Sunteți pe pagina 1din 21

ATITUDINEA TINERILOR FAȚĂ DE VIOLENȚA DIN ȘCOLII,

CA FENOMEN AL DELICVENȚEI JUVENILE


Ciobanu Emanuela
Universitatea din București, București, România

Rezumat
Delincvenţa juvenilă constituie, în prezent, una dintre cele mai grave probleme sociale
cu care se confruntă România, a cărei amploare este evidenţiată atât de statisticile oficiale,
cât şi de mass media. Fiind o consecinţă directă sau mediată a modului în care funcţionează
familia, şcoala şi diferitele mecanisme de socializare, sancţionare şi reabilitare socială, ea
solicită o abordare multidisciplinară a influenţei exercitate de aceste instituţii, din punct de
vedere al factorilor de risc implicaţi.

Vedem peste tot în jurul nostru tineri cu diferite comportamente, normale sau deviante,
adecvate sau nu vârstei lor și în contextul în care au loc. Problema care ne îngrijorează constă
în faptul că din ce în ce mai multi adolescenți se abat de la normele morale,ba chiar și de la
cele penale, din diferite motive: fie pentru a atrage atenți, fie din lipsă de afecțiune, fie din
cauza mediului în care au crescut, neimplicării familiei în educarea lor, anturajului nociv, etc.
Diversitatea actelor devinate este imensă, de la un simplu absent nemotivat de la școală,
răzvrătitul împotriva familiei, a celor adulții, comsumul de stupefiante, mergându-se chiar
până la delicte penale grave cum sunt: furtul, tâlhăria sau chiar crima. Este adevărat că se
desfășoară și s-au desfășurat campanii de informare și de avertizare cu privire la delicvența
juvenilă în rândul minorilor în școlii, orfelinate, însă impactul lor nu este suficient de mare,
fiincă incidența infracțiunilor comise de minori este într-o creștere majoră. Dar cine este
vinovat pentru aceste comportamente ale tinerilor? Care sunt motivele pentru care ei aleg să
acționeze ilegal si imoral?

CUVINTE CHEIE

Atitudine, tineri, violență, școală, delicvență juvenilă, deviație, familie, criminalitate,


UNIVERSUL CERCETĂRII

În această lucrare de cercetare, mi-am propus să aflu care este atitudinea tinerilor din
școlii față de delicvența juvenilă și care cred ei că sunt cauzele acestor comportamente. De
asemenea, vreau să aflu cum variază tendința lor de a se comporta deviant în funcție de mediul
în care trăiesc. Părinții au un rol foarte important în educarea copiilor și în viața acestora, și pot
fi în cele mai multe cazuri, vinovați de problemele pe care aceștia le au. Slaba lor implicare,
sau chiar lipsa totală din viața lor poate genera grave consecințe.

INTRODUCERE/ DESCRIEREA PROBLEMEI

Întrucât doresc să aflu care este atitudinea tinerilor față de această maladie socială, mai
exact vioalența din școală, consider pertinent să încep prin a da o definiție a atitudinii. Am ales
definiția psihosociologului american Daniel Katz, deoarece este cumprizătoare și potrivită în
contextul cercetării mele: “Atitudinea este o predispoziție a individului față de aprecierea unui
obiect, a simbolului acestuia sau a unui aspect al lumii, ca fiind pozitivă sau negative. Opinia
este expresia verbal a atitudinii, însă aceasta din urmă se poate exprima și în comportamentul
nonverbal. Atitudinile cuprind elemente affective (sentimente generale de simpatie sau
antipatie) și cognitive (ce reflectăobiectul atitudini, caracteristicile lui, legăturile cu alte
obiecte).” (apud, Chelcea, 2008, 300).

Deviația se referă la “orice act, conduit sau manifestare care violează normele scrise
sau nescrise ale societății ori ale unui grup social particular” (Vlăsceanu, Zamfir, 1998, 165).

Delincvenţa juvenilă este o componentă a fenomenului criminalităţii, cu o identitate


