INTRODUCERE

„Clonorchis sinensis” este un parazit care trăiește în ficatul oameniilor și se găsește în

conducta biliară comună și în vezica biliară, hrănindu-se din bilă. Acest parazit face parte din
Regnul Animal, Subregnul Bilateria, Încrengătura Platyhelminthes, Subîncrengătura Neodermata,
Clasa Trematoda, Ordinul Opisthorchiata, Familia Opisthorchiidae, Genul Clonorchis.

Este al treilea vierme parazit din lume, endemic pentru Japonia, China, Taiwan și Asia de Sus-Est,
infectând în prezent aproximativ 30,000.000 de persoane. Aproximativ 85% din cazuri se regăsesc
în China.

Infecția cu acest parazit este denumită CLONORCHOZĂ și apare în general ca icter,

indigestie, inflamație biliară, obstrucție a ductului biliar, cholangiocarcinom biliar, carcinom
hepatic, chiar și ciroză hepatică. Este cel mai răspândit trematod uman din Asia și este transmis în
Coreea, China, Vietnam și Rusia, cu aproximativ 200 milioane de persoane aflate în pericol de
contaminare constant.

Fig. 1. Distribuția geografică a speciei Clonorchis sinensis

 Studii recente au demonstrat ca este un agent determinant al cancerului în ficat și al ductului
biliar, iar din acest motiv, Agenția Internațională pentru Cercetare în domeniul Cancerului a
clasificat acest parazit, ca fiind un agent carcinogen biologic din anul 2009.

O parte a ciclului a speciei Clonorchis sinensis are loc în habitat acvatic. Prima gazdă
intermediară este un melc, în special Parafossarulus manchouricus și specii din genul Bullinus.
Parazitul este întâlnit în mai multe regiuni ale Asiei, iar anumite specii de pești de apă dulce se
găsesc în mod normal ca fiind cea de a doua gazdă intermediară. Exista 12 specii de pești care sunt
în principal responsabili pentru transmiterea infecției la om. Unii dintre acești pești includ
Pseudorasbora parva, în regiunii ale Japoniei și Ctenopharyngodon idella în regiunea Conton.

Fig. 2. Pseudorabora parva, Ctnenopharyngodon idella

Din cauză că gazda definitivă poate fi orice fel de vertebrat care se hrănește cu pește, ciclul de
viață nu se mai limitează la un mediu acvatic, zona geografică de răspândire are potențialul de a
crește substanțial. Posibile gazde includ oamenii, reptile, păsări, porci, câini și pisici.

Fig.3 . Gazde intermediare și cilcu de viață

 Morfologia parazitulul

Ouăle au formă ovoidală cu lungimea de 25-30 µm , învelite la exterior de o coajă groasă

de culoare galben-brun. Fiecare ou prezintă un opercul convex care acoperă capătul anterior cu o
margine vizibilă care iese din părțile laterale ale acestuia. Pe partea posterioară, fiecare ou are o
mică proeminență sau nod. Acestea sunt embrionate în momentul eliminării.

Fig. 4. Clonorchis sinensis egg

Dezvoltarea larvei acestui parazit cuprinde următoarele etape de dezvoltare:

1. Miracidium- în această etapă larva este ciliată și ușor ovală. Are 2 vase simple și papile
laterale care ies inafară și servesc ca organe senzoriale.
2. Sporochiști – seamănă cu un sac gol și simplu. De cele mai multe ori redia în curs de
dezvoltare este vizibilă în sac.
3. Redia- păstrează o structură de vierme foarte simplu. În unele privințe ea încă seamănă cu
un sac, are faringe dar nu și esofag sau intestin. Dezvoltarea cercariilor este vizibilă în
restul corpului.
4. Cercaria- în această etapă Clonorchis sinensis seamănă cu un adult mic care prezintă o
coadă, pe care o pierde în urma penetrării celei de a doua gazdă intermediară. Coada are
aripioare dorsale și ventrale pentru a ajuta la locomoție. Spre deosebire de adult, larva are
2 ochiuri, glande de penetrare și un stilet la capătul anterior.
 5. Metacercaria- în acestă formă parazitul a pierdut organele larvare cum sunt ochiurile,
stiletul și coada.

