Finalități

Subiect
Finalităţile educaţiei: ideal, scopuri, obiective
a) Definirea şi analiza operaţională a conceptelor: finalitate, ideal, scop, obiectiv.
b) Taxonomia finalităţilor. Criterii şi sisteme de referinţă: macro-micro (finalităţi de sistem
– finalităţi de proces); grad de generalitate; obiective-cadru, obiective de referinţă;
concrete/ operaţionale); dimensiunea personalităţii (obiective cognitive, afective,
psihomotorii); temporalitate; măsurabilitate ş.a.
c) Operaţionalizarea obiectivelor educaţionale.

Rezolvare
a) Definirea și analiza conceptelor
a. Finalitate
Conceptul de finalitate, la nivelul educaţiei, sugerează ansamblul orientărilor teleologic-
axiologice ale activităţii educaţionale.
Indiferent de atributul pe care l-am pune alături de termenul de educaţie, considerând-o,
pe rând sau simultan, fenomen, proces, activitate sau/şi acţiune, aceasta nu se poate lipsi de o
orientare teleologic-axiologică, care îi conferă însăşi raţiunea existenţei. Prin urmare, activitatea
educaţională se planifică, programează şi se desfăşoară efectiv în virtutea unor finalităţi
prestabilite, potrivit valorilor centrale ale unei anumite societăţi într-un anumit interval istorico-
politic.
În sens pedagogic larg, sesizat de Viviane şi Gilbert de Landsheere, finalitatea este „un
motiv pentru care există ceva”, care asigură „raţiunea de a fi a activităţii de educaţie”.
Reprezintă un model metodologic de explicare şi înţelegere corectă a raportului dintre
planul general, particular şi concret al activităţii de formare-dezvoltare a personalităţii la nivelul
sistemului şi al procesului de învăţământ;
b. Idealul educațional
Idealul educaţional reprezintă finalitatea educaţională cu gradul cel mai înalt de
generalitate, reflectând proiectul de personalitate dezirabil la un moment dat, într-o societate
dată.
Idealul este mai cu seamă un concept teoretic-posibil şi mai puţin unul practic-posibil.
Prin intermediul său societatea îşi proiectează propriile sale aspiraţii, concretizate în
calităţile fundamentale ale membrilor săi, indispensabile pentru menţinerea şi funcţionarea ei ca
sistem macrosocial.
Iar, dacă e să dăm crezare lui Kant, care a înteles ca nimeni altul functionalitatea unei
idealităti (în plan cognitiv, etic şi estetic) , ar trebui să fim de acord cu principiul pedagogic
conform căruia "copiii nu trebuie crescuti după starea de fată a neamului omenesc, ci după o
stare mai bună, posibilă în viitor, adică a idealului omenirii şi a întregii sale meniri " (Kant, 1
992, p . 15).
 Chiar dacă mai rămâne un "rest" ideatic de neatins, nu putem nega functia practică a
imposibilului care "fortează" posibilul să se actualizeze.
Idealul educaţional, finalitatea cu cel mai mare grad de generalitate, prezintă trei
dimensiuni:
- dimensiunea socială: răspunde unor cerinţe sociale, ca urmare a faptului că sistemul de
învăţământ este subsistem al celui social;
- dimensiunea psihologică: răspunde unor nevoi şi cerinţe ale indivizilor unei anumite
societăţi, într-un anumit moment dat;
- dimensiunea pedagogică: permite o transpunere în plan instructiv-educativ, prin
operaţionalizarea sa în scopuri şi obiective ( adap. Nicola, I., 1993, p.69-70).
În plan educaţional, idealul îndeplineşte două funcţii: una filozofică („prin concepţia unei
perfecţiuni rezultată dintr-o instanţă valorică”) şi alta politică („prin deciziile macrostructurale
anticipate”) (Cristea, S., 2004, p.24).
Date fiind cele de mai sus, putem determina idealului educational următoarele caracteristici:
- caracter istoric; idealul este adaptat la specificul fiecărei epoci istorice în parte:
„personalitate civică (Antichitate), personalitate religioasă (Evul Mediu), personalitate
enciclopedică (Renaşterea), personalitate productivă (Epoca Modernă); personalitate complexă,
multilaterală (Epoca Modernă avansată), personalitate creatoare, inovatoare (Epoca
postmodernă)” (Cristea, S., 2004, p.25).
- caracter deschis şi dinamic; idealul nu este un model standard, impus o dată pentru
totdeauna, ci un model dinamic supus redimensionărilor, în funcţie de diverse cerinţe sociale
şi/sau psiho-pedagogice.
- caracter axiologic; la baza formulării sale stau valorile centrale ale timpului istoric în
care se cristalizează.
- caracter teleologic; orientează finalist întreaga activitate educaţională şi sistemul
educaţional, în care aceasta se desfăşoară.
- caracter social; răspunde unei nevoi sociale prezente, dar mai cu seamă de perspectivă.

ART. 4
Educaţia şi formarea profesională a copiilor, a tinerilor şi a adulţilor au ca finalitate
principală formarea competenţelor, înţelese ca ansamblu multifuncţional şi transferabil de
cunoştinţe, deprinderi/abilităţi şi aptitudini, necesare pentru:
a) împlinirea şi dezvoltarea personală, prin realizarea propriilor obiective în viaţă,
conform intereselor şi aspiraţiilor fiecăruia şi dorinţei de a învăţa pe tot parcursul vieţii;
b) integrarea socială şi participarea cetăţenească activă în societate;
c) ocuparea unui loc de muncă şi participarea la funcţionarea şi dezvoltarea unei
economii durabile;
d) formarea unei concepţii de viaţă, bazate pe valorile umaniste şi ştiinţifice, pe cultura
naţională şi universală şi pe stimularea dialogului intercultural;
e) educarea în spiritul demnităţii, toleranţei şi respectării drepturilor şi libertăţilor
fundamentale ale omului;
f) cultivarea sensibilităţii faţă de problematica umană, faţă de valorile moral-civice şi a
respectului pentru natură şi mediul înconjurător natural, social şi cultural. (Legea 1/2011)