proprie conferită de categoria de indivizi la care se referă. Particularitatea acestui segment
infracţional este reflectată şi de faptul că nu se suprapune pe evoluţia înregistrată de
criminalitate în general, cauzele generatoare fiind, de asemenea, diferite de situaţiile în care
sunt implicate persoane adulte. Delincvenţa juvenilă reprezintă ansamblul conduitelor copiilor
aflaţi în conflict cu normele de convieţuire socială, acceptate şi recunoscute în societate şi are
motivaţii de ordin bio-psiho-social. Principala cauză a apariţiei atitudinilor antisociale la copii
o constituie influenţa mediului social şi a proceselor psihice la nivelul conştiinţei individului.
Un rol important îl au şi împrejurările concrete de viaţă ale fiecărei persoane. În acest context,
pentru a găsi cauzele şi condiţiile care generează şi favorizează delincvenţa juvenilă, trebuie să
pornim de la analiza structurii interne a individului şi a factorilor externi.
Personalitatea copilului începe să se contureze după vârsta de 2 ani, vârstă la care acesta
începe să perceapă şi să fie atent la ceea ce se întâmplă în jurul său. Familia este prima care
trebuie să vegheze la formarea şi modelarea personalităţii copilului. În adolescenţă, continuă
în ritm alert procesul de desăvârşire a personalităţii individului. Apar aşa-numitele ,,crize” ale
adolescenţei, în raport cu situaţia familiei, cu societatea în care trăieşte copilul. În această
perioadă, în care a crescut capacitatea de abstractizare şi sinteză, când copilul devine puternic,
capabil de 12 eforturi mari, colectivul în care învaţă, grupul de prieteni îşi pun amprenta pe
formarea personalităţii. Tot acum, gândirea lui păstrează o doză mare de subiectivism, în
această privinţă exemplul de obiectivitate al părinţilor şi profesorilor fiind foarte important. În
cazul în care copilul creşte şi se dezvoltă în condiţii improprii de viaţă, într-o familie dezbinată,
părinţi cu probleme comportamentale, când este influenţat negativ de colegi, de prieteni etc.,
se creează premisele unui comportament delincvent.

Între cauzele de ordin social care generează delincvenţa juvenilă se desprind câteva:

disfuncţii ale mediului familial;

eşecul şcolar şi inadaptarea şcolară;

modele negative de comportament ale grupului de prieteni şi ale modului de petrecere


a timpului liber;

alte cauze de natură socială

La cel de-al șaselea Congres al Națiunilor Unite pentru Prevenția Criminalității și


Tratamentul Delincvenților din anul 1980, acest fenomen social a fost definit ca “produs al
unei categorii a sistemului penal, care nu corespunde naturii sau stilului de viața al
individului.” (Grecu, F., Radulescu, S., M., Delincvența juvenilă în societatea contemporană,
2003, p.26). Delincvența juvenilă este orice act infracționar săvârșit de persoanele care nu au
împlinit încă 18 ani și nu au responsabilitatea socială ori juridică. De asemenea, din punct de
vedere biologic, psihologic și social, termenul are mai multe semnificatii: vagabondaj,
cersetorie, prostituție, fugă de acasa și de la scoală, nesupunerea fata de autoritatea părinților,
profesorilor, consumul de droguri, de alcool, etc. Un factor important în definirea acestui
fenomen îl reprezintă vârsta (16 ani in Romania) care practic reprezintă granița dintre
delincvența și infracțiune.
Explicațiile la întrebarea de ce comit oamenii acte delincvente, sunt de la cele de natură
biologică și psihologică, până la cele de natură sociologică. Aceste explicații diferite au la bază
diverse ipoteze care se referă nu doar la cauzele comportamentului uman ci și la modul în care
acest comportament deviant ar putea fi preîntâmpinat.

Familia asigură copilului o siguranță necesară pentru atingerea maturității intelectuale,


sociale și culturale a copilului, dar și o identitate proprie, pe baza cărora va fi acceptat de
societate. În cazul în care copilul se dezvoltă într-un mediu infracțional, orice perturbare în
interiorul structurii familiale are efecte importante asupra copilului atât la nivelul adaptării sale
în societate, cât și asupra structurii sale de personalitate.

Comportamentul delincvent se întâlnește și în rândul tinerilor care provin din familii


organizate, în care relațiile tensionate dintre părinți, agresiunile fizice, verbale, alcoolismul, se
manifestă frecvent, determinând un comportamnt irascibil, agresiv al adolescenților. Structura
familiala este influențată de numărul membrilor, de capacitatea parinților de a educa proprii
copii și de mobilitatea socială și geografică a familiei. În societatea modernă, rolul de
socializare al familiei se reduce tot mai mult, mai ales în privința adolescenților, datorită
școlarizării prelungite, precum și a altor factori deosebit de importanți și cu efecte în formarea
caracterului și comportamentului social cum sunt: presa, televiziunea,filmele, dar mai ales
grupurile la care adera.

Personalitatea copiilor delincvenți este mai dificilă și mai lipsită de ambiție în fața
exigenților vietii, iar normele lor de comportament sunt mai puțin riguroase și mai lipsite de
continut.

Problemele care influențează dezvoltarea personalității acestor copii sunt:

 coeziunea redusă a familiei de proveniență


 starea de încordare dintre părinți,
 atmosfera familială nefavorabilă,
 lipsa de supraveghere și de interes acordat de părinți.

