MINISTERUL EDUCAŢIEI LICEUL TEHNOLOGIC

ŞI CERCETĂRII ŞTIINŢIFICE URZICENI - IALOMIŢA

TEMA PROIECT:
Materiale conductoare
utilizate în domeniul
electrotehnic

CANDIDAT, ÎNDRUMĂTOR,
APOSTOL CĂTĂLIN MARIAN BÎIBÎȚĂ EMIL

-2015-

1
CUPRINS
1. ARGUMENT...................................................................................................... 3

2. MATERIALE CONDUCTOARE....................……………………………........5
 CUPRUL
 ALUMINIUL
 ARGINTUL
 AURUL
 PLATINA
 NICHELUL
 METALE CU TEMPERATURĂ ÎNALTĂ DE TOPIRE
 METALE CU TEMPERATURĂ JOASĂ DE TOPIRE

3. MATERIALE SEMICONDUCTOARE .............................................. .…........13

 ELEMENTE SEMICONDUCTOARE
 COMPUŞI SEMICONDUCTORI

4. DOMENII DE UTILIZARE A MATERIALELOR CONDUCTOARE..............15

 FUNCŢIA DE CONDUCŢIE A CURENTULUI ELECTRIC
 FUNCŢIA DE CONTROL ŞI LIMITARE A CURENTULUI
 FUNCŢIA DE CONTACTARE - COMUTARE
 SIMBOLIZAREA CONDUCTOARELOR ŞI A CABLURILOR ELECTRICE
 CONCLUZII ASUPRA APLICAŢIILOR MATERIALELOR CONDUCTOARE

5. SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII .......................................................23

6. BIBLIOGRAFIE…………………………………………………………..….......26

6. ANEXĂ…………………………………………………………………….….......27

2
 ARGUMENT
Progresele care se obțin în domeniul electrotehnicii, electronicii și
energeticii sunt condiționate , în primul rând, de utilizarea unor materiale
electrotehnice cu proprietăți superioare.Proprietățile materialelor
electrotehnice (conductoare, semiconductoare, electroizolante și magnetice)
sunt legate de fenomene electrice și magnetice . Cunoașterea proprietăților
materialelor electrotehnice este extrem de importantă pentru un electrician,
deoarece alegerea corectă a acestor materiale permite obținerea unor
performanțe mărite (micșorarea greutății și a gabaritelor, mărirea securității,
funcționarea îndelungată, reducerea costurilor produselor electrotehnice și
electronice).
În domeniul cercetării materialelor electrotehnice există preocuparea
permanentă de a se obține materiale de performanță, realizată pe baza
materiilor prime existente și a unei tehnologii avansate. Dispunând de o
mare diversitate de materii prime, materiale (cărbuni,minereuri, metalifere și
nemetalifere, țiței, gaze, lemn și produse agricole industriale), țara noastră
are condiții prielnice dezvoltării producției de materiale.Varietatea și
calitatea materialelor electrotehnice sunt asigurate de dezvoltarea industriei
chimice, a metalurgiei feroase și neferoase, a construcțiilor de mașini și a
industriei textile.
Cunoștintele referitoare la materiale au rolul de a întregi profilul
profesional al viitorilor muncitori și tehnicieni, apropiindu-se în mod
științific de obiectele muncii lor. În acest sens, studiul materialelor apare ca
o disciplină necesară și de bază în pregătirea lor profesională, la fel de
importantă ca și disciplinele de specialitate.

Electrotehnica este știința care studiază fenomenele electrice și magnetice

din puctul de vedere al aplicațiilor lor tehnice. Electronica este știința care
studiază fenomenele legate de mișcare în diferite medii a particulelor
încărcate electric; totodată studiază și construcția dispozitivelor și aparatelor
care funcționează pe baza acestor fenomene. Materialele electrotehnice se
clasifică din punct de vedere electric în:

 materiale conductoare- sunt materiale care conduc curentul electric

 materiale conductoare nemetalice- electroliții sunt soluții capabile să
conducă curentul electric și care în cursul acestui proces suferă
modificări chimice.

3
 materialele semiconductoare- sunt acele materiale care permit trecerea
curentului electric în condiții speciale și numai dacă primesc energie
din exterior.

 materiale izolatoare- sunt caracterizate de proprietatea de a nu

conduce curentul electric.

4
 Capitolul I. MATERIALE CONDUCTOARE
I.1. Cuprul ( Cu)
În industria electrotehnică se utilizează exclusiv cuprul electrolitic (rafinat
pe cale electrolitică) având o puritate de 99,60-99,90 %. (vezi anexă, fig.1)

Caracteristicile specific cuprului electrolitic:

-densitatea, = 8,9 kg/

-temperatura de topire, = 1 083 ̊C

-conductivitatea electrică, = 58 (la 20 ̊C)

-rezistivitatea electrică, = 0,01724 (la 20 ̊C)

-conductivitatea termică, = 0,938

Ca material conductor, cuprul prezintă mare conductivitate electrică și

termică, ocupând locul al doilea printre celelalte metale (după argint).
Cuprul este atacat de sulf, clor, hidrogen, care îi provoacă fragilitate, și se
dizolvă în acid sulfuric și acid azotic.Cuprul este foarte ductil și maleabil, se
lipește și se sudează cu ușurință și are rezistență satisfăcătoare la coroziune.
Datorită acestor proprietăți, cuprul are aplicații multiple în electrotehnică
și electronică : pentru conductoare de bobinaj cu diametrul începând de la
sutimi de milimetru, benzi și table de diferite dimensiuni, bare, țevi, piese de
contact, lamele de colector la mașini electrice, linii de transport a energiei
electrice, circuite imprimate etc.

