Sunteți pe pagina 1din 29

MINISTERUL EDUCAȚIEI NAȚIONALE

ȘCOALA POSTLICEALĂ “HENRI COANDA” BUCUREȘTI

SPECIALIZAREA: ASISTENT MEDICAL GENERALIST

PROIECT DE ABSOLVIRE
ÎNGRIJIREA ȘI TRATAMENTUL ACORDAT PACIENTULUI CU
BRONHOPNEUMOPATIE CRONICĂ OBSTRUCTIVĂ

COORDONATOR:
ASISTENT MEDICAL GENERALIST
MIHAI PREDA

ABSOLVENT:
BUSUIOC GEORGIANA- OANA
BUCUREȘTI 2019

“Medicina a progresat în ultimele decenii atât de mult, cunoştinţele şi experienţa


acumulate sunt atât de vaste, încât este exclus ca un medic să le cuprindă pe
toate. Medicina a fost nevoită să se fărămiţeze progresiv în specialităţi, fiecare
dintre ele fiind atât de vastă în conţinut şi experienţe practice, încât absoarbe
complet capacitatea de înţelegere şi realizare a reprezentanţilor ei. Medicul
universal nu mai există, medicul de familie pare să aparţină şi el în scurtă vreme
trecutului, tot aşa şirolul atât de important al medicului în societate... Tendinţa
aceasta spre izolare şifărămiţare excesivă duce la primejdia să se concentreze
atenţia asupra organului bolnav şi să se piardă din vedere omul bolnav, omul în
întregul lui, cu toate determinantele psihologice şi sociale.”

© Iuliu Moldovan în Amintiri și reflexiuni (1996)


( Ianuarie 1942 – Martie 2008 )

2
CUPRINS

I. NOȚIUNI GENERALE
1 . DESPRE BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ.

II. EVOLUȚIA BOLII

1. CAUZE
2. SIMPTOMATOLOGIE
3. DIAGNOSTIC
4. TRATAMENT
5. COMPLICAȚII
III. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

1. STRUCTURA APARATULUI RESPIRATOR

A. CĂILE NAZALE
B. TRACTUL RESPIRATOR INFERIOR
C. PLĂMÂNUL
D. TRAHEEA
E. BRONHIILE
F. BRONHIOLELE
G. ALVEOLELE PULMONARE

IV. TABLOU CLINIC

1. SEMNE SUBIECTIVE
2. SEMNE OBIECTIVE
3. FORME CLINICE

V. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA ȘI TRATAMENTUL


BOLNAVILOR DE BRONHOPNEUMOPATIE OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ.

VI. STUDIU DE CAZ (3)

3
I. NOȚIUNI GENERALE

1. DESPRE BRONHOPNEUMOPATIA OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o afecțiune cronică


pulmonară cu prevalența în continuă creștere: afectează 210 milioane de oameni în
întreagă lume și ucide milioane de oameni în fiecare an. Din totalul bolnavilor, 1
milion sunt români, iar vestea proastă este că simptomele sunt înșelătoare, greu de
depistat.

În lipsa tratamentului, pacienții cu BPOC ajung să întâmpine dificultăți majore


în respirație sau au senzația de sufocare atunci când urcă treptele, când se plimbă sau
chiar atunci când se spală sau se îmbracă dimineață ("Sunt conștientă de fiecare dată
când respir" - este mărturia unei paciente cu BPOC). Conform statisticilor, BPOC va
deveni în următorul deceniu a treia cauza de deces în lume.

Boala "explodează", de multe ori, după vârstă de 40-45 de ani, însă uneori poate
să se instaleze mai devreme.

Figura 1. Plămân sănătos vs. bolnav.

Bronhopneumopatia obstructivă cronică (BPOC) este o afecțiune caracterizată


prin obstrucția cailor aeriene. Această este de regulă progresivă, nu este complet
reversibilă și asociază un răspuns inflamator anormal la particulele toxice și gaze la
nivel pulmonar. Se datorează unei combinații de leziuni inflamatorii ale cailor
respiratorii și ale parenchimului pulmonar.

4
Există două entități: bronșită cronică și emfizemul. Ambele sunt caracterizate
prin obstrucție cronică, permanentă a fluxului de aer prin căile respiratorii. De cele
mai multe ori, ele coexistă. Leziunile inflamatorii cronice din BPOC sunt rezultatul
expunerii îndelungate la fumul de țigară. Alți factori implicați în patologia bolii sunt:
expunerile ocupaționale, iar la tineri – factori individuali (deficit genetic de alfa-1
antitripsina).
BPOC este considerată de către ghidurile clinice internaționale o patologie care
poate fi prevenită și tratată. A devenit o problema îngrijorătoare din punct de vedere
social și economic pentru sistemele de sănătate la nivel mondial prin creșterea
vertiginoasă atât a prevalenței cât și a morbiditățîi și mortalității. Prevalența la nivel
European este de 2.5% din populația cu vârstă de peste 30 de ani. Aproximativ
200000-300000 de persoane mor anual din cauza BPOC în Europa. România se află
pe locul 3 în Europa că rată a mortalității prin BPOC la bărbați, după Ungaria și
Irlanda, cu 60 de decese la 100000 de locuitori. Deși nu este vindecabilă, BPOC
poate fi prevenită și tratată eficient, cu importante beneficii atât pentru pacient că și
pentru sistemele de sănătate.

Medicii de familie identifica paciențîi simptomatici, cu suspiciune de BPOC și ii vor


îndrumă către medicul specialist pneumolog pentru confirmarea sau infirmarea bolii.
Ulterior, medicul de familie urmărește evoluția bolii pacientului cu BPOC, care
urmează tratament cronic, zilnic, prescris de medicul specialist. Reevaluarea
pacientului se realizează de către medicul specialist, la un interval de 3-6 luni pentru
BPOC sever și foarte sever și la 12 luni pentru BPOC ușor și moderat.

Figura 2. Bronșita cronică și


emfizemul.