Fig.5. Etapele dezvoltării parazitului Clonorchis sinensis

Viermele adult este transparent, plat și alungit. Are formă lanceolată, ovală cu o lungime
de 1-2,5 cm și o lățime de 2-5 mm. Prezintă la exterior o cuticulă și 2 ventuze, o ventuză bucală
situată anterior terminal și o ventuză mai mică ventrală situată mai jos în jumătatea anterioară.
Aparatul digestiv pornește de la ventuza bucală și se continuă cu faringe,esofag care se bifurcă în
2 cecuri intestinale neraminificate. Aparatul reproducător este de tip hermafrodit și este alcătuit
din 2 testicole ramificate care ocupă jumătatea posterioară a viermelui, un ovar trilobat situat
median, 2 glande vitelogene care ocupă porțiunea mediană a câmpurilor laterale și un por genital
localizat în apropierea ventuzei ventrale.
 Fig.6. Clonorchis sinensis -adult

Ciclul de viață

Un melc este întotdeauna prima gazdă intermediară, un pește de apă dulce este în mod
normal cea de a doua gazdă și există o gamă largă de gazde definitive. Acestă speciei este de tip
hermafrodit, prin urmare va produce ouă. Fiecare adult produce zilnic 4000 de ouă timp de cel
puțin 6 luni, care sunt produse prin fertilizare încrucișată. Ouăle sunt eliminate prin fecalele gazdei
definitive. Un ou nu se va deschide până când nu este ingerat de o primă gazdă intermediară
adecvată.

După ingerarea acestuia în canalul alimentar din ou va ieși un miriacid, care va rămâne în
acestă etapă numai timp de 4 ore, după care devine un sporochist. Sporochistul este situat în
peretele primului intestin al gazdei intermediare, se găsesc și în alte organe. În următoarele 20 de
zile, celulele germinale din sporochist suferă o reproducere asexuată pentru a produce o nouă
„generație”. Fiecare organism nou este o redie , iar acestea apar numai la maturitate. Redia conține
celule germinale care se reproduc tot asexuat, din care rezultă cercaria.
 Cercaria părăsește melcul gazdă după infectarea acestuia cu ouă. Apare după un anumit tip
de stimul, de exemplu: lumină, temperatură, umiditate, pH. Stimulul specific încă nu este cunoscut.
La contactul cu cea de a doua gazdă, parazitul se atașează cu ventuză sa bucală și pătrunde în
gazdă. În timpul acestui proces de penetrare își pierde coada. Metacercaria rămâne încadrată în
diferite țesuturi până când gazda a doua este ingerată de o vertebrată, iar excesiunea are loc în
duoden.

Un adult minor ajunge în canalele biliare în timp de 4-7 ore de la ingestia gazdei
intermediare. Din duoden penetrează peretele intestinal și este transportat către sistemul biliar.
După o lună se maturizează suficient pentru a produce ouă.

Fig.7. Ciclu de viață- clonorchis sinensis

 Tablou clinic și simptomatologie

Acestea depind de intensitatea și durata infecției, gradul leziunilor hepatice, și dacă în

istoricul pacientului există o suferință hepatică anterioară. Este dominat per asamblu de
hepatosplenomegalie, diaree cornică și fenomene generale infecțioase.

Bolnavul poate fi asimptomatic sau poate prezenta inapetență, dureri abdominale, febră,
dar se poate ajunge și la leucocitoză și eozinofilie. La simptomatologia inițială se mai poate adăuga
scădere în greutate, anemie și edeme.

Clinic se poate constata hepatomegalie, splenomegalie sau icter. Formele mai grave pot
evolua cu febră însoțită de frisoane, tulburări cardiovasculare, manifestări psihonevrotice și
vertijii.

Fig.8. Secțiune a Clonorchis sinensis în ductul biliar

Diagnostic

Diagnosticul parazitologic se bazează pe coprocultură, metodă de depistare a ouălor caracteristice

în fecale sau drenaj biliar. Trebuie acordată mare atenție din cauza dimensiunilor mici a ouălor
acestei specii, pentru a nu fii confundate cu ouăle altor Opisthorchiide care pot fi prezente în
aceeași zonă. Metodele de determinare recomandate sun cele care se bazează pe concentrație,
metoda cu formaldehidă sau centrifugarea sunt tehnici mai fiabile pentru detectarea ouălor în
materiile fecale. Metoda frotiului direct de recuperare a ouălor din fecale poate fi aplicat doar în
cazul infecțiilor grave, în cazul infecțiilor mai ușoare ouăle nu pot fi văzute prin acestă metodă.