Aliajele cuprului:

a. Alama- este un aliaj al cuprului cu zincul, având conținutul de cupru

între 50-60%. Când conținutul de cupru în alamă este mai mare de
80%, aliajul se numește tombac.Tombacul are culoare mai roșcată
decât alama și o conductivitate electrică mai bună. Pe lângă alamele
obișnuite din cupru și zinc se folosesc și alame special, care conțin pe
lângă zinc și alte elemente, ca: inangan, fier, aluminiu, plumb, siliciu,
nichel, fosfor, etc.

5
 Caracteristicile electrice, mecanice și termice ale alamelor sunt în funcție
de conținutul alamelor componente:

-aluminiul din alamele special mărește duritatea, rezistența la tracțiune și

rezistența la coroziune.

-siliciul mărește rezistența la coroziune, iar în alamele turnate favorizează

menținerea suprafețelor curate.

-staniul mărește rezistența alamelor la coroziune în special în apa de mare.

-fierul îmbunătățește caracteristicile mecanice , introducându-se în alame

până la 1,5%. Peste 1,5% Fe coroziunea aliajului crește simțitor.

-manganul îmbunătățește, de asemenea, caracteristicile mecanice, mărește

rezistența la temperaturi ridicate, precum și rezistența la coroziune.
-nichelul, introdus în detrimetrul conținutului de cupru, îmbunătățește
caracteristicile mecanice, rezistența la coroziune și la temperaturi ridicate.
-plumbul favorizează prelucrarea materialului prin așchiere, dar înrăutățește
sudabilitatea aliajului.

-fosforul mărește fluiditatea aliajului (deci și capacitatea de turnare), dar

scade mult conductivitatea electrică.

Bronzul este un aliaj al cuprului cu staniul (bronz obișnuit) și al cuprului

cu aluminiu, cadmiu, beriliu, crom, plumb, telur, titan, argint, zirconiu, etc.
(bronzuri speciale).

Bronzurile se caracterizează prin duritate mare, rezistență mare la

coroziune și proprietăți elastice foarte bune.

I.2. Aluminiu (Al)

Aluminiu este cel mai răspândit metal din scoarța pământului și se găsește
sub forma de minereuri. Minereurile cele mai importante de aluminiu sunt:
bauxite și criolita.

Aluminiul este cel mai ușor dintre metalele utilizate în tehnică.

În atmosferă umedă, datorită potențialului său de electrod foarte negative (-

6
1,3 V), aluminiul este distrus în contact cu metalele tehnice obișnuite.
Caracteristicile aluminiului sunt:

densitatea, = 2,70 ;

temperatura de topire, = 658 ̊C ;

conductivitatea electrică, = 37 (la 20 ̊C)

rezistivitatea electrică, = 0,027 (la 20 ̊C)

conductivitatea termică, = 0,53

Principalele utilizări ale aluminiului în industria electrotehnică și electronică

sunt :

-fabricarea armăturilor pentru condensatoare cu hârtie, condensatoare

electrolitice și anod în condensatoarele din circuitele integrate peliculare.
-fabricarea mantalelor de protecție a cablurilor electrice, în locul plumbului.
-relizarea înfășurărilor transformatoarelor și mașinilor electrice.
-fabricarea înfășurărilor rotoarelor în scurtcircuit ale motoarelor asincone.
-relizarea conductoarelor și cablurilor în transport și distribuție a energiei
electrice.
Pentru liniile electrice aeriene, rezistența mecanică a conductoarelor de
aluminiu este insuficientă pentru a susține greutatea proprie a conductorului
de suprasarcinile provocate de gheață, zăpadă, vânt. Din această cauză
conductoarele pentru liniile electrice aeriene se realizează din aluminiu cu
inimă de oțel. Conductoarele de oțel-aluminiu au greutatea relative mare,
flexibilitate redusă, coeficienți diferiți de dilatare termică a elementelor
componente.

Aliajele aluminiului

În scopul măririi rezistenței mecanice a aluminiului se realizează aliaje cu

rezistență mecanică ridicată și conductivitate electrică sufficient de mare,
astfel avem:

 aliajul duraluminiu conține 4% cupru, 0,5% mangan, 0,5% magneziu,

restul aluminiu.
 aliajul siluminiu conține 13,5% siliciu, restul aluminiu. Siluminiu are
rezistență la coroziune superioară aluminiului, are fluiditate mare.

7
  aliajul aluminiu-magneziu-siliciu este cunoscut sub denumirile
comerciale: aldrei, alduro, almelec etc. El conține 0,7% magneziu,
0,6% siliciu și 0,25% fier, restul aluminiu.Acest aliaj este caraterizat
prin rezistență mecanică mare la tracțiune, ceea ce îl face utilizabil la
realizarea liniilor elecrice aeriene.

 aliajul aluminiu-mangan este utilizat pentru realizarea prin turnare a

coliviilor rotoarelor în scurtcircuit ale motoarelor electrice asincrone.

I.3.Argintul (Ag)
Argintul se găsește în natură sub formă de minereu numit argentite (Ag2S)
sau în galenele argentifere (PbAg2S).Caracteristicile argintului sunt:
densitatea, = 10,5 ;

temperatura de topire, = 961 ̊C ;

conductivitatea electrică, = 62,5 (la 20 ̊C)

rezistivitatea electrică, = 0,016 (la 20 ̊C)

conductivitatea termică, = 1,096.

Argintul are cea mai mare conductivitate electrică și termică.