Exacerbarea BPOC
este definită că orice
eveniment apărut în
evoluția naturală a bolii
caracterizată prin
modificarea gradului de
dispnee, a tusei și/sau
expectorației pacientului,
în afară variațiilor zilnice. Momentul apariției unei exacerbării presupune obligatoriu
evaluarea de către medicul specialist pentru ajustarea tratamentului. Tratamentul
excerbarilor BPOC se poate efectua în ambulator prin începerea sau intensificarea
tratamentului bronhodilatator, antibiotic, corticosteroid oral și evaluarea răspunsului
la tratament.
II. EVOLUȚIA BOLII

5
1. CAUZE

Fumatul constituie principala cauza a bronhopneumopatiei obstructive cronice,


căile respiratorii devenind inflamate și afectate (un studiu a demonstrat faptul că 3
din 20 de persoane care fumează un pachet de țigări pe zi și 1 din 4 persoane care
fumează 2 pachete vor dezvoltă această boală dacă nu renunta). În timp, inflamația
determina modificări ireversibile la nivel pulmonar, pereții cailor respiratorii se
îngroașă (apare emfizemul; căile respiratorii se cicatrizează și se îngustează) și este
secretat mai mult mucus, iar plămânii își pierd elasticitatea. Se pare că femeile sunt
mai afectate decât bărbații de fumat, putând crește și riscul de BOPC în cazul copiilor
dacă fumează pe durata sarcinii. În cazul nefumătorilor, un procent de 20% din
fumătorii pasivi au dezvoltat această boală. Există totuși și persoane care fumează de
mulți ani și sunt sănătoase, dar mai rar.
În unele cazuri BPOC este cauzată de vapori chimici (expunere ocupațională),
praf sau poluarea aerului din mediul în care locuiți (cauzată de gătitul ventilat
necorespunzător și de focurile pentru încălzire), fiind predispuși în acest sens minerii,
persoanele care lucrează în medii cu motorină și tehnicienii cuptoarelor. Expunerea
pe termen lung la acești iritanți cauzează un răspuns inflamator la nivel pulmonar și
la descompunerea țesutul pulmonar.
Un factor ridicat de risc prezintă și persoanele care sunt infectate cu HIV (șanse
de 50-60 % să dezvolte boală) sau cele cu vârstă peste 40 de ani (deși majoritatea
sunt diagnosticați după 50 de ani deoarece consideră simptomele drept "tușe
tabagică").
Un număr redus de persoane (1 din 100 cazuri) prezintă un risc ereditar de a
dezvoltă BPOC din cauza unei deficiențe proteice rare care conduce la
disfuncționalități la nivel pulmonar, hepatică și sanguină (deficiență alfa-
1antitripsina), apărând în cazul acestora emfizemul pulmonar. S-a constatat prezența
ei în special în cazul fumătorilor.
Cauza cea mai frecvența a BPOC este fumatul. Aproape toți bolnavii de BPOC
(mai exact între 80-90% dintre ei) au fost fumători pentru o perioada lungă de timp.
Studiile susțin faptul că fumatul crește riscul de a dezvoltă BPOC. Cel puțin 10-15%
din fumători dezvoltă BPOC simptomatic. Unele studii relevă faptul că până la 50%
din fumătorii cronici cu vârstă peste 45 de ani fac BPOC.
- factorii moșteniți (genetic);
- părinți fumători pasivi și activi;
- istoric familial de BPOC;
- greutate mică la naștere;
- infecții pulmonare și bronsice repetate și netratate corect;
- factori de mediu, iritanți inhalatori, substanțele chimice volatile, praf, aer
poluat;
- deficitul de alfa-1 antitripsina (AAT).
2. SIMPTOMATOLOGIE

6
În general este vorba despre o tuse persistentă de obicei cu mucus (care inițial
apare și dispare, apoi se cronicizează; persoanele afectate devin conștiente abia când
nu mai pot respiră bine), oboseală, wheezing și senzație de strângere în piept,
scurtarea respirației (dispnee) care se agravează în timpul activității fizice (cum este
urcatul scărilor), multe infecții respiratorii (agravarea simptomelor poartă numele de
exacerbare; pIn general este vorba despre o tuse persistentă de obicei cu mucus (care
inițial apare și dispare, apoi se cronicizează; persoanele afectate devin conștiente abia
când nu mai pot respira bine), oboseală, wheezing și senzație de strângere în piept,
scurtarea respirației (dispnee) care se agravează în timpul activității fizice (cum este
urcatul scărilor), multe infecții respiratorii (agravarea simptomelor poartă numele de
exacerbare; pe durata acestora sputa devine gălbuie sau verzuie). Deoarece
simptomele apar treptat, unele persoane nu cunosc existența bolii.e durata acestora
sputa devine gălbuie sau verzuie). Deoarece simptomele apar treptat, unele persoane
nu cunosc existența bolii.

* Dispneea
Este senzația de sufocare (nu ai aer), cel mai important simptom în BPOC. Cu
timpul, devine atât de chinuitoare, încât te împiedică să îți desfasori activitățile de
rutină zilnice.
* Exacerbarile
Sunt o agravare a simptomelor (dispnee, tușe și secreție de mucus în exces).
Exacerbarile sunt cel mai frecvent motiv pentru care se prezintă la medic pacienții cu
BPOC. Ele sunt evenimente grave, pentru că duc la complicații (infecții respiratorii
sau chiar internarea în spital).
* Tusea frecventă
Este mai frecvența și mai chinuitoare decât tusea prin care îți cureți dimineață
plămânii de secrețiile adunate peste noapte.

Figura 3. Plămânul unui fumător.


3. DIAGNOSTIC

7
Diagnosticul de BPOC trebuie luat în considerare la pacienți în vârstă de peste
35 ani, care au un factor de risc (în general fumatul) și care se prezintă pentru dispnee
de efort, tușe cronică (minim 3 luni pe an, 2 ani consecutive), episoade frecvente de
bronșită sau wheezing.

Diagnosticul de BPOC trebuie confirmat obligatoriu prin efectuarea spirometriei


(măsurarea capacității respiratorii). Spirometria evidențiază un sindrom obstructiv
bronșic, cu reducerea unui parametru – VEMS. Obstrucția cailor aeriene este definită
că: VEMS<80% din valoarea prezisă și VEMS/CVF<70% din valoarea prezisă.

Examenul fizic – poate fi normal (în formele ușoare) sau putem întâlni:
 Obezitate sau hipoponderalitate;
 Semne de obstrucție (expir prelungit sau cu buzele țuguiate), raluri ronflante și
sibilante;
 Semne de cord pulmonar cronic (edeme gambiere, hepatomegalie de stază,
jugulare turgescențe);
 Semne de insuficientă respiratorie.
În practică clinică s-a constat că există numai o slabă corelaţie între VEMS,
simptome şi deteriorarea calităţii vieţii pacientului. Acest lucru a impus o clasificare
utilă clinicianului în tratarea şi monitorizarea acestor bolnavi, clasificare care
combină evaluarea simptomelor cu evaluarea gradului de limitare a fluxului aerian
(spirometrie) şi a riscului de exacerbări. Evaluarea simptomelor se face utilizând
tehnică chestionarului. Două sunt chestionarele recomandate de GOLD: testul CÂT
de evaluare al BPOC (COPD Assessment Test –CÂT) şi scala de dispnee mMRC
(Modified British Medical Research Council).