La copiii delincvenți se manifestă o atitudine ostilă sau chiar indiferentă față de familiile
din care provin, fapt ce are repercursiuni și asupra atitudinii generale față de societate. Influenta
familiei în care părinții sunt divorțați reprezintă un factor criminogen major pentru copiii
delincvenți. Acelasi lucru se poate spune și despre familiile cu un climat infracționar sporit,
care-și implică voit copiii în diferite activități infracționale sau îi îndrumă spre imitarea unor
comportamente antisociale, contrare eticii sociețăii și pe care aceștia și le însușesc, continuând
șirul actelor delincvente.

O problema care a fost îndelung dezbătută a fost aceea de a știi dacă


infracționalitatea este influențată calitativ și cantitativ de nivelul de instruire școlară. În urma
a numeroase studii s-a ajuns la următoarea concluzie: pe plan cantitativ, nu apar consecinte
vizibile în planul infractionalității, însa pe plan calitativ, nivelul de instruie școlară se reflectă
adesea prin alegerea unor forme infracționale mai putin primitive. Dar prin actiunea sa
preponderent educativă, rolul scolii este însa foarte important pentru educarea și socializarea
copiilor, pentru depistarea celor care nu se pot adapta și aplicarea unor programe de
prevenire. Este important ca scoala să se implice, programele de prevenire a infractionalitații
pot fi o soluție de diminuare a delincvenței juvenile.

La nivelul școlii, întalnim mai multe stiluri educative, unde procesul de socializare se
produce într-un cadru formal și depersonalizat, în care rolul părinților este ocupat de profesori.
Din pacate, în sistemul de învățământ înca se mai fac unele deosebiri între elevi, la un pol
situandu-se copiii cu o capacitate intelectuala sporită care beneficiază de atenția dascălilor, iar
la celalalt pol aflandu-se așa numiții “copii problema” care provin din medii familiale
dezorganizate și au un comportament deviant. În realitate nu există copii problema, sau copii
cu grad redus de inteligenta, ci doar probleme ale sistemului de educație care nu le acordă
suficiență atenție.

Existența unor disfuncționalități în ceea ce privește sistemul de învățământ, oferă


libertate adolescentului să aibă un comportament deviant; de aceea ar trebui luate măsuri în
ceea ce privește supravegherea în deajuns a acestor copii și cunoasterea, atât cât este posibil, a
situației familiale.

Lipsa unui statut socio-economic, care-l pot obține prin scolarizarea completă, îi
determină să obțină venituri ilicite, comitând acte infracționale. Rolul școlii este de a aduce la
cunostința părinților toate abaterile la care este supus elevul, indiferent de gravitatea lor:
absențe, rezultate scolare slabe, lipsa de comunicare, acte violente etc.), cu scopul de a preveni
un posibil comportament deviant.

Absența comportamentului exercitat de instituția de învățământ, dar mai ales lipsa


controlului părinților, va determina o influență sporită a cercului de prieteni, și de aceea
o altă soluție de prevenire a acestui fenomen ar fi cercetarea universului în care traiește
adolescentul.

Cauzele violentei din școli

Comportamentul unui actor social este întotdeauna comprehensibil, în consecință,


pentru a descoperi de ce oamenii au acționat într-un fel sau altul, se impune identificarea si
explicarea motivelor indivizilor, pe considerentul ca „o valoare nu este valoare pentru actorul
social decat în măsura în care ea are sens pentru el, [ ] decât dacă el are motive [ ] să o
adopte”.(Boudon, 2006, p. 18)

Organizatia BC Teachers’ Federation a realizat mai multe cercetări privind cauzele


violentei în școli și au ajuns la concluzia că aceste fenomene sunt generate de:

 condițiile afective din mediul familial (copiii, care aparțin unor familii în care
se manifesta acte de violență, anumite evenimente, de genul divorțului sau
decesului unui părinte, climatul psiho-afectiv instabil, sunt mai predispuși a
dezvolta comportamente violente);
 condițiile socio-economice (sărăcia în care trăiesc unii copii împreuna cu
familiile, îi împinge pe aceștia să recurgă la acte violente)
 lipsa stimei de sine (indivizii cu o imagine de stimă scazută se implica în acte
de violență pentru a obține acceptarea grupului cu care comit aceste delicte);
 violența prezentată în mass-media (expunerea constantă și îndelungată la
violență propagată de către media îi desensibilizează pe copii, ajungând să
accepte și să practice aceste comportamente)
 sistemul legal (cadrul legal permisiv, copiii sub 16 ani, care săvârsesc acte
delincvente nefiind sancționați datorită prezumției că nu dețin discernământ
moral);
 alienarea (lipsa comunicării cu familia și comunitatea, lipsa sperantei de
reusită în viață conduc la aderarea la un grup violent, creând copiilor un
sentiment de apartenenta si acceptare);
 rasismul, sexismul, stratificarea sociala, unele politici privind educatia si
sanatatea care mentin sau creeaza inechitate intre grupuri (discriminarea
centrata pe diferentele dintre indivizi sau grupuri este o sursa de tensiune care
poate genera violenta). (BC Teachers’ Federation, John D. Malcolmson, 1994)
Albert Ogien a luat in considerare pentru explicarea cauzelor comportamentului
violent, mai multe caracteristici (Obien, 2002, p. 45):

1. Factorii individuali sunt reprezentați de caracteristicile biologice, psihologice și


sociale, la nivel individual.

