Sunteți pe pagina 1din 7

“Omul lipsit de educație nu știe

să se folosească de libertatea sa.”


Immanuel Kant

Structura psihică a personalității se construiește pe fundamentul eredo-nativ al ființei biologice,


în cadrul relației educaționale prin conținutul cultural al experienței adultului-parinte, învațător, profesor.
Educația în acest caz este instrumentul formării individului ca personalitate.
În sens pedagogic, educația este fenomenul social complex privit in trei dimensiuni:
-activitate conștientă a subiectului educației (educator) de stimulare, îndrumare,formare a obiectului
educației (educat);
-proces de formare a omului pentru integrarea activă în societate, proces de formare intelectuală, morală,
profesională, fizică, estetică;
-rezultat prin preluarea selectivă a acțiunilor informaționale și includerea în structuri comportamentele
proprii de cunoaștere si acțiune.
Pentru Platon, educația ar fi “arta de a forma bunele deprinderi sau de a dezvolta atitudinile native pentru
virtute ale acelora care dispun de ele”Aristotel, in lucrarea sa “Politica”, considera că educația “trebuie
să fie un obiect al supravegherii publice,iar nu particulare”. În consecință, ea trebuie să pregătească viitori
cetățeni. Această pregătire trebuia să se facă diferențiat după modelul în care cele trei aspecte ale sufletului
(vegetativ,animal, rațional) se distribuie în rîndul oamenilor.
J.A.Comenius, în lucrarea sa “Didactica magna”, considera ca la naștere, natura înzestrează copilul
numai cu “semințele știintei, ale moralității si religiozității”. Acestea nu se desăvărșesc prin sine și de la
sine, ele devin un bun al fiecarui om numai prin educație. Rezultă că, în concepția sa, educația este o
activitate de stimulare a acestor “semințe” și implicit, de conducere a procesului de umanizare, omul
“nu poate deveni om decît dacă este educat ”. Pentru pedagogul englez din secolul al XVII-lea,
John Locke, educația se prezintă sub forma unei relații interpersonale de supraveghere și intervenție ce se
stabilește între “preceptor” (educator) și copil (viitor “gentlemen”). Este indispensabil ca educatorul să
cunoască zestrea naturală a copilului pentru ca pe această bază să intervină cu modalități adecvate pentru
a-l modela in concordanță cu prototipul omului în care se împletesc trăsături ale nobilimii si burgheziei
(un gentlemen în acțiune).
Filosoful german Imanuel Kant, în reflecțiile sale,aprecia că educația contribuie la valorificarea naturii
umane în folosul societății: “Este plăcut să ne gîndim că natura omeneasca va fi mai bine dezvoltată prin
educație și că se poate ajunge a i se da o formă care să-i convie cu deosebire. Aceasta ne descoperă
perspectiva fericirii viitoare a neamului omenesc”.Zi de zi, fiecare dintre noi suntem supusi, vrînd/nevrînd
unui aflux informațional și unui bombardament mediatic cu sau fără intenție pedagogică.Aceste influențe
multiple, resimțite sau nu ca fiind de tip educativ, pot acționa concomitent, succesiv sau complementar, în
forme variate, în mod spontan,incidental sau avînd un caracter organizat și sistematic.În pedagogie,
această realitate este reflectată cu ajutorul conceptului care definește formele generale ale educației.

1.