CAT este un chestionar simplu şi scurt (8 întrebări), care poate fi completat de


toţi pacienţii cu BPOC. Intervalul de scor al CAT este între 0-40, mărimea scorului
fiind direct proporţională cu severitatea bolii.
Scala de dispnee mMRC are un interval de scor de la 0 („Rămân fără aer doar la
eforturi mari”) până la 4 („Din cauza lipsei de aer îmi este teamă să plec de acasă, nu
pot să mă îmbrac”) şi ajută la nuanţarea interpretării VEMS-ului. Se consideră că la
un scor mMRC > 3, bolnavul trebuie să urmeze un program complex de reabilitare.
Cel mai eficace test pentru BPOC este reprezentat de testarea funcției pulmonare
cu ajutorul spirometriei. Această implică să suflați cât de tare puteți într-un mic
dispozitiv printr-un tub care testează capacitatea pulmonară (cât de rapid plămânii
inspiră și expiră); rezultatele sunt interpretate imediat și nu implică niciun efort
deosebit sau prelevarea de sânge.

Două rezultate din cadrul acesteia sunt importante: cantitatea de aer pe care o
expirăți într-o secundă (volum forțat expirator într-o secundă) și cantitatea totală pe
care o puteți expira deodată (capacitate vitală forțată CVF). Sunt luate în considerare

8
vârstă, înălțimea și sexul pentru a determina gradul de afectare al plămânilor, iar
rezultatele sunt comparate cu cele ale restului populației determinate (se realizează o
medie între VFE1 și CVF; o valoare mică indică îngustarea cailor respiratorii, iar
primul termen indică gradul de severitate al bolii). BPOC poate fi ușoară, moderată și
severă în funcție de gradul de obstrucție măsurat cu spirometria astfel:
- ușor (stadiul 1) când VFE1 este la cel puțin 80% din valoarea estimate;
- moderat (stadiul 2) când VFE1 este într 50% și 79% din valoarea estimate;
- grav (stadiul 3) când VFE1 este între 30=49% din valoarea estimate;
- foarte gravă (stadiul 4) când VFE1 este mai mic de 30% din valoarea estimată.
De asemenea, medicul este ajutat în identificarea bolii de stetoscop, radiografii
sau tomografii (uneori plămânii par normali în toate aceste metode de diagnostic,
deși persoană suferă de BPOC; radiografiile/tomografiile sunt utile în identificare
emfizemului sau excluderea pneumoniei, edemului sau pneumotoraxului). Rețineți
că, prin comparație cu astmul, reducerea debitului de aer nu se ameliorează
semnificativ odată cu administrarea medicamentelor. Se poate întrebuința și
pulsoximetria care măsoară saturația de oxigen din sânge (cu ajutorul unui senzor
poziționat pe deget) care poate fi redusă în special pe perioadele de exacerbare.
Uneori se apelează și la teste de sânge (gaze sanguine arteriale; se prelevează o probă
de sânge dintr-o arteră) pentru a cuantifica cantitatea de oxigen și de dioxid de
carbon din sânge, pentru a diagnostica o infecție pulmonară sau pentru a identifica
proteină dobândită ereditar menționată anterior, dar și la teste de spută în cazul în
care este suspectată o infecție. Medicul pneumolog este cel în măsură să va
recomande investigațiile specifice menționate anterior.

Diagnosticul diferențial se face cu alte boli cronice industoare de tușe,


expectorație și dispnee.

Aceste boli sunt:


· astmul bronșic (există un fon de atopie, dispnee prezintă exacerbari
paroxistice cu reversibilitate mai rapidă, crizele sunt deseori nocturne, există
reversibilitate la betamimetice sau la corticosteroizi);
· bronșiectaziile (pe primil plan al tabloului clinic se află bronhoreea cronică
preominent purulenta);
· sindromul posttuberculos;
· bisinoza (specific legată de expunerea de scame de bumbac);
· mucoviscidoză (în variante clinice imcomplete în care predomină
manifestările respiratorii).

4. TRATAMENT

9
Figura 4. Medic consultând pacient cu ajutorul stetoscopului.

Nu există un remediu pentru bronhopneumopatia obstructivă cronică, însă puteți


apela la o serie de tratamente care pot ameliora simptomele sau care pot împiedică
agravarea bolii. În primul rând, este esențial să nu mai fumați pentru a putea încetini
afectarea pulmonară. Tusea vi se poate agrava pentru un timp după ce renunțați la
fumat deoarece mucoasa cailor respiratorii își revine; rezistați tentației de a relua
fumatul pentru a reduce episoadele de tușe (acestea vor dispărea în decurs de câteva
săptămâni). În ce privește tratamentul medicamentos, acesta poate fi încercat timp de
1-3 luni pentru a-i verifică utilitatea (dacă nu funcționează îl puteți înceta) și se
diferențiază astfel: pentru BPOC stabile, pentru exacerbari sau pentru stadiul
terminal.
În cazul BPOC stabile (de obicei în stadiile inițiale), se apelează în general la
medicație inhalatorie, de tip bronhdilatatoare cu durata rapidă de acțiune (relaxează
musculatura din bronhii și le dilată cât de mult posibil) cum sunt beta-antagoniștii
inhalatori (salbutamol - ventolin) sau inhalatori antimuscarinici (Atrovent), primii
având o durata de acțiune de 5-15 minute sau cu durata lungă de acțiune cum sunt
beta-antagoniști inhalatori (formoterol, salmeterol) sau inhalatori antimuscarinici
(tiotropiu; nu se asociază cu Atrovent). Se apelează de asemenea la inhalatori cu
steroizi (flixotide) care reduc inflamația și sunt asociați numai cu inhalatori beta-
antagoniști cu durata lungă. Există și tablete cu rol bronhodilatator, însă depășirea
dozei poate avea efect toxic și deseori prezintă multe reacții adverse (palpitații,
greață, dureri de cap, rareori artimii și convulsii). Pot fi de ajutor în subțierea și
eliminarea sputei și medicamentele de tip mucolitic/expectorant cum sunt cele cu
carbocisteina. Uneori se apelează și la medicație antiinflamatorie cum este
montelukast (singulair).
În cazul exacerbărilor BPOC se apelează de obicei la sterioizi (cum este
prednison), cu sau fără antibiotic dacă este vorba vorba de infecție. În funcție de
gravitatea simptomelor și de concentrație, tabletele pot fi recomandate pe o perioada