El este foarte maleabil și foarte ductil (dintr-un gram de argint se poate
obține un fir lung de aproximativ 2km; din argint se pot obține foi cu
grosimea de 1/2000 mm)

Aliajul argint cu 3% cupru, cunoscut sun denumirea de argint dur, are

duritate foarte mare și conductivitate electrică și termică apropiate de cele
ale argintului pur. Acest aliaj, precum și aliajele argint-cadmiu, argint-aur,
argint-platina și argint-paladiu sunt utilizate ca materiale pentru contacte
electrice.
Argintul este un component în aliaje de metale prețioase folosite pentru
realizarea reostatelor de precizie și etalon.

8
 I. 4. Aurul (Au)
Caracteristicile aurului sunt:

densitatea, = 19,32 ;

temperatura de topire, = 1063 ̊C ;

conductivitatea electrică, = 45,4 (la 20 ̊C)

rezistivitatea electrică, = 0,022 (la 20 ̊C)

conductivitatea termică, = 0,7

Aurul este cel mai ductil și maleabil dintre metale. Din aur se pot obține
foițe cu grosimea de 1/10000 mm. El nu oxidează la nici o temperatură.
Aurul pur fiind foarte moale se aliază cu alte metale (platina, argint, nichel,
cobalt, cupru). Titlul aurului într-un aliaj de aur este exprimat în carate: 24
carate= 100% pur

I.5. Platina (Pt)

Caracteristicile platinei sunt :

densitatea, = 21,45 ;

temperatura de topire, = 1770 ̊C ;

conductivitatea electrică, = 10,2 (la 20 ̊C)

rezistivitatea electrică, = 0,098 (la 20 ̊C)

conductivitatea termică, = 0,167

Platina este cel mai stabil metal din punct de vedere chimic.
Se utilizează la realizarea contactelor electrice, fiind în acest caz aliată cu
diferite elemente ca : iridium, ruteniu, wolfram, nichel. Din platină se
execută electrozii pentru termocupluri, rezistențe pentru cuptoare electrice și
are o largă utilizare în industria chimică, datorită stabilității sale chimice.

9
 I.6. Nichelul (Ni)
Caracteristicile nichelului sunt:

densitatea, = 8,9 ;

temperatura de topire, = 1,455 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,068 (la 20 ̊C).

În stare pură nichelul se utilizează la fabricarea anozilor băilor galvanice

și nichelarea metalelor pentru protecția împotriva coroziunii.
Nichelul este component într-o mare varietate de aliaje de înaltă rezistivitate,
precum și în aliaje magnetice.

I.7. METALE CU TEMPERATURĂ ÎNALTĂ DE TOPIRE

a. Wolframul (W)

Caracteristicile wolframului sunt:

densitatea, = 19,25 ;

temperatura de topire, = 3,380 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,055 (la 20 ̊C).

Wolframul are cel mai ridicat punct de topire dintre toate metalele, este
foarte dur, casant și greu de prelucrat. La temperatură de 700 ̊C începe să se
oxideze; de aceea, folosirea la temperatură de peste 700 ̊ C necesită
atmosferă protectoare. Utilizarea Wolframului în industria electrotehnică și
electronic sunt: la filamentele lămpilor cu incandescent, la electrozi în
tuburile electronice, ca anod în tuburile Rontgen, ca electrozi pentru sudură,
la realizarea contactelor electrice, ca rezistențe pentru cuptoare electrice (în
atmosferă protectoare), la alierea diferitelor oțeluri speciale, la termocupluri,
etc.

b. Molibdenul (Mo)

Molibdenul are caracteristicile urmatoare:

10
densitatea, = 10,2 ;

temperatura de topire, = 2,630 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,052 (la 20 ̊C).

Molbidenul se oxidează la temperaturi de peste 600 ̊ C. Aplicațiile

molibdenului sunt: la lămpi cu incandescent, pentru suportul filamentelor; la
contacte electrice, rezistențe pentru cuptoare electrice de topire și tratamente
termice (în atmosferă protectoare), ca electrozi de sudură, ca element de
aliere în oțeluri speciale, component în aliaje magnetice, etc.

c. Tantalul (Ta)

Tantalul se obtine prin metalurgia pulberilor și are următoarele caracteristici:

densitatea, = 16,6 ;

temperatura de topire, = 2,990 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,125 (la 20 ̊C).

Rezistența la coroziune a tantalului este foarte mare, comparabilă cu cea a

platinei. El se oxidează la temperaturi de peste 600 ̊C. Are utilizări multiple,
printre care: ca anod în condensatoarele electrolitice, ca elemente de
încălzire la cuptoarele electrice, ca anod în tuburile electronice de emisie etc.

d. Niobiul (Nb)

Niobiul se produce prin metalurgia pulberilor și are urmatoarele

caracteristici:

densitatea, = 8,56 ;

temperatura de topire, = 2470 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,142 (la 20 ̊C)

11
 I.8. METALE CU TEMPERATURĂ JOASĂ DE TOPIRE

a. Staniul (Sn)

Caracteristicile staniului sunt:

densitatea, = 7,30;

temperatura de topire, = 232 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,12 (la 20 ̊C).

Staniul este materialul cel mai ușor fuzibil. Este moale, flexibil, ductil,
maleabil. Staniul se utilizează la acoperirea tablelor de oțel în scopul
protejării împotriva coroziunii, pentru lipituri în stare pură sau aliat, pentru
confecționarea fuzibilelor siguranțelor, este component al bronzurilor.

b. Plumbul

Caracteristicile plumbului sunt:

densitatea, = 8,56 ;

temperatura de topire, = 2470 ̊C ;

rezistivitatea electrică, = 0,142 (la 20 ̊C).

