FORMAREA NOILOR POPOARE ÎN EUROPA

În a II –a jumătate a mileniului I asistăm pe plan european la naşterea popoarelor romanice,

vorbitoare de limbi neo-latine.
Urmarile migraţiilor barbare a fosr constituirea noilor popoare din Europa Pe unele teritorii
sigur romanizate în antichitate ( Britania, Panonia), s-au format popoare care nu vorbeau
limba latină:
- popoare de origine germanică – englezii , germanii, suedezii, danezii, norvegienii
- popoare de origine slavă: ruşii , ucrainienii, cehii, polonezii,bulgarii
- popoare de origine asiatică: maghiarii ( Câmpia Panoniei)
Pe teritoriul Imperiului roman s-au format popoare de origine latină sau romanice.
Toate popoarele romanice din Europa ăşi datorează existenţa unei duble asimilări:
- asimilarea elementului autohton de către elementul roman. Acest fenomen
presupune prezenţa unui elememnt etnic care deţine acelaşi rol : primitor activ al
civilitaţiei romane: ex. Daco-geţii în Dacia, galii în Galia. Celtiberii în Spania.
Asimilarea elemntului autohtoneste rezultatul pretutindeni al colonizărişi romanizării,
apărând astfel sinteze romanice: daco-romanii, gallo- romanii, ibero- romanii.
Învăţarea linbii latine s-a făcut treptat , populaţii băştinaşe integrând în noua
limbăcuvintele lor stămoşeşti .Astfel s-au păstrat elemente lexicale preromane în
limbile neo-latine. Astfel în limba română au fost recunoscute 160 cuvinte de origine
traco-dacică, iar în limba franceză se datorează gallilor( celţilor)- 180 de cuvinte.
- A II-a asimilare- topirea unor elemente migratorii în masa populaţiilor romanice:
francii, vizigoţiişi burgunzii în Gallia, vizigoţii şi suevii în Peninsula Iberică,
ostrogoţii şi longobarzii în Italia, unele neamuri germanice iar mai târziu slavii în
Dacia.Aşezarea barbarilor în Imeriu şi intemeierea regatelor acestora nu a însemnat
dispariţia romanicilor ori a limbilor latine. De pe urma pătrunderii migratorilor nu se
fac profunde schimbări etnice pentru că în comparaţie cu băştinaşii romanici
migratorii sunt foarte puţini, uşor asimilabili.
Majoritate populaţiilor germanice care s-au instalat în imperiu au învăţat limba latină ,
adăugându-i un fond de cuvinte germanice : ex franceza datorează limbilor germanice 300-
400 cuvinte. Au fost însă şi regiuni unde elemntul migrator s-a manifestat puternic inclusiv în
limba :în Flandra şi în Alsacia, dar mai ales în Anglia( limbajul a păstrat puţine urma ale
stăpânirii romane), ori în întinse zona balcanice care au fost slavizate
Este greu de stabilit o dată de naştere pentru popoarele romanice ori pentru limbile neolatine.
Cel mai vechi text în ,,protofranceză( franceza veche ) este ,,Jurământul de la Strasbourg,, 842
atât în germană cât şi în franceză , adică tratatul dintre Carol cel Pleşuv, şi Ludovic
Germanicul.

 Şi popurul român face parte din marea familie a popoarelor romaniceFormarea

poporului român începe odată cu romanizarea populaţiei dacicel Limba latină
continuă şi după retragerea aureliană din 271.
 Instalarea unei populaţii migratoare de origine germanică (vizigoţii, gepizii) pe
teritoriul Daciei nu a însemnat distrugerea romanităţii, pentru că cei veniţi sunt
puţini în comparaţie cu băştinaşii. Nici în limbă n-au rămas urme ale trecerii
germanicilor. În sec VI pătrund slavii Cele mai însemnate împrumuturi în limba
română sunt cele slave au intra în vocabularul de bază al limbii române. Datorită
acestor influenţe limba română se individualizează printre limbile romanice.
  Expansiunea limbii latine nu s-a produs datorită unei voinţa politice; a vorbi
latineşte prezenta avantaje păntru cei cuceriţi- era limba administraţiei, a armatei,
a fiscului, a comerţului- era prectic o necesitate.
 Învăţarea limbii latine s-a făcut treptat, populaţia băştinaşă integrând în noua
limbă a provinciilor cuvinte din limbile lor strămoşeşti
 Atunci când două limbi vin în contact se impune cea care are prestigiu mai mare
 Transformarea limbii latine în limba română este un proces de durată şi s-a
desfăşurat concomitent cu cel de formare a poporului român
 Limba română evoluează din latina vulgară, iar transformarea începe să se
producă încă din secolele IV-V şi continuă în cursul secolelor VIII-IX când se
poate vorbi de existenţa unei limbi numită – româna comună
 - expresia ,, torna, torna, fratre”- cea dintâi menţiune a limbii române
Astfel s-au păstrat elemente lexicale preromaneîn limbile neolatine
- în limba română – 160 cuvinte de origine traco- dacă: mazăre, viezure, barză, mal,
brad, gorun, mistrţ
- familiarizarea autohtonilor geto-daci cu elemntele de civilizaţie romană au început
înainte de înglobarea teritoriilor nord-dunărene în Imperiul Roman
- aşezarea migratorilor nu a însemnat distrugerea romanătăţii- caracterul romanic al
populaţiei autohtone n-a putut fi schimbat contribuţia slvilor este evidentă în procesul
de formare a limbii române şi constă în îmbogăţirea vocabularului şi preluarea unor
instituţii cu terminologie slavă
- romanitatea limbii române este dovedită şi de structura gramaticală şi lexicală
- unele cuvimte latine s-au mai păstrat numai în limba română peste 1500 de cuvinte de
bază
- cele mai insemnate împrumuturi în limba română sunt cele slave: boier, voievod,
cneaz, ciocan , Crasna ( râul frumos), Bistriţa ( râul repede), antroponime – Dan
( dăruitul), Radu ( veselul), Vlad( stăpânitorul ), Pârvu ( cel dintâi), Dobre ( bunul ),
- 1/6 din cuvintele din limba română dunt de origine slavă- ovăz, bivol, cocoş, gâscă,;
cuvinte care arată însuşiri şi defecte- blajin, destoinic, drag, dârz, iubit,
- creştinismul a preluat şi cuvinte slave- rai, iad, vecernie, utrenie, maslu, vlădică
- pentru determinarea teritoriului de formare al limbii române un indiciu îl constituie
actuala întindere a graiului românesc împreună cu teritoriul despre care se ştie că a
fost romanizat
- teritoriul de formare a limbii române – spaţiul Daciei, răsăritul Moesiei Superioare,
Moesia inferioar precum şi Tracia de nord vest
- aceasta este zone de formare a străromânei premergătoare despărţirii în patru dialecte
– spaţiul moeso-geto-dace – daco român, aromân, meglenoromân şi istro-român

- la baza procesului de formare a poporului român stă sinteza dintre daci şi romani –
desfăşurată în sec I-IV şi a avut ca rezultat formarea unei etnii şi a unei limbi romanice
– daco-romanii sau protoromânii
- a doua etapă asimilarea migratorilor slavi şi turanici
- etnogeneza românilor apare astfel ca având trei componente fundamentale :
 substratul geto dac
 stratul roman
 adstratul slav
 procesul de formare a poporului român se încheie în secolele VIII-IX când
apar primele menţiuni ale românilor sub numele de vlahi, volohi, valahi ,
blachi