10
între 5-14 zile. Este important să rețineți că steroizii au multe efecte adverse pe
termen lung cum sunt: subțierea oaselor (reducerea densității osoase), sângerare la
nivelul stomacului, slăbirea sistemului imunitar, diabet, cataractă, creștere în greutate
(sindromul Cushing) și supresie adrenala (scăderea capacității corpului de a secretă
hormoni). În situațiile extreme, este necesară internarea în spital pentru o
monitorizare constanța (când tratamentul la domiciliu nu este eficient). În acest sens,
există dispozitive speciale care pot elimina secrețiile prin mecanisme de tuse și
suctiune și se poate să aveți nevoie de terapie cu oxigen (dacă nu puteți respiră) prin
intermediul unei măști sau al unui tub endotraheal.
În cazul stadiilor terminale de BPOC este vorba de un tratament paliativ,
urmărindu-se un confort sporit al bolnavului, fie că este vorba de îngrijire la
domiciliu sau în spital. Terapia cu oxigen administrată acasă nu este utilă în toate
cazurile deoarece poate fi dăunătoare. De aceea, trebuie administrată doar la
recomandarea medicului pe o durata de 15-20 ore zilnic (nu trebuie să fiți fumător;
risc mare de explozie). Alte medicamente ce pot fi indicate de medic includ: morfină
și codeină pentru a reduce tusea și a va ajută să respirați sau diazepam pentru a
ameliora anxietatea.
Alte metode de tratament includ: reabilitarea pulmonară ce presupune o serie de
antrenamente fizice și educație igienico-sanitară. Exercițiile pot ajută la tonifierea
musculaturii toracice și la învățarea să respirați într-un mod diferit.
Este important și să evitați aerul rece, să nu se fumeze în casă și să eliminați
iritantii din aer (dacă este posibil); în zilele poluate rămâneți în casă. Consumați o
alimentație sănătoasă incluzând peste, pui și fructe sau legume și slăbiți în cazul în
care sunteți supraponderali. Este imporatanta și imunizarea prin vaccinare pentru a
preveni contactarea de infecții suplimentare (gripă, pneumococi).
În cazuri rare se poate apela la intervenție chirurgicală, o tehnică experimentală
ce urmărește reducerea volumului pulmonar (porțiunile afectate de țesut pulmonar
sunt îndepărtate, permițând testului sănătos să se dilate/contracte mai bine); implică
introducerea vâlvelor endobranhiale. Există și posibilitatea de transplant pulmonar
pentru pacienții grav bolnavi.
Medicamentele sunt folosite pentru ameliorarea respirației dificile, pentru
controlarea tusei și wheezingului (respirația șuierătoare) și pentru a preveni și
ameliora exacerbarile BPOC. Cei mai mulți bolnavi confirmă că medicamentele le
ameliorează respirația.
Medicamentele bronhodilatatoare și corticosteroizii sunt adesea administrați cu
ajutorul unor inhalatoare sau unor nebulizatoare (masca sau piesă bucală prin care se
administrează medicamentul).
Oxigenoterapia crește nivelul oxigenului din sânge și poate îmbunătăți respirația
și prelungi supraviețuirea bolnavilor cu BPOC sever.
Dispozitivele ventilatorii sunt folosite pentru a ușura respirația. Cel mai frecvent
sunt folosite în timpul spitalizării în cazul exacerbărilor BPOC.

11
Injecțiile cu alfa 1 antitripsină pot fi eficiente în cazul pacienților cu deficiență
de alfa 1 antitripsină (o afecțiune moștenită care poate determina BPOC). Alfa 1
antitripsină este o proteină care împiedică distrugerea țesutului pulmonar.
Intervenția chirurgicală în tratamentul BPOC- Intervențiile chirurgicale
pulmonare sunt arareori necesare în tratamentul BPOC. Chirurgia nu este niciodată
prima opțiune de tratament și este luată în considerație doar în cazurile grave de
BPOC, în care suferință nu a fost ameliorată de alte tratamente.
Testul diagnostic este spirometria care însă trebuie efectuată corect din punct de
vedere tehnic (în serviciile de pneumologie). Această afecțiune nu se vindecă dar
beneficiază de tratament inhalator, care ameliorează respirația și diminuează
simptomele atâta vreme cât este administrat.

5. COMPLICAȚII

Bolnavii de BPOC pot prezența bătăi neregulate ale inimii (aritmie), necesitatea
terapiei cu oxigen, insuficientă cardiacă/pulmonară, pneumonii (și alte infecții
toracice), pneumotorax, edem (retenție de fluid în special în picioare și glezne),
hipoxemie (slabă oxigenare a creierului), scădere drastică în greutate și malnutriție,
anxietate și depresie (din cauza problemelor cu respirația), risc de viață sedentară și
chiar osteoporoză.
În final, rețineți că pentru a preveni apariția bolii este importantă evitarea
expunerii la fum (să nu fumați/să renunțați la fumat), a mediilor de lucru toxice și a
poluării atmosferice (îmbunătățirea calității aerului poate avea un impact semnificativ
în unele zone; în urmă studiilor s-a înregistrat o scădere a mortalității).

Figura 5. Radiografie a plămânilor.

III. ANATOMIA APARATULUI RESPIRATOR

12
1. STRUCTURA APARATULUI RESPIRATOR

Aparatul respirator este împărțit din punct de vedere anatomic în tractul respirator
superior și tractul respirator inferior.
Aparatul respirator este împărțit din punct de vedere funcțional în zona respiratorie
(unde se realizează schimbul de gaze) și zona de conducere (unde se realizează
transportul aerului).

Figura 6. Anatomia aparatului respirator

A. CĂILE NAZALE

Reprezintă poartă de intrare a aerului, au formă aproximativ piramidală, cu baza


mare în jos, iar cele două cavități sunt despărțite de o porțiune membranoasa, numită
sept.

Cavitatile sunt căptușite cu o mucoasa ce secretă mucus, cu rolul de a reține


impuritățile.