Plumbul oferă cea mai bună protecție împotriva razelor Röntgen și a

razelor gamma. El este utilizat pentru mantale de protecție contra pătrunderii
umezelii la cabluri electrice, la fabricarea acumulatoarelor electrice cu plăci
de plumb, la realizarea unor aliaje de lipit, pentru ecrane de protecție contra
razelor X sau Rontgen. Sulfura de plumb se utilizează la fabricarea celulelor
fotoelectrice.

12
 I.9.MATERIALE CONDUCTOARE CU ÎNALTĂ
REZISTIVITATE ELECTRICĂ
Aliaje pentru rezistoare etalon și de precizie

1.Manganina are următoarea compoziție aproximativă:85% cupru, 12%

mangan și 3% nichel sau aluminiu. Pentru manganină cu nichel coeficientul
de temperatură al rezistivității este ̊ , rezistivitatea 0,43 și temperatură
maximă de utilizare 60 ̊ C (pentru asigurarea invariabilității electrice timp
îndelungat).

2.Aliaje pe bază de metale prețioase sunt: aur-crom, argint-mangan-staniu,

argint-nichel. Aceste aliaje au rezistivitate mare și coeficient mic de variate a
rezistivității cu temperatura.

ALIAJE PENTRU REZISTOARE

Constantanul este cel mai utilizat aliaj în această categorie și conține 60%
cupru și 40% nichel. El are cel mai mic coeficient de temperatură al
rezistivității, aproximativ , motiv pentru care se numește constantan, adică
aliat cu rezistivitate electrică constantă.

Constantanul are rezistivitatea electrică 0,5 și temperatură maximă de

utilizare 450 ̊ C. Nichelina este un aliaj cupru-nichel-mangan. Ea are
rezistivitate de ordin 0,4 , coeficientul de temperatură al rezistivității și
tensiunea termoelectromotoare de 25 μV/ ̊ C. Nichelina se utilizează în
special pentru reostate de pornire și reglare a turației la motoarele electice.
Alte aliaje pentru rezistoare sunt aliajele din cupru-zinc, cupru-zinc-nichel,
precum și fonta. Aceste aliaje au coeficientul de temperatură al rezistivității
mult mai mare decât cel al constantanului.

Capitolul 2.MATERIALE SEMICONDUCTOARE

Materialele semiconductoare sunt materiale care, din punct de vedere al
conductivității electrice, ocupă o poziție intermediară între materiale
conductoare și materiale electroizolante. Semiconductoarele alcătuiesc o
clasă de substanțe numeroase și răspândite în natură. Practic, oxizii de
metale, sufurile, seleniurile, telurile etc., precum și o serie de elemente

13
simple, cum sunt carbonul (sub forma de grafit), telurul, borul, fosforul,
arseniul, seleniul, cesiul, germaniul, siliciul, sunt materiale semiconductoare.

2.1. Elemente semiconductoare:

1. Germaniul este un element tetravalent și se găsește în natură sub formă de
minereu de germanium, numit germanită, care conține 3-10% germanium.
Germaniul are numărul atomic Z= 32, densitatea 5,33 kg/, temperatura de
topire 970 ̊ C, este de culoare alb-argintie, foarte dur și casant și se lucrează
extrem de greu. Caracteristicile electrice sunt influențate de concentrația și
felul impurităților conținute în el. (anexă, fig.2)

2. Siliciul este un element tetravalent, deosebit de răspândit în natură sub

formă de silicate și bioxid de siliciu (cuarț). Siliciul are numărul atomic
Z=14, densitatea 2,33 kg/ și temperatura de topire 1400 ̊C. În combinație cu
hidrogenul dă silani, care sunt folosiți în tehnica dispozitivelor
semiconductoare (diode, redresoare, celule fotoelectrice, circuite integrate
etc.). Siliciul prezintă avantajul ca își menține caracteristicile și la
temperaturi ridicate (150-200 ̊C).

3. Seleniul face parte din grupa a VI-a a sistemului periodic și spre deosebire
de germaniu și siliciu, care sunt elemente cristaline, el poate fi atât cristalin
cât și amorf. Seleniul are numărul atomic Z= 34, densitatea în stare cristalină
4,46 kg/ și temperatura de topire 170 ̊ C. Este unul dintre primele
semiconductoare folosite la realizarea redresoarelor și celulelor fotoelectrice.
Seleniul este foarte sensibil în aer și nu reacționează cu apă, în schimb
reacționează ușor cu clorul și fluorul, iar la cald reacționează cu oxigenul.Cu
metalele formează seleniuri.

2.2. Compuși semiconductori

Pe lângă elemente semiconductoare, în tehnică sunt folosite și combinații
semiconductoare ca: sulfură de zinc, sulfură de cadmiu, carbora de siliciu,
cuproxidul,amestecuri de oxizi etc.

Sulfurile sunt substanțe fluorescente, adică prezintă proprietatea de a

emite o radiație luminoasă un anumit timp după ce au primit o radiație de
excitație (razeX, ultraviolet, catodice, fascicule de particule nucleare etc.).
Datorită acestei proprietăți, materialele fluorescente sunt utilizate în

14
iluminatul modern prin descărcări în gaze, pentru fabricarea ecranelor
osciloscoapelor, televizoarelor etc.

Carbura de siliciu își micșorează mult rezistivitatea cu creșterea tensiunii.

Carbura de siliciu este folosită pentru realizarea varistoarelor folosite pentru
protecția liniilor electrice împotriva supratensiunilor. Oxizii își micșorează
rezistivitatea cu creșterea temperaturii și sunt folosiți la fabricarea
termistoarelor, utilizate la măsurări de temperaturi, limitarea curentului într-
un circuit electric, ca de exemplu limitarea curentului la pornirea motoarelor
electrice.

