Sunteți pe pagina 1din 2

ANTROPOGEOGRAFIE – O ABORDARE DIACRONICĂ

Autor: Ion Nicolae


Editura: Universitară
București, 2009
235 pagini

Capitolul 1 – Geografia umană/antropogeografia. Definiție. Nevoia de geografie umană.


Primele elemente de geografie umană (antichitatea greacă și latină/romană)
1.1 – Introducere
1.2 – Definiție. Demniu, termeni folosiți pentru a desemna studiul geografic al omului
societății
1.3 – Apariția preocupărilor de geografie umană (antichitatea elenă)
1.4 – Geografia umană în Evul Mediu

Capitolul 2 – Expansiunea europeană (Marile Descoperiri Geografice) și geografia umană.


Consolidarea teoriei geografice (Im. Kant, Al. Von Humboldt, C. Ritter)
2.1 Marile Descoperiri Geografice – perioadă revoluționară în istoria și geografia
omenirii
2.2 – Valorizarea teoriei geografice antice. B. Varenius – geograf genial
2.3 – Im. Kant teoretician și practician al geografiei. Începuturile geografiei moderne.
Actualitatea ideilor kantiniene
2.4 – Alexander von Humboldt și Carl Ritter fondatorii geografiei moderne

Capitolul 3 – Geografia umană/antropogeografia și părinții ei fondatori – Fr. Ratzel și P.


Vidal de la Blache. Curente majore ale geografiei umane. Criza din
geografie/antropogeografie (anii 1940 – 1950)
3.1 – Impactul teoriilor lui Ch. Darwin asupra geografiei. Doi geografi aproape uitați (É.
Reclus și P. Kropotkin) și semnificația actuală a operei lor.
3.2 – Fr. Ratzel și nașterea antropogeografiei moderne
3.3 – P. Vidal de la Blache și curentul regionalist/posibilist în geografia umană
3.4 – Geografia umană/antropogeografia în prima jumătate a secolului XX. Determinism
și posibilism; geografia umană sistematică (geografie economică, geografie socială)
3.5 – Direcția regională în antropogeografie. P. Vidal de la Blache și școala franceză de
geografie umană
3.6 – Relațiile dintre societate și mediul înconjurător – temă perenă a geografiei
3.7 – Concluzii privind etapa antropogeografiei/geografiei umane clasice

Capitolul 4 – Geografia umană postbelică. Revoluția cantitativă (Noua geografie) –


Realizări. Modele principale utilizate (W. Chistaller, T. Hägerstrand) „Noile Geografii”
(Geografia radicală, geografia comportamentală, geografia feministă)
4.1 – Paradigmele în geografie. Fr. Schaefer (1953) și declanșarea revoluției cantitative.
Pozitivismul logic și analiza locațională, repere esențiale ale noii geografii umane (cantitative).
Reprezentanții eminenți: Ed. Ullman, P. Haggett, B. J. L. Berry
4.2 – Criticile aduse geografiei cantitative (abordarea excesiv de abstractă, incongruența
cu realitatea antropogeografică). Noile abordări: umanismul și structuralismul – repere filosofice
ale geografiei umane a ultimelor decenii (D. Harvey, A. Buttimer)

Capitolul 5 – Geografia umană/antropogeografia în România. Repere generale


5.1 – Începuturile geografiei românești. Aspecte antropogeografice
5.2 - Școala geografică românească (valențe antropogeografice)
5.3 – Dezvoltarea antropogeografiei românești până în 1947
5.4 – Antropogeografia românească în perioada comunistă
5.5 – Antropogeografia în perioada postcomunistă