Sunteți pe pagina 1din 19

UNIVERSITATEA “DUNĂREA DE JOS” DIN GALAŢI

FACULTATEA DE ECONOMIE ŞI ADMINISTRAREA AFACERILOR


MANAGEMENT FINANCIAR-BANCAR

Fondul Monetar
Internaţional

Coordonator: Masterand:
Conf. univ. dr. Susanu Monica Munteanu Roxana Mihaela

Galaţi
2012
Cuprins

Capitolul 1. Istoricul, structura şi modul de funcţionare al instituţiei ...2


1.1. Constituirea Fondului Monetar Internaţional ................................ 2
1.2. Structură şi organizare .................................................................. 4
1.3. Utilizarea resurselor financiare ..................................................... 6
1.3.1. Funcţia de supraveghere ......................................................... 7
1.3.2. Funcţia de creditare ................................................................. 7
1.3.3. Funcţia de acordare a asistenţei tehnice ............................... 10
Capitolul 2. Activitatea Fondului Monetar Internaţional în contextul
economiei actuale ............................................................................ 11
Capitolul 3. Relaţiile cu România ...................................................... 13
Concluzii .......................................................................................... 16
Bibliografie ...................................................................................... 18

1
Capitolul 1. Istoricul, structura şi modul de funcţionare al instituţiei

1.1. Constituirea Fondului Monetar Internaţional


Fondul Monetar Internaţional a fost fondat ca parte integrantă a sistemului Bretton-
Woods, fiind instituţia responsabilă cu asigurarea condiţiilor monetare şi financiare propice unui
sistem stabil de schimburi comerciale. El reprezintă primul sistem monetar din istoria relaţiilor
internaţionale şi vizează un ansamblu de principii şi reglementări coerente, asumat de statele
semnatare, privind politicile ratei de schimb şi al cooperării monetare multilaterale.
FMI se descrie ca "o organizaţie alcătuită din 186 de ţări, care lucrează pentru întărirea
cooperării monetare globale, pentru asigurarea stabilităţii financiare, pentru facilitarea
comerţului internaţional, pentru ridicarea gradului de angajare, pentru susţinerea creşterii
economice şi pentru reducerea sărăciei".
Sistemul a avut drept iniţiatori Statele Unite ale Americii şi Marea Britanie, cărora li s-au
alăturat majoritatea aliaţilor din cel de-al Doilea Război Mondial. Idealul lor călăuzitor a fost
construirea unui sistem care să împiedice reapariţia unor recesiuni economice de proporţii,
precum şi izbucnirea unui nou război mondial. Din punct de vedere politic, planurile prevedeau
asigurarea păcii mondiale, iar din punct de vedere economic, pacea şi prosperitatea urmau să fie
sprijinite de comerţul liber între naţiuni.
Pe 22 iulie 1944 a avut loc Conferința de la Bretton Woods pentru restructurarea relațiilor
internaționale monetare și financiare. Peste 40 de țări au participat la semnarea Acordului de la
Bretton Woods care prevedea proceduri și reguli care să guverneze economia mondială. Acest
acord a condus la înființarea Băncii Internaționale pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BIRD,
cunoscută și sub numele de Banca Mondială) și Fondului Monetar Internațional. In mod oficial,
incepand cu 1 martie 1947 fondul Monetar isi incepe activitatea, iar din data de 15 noiembrie
devine institutie publica specializata ONU.
Scopurile declarate ale noii organizaţii, aşa cum au rezultat la finalul negocierilor, erau:
 promovarea cooperării monetare internaţionale;
 facilitarea expansiunii şi a creşterii echilibrate a comerţului internaţional;
 promovarea stabilităţii ratei de schimb, a unor mecanisme disciplinate de schimb şi
evitarea deprecierii schimbului prin competiţie;

2
 contribuirea la stabilirea unui sistem multilateral de plăţi şi la eliminarea restricţiilor de
schimb extern care împiedică dezvoltarea comerţului mondial;
 punerea la dispoziţie de resurse, pe termen scurt, pentru a asista membrii în corectarea
balanţelor de plăţi, “fără a recurge la măsuri destructive pentru prosperitatea naţională şi
internaţională”.
 diminuarea duratei şi nivelului dezechilibrului din balanţa de plăţi a membrilor săi.
Resursele FMI erau formate pe baza contribuţiilor membrilor săi. Fiecare ţară plătea o
cotă în aur şi valută naţională, proporţională cu mărimea economiei sale. Pe lângă furnizarea de
fonduri, cotele au fost esenţiale în determinarea puterii de vot a membrilor. Fiecărui membru i s-
a alocat un număr de bază de 250 voturi, plus câte un vot pentru fiecare echivalent a 100.000
dolari SUA din cota sa. Cota şi numărul de voturi au asigurat de la început o poziţie superioară a
Statelor Unite, în interiorul instituţiei.
Fiind singura organizaţie interguvernamentală specializată pe chestiuni monetare şi
financiare, FMI a decis să intervină şi a început să ofere împrumuturi ţărilor aflate în dificultăţi
în plata datoriei lor externe. Ulterior a apărut ideea de consultanţă pentru ţările datornice,
referitoare la modul de ajustare a politicilor şi de eliminare a problemelor structurale. Astfel
împrumuturile au dobândit prevederi şi condiţionări, care au luat forma unor politici economice,
monetare şi financiare recomandate de Fond, negociate cu guvernele ţărilor în cauză, asumate în
final de acestea pentru perfectarea acordurilor de împrumut.
FMI şi-a păstrat rolul de creditor pe tot parcursul anilor, generând adaptări doctrinare, in
urma carora au rezultat cinci domenii pentru politici publice reformiste:
o reforma fiscalităţii – eliminarea impozitelor progresive, reducerea taxelor pe
exporturi;
o calitatea cheltuielilor publice – reducerea acestora, şi investirea în infrastructura
fizică şi în capitalul uman, ca măsuri favorabile creşterii;
o liberalizarea comerţului exterior – deschiderea economiei spre comerţul global;
o reforma pieţelor financiare – facilitarea mobilizării economisirii interne, ameliorarea
politicilor monetare, liberalizarea ratei dobânzii.
În consecinţă, FMI a reprezentat o sursă posibilă de ajutor financiar în cazuri limită (atât
datorită fondurilor proprii, cât şi fondurilor pe care le poate mobiliza din resurse internaţionale
private), pentru ţări al căror eşec economic ameninţă stabilitatea economiei globale.

