TEMA 7

MANAGEMENTUL RISCURILOR GENERATOARE DE

SITUAŢII DE URGENŢĂ, DOCUMENTE SPECIFICE,
NORME DE ÎNTOCMIRE

Managementul riscurilor este un proces sistematic şi riguros de

identificare, analiză, planificare, control şi comunicare a riscurilor. Fiecare
risc identificat trece secvenţial prin celelalte funcţiuni, în mod continuu,
concurent şi iterativ. Riscurile sunt uzual urmărite în paralel cu identificarea
şi analizarea unora noi, iar planurile de atenuare pentru un risc pot produce
alte riscuri.
Managementul riscurilor se desfăşoară integrat în cadrul oricărui proces
decizional, inclusiv în protecţia civilă, şi, pentru a fi efectiv, este necesară
reconsiderarea proceselor actuale de analiză şi luare a deciziilor.
Un proces eficient de management al riscurilor reprezintă, totodată, un
set de activităţi specifice continue şi sistematice de schimb de informaţii
relevante, într-un mediu deschis de informaţii. Existenţa mediului deschis de
informaţii, aşa cum vom sublinia şi în capitolele următoare, este o condiţie
esenţială.
Managementul riscurilor asigură un mediu riguros de luare activă a
deciziilor pentru:
- evaluarea în mod continuu a ceea ce poate avea urmări
nedorite;
- determinarea riscurilor importante, pentru a fi studiate;
- implementarea strategiilor de tratare a acestor riscuri;
- asigurarea eficienţei strategiilor implementate.
Implementarea proceselor de identificare, analiză, planificare, control şi
comunicare a riscurilor de orice natură asigură, la orice nivel, o serie de
avantaje, printre care:
- evitarea surprinderii: evaluarea continuă a ceea ce se poate
sfârşi rău poate anticipa evenimentele şi consecinţele lor;
- creşterea probabilităţii ca evenimentele să se producă potrivit
aşteptărilor: rezultatele deciziilor pot fi influenţate prin
cântărirea posibilelor efecte şi a probabilităţilor asociate;
înţelegerea riscurilor permite luarea unor decizii mai bune;
- schimbarea accentului de pe tratarea unei crize pe prevenirea
ei: managementul riscurilor poate identifica şi apoi trata
 potenţialele probleme atunci când acest lucru este mai uşor şi
mai ieftin de făcut, înainte de transformarea în probleme reale
şi apoi în crize ( este mult mai pronunţată funcţia preventivă,
controlul este de tip feed-forward );
- focalizarea pe obiectivele principale şi detectarea
evenimentelor care pot afecta realizarea acestor obiective;
- identificarea timpurie a potenţialelor probleme ( abordare
proactivă) ca posibil suport în luarea deciziilor de alocare a
resurselor.
Etapele prin care sunt trecute riscurile în cadrul procesului de
management sunt:
a. Identificarea riscului
Are ca scop anticiparea riscurilor şi includerea informaţiilor despre
riscuri în procesele decizionale. Datele şi incertitudinile referitoare la
interesele proprii, specifice unui palier decizional, sunt transformate în
riscuri distincte care apoi sunt descrise şi măsurate.
Riscurile sunt descrise într-un format unitar, cu două componente de
bază: condiţia şi consecinţa, acest format realizând o imagine completă a
riscului, foarte importantă în etapa ulterioară a planificării atenuării.
Componenta condiţie se referă la ceea ce determină preocupare şi porneşte
de la ceea ce generează teamă, incertitudine, îndoială raportat la interese şi
obiective, iar consecinţa la impactul imediat şi pe termen mediu sau lung al
riscului. Înţelegerea corectă a dimensiunilor impactului are importanţă
pentru determinarea timpului, resurselor şi efortului alocate acţiunii de
atenuare a riscului. De exemplu, ploile abundente asociate cu încălzirea
bruscă a atmosferei în lunile de primăvară ( condiţia ) pot provoca inundaţii (
riscul ) care pot avea ca urmări imediate pierderi de vieţi omeneşti, stare de
panică, distrugeri de valori materiale şi culturale, poluarea sau distrugerea
unor terenuri şi recolte, iar pe termen mediu sau lung pericolul producerii
unor epidemii, diminuarea veniturilor populaţiei, greutăţi în aprovizionare,
reducerea ritmului de dezvoltare a zonei calamitate, alunecări de teren,
modificarea biotopului zonei inundate etc.
Un enunţ de risc este eficace atunci când, şi în descrierea condiţiei, şi în
cea a consecinţelor , sunt cuprinse informaţii în termeni de genul ce, de ce,
când, unde, cum despre risc, descriind factorii generatori, circumstanţele,
consecinţele etc., la nevoie cu detaliile suplimentare necesare.
b. Analiza riscului
Are scopul de a converti datele în informaţii pentru luarea deciziei.
Reprezintă un proces de examinare în detaliu a riscurilor pentru a determina
întinderea acestora, modul de raportare al unui risc la celelalte, selectarea şi
evidenţierea celor mai importante. Această etapă presupune trei activităţi de
bază: evaluarea, clasificarea, stabilirea priorităţilor.
Evaluarea atributelor riscului – impact, probabilitate, cadru de timp –
oferă o mai bună înţelegere a riscului. Aceasta înseamnă stabilirea unor
valori pentru impact ( pierderi sau efecte negative ), probabilitate de
întâmplare a evenimentului, cadru de timp în care trebuie luate măsuri de
atenuare.
Acesta a fost reiterat ca primul principiu, în Strategia şi Planul de Acţiune de
la Yokohama (1994): „Evaluarea riscului este un pas necesar pentru
adoptarea unor politici şi măsuri adecvate şi de succes privind reducerea
dezastrelor.”
Evaluarea riscului cuprinde folosirea sistematică a informaţiilor
disponibile pentru a determina probabilitatea producerii unor evenimente
certe şi magnitudinea posibilelor lor consecinţe. Ca proces, în general se
acceptă că include următoarele activităţi:
 Identificarea naturii, locaţiei, intensităţii şi probabilităţii unei ameninţări;
 Determinarea existenţei şi gradului de vulnerabilitate şi expunere la
ameninţare;
 Identificarea capacităţilor şi resurselor disponibile;
 Determinarea nivelelor acceptabile de risc.