Capitolul 3. DOMENIUL DE UTILIZARE A

MATERIALELOR CONDUCTOARE

Materialele conductoare îndeplinesc mai multe funcţii şi anume: funcţia

de conducere a curentului electric, funcţia de limitare a curentului electric şi
funcţia de contactare - comutare.

3.1. Funcţia de conducţie a curentului electric

Principala utilizare a materialelor conductoare în electronică este
aceea de conducţie a curentului electric. Pentru aceasta sunt necesare a fi
îndeplinite cateva cerinte:

- rezistivitate electrică volumetrică şi superficială foarte mică;

- efect pelicular redus;

- densitate de curent mare;

- rigiditate mecanică şi rezistenţă mecanică;

- conductivitate termică bună;

- influenţă termică cât mai redusă asupra conductivităţii

electrice;

15
 - prelucrabilitate mecanică uşoara (trefilare, laminare) până la
dimensiuni micronice.

Principalele materiale conductoare sunt: Cu, Ag, Au, Al, Cr şi aliajele

lor. Aliajele si impurităţile înrăutăţesc proprietăţile electrice, dar le
îmbunătăţesc pe cele mecanice. Cele mai cunoscute aliaje ale Cu sunt cu Zn
(alama), cu Sn (bronz), cu Al, Cd, Ag, Ti. Aluminiul şi aliajele sale cu Cu,
Si, Mg, Zn, Cr se folosesc cu succes ca înlocuitor al cuprului.

3.2. Funcţia de control şi limitare a curentului foloseşte

proprietatea unor materiale simple sau compuse de a se opune trecerii
curentului electric, adică de a prezenta rezistenţă electrică. Pentru aceasta,
materialul trebuie să îndeplinească unele cerinţe:

- rezistivitate electrică într-un domeniu larg de valori;

- coeficient de temperatură al rezistivităţii redus;

- potenţial electrochimic cât mai apropiat de cel al cuprului

pentru ca tensiunea electromotoare de contact să fie redusă;

- maleabilitate şi ductibilitate bune;

- coeficient de dilatare termică mic.

Dispozitivele folosite pentru controlul curentului sunt rezistoarele

realizate din aliaje metalice în proporţii bine definite (tabelul 1, anexă).

3.3. Funcţia de contactare - comutare

Este necesară realizării de contactoare şi comutatoare ale curentului
electric. Materialele care îndeplinesc această funcţie trebuie să aibă:

- rezisivitate electrică foarte mică;

- conductivitate termică foarte bună;

- rezistenţă mare la agenţi corozivi, chimici, atmosferici,

umiditate;

- duritate mare;

16
 - temperatură de topire mare;

- posibilitate de prelucrare uşoară (tabelul 2, anexă).

Pentru îmbunătăţirea performanţelor, se utilizează deseori aliaje ale

acestor metale, ca de examplu: Ag-Cu, Ag-Pt, Ag-Cd, Ag-W, Cu-W, Ag-Cu-
W etc.

Termenul de contact electric implică realizarea continuităţii electrice

pentru un ansamblu de două sau mai multe conductoare. Contactele se pot
clasifica după mai multe criterii:

a) după regimul de lucru

- contacte staţionare pentru conectică. Sunt caracterizate de

comutaţii rare şi uzură mică;

- contacte pentru comutaţie care trebuie să reziste unui număr

mare de comutări.

b) după forţa de contact:

- contacte permanente;

- contacte cu forţă de apăsare mare, medie sau mică;

- microcontacte.

c) după locul unde se face contactul:

- în interiorul componentelor sau echipamentelor;

- între componente şi echipamente.

La nivelul contactelor apar în mod frecvent pelicule de contact cu

caracter izolator, care deteriorează proprietăţile contactului, în special
eroziunea suprafeţelor de contact. Această deteriorare produce, printre altele,
zgomote de contact de următoarele tipuri:

- zgomot de contact imperfect care apare în cazul eroziunii

suprafeţelor şi creşterii rezistenţei electrice;

17
 - zgomot de comutaţie datorat vibraţiei mecanice a materialelor
producând închiderea şi deschiderea repetată a circuitului electric;

- zgomot de interferenţă electromagnetică cu emisie de radiaţie

electromagnetică la închiderea şi desciderea acestora.

Pentru reducerea uzurii, în nunele cazuri contactele se protejează cu

acoperire de pelicule, lubrifieri, introducere în gaze inerte sau vid etc.

O lume fără conductoare este chiar mai greu de imaginat decât o lume fără
semiconductoare. Exemple de aplicatii ale conductoarelor sunt următoarele:
-linii aeriene de transmisie a energiei electrice prin conductoare de înaltă
tensiune,
-linii de înaltă tensiune pentru trenuri (care sunt "frecate" tot timpul),
-cablurile de energie electrică din locuinţe,
-cablurile de joasă tensiune (de exemplu din autoturisme),
-cabluri pentru curenţi intenşi ( la diferite maşini).
-cabluri de legătură de la bordul navelor şi aeronavelor,
-fire de conexiune pentru circuite integrate, IC ( cu diametrul <30m).
-metalizarea cipurilor integrate,
-detectarea câmpurilor electrice sau magnetice,
-protecţia la încărcare electrostatică,
-electrozi pentru baterii, reactoare chimice etc,
- antene, etc
Fiecare domeniu de utilizare implică anumite cerinţe speciale care trebuie
îndeplinite de materialul conductor. Câteva exemple pentru aceste cerinţe
speciale sunt următoarele :
-la producerea banilor sunt necesare metale rezistente la frecări şi coroziune
(utilizarea Au, Ag, Pt, etc poate să fie critică datorită preţului ).
-în chimie se urmăreşte stabilitatea generală a metalului, reactivitatea şi de
asemenea proprietăţile de coroziune (sunt excluse Na, K, Hg, etc pentru
majoritatea aplicaţiilor, etc).
-proprietăţi mecanice bune de exemplu pentru cablurile de transport energie
electrică (de exemplu metale pure sunt adesea prea moi, dar aliajele au o
rezistivitate mai mare).
-proprietăţi termice bune (coeficient de temperatură mic; nu se pot utiliza
metale la temperaturi mai mari de cca. 1000 K).
-compatibilitatea cu alte materiale (de exemplu în cazul coroziunii de
contact, proprietăţi de sudabilitate, proprietăţi termoelectrice şi
termomecanice, compatibilitatea generală, ).