3
1.2. Structură şi organizare
Fondul Monetar Internaţional este o organizaţie hibrid, reunind caracteristici ale unei
organizaţii internaţionale interguvernamentale dar şi ale unei societăţi anonime pe acţiuni, de
drept american.
Ţările membre ale FMI au următoarele drepturi:
o dreptul la vot şi la participare în adoptarea deciziilor;
o dreptul de a efectua tranzacţii şi operaţii cu FMI;
o dreptul de a cumpăra valută convertibilă sau DST din resursele Fondului, în
schimbul monedei naţionale, în caz de nevoie pentru echilibrarea balanţei de plăţi;
o dreptul de a primi alocaţii de DST;
o dreptul de a deveni membu al Băncii Internaţionale pentru Reconstrucţie şi
Dezvoltare.
Dreptul la vot este proporţional cu participarea ţării la resursele de ansamblu ale
Fondului. Ţările membre subscriu şi participă la capitalul Fondului prin cote-părţi; o cotă parte
are valoarea nominală egală cu 100.000 de DST, unitatea de calcul proprie FMI. Numărul de
cote-părţi care poate fi subscris de către o ţară anume este decis de conducerea FMI, în funcţie de
situaţia economică şi financiară a ţării membre. Deciziile FMI se iau cu majoritate de voturi,
pentru deciziile importante fiind nevoie de reunirea unei majorităţi calificate (70% din voturi),
iar pentru deciziile majore, care vizează viitorul FMI este nevoie de o majoritate calificată de
85% din voturi.

Puterea de vot la conducerea FMI


SUA Japonia Germania Franţa Marea Britanie Alţii

17% 6%

6%
67%
4%
0%

4
Structura de conducere a FMI cuprinde organisme care oglindesc similitudinile cu o
societate pe acţiuni: există un Consiliu al guvernatorilor, un Consiliu executiv (de administraţie),
un director executiv şi două comitete ale Consiliului guvernatorilor.
Consiliul guvernatorilor este organul suprem de conducere al FMI şi se reuneşte în
şedinţe plenare, cel puţin o dată pe an. Între prerogativele Consiliului se numără primirea de noi
membri, retragerea calităţii de membru, schimbarea Statutului, cooperarea cu alte organizaţii
internaţionale, tranformări ale cotelor de participare ale ţărilor membre.
Consiliul executiv este alcătuit din 24 de administratori (directori executivi). Consiliul
este răspunzător de administrarea activităţilor curente ale FMI. El asigură coordonarea
operaţiunilor şi respectarea principiilor în relaţiile financiare, valutare şi de creditare
internaţională. Consiliul decide aprobarea acordurilor negociate de reprezentanţii statelor şi
experţii FMI şi, prin aceasta, acordarea de credite.
Directorul general este ales de Consiliul de administraţie. El nu poate fi ales dintre
guvernatori sau dintre directorii executivi. Printre atribuţiile sale se numără prezidarea
întâlnirilor Consiliului de admnistraţie, exprimarea votului în caz de balotaj, participarea la
reuniunile Consiliului guvernatorilor. Directorul FMI reprezintă organizaţia în mod curent, în
relaţiile cu terţi şi asigură gestionarea permanentă a Fondului, sub supravegherea Consiliului
executiv
Comitetul Interimar a fost înfiinţat în 1974 şi are un rol consultativ. El este alcătuit din 24
de membri, miniştri de finanţe sau guvernatori ai băncilor centrale ale statelor membre. Cea mai
importantă menire a sa este formularea de opinii şi rapoarte referitoare la problemele gestionării
şi transformării sistemului monetar internaţional, inclusiv în ceea ce priveşte posibilele schimbări
de profunzime în cadrul FMI sau în modalităţile sale de interacţiune cu mediul extern.
Comitetul dezvoltării este un organism de nivel ministerial care are ca scop promovarea
intereselor ţărilor în curs de dezvoltare şi a participării lor la dezbaterea chestiunilor monetare,
financiare şi referitoare la dezvoltare. Comitetul asistă Consiliul guvernatorilor, prin activităţi de
analiză şi consultanţă în domeniul sprijinirii dezvoltării şi al transferului real de resurse către
ţările în curs de dezvoltare.
Structura operaţională a Fondului cuprinde, în afara acestor organe de conducere şi
consiliere la nivelul conducerii, departamente geografice, departamente funcţionale şi servicii

5
speciale, departamente care au atribuţii în domeniul informaţiilor şi legăturilor şi serviciile de
susţinere.