Acesta se referă la principalele ipostaze prin care educația se poate obiectiva, “pornind de la varietatea
situațiilor de învățare și de la gradul diferit de intenționalitate acțională”.(Constantin Cucoș). Se consideră
astfel că “formele generale ale educației reprezintă modalitățile de realizare a activității de formare-
dezvoltare a personalității prin intermediul unor acțiuni și (sau) influențe pedagogice desfășurate, în cadrul
sistemului de educație/învățămînt în condițiile exercitării funcțiilor generale ale educației (functie de
formare-dezvoltare a personalității, funcția economică, funcția civică, functia culturală a
educației)(Gabriela C. Cristea).
Toate influențele și acțiunile educative care intervin în viața individului, în mod organizat și structurat (în
conformitate cu anumite norme generale și pedagogice,desfășurate într-un cadru instituționalizat)
sau,dimpotrivă, în mod spontan (întamplator,difuz,neoficial) sunt reunite sub denumirea de forme ale
educației.În functie de gradul de organizare și de oficializare, al formelor educației, putem delimita trei
mari categorii:
-educația formală(oficială);
-educația non-formală(extrașcolară);
-educația informal(spontană)
Suportul psihologic al relației educaționale este trebuința de a comunica. Se comunică nu numai
cunoștințe, informații, ci și atitudini, sentimente și convingeri.Se comunică prin cuvînt, gest, mimică, prin
întreaga conduită.Relația educativă este complexă,determinată de numeroși factori. Se realizează între
comportamente globale (educator-educat). Acțiunea educatorului este directivă, intenționată, conștientă,
orientată de scopuri și obiective care anticipează transformări în comportamentul învățatat al educatului.
Acesta nu asimilează automat, el fixează,filtrează, prelucrează activ, include cele învățate în propriile
structuri.Relația este asimetrică, se realizează între personalitatea formată a educatorului și personalitatea
în formare a educatului.În acest context apar concordanțe și disconcordanțe în actul de comunicare
educațională.
Aristotel susținea ideea că “Rădăcinile educației sunt amare ,dar fructele sale sunt dulci”,căci natura
ne face asemănători ,iar educația ,sau mai binezis lipsa educației ne deosebește.Educația începe
acasă,continuă la școală și influențează întreaga noastră viață.
Deseori ne întrebăm :-Ce înseamnă educația ?
Cum ar trebui să fie ?Care sunt greșelele pe care le facem cînd gîndim și organizăm educația ?Toate
acestea sunt aspect asupra cărora ar fi bines ă medităm mai des.
Scopul educației ar trebui să fie acela de a ne învăța cum să gîndim,mai degrabă decît ce să gîndim-să ne
ajute să ne îmbunătățim gîndirea astfel încît să devenim capabili să gîndim.Sydney J.Harris,scria:”Scopul
educației este să transforme oglinzele în ferestre”,fapt care identificăm necesitatea de colabora,fereastra-
simbolul legăturii dintre cele două spații:intern și extern,dintre cunoscut și necunoscut,dar totodată
aspirația omului de a cunoaște ,de a se adapta schimbărilor,începînd de la sine.
Greg Mortenson zicea ”Educă un băiat, și vei educa un individ, educă o fată și vei educa o societate”,iar
Aristotel susținea “Educația este cea mai bună provizie pentru care o poți face pentru bătrînețe” două
personalități din timpuri diferite,regiuni diferite,dar îi leagă aceeași ideie de bază-educația e pur și simplu
sufletul unei societăți pe măsură ce trece de la o generație la alta.

2.