Mucoasa nazală are la bază un țesut de natură conjunctivă, foarte puternic


vascularizat, asigurând încălzirea aerului pe cavitatile nazale. Pereții proeminenți ai
căilor nazale se numesc cornete nazale, iar spațiile se numesc meaturi.

Meaturile măresc suprafață mucoasei nazale și micșorează viteză de deplasare a


aerului în timpul inspirației. În partea posterioară, cavitatile nazale comunica cu

13
faringele prin orificiul naso-faringean sau coane. Aceste orificii pot fi închise prin
ridicarea valului palatin - luetei - închidere ce are loc în timpul deglutitiei.

B. TRACTUL RESPIRATOR INFERIOR

Tractul respirator inferior este format din plămân care conține următoarele
componente:
- Trahee,
- Bronhii,
- Bronhiole,
- Alveole
- Țesut interstitial,
- Vase sanguine.

C. PLĂMÂNUL

Din punct de vedere anatomic și funcțional plămânii sunt împărțiți în subunități


numite lobi. Lobii pulmonari se divid la rândul lor în unități morfofunctionale din ce
în ce mai mici: segmente, lobuli, acini pulmonari.
Traheea reprezintă prima porțiune a tractului respirator inferior
Este un conduct cu rol de conducere a aerului de la nivelul laringelui către
bronhii
În structura să se găsesc 16-20 inele traheale alcătuite din cartilaj hialin.

D. TRAHEEA

Peretele traheei este alcătuit din 4 componente:


- Adventiția alcătuită din țesut conjunctiv lax ce conectează traheea de
structurile învecinate;
- Cartilajul traheal și stratul de fibre musculare netede care prin contracție, în
timpul efortului de tușe, îngustează lumenul traheal, crește viteză de expulzie a
aerului și odată cu această ajută la eliminarea mucusului și a particulelor inhalate;
- Submucoasa formată din țesut conjunctiv ce conține vase de sânge și terminații
nervoase precum și glande submucoase secretoare de mucus;
- Mucoasa respiratorie formată dintr-un epiteliu ciliar columnar pseudostratificat
și celule caliciforme secretoare de mucus.
E. BRONHIILE

14
La nivelul unghiului sternal traheea de bifurcă în cele 2 bronhii primitive
dreapta și stânga. Cele două bronhii primitive se ramifică la rândul lor în bronhii
lobare.
Bronhiile lobare se ramifică la rândul lor în bronhii segmentare ce deservesc
segmentele bronhopulmonare – subdiviziuni anatomice și funcționale ale lobilor
pulmonari.

Structura peretelui bronșic este similară cu cea a peretelui traheal:

- adventitia – învelișul extern ce conectează bronhia cu țesutul pulmonar


adiacent.
- submucoasă – ce conține:
- țesut cartilaginos;
- fibre musculare netede care prin contracție ajustează lumenul bronșic;
- glande mucoase și seromucoase;
- mucoasa - epiteliu ciliat și celule caliciforme mai rare decât la nivelul traheei.

F. BRONHIOLELE

Figura 7. Bronhiolele

Bronhiile segmentare se ramifică succesiv până la bronhiole terminale.


Bronhiolele terminale la rândul lor dau naștere la 1-3 generații de bronhiole
respiratorii. Bronhiolele respiratorii și terminale sunt lipsite de inelul cartilaginos, dar
prezintă un strat muscular foarte dezvoltat.

15
În secțiune, structura peretelui bronhiolar conține:
- Lumen căptușit cu celule epiteliale ciliate columnare;
- Celulele caliciforme și glandele submucoase secretoare de mucus. Acestea se reduc
în număr pe măsură ce se reduce diametrul bronchiolar.
- Fibre musculare netede care prin contracție ajustează lumenul bronhiilor, contracția
acestor fibre duce la plierea epiteliului ce căptușește lumenul bronchiolar.

Bronhiolele respiratorii sunt atașate de țesutul elastic alveolar care le susține în


timpul mișcărilor respiratorii pentru a nu se închide – bronhiolele nu conțin țesut
cartilaginos de susținere.

G. ALVEOLELE PULMONARE

Fiecare bronhiolă respiratorie se continuă în interiorul acinului pulmonar cu


ductele alveolare care la rândul lor se continuă cu o serie de formațiuni rotunde, cu
un diametru între 0,2-0,5 mm numite alveole pulmonare. Alveolele pulmonare
deservite de același duct alveolar se constituie dintr-o formațiune numită sac alveolar.
Alveolele sunt separate între ele prin septurile alveolare. La nivel pulmonar există
aproximativ 400 mil. de alveole cu o suprafață totală de 400 m2 într-un inspir
profund.

Alveolele pulmonare sunt spații de schimb. Între alveolele pulmonare există


septurile alveolare. Epiteliu alveolar formează cu epiteliul capilarelor sanguine
alveolare o structura funcțională comună = membrană alveolocapilara.

* La nivelul acesteia au loc schimburile gazoase prin difuziune, între aerul din
alveole, a cărui compoziție este menținută constanța prin ventilația pulmonară și
sânge.
* Pneumocite de tip I (95%) reprezentate prin celule epiteliale scuamoase.
* Pneumocite de tip ÎI (5%) reprezentate de celule septale cu rol în secreția
surfactantului.
* Suprafață epiteliului alveolar este acoperită cu o lama fină de lichid =
surfactant.
* Porii alveolări reprezintă mici orificii în peretele alveolar prin care aerul poate
trece dintr-o alveola într-altă pentru egalizarea presiunii între alveole învecinate.
* Numeroase macrofage protejează spațiul alveolar.

Din punct de vedere funcțional sistemul respirator se subîmparte în zona de


conducere și zona respiratorie. Din punct de vedere anatomic sistemul respirator se
subîmparte în tract respirator superior și tract respirator inferior.

16
Aparatul respirator (Apparatus respiratorius) sau sistemul respirator (Sistema
respiratorium) constituie totalitatea organelor care servesc la schimbul gazos între
organism și mediu, asigurând organismul cu oxigen, indispensabil vieții celulelor,
eliminând din organism dioxidul de carbon rezultat din oxidări.