1.3. Utilizarea resurselor financiare


FMI foloseşte, pentru evidenţa operaţiunilor şi resurselor sale, o unitate de cont proprie,
denumită Drept Special de Tragere (DST). Această „monedă proprie” scriptică a FMI a început
să fie emisă în 1970, fiind iniţial echivalentul unui dolar american. În timp, valoarea DST a ajuns
să se calculeze în funcţie de un coş valutar alcătuit din monedele celor cinci state membre cele
mai puternice. Statele membre trebuie să îşi raporteze cotele lor părţi la un nivel constant al DST,
atribuit lor, pe baza unei rate de schimb a monedei naţionale determinată de FMI.
Resursele de creditare ale FMI sunt împărţite în resurse proprii şi resurse atrase din
exterior. În prima categorie intră cotele-părţi ale statelor membre, rezervele FMI constituite pe
baza profitului net rezultat din perceperea de comisioane şi dobânzi, precum şi alte resurse
proprii. În a doua categorie intră împrumuturile contractate de FMI pentru completarea şi
diversificarea resurselor de creditare şi alte angajamente ale FMI faţă de ţările membre.
Rezervele FMI se constituie pe baza profitului net înregistrat de instituţie la finele
fiecărui an financiar. Potrivit Statutului FMI, profitul instituţiei poate fi canalizat către
constituirea şi sporirea rezervei speciale, constituirea şi sporirea rezervei generale şi distribuirea
de dividende ţărilor membre, proporţional cu cotele-părţi. Este de remarcat că a treia variantă nu
a fost utilizată niciodată de către FMI.
Aşa cum rezultă indirect din prezentarea istoricului instituţiei şi a structurii ei, precum şi
din trecerea în revistă a activităţii FMI în ultimii ani, funcţiile Fondului Monetar Internaţional
constau în:
1. coordonarea sistemului monetar internaţional;
2. supravegherea politicilor monetare, financiare şi economice ale statelor membre;
3. furnizarea de credite pe termen scurt şi mediu, din resursele proprii, pentru asistarea
unor dezechilibre ale balanţei de plăţi, în ţările membre;
4. intermedierea obţinerii unor credite pe termen scurt şi mediu, din fonduri private sau
naţionale, pentru finanţarea dezechilibrelor balanţei de plăţi în ţările membre;
5. monitorizarea şi acordarea de credite în situaţiile în care problemele financiare ale unei
ţări riscă să se transforme într-un pericol pentru stabilitatea sistemului financiar global;

6
6. oferirea asistenţei tehnice către alte organizaţii internaţionale şi către statele membre.

1.3.1. Funcţia de supraveghere


Supravegherea exercitată de FMI se realizează atât bilateral, cât şi multilateral.
Supravegherea bilaterală se concretizează anual prin consultări care au ca scop examinarea
situaţiei financiare şi economice la nivel naţional şi formularea unor recomandări generale
referitoare la politicile monetare, ale ratei de schimb şi, în general, la politicile financiare şi
economice de urmat pentru asigurarea stabilităţii şi a unei evoluţii pozitive la nivelul economiei
naţionale a statului cu care se realizează consultările.
Supravegherea multilaterală se realizează prin întocmirea şi analiza rapoartelor pregătite
în departamentele Fondului referitoare la perspectivele economiei mondiale, la nivel global şi
regional. Monitorizarea economică şi financiară pe care FMI o realizează se concretizează bi-
anual prin rapoartele denumite World Economic Outlook, o sursă importantă de date economice
referitoare la toate regiunile şi statele lumii, disponibilă pentru publicul larg.

1.3.2. Funcţia de creditare


Creditele acordate de FMI sunt destinate, în general, echilibrării pe termen scurt şi mediu
a balanţei de plăţi curente a ţărilor membre. Utilizarea resurselor FMI de către ţările membre
pentru rezolvarea unor deficite ale balanţei de plăţi îmbracă două forme de bază: „trageri” de la
FMI şi credite propriu-zise.
Tragerile de la FMI pot lua forma unor „schimburi valutare”, în sensul că orice membru
poate să cumpere de la FMI moneda altei ţări sau DST-uri, contra monedei naţionale. Într-o
perioadă fixă de timp, Fondul obligă acest membru să îşi răscumpere moneda naţională şi să
platească un comision pentru operaţiunile realizate.
Creditele propriu-zise se acordă de FMI în mod condiţionat, în funcţie de angajamentele
ţării solicitante şi progresele înregistrate în domeniul unor politici economice menite să redreseze
economia pe termen scurt şi mediu.
„Condiţionarea” este un principiu fundamental pentru practica FMI, foarte mult dezbătut
în literatura de specialitate. Mai întâi, au existat prevederile Statutului iniţial, care afirmă că
acordarea de credite în cadrul tranşei-aur este necondiţionată, subînţelegându-se că alte tranşe de
credite sunt, prin urmare, condiţionate. Ulterior, Fondul a precizat, cu ocazia efectuării unor
trageri în contul primei tranşe de credit, că aceasta se acordă cu condiţia ca membrul care solicită
tragerea să facă eforturi rezonabile pentru rezolvarea problemelor sale.

