia este plină de
oameni care au avut propriile lor descoperiri cu Dumnezeu. Dintre liderii creştini care provin
din contextul islamic, 40% au mărturisit că au avut o revelaţie din partea lui Dumnezeu printr-
un vis în care Isus le-a vorbit.251
Un aspect foarte important atunci când vorbim despre facerea de ucenici care la rândul
lor să facă ucenici este simplitatea acestei lucrări, în sensul că oricare musulman care se
converteşte poate deveni un ucenicizator pentru alţi musulmani. La început slujitorii bisericii
din Noul Testament au fost oameni simpli, pescari, neînvăţaţi. Misionarii care se implică în
ucenicizare, chiar dacă ei au absolvit şcoli biblice, nu trebuie să impună această condiţie celor
care abia întorşi la Domnul sunt plini de pasiune pentru a lucra pentru Împărăţia Lui.
Henry Blackaby, spune că secretul tuturor slujirilor este: să vezi unde lucrează
Dumnezeu şi să i te alături. Investiţia timpului pentru ucenicizarea care costă luni, sau ani
252
întregi, trebuie făcută alături de Dumnezeu în persoanele care trebuie. . Isus Şi-a trimis
ucenicii să predice Evanghelia şi să rămână cu „fiul păcii” (Luca 10:7).253 Ucenicizarea nu
este un proces foarte practicat în bisericile vestice. Printre musulmani, această lucrare s-a
arătat cea mai grea dar şi cea mai eficientă. Cu trecerea timpului s-ar putea ca oamenii în care
se investeşte să se întoarcă la islam sau să eşueze în credinţa lor. În asemenea circumstanţe

248
Pastor Michael, Slujirea și plantarea de biserici, pp. 29-31.
249
Ibidem, p. 27.
250
Ibidem, p. 28 .
251
Jerry Trousdale, Miracoulus Movements, 2012, p.147.
252
Ibidem, p. 202.
253
Ibidem, p. 203.
58
este foarte importantă încrederea în Dumnezeu a misionarului. Aceste momente pot fi
dezamăgiri foarte mari pentru cel care şi-a investit efortul şi rugăciunile în ucenicizarea unei
persoane care a întors spatele Evangheliei.
Cei ucenicizaţi pot fi botezaţi şi mai apoi formarea unei congregaţii, în casele lor sau
în modul în care aceştia îl aleg poate fi lăsată la alegerea lor. Misionarii nu trebuie să impună
modelul vestic de biserică în rândul celor veniţi din contextul islamic. Organizarea unei
biserici printre foşti musulmani diferă de o biserică de tip vestic.
Cei mai buni evanghelişti printre musulmani sunt cei care vin din contextul islamic. În
ucenicizare este important ca celor care sunt în acest proces să li se dea creditul şi curajul că
pot deveni adevăraţi slujitori ai lui Hristos. 254

5.4.2. Propagarea

Propagarea lucrării printre musulmani este foarte importantă. Am putea spune că o


lucrare de succes este caracaterizată de auto-susţinere, auto-propagare, auto-teologizare.255
Uneori, convertiţii care se implică în lucrarea creştină au aşteptarea să fie susţinuţi financiar.
După o lungă experienţă printre arabi, misionarii au spus că cei mai eficienţi plantatori de
biserici sunt cei care sunt arabi şi se auto-susţin având o slujbă în domeniul secular.256
Strategia 555 folosită în Sri Lanka, se bazează pe timp, loc şi distanţă. Plantatorul de
biserici se focalizează pe 5 locuri în care urmează să găsească oamenii păcii şi în care
urmează să se deschidă biserici prin grupele de casă. Strategia include focalizarea pe 5 locaţii
la distanţă de 5 km, una faţă de cealaltă. Plantatorul de biserici îşi formează o echipă şi merge
în locaţiile respective. La început, se roagă, comunică cu oamenii iar mai apoi identifică omul
păcii şi începe lucrarea de multiplicare. 257

5.5. STRATEGIA EVANGHELIZĂRII PRIN INTERMEDIUL „TERENULUI” COMUN

Musulmanii şi creştinii au multe elemente care îi fac diferiţi. Totuşi, în structura celor
două mari religii se găsesc şi lucruri pe care ambele le mărturisesc. Un exemplu este
monoteismul. Creştinii sunt de acord cu musulmanii atunci când vorbesc despre existenţa
unui singur Dumnezeu. În această strategie nu dorim să minimalizăm importanţa prieteniei
sau a grupelor de casă ci doresc să prezint cum musulmanii pot fi evanghelizaţi cu ajutorul