Respirația este o funcție vitală a organismului uman, care se desfășoară continuu


și ciclic și are rolul de a asigura schimbul bidirecțional de gaze dintre organism și
aerul din atmosfera. Prin respirație este adus O2 din mediul extern și acesta este
furnizat celulelor, iar CO2 rezultat din metabolismul celular este eliminat în
atmosfera.
Se descriu două componente ale respirației:
- respirația externă, care reprezintă schimburile de gaze dintre plămâni și
atmosfera;
- respirația internă sau tisulară care se referă la utilizarea oxigenului în reacțiile
de oxidoreducere de la nivel celular.
Respirația externă presupune desfășurarea a trei procese: ventilația, perfuzia și
difuziunea.

Figura 8. Bronhiole și alveole pulmonare

IV. TABLOU CLINIC

17
De cele mai multe ori tabloul clinic al BPOC debutează după 40 ani la fumători,
cu toate că este probabil că bronșită cronică simplă și sindromul obstructiv latent în
căile aeriene mici să se instaleze mai devreme.

De obicei debutul bolii este insidios, există însă și forme la care acesta poate fi
bine precizat în timp, cum ar fi spre exemplu, abcesul pulmonar.

1. SEMNE SUBIECTIVE

Trepiedul simptomatic al bolii este constituit din:

-dureri toracice;
-tuse;
-expectoratie;
-dispnee.

Tusea și expectorația pot fi agravate de infecții respiratorii superioare; expunere


la iritantii atmosferici sau condiții poluante.

DISPNEEA, inițial minimă sau numai la efort, tinde să crească progresiv. Pot să
apară și perioade bronhospatice.
VEMS-ul urmărit pe spirometrii seriate se constituie progresiv în cursul unei evoluții
de ani, rareori apărând dintr-o dată în complexitatea să.

TUSEA este provocată de excitanții ce pleacă de la nivelul epiteliului alterat,


unul din excitanții obisnuti fiind chiar secrețiile bronșice. În perioada inițială este mai
intensă dimineață, la scularea din somn (tusea fumătorilor), ulterior devine
permanentă fiind însoțită și de expectoratie mucopurulenta.

EXPECTORAȚIA este un semn constant și important al bolii, poate prezența


variații cantitative și calitative, cel mai frecvent mucopurulente.

Ea poate fi uneori:

-mai mult mucoasa (bronșită mucoasa;


-purulenta (bronșită purulenta);
-fetidă, datorită prezenței în bronhiile inflamate a unor agenți patogeni anaerobi.
Cantitatea de expectoratie este și ea variabilă și poate deveni uneori abundență.
Prezența unei cantități mari de spută impune investigații clinice și de laborator
(bronhografie), pentru a elimina sau pentru a confirmă existența unei bronsiectazii.

18
DISPNEEA apare uneori la distanță de ani față de debutul bolii. La început este
manifestată după efort, iar mai târziu este prezența și în repaus. Ea este expresia
obstrucției inflamatorii bronsiolare, care scoate din funcție teritoriile alveolare
tributare.
Gradarea dispneii se face în trei trepte care corespunde la o anumită scădere a
VEMS-ului și la o speranța de viață din ce în ce mai mică.

a)Dispneea de gradul I-apare la eforturi mari, valoarea VEMS-ului este în jur de


2 L.
b) Dispneea de gradul ÎI-apare în cursul activității curente, VEMS-ul este
aproximativ 1,2-1,5 l., iar speranța de viață este în medie de 10 ani.
c) Dispneea de gradul III-este percepută la eforturi mici (spălat, îmbrăcat, în
timpul mesei) VEMS-uleste de aproximativ un litru, iar speranța de viață este de 2
ani.

2. SEMNE OBIECTIVE

a) INSPECȚIA - torace cu diametru mărit (emfizematos) în forme cu evoluție


îndelungată;
b) PALPAREA - accentuarea vibrațiilor vocale la bazele plămânilor când
bolnavul pronunță „33”;
c) PERCUȚIA - sonoritatea pulmonară crescută predominant la bazele
plămânilor;
d) AUSCULTAȚIA - murmur vezicular diminuat și zgomote pulmonare
supraadăugate.

- raluri bronsice;
- raluri alveolar;
- crepitante;
- subcrepitante.

Principalele semne obținute prin auscultatie sunt reprezentate de raluri bronsice:


*uscate:
-romflante,
- sibilante.

* umede:
- buloase,
- subcrepitante de diverse mărimi.
Tipul de raluri întâlnit este în funcție de consistentă secretiilor bronsice:
- sibilante și romflante, când mucusul este mai vâscos;
- subcrepitante, când secrețiile sunt mai fluide.

19
În fazele tardive, când se instalează adesea un emfizem de tip obstructiv, apar și
semnele acestuia:
- hipersonoritate percutorie,
- hiperluminozitate pulmonară,
- coborârea diafragmului,
- modificările funcționale respiratorii.
Aceste semne sunt constatate la examenul radiologic.

Starea generală este în fazele inițiale ale bolii puțin modificată. În fazele mai
înaintate, infecția și resorbția cronică de toxine pot constitui cauza diferitelor
tulburări: inapetență, tulburări dispeptice, constipație, cefalee, insomnie.

3. FORME CLINICE

Se descriu clasic două forme clinice de BPOC în funcție de predominantă


sindromului bronsitic sau dispneei ( emfizemului și de particularitățile și
complicațiile asociate ( tipul de IR și prezența cordului pulmonar sau IC dreapta).
Aceste forme clinice au fost denumite astfel:

A) Bronhopneumopatie cronică obstructivă cu predominantă bronșitei: bolnavii-


BLUE BLOCTERS-, cianozati, buhăiți,- a fost descrisă de DOMMHORST în
ANGLIA-1955.

B) Bronhopneumopatia cronică obstructivă cu predominantă emfizemului:


bolnavii- PINK PUFFERS-, dispneicii roz; a fost descrisă de RICHARDS în 1960 în
SUA.

În funcție de aspectul expectorației se descriu:

-bronșite mucoase;
-bronșite purulente;
-bronșite putrede;
-bronșite pseudomembranoase;
-bronșite pituitoare ( cu secreție abundență, fluidă și nepurulenta).

În raport cu localizarea procesului inflamator pe lângă formă difuza, comună, se


poate întâlni uneori o bronșită cronică circumscrisă, segmentară.

V. ROLUL ASISTENTEI MEDICALE ÎN ÎNGRIJIREA ȘI TRATAMENTUL


BOLNAVILOR DE BRONHOPNEUMOPATIE OBSTRUCTIVĂ CRONICĂ.