Ideea „naturii rele” ofera omului obisnuit o explicatie comoda asupra acestor purtari,
insa si in investigarile stiintifice, insusirile biologice nu pot fi omise pentru a intelege
complexitatea etiologiei violentei. Conform unor studii in acest domeniu (ISE, Unicef, 2005,
p. 103), copiii care au suferit diferite traume, fie in perioada uterina, fie la nastere, pot avea
particularitati neurologice cu potential ridicat de violenta, clasandu-l in categoria victimelor
genetice. În categoria factorilor psihologici explicativi ai comportamentului elevilor violenti,
acceasi cercetare (Ibidem) identifica o serie de atribute ale personalitatii precum impulsivitatea,
nivelul scazut de stima de sine, nevoia de dominatie si control, prezenta agresivitatii in
rezolvarea situatiilor conflictuale, lipsa sau insuficienta mecanismelor de autocontrol, empatie
scazuta, preferinta centrata pe violenta, etc. Copilul impulsiv invata din familie sa reactioneze
imediat pentru a obtine ceea ce isi doreste, fara a se gandi la consecintele actiunilor sale asupra
lui insusi si asupra celorlalti. De asemenea, lipsa de control face ca impulsul agresiv sa duca la
trecerea imediata la actul violent. Studiile (Ibidem) au aratat ca preferinta centrata pe violenta
este indusa, mai ales, de vizionarea filmelor cu scene violenta si crime, jocurile de calculator
cu lupte sau razboi, internalizarea acestor imagini fiind un factor important in explicarea
comportamentelor violente preferate de adolescenti. Copiii recurg la aceste acte violente din
mai multe motive: pentru exprimarea puterii si castigarea recunoasterii de catre grupul de
apartenenta, forta fizica fiind, in viziunea acestora, singura modalitate de a participa la
competitia sociala. Bineinteles, datorita faptului ca tinerii vizioneaza scene de violenta la
televizor, chiar daca nu presupune participarea directa a individului, acestea induc dorinta de
participare „pe viu” la aceste violente.

Factorii de mediu sau familiali:

Studiile realizate (Ibidem, p. 118) au luat in considerare mai multe variabile definitorii
pentru comportamentul violent al copiilor:
Climatul afectiv din familie descris de relatiile dintre parinti, atitudinea acestora fata de
copil si atitudinea copilului fata de familie. Relatiile dintre membrii familiei masoara coeziunea
emotionala dintre acestia, cercetatorii fiind de parere ca nivelul legaturii emotionale explica
declansarea comportamentelor violente la copii. Aceasta constatare permite aprecierea
conforma careia, dezvoltarea copiilor intr-un mediu familial conflictual, cu neintelegeri sau
chiar violente permanente si constante, favorizeaza preluarea acestor modele de
comportamente agresiv prin socializarea primara, manifestate in alte contexte sociale, precum
scoala. Atitudinea parintilor fata de copii se refera la afectiunea, ingrijirea, supravegherea
oferita, explicatiile realizate pentru etiologia violentei bazandu-se pe teoriile afectivitatii
(Ibidem, p. 121), care au evidentiat importanta acesteia in dezvoltarea normala a copilului.
Atitudinea copiilor fata de parinti este rezultatul comportamentului parintilor, a modului in care
acestia reusesc sa ofere sprijin si afectiune copiilor, sa comunice cu ei, sa impuna o anumita
„disciplina parentala”, fara a fi prea rigizi si autoritari.

Tipul de familie (organizata, dezorganizata prin divort / deces, reorganizata):

Familia organizata a fost considerata de literatura de specialitate o conditie esentiala


pentru relizarea unei socializari primare functionale (Ibidem, p. 125), care sa permita o buna
adaptare scolara si succes social. Totusi, cercetarile recente au pus in evidenta faptul ca nu
conteaza atat structura familiei din care face parte copilul, cat interactiunile familiale si
comportamentul parintilor, pentru dezvoltarea psiho-sociala normala a acestuia.

Conditiile economice ale familiei:

Din cercetari (Ibidem, p. 130) s-a constatat o asociere semnificativa intre


comportamentul violent al copiilor si modul in care acestia apreciaza situatia materiala a
familiei, acestia resimtind sentimente de frustrare care au condus la manifestarea actelor
violente, de la comiterea unor fapte pentru a-si acoperi anumite nevoi imediate (furturi), la
situatii de vandalism, consum de droguri sau alcool, copiii considerand ca aceste actiuni le
permit „evadarea” din realitate.