254
Lyle L. Vander Werff, Christian Mission to the Muslims, p. 123
255
Acești termeni i-am învățat în cadrul școlii de mi șiune. FiecareMissionar trebuie să aibă ca țintă formarea
unui asemenea grup de oameni care să aibă puterea de reproducere. O mișcare care nu se reproduce sau nu crește
are riscuri mari să se dizolve.
256
Don Little, Effective Discipling, p. 26.
257
Pastor Michael, Slujirea și plantarea de biserici, p.85
59
terenului comun existent între ei şi creştini. Abordarea de tipul „terenul comun” este atunci
când creştinul ia o afirmaţie din Coran sau din religia islamică care este în acord cu Biblia şi o
258
explică musulmanilor potrivit Bibliei.
Mulţi misionari se întreabă dacă folosirea Coranului este sau nu un lucru bun în
evanghelizarea musulmanilor. A răspunde cu „da” sau „nu” este greu. McCurry spune că
mulţi musulmani au venit la Hristos prin citirea versetelor coranice care vorbesc despre Isa.
Aceştia au citit, mai apoi au mers la Noul Testament şi într-un final au lăsat la o parte Coranul
şi s-au focalizat doar pe Biblie. Pavel, în unele situaţii a făcut uz de literatură grecească pentru
a ajunge la Evanghelie. Geoffrey Parrinder, recomandă ca misionarii să arate musulmanilor
textele coranice care vorbesc despre Isus.259
Phil Parshall a slujit ca şi misionar în Bangladesh şi Filipine mai bine de 40 de ani. În
cartea Evanghelizarea musulmanilor vorbeşte despre un „râu” care curge între malul
islamului şi cel al creştinismului. De-a lungul timpului nu s-a dedicat îndeajuns de mult timp
pentru a construi poduri şi a produce dialog între cele două mari comunităţi. Dumnezeu a fost
Cel care ne-a arătat că se poate construi un „pod” între noi şi El. 260 Acest lucru s-a produs prin
întruparea Domnului Isus. Doar dragostea de a ne apropia de semenii noştri şi a fi canale vii
ale iubirii divine, jusitifică trimiterea de misionari în context islamic. 261
Unul dintre elementele comune celor două religii este credinţa în profeţi. Musulmanii
cred că au existat 124 000 de profeţi, 313 sunt numiţi apostoli, 9 sunt numiţi „posesorii
statorniciei”, 8 sunt numiţi rasuli (cei care au un popor separat pentru care sunt responsabili).
Creştinii cred în profeţiile mesianice care vorbesc despre venirea lui Mesia, suferinţa şi
moartea Sa pentru păcatele omenirii (Isaia 53). Musulmanii recunosc că au existat profeţi însă
Mohamed este văzut ca fiind cel mai mare chiar dacă Coranul ridică pe Isa-Al Masih la un
nivel foarte mare. Pentru ei Mohamed a fost ultimul şi cel mai mare profet. Ei recunosc pe
Avraam, Moise, Noe, Adam şi Isa (Isus) ca şi mesageri ai lui Dumnezeu. Avraam este
singurul profet atât în Biblie cât şi în Coran care primeşte titlul de „prietenul lui
Dumnezeu”.262 Misionarul poate aduce în discuţie aceşti profeţi şi poate conduce pe
musulmani la citirea Bibliei, locul unde se găseşte viaţa şi mesajele acestor profeţi. Citirea
Bibliei este foarte importantă în conducerea unui musulman la Hristos.

258
Andreas Maurer, Islamul-provocarea bisericii, p. 182.
259
Phil Parshall, Muslim Evangelism, p. 152.
260
Phil Parshal, Evanghelizarea musulmanilor, p. 143.
261
Ibidem, p. 144.
262
Andreas Maurer, Islamul-provocarea bisericii, p. 182.
60
A. Nakhosten a afirmat: Nu există altă cale mai rapidă de a promova Împărăţia lui
Dumnezeu într-o regiune musulmană decât de a face cunoscută Biblia. Distribuirea Bibliei
este o metodă veche şi ar trebui continuată şi dezvoltată cât mai mult. Dacă prietenii noştri
musulmani sunt sinceri cu scrierile lor vor accepta Tora şi Evangheliile ca fiind revelaţiile lui
Dumnezeu pentru ei. 263
Un alt element pe care îl putem identifica de mare importanţă în strategia punctelor
comune este învăţătura despre Isus. În Coran, se găsesc anumite scrieri despre un profet, care
a făcut minuni, care a fost Fiul Mariei, care s-a născut dintr-o femeie virgină (Sura 3:45-47,
19:16-36). Aceste elemente par că descriu pe Mântuitorul din Ierusalim. Ceea ce nu trebuie să
uităm este faptul că nu toată descrierea Coranului cu privire la Isus este tocmai conform
Bibliei, ci sunt unele evenimente total opuse Scripturii cum ar fi crucificarea lui Isus. Se
spune că Isus a avut puterea de a face minuni în viaţa Lui. Crucificarea lui Isus aduce
confuzie din scrierile coranice . În Sura 3:55, 5:17, 19:33 se menţionează moartea lui Isus dar
în Sura 4:157, lucrurile par contrare: Şi din pricina vorbelor lor: Noi l-am omorât pe Mesia
Isus, Fiul Mariei trimisul lui Allah! În vreme ce ei nu L-au omorât, nici nu L-au răstignit pe
cruce, ci a fost cineva să semene cu El.264
Unii misionari, ca şi W. A. Rice, după o experienţă îndelungată printre musulamani din
Persia, Punjab şi Sindh a spus că profetul Isa din Coran oferă un ajutor foarte mare în
prezentarea Evangheliei printre musulmani. El a spus că chiar dacă sunt anumite texte în
Coran ca şi Cuvântul Lui Dumnezeu, Duhul Lui, care vorbesc despre Isa, sensurile lor
adevărate sunt negate de către Coran. De aceea, trebuie mare atenţie atunci când acestea se
folosesc.265
Pentru musulmani cuvintele eterne ale lui Dumneze apar sub forma unei cărţi. Pentru
musulmani Cuvântul etern al lui Dumnezeu a venit pe pământ prin Isus Hristos. (Ioan 1:1-4,
14). Denumirea pe care musulmanii o dau lui Isus de Cuvânt al lui Dumnezeu ne ajută să
pornim discuţia prin care musulmanii vor vedea că Isus nu este doar un simplu profet ci
Cuvântul etern al lui Dumnezeu de salvare. Musulmanii mai folosesc şi alte atribute pentru
Isus cum ar fi: Duh, Profet, Apostol, Cel Măreţ, Exemplu, Cel fără de păcat, Cel care face
minuni. Pentru musulmani Isus este Mesia. Creştinii au posibilitatea, pornind de la acest titlu
să ofere musulmanilor adevărata însemnătate a lui Mesia. 266