20
STADIUL I AL BRONȘITEI CRONICE SIMPLE

Este caracterizat prin tușe cu expectorație mucoasă . Tipul cel mai frecvent al
acestui stadiu este bronșită cronică tabacica, iar substratul morfopatologic ar fi
reprezentat de hipertrofia predominantă a glandelor secretoare de mucus.

STADIUL II AL BRONȘITEI CU INFECȚIE RECURENTĂ SAU


PERSISTENTĂ

În formă recurentă expectorația mucoasă devine intermitent mucopurulentă sau


purulentă , îndeosebi în timpul iernii , în legatură cu răceli sau cătăruri ale căilor
aeriene superioare , care precede episodul purulent. În absența unui tratament , sputa
se menține permanent purulentă.

STADIUL III AL BRONȘITEI CRONICE CU OBSTRUCȚIA CĂILOR


AERIENE

Are ca rezultat tulburarea ventilației alveolare și ca expresie, clinic , dispneea. În


această perioadă se pot asocia mai frecvent accese asmatiforme și apare emfizemul,
deși acestea pot complica orice stadiu evolutiv al bolii.

În îngrijirea pacientului cu bronhopneumopatie cronică obstructivă, asistentul


medical va evalua starea acestuia ţinând cont de manifestările clinice actuale dar şi de
episoadele anterioare ale bolii şi în baza datelor obţinute va formula diagnosticele de
nursing stabilind obiectivele şi intervenţiile specifice activităţii sale.

Intervenţiile asistentului medical:

• având în vedere faptul că pacientul prezintă durere în timpul inspirului,


asistentul medical îi va sugera repausul la pat în decubit lateral sprijinindu-se pe
partea dureroasă, fapt ce va asigura reducerea amplitudinii mişcărilor respiratorii,
ceea ce diminuă intensitatea senzaţiei dureroase;
• pacientului i se recomandă ca în timpul accesului de tuse să-şi cuprindă cu
mâinile toracele limitând amplitudinea mişcărilor respiratorii şi diminuând
intensitatea senzaţiei dureroase;
• durerea în timpul inspirului produce anxietate, şi ca urmare pacientul necesită
înţelegere şi suport.
Pleurezia se defineşte ca fiind acumularea de lichid în spaţiul pleural, fiind un
proces primar (rareori) sau secundar altor boli.
Lichidul pleural poate fi transsudat (suferinţe sistemice cum ar fi insuficienţa
cardiacă congestivă, insuficienţa renală) sau exudat (inflamaţia pleurală determinată
de infecţii sau tumori ce afectează suprafaţa pleurală).

21
Pleurezia poate fi o complicaţie a tuberculozei, pneumoniei, insuficienţei
cardiace congestive, infecţiilor virale pulmonare, sau tumorilor bronhopulmonare).

Particularităţile procesului de nursing:

• asistentul medical are un rol important în instituirea măsurilor terapeutice,


urmărind totodată eficienţa acestora;
• va pregăti pacientul în vederea puncţiei pleurale asigurând totodată
supravegherea stării generale a pacientului şi a funcţionării drenajului pleural după
efectuarea manevrei;
• va nota în foaia de observaţie la fiecare 8 ore cantitatea şi aspectul lichidului
pleural drenat;
• intervenţiile asistentului medical vor fi organizate în raport cu suferinţa de
bază ce a determinat apariţia pleureziei.

Figura 9. Asistenta medicală

Educația pacientului:

Deși educația pacientului nu îmbunătățește prin ea însăși performanțele fizice


sau funcțiile pulmonare, poate juca un rol în îmbunătățirea abilităților, a capacității de
a face față bolii și a stării de sănătate.
În plus, educația pacientului este eficientă în atingerea anumitor obiective, cum
ar fi renunțarea la fumat, inițierea discuțiilor și înțelegerea directivelor legate de

22
progresul bolii și a problemelor ridicate de perspectiva decesului, precum și
ameliorarea răspunsurilor pacienților la episoadele de acutizare .

Educația se poate face în diverse contexte: consultațiile acordate de medici sau


de alte categorii de personal medical (asistenta medicală), programe de îngrijire la
domiciliu și programe multilaterale de reabilitare pulmonară.

Ea trebuie ajustată la necesitățile și la mediul pacientului, interactivă,


direcționată spre îmbunătățirea calității vieții, trebuie să fie simplu de urmărit,
practică și adecvată capacităților intelectuale și sociale ale pacientului și ale
ingrijitorului.

Temele care par a fi cele mai adecvate într-un program educativ includ:
încetarea fumatului; informații generale privind BPCO și fiziopatologia bolii;
abordarea generală a tratamentului și a aspectelor specifice ale tratamentului
medicamentos; capacitățile de auto-îngrijire; strategii pentru minimalizarea dispneei;
sfaturi asupra momentelor în care trebuie solicitat ajutor; autoingrijirea și luarea
deciziilor în perioadele de acutizare; directivele legate de progresul bolii și
problemele legate de perspectiva decesului.

S-au scris foarte multe definiţii despre nursing, dar toate au în comun faptul că
nursingul reprezintă ideea de a ajuta persoanele care au nevoie de a fi ajutateîn modul
cel mai eficient posibil. Nevoile umane reprezintă originea îngrijirilor de bază în
toate serviciile de sănătate.

Misiunea socială a nursei nu este întotdeauna clară. Dacă pentru uniiasistenta


medicală este cea care ajută medicul, pentru alţii, ea practică o profesiune autonomă.
În realitate ea se plasează între cele două extreme.

Astăzi nursa este acea persoană pregătită printr-un program destudiu care
include promovarea sănătăţii, prevenirea îmbolnăvirilor şi îngrijirea bolnavilor din
punct de vedere fizic, mintal, cu deficienţe, indiferent de vârstă şi în orice unitate
sanitară. Această definiţie este acceptată de toată lumea, fiind în prezent utilizatăşi în
România.

Scopul nursingului este acela de a acorda îngrijiri cu rol în păstrarea sau


restabilirea independenţei individului pentru satisfacerea nevoilor proprii. Persoana
va fi ajutată să-şi conserve sau să-şi restabilească independenţa sa, astfel încât să-şi
poatăsatisface nevoile singur. Se va favoriza vindecarea şi se va asista muribundul
spre un sfârşit demn.