Mediul scolar, factor de propagare a violentei:

„Diferentele individuale si de personalitate, ca si diferentele in relatiile familiale si in


contactele cu alte institutii si grupuri, au, fara indoiala, o mare influenta asupra acceptarii sau
refuzului de angajare in activitati delincventionale. Dar, daca n-ar exista o anumita traditie in
delincventa si daca tinerii nu ar avea posibilitatea sa o cunoasca, multi din cei ce devin
delincventi [] si-ar gasi satisfactia in alte activitati decat delicventa.” (Ogien, 2002, p. 50)

Paradoxul pozitiei scolii, ca si cauza a violentei, deriva din faptul ca, aceasta este
institutia de educare a comportamentelor dezirabile, implicit de prevenire si combatere a
delictelor, dar este si o scena de manifestare a comportamentelor actorilor sai, fapt care poate
conduce la un nivel mai scazut sau mai ridicat de tensiune si conflict, devenind astfel o sursa a
violentei.

Conform rezultatelor cercetarilor (ISE, Unicef, 2005, p. 159), cauzele violentei din
mediul scolar trebuie cautate, in primul rand, in lipsa sau deficientele de comunicare dintre
elevi si profesori, elevii dorind ca cei care ii educa sa fie mai deschisi, mai directi si mai
apropiati de probleme lor. De asemenea, climatul competitiv si evaluarea rezultatelor scolare
(luarea in considerare a mediilor pentru absolvirea examenelor nationale, pentru admiterea la
liceu, facultate) sunt un alt motiv pentru care elevii dezvolta comportamente agresive, deoarece
unii dintre elevi percep evaluarea profesorilor ca fiind subiectiva. Alte motive care pot sta la
baza conduitelor violente pot fi: neadaptarea practicilor pedagogice la nevoile noilor generatii,
atitudini de ignorare si dispret fata de ceilalti elevi sau profesori, care conduc la diminuarea
increderii in sine, prejudecatile profesorilor si elevilor, abuzuri de masuri disciplinare, sanctiuni
sau pedepse. In cercetarile realizate (Ibidem, p. 141), directorii si profesorii scolilor interogati
au fost de parere ca nu scoala ii provoaca pe elevi sa genereze comportamente indezirabile, ci
mediul din afara, poate chiar familia. Pe de alta parte, parintii elevilor acuza lipsa de autoritate
a profesorilor ca fiind cauza conduitelor violente ale acestora. Bineinteles, si copiii au un
cuvant de spus, acestia, chiar daca nu neaga rolul negativ al unor grupuri de prieteni sau mediul
familial in determinarea comportamentelor violente, precum ceilalti actori al scolii, semnaleaza
mai frecvent situatii (violenta verbala, sanctiuni considerate nejustificate, pedepse fizice) de
natura a genera tensiuni, nemultumiri sau frustrari, ce pot conduce la manifestarea fenomenelor
de violenta. Desi profesorul trebuie sa fie, prin insusi statutul sau, un model de comportament
pentru elevi, exista comportamente neadecvate ale acestora. Cauzele violentei profesorilor fata
de elevi nu au putut fi pe larg investigate (Ibidem, p. 177), totusi acestea au fost identificate ca
avand legatura, in majoritatea cazurilor, cu provocarile din partea elevilor. Alte cauze se refera
la insuficienta dezvoltare a competentelor cadrelor didactice, nivelul scazut de motivatie a
cadrelor didactice pentru profesia lor, stresul si oboseala.

Obiectivele și ipotezele cercetării


După cum am precizat mai sus fenomenul de violență în școală cuprinde orice formă
de manifestare a unor comportamente, precum violența verbală și psihologică (porecle, ironii,
amenințări), violența fizică (îmbrânceli, lovituri, bătăii), conduite care afectează și sunt
îndreptate către și dinspre mai multe tipuri de actori (violențe între elevi, din partea elevilor
îndreptate către profesori și din partea profesorilor adresate elevilor). Astfel, având ca punct de
plecare definitia acestui concept, obiectivele cercetării au fost urmatoarele:

1. Masurarea frecventei si gravitatii tipurilor si formelor de manifestare a violentelor in


scoli.
2. Evidentierea atitudinii asupra diferitelor tipuri si forme de manifestare a violentei
scolare.
3. Identificarea cauzelor violentei din scoli.
4. Observarea atitudinii tolerante fata de fenomenul de violenta din scoli.

Iar ipotezele obiectivelor de mai sus sunt următoarele:

1. Daca elevii folosesc comportamente violente care vizeaza profesorii, atunci si


acestia, la randul lor, utilizeaza aceleasi conduite asupra elevilor.
2. Cu cat frecventa fenomenelor de violenta din scoli este mai mare, cu atat elevii se
tem ca ar putea sa fie victime ale acestor comportamente.