A Etapele de evaluare a riscului

N
A
L IDENTIFICAREA FACTORILOR DE RISC
I E
Z V
A VULNERABILITATE/ A
HAZARD CAPACITĂŢI L
R U
I Determinarea locaţiei A
Determinarea
S geografice, intensităţii şi R
susceptibilităţilor şi
C probabilităţii E
capacităţilor
U A
L Estimarea nivelelor de risc
U R
I Evaluarea riscurilor
I
S
Costuri socio-economice/analizarea beneficiilor C
Stabilirea priorităţilor U
Stabilirea nivelelor acceptabile de risc. L
Elaborarea scenariilor şi măsurilor U
I
 Spre exemplificare, elementele ce fac obiectul evaluării pentru riscul
seismic vor fi:
◦ Pierderi umane prin decese, dispariţii, mutilări cu pierderea
capacităţii de muncă, invalidităţi de diferite grade, afecţiuni
neuro-psihice de nivel ridicat şi pe perioade îndelungate etc.;
◦ Pierderi materiale ca rezultat al prăbuşirii totale sau parţiale de
obiective (clădiri) ;
◦ Costurile operaţiunilor de intervenţie;
◦ Costurile materialelor şi echipamentelor asigurate pe perioada
ajutorului dat persoanelor afectate până la intrarea în
normalitate;
◦ Valoarea activităţilor neefectuate pe perioada întreruperii
funcţionării agenţilor economici şi a eventualelor despăgubiri
ce se acordă acestora;
◦ Costurile minime necesare pentru operaţiuni de intervenţie
pentru dezafectare, remediere, refacere a unor obiective pentru
redarea lor în circuitul economic etc.