Rolul asistentei medicale generaliste este acela de:

23
- suplinire a dependenţei, adică ceea ce nu poate face persoanaşi de a încerca să
înlocuiască necesitatea în aşa fel încât persoana să-şi poată satisface cerinţele mai
uşor;
- să se ocupe de aspectele psiho-somatice şi psiho-sociale care afectează
sănătatea, boala şi moartea; de aceeanursingul foloseşte cunoştinţe şi tehnici de
ştiinţe fizice, sociale,medicale, biologice şi de umanitate ( arta şi ştiinţa);
- personalul nursing lucrează ca partener alături de lucrători dealte profesiuni
sau ocupaţii, ce participă la asigurarea sănătăţii.

În activitatea sa, asistenta medicală se poate confrunta cusurse de dificultate.


Acestea sunt reprezentate de lipsa de forţă, voinţă saucunoştinţe ale pacienţilor.

Competenţa asistentei rezidă tocmai în cunoaşterea sursei de dificultate şi în


adaptarea îngrijirilor acordate în această situaţie.
Ea trebuie să fie o iniţiativă proprie a asistentei, nefiind determinată
derecomandarea medicului. În urma procesului nursing, se tinde să se obţină
ameliorareadependenţei, iar ideal ar fi câştigarea independenţei pacientului.

Rolul profesional al asistentului medical îi oferă abilitatea de a comunica


eficientcu pacientul şi cu familia acestuia, de a fi un bun educator, furnizor de
îngrijire,manager al îngrijirilor dar şi mediator, găsind modul cel mai corespunzător
deîngrijire de care pacientul are nevoie.

„Asistentul medical încurajează şi ocroteşte — e pregătit să se îngrijească de


bolnavi, de accidentaţi şi de persoanele în vârstă.“ — Nursing in Today’s World —
Challenges, Issues, and Trends (Nursingul în societatea de azi — dificultăţi,
controverse şi tendinţe).

Profilaxia bolii cuprinde ansamblul măsurilor ce urmăresc prevenirea bolilor,


agravarilor, cronicizarilor și evitarea complicațiilor.

Asistenta medicală este un cadru sanitar cu o pregătire pluridisciplinară, cu


responsabilități în păstrarea și restaurarea sănătății, prevenirii îmbolnăvirilor,
înlăturarea suferinței.
Aceasta este responsabilă de toaleta și alimentația bolnavului, de asigurarea
condițiilor optime in salon (aerisirea salonului, schimbarea lenjeriei, menținerea
pacientului într-o stare generală bună (privind cele 14 nevoi fundamentale),
administrarea medicației prescrise de medicul curant, asigură pregătirea psihică și
fizică a pacientului (învestigații și starea acestuia), monitorizarea funcțiilor vitale,
precum si altele.

VI. STUDIU DE CAZ (1)

24
CAZUL I

PLAN DE ÎNGRIJIRE

1.Culegerea datelor

Nume: Popescu
Prenume: Claudia
Vârstă: 12 ani
Sex: F
Religie: Ortodoxă
Limba vorbită: Română.
Domiciliul: Sibiu
Ocupație: Elevă
Grupa sanguină: A2
AHC – Nesemnificative
Deficiențe senzoriale: Nu prezintă
Alergii: Nu are
ÎNĂLȚIME: 1,45

2. Date variabile

T.A. : 80/50 mm Hg.


PULS: 98 p/min.
TEMPERATURA: 38,50C
RESPIRAȚIE: 20 r/min.
GREUTATE: 30kg.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ: dispnee, tuse productivă, tiraj intercostal,


piele uscată, membrane și mucoase uscate, buze arse,febra 38,50C, frisoane,
anxietate.

25
26
27
Evaluare finală

Pacientă în vârstă de 12 ani , se internează în dată de 11.XI.2010 cu următoarele


manifestări: febră, frisoane, dispnee, tuse productivă, tiraj intercostal, piele uscată,
membrane și mucoase uscate, buze arse, anxietate.

În urmă examenului clinic și paraclinic s-a stabilit diagnosticul de


bronhopneumonie.

Datele culese sunt analizate și interpretate definindu-se problemele de


dependență, diagnosticul de îngrijire și obiectivele de îngrijire.

În urma intervențiilor cu rol propriu și delegat, a tratamentului medicamentos


conform standardelor DOT, obiectivele propuse au fost realizate.
Astfel, în data de 30.XI.2010 pacienta prezintă stare generală bună, mișcare și
postură adecvată, somn fiziolog, odihnitor și examen bacterian al sputei. Se decide
externare.
Pacienta s-a externat cu următoarele recomandări:

La externarea din spital pacienta să se prezinte pentru un control periodic.

Medicamentele se păstrează în plicuri individuale pentru fiecare pacient, în


dulap special, la loc uscat, răcoros și ferit de lumina.

- se educă pacienta că în continuare medicamentele se înghit în față cadrului


medical, în spațiul destinat tratamentului.

- se solicită pacientei să-și aducă un pahar (în cazul în care nu se asigură pahare
de unică folosință).

- primește de la medicul specialist programarea examenelor de monitorizare.

- ține legătura permanentă cu medicul specialist dacă pacienții trimiși s-au


prezentat la control.

- sǎ respecte toate recomandările date de medic la ieșirea din spital.

Verific dacă a înțeles corect mesajul transmis și dacă și-a însușit noile cunoștințe
atât pacientul cât și familia.

28
VII. STUDIU DE CAZ (2)

CAZUL II

PLAN DE ÎNGRIJIRE

1. Culegerea datelor

Nume: Voicu
Prenume: Dumitru
Vârstă: 63 ani
Sex: M
Religie: Ortodoxă
Limba vorbită: Română.
Domiciliul: Craiova
Ocupație: Pensionar
Grupa sanguină: A2
AHC – neagă boli infecto-contagioase, dermato – venerice,
APP - BPOC din 2002 ,
APCH – ulcer duodenal operat 1985.
Deficiențe senzoriale: Nu prezintă
Alergii: Nu prezintă alergii alimentare sau medicamentoase
ÎNĂLȚIME: 1,73

2. Date variabile

T.A. : 80/50 mm Hg.


PULS: 78 p/min.
TEMPERATURA: 37,00C
RESPIRAȚIE: 220 r/min.
GREUTATE: 70kg.

MANIFESTĂRI DE DEPENDENȚĂ: dispnee, astenie fizică, cefalee occipitală,


amețeli, greață, transpirații profunde, anxietate moderată, dureri lombare cu iradiere
la nivelul coapsei, dureri și arsuri în epigastru, insomnie, cianoză perionazală, tuse cu
expectorație purulentă.

29

S-ar putea să vă placă și