Metodologia cercetării

În lucrarea de față am folosit ca și surse de informare oamenii, elevii a două licee, ca


actori direcți sau indirecți, care au luat sau iau parte la fenomenele de violență din cadrul școlar.
Am folosit sondajul de opinie publică, prin utilizarea chestionarului, bazându-mă pe
modalitățile interogative în obținerea informațiilor, care au ca scop identificarea aspectelor
subiective (opinii, atitudini, interese, etc.) ale unui numar de persoane, referitoare la fenomenul
de violență, o problemă de interes general. Chestionarul a fost autoadministrat, deoarece
folosirea acestui tip de chestionar prezintă ca avantaj eliminarea factorului care poate influența
răspunsul, și anume personalitatea celui care aplică formularul, și este mai mult probabil ca
subiecții să fie dispuși să răspundă la întrebările „foarte personale” și să nu se teamă ca
răspunsurile lor nu vor fi anonime.
În structura chestionarului, am inclus mai multe întrebări închise, deoarece elevii, fiind
presați de timp, nu ar fi fost receptivi la rugamintea de a răspunde cât mai concis la întrebări
deschise. Pentru început, am folosit întrebari introductive, de „spart gheața” care să nu facă
referire la date personale sau la lucruri prea complicate, apoi am utilizat întrebări referitoare la
frecvența și gravitatea fenomenului de violență din scoala respectivă, întrebari de opinie și de
atitudine, dar și întrebări de control, pentru a verifica fidelitatea și consistența opiniei
exprimate. Chestionarul s-a intins pe o lungime de doar doua pagini, cu intrebari care sa
indeplineasca obiectivele si sa verifice ipotezele impuse, din considerente de ordin material si
de timp, atat din partea operatorilor de interviu, cat si din partea elevilor si profesorilor.

EȘANTIONAREA

Eșantionul a fost format din 108 elevi a două licee din Huși, cu vârste cuprinse între
14 și 19 ani. Inițial, în eșantion trebuiau să intre elevii din fiecare clasă de la a VIII-a până la a
XII-a. Eșantionul nu este reprezentativ, deoarece mărimea eșantionului este doar o parte
infimă a populației care ar trebui cercetate, nu s-a folosit nici o procedură de eșantionare, elevii
fiind intervievați în funcție de disponibilitatea și dorința acestora de a răspunde la chestionare
pentru a putea surprinde incidența abandonului școlar.

CHESTIONAR

Q1. Cât de frecvent s-a întâmplat să asiști la comportamente violente țntre elevii din școala
ta?

1. Certuri și conflicte.

2. Ironii, jigniri și înjurii.

3. Violențe fizice, cum sunt îmbrâncelile, bătăile sau loviturile.

Q2. Cât de frecvent ai asistat la conduite neadecvate / agresive din partea elevilor orientate
către profesorii din școala ta?

1. Ignorarea mesajelor și solicitarilor profesorilor.

2. Atitudini și remarci amenințătoare la adresa profesorilor.

3. Ironii, jigniri și înjurii.


4. Violențe fizice, cum sunt îmbrâncelile sau loviturile.

Q3. S-a întâmplat vreodată ca profesorii să aibă comportamente neadecvate / violente


la adresa elevilor din școala ta?

1. Neacordarea de atenție sau ignorarea solicitărilor elevilor.

2. Gesturi si priviri amenințătoare.

3. Ironii, jigniri sau insulte.

4. Pedepse fizice.

Q4. Cît de mult vă temeți că s-ar putea ca ?

1. în școală, să fiți victima unei infracțiuni (tâlharie, lovire, viol, etc.)?

2. în locuri publice (pe strada, în cartier), să fiți victima unei infracțiuni (tâlhărie, lovire,
viol, etc.)?

Q5 În ce măsură consideri că următoarele comportamente violente ar trebui tolerate?

1. Acte de indisciplină în timpul orelor de curs.

2. Atitudini și remarci amenințătoare

3. Ironii, jigniri și înjurii.

4. Violente fizice, cum sunt îmbrâncelile sau loviturile.

Q6. În ce măsură sunteți de acord cu urmatoarele afirmații?

1. Agresivitatea este o tendință înnăscută de acțiune, este un instinct.

2. Orice comportament agresiv are la baza frustrari.

3. Indivizii învață in mod direct agresivitatea, prin observarea și imitarea comportamentelor


celorlalți.

Q7. Ce cauze considerați că au fenomenele de violență din școli?


Q8. Pentru afirmațiile urmatoare, va rog, să-mi spuneți dacă sunteți de acord sau nu.

1. Copiii care provin din familii în care aveau loc des violențe, sunt mai predispuși a prelua
aceste modele de comportament agresiv.