263
Thabiti Anyabwile, The Gospel for Muslims-An Encouragement to Share Christ with Confidence, USA,
Moody Publishers, 2010, p. 31
264
Ibidem, p. 150 .
265
Martin Parsons, Unveling God, p. 14.
266
Andreas Maurer, Islamul-provocarea bisericii, p. 185.
61
Întrebarea dacă Dumnezeul creştinilor şi Dumnezeul musulmanilor este acelaşi a
produs multe dezbateri iar pentru analiza unui răspuns corect va fi nevoie de o argumentare
care va necesita mai mult spaţiu. Phil Parshal spune că dragostea şi înţelegerea sensibilă
trebuie să fie deasupra acestui subiect. Este indicat să se evite atacurile şi contrazicerile atunci
când mergem pe strategia de a folosi lucrurile comune. Podul creat prin persoana Domnului
Isus Hristos este esenţială în evanghelizarea musulmanilor . Utilizarea acestui pod va necesita
o exegeză atentă şi sensibilă a versetelor relevante în acest sens. În final musulmanii va trebui
să accepte piatra de poticnire care i-a ţinut departe de adevărul despre Isus Hristos, acela că
Isus Hristos este Dumnezeul întrupat.
Un al treilea element comun prin care putem construi poduri să ajungem la inimile
musulmanilor este „conceptul de sacrificiu” (Qurbani Id-Sura 22:36-37)
Conform unei tradiţii, Aisha a afirmat că Mohamed a spus odată:

Omul nu a făcut nimic pe Idul-Adha mai plăcut lui Dumnezeu decât să verse sânge, deoarece
cu adevărat animalul sacrificat va veni în ziua învierii cu coarnele, părul şi copitele sale şi
balanţa va cântări greu în favoarea faptelor sale bune. Fără îndoială sângele său este acceptat
de Dumnezeu înainte să cadă pe pământ, bucuraţi-vă de acest lucru.267

Cea mai mare sărbătoare a jertfei cade în ziua a zecea din ultima lună a anului
musulman. Această sărbătoare vine în cinstea lui Avraam care a fost gata să aducă ca jertfă pe
Ismael, nu pe Isac aşa cum cred creştinii şi evreii. În orice casă în care trăiesc musulmani se
jertfeşte un ţap, un miel, o vacă sau o cămilă. Animalul trebuie să fie fără cusur. Această
sărbătoare poate fi o bună punte de legătură. Numeri 29:7-11 descrie jertfa pentru păcat ca pe
o ceremonie care poate fi comparată cu sărbătoare musulmană. Psalmul 51 poate face o
tranziţie de la „arderi de tot” la jertfa unei „inimi zdrobite şi mâhnite”.268 Practica islamică a
fost creată după perioada Noului Testament.
Dumnezeu a avut grijă ca în orice perioadă să poarte de grijă omului cu privire la
jertfă. O problemă care apare este atitudinea musulmanilor cu privire la jertfă. Ei văd această
jertfă ca fiind un act care îi curăţă de păcate sau faptul că Mohamed a luat această practică de
la Moise. Din experienţă, Phil vede că musulmanii leagă această sărbătoare de jertfa de
ofrandă dată pentru păcat aşa cum făceau şi evreii Vechiului Testament. Folosind această
sărbătoare , misionarul poate conduce pe musulman la o înţelegere profundă a harului pe care
Dumnezeu l-a dat prin jertfa pe care El a pregătit-o pentru noi prin Isus Hristos.

267
Ibidem, p. 153.
268
Ibidem, p. 156.
62
Un fost musulman prezintă următoarea situaţie prin care sărbătoarea Qurbanului ar putea fi
folosită în a construi poduri.

Sărbătorile noastre creştine ( Crăciun şi Paşte) ar putea fi numite „Urmaşele lui Isa
Qurbani Id. Qurbani înseamnă sacrificiu, iar Id are sens de sărbătoare. Astfel am avea o
„sărbătoare a sacrificiului”. Biblia vorbeşte despre jertfa de laudă, prin urmare Id ar fii un
timp pentru o jertfă de laudă. În zilele Id, s-ar cumpăra haine noi pentru familie, s-ar servi
un ospăţ mare şi porţii speciale de mâncare s-ar da săracilor. Punctul principal al zilei ar fi
un serviciu special în aer liber unde Vestea Bună a Evangheliei s-ar proclama deschis.269

În unele zone ale lumii, contextualizarea a dus până acolo, unde probabil s-a realizat
un „sincretism” între islam şi creştinism. Un exemplu în acest sens sunt „moscheile creştine”.
În contextualizare este importantă menţinerea principiilor biblice şi limitarea contextualizării
atunci când Evanghelia este pusă în pericolul de a fi „diluată”. În India, printre grupul
„dalitilor” sunt musulmani care merg la moschee şi se roagă în numele lui Isus şi recunosc
divinitatea lui Isus. 270
În unele zone, musulmanii care se întorc la Hristos sunt numiţi „urmaşii lui Isa”
refuzând numele de „creştin” datorită conotaţiei negative cu care musulmanii asociează acest
nume. 271