Clasificarea are ca scop înţelegerea naturii riscurilor şi gruparea celor

similare pentru dezvoltarea unor planuri de atenuare şi de acţiune eficiente
din punct de vedere al costului. Procesul de clasificare poate evidenţia unul
sau mai multe riscuri similare ca formulare şi context, ele putând fi
combinate în unul singur.
Stabilirea priorităţilor are ca scop sortarea riscurilor, determinarea
celor mai importante şi separarea acestora pentru a fi luate în consideraţie
prioritar la alocarea resurselor. Gruparea se face pe baza unui set de criterii,
realizându-se partiţionarea riscurilor sau a grupurilor de riscuri.
O modalitate consacrată pentru identificarea şi analiza riscurilor constă
în imaginarea unor scenarii rezonabile, bazate pe experienţa anterioară şi
care pornesc de la condiţii existente.
Spre exemplificare:
a) elemente ale unui astfel de scenariu privind riscurile generate de producerea a unui cutremur major
pentru municipiul Bucureşti:
Riscul seismic reprezintă factorul de risc major pentru Bucureşti. Cutremurul din 4 martie 1977 a provocat 1570
de morţi şi peste 11 300 răniţi, 32 900 locuinţe prăbuşite sau avariate, iar pierderile economice totale directe au fost
evaluate la circa 2 miliarde de dolari, nefiind cunoscute şi pierderile economice totale indirecte.
Elementele principale vulnerabile la riscul seismic din municipiul Bucureşti sunt:
 Circa 400 clădiri de locuit înalte (unele peste 8 nivele), realizate din cadre de beton armat, realizate în perioada
1925 – 1940, fără măsuri antiseismice şi afectate de cutremurele din 1940 şi 1977;
 Reţeaua de alimentare cu apă, în lungime de peste 2046 Km. conducte de beton precomprimat sau de concesie de
oţel sau fontă, staţii de pompare şi hidrofoare;
 Reţeaua de canalizare, în lungime de peste 1600 Km. traseu cu tuburi de beton şi staţii de epurare în afara oraşului;
 Reţeaua de gaze naturale, în lungime de peste 900 Km. realizată din conducte de oţel;
 Reţeaua de termoficare, 437 Km. cu magistrale subterane de abur de înaltă presiune şi puncte termice colective la
blocurile de locuinţe;
 Reţeaua metroului, din care circa 35 Km. reprezintă o vulnerabilitate peste medie;
 Reţeaua unităţilor de învăţământ de toate gradele, cu peste 450 de obiective;
 Reţeaua unităţilor sanitare, cu peste 560 de unităţi, din care 55 spitale;
 Reţeaua turistică, cu peste 40 de hoteluri cu peste 10 000 locuri de cazare;
 Platformele industriale Obor, Rahova, Militari, Dudeşti-Căţelu, Pipera;
 Populaţia, cu grupele de vârstă cele mai vulnerabile 0 – 19 ani (20%) şi peste 60 de ani (10%);
 Reţeaua unităţilor de cultură
Acest risc major, riscul seismic, generează câteva riscuri complementare ce trebuie avute în vedere în mod
obligatoriu datorită pericolului ce-l reprezintă, respectiv:
 Riscul de inundaţie reprezentat de existenţa lacului artificial Ciurel, cu un volum normal de retenţie de 14,2
milioane m3 . unda de viitură rezultată ca urmare a fisurării şi spargerii barajului de către cutremur ar ajunge în
zona Piaţa Operei în circa 10 – 30 min., cu o înălţime de 4 –4 m., în zona Piaţa Unirii după 40 – 60 min. cu h= 2,5
– 3 m., iar în zona Lânăriei – Vitan după 100 – 120 min., cu h = 2 – 2,5 m.; se estimează la aprox. 65 000 numărul
locuitorilor ce trebuie evacuaţi de urgenţă.
 Riscul accidentelor chimice: în condiţii medii de vulnerabilitate, pe zone de risc, efectele ce trebuie luate în
consideraţie sunt:
1. Platformele industriale Obor, Griviţa, Rahova, Militari
 Zona letală = 4 platf. x (0,75)2x3,14x1464,5 loc./Km2=10 347 locuitori;
 Zona de intoxicare = 4 x (1,8)2 x 3,14 x 12 500 loc./Km2 = 508 680 loc.
2. Platformele industriale Dudeşti şi IMGB
 Zona letală = 5174 loc.
 Zona de intoxicare = 46 510 loc.
Rezultă un total de 15 521 locuitori în zonele letale (care trebuie evacuaţi imediat) şi 555 190 de locuitori în zonele de
intoxicare, care necesită măsuri de protecţie adecvate.
 Riscul de accident nuclear datorat existenţei reactorului nuclear pentru cercetări fundamentale de la Măgurele.
Populaţia ce poate fi afectată se poate aproxima astfel:
 Zona de 5 rem = 3,14 x 52 x1464,5 loc./Km2 x 0,5 = 18 306 locuitori care trebuie evacuaţi imediat;
 Zona de 0,5 rem – aproape tot municipiul Bucureşti, fiind necesare măsuri adecvate pentru întreaga
populaţie .
 Exploziile şi incendiile de masă se pot produce, dar numai izolat, aşa cum rezultă şi din statisticile anterioare;
totuşi, nu trebuie scăpată din vedere eventualitatea producerii şi unor astfel de evenimente.
 Accidentele grave pe căile de comunicaţii au probabilitate redusă pentru transportul de suprafaţă şi ridicată
pentru metrou.
b) ETAPELE ANALIZEI PENTRU RISCUL SEISMIC
 Analiza hazardului
 Inventarul elementelor expuse
 Clasificarea elementelor expuse
 Calculul volumului de distrugeri

EXEMPLU:
1. Analiza hazardului
Metodologia de estimare a urmărilor probabile ale unui cutremur de pământ este globală, operativă, uşor de
aplicat chiar şi în lipsa unor date complete şi precise despre elementele expuse şi vulnerabilitatea lor. Pentru zona de
interes/referinţă, analiza hazardului se realizează cu ajutorul hărţilor de zonare seismică, normativelor de protecţie
antiseismică, prognozelor de recurenţă, informaţiilor şi datelor obţinute de la organisme specializate, experienţei
analiştilor. Se introduc în analiză date despre tipul cutremurului, magnitudine, intensitate, acceleraţii, perioada
probabilă de revenire a unui seism major etc.
2. Inventarul elementelor expuse
Se realizează nominal şi numeric, separat pentru fiecare categorie şi tip de element expus, avându-se în vedere
pentru:
-clădiri: numărul de clădiri şi locuinţe/gospodării, fiecare cu număr de apartamente;
-locuitori: numărul de persoane din fiecare apartament (nr. maxim, ziua şi noaptea); numărul total de persoane din
zona de interes;
-alte elemente expuse: tip, număr, caracteristici ale fiecăruia.
3. Clasificarea elementelor expuse
Urmăreşte încadrarea fiecărui element expus, în special locuinţele sau ansamblurile de locuinţe, într-o clasă de
vulnerabilitate, realizându-se astfel şi încadrarea pe clase de vulnerabilitate a persoanelor din locuinţele expuse.
Cel mai bine se realizează încadrarea în clase de risc seismic pe baza expertizelor tehnice, dar, în lipsa acestora,
clasificarea se poate realiza şi numai cu ajutorul normativelor şi altor reglementări existente.
Pentru clădiri, clasificarea cuprinde:
-tipuri de locuinţe: blocuri (cu număr de apartamente), gospodării familiale etc.;
 -grupa de construcţii, funcţie de niveluri şi anul de proiectare-execuţie:
Până în După
1941-1943 1964-1981
Caracteristicile construcţiilor Grupa 1940 1984
1 2 3 4
P…P+4 A
Construcţii curente
P+3…P+12 B
(clădiri)
P+13 C
Construcţii speciale (hale etc. D
-categoria de construcţie

