Drugas Serban George Paul, "Antropologia în lumina Revelatiei si a stiintei", Ed. Argonaut, Cluj-Napoca, 2013, ISBN 978-973-109-425-0, p. 51.

Antropologia în lumina Revelaţiei şi a ştiinţei  51

Dacă prima pereche a fost creată direct prin lucrarea lui Dumnezeu, pentru
Adam luând Dumnezeu «ţărână din pământ», iar pentru Eva luând o coastă din
trupul lui Adam (Fac. 2,21-25), următoarele persoane umane apar prin înmulţirea
sexuată similară celei prezente la mamifere în general. Dar omul nu este doar o
fiinţă trupească, iar pentru teologie are importanţă nu numai procesul biologic al
reproducereii, ci şi provenienţa sufletului la fiecare dintre descendenţii lui Adam şi
Eva. Zigotul (celula-ou) este distinct genotipic şi fenotipic faţă de părinţi, însă nu
atât unicitatea genetică este importantă, cât condiţia de individ uman distinct a
embrionului, începând de la stadiul de zigot, persoană cu drepturi egale cu ale
adultului. Mulţi autori insistă asupra importanţei unicităţii genetice a majorităţii
persoanelor umane, în afară de gemeni, iar astăzi şi în afară de eventuale clone.
Dar, chiar şi în cazul gemenilor şi al clonelor, apar diferenţe în funcţionarea infor-
maţiei genetice în cadrul organismului, particularităţi biochimice, metabolice,
respectiv prin ereditatea extranucleară (codul genetic mitocondrial).116
Şi acest aspect este unul dintre cele care subliniază unicitatea persoanei
umane, începând cu stadiul embrionar, inclusiv zigotic (al celulei-ou), dar nu este
singurul criteriu care îl pune în evidenţă pe acesta din urmă, cel cu adevărat deci-
siv. Parţialitatea semnificaţiei unicităţii genetice provine tocmai din existenţa
gemenilor, dar faptul că gemenii sunt excepţia, iar nu regula, oferă forţă argumen-
tativă acestui aspect, deoarece aceasta înseamnă că Dumnezeu a dorit diversitatea
genotipică în cadrul speciilor, iar omul, atunci când intervine prin clonare în planul
lui Dumnezeu nu face altceva decât o reducţie, iar nu o creaţie, aducând mono-
tonia acolo unde Dumnezeu a rânduit diversitatea. Din acest motiv sentimentele de
superioritate care îi fac pe unii cercetători să se asemene cu Dumnezeu doar pentru
că au dobândit tehnici noi, care le permite clonarea nu se justifică. Intervenţia
umană riscă să simplifice planul lui Dumnezeu la îngustimea propriei judecăţi
teleologice. Frecvenţa mare a unicităţii genetice faţă de identitatea genetică este un
aspect al unicităţii persoanei, care este problema de esenţă. Doi gemeni sunt
persoane distincte, deci unicitatea persoanei este mai importantă decât cea geneti-
că. Gemenii sunt siamezi sudaţi, atâta vreme cât ei gândesc şi se comportă în
general ca două individualităţi, sunt două persoane distincte, nevoite să colaboreze
datorită raportului lor anatomic special. Diversitatea genetică este unul dintre factorii
care contribuie la unicitatea persoanei umane. Alături de ea este modul diferit în care
interacţionează fiecare persoană cu mediul (neviu, biologic, social).117
Unicitatea noii fiinţe apărute odată cu celula-ou viabilă se leagă strâns de
continuitatea procesului dezvoltării embriologice. Jérôme Lejeune (1927-1994), care
a descoperit în 1959 trisomia 21, cauza sindromului Down, se exprimă clar că embrio-

116
Larisa Ciochină, Constantin Iftime, op. cit., p. 17. Cf. Prof. dr. I. Anghel, lector dr. N. Toma,
biolog pr. Ioana Culea, biolog Tatiana Vassu, cercetător pr. dr. Aurelia Brezeanu, cercetător Ana
Roşu, biochimist Natalia Ciucu, Kim Royng Zi, Ereditatea extranucleară, în „Probleme actuale
de biologie”, Bucureşti, 1986, pp. 56-122.
117
Cf. Sf. Ioan Damaschin, op. cit., Cartea II, cap. II, pp. 70-74 ş.a.