5.6. MODELE DE EVANGHELIZARE A UNUI MUSULMAN

Mai departe vom prezenta câteva modele prin care un creştin poate prezenta
Evanghelia într-un mod eficient unui musulman. Aceste argumente pot fi de un real folos
pentru cei care doresc să prezinte evanghelia musulmanilor însă nu ştiu cum să construiască
un punct de plecare.
Primii paşi au legătură cu concepţia creştinului despre islam. Andreas Maurer prezintă
10 reguli de bază atunci când ne implicăm în evanghelizarea musulmanilor:
Musulmanii trebuiesc priviţi ca fiinţe umane fără prejudecăţi.
Musulmanii trebuiesc priviţi într-un mod personal.
Musulmanii au tulburări interioare care trebuiesc înţelese.
Trebuiesc recunoscute diferenţele culturale.
Creştinii nu trebuie să aibă teamă faţă de musulmani. 272
Creştinii trebuie să ia initiativa şi să se împrietenească cu musulmanii.
Creştinii trebuie să transmită dragostea lui Dumnezeu.
Musulmanii trebuiesc ascultaţi iar mai apoi trebuie predicată Evanghelia.

269
Ibidem ,pp. 157-161.
270
Paul E. Pierson, The Dynamics of Christian Mission, p. 16
271
Phil Parshall, Muslim Evangelism, p. 30.
272
Andreas Maurer, Islamul-provocarea bisericii, p. 164.
63
Discuţiile trebuie să fie naturale şi deschise.
Trebuiesc evitate ofensele şi cuvintele jignitoare la adresa profetului lor. 273
Primul model de evanghelizare este cel prin care creştinii pot pune întrebări musulmanilor
privitoare la credinţele lor.
Modelul 1
„Creştinul: Ai putea să îmi povesteşti cum ai devenit musulman?
Musulmanul: Păi m-am născut în Arabia Saudită.
Creştinul: Dacă te-ai fi născut în America ai fi fost creştin?
Musulmanul: Nu ştiu
Creştinul: Vrei să ştii cum am devenit eu creştin?
Musulmanul: Sigur…”
Modelul 2
„Creştinul: Apreciez, faptul că voi sunteţi perseverenţi în ceea ce priveşte rugăciunea dar
poţi să-mi spui şi mie de ce vă rugaţi de cinci ori?
Musulmanul: Este scris în Coran!
Creştinul: Ai putea să-mi dai o referinţă?
Musulmanul: Aici sunt nişte pasaje care vorbesc despre rugăciune…(nu există referinţe în
Coran care să specifice că musulmani trebuie să se roage de 5 ori).
Creştinul: Pot sa-ţi spun şi eu ceea ce Biblia spune despre rugăciune?
Musulmanul: Sigur!
Creştinul: Biblia ne învaţă că Dumnezeu este Tatăl nostru, iar acest lucru s-a întâmplat
datorită sacrificiului Domnului Isus…”274
Modelul 3
„Musulmanul: Isus nu este Dumnezeu!
Creştinul: Este oare ceva prea mic pentru Dumnezeu?
Musulmanul: Dumnezeu este Atotputernic!
Creştinul: Dacă Dumnezeu doreşte să vină la noi într-o formă umană şi în acelaşi timp să
conducă Universul, îl putem împiedica noi?”
Musulmanul: Nimeni nu poate să spună lui Dumnezeu ce să facă!!
Creştinul: Ei bine, Dumnezeu a hotărât să vină într-o formă umană pe pământ, iar Isus este
acea persoană!”275

273
Ibidem., p. 165.
274
Ibidem, p. 10.
275
Ibidem, p. 132.
64
Modelul 3 conţine întrebări care vor stârni în minţile musulmanilor o căutare a adevărului
şi o cercetare amănunţită a propriilor crezuri.
Întrebarea 1. De ce spune Coranul că Isus este un „fiu sfânt” (Sura 19:19), iar Mohamed a
trebuit să-şi ceară iertare pentru păcatele lui (Sura 48:2)?
Întrebarea 2. Din Sura: 3:54, 7:99, 10:21, vedem că Allah poate să îi înşele pe oameni.
Dacă lucrurile stau în felul următor de unde poţi şti în istorie ce anume este adevărat şi ce este
fals?
Întrebarea 3. Din ce cauză Coranul respinge crucificarea lui Isus (Sura 4:157), întru-cât
crucificarea lui Isus este suţinută de dovezi istorice?
Întrebarea 4. În Coran, Isus este plasat într-o poziţie mai superioară decât Mohamed. De ce
consideraţi că cel mai mare profet este Mohamed?
Întrebarea 5. Înţelegerea teologică este faptul că Mesia este Fiul lui Dumnezeu. De ce Isus
este acceptat ca şi Mesia, însă nu ca şi Fiu al lui Dumnezeu?
Întrebarea 6. În Sura 4:158, Isus este înălţat la ceruri. Nu îl face asta pe Isus să fie ultimul
şi pecetea tuturor profeţilor? 276
Întrebarea 7. Ce înseamnă „păcatul” pentru voi?
Întrebarea 8. Ce trebuie să faci ca să intri în paradis?277
Lista întrebărilor bine gândite şi simple ale creştinilor faţă de musulmani poate
continua, însă mai departe doresc să prezint un alt model de evanghelizare al musulmanilor şi
anume „pildele evanghelistice”. În cultura arabă poveştile sunt o parte integrantă a vieţii de zi
cu zi. 278 Musulmanii gândesc uneori viaţa în povestiri, în pilde. Ca şi creştini, putem folosi
acest canal al comunicării pentru a transmite adevăruri teologice prietenilor noştri musulmani.
Exemple de pilde:

Omul care se îneacă: „Musulmanii consideră că revelaţia supremă a lui Dumnezeu este
Coranul pe când creştinii consideră pe Isus ca fiind revelaţia supremă. Dacă un om s-ar
îneca, ceea mai mare nevoie a lui ar fi o o carte care să-l înveţe cum să înoate sau un Salvator
care să-i scape viaţa? De aici, discuţia poate curge până la înţelegerea măreţiei lui Dumnezeu
care a venit în lumea noastră…”279

Plăteşti pentru un dar? „ Un sărac a fost invitat la petrecerea unui om bogat. La sfârşit
bogatul doreşte să dăruiască săracului o maşină cadou. Săracul nu doreşte să accepte maşină,
fără să plătească şi el un pic din ea. Nu s-ar supăra gazda? Nu ar fi acesta şi un gest al
mândriei din partea săracului? Biblia spune că Dumnezeu oferă viaţa veşnică ca şi un dar. Cei

276
Ibidem, p. 137.
277
Ibidem, p. 149.
278
Ibidem, p. 179.
279
Ibidem, p. 179.
65
ce încearcă să o cumpere prin fapte bune nu vor reuşi niciodată, datorită preţului ei
inestimabil.” 280
Doi angajaţi: Ne imaginăm că ne căutăm un loc de muncă. Găsim două oferte. Prima
ofertă implică un angajator care oferă un contract şi un salariu sigur şi fix la sfârşitul lunii. Cel
de-al doilea nu oferă nici un contract iar salariu depinde de tonul şefului. Această poveste ne
oferă imaginea a doi dumnezei. Dumnezeul creştinilor oferă o cale sigură de mântuire însă
Allah oferă mai multe căi, însă nu oferă nici o garanţie.281
Aceste modele se pot dezvolta, uneori se pot folosi chestionare în evanghelizare alteori
se pot face diferite flaere pe care musulmanii le pot completa. Ceea ce este important este
prezentarea mesajului Evangheliei cu pasiune, dragoste şi călăuziţi de Duhul Sfânt. Se pot
identifica acele elemente culturale din ţara în care misionarii slujesc şi prin intermediul lor se
pot crea modalităţi de evanghelizare.
Argumentele pe care creştinii le aduc atunci când predică Evanghelia musulmanilor
sunt importante însă nu sunt cele care pleacă capul musulmanilor înaintea lui Isus Hristos ci,
Duhul Sfânt este Cel care le transformă inimile. Mai departe doresc să prezint o mărturie a Dr
William Miller, misionar printre musulmani din Asia.

Abbas, a mers să viziteze pe Mr. Wilson, un misionar care locuia în vecinătate. Intenţia
lui Abbas a fost de umili pe Mr. Wilson şi de a-I dovedi acestuia superioritatea Islamului. Mr.
Wilson a prezentat acestuia argumentele credinţei creştine şi confuzia pe care musulmanii o
au cu privire la Isus. Abbas, cu mai mare îndrăzneală a adus şi mai multe argumente. Mr.
Wilson, l-a privit şi a început să plângă datorită necredinţei lui Abbas. Câtiva ani mai târziu,
Abbas a devenit creştin. Ceea ce l-a convertit a fost smerenia şi dragostea creştinului
misionar.282

Argumentele creştinilor au menirea de a prezenta musulmanilor doctrina creştină într-


o formă simplă şi pe înţelesul lor. Musulmanii cer răspunsuri clare din partea creştinilor cu
privire la credinţa lor. Atunci când ei pun aceste întrebări, de multe ori ei deja gândesc că
creştinii cred greşit iar ei tot ce fac este să îi ajute să-şi corecteze crezul.
Ernest Neve spune că dacă un om nu poate fi atras de dragostea şi compasiunea lui Hristos,
istoria şi logica nu vor avea putere.283

280
Ibidem, p. 180.
281
Ibidem, p. 181.
282
Abraham Sarker, Understand my Muslim People, p. 237.
283
Lyle L. Vander Werff, Christian Mission to the Muslims, p. 78
66
CONCLUZII