Număr total de clădiri Categoria de construcţie

Localitatea
a b c d e
Construcţii speciale
9381
Oraşul „N” 157

Categoriile de construcţii înscrise în tabelul de mai sus sunt:

a – pereţi structurali din zidărie de cărămidă;
b – stâlpi şi grinzi de beton armat, proiectate numai pentru încărcări verticale;
c – cadre din beton armat;
d – pereţi structurali de beton armat, executaţi monobloc sau prefabricat (panouri mari);
e – schelet metalic (la agenţi economici).

-clase de vulnerabilitate: se stabilesc pe baza expertizelor tehnice; în lipsa acestora, atribuirea claselor de
vulnerabilitate pentru o structură sau un grup de structuri de acelaşi fel se realizează pe baza analizei datelor disponibile
referitoare la grupa şi categoria construcţiei, regularitatea, gradul de asigurare antiseismică, gradul de uzură, condiţiile
locale, urmări neînlăturate ale unor dezastre anterioare, starea structurii, intervenţii la construcţie etc.
Se va urmări includerea în clasele de vulnerabilitate cele mai probabile având ca bază de referinţă clasele de
vulnerabilitate prevăzute în scara MSK-71:
A. – clădiri din piatră nefasonată, construcţii săteşti, case de cărămidă nearsă sau vălătuci;
B. – clădiri obişnuite de cărămidă, clădiri din blocuri mari şi din panouri, clădiri din zidărie pe schelet din lemn,
clădiri din piatră fasonată ;
C. clădiri pe schelet de beton armat, panouri mari din beton armat prefabricat sau monolit, case din lemn bine
construite.
Rezultatele obţinute se utilizează pentru completarea tabelului de mai sus
privind clasele de construcţii, precum şi pentru a unui tabel cu încadrarea în clase de risc
seismic, ce poate avea forma:
Număr total de clădiri Număr de construcţii pe clase de risc seismic Rs
Localitatea
Rs I Rs II Rs III Rs IV
Construcţii speciale
9381 3890 1145 2838 688
Oraşul „N” 157 - 15 75 67

Apartamente 27 094 375 1335 13 547 11 837

4. Calculul estimativ al volumului de distrugeri şi pierderi

4.1. Calculul volumului de distrugeri la clădiri
Se realizează în succesiunea următoarelor etape incluse în scenariul de analiză:
◦ Atribuirea unei intensităţi pentru zona (localitatea, amplasamentul) de referinţă; se utilizează harta de
zonare seismică;
◦ Pregătirea şi utilizarea tabelului cu clădiri/structuri repartizate pe clase de vulnerabilitate;
◦ Alegerea valorii procentului de distrugeri în funcţie de intensitate, clasă de vulnerabilitate şi grad de
avariere;
◦ Calculul volumului de distrugeri: se utilizează relaţia de calcul
DGAV = P x NCV unde: DGAV = numărul de clădiri cu avarii de gravitatea aleasă;
P = procentul de avarieri pentru gradul de
avariere cel mai probabil în
condiţiile stabilite;
 N = nr. de clădiri/structuri din aceeaşi clasă de
vulnerabilitate.
◦ Se realizează tabelul cu distrugerile probabile pe zone şi grade de avariere, tabel
ce prezintă o definire cantitativă şi poate avea forma
Clasa de Gradul avariei
vulnerabilitate 1 2 3 4 5
A 25 45 25 5 50
B 25 45 25 5 45 5
C 25 45 25 5 45 5
Unde: 45 25 = intensitatea VIII sau IX
gradul avariei: 1= avarie uşoară, 2= avarie medie, 3= avarie gravă, 4= avarie foarte gravă, 5=
distrugere