18
-compatibilitatea cu tehnologii speciale de producţie (de exemplu metode de
depunere în straturi subţiri, fabricarea sârmelor foarte subţiri etc).
Au fost dezvoltate familii întregi de conductoare, pentru o serie de
aplicaţii specifice ca de exemplu :
-conductoare pe baza de Cu. Există multe aplicatii specifice care necesită
conductoare de cupru,
-conductoare pe baza de Al. Această familie de conductoare este utilizată în
principal pentru cabluri aeriene de înaltă tensiune (în combinaţie cu un
miezuri de oţel), deoarece sunt cele mai bune materiale din punct de vedere
al conductivităţii, preţului, rezistenţei mecanice la montare şi cerinţelor de
coroziune.
Într-un circuit integrat (IC) se pot găsi următoarele materiale conductoare :
-Siliciu policristalin puternic dopat cu impurităţi care se numeşte polisiliciu,
-Silicide, adică compuşi din Si cu metale ca de exemplu NiSi,
-Al cu mai puţin de 1% Si şi Cu în cazul în care cipul a fost făcut înainte de
anul 2000,
-Cu cu unele impurităţi în loc de Al în cazul în care cipul a fost făcut după
anul 2000,
-Wolfram (W),
-Oxid de titan (TiN).
Aplicaţii ale conductoarelor
Se utilizează materialele de mai sus deoarece alte materiale conductoare
nu îndeplinesc cerinţele specifice necesare la fabricarea unui circuit integrat.
Materiale conductoare pentru contacte
Contactele electrice, în sensul de contacte mecanice dintre două părţi
electrice sunt dintre cele mai numeroase produse electronice. Chiar dacă nu
există nici un comutator mecanic între două părţi electrice vor fi contacte
între ştecher şi priza şi/sau contacte pe bază de arcuri la conectarea bateriilor.
Termenul de contact electric se referă la următoarele elemente:
-Întrerupătoare, prize, relee, conexiuni la părţi detaşabile (baterii, becuri,
pantografele ...), "perii" (pentru motoare) şi aşa mai departe.
-contactele electrice sunt, de asemenea, componentele sau materiale care
cauzează adesea probleme. Contactele sau comutatoarele sunt de multe ori
primele componente care se deteriorează şi astfel, sunt o pacoste pentru
numeroase echipamente electrice şi electronice şi pentru consumatori ca tine
şi ca mine.
Există mai multe cerinţe specifice pentru materialele de contact:
-Rezistenţă mică de contact ( care nu este niciodată zero),
-Nu trebuie să se lipească sau să se sudeze în sarcină,
-Nu trebuie să să facă contact intermitent în sarcină,

19
-Nu trebuie ca materialele din contacte să se amestece,
-Nu trebuie să se uzeze sau să se topească,
-Să aibă proprietăţi mecanice bune, ca de exemplu să fie elastice (pentru
totată durata de funcţionare) în cazul diferitelor comutatoare.
Există anumite materiale şi grupuri de materiale, care sunt indicate pentru
contactele electrice şi anume:
-C (grafit, în diferite forme) pentru pantografe şi ori de câte ori este necesar
să treacă un curent mare,
-Cu, Ag, Au,
-Ru, Rh, Pd, Os, Ir, Pt,
-Mo, W.
De exemplu materialele pe bază de Ag sunt foarte mult folosite la
contactele electrice. Pentru aplicaţii la contactele electrice se vor găsi în
general materiale scumpe (Ag, Au), pentru că în multe aplicaţii sunt necesare
doar cantităţi mici şi contează foarte mult introducerea în aliajul de contact a
unor metale nobile.
Materiale pentru rezistenţe. Cerinţele de bază pentru materialele utilizate
la fabricarea rezistenţelor (una din componentele cele mai utilizate în
circuitele electrice şi electronice) sunt:
-Domenii mari de variaţie pentru valorile rezistenţelor ( exprimate în Ohmi,
k, M, G) care trebuie asigurate de o singură tehnologie de producţie,
-Coeficientul de variaţie cu temperatura trebuie să fie mic (în mod ideal ar
trebuie să fie 0),
-Tensiunea de zgomot minimă,
-Dependenţă mică a rezistivităţii de parametrii de producţie (coeficient de
repetabilitate bun),
-Trebuie să reziste procesului de îmbătrânire, adică coeficientul de
îmbătrânire să fie mic,
-Coeficienţii termoelectrici mici în raport cu Cu (se doreşte obţinerea unui
rezistor, nu a unui termoelement).
Materialele utilizate la fabricarea rezistoarelor sunt:
-Aliaje bazate pe Ta şi în special materialul denumit "Constantan" (55% Cu,
44% Ni, 1% Mn), un material pentru rezistenţe cu un coeficient de
temperatură mic, dar cu un coeficient termoelectric mare ).
-Amestecuri diferite de conductori şi izolatori, dintre care se remarcă
"Cermet" (prescurtarea de la Ceramica - Fier), de exemplu CR - SiO2.
Materiale pentru elemente de încălzire.
Cerinţe de bază pentru elementele de încălzire sunt:
-Temperatura de topire mare,
-Stabilitate chimică la temperaturi ridicate şi în medii potenţial corozive,