Subiectul tezei mele este încă departe de a fi epuizat. Musulmanii sunt oameni cu
care ne vom intersecta tot mai mult. Misiunea lui Dumnezeu de a se revela acestor oameni
este intercontectată cu biserica Lui. Ca şi credincioşi, Dumnezeu ne-a îngăduit să mai fim pe
acest pământ pentru a împlini scopurile Lui şi a trăi pentru gloria Lui. Misiunea printre
musulmani nu este un lucru uşor, de aceea în prima parte a licenţei am făcut prezentarea
islamului, a valorilor lui şi a modului în care musulmanii percep credinţa creştină. Apariţia
islamului în lume a venit pe fondul unui gol spiritual şi pe fondul unui politeism practicat în
zona Arabiei. Creştinismul nu s-a lăsat fără mărturie în acea zonă după cum vedem din
scrierile Coranului care vorbesc despre creştini şi iudei. Una dintre cele mai mai sensibile
probleme este dată de modul în care creştinismul este prezentat de Coran şi de aici vin şi
neclarităţile foarte mari pe care musulmanii le au legat de credinţa creştină.
De-a lungul timpului, relaţia dintre creştinism şi islam nu a fost întotdeauna una bună.
În multe inimi încă mai se găsesc răni sau resentimente faţă de creştini din pricina cruciadelor.
În unele inimi ale creştinilor din Asia încă mai se regăsesc anumite prejudecăţi datorare
greşelilor făcute de musulmani. Mohamed a avut reacţii paradoxale faţă de creştini şi evrei. În
anumite locuri arată toleranţă şi aprecieri însă în alte locuri îi înjoseşte şi îi acuză că se închină
Mariei şi lui Isus ca şi lui Dumnezeu. Aceste reacţii paradoxale se văd în comportamentul
musulmanilor atunci când vine vorba de creştini. Mulţi văd pe creştini ca fiind oameni care
mănâncă carne de porc şi se închină la trei dumnezei. Relaţia celor două comunităţi necesită
multă muncă din ambele sensuri. Pentru a construi o relaţie bună ca şi creştini trebuie să
facem un pas al dragostei către musulmani iar pe baza acestui pas să ducem Evanghelia.
Relaţia modernă a creştinilor cu musulmanii este privită uneori pe baza atentatelor din 2001 şi
pe baza războiului din Afganistan. Musulmanii cei mai radicali, văd în Europa, America şi
Israel, inamicii musulmanilor. Primirea refugiaţilor pe teritoriul Europei şi ajutoarele
umanitare, crează o punte de legătură pentru ca percepţia majoritară a musulmanilor să poată
fi schimbată.
Organizarea Bisericii în trimiterea de misionari printre musulmani nu a fost o sarcină
uşoară iar faptul că marea majoritate a musulmanilor nu au auzit niciodată Evanghelia
prezentată clar în limba lor este şi datorită lipsei de implicare misionară printre musulmani.
În ceea ce priveşte lucrarea misionară, unele ţări abia în urmă cu 15-20 de ani au început să
trimită misionari. Procesul trimiterii de misionari necesită mult efort, multă investiţie şi

67
înţelegere din partea bisericii locale a ceea ce înseamnă misiunea. Călătoriile pe termen scurt
sunt bine venite însă numai cu scopul motivării implicării pe termen lung. De multe ori
biserica a perceput misiunea ca fiind trimiterea unei echipe într-o ţară undeva în Asia sau
Africa pentru câteva zile. Misiunea pe termen lung este ţinta pe care fiecare biserică trebuie să
o aibă. Pentru a atinge un grup cu Evanghelia este importantă învăţarea limbii, a culturii şi
predicarea Evangheliei într-un mod înţeles de către localnici, lucru care i-a cel puţin 5-10 ani,
în funcţie de zona de lucru. Cei care merg pe câmpul de misiune este important să îşi ia
angajamentul pentru un termen lung.
Războiul spiritual întâlnit pe câmpul de misiune necesită o pregătire a misionarului
adecvată în ceea ce priveşte rugăciunea şi o înţelegere a clară a luptei spiritual în care acesta
s-a angrenat. Botezul cu Duhul Sfânt este lucrarea promisă de către Domnul Isus Bisericii
Lui, iar misiunea este condiţionată de primirea Lui. Fiecare misionar trimis, are nevoie de