4.2. Calculul volumului de pierderi generale (victime)

Se realizează estimarea numărului de victime – răniţi, captivi sub dărâmături, morţi etc. – posibil ca urmare a
acţiunii cutremurului de pământ asupra clădirilor şi altor tipuri de construcţii, pe clase de vulnerabilitate şi momente ale
zilei ( 33% în locuinţe ziua şi 90% noaptea).
Se realizează, pornind de la fişierul cu numărul de persoane, un tabel de forma:
Nr. total de Categorii de construcţii
Localitatea
locuitori A B C D E
Oraşul N 109 800 11 000 5 950 8 700 83 000 1 150
Calculul volumului pierderilor generale se poate face în două variante:
- pentru numărul total de persoane existente în zona de risc (localitate sau amplasament);
- pentru numărul de persoane care se află în clădiri vulnerabile, clădiri care probabil vor fi avariate
(grade mari de avarie, 4, 5….).
De asemenea, se iau în consideraţie datele din statistici, potrivit cărora, dintre ocupanţii clădirilor tradiţionale,
numai 5-10% şi-au pierdut viaţa, în timp ce, dintre cei captivi, mor de la 10-15%, mergând până către 50-80%. Din
statistici a fost determinat şi un coeficient K de producere a pierderilor generale [ …]:
NOAPTEA ( % ) ZIUA ( % )
Din totalul populaţiei În locuinţe vulnerabile În locuinţe şi alte clădiri vulnerabile
Pierderi Din care: Pierderi Din care: Pierderi Din care:
generale generale generale
Urgenţe absolute Urgenţe Urgenţe absolute
26 26 26
absolute
Tratament Tratament Tratament
35 35 35
ambulatoriu ambulatoriu ambulatoriu
3 / 0,42 Răniţi foarte 10 / 3 Răniţi foarte 10 / 3 Răniţi foarte
15 15 15
uşor uşor uşor
Victime depăşite Victime Victime depăşite
11 11 11
depăşite
Morţi 13 Morţi 13 Morţi 13
Pentru calcul se utilizează relaţia:

PG =  NLK în care: N – nr. de victime

L – nr. de persoane în blocuri/locuinţe de tip…
K – coeficient (procent) de pierderi generale

4.3. Calculul numărului de sinistraţi se realizează însumând numărul de supravieţuitori valizi şi răniţi din
locuinţele cu avarii de gradul 3, 4 şi 5, improprii sau nesigure pentru locuit.

4.4. Repartizarea victimelor probabile pe specialităţi medicale şi calculul necesarului de paturi de spital se
realizează prin calcule în care sunt utilizaţi coeficienţii rezultaţi din statistici, conform tabelului următor:
% din totalul victimelor
Categoria acţiunilor Tratament
Urgenţe absolute Vătămaţi foarte uşor Victime depăşite
ambulatoriu
0 1 2 3 4
Chirurgie 7 10 3 5
Ortopedie 6 9 2 4
Interne 4 5 1 2
Neurochirurgie 3 4 1 1
Şoc 3 3 1 1
Arsuri 1,5 2 1,5 -
Intoxicaţi 0,3 0,5 0,5 -
Psihiatrie 0,2 1,5 1 -

c) Tehnicile pentru evaluarea hazardelor tehnologice HAZAN (HAZard and Analysis) au ca scop
determinarea modului de acţiune asupra hazardelor industriale pentru a le elimina sau reduce în scopul protecţiei
populaţiei şi factorilor de mediu.

HAZOP HAZAN
identifică hazardele evaluează hazardele
utilizare la proiectare utilizare selectivă la sisteme avariate
analiză calitativă analiză cantitativă
realizată de o echipă realizată de experţi
denumită şi “Dar dacă” denumită şi:
- analiză de risc
- evaluare de risc
- evaluare probabilistică a riscului
- evaluare cantitativă a riscului

Evaluarea hazardelor prin metoda HAZAN se realizează în scopul:

-evaluării naturii şi mărimii surselor de materiale periculoase ce ameninţă comunitatea;
-creării planurilor de urgenţă;
-luării unor măsuri operative, momentane, funcţie de experienţa anterioară dobândită pe timpul altor intervenţii
similare sau pe timpul pregătirilor specifice.
Analiza cantitativă prin metoda HAZAN se desfăşoară conform algoritmului de mai jos:

DESCRIEREA SISTEMULUI Proiectul instalaţiei

Regulamente de
fabricaţie
Date de operare,
tehnologice

IDENTIFICAREA RISCULUI Experienţa

anterioară
Analize calitative
(HAZOP)

Modele ale efectelor ESTIMAREA CONSECINŢELOR Lista evenimentelor

Criterii de decizie posibile directe şi
înlănţuite, arborele
evenimentelor
 Consecinţele sunt prea grave?

MODIFICAREA SISTEMULUI
PENTRU A REDUCE
CONSECINŢELE
Nu

Metode anterioare ESTIMAREA FRECVENŢEI Proiectarea

Arborele CALCULUL propriu-zisă
evenimentelor PROBABILITĂŢILOR (Frecvenţă
Arborele greşelilor acceptabilă cu
Criterii de decizie consecinţe minime)
Frecvenţa foarte mare

IDENTIFICAREA UNOR
METODE PENTRU
REDUCEREA
PROBABILITĂŢILOR DE
APARIŢIE

Criterii de decizie COMPARAREA FRECVENŢEI Proiectare propriu-

CU SEVERITATEA PENTRU A zisă
ESTIMA RISCUL
Risc prea mare

MODIFICAREA SISTEMULUI
PENTRU A REDUCE RISCUL
Nu

PROIECTARE INACCEPTABILĂ
(Consecinţe grave)

Orice metodă de analiză HAZAN este alcătuită din trei etape:

-Estimarea frecvenţei repetării accidentului;
-Estimarea consecinţelor asupra angajaţilor, comunităţilor locale, mediului ambiant, instalaţiei şi profitului;
-Compararea primelor două etape cu o ţintă sau un criteriu pentru a decide dacă hazardurile sunt grave şi trebuie
luate măsuri pentru a reduce probabilitatea de producere a accidentului.
Metoda utilizată este parţial probabilistică, parţial deterministică. De exemplu, în cazul unei scurgeri de gaz
inflamabil se poate estima numai probabilitatea de aprindere a acestuia. Dacă aceasta se întâmplă, se poate estima
căldura radiantă şi modul în care aceasta se va atenua cu distanţa (deterministic). Dacă o persoană este expusă
radiaţiilor calorice, se poate estima probabilitatea de deces sau gradul de vătămare. La valori ridicate ale radiaţiilor,
decesul este sigur şi estimarea este deterministă (întotdeauna se va produce decesul). La nivele scăzute, probabilitatea
de vătămare va creşte cu creşterea dozei de radiaţii.
c. Planificarea
Reprezintă funcţiunea de decizie ce trebuie îndeplinită în legătură cu un risc
sau grup de riscuri. Ea vizează:
 - Asigurarea că atât consecinţele, cât şi sursele riscurilor sunt
cunoscute;
- Dezvoltarea unor planuri eficiente;
- Planificarea unui set de acţiuni care minimizează impactul
riscului şi maximizează oportunităţile şi eficienţa;
- Planificarea riscurilor importante.
Există patru posibilităţi de lucru în planificarea riscurilor:
 Cercetarea – stabilirea unui plan de cercetare a riscurilor pentru obţinere
de informaţii suplimentare;
 Acceptarea – riscul este acceptat în cadrul toleranţelor stabilite;
 Monitorizarea – riscul este monitorizat deoarece este nevoie de apariţia
unui alt eveniment pentru luarea deciziei sau există suficient timp la
dispoziţie pentru luarea unei decizii;
 Atenuarea - consecinţele sunt de neacceptat; se alocă resurse şi se
stabilesc acţiuni pentru micşorarea impactului.
d. Monitorizarea
Este procesul de obţinere, compilare şi raportare a datelor de stare
despre riscuri. Scopul etapei este de a colecta informaţii precise, relevante şi
la timp despre risc şi de a le prezenta într-o manieră clară şi uşor de înţeles.
Informaţiile din această etapă influenţează modul de desfăşurare a etapei de
control. Planul de atenuare şi atributele riscului sunt urmărite continuu
pentru a verifica dacă planul reduce impactul sau probabilitatea asociate
riscului. Monitorizarea este un proces continuu, chiar dacă majoritatea
informaţiilor se obţin periodic.
Situaţia actuală din ţara noastră privind monitorizarea parametrilor
factorilor de risc este caracterizată de existenţa unor subsisteme sectoriale,
insuficient corelate, cu mijloace tehnice în majoritate uzate fizic şi moral. Se
realizează unele suprapuneri de activităţi şi responsabilităţi, precum şi multe
carenţe în sistemul de transmitere a datelor. Toate acestea influenţează
acurateţea informaţiei achiziţionate şi viteza de transmitere, fapt ce afectează
activitatea de avertizare şi intervenţie, dar şi pe cea de previziune, chiar şi
acolo unde ea ar fi posibil de realizat prin simulări cu modele matematice
adecvate.
Existentul de subsisteme şi reţele de monitorizare a parametrilor
factorilor de risc este:
A. Reţeaua meteorologică naţională
Asigură, în cadrul a trei programe (observaţii sinoptice, observaţii
climatologice şi supraveghere radar), achiziţia de date specifice, transmiterea
acestora şi elaborarea de prognoze meteo prin intermediul ANM şi a 6 centre
regionale de prognoză aparţinând acestuia. Asigură informarea şi avertizarea
diferiţilor beneficiari permanenţi sau ocazionali pe fluxuri prestabilite.
Datele măsurate sunt: direcţia şi viteza vântului, nebulozitatea atmosferică,
tipul de nori şi înălţimea bazei acestora, vizibilitatea, temperatura şi
umiditatea aerului, presiunea atmosferică, cantitatea de precipitaţii, stratul de
zăpadă, fenomene speciale şi altele. Aceste date, codificate conform
reglementărilor internaţionale sau interne, se transmit pe un flux şi cu o
periodicitate prestabilite prin sistemul naţional de transmisii.
B. Reţeaua hidrologică naţională
Informaţia hidrologică pentru întreg teritoriul ţării şi pentru dezastre
este furnizată de trei reţele ce se vor complementare, respectiv :
 Reţeaua Regiei Autonome “Apele Române” care asigură monitorizarea a
276 baraje mijlocii cu un volum total de apă de 4,5 mld. m3 ;
 Reţeaua HIDROELECTRICA - monitorizează 82 de baraje mari cu un
volum total de 8,1 mld m3 de apă (inclusiv acumulările Porţile de Fier I şi
II de pe Dunăre);
 Reţeaua Regiei de Îmbunătăţiri Funciare – 81 de baraje cu 0,2 mld. m 3 de