2. Condițiile de sărăcie în care trăiesc unii copii, îi împing pe acestia să comită delicte.

3. Copiii care se uită prea mult la televizor, sunt mai violenți, deoarece „iînvață” din
emisiuni sau filme aceste comportamente.

4. În școală au loc mai multe violențe decât pe stradă sau în cartier.

Q9.. Unde crezi ca au loc mai des violentele?

1. În școală.

2. Pe stradă.

3. În familie.

4. În găștile de cartier.

Q10. Cunoști sistemul de sancționare aplicat minorilor care săvârșesc delicte?

Q11. Ești de acord cu următoarele afirmații?

1. Minorii cu vârsta sub 16 ani nu sunt sancționați de lege, deoarece nu și-au dat seama ce
delicte săvârșesc.

2. Minorii cu varsta peste 16 ani sunt sancționati de lege ca și adulții.

Q1. În ceea ce privește violențele între elevi, din populația cercetată (108 elevi), după
cum se poate vedea și în reprezentarea grafică, forma de violență cea mai des întâlnită este
reprezentată de înjurii, jigniri și amenințări, cu un procent de 61.1 %, urmată de situațiile de
certuri și conflicte, care cumulează un procent de 33.3 %, iar violentele fizice se gasesc în 17.6
% dintre cazuri, un procent destul de ingrijorator.

Q2. Despre comportamentele agresive ale elevilor orientate către profesori cea mai
mare pondere, de 13.9 %, este reprezentată de ironii, jigniri și înjurii care se întâmplă foarte
des. Cea mai gravă formă de violență, cea fizică, deși se întămplă foarte rar, în 37 % dintre
cazuri, nu ar trebui să aibă loc, indiferent de cauzele acesteia, deoarece cadrele didactice trebuie
tratate cu respect și cu admirație pentru ceea ce fac, pentru educația pe care o oferă.
Amenințările sunt la ordinea zilei, elevii dezvoltă aceste comportamente foarte des și des, în
mai mult de jumatate din situații. De asemenea, scăderea autorității profesorilor asupra elevilor
se poate observa și din faptul că elevii nu mai dau atenție mesajelor sau solicitărilor de la orele
de curs a profesorilor, situațiile de acest gen având loc foarte des și des, în aproape jumătate
din cazuri.
Q3. Despre cazurile comportamentelor neadecvate / violente ale cadrelor didactice,
putem spune că sunt inacceptabile, indiferent de cauza acestoră. Ei nu mai sunt la vârsta
adolescenței, deja au multă experiență școlară și experiență de viață în spate, încât să știe să își
impună autoritatea și să se angajeze în activități educative fără violență.

Q4. Așadar, în privința temerii de a nu cădea pradă unor infracțiuni sau violente, cei
mai mulți elevi, în procent de 35.2 %, se tem foarte puțin că pot ajunge într-o astfel de situație,
urmați cei care se simt în nesiguranță câteodată, cumulând un procent de 27.8 %. În schimb,
atunci când vine vorba de teamă de a nu fi victimă a violentei stradale, situația se schimba, cele
mai multe persoane simțindu-se în nesiguranță foarte mult sau destul de mult (în 38.9 % dintre
cazuri).
De asemenea, in chestionar am introdus o intrebare referitoare la existenta unor portari
si agenti de paza in scolile cercetate, deoarece am vrut sa vedem daca un astfel de element are
vreun efect asupra sentimentelor de teama de a nu deveni victime ale infractiunilor in scoli.
Astfel, unii elevi spun ca, in scoala, exista un portar si agenti de paza si protectie, alti elevi
afirma ca nu exista, iar altii ca nu stiu de existenta acestor „personaje”. Intre cei care afirma ca
exista portar in scoala, cei care spun ca nu exista si cei care nu stiu de existenta nici unui portar
in scoala lor, care sa verifice necunoscutii care intra in incinta scolii, nu se remarca diferente,
toate grupurile temandu-se foarte putin sau destul de putin ca vor fi victime ale violentelor
(44.4 % din cazurile celor care au raspuns ca exista portar, respectiv 44.6 % din cazurile elevilor
care spun ca nu exista un portar in scoala lor si 50.2 % din cei care nu stiu vreun portar in
scoala).
Q6. După cum se vede și în reprezentarea grafică, aproape un sfert din elevi consideră,
că agresivitatea este, în totalitate, înnăscută, iar un procent de 38 % îi reprezintă pe elevii care
sunt parțial de acord cu caracterul instinctiv al violenței. Din totalul elevilor care consideră că
frustrările de la nivelul psihicului provoacă reacții violente, aproximativ 44 % dintre aceștia
sunt în totalitate de acord cu afirmația și încă pe atâția consideră că această cauză contribuie
doar parțial la manifestarea violenței. Bineînțeles, din toată populația cercetată, procentul cel
mai mare, de 45.4 % este reprezentat de elevii care consideră că mediul social contribuie, în
totalitate, la manifestarea comportamentelor violente.