20
-Rezistenţă mecanică la temperaturi ridicate.
Alegerea unui anumit material depinde în mod semnificativ de domeniul
de temperaturi în care acesta va funcţiona. Există următoarele categorii de
materiale:
-Aliaje de FeNiCr, FeNiAl,
-Elemente chimice stabile, cu o temperatură de topire ridicată, ca de
exemplu, Pt, W, Ta, Mo.
-Silicatul de molibden, are numeroase aplicaţii industriale şi de asemenea,
este folosit la spălătoarele de vase, unde mediul de lucru este foarte agresiv!
-Grafitul (se poate utiliza până la temperaturi de 3000 K în medii de gaz fără
oxigen).

3.4.Simbolizarea conductoarelor si cablurilor electrice

Se face cu 4 grupe de litere şi 2 grupe de cifre astfel:

I grupa de litere - reprezintă materialul din care este

conductorul

- A, dacă conductorul este din aluminiu

- fără literă dacă conductorul este din cupru

II grupa de litere - reprezintă domeniul de utilizare :

- F instalaţii electrice fixe

- M instalaţii electrice mobile

- C cabluri de energie de joasă tensiune şi medie

tensiune

- CS cabluri de semnalizare

- CC cabluri de comandă şi control

21
 - T cabluri de telecomunicaţii

III grupa de litere reprezintă materialele izolatoare

folosite şi mantalele de protecţie

- Y izolaţie PVC

- C izolaţie cauciuc

- H izolaţie hârtie

- T împletitură textilă

- E ecran de protecţie

- B sau Ab armătură din banda de oţel

- P manta din plumb

- S manta PVC îngroşată

IV grupa de litere reprezintă regimul de execuţie

- U execuţie uşoară

- M execuţie medie

- G execuţie grea

- I greu combustibil

- ff construcţie foarte flexibilă.

22
Prima grupă de cifre - reprezintă numărul de conductoare
din cablu

A doua grupă de cifre - reprezintă secţiunea

conductoarelor în mm2 .

Exemple de conductoare : FY ; AFY ; VLPY ; TIY.

3.5.Concluzii asupra aplicaţiilor materialelor conductoare

Nu este posibilă meseria de inginer în domeniul electric, fără să se

cunoască materialele conductoare. Există sute de aliaje metalice specializate
numai pentru conductoare, deoarece pe lângă o anumită conductivitate σ,
trebuie să fie îndeplinite şi alte cererinţe. Se remarcă necesitatea respectării
unor proprietăţi mecanice şi termice, compatibilitate cu alte materiale,
compatibilitatea cu tehnologii diferite de producţie etc. Sunt exemple de
conductoare neaşteptate care reprezintă cel mai bun „compromis” între
anumite cerinţe, de exemplu siliciul policristalin, Silicidele, TiN sau W
utilizate la circuite integrate. Se va ţine cont de aplicaţiile speciale la
contacte, întrerupătoare, prize, rezistenţe, elemente de încălzire etc

Capitolul 4. SĂNĂTATEA ŞI SECURITATEA MUNCII

Principiile de organizare a activităţii de sănătate şi securitate în muncă

sunt enunţate în Legea securității și sănătății în muncă nr. 312/2006 și sunt
armonizate cu prevederile europene din Directiva Cadru 89/391/CEE.
Principiile generale de prevenire pe care angajatorul trebuie să le
urmărească în implementarea măsurilor de asigurare a sănătății și securității
în muncă sunt:
 evitarea riscurilor;
 evaluarea riscurilor care nu pot fi evitate;
 adaptarea muncii la om, în special în ceea ce privește proiectarea
locurilor de muncă; alegerea echipamentului tehnic și a metodelor de
muncă, pentru a evita activitățile monotone și cele desfășurate într-o
cadență predeterminată și pentru a reduce efectele acestora asupra
sănătății;

23
  adaptarea la progresul tehnic;
 înlocuirea pericolelor cu ceea ce nu este periculos sau cu ceea ce este
mai puțin periculos;
 dezvoltarea unei politici de prevenire a pericolelor care să cuprindă
tehnologiile, organizarea muncii și a condițiilor de muncă, relațiile
sociale și influența factorilor de mediu;
 adoptarea, în mod prioritar, a măsurilor de protecție colectivă față de
măsurile de protecție individuală;
 furnizarea de instrucțiuni corespunzătoare lucrătorilor;
 protejarea grupurilor expuse la riscuri de accidentare și de
îmbolnăvire profesională.
Responsabilitatea majoră în asigurarea condițiilor de siguranță la locul de
muncă și respectarea prevederilor de securitate și sănătate în muncă revin
angajatorului.
Pregătirea și instruirea personalului reprezintă mijlocul prin care se poate
influența în mod hotărâtor atât scăderea numărului de accidente de muncă,
cât și a celui de îmbolnăviri profesionale.
De asemenea, legea impune angajatorului să asigure, pe cheltuiala unității,
instruirea, testarea și perfecționarea profesională a lucrătorilor, care au
atribuții în domeniul securității și sănătății în muncă.
Pregătirea și instruirea în domeniul sănătății și securității muncii
constituie o parte componentă a pregătirii profesionale care are ca scop
însușirea cunoștințelor și formarea deprinderilor de securitate și sănătate în
muncă.
Instructajul de sănătate și securitate în muncă cuprinde trei faze:
instructajul general, instructajul la locul de muncă, și instructajul periodic.
Toate aceste faze vor fi consemnate în mod obligatoriu în Fișa individuală
de instructaj, cu indicarea materialului predat, a duratei și a datei instruirii.
Totodată, în acest document, se trec datele personale ale angajatului, data la
care a fost realizat instructajul, materialele prezentate. Fișa este semnată de
persoana care a efectuat instructajul, de angajat și de o persoană desemnată
să verifice efectuarea instructajului.
În cadrul instructajului introductiv general se vor expune următoarele
probleme:
a. riscurile de accidentare și de îmbolnăvire profesională specifice unității;
b. legislația de sănătate și securitate în muncă în vigoare;
c. consecințele posibile ale necunoașterii și ale nerespectării legislației de
sănatate și securitate în muncă;