apă, reţea care, din punctul de vedere al protecţiei civile nu prezintă
interes deosebit, sau cel puţin nu la nivel naţional.
C. Reţele seismologice
Există trei reţele de înregistrare seismică:
 Reţeaua seismică a Institutului de Cercetare – Dezvoltare pentru Fizica
Pământului (INCDFP) Bucureşti- Măgurele, care monitorizează şi
studiază prin metode specifice seismicitatea de fond a teritoriului, la
nivelul solului, fără a lua în consideraţie construcţiile; dispune de un
sistem de monitorizare şi prelucrare a seismicităţii teritoriului ( SAMPS )
şi este formată din:
- Centrul Naţional de Date Seismologice ( ROM-NDC )
Bucureşti-Măgurele care colectează şi prelucrează date de la 18
staţii seismice telemetrice ( Vrâncioia, Popeni, Bordeşti,
Carcaliu, Topalu, Cernavodă, Istriţa, Muntele Roşu, Mâţău,
Cozia, Strehaia, Heniu Mare, Valea Ierii, Harghita, Covasna,
Cheia, Sinaia, Daia, Călugăreni );
- Centrul Zonal de Date Seismologice ( BAN-ZDC ) Timişoara,
care colectează date de la 4 staţii seismice telemetrice ( Banloc,
Şiria, Buziaş, Timişoara ) şi transmite timpii de sosire ai undei
P la ROM-NDC;
- Centrul de Înregistrare Analogică Sibiu – colectează date de la
Turnu Roşu şi transmite timpii de sosire a undei P la ROM-
NDC;
 - 12 staţii seismice analogice ( Iaşi, Bârlad, Piatra-Neamţ, Baia
Mare, Carei, Mediaş, Sasca, Montana, Gura Zlatna, Drăgăşani,
Câmpulung, Carcaliu), care transmit timpii de sosire a undei P
la ROM-NDC;
- staţii echipate cu accelerografe analogice cu înregistrarea
datelor pe film foto sau culese de specialişti prin deplasare la
amplasamentul aparatului şi transmise/predate la ROM-NDC.
 Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Construcţii Bucureşti, având
ca obiectiv obţinerea de înregistrări seismice pe clădiri în vederea
îmbunătăţirii proiectării antiseismice, a metodelor de conservare şi
consolidare; este compusă din 86 de aparate de înregistrare seismică
amplasate în 46 de localităţi ( 15 aparate sunt în Bucureşti ).
 Reţeaua seismică a Institutului Naţional de Studii Geotehnice şi
Geofizice GEOTEC Bucureşti, care urmăreşte seismicitatea indusă în
zona marilor baraje şi răspunsul acestora; asigură supravegherea seismică
a 22 de baraje mari cu 15 staţii seismice fixe şi 77 accelerografe analoge,
din care 3 la dispoziţia GEOTEC.
Deşi sunt realmente complementare, cele trei reţele funcţionează
independent. Pot şi ar trebui să dezvolte şi să utilizeze o bază materială şi
documentară comună.
D. Reţeaua de poligoane şi observatoare de geodinamică alcătuită
din 2 poligoane astrogeodinamice: Căldăruşani – Tulnici şi
Crăciuneşti – Deva, Sarmisegetuza, Padeş – Gorj.
E. Reţeaua naţională de supraveghere a radioactivităţii mediului
cuprinde 47 de staţii , care lucrează 11 sau 24 de ore pe zi şi
monitorizează aerul în apropierea solului (la 1,5 m), prin aerosoli
filtraţi, depunerile de precipitaţii atmosferice, vegetaţia
spontană,cerealele, solul necultivat,apele de suprafaţă, apa freatică şi
apa potabilă.
F. Reţelele de laboratoare de igienă a Ministerului Sănătăţii, una
privind igiena radiaţiilor, cu 4 laboratoare la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi
Timişoara şi 18 laboratoare interjudeţene, alta de igiena mediului cu
4 secţii la Bucureşti, Iaşi, Cluj şi Timişoara, 60 de laboratoare şi 41
de Inspectorate de Sănătate Publică judeţene.
G. Reţeaua de supraveghere şi intervenţii pentru epizootii şi
contaminări radioactive, chimice sau biologice pentru produse
vegetale şi animale, asigurată de Ministerul Agriculturii, dispune de
un laborator central sanitar-veterinar cu 19 laboratoare pe profile
specifice de diagnostic şi serviciu epidemiologic, laboratorul pentru
controlul biopreparatelor şi medicamentelor de uz veterinar ( cu 9
 laboratoare de profil ) şi un laborator pentru controlul produselor de
origine animală şi vegetală.
H. Sistemul informatic de comandă şi control al forţelor aeriene
În afară de aceste sisteme de monitorizare la nivel naţional există
sisteme proprii de monitorizare a instalaţiilor tehnologice şi incintei
unităţilor din industria chimică, petrochimică, alimentară şi a bunurilor de
larg consum care prezintă risc de accident chimic, al centralei nucleare
electrice de la Cernavodă şi ale unităţilor din domeniul de risc nuclear.
Ministerul Transporturilor are infrastructura de informare şi intervenţie
pentru accidente grave pe căile de comunicaţii.
Nu există, deşi este absolut necesar, un sistem de monitorizare a
riscului alunecărilor de teren în curs sau potenţiale, deşi la nivel local există
tehnica de calcul care ar putea susţine această activitate.