7
Condiţionarea a fost consacrată oficial în 1968, prin definirea clauzelor care trebuie
integrate în acordurile de confirmare (acordurile stand-by), inclusiv a clauzei de realizare, care
impune ţării asistate să îndeplinească anumite criterii cantitative înainte de eliberarea unei tranşe
superioare din cadrul împrumutului.
Cele mai multe programe de împrumut au drept criterii de performanţă: plafonarea
creditului intern total, reducerea deficitului bugetar, ridicarea unor interdicţii în domeniul
politicilor comerciale şi de schimb, limitarea anumitor forme de credit intern. Printre măsurile
standard care pot fi întâlnite în recomandările FMI se numără: deprecierea monedei naţionale,
liberalizarea preţurilor interne (gândită ca măsură de relansarea a producţiei interne), mobilizarea
ratei de economisire a populaţiei, prin politici adecvate (în special o rată a dobânzii pozitivă, în
termeni reali).
În anii 1980, scopul principal al programelor FMI era atingerea unei balanţei de plăţi
viabile, deci sustenabile de către statul în cauză, în condiţiile unui sistem de comerţ şi plăţi
deschise. Criticile au arătat că acest lucru este mult prea restrictiv şi că, prin măsurile tipice
recomandate de FMI, se pun de fapt obstacole în calea creşterii economice a ţărilor asistate. În
anii 1990, obiectivul primordial declarat de FMI a devenit creşterea economică şi, prin ea,
ajustarea deficitelor balanţei de plăţi.
Acordarea creditelor din resursele FMI se face pe baza unui document denumit „acord de
confirmare” sau acord stand-by, deoarece el reprezintă în practică o linie de credit deschisă de
Fond pentru ţara care solicită ajutorul. Prin semnarea aceastui acord, ţara care urmează să
beneficieze de împrumut se angajează să implementeze un program de măsuri economice şi
financiare, aprobat şi monitorizat de FMI, cu scopul de a obţine stabilizarea macro-economică şi
a evita apariţia unor dezechilibre ale balanţei de plăţi pe viitor.
Pentru a avea acces la credite, ţările care solicită fonduri din partea FMI trebuie să
adreseze Fondului o scrisoare de intenţie, însoţită de un memorandum de politici economice.
Urmează asumarea unui program de ajustare structurală, definit într-un document cadru de
politică economică, în care sunt prevăzute obiectivele economice defalcate pe fiecare an şi
politicile de urmat. Acest document este redactat de către experţii FMI, ai Băncii Mondiale şi
reprezentanţii guvernului ţării solicitante, fiind reactualizat în fiecare an, pe durata programului.
Măsurile de ajustare asumate trebuie să vizeze consolidarea balanţei de plăţi şi, mai
recent, să încurajeze creşterea economică. Succesul lor este indicat de criteriile de realizare, care

8
reprezintă anumite obiective privind nivelul unor parametri macroeconomici, fixate în
documentele de solicitare a împrumutului, a căror valoare, analizată trimestrial, indică măsura în
care programul de ajustare a fost bine implementat, producând efectele dorite.
Fondul Monetar Internaţional utilizează diferite instrumente pentru împrumuturi
denumite facilităţi. Acestea sunt prezentate în tabelul de mai jos, fiind precizate şi condiţiile care
trebuie respectate de statele implicate. Duratele sunt, de obicei cuprinse între 2 şi 5 ani, putând să
ajungă în anumite situaţii la 10 ani.
Facilităţi Condiţii
- adoptarea unor măsuri care să convingă de
Acordurile stand – by (1952) rezolvarea dificultăţilor economice (în timp
rezonabil)
Asistenţa de urgenţă pentru dezastre naturale
(1962) – asigură asistenţa rapidă pe termen
mediu membrilor cu dificultăţi ale balanţelor - depunerea unor eforturi pentru prevenirea
de plăţi cauzate de anumite catastrofe ale dificultăţilor balanţelor de plăţi şi concentrarea
naturii şi asistenţa de urgenţp post-conflict asupra capacităţii instituţionale şi
(1995) asigură o asistenţă rapidă pe termen administrative de a beneficia de o asemenea
mediu membrilor cu dificultăţi ale balanţelor facilitate
de plăţi care sunt consecinţe ale conflictelor
armate internaţionale.
Facilitatea de finanţare compensatorie
(1963) – acoperă reducerea bruscă a veniturilor - stabilirea prealabilă a unui acord stand – by în
din export ori costurile suplimentare ale situaţia unui dezechilibru al balanţei de plăţi cu
importurilor care au un caracter temporar şi excepţia reducerilor bruşte ale exportului ori a
cauze care depăşesc posibilitatea de control a excesului de import
statului respectiv.
Mecanismul de credit prelungit (1974) este - elaborarea unor programe de câte trei ani şi
destinat dificultăţilor pe termen lung şi punerea la dispoziţia FMI a unor expuneri
presupune o asistenţă pentru susţinerea anuale detaliate privind politicile stabilite
reformelor structurale. pentru perioada următoare
Facilitatea de rezervă suplimentară (1997) =
asistenţa pe termen scurt / mediu acordată - un program subordonat unor angajamente
statelor membre cu dificultăţi ale balanţelor de privind politici dirijate în scopul creşterii
plăţi care conduc la scăderea încrederii pe economice
piaţă.
- adoptarea unei strategii pentru reducerea
Facilitatea pentru reducerea sărăciei şi sărăciei şi dirijarea în mod optim a politicilor
pentru creştere (1999) macroeconomice, urmărind dezvoltarea
structurală (ramuri de activitate / sectoare)
Tabel 1. Facilităţi acordate de FMI şi condiţiile aferente