Confucius sublinia ,de asemenea nevoia de hrană spirituală a omului,…dă-i unui om un castron de orez
și-l vei hrăni o zi.Învață-l cum să-și crească propriul orez și îi vei salva viața.Menirea adultului este de a
dezvolta competențe ,de a demonstra copilului prin propriul său model capacitatea de a acționa
prompt,oferindu-i instrumental de acționare-autoeducația.Autoeducarea este,cred cu fermitate ,singurul
fel de educație posibil,ceea ce oferă fiecărui individ în parte puterea de a gîndi clar ,puterea de a acționa
bine în muncă și puterea de a aprecia viața.
T.S.Eliot, menționează în una din lucrările sale despre funcțiile educației “Una din funcțiunile educației
este să ne ajute să evadăm, nu din propriul nostru timp –căci suntem legați de el,ci din limitările
intelectuale și emoționale ale timpului nostru “.
Funcțiile generale ale educației reprezină proprietăți intrinseci, specific activității de formare-dezvoltare
permanentă a personalității umane, exprimate la nivelul consecințelor sociale angajate in mod obiectiv, la
nivelul de sistem (societatea în ansamblul sau) si de subsistem (cultural, comunitar, economic, politic,
natural).Funcția fundamentală a educației este aceea de a vehicula, selecta, actualiza și valorifica
experiența social în vederea asigurarii unei integrări eficiente și rapide a individului în societate și, prin
aceasta, în vederea creării premiselor autodeterminării individului ca factor de progres social. Prin
educație, în principal,omul trece de la stare de existența pur biologică la aceea de existență socială. Dacă
omul ar fi la naștere înzestrat prin ereditare, cu posibilitățile adultului, nu ar exista educație. În ceea ce
privește procesul devenirii omului ca ființă socială nu este nici o deosebire între copil născut intr-o mare
metropola si cel născut intr-un trib primitiv,întrucat amandoi trebuie sa învețe totul. O parte a învățăturii
este rezultatul contactului spontan al omului cu diferite aspecte ale vietii sociale, dar cea mai consistentă
parte a învățăturii se acumuleaza prin instruire, prin forme organizate și sistematice. Piaget considera că
școala trebuie să fie concepută cu un centru de activități reale, practice, desfășurate în comun, în așa fel ca
inteligența logică să se formeze în funcție de acțiunea și de schimbările sociale.Educația reprezintă, astfel,
activitatea psihosocială cu funcție generală de formare-dezvoltare permanentă a personalității umane
pentru integrarea socială optimă, angajată conform finalităților asumate, la nivel de sistem și de
proces,proiectate, realizate și dezvoltate prin acțiuni specifice avînd ca structură de bază corelația subiect
(educator) – obiect (educat), într-un context deschis, (auto) perfectibil.
Consider,că rolul citatelor poate fi esențial în educație. După atîția mii de ani de istoricitate,
Panheonul cultural universal geme de nume mari,iar inflația de mentori și-a atins cote
incredibele. Este clar că aforismul a fost și va rămîine o formă memorabilădincolo de
brevitatea sa austeră, dincolo de economia de cuvinte ,aforismul bun caută să închidă unul
sau mai multe mesaje ușor de reținut. În antichitate curentele ezoterice cultivau expresia
memrabilă a gîndirii lor,dată fiind interdicția de a-și scrie ideile, pentru că acestea să nu
încapă pe mina profanilor.Legea conservării masei este de neuitat, fiind formulată aforistic
de Lavoisier în faimoasa frază:”În natură nimic nu se pierde, nimic nu se cîștigă,totul se
transformă”. Prin exprimări aforistice ,adevăruri fundamentale, din varii domenii ale
științei, capătă expresivitatea unor inscripții în relief,fiind ușor de asimilat și imposibil de
șters din memorie.La fel de util în educație se consideră și aforismul literar ,cultivat cu
entuziasm de scriitori mari din lumea întreagă.Acesta are,de cele mai multe ori ,o însemnată
încărcătură morală,bineșlefuită stilistic ,condimentată cu umor și inteligență.Citatul are ceva
din frumusețea inteligentă a șahului ,sport al minții ,dezvoltînd capacitatea de analiză și de
sinteză,îndemnînd la rigoare și profunzime.Pentru că nicăieri inteligența și spiritul nu
convețuiesc mai bine decît în spațiul restrîns,aparent incomod,al citatelor.
3.
Educația este cea mai puternică armă pe care o poți folosi pentru a schimba lumea,aceasta
find oamenii ușor de condus ,dar greu de influiențat,ușor de guvernat ,dar greu de înrobit.Cu
ajutorul educației ,omul are abilitatea de a asculta orice fără a-și pierde cumpătul și
încrederea în sine.Ea reprezintă transmiterea civilizației,de aceea fiecare dintre noi trebuie
să fim conștienți de importanța ei oriunde,oricînd,indiferent de vîrstă,statut social,sex sau
etnie.
“Educația nu înseamnă a umple o căldare ,ci a aprinde un foc, Allan Bloom.
Focul simbolizînd lumina, iar educația este mișcarea din întuneric spre lumină, este
schimbare,iar cel ce are o cultură comportamentală,o educație bună,nu se va opune nicicînd
schimbărilor, dar nici nu va călca în picioare valorile supreme ale omului,care ramîn a fi
neschimbate de timp,de oameni,societate.
Deci, credința că educația are un început ,dar nu are sfîrșit,m-a determinat să abordez
succint aceast subiect,susțin ideea că o societate fără educație este una pierdută,sau,mai
binezis,dar cu mare regret-fără viitor.
Educația cuprinde ansamblul influiențelor,acțiunilor ,desfășurate pentru
formarea,dezvoltarea, modelarea personalității umane,pentru integrarea sa optimă în
societate.