această experienţă supranaturală care va garanta putere şi har în lucrarea la care este chemat.
Biserica are această onoare de a trimite lucrători la marele seceriş. Misionarii sunt trimişi de
către biserica locală care îi recunoaşte şi îi susţine prin rugăciuni şi finanţe. Misionarii trebuie
să menţină relaţia de comunicare cu biserica ca atunci când sunt situaţii care necesită multă
luptă în rugăciune acestea să fie comunicate iar biserica să se poată ruga specific.
Lucrarea de misiune printre musulmani a întâmpinat multe provocări datorită culturii
pe care musulmanii o au, o cultură anticreştină şi chiar bine întărită în respingerea
Evangheliei. Strategiile folosite în misiunea creştină sunt factori, uneori decisivi care pot
garanta success sau nu. De multe ori, misionarii au avut eşec datorită folosirii unei strategii
vestice de plantare de biserici.
Strategia, nu înseamnă o formulă citită dintr-o carte ci înseamnă o călăuzire specifică
de la Dumnezeu într-un context în care este necesară o lucrare de evanghelizare şi plantare de
biserici. Strategia, vine în urma rugăciunii şi în urma unei viziuni clare din partea Duhului
Sfânt cu privire la un loc. În formarea unei strategii, contextualizarea are un loc cheie. Acest
termen este contemporan însă principiul se poate vedea foarte clar de-a lungul Sfintei
Scripturi. Strategia unei lucrări printre musulmani este o lucrare care necesită o cunoaştere
adecvată a culturii şi a valorilor pe care musulmanii le au. Unele aspecte culturale, sunt
diferite însă nu neapărat greşite, de aceea respectarea culturii este importantă până la punctul
în care aceasta contrazice elementele fundamentale ale Evangheliei. Strategia formării
grupelor de casă este o cale prin care lucrarea printre musulmani a cunoscut un adevărat
succes în diferite zone ale lumii. Această strategie prin care micuţele „biserici” se pot
multiplica foarte repede şi într-un mod independent este o bună cale de reproducere.
68
Misionarii, au nevoie de călăuzire în ceea ce priveşte găsirea oamenilor potriviţi sau a
oamenilor păcii, iar construirea lucrării de plantare de biserici în jurul familiei, în cadrul
comunităţii este un lucru ideal. Lucrarea de contextualizare a misionarilor nu este uşoară
datorită „zonelor gri” în care poate apărea sincretismul. Planificarea unei strategii şi în acelaş
timp flexibilitate la provocările zilnice ale câmpului de misiune este o lucrare care necesită
călăuzirea Duhului Sfânt şi o echipă puternică.
Credinţa misonarilor trebuie să fie tot timpul în Dumnezeu, că El este Cel care
lucrează şi tranformă pe oameni, nu în strategie. Strategiile contemporane prin contextualizare
şi prin adoptarea unor elemente comune, trebuiesc folosite cu grijă, iar întodeauna trebuie
gîndit ce cred oamenii despre noi atunci când vorbim despre Isa, despre Kurban sau când le
citim din Coran. Folosirea unor elemente comune poate fi de mare ajutor în evanghelizare,
însă în acelaşi timp pot fi şi un impediment în recunoaşterea Evangheliei, dacă nu sunt
folosite cu înţelepciune. O strategie nu înseamnă că misonarii se bazează pe „planurile lor” şi
„puterile lor” ci înseamnă că lucrarea se face de către Dumnezeu iar noi ca şi lucrători suntem
datorit să ne facem munca de organizare, gîndire, planificare şi predicare.
Argumentele creştine sunt clare şi bine întemeiate, însă ca şi credincioşi ştim că doar
Duhul Sfânt poate convinge pe oameni de păcat iar încrederea noastră trebuie să fie în puterea
Lui de a cerceta inimile musulmanilor mai mult decât în puterea argumentelor noastre.
Misiunea printre musulmani este o lucrare care necesită eforturile bisericii, aceasta ne este
încredinţată de Dumnezeu. Evanghelia Domnului Isus este singura cale de mântuire a omului.
Credinţa creştină este singura credinţă care asigură mântuirea şi este singura credinţă în care
musulmanii pot găsi pe Dumnezeul cel adevărat.