e. Controlul
Preia informaţia de stare obţinută anterior şi decide ceea ce trebuie
făcut pe baza datelor obţinute. Controlul riscurilor presupune:
 Analiza rapoartelor de stare;
 Decizia asupra modului de acţiune;
 Implementarea deciziilor luate.
Factorii de decizie trebuie să ştie dacă există schimbări importante în
atributele riscului, precum şi care este eficienţa planurilor de atenuare în
contextul nevoilor şi al constrângerilor. Scopul este de a obţine o bună
înţelegere a stării curente a fiecărui risc şi plan de atenuare şi de a lua decizii
bazate pe această înţelegere. Datele monitorizării sunt utilizate pentru a
asigura că riscurile sunt tratate eficient şi pentru a se determina modul de
tratare a acestora. Controlul se poate finaliza cu una din cele patru opţiuni
posibile, respectiv:
-replanificarea –un plan nou sau modificat este necesar când valorile
limită au fost depăşite (planul nu merge sau o tendinţă adversă neaşteptată a
fost semnalată );
-închiderea riscului –un risc închis este cel care nu mai există sau nu
mai este eficient sub raportul costurilor. Se întâmplă când probabilitatea sau
impactul asociate riscului scad sub o valoare limită sau riscul este
monitorizat deoarece a devenit o problemă;
-invocarea unui plan de eventualitate –când apare un semnal
declanşator; se revede şi se actualizează planul existent şi se pregăteşte
derularea lui în condiţiile probabile de desfăşurare a evenimentului ( de
exemplu, la prognozarea unor căderi masive de zăpadă se pregăteşte punerea
în aplicare a planului de intervenţie la înzăpeziri );
-continuarea planului curent.
 f. Comunicarea
Permite tuturor participanţilor la procesul de management al riscurilor
înţelegerea riscurilor si a alternativelor de atenuare. Este esenţială în toate
etapele managementului de risc. Vizează, în mod obligatoriu, informarea şi
pregătirea elementelor vulnerabile, respectiv a populaţiei şi conducerilor
instituţiilor publice şi agenţilor economici, a elementelor sistemului de
acţiune pentru atenuarea riscului.
Din analiza conţinutului şi caracteristicilor etapelor procesului de
management al riscurilor în managementul situaţiilor de urgenţă se pot trage
câteva concluzii, necesare pentru sistematizarea în continuare a
problematicii lucrării:
 toate etapele procesului de management al riscurilor sunt centrate pe
culegerea, prelucrarea, valorificarea datelor şi informaţiilor provenind din
diferite surse, pe crearea şi difuzarea unor date şi informaţii specifice
necesare unor eventuale acţiuni de intervenţie (atât pentru prevenire, în
perioada predezastru, cât şi pentru limitarea şi înlăturarea efectelor
dezastrului);
 managementul riscurilor este un proces preponderent de natură
informaţională, prin urmare condiţionările desfăşurării eficiente a
acestuia sunt preponderent de natură informaţională;
 în procesul de management al riscurilor se vehiculează un volum imens
de date şi informaţii ce trebuie colectate şi prelucrate permanent, oportun,
corect, în timp real;
 decizia, ca rezultat şi produs esenţial al managementului riscurilor,
trebuie să răspundă unor criterii de raţionalitate, eficienţă, oportunitate, să
îmbine armonios dorinţa cu posibilitatea, să asigure concordanţa între
obiective şi resurse;
 culegerea şi prelucrarea permanentă a datelor şi informaţiilor necesare
luării deciziei necesită un volum imens de muncă, metode şi tehnici de
lucru rapide şi eficiente, oportunitate şi corectitudine, eliminare la
maximum a subiectivismului şi posibilităţilor de omisiune şi eroare;
 pentru majoritatea fenomenelor ce fac obiectul activităţii de protecţie
civilă nu este posibilă obţinerea de informaţii directe, prin metode
empirice sau consacrate în cercetare; aceste fenomene, deşi sunt aceleaşi
de la începuturile planetei şi vieţii pe pământ se manifestă diferit în timp
şi spaţiu; este nevoie de metode şi tehnici noi, moderne, deosebit de
complexe, printre care se numără modelarea, simularea, cercetarea
operaţională, care să ofere posibilitatea inventarierii unui număr cât mai
mare de posibilităţi de producere a hazardelor şi de eventuale soluţii
pentru rezolvarea problemelor multiple şi complexe pe care le ridică
activitatea de atenuare a riscurilor evidenţiate; ca urmare, utilizarea de
mijloace performante de culegere, prelucrare şi transmitere a
informaţiilor, utilizarea progresului tehnico-ştiinţific sunt necesităţi
stringente şi oferă suficiente garanţii pentru atingerea parametrilor de
eficienţă şi raţionalitate în îndeplinirea misiunilor ce revin structurilor de
management al situaţiilor de urgenţă.