Relaţii intraspecifice.

Grupuri şi societăţi de animale

Grupuri temporare. Forme de comunicare şi cooperare

Relaţiile stabilite între indivizii aceleiaşi specii se numesc

relaţii intraspecifice. Indivizii unei populaţii îşi duc viaţa fie
izolat, fie în familii reduse (părinţi şi pui), fie în grupuri mai
mari. Asocierea animalelor în grupuri asigură reproducerea, o
apărare mai bună şi utilizarea optimă a resurselor de hrană.
Formarea grupurilor prezintă avantaje atât pentru indivizi cât
şi pentru specii. Familia, stolul, turma, bancul sunt grupări
temporare. Asigurarea unităţii şi securităţii grupului presupune
numeroase forme de comunicare între indivizi. Dintre acestea,
cel mai des întâlnite sunt cele sonore, chimice şi de
comportament.

Iată câteva forme de comunicare în cadrul grupurilor

temporare:
- Familiile, pentru unele animale, reprezintă gruparea de bază
a populaţiei. La păsări, împerecherea şi îngrijirea puilor
constituie prilejuri de comunicare între indivizi (cântecele din
perioada de împerechere sau dansurile rituale executate în
acelaşi scop).
- Stolurile păsărilor nu pot exista fără anumite forme de
comunicare. În timpul migraţiilor, comenzile de plecare ale
păsărilor migratoare, ca şi semnalele emise în timpul nopţii de
stolurile de raţe şi gâşte sălbatice fac parte din „codul
migraţiilor”; ele sunt adevărate forme de comunicare socială.
Şi
pentru păsările nemigratoare adunate în stoluri (vrăbii,
pescăruşi, ciori) există forme specifice de comunicare. O
cioară, pentru a-şi îndemna stolul la zbor, mişcă aripile şi le
întinde înainte, dând astfel o adevărată comandă de zbor.
- Turmele sunt grupări ale mamiferelor erbivore mari (cerbi,
bivoli, antilope). Aceste animale folosesc un limbaj chimic
pentru marcarea teritoriului. Se folosesc ca sub stanţe de
recunoaştere saliva, urina, fecalele. Mirosurile pot fi detectate
de la mare distanţă şi sunt caracteristice fiecărei specii.
- Haitele sunt grupări de mamifere carnivore (lupi, şacali, câini
sălbatici) pentru care limbajul sonor este absolut necesar
comunicării. Intensitatea urletelor este semnalul adunării haitei
sau al atacării prăzii. De asemenea, postura corpului arată care
este individul dominant al haitei.
- Bancurile de peşti sunt grupări de indivizi ce se asociază în
timpul migraţiei pentru reproducere sau iernat. Bancurile pot fi
formate din milioane de indivizi care comunică între ei printr-
un fel de cod telegrafic, prin intermediul unor uşoare
„ciripituri”. De exemplu, la heringi aceste sunete semnifică
adunarea în grup, pericolul, schimbarea direcţiei de înot.
Delfinii comunică între ei prin sunete şi ultrasunete. Sunetele
predominante sunt fluierături mai lungi care menţin coeziunea
grupului şi sunete scurte asociate cu şuierături, care constituie
semnale de alarmă.

Societăţi de animale. Forme de comunicare

La albine, viespi, furnici, termite se poate observa o diviziune
a funcţiilor îndeplinite de diferiţi indivizi, apărând astfel
categorii de indivizi specializaţi. Aceştia formează o colonie
permanentă; ea este o formă de viaţă socială. Diferenţierea
indivizilor în cadrul coloniei duce la legarea lor permanentă de
gruparea respectivă; existenţa lor în afara grupului nu este
posibilă.

Există şi colonii temporare, în care animalele se grupează

pentru reproducere (la pinguini, pelicani, foci, morse, balene).
La albine, de exemplu, există aproximativ 50.000 de indivizi
într-un stup, şi anume: o singură femelă - matca - producătoare
de ouă, trântorii, masculi cu rol în fecundare, şi albinele
lucrătoare. O parte din lucrătoare au rolul de a apăra stupul, o
altă parte de a hrăni larvele din stup, iar altele aerisesc stupul
prin mişcarea aripilor sau construiesc fagurii. Albinele
culegătoare adună polenul şi nectarul din flori. Această
diviziune a muncii s-a realizat prin adaptări privind alcătuirea,
rolul şi comportamentul lor, şi având ca rezultat supravieţuirea
coloniei.

Indivizii unui stup comunică între ei prin emiterea unor

substanţe volatile, mirosurile reprezentând un adevărat limbaj:
lucrătoarele ating cu antenele indivizii care intră în stup şi
recunosc albinele stupului; alte lucrătoare îşi freacă între ele
antenele şi recunosc mirosul florilor. Prin dans, albinele
comunică distanţa la care se află sursa de hrană („dansul în
cerc” indică o sursă apropiată de stup, iar „dansul vioi” indică
o sursă mai îndepărtată şi unghiul rezultat din direcţia stup-
soare şi stup-floare). Între indivizii grupului există diferite
forme de comuni care şi cooperare, necesare asigurării unităţii
şi securităţii grupului.