9
1.3.3. Funcţia de acordare a asistenţei tehnice
O a treia funcţie pe care FMI o îndeplineşte, pe lângă supraveghere şi finanţare, este
acordarea asistenţei tehnice ţărilor membre. FMI oferă servicii de informare, formare, asistenţă şi
consiliere altor organizaţii interguvernamentale şi ţărilor în curs de dezvoltare sau în tranziţie.
Cele mai frecvente forme de asistenţă tehnică sunt deplasarea unor echipe de experţi şi
evaluarea/consilierea pe teren, formarea unor reprezentanţi ai administraţiei centrale cu putere de
decizie în implementarea programelor de ajustare şi acordarea unor burse şi stadii de formare, la
sediul FMI, pentru economiştii ţărilor în tranziţie şi în curs de dezvoltare.
Asistenţa tehnică oferită de FMI se referă cel mai adesea la:
o politici fiscale şi bugetare (legislaţia referitoare la fiscalitate, colectarea impozitelor şi
taxelor, inclusiv cele vamale, controlul cheltuielilor publice, privatizarea, modalităţile de
gestionare şi monitorizare a cheltuielilor publice, gestionarea datoriei publice şi finanţarea
politicilor sociale);
o politica monetară (organizarea şi funcţionarea băncii centrale, funcţionarea pieţei valutare,
reglementările bancare, intervenţiile băncii centrale pe piaţă, controlul pieţei de capitaluri,
gestiunea rezervelor valutare şi mecanismele de compensare bancară),
o statistică şi analiză economică utilizate la nivelul administraţiei centrale şi a băncilor centrale
(metode de programare financiară, previziuni macro-economice, statisticile referitoare la
balanţa de plăţi, statisticile monetare şi cele bugetare);
o alte domenii ale gestiunii financiare la nivel macro (negocierea şi restructurarea datoriei
externe, asistenţă juridică în domeniul financiar, reglementări fiscale, ş.a.).

10
Capitolul 2. Activitatea Fondului Monetar Internaţional în contextul
economiei actuale

Volumul fondurilor alocate de către Fond ţarilor aflate in dificultate economică a fluctuat
semnificativ de-a lungul timpului. Şocurile Petrolului din anii ’70 şi crizele datoriei din anii ’80
au fost urmate de creşteri considerabile ale finanţărilor din partea FMI. În anii ’90 procesele de
tranziţie din ţările situate în Europa Centrală şi de Est precum şi crizele apărute în noile economii
de piaţă au condus la o nouă creştere a cererii de finanţare.
Înainte de izbucnirea crizei, Fondul Monetar Internaţional avea operaţiuni neînsemnate şi
se vorbea chiar de desfiinţarea instituţiei care, de-a lungul timpului, devenise mai degrabă una cu
titlu onorific. Într-o perioadă relativ calmă din punct de vedere economic, mulţi contestau rolul
Fondului, deoarece banii FMI mergeau numai către ţări sărace, iar cele dezvoltate nu mai aveau
practic niciun beneficiu de pe urma organizaţiei, ci numai cotizau la aceasta. Împrumuturile de
urgenţă acordate de FMI au scăzut de la 66,4 miliarde de dolari în 2002 la 58,7 miliarde de dolari
în 2006, când Paraguay şi Albania erau singurele state împrumutate. Criza financiară a schimbat
însă toate aceste lucruri şi, într-un timp foarte scurt, tot mai multe state au ajuns să depindă de
FMI pentru a evita intrarea în incapacitate de plată. Pentru unele (Grecia, Irlanda, Portugalia),
ajutorul a fost cu adevărat ultimul colac de salvare. Acum, organizaţia are programe de finanţare
în valoare de sute de miliarde de euro cu mai multe state dezvoltate din lume.
Intrarea în recesiune a forţat multe ţări europene să ceară ajutorul Fondului Monetar
Internaţional pentru a evita colapsul. Doar în Europa, instituţia a acordat împrumuturi în valoare
de 140 de miliarde de euro în anii de criză. Atunci când băncile acordau tot mai greu
împrumuturi, iar guvernele se confruntau cu o lipsă tot mai acută de finanţare, FMI şi-a dublat
fondul destinat împrumuturilor, a relaxat condiţiile de creditare şi a elaborat mai multe scheme
de finanţare pentru a ajuta statele să facă faţă efectelor crizei. Dacă în condiţii normale Fondul
permite unei ţări să se împrumute cu până la 300% din suma pe care o cotizează, în timpul crizei
a ridicat considerabil acest plafon. Pentru Grecia, acest raport a ajuns, în timpul crizei, la
3.212%, pentru Irlanda la 2.322%, iar pentru România la 1.111%.
Câştigurile Fondului au început să crească, astfel de la împrumuturile cu dobândă zero
acordate statelor subdezvoltate, instituţia dă acum bani cu dobândă, ce-i drept, mult mai mică
decât cele întâlnite pe pieţele de capital. De exemplu, dobânda aplicată de FMI pentru