69
BIBLIOGRAFIE

***, Coranul, Bucureşti, Editura Islam, 1999.


Asbridge, Thomas, Cruciadele-Istoria războiului pentru eliberarea Pământului sacru, trad.
Cornelia Dumitru şi Miruna Andriescu, Bucureşti, Ed. Polirom, 2013.
Anyabwile, Thabiti, The Gospel for Muslims-An Encouragement to Share Christ with
Confidence, USA, Moody Publishers, 2010.
Ayoub, M, Mahmoud, The Crisis of Muslims History, London, Oneworld Publications, 2014.
Bearup, Colin, Unlocking the Gospel for Muslims, SUA, Published by CanBooks, WEC,
International, 2012.
Beverley, A. James, Christ and Islam-Understanding the Faith of the Muslims, Missouri,
College Press Publishing Company, 2006,
Chatrath, Nick, Reaching Muslims-A one stop guide for Christians, Oxford, UK, Grand
Rapids, 2011.
Cornilescu, 1924, Biblia bilingvă română-engleză, trad. Dumitru Cornilescu, Ediţie revizuită,
Bucureşti, Editura Societăţii Biblice Intercofesionale din România, 2007.
Cooper , Anne, Ismael fratele meu, tr. Teodora Popescu, Satu Mare, Ed. Tipografia Leş,
2008.
Comiskey, Joel, Planting Churches that Reproduce: Starting a Network of Simple Churches,
SUA, Smashwords , 2009
Culianu, Eliade, Dicţionar al religiilor, trad. Dan Petrescu, Ed. Polirom, 2007
Farrokh, F. J., Jailbreak-A Christian s Guide to Prayng for Muslim World, United States
of America, Author House, 2005.
F., Glass, Arthur și Charles E. Van Engen, God s Mission in the Bible: Anouncing the
Kingdom, Michigan, Baker Academic, Grand Rapids, 2003.
L. Green, Gene, Jesus Without Borders-Christology in the Majority World, Michigan, Grand
Rapids, William B. Eerdmans Publishing, 2014.
Livingston, Greg, Planting Churches în Muslim Cities, USA, Publishing by Baker Academic,
Ebook, 2012.
Little, Don, Effective Discipling in Muslim Communities, Illinois, InterVarsity Press, 2015.
Love, Rick, Muslims, Magic and the Kingdom of God-Church Planting among the Folk
Muslims, California, William Carey Library, 2000.
Leatheerberry, David, Afganistan, lacrimile mele, trad. Cornelia Stoica, Oradea, Cartea
creştină, 1996.
Goddard, Hugh, A History of Christian Muslim Relations, Chicago, New Amsterdam Books,
70
2000.
Gordon , Olson, C., What is the World is God doing: The Essentials of Global Missions,
Global Gospel Publishers, 2003.
Geoffrey, Harris, R., Mission in the Gospels, Oregon, Wipl and Stock Publishers, 1012.
H., J, Cristopher Wright, The Mission of God s people- A Biblical Theology of the Church s
Mission , Zondervan, Langham Literature, 2006.
______ , The Mission of God: Unlocking the Bible s Grand Narrative, USA,
InterVarsity Press, 2006.
H. Anderson, Gerald, Biographical Dictionary of Christian Mission, Michigan, William B.
Eerdmans Publishing Company, 1999.
Hindson, Ed, The Popular Encyclopedia of Apologetics, Oregon, Harvest House Publishers,
2008.
Joseph, John, The Modern Assyrians of the Middle East-Encounters with Western Chrisian
Mission Archaeologists and Colonial Powers, Boston, Library of Congress-
Catlonging In Publication Data, 2000.
Martin, Walter ,Împărăţia cultelor eretice, Oradea, Ed. Cartea creştină, 2012
Masri, Fouad, Connected with Muslims- A Guide to Communicating Effectively, USA,
Illinois , InterVarsity Press, 2014.
Muck, Terry, Frances S. Adeney, Christianity Encountering World Religions, Michingan,
Baker Academic a division of Baker Publishing Group, 2009.
Morin, Harry, Responding to the Muslims, USA, Springfield, CMM, 1994.
Nigoisan, S., A. , Islam, Its History, Teaching and Practices, Indiana, USA, Indiana
University Press, 2004.
Kaiser, Walter, C, Mission in the Old Testament, Israel as a Light to the Nations, Michigan,
Published by Baker Academic, 2012.
Khaled, Amr, Pe urmele lui Muhammed, Bucureşti, Ed. Golden, 2006
Kingsriter, Del, Questions Muslims Ask, USA, Global Initiative, Springfield, 1991
Michael, Pastor, Slujirea şi plantarea de biserici în contexte cu restricţii, trad. Lavinia Creac,
Bucureşti, Editura A.G.-SUA, 2009.
M. ,Gill, Nazir The Kingdom of God among Muslims, USA, Xlibris Corporation, Ebook, 2011
Maurer, Andreas, Islamul-provocarea Bisericii, tr. Oana Paul, Bulgaria, Ed. Eagle
Publishing, 2014.
Miller, E. Roland, Muslims and the Gospel Bridging the Gap, Minnesota, Lutheran
University Press, 2005 .
Rank, Michael De la Mohamed la Burj Khalifa, Un curs Intensiv de 2000 de ani de Istorie a
Orientului Mijlociu, tr. Elena Ceban, Babelecube INC, 2014
71
Ries, Julien, Sacrul în istoria religioasă a omenirii, trad. Roxana Utale, Iaşi, Ed. Polirom,
2000.
Richardson, Don, Secretele Coranului, tr. Raluca Mirăuţă, Oradea, Casa cărţii, 2014.
Roux, Jean-Paul, Un conflict teribil, tr. Lucia Postelnicu Pop, Paris, Ed. Artemis, 2007.
Scott, Daniel & Michael Abdulhaq, Share the Gospel with Muslims, India, Ibrahim
Ministries, International, 2009.
Parshall, Phil, Evanghelizarea musulmanilor, tr. Lavinia Creac, Oradea, Ed. Life publisher,
2008.
______, Muslim Evangelism-Contemporary Aproches to Contextualization, Georgia, Gabriel
Publishing, 2003.
Parsons, Martin, Unveling God:Contextualizing Christology for Islamic Culture, Published
by William Carey Library, 2005,
Pierson, E. Paul, The Dynamics of Christian Mission-History Through a Missiological
Perspective, USA, Published by William Carey International University Press, 2009.
Sarker, Abrham, Understand my Muslim People, Oregon, Published by Barclay Press, 2004.
Simson, Wolfgang, The House-Church, Rediscover the Dynamic, Organic, Relational, Viral
Community Jesus Started, United States of America, Tyndale House Publishers,
2009.
Sharma, R. B., History of Christian Missions-North India Perspective, New Delhi, India,
Mital Publications, 2005.
Swartley, E. Keith, Encountering the World of Islam, USA, Published by Authentic Media,
2005.
Sookhdeo, Patrick, Să înţelegem terorismul islamic, tr. Dorin Pantea, Oradea, Făclia, 2006
Sthephen , J. Ott, Craig, Strauss with Timothy C. Tennent, Encountering Theology of
Mission, Michigan, Published by Baker Academic, 2011
Robinson, Neal, Christ in Islam and Christianity, Albany, State University of New York
Press Albany, 1991.
Pierce, Alexander, Facing Islam-Engaging Muslims, USA, WinePress Publishing, 2012.
Terry, Mark, John and J.D. Payne, Developing a Strategy for Missions, Michigan, Published
by Baker Academic, 2013.
Trousdale, Jerry, Miracoulus Movements, Nashville, CityTeam- Zondervan Publishing
House , 2012.
Zebiri, Kate, Muslims and Christians, England, Onewirld Publications, 2014.
W. Shenk, David, Journey of the Nation and the Christian Church, Ontario, Pennsylvania,
Herald Press, 2003.
Werff, L., Lyle, Vander, Christian Mission to the Muslims, The Record, Anglican and
72
Reformed Approaches in India and Near East, 1800-1938, USA, Published by
William Carey Library, 2000.
W. Wilson, Cameron, Amvonul Marii Trimiteri tr. Ovidiu Ionică, Medgedia, Succed
Publishing, 2008.
White, R. James, What Every Christian Needs to Know about the Quran, Minnesota,
Published by Bethany House Publishers, 2013.

73