24
d. măsuri tehnico-organizatorice de prevenire, alarmare, intervenție,
evacuare și prim- ajutor.
Instructajul la locul de muncă se face după instructajul introductiv general
și are ca scop prezentarea riscurilor și a măsurilor de prevenire specifice
locului de muncă unde a fost repartizată persoana respectivă. acest instructaj
se face de către conducătorul direct al locului de muncă respectiv.
Instructajul periodic se face întregului personal și are drept scop
cunoașterea și aprofundarea instrucțiunilor proprii de sănătate și securitate în
muncă elaborate la nivelul fiecărui loc de muncă, pe baza evaluărilor de
riscuri. Acest instructaj se va completa în mod obligatoriu și cu demonstarții
practice. Instructajul periodic se face de către conducătorul locului de muncă
respectiv.
În continuare sunt prezentate principalele reguli de sănătate și securitate în
muncă a căror respectare se impune în cadrul sistemelor de fabricație.
 Purtarea echipamentului individual de protecție este obligatorie, în
scopul prevenirii accidentelor de muncă și al îmbolnăvirilor
profesionale.
 Echipamentele tehnice trebuie să fie menținute, printr-o întreținere
adecvată, într-o stare corespunzătoare, care să nu prezinte riscuri
pentru securitatea și sănătatea angajaților.
 Echipamentele tehnice trebuie amplasate, instalate și utilizate astfel
încât să reducă riscurile pentru utilizatori prin asigurarea unui spațiu
suficient între părțile mobile ale echipamentului tehnic și structurile
fixe sau mobile din vecinătatea lor. Părțile mobile ale echipamentelor
tehnice care depășesc în timpul funcționării gabaritului acestora
trebuie vopsite în dungi alternative galben-negru, în formele și
dimensiunile standardizate.
 Măsurile de sănătate și securitate în muncă trebuie elaborate de
producătorul echipamentului tehnic.
 Angajatorul trebuie să dețină Cartea tehnică/Manualul de
utilizare/Instrucțiunile de utilizare pentru fiecare echipament tehnic.
 Echipamentele tehnice trebuie utilizate numai pentru operațiile cărora
le-au fost destinate și în condițiile precizate în Cartea
tehnică/Manualul de utilizare /Instrucțiunile de utilizare.
 Operațiile de întreținere trebuie să poată fi efectuate doar atunci când
echipamentul tehnic este oprit.
 Echipamentele trebuie prevăzute cu dispozitive care să nu permită
punerea accidentală în funcțiune a acestora pe perioada de repaus
necesară pentru revizii, reparații sau pentru alte lucrări.

25
  Pentru asigurarea cerințelor de securitate și sănătate în muncă, la
proiectarea și utilizarea echipamentelor tehnice trebuie să se respecte
principiile ergonomice.
 Organele de comandă trebuie proiectate, alese și amplasate astfel
încât să fie compatibile cu caracteristicile fiziologice (în special de
mișcare) ale părților corpului utilizate pentru acționare, să fie vizibile,
iar acționarea lor să fie comodă și sigură.
 Echipamentele electrice trebuie să fie astfel proiectate, fabricate,
montate, întreținute și exploatate încât să fie asigurată protecția
împotriva pericolelor generate de energia electrică și a celor datorate
influențelor externe.

Bibliografie
1.Ing. prof. Ileana Fetiţa, Alexandru Fetiţa- ,,Studiul materialelor electrotehnice'', Editura
EDP, Bucureşti, 1988
2. Mareş F.- ,,Electrotehnică şi măsurări electrice'', Editura Art Grup Editorial, Bucureşti,
2006

26
 ANEXĂ

Fig 1. Materiale conductoare

27
Fig. 2 Germaniu şi siliciu, materiale semiconductoare

28
Fig.3 . Conductoare electrice

29
 Fig.4 Cabluri electrice

Tabelul 1
Materialul compozitie r´10-5 Coeficient de Temperatura Tensiune Densitate
Wm temperatura maxima, K termoelectro- kg/dm3
motoare, mV/K
Manganin Cu 84% 4.2 15 400 1.5 8.4

Mg 12%

Ni 4%
Constantan Cu 55% 5 -5¸-25 700 43 8.9
Ni 45%
Nicrne Ni 75% 11.5 130 1300 - 8.4

Cr 20%

Fe 5%
Nichelina Ni 26% 4.2 230 - -25 8.7

Cu 54%

Zn 20

30
 Tabelul 2

Metal Densitate Rezistivitate Temperatura Conductivitate Duritate

Kgdm-3 ´10-5 Wm de topire, K termica, Wm-1K-1
Ag 10.5 16 1234 414 246
Au 19.3 23 1336 293 181
Pt 21.4 105 2043 71.2 490
W 19.2 54 3653 167 3440
Mo 10.2 57 2893 151 1570
Cr 8.6 76 594 92 196

Fig.5. Conductor de cupru

31