11
împrumutul Greciei este, de aproximativ 3,5%, în condiţiile în care Atena se împrumuta pe
pieţele de capital la randamente de peste 10%. Dobânzile variază însă pentru fiecare stat şi
fiecare acord în parte. Chiar dacă ele sunt mult mai scăzute decât dobânzile cerute pe pieţele
internaţionale de capital, câştigurile materiale ale Fondului sunt totuşi semnificative datorită
valorilor ridicate ale împrumuturilor. Însă adevăratul câştig al FMI de pe urma creditelor
acordate este puterea pe care a obţinut-o.
Condiţiile impuse de finanţatorul extern pentru acordarea creditelor au conturat
economiile ţărilor pe care le-a finanţat şi au dictat ritmul şi prioritatea reformelor aplicate de
guverne. Atunci când împrumută un stat, economiştii Fondului stabilesc, împreună cu guvernul
din respectiva ţară, ţintele care trebuie atinse pentru eliberarea tranşelor. Pentru a atinge aceste
ţinte, guvernanţii au introdus uneori măsuri dure de austeritate care au dus mai degrabă la
încetinirea creşterii economice decât la relansare. Un număr ridicat de analişti au condamnat
Fondul pentru că a impus condiţii-şablon statelor. În plus, multe dintre aceste măsuri au fost total
opuse planurilor recomandate de economişti pe timp de criză (micşorarea taxelor, majorarea
investiţiilor).
Ţara Anul Suma (mld. euro)
Islanda Noiembrie 2008 1,6
Ungaria Noiembrie 2008 12,5
Letonia Decembrie 2008 1,7
Belarus Ianuarie 2009 1,8
România Mai 2009 12,9
Polonia Mai 2009 15,4
Serbia Mai 2009 3
Bosnia şi Herţegovina Iunie 2009 1
Grecia Mai 2010 30
Kosovo Iulie 2010 0,108
Ucraina Iulie 2010 11,9
Irlanda Noiembrie 2010 22,5
Macedonia Ianuarie 2011 0,338
Portugalia Mai 2011 26
Tabel 2. Ţările europene care s-au împrumutat la FMI în anii de criză

12
Capitolul 3. Relaţiile cu România

România este membră a Fondului Monetar Internaţional (FMI) din anul 1972, având în
prezent o cotă de participare de 1.030,2 mil. DST sau 0,43% din cota totală, urmând a creşte
până la 1.811,4 mil. DST.
În cadrul FMI, România face parte din grupa de ţări care include: Armenia, Bulgaria,
Bosnia Herţegovina, Cipru, Croaţia, Georgia, Israel, Macedonia, Moldova, Muntenegru, Olanda,
Ucraina. Grupa de ţări este reprezentată în Consiliul executiv al FMI de un director executiv
olandez, România având un reprezentant în cadrul biroului acestuia cu funcţia de consilier.
Începând cu anul 1991, asistenţa financiară acordată de FMI s-a concretizat prin
aprobarea unui număr de nouă aranjamente stand-by. La 4 mai 2009, Consiliul Directorilor
Executivi al FMI a aprobat solicitarea României privind încheierea unui aranjament stand-
by pentru o perioadă de doi ani, în valoare de 11,4 miliarde DST (12,9 mld. euro) şi eliberarea
primei tranşe în valoare de 4,37 mld. DST (4,9 mld. euro). Din acest aranjament s-au tras 7 din
cele 8 tranşe prevăzute, însumând 10,57 mld. DST (11,9 mld. euro). În ceea ce priveşte cea de-a
8-a tranşă, aceasta a fost considerată, la solicitarea autorităţilor române, ca fiind de tip preventiv
şi, în contextul evoluţiilor macroeconomice favorabile, nu a fost trasă.
În martie 2011, FMI a aprobat încetarea mai devreme a acordului precedent şi a aprobat
încheierea unui nou aranjament stand-by cu România, de tip preventiv, pentru o perioadă de 24
luni, în sumă de 3.090,6 mil. DST (3,5 mld. euro), reprezentând 300% din cota României la FMI.
Data intrării în vigoare a acestui aranjament este 31 martie 2011.
Dobânda medie la care au fost livrate tranşele a fost de 3,5% pe an. Dacă s-ar fi
împrumutat pe pieţele externe, România ar fi plătit o dobândă de aproape trei ori mai mare. Pe
piaţa internă, aceasta depăşea 10% pe an, la creditele în lei, cu scadenţe între şase luni şi un an.
Acordul stand-by a stabilizat economia României, în opinia oficialilor FMI. Fără să-şi
aroge toate meritele, finanţatorii de la Washington spun că cele 13 miliarde de euro au stabilizat
cursul şi au asigurat finanţarea confortabilă a deficitului bugetar, într-un moment în care accesul
României pe pieţele de capital era dificil.
Iniţial, când guvernanţii încă negau intrarea României în recesiune, acordul era catalogat
ca unul preventiv, mai exact ca o „centură de siguranţă". Ulterior, banii au finanţat inclusiv
deficitul bugetar, cauzat, în cea mai mare parte, de salariile din sistemul public şi de pensii, care

