Sunteți pe pagina 1din 2

O scrisoare pierduta

-caracterizarea personajului- de Ion Luca Caragiale


Realismul este un curent literar aparut in secolul al XlX-lea impotriva
romantismului. Acesta isi propunea sa prezinte realitatea in mod veridic, prin tehnica
detaliului, a indicilor spatio-temporali precisi, personajul ilustrat este tipic in imprejurari
tipice, iar relatarea se face in mod obiectiv prin marcile specifice, narator omniscient si
omnirezent, intamplarile realizandu-se la persoana a lll-a.
In literatua romana realismul a fost reprezentat de Liviu Rebreanu, I. L. Caragiale,
Barbu Sfanescu Delavrancea, Ioan Slavici si de George Calinescu
Scriitor reprezentativ pentru “epoca marilor clasici” (potrivit lui G. Calinescu), I. L.
Caragiale, dramaturg si prozator, a fost un observator lucid si ironic al societatii romanesti
din vremea lui, un scriitor realist si moralizator, un exceptional creator de oameni si de
viata. Caragiale foloseste cu maiestrie satirea si sarcasmul, pentru a ilustra moravurile
societatii romanesti si a contura personaje dominate de o tara morala reprezentativa
pentru tipul si caracterul uman.
Comedia este o specie a genului dramatic in care se prezinta moravuri umane, cu
scopul de a fi indreptate prin intermediul rasului.
“O scrisoare pierduta” a avut premiere ape scena Teatrului National din Bucuresti la
13 noiembrie 1884, opera dramatica fiind publicata ulterior in revista junimista
“Convorbiri literare”.
Titlul piesei ilustreaza simetria clasica, sintetizand, totodata, intriga subiectului.
Prima scrisoare de amor, trimisa de Tipatescu Zoei care o pierde, este gasita de Cetateanul
turmentat, caruia i-o fura Catavencu. Scrisoarea devine un simbol al coruptiei ce
sugereaza faptul ca functiile politice nu se obtin pe baza meritocratiei, si a peland la
diverse siretlicuri.
Tema o reprezinta viata sociala a burgheziei romane de la inceputul secolului al XlX-
lea, in lupta politica peentru ocuparea postului de deputat.
Din punct de vedere compozitional, piesa este structurata in patru acte, fiecare
dintre ele fiind alcatuit din mai multe scene. Personajele numite de catre narrator
“personae”sunt mentionate cu numele si statutul social. Discursul este construit sub
forma schimbulu dinamic de replici intre personaje, care genereaza si accentueaza
conflictele dintre acestea.
Nae Catavencu, avocat , directorului ziarului „Ragnetul Carpatilor”, seful opozitiei
politice din judet, intruchipeaza arivistul si demagogul, personaj construit cu mijloacele
comicului. El este reprezentantul unde adevarate „scoli”de frazeologie patriotarda, motivata
prin lipsa de continut a ideilor exprimate cu emfaza.
Insusirile caracteriale reies, in mod indirect, din atitudinea,faptele si vorbele acestui
politician, in mod direct din didascalii sau din relatiile cu celelalte personaje, conflictul
dramatic fiind realizat prin intreaga varietate a comicului.
Numele cu care l-a înzestrat autorul, Caţavencu, sugerează , în egală
măsură, demagogia (cuvântul „caţă” denumind o persoană care vorbeşte mult şi inutil),
şi ipocrizia personajului („caţaveica” fiind o haină cu două feţe). După cum afirma Garabet
Ibrăileanu, în „Numele proprii în opera comică a lui Caragiale", „Caţavencu, cu silabele lui
stridente şi cu conturul ridicol, redă perfect pe demagogul latrans”.
Nae Catavencu este ridicol, principalele trasaturi decurgand din manifestarea
diversificata a comicului, care defineste contradictia dintre esenta si aparenta. Patron de
ziar si conducatorul opozitiei politice, Catavencu vrea sa para un cetatean onorabul, obligat
prin statutul de ziarist sa informeze opinia publica despre moravurile amoroase ale
prefectului, dar in esenta este un santajist josnic, folosind scrisoarea ca unealta pentru
parvenirea politica: „Vreau...mandatul de deputat, iata ce vrea: nimic altceva!”.
Caracterizarea directa a lui Catavencu, este realizata de celelalte personaje ale
comediei: pentru prefect, el este „mizerabilul”, „infamul”, „canalia”, iar Trahanache il
defineste „miselul de Catavencu”. Sef al gruparii de opozitie, Nae Catavencu se comporta
fara nici un scupul in lupta politica. El ajunge in posesia scrisorii de amor, pierduta de Zoe