Având în vedere faptul că, la începutul lucrării, am plecat de la premisa că violența se


datorează în mare parte mediului social și familial, în chestionar s-au folosit mai multe întrebări
referitoare la cauzele comportamentelor violente ale copiilor, așadar, un procent de 71.3 % din
respondenti sunt în totalitate de acord sau partial de acord cu faptul că, atmosfera din familie
contribuie decisiv la comportamentele agresive ale copiilor.

q.7

Q9. Chestionarul cercetării a cuprins și întrebări generale de percepție a elevilor despre


frecvenșa violenței din școala proprie și despre sistemul de sancționare a minorilor care
săvârșesc infracțiuni.
Q10. In ceea ce priveste sanctiunile primite de minorii care savarsesc delicte, parerile
sunt impartite in doua tabere, astfel ca, din totalul de elevi investigati, aproximativ jumatate
cunosc sistemul de sanctiuni pentru delictele minorilor, iar jumatate nu „au facut” pana acum
cunostinta cu acesta. Pentru confirmarea faptului ca elevii cunosc sanctiunile aplicate copiilor
delincventi, chestionarul cercetarii a cuprins si intrebari cu referire directa la sanctiuni, astfel
ca, din totalul celor care cunosc acest sistem (53.7 % din elevii cercetati), 30.6 % considera ca
minorii cu varsta sub 16 ani nu sunt sanctionati de lege, deoarece se considera ca nu au avut
discernamant in momentul savarsirii delictului, iar aproximativ 3 % dintre acestia, desi afirma
ca, cunosc sistemul de sanctiuni, nu stiu daca minorii sub 16 ani sunt sanctionati pentru actele
delictuale comise. In ceea ce priveste sanctiunile aplicate minorilor peste 16 ani, 36.1 % din
respondetii care cunosc sistemul de sanctiuni, afirma ca minorii primesc aceleasi pedepse ca si
adultii, iar elevii care cumuleaza un procent de 15.7 % considera ca minorii nu sunt sanctionati
ca si adultii.
Concluzii

Cercetarea a avut ca obiective identificarea formelor de violență din școli și actorii care
iau parte la acestea, gravitatea acestora și efectele asupra copiilor. În urma analizelor asupra
violențelor din școli, s-a scos în evidență frecvența foarte mare a cazurilor la care iau parte
diferiți actori și în diferite raporturi, dar și gravitatea fiecarei forme de manifestare a violentei
ca fenoment ce aparține delicvenței juvenile. În ceea ce priveste violența între elevi, dar și
violența elevilor orientață către cadrele didactice, situațiile care se întâmplă cel mai des sunt
reprezentate de ironii, jigniri sau înjurii, iar profesorii, la randul lor, se folosesc cel mai des de
exact aceleași comportamente violente ca și ale elevilor. Despre efectele pe care
comportamentele agresive le au asupra copiilor, putem spune că, o mare parte dintre acestia,
din cauza faptului ca asista constant la aceste acte, în școli sau în locuri publice, precum stradă
sau cartierul, dezvoltă tolerante față de diverse forme de manifestare a delicvenței juvenile iar
altii capătă sentimente de teamă că pot deveni victime ale violenței în școli sau pe strada
(aproape un sfert din elevi „traiesc” cu aceste sentimente).

Totuși, o mare parte din populația cercetată consideră că cele mai multe acte ale
delicvenței au loc pe stradă sau în găștile de cartier, iar în cadrul școlii și în mediul familial,
acestea au o pondere mai mică. Părerile elevilor despre cauzele acestui fenomen sunt împărțite,
unii consideră că violența se transmite genetic, alții spun că structura psihică este cea mai
importanta, și totuși, cea mai mare parte din elevii investigați consideră că mediul social și
problemele familiale au cel mai important rol în intelegerea comportamentelor agresive și
delicvente. Problemele legate de atmosfera din cadrul familiei se referă la relațiile dintre
membrii familiei și de condițiile economice ale acesteia.

Cercetarea a avut în vedere și intenția de a observa dacă elevii cunosc sistemul de


sancțiuni aplicat minorilor, analiza statistica dezvăluind faptul că mai mult de jumatate cunosc
aceste sanctiuni, iar aproape jumatate nu le cunosc.

BIBLIOGRAFIE

1. Grecu, F., Radulescu, S., M., Delincvența juvenilă în societatea contemporană,


Bucuresti, Editura Lumina Lex, 2003, p.26
2. Vlasceanu, Lazăr și Zamfir, Cătalin (coord.), 1998, Dicționar de sociologie ,
București, Ed. Babei;
3. Chelcea, Septimiu (coord.) 2008, Metodologia cercetării sociologice.Metode
cantitative și calitative, București, Editura Economică
4. http://www.scritube.com