13
aveau cele mai ridicate ponderi în cheltuielile bugetare. Guvernanţii şi FMI nu au fost niciodată
de acord cu ideea că banii de la Fond au plătit factura socială, dar, indirect, asta s-a întâmplat.
Tot la primele negocieri se spunea că unul dintre obiectivele principale ale acordului este
reluarea creditării, prin reducerea rezervelor minime în valută constituite de bănci. În ciuda
eforturilor BNR, băncile au rămas reticente în a finanţa investiţiile private, preferând să dea bani
statului, la dobânzi care le-au permis să-şi menţină businessul pe o piaţă lovită de avalanşa
creditelor neperformante. În mod real, mai mult de jumătate din creditul total de la FMI, Comisia
Europeană şi Banca Mondială a finanţat deficitul bugetar. Deşi a fost considerat un succes,
acordul nu a reuşit să aducă România pe o traiectorie de creştere economică solidă.
În cei doi ani de acord, Guvernul a luat măsuri suficient de dure încât finanţatorii externi
să se declare mulţumiţi, iar la discuţiile premergătoare actualei înţelegeri, de tip „preventiv", să
declare că România nu mai este un „pacient în stare gravă", ci unul „aproape vindecat".
Dacă primul acord s-a axat mai mult pe reformele macroeconomice, actualul se axează pe
unele structurale, mult mai greu de implementat, în opinia experţilor. Astfel, guvernanţii s-au
angajat să eficientizeze sectorul companiilor de stat. Discuţiile, chiar dacă sunt încă la început, se
poartă deja într-o atmosferă tensionată. Potrivit unor surse apropiate negocierilor, reprezentanţii
actualei misiuni sunt nemulţumiţi de lentoarea cu care lucrează ministerele de linie, în special
Ministerul Economiei, instituţie cu un rol-cheie în reformarea întreprinderilor publice.
Criterii de referinţă structurale ce se regăsesc în acordul stand-by:
 Realizarea reformelor cuprinzând desemnarea consultanţilor juridici pentru privatizarea
CFR Marfă, TAROM, Transelectrica, Transgaz, Romgaz ; elaborarea de mecanisme care să
faciliteze restructurarea şi securitizarea arieratelor (15 iulie 2011);
 Finalizarea unei analize cuprinzătoare a portofoliului de investiţii existent, în care să se
stabilească prioritatea şi să se evalueze proiectele existente, în vederea concentrării pe acele
proiecte a căror finanţare poate fi asigurată integral, examinarea viabilităţii proiectelor vechi, a
celor cu prioritate redusă şi a celor neviabile, în vederea întreruperii lor, şi producerea unui
raport final şi a unui plan de acţiune (30 septembrie 2011);
 Elaborarea de amendamente comprehensive la legislaţia din domeniul sanitar care să
soluţioneze deficienţe bugetare ce persistă în acest sector şi să asigure servicii sanitare de calitate
(31 decembrie 2011);

14
 Elaborarea de măsuri de reducere cu 20% a înregistrării în scopuri de TVA a micilor
contribuabilii (31 decembrie 2011);
 O majorare de 5% a preţului la electricitate pentru consumatorii industriali şi casnici (30
iunie 2012).
Data Expirării Suma Aprobată Suma Trasă
Tipul Acordului Data Aprobării
sau Rezilierii (milioane DST) (milioane SDR)
Stand-by 10/03/75 10/02/76 95.0 95.0
Stand-by 09/09/77 09/08/78 64.1 64.1
Stand-by 06/15/81 01/14/84 1,102.5 817.5
Stand-by 04/11/91 04/10/92 380.5 318.1
Stand-by 05/29/92 03/28/93 314.0 261.7
Stand-by 05/11/94 04/22/97 320.5 94.3
Stand-by 04/22/97 05/21/98 301.5 120.6
Stand-by 08/05/99 02/28/01 400.0 139.75
Stand-by 10/31/01 10/15/03 300.0 300.0
Stand-by preventiv 07/07/04 07/07/06 250.0 0 (nefinalizat)*
Stand-by 05/04/2009 03/15/2011 11443.0 10569**
Stand-by preventiv 03/31/2011 03/31/2013 3090.6 0
Tabel 3. Tranzacţiile României cu FMI
*Suma trasă este zero deoarece acesta a fost un Acord Stand-by preventiv (precautionary). Programul nu a
fost finalizat, numai prima evaluare fiind incheiată.
** Acordul a fost finalizat si ultima tranşă, a opta, in valoare de 874 mil. DST, a fost aprobată, dar autorităţile
au decis că nu este nevoie să tragă efectiv această tranşă;

Totalul creditelor nerambursate la sfarsitul lunii februarie 2011 se ridica la 10.569


milioane DST, respectiv 1025.52% din cota.
2012 2013 2014 2015 2016
Rată 1307,25 4051,75 3881,13 1232,75 96,13
Dobândă 217,27 243,72 69,53 9,46 1,17
Total 1524,52 4295,47 3950,65 1242,21 97,30
Tabel 4. Previzionarea plăţilor către FMI (mil. DST)

În calitate de ţară membră, România a beneficiat de-a lungul timpului, de asistenţă


tehnică în câteva domenii incluzând administrare fiscală şi vamală, politici fiscale,
managementul cheltuielilor bugetare, politica monetară şi organizarea băncii centrale,
supraveghere şi reglementare bancară şi statistică, practici procedurale şi instituţionale pentru
prevenirea spălării banilor.

15
Concluzii

Crearea Sistemului Monetar Internaţional după Conferinţa internaţională de la Bretton