Trahanache, prin inselaciune si viclenie: Il surprinde pe Cetateanul turmentat citind o
scrisoare, recunoscand scrisul prefectului, Catavencu il invita „la o tuica”, il imbata si-i
fura documentul.
Alte trasaturi ale omului politic reies, indirect, din replicile si faptele ridicole.
Parvenit, santajist, grosolan si impostor, se conduce dupa deviza „scopul scuza mijloacele”.
Catavencu este infumurat si pertinent atata timp cat se afla in posesia scrisorii, arma
santajului „Ma omoara vampirul! Prefectul asasin! Ajutor!”, dar devine umil, slugarnic si
slujitor atunci cand pierde scrisoare „In sanatatea iubitului nostru prefect! Sa traiasca
pentru fericirea judetului nostru”.
Prin comicul de situatie reies, in mod indirect , si alte trasaturi ale lui Catavencu.
Lipsit de demnitate si de coloana vertrebarala, el conduce manifestatia festiva in cinstea
rivalului sau politic,Dandamace, fara nici un scupul, intuind ca sansa de a castiga in viitor
este legata de Zoe si Tipatescu.
Contradictia dintre esenta si aparenta defineste indirect perfidia lui Catavencu in
relatia cu „venerabilul”Zaharia Trahanache, care declara ca n-are „nici in clin, nici in
manici”cu Catavencu, ba dimpotriva, sunt chiar inamici politici. In esenta, directorul
ziarului „Ragnetul Carpatilor” il chemase la redactie ca sa-l ameninte cu publicarea
scrisorii de amor a a Zoei, insa aparenta sub care marscheaza santajul se manifesta
printr-o atitudine plina de condescenta si de grija fata de Trahanache „Imi pare rau ca ne-
am racit impreuna, zice el, ca eu totdeuna am tinut la d-ta ca la capul judetului nostru”.
Ipocrizia personajului atinge apogeul in finalul piesei, cand, desi invins, face urari
emfatice la festivitatea electorala „In sanatatea venerabilului si impartialului nostru
prezident, Trahanache!”. Demagogia este principala trasatura de caracter a lui Catavencu,
reiesita, indirect, din replicile personajului „nu bratul care loveste, vointa care ordona e de
vina” iar atunci cand imbraca forme patriotarde, personajul devine ridicol „ Nu voi,
stimabile, sa stiu de Europa d-tale, eu voi sa stiu de Romania mea si numai de Romania”.
Autocaracterizarea amplifica demagogia de tip homo latrans si imaginea superlativa
pe care o are despre sine „Catavencu ( stergandu-se repede la ochi[...], cu tonul brusc, vioi
si latrator): Fratilor, mi s-a facut o imputare si sunt pandru de aceasta! O primesc! Ma
onorez a zica ca o merit! .
Comicul de limbaj se manifesta mai ales in discursurile politicianului, care reliefeaza
personajului semidoct, dar infatuat, plin de importata. Atunci cand ia cuvantul la
adunarea electorala care precede alegerile, Catavencu isi contruieste cu ipogrizie „o poza”
de patriot ingrijorat de soarta tarii „Iertati-ma, fratilor, daca sunt miscat, daca emotiunea
ma apuca asa de tare...suindu-ma la aceastra tribuna...pentru a va spune si eu....(plansul
il ineaca mai tare)..Ca orice roman, ca orice fiu al tarii sale...in aceste momente
solemne( de ania se mai stapaneste).”
In scena finala, Catavenscu,i se adreseaza lui Tipatescu incet „Sa ma ierti si sa ma
iubesti! (expansiv) pentru ca toti ne iubim tara, toti suntem romani!”, fapt ce subliniaza nu
doar amicitia de coniventa si demagogia, ci si complicitatea ironica. Tot in scena finala,
Catavencu „foarte ametit, impiedicandu-se-n limba, dar tot ingrasandu-si silabele”devine
exponentul comicului de limbaj „Fratilor, dupa lupte seculare, care au durat aproape
trezeci de ani, iata visul nostru realizat!”.
In opinia mea, in ceea ce priveste constructia personajului caragilianm se poate
observa faptul ca supunandu-se unor contrangeri tipologice, Catavencu defineste nu doar
o epoca ori o societate, ci un mod de a gandi lumea. Prin dialogul alert, ca forma de
expresie dramatica, prin modalitatile diverse de caracterizare directa si indirecta,
Catavencu devine exponentul ambitii tipic umane.
În concluzie, lipsa de principii, fanfaronada, violenţa lexicală şi comportamentală,
încântarea de sine, dispreţul pentru ceilalţi, dar şi capacitatea de a se umili, energia,
incultura sunt trăsături care fac din Nae Caţavencu un personaj memorabil.
( words 1188)

S-ar putea să vă placă și