Resurse bibliografice :

1. ANTONISEI, Liviu ,Paideia. Fundamentele culturale ale educației, EdituraPolirom 1996


2. CUCOȘ, Constantin,Pedagogie, Editura Polirom 2001.
3. MACAVEI, Elena ,Pedagogie, Editura Didactica și Pedagogica, 1997
4. NICOLA,Ioan ,Tratat de pedagogie școlară, Editura ARAMIS, 2003
5. RADU,Ion, T.,Evaluarea în educaţie, In: Evaluarea în procesul didactic. Bucureşti:
Ed. Didactică şi pedagogică, 2004, pp. 9-17.

6. MARA, Daniel. Educaţie pentru educaţie. Sibiu : Ed. Alma Mater, 2006. 234 p. ISBN
973-632-273-4
7.CĂLIN, C., MARIN, C., Filosofia educaţiei, Bucureşti : Aramis, 2001. - 287 p.
Din cuprins:
- Filosofie şi filosofia educaţiei;
- Filosofia clasică şi modernă a educaţiei: Platon, J.J. Rousseau, Immanuel Kant;
- Filosofia contemporană a educaţiei şi dezvoltările ei: John Dewey, Karl Jaspers, Jean
Paul Sartre, George F. Kneller, Morris van Cleve;
- Ontologia educaţiei;
- Epistemologia educaţiei;
- Axiologia educaţiei; -
- Filosofia analitică a educaţiei.

8.CUCOȘ, Constantin. Pedagogie, Bucureşti :Polirom, 2006. - 462 p. - (Col. "Ştiinţele


educaţiei").
Din cuprins:
Pedagogia – ştiinţă a educaţiei;
Educaţie şi contemporaneitate;
Componentele educaţiei ca proiecţie a finalităţilor;
Teoria şi metodologia curriculumului;
Teoria şi metodologia instruirii;
Teoria şi metodologia evaluării;
Deschideri posibile.
Idealul educațional

Educația prin dimensiunile sale reprezintă un sistem de acțiuni exercitate în mod


conștient și sistematic asupra unor persoane în vederea transformării acestora conform
idealului educațional.

Idealul educațional (dupa I. Bontas)

Legendă :

Id. Educ.- ideal educativ


EI- educație intelectuală
ET- educație tehnologică
EP- educație profesională
EM- educație moral-civică
EJ- educație juridică
ER- educație religioasă
EES- educație estetică
EFS- educație fizică, igienico-sanitară și sexuală
EE- educație economică
EEC- educație ecologică
DIMENSIUNILE EDUCAȚIEI

educația
formală(oficială)

Dimensiunile
educației

educația non- educația informal


formală (spontană)
(extrașcolară)
FORMELE EDUCAȚIEI

activitate conștientă a subiectului


educației (educator) de stimulare,
îndrumare,formare a obiectului educației
(educat)

FORMELE
EDUCAȚIEI

proces de formare a omului


pentru integrarea activă în
rezultat prin preluarea selectivă societate, proces de formare
a acțiunilor informaționale și intelectuală, morală,
includerea în structuri profesională, fizică, estetică;
comportamentele proprii de
cunoaștere si acțiune.