Woods a însemnat primul mare succes al cooperării internaţionale în domeniul monetar,
stimulând creşterea echilibrată a comerţului internaţional, dar şi dezvoltarea economică a fiecărei
ţări membre a FMI, ca organism de acţiune.
În perioada în care sistemul a funcţionat normal, schimburile internaţionale s-au
intensificat puternic, multe din ţările membre FMI reuşind să realizeze convertibilitatea
monedelor lor naţionale. Statele lumii au înţeles că politicile privind cursul de schimb şi cele
privitoare la comerţul internaţional afectează interesele tuturor şi, ca atare, se impune instaurarea
unui regim coerent al cursurilor de schimb şi adoptarea acelor măsuri de politică economică
menite să inducă evoluţii predictibile ale schimburilor cu străinătatea.
Pe parcursul anilor de asistenţă acordată ţărilor în curs de dezvoltare, FMI şi-a schimbat
doctrina de mai multe ori, ca urmare a criticilor care i-au fost adresate de către guverne şi de
către observatori din exterior, dar mai ales ca urmare a experienţei practice acumulate. Doctrina
Fondului a trecut prin mai multe stadii: programe de ajustare economică şi financiară, programe
orientate către creşterea economică, programe de ajustare structurală şi programe menite să
combată sărăcia.
Nu întotdeauna ţările vizate au adoptat cu adevărat măsurile cerute de FMI, care lovesc în
anumite grupuri de interes. Liberalizarea importurilor elimină surse de profit de care beneficiau
câţiva importatori şi câteva întreprinderi privilegiate; dereglementarea financiară este însoţită de
rate ale dobânzii mai ridicate, ceea ce provoacă revolta întreprinderilor cu datorii; de asemenea,
eliminarea subvenţiilor pentru anumite produse de consum provoacă nemulţumirea populaţiei
urbane. Din toate aceste motive, guvernele preferă adesea programe de ajustare pur
marcoeconomice, care sunt în aparenţă mai „neutre” şi mai abstracte, faţă de reforme structurale
care aduc atingere unor interese particulare. Experienţa arată că sunt respectate mai degrabă
criteriile macro-economice, decât reformele structurale, care întârzie adesea să fie implementate.
In faţa numeroaselor critici la adresa soluţiilor si reţetelor propuse de specialiştii
Fondului, ideea comună este că programele de macrostabilizare nu sunt universal valabile şi că
se impune o adaptare a acestora, ţinând cont de specificul local al fiecărui membru asistat.

16
In ceea ce priveşte relaţiile dintre FMI şi ţara noastră, echipele de experţi care au vizitat
România au constatat că programul rămâne în linii mari în parametrii conveniţi. Toate criteriile
cantitative de performanţă pentru sfârşitul lunii martie 2012 din Acordul Stand-By cu FMI au
fost realizate cu excepţia aceluia privind arieratele bugetului, care a fost usor depasit. Pentru anul
2012, având în vedere situaţia precară a zonei euro, s-a prevăzut o creştere în jurul a 1½ la sută,
determinată de cererea internă şi o mai bună absorbţie a fondurilor europene. Inflaţia a coborât la
niveluri scăzute, dar este de aşteptat să crească uşor mai târziu pe parcursul anului, rămânând
totuşi în interiorul intervalului ţintit. În pofida tensiunilor continue de pe pieţele financiare
internaţionale, sectorul bancar rămâne rezistent şi sănătos.
Având în vedere perspectiva macroeconomică şi pentru a rezolva o problemă de natură
juridică legată de contribuţiile sociale plătite de pensionari precum şi pentru a se realiza
revenirea parţială a salariilor la nivelul dinaintea reducerilor salariilor din sectorul public din
2010, deficitul bugetar pe 2012 va creşte uşor la 2,2 procente din PIB, în timp ce deficitul în
termeni ESA va rămâne în siguranţă sub 3 procente din PIB.
Progresele înregistrate au fost diferite în implementarea reformelor structurale necesare
pentru stimularea creşterii economice, crearea de locuri de muncă şi îmbunătăţirea standardului
de viaţă al românilor. Delegaţia FMI sugerează că Guvernul trebuie să intensifice eforturile de
reformă, în special în sectoarele energiei şi transporturilor. În acest sens, autorităţile s-au angajat
să elaboreze o foaie de parcurs pentru dereglementarea preţurilor la gaze, care ar trebui să
stimuleze investiţiile şi să îmbunătăţească eficienţa energetică. Ajustarea preţurilor pentru
consumatorii casnici va fi graduală şi programul va include măsuri pentru protecţia
consumatorilor vulnerabili. Vor fi intensificate eforturile de a introduce managementul privat şi
de a aduce investiţii private în întreprinderile de stat. Va continua pregătirea reformării şi
modernizării sistemului de sănătate pentru a fi ajustat nevoilor populatiei din România şi pentru
o mai mare concentrare pe prevenţie, în acelaşi timp asigurând un sistem financiar sănătos. A
cincea evaluare a Acordului Stand-By de către Consiliul Director al FMI este programatăin
principiu pentru sfarsitul lunii iunie.

17
Bibliografie

o Monica Susanu, Tranzactii monetar-financiare internationale, Editura Europlus Galati, 2008


o Dumitriu Ramona, Institutii financiar-bancare internationale
o Romania: Financial Position in the Fund as of April 30, 2012:
http://www.imf.org/external/np/fin/tad/exfin2.aspx?memberKey1=818&date1key=2012-05-21
o Declaraţie a BM, CE şi FMI privind misiunea de evaluare a Programului Economic al
României:
http://www.imf.org/external/lang/Romanian/np/sec/pr/2012/pr12163r.pdf
o Raportul echipei pentru cea de-a patra evaluare în cadrul Acordului stand-by şi modificarea
criteriilor de performanţă:
http://www.fmi.ro/img/File/Romania%20-%20Raportul%20echipei%20martie%202012.pdf
o http://bnro.ro/Fondul-Monetar-International-(FMI)--1447.aspx
o http://www.fmi.ro/index.php?programs&lg=ro
o http://bogdanmandru.wordpress.com/fondul-monetar-international-istoric-structura-si-functii/
o http://www.adevarul.ro/dosar/Criza_mondiala-sansa_vietii_pentru_FMI_0_476952588.html
o http://economie.hotnews.ro/stiri-finante_banci-11980999-franks-viitorul-negociator-fmi-
pentru-romania-ajung-tara-24-aprilie.htm

18