Pentru evaluarea gradului de infecție se pot utiliza metode cantitative. Pacienții au fost
împărțiți în 4 grupuri în funcție de rezultatele obținute cu ajutorul diluării lui Stoll- metodă de
numărare a ouălor:

1. Infecții ușoare 1-999 ouă/ gr fecale

2. Infecții medii 1000-9,999 ouă/gr fecale
3. Infecții grave 10,000-29,999 ouă/ gr fecale
4. Infecții foarte grave peste 30,000 ouă/ gr fecale

O altă tehnică cantitativă este metoda de examinare în strat gros Kato-Katz , acestă metodă
este simplă și ieftină cu rezultate reproductibile. Se recomandă utilizarea acestei tehnici
împreună cu metoda formol-eter.

Fig.9. Metoda formol-eter

La pacienții cu obstrucție biliară, ouăle nu sunt transmise în fecale, dar pot fi găsite în ductul biliar.
Dacă pacientul suferă o interbenție chirugicală viermii adulți și ouăle acestora se găsesc în sistemul
biliar sau ductul pancreatic.

Pentru CLONORCHOZĂ sunt utilizate și teste imunologice cum ar fi testul de anticorpi

fluorescenți, testul enzimatic imunosorbant, testul de hematiglunare indirectă și contra-
imunoelectroforeză. Metoda ELISA s-a dovedit utilă ca test de screening. Testele serologice
aplicate sunt în general nespecifice și de valoare mică.

Fig.10. Metoda ELISA

Infecțiile avansate necesită diferențiere de malignitate, ciroza hepatică sau alte cauze de
extindere hepatică. De ajutor este și hematologia, leucocitoza variază în funcție de intensitatea
infecției, iar eozinofilia poate fi prezentă.

La cholagiogramele trahepatice ale canalelor intrahepatice mari și mijlocii, viemii apar ca

defecte de umplere curbate în interiorul conductelor biliare dilatate sau ca movile atașate la pereții
conductei.

Ultrasonografia este de mare folos pentru diagnosticul de clonorchioză, permițând

determinarea parazițiilor din conductele biliare.

Aspecte de patogenitate

- Acțiune mecanică asupra căilor biliare, adică obstrucție

- La nivelul vezicii biliare se produc următoarele modificări: inflamație, hiperplazia
mucoasei și fibroză într-un stadiu mai avansat
- Heminții eliberează numeroase toxine responsabile în patologia bolii
- Atrofia celulelor hepatice din vecinătate cu distrugerea în timp a parenchimului hepatic
- Suprainfecție bacteriană.
 Evoluție și complicații

Evoluția poate fi trenantă sau cronică. Infecția poate persista până la 25-30 de ani în organismul
uman, cu perioade de remisie și exacerbare. Evoluția prelungită poate duce la fibroză, colangită
pancreatică și ciroză.

Poate să apară și complicații cum ar fii: suprainfecția cu germeni Gram negativi, producerea de
calculi biliari, colangiocarcinom, adenocarcinom hepatocelular.

Tratament

- Praziquentel 25mg/ kg corp de 3 ori pe zi timp de 1-2 zile, iar alternativ Albendozal 10 mg/
kg corp timp de 7 zile.
- Intervenție chirurgicală doar în caz de necesitate

Măsuri profilactice

- Tratarea animalelor parazitate

- Inactivarea dejectelor umane
- Tratarea apelor cu sulfat de amoniu sau de cupru împotriva moluștelor
- Evitarea consumului de pește sau crustacee insuficient preparate termic sau crude
- Educația sanitară a populației.

Parazitismul produs de Clonorchis sinensis are efecte dăunătoare asupra oameniilor, în special
în Asia unde consumul de pește crud este o practică culturală. O gazdă umană cu infecție medie
poate avea 2-3 duzini de viermii, iar persoanele cu infecții grave sau puternic infectați pot avea
și în jur de 20,000 de viermi. Aceștia se găsesc în principal în sistemul biliar al ficatului, dar
ocazional și în pancreas. Viermele nu atacă ficatul sau pancreasul, acestea sunt afectate datorită
migrației sale prin sistemul biliar. Eroziunea căptușelii epiteliale a conductelor biliare duce la
apariția blocajului în canale datorită îngroșării țesutului cicatrizian. Acestă eroziune plus
efectele perforașiei în parenchimul ficatului conduc la posibile pertubări ale funcțiilor hepatice
normale.

Experimentele au arătat că clonorchioză la iepuri duce la creșterea nivelului de potasiu și

colesterol în sânge, în timp ce nivelurile de calciu sunt reduse. Metabolismul și activitatea de
hidroliză a lipidelor sunt afectate precum și sinteza glicogenului.

Ouăle și viermii care migrează dintr-o dată înafara sistemului biliar pot deveni nuclee ale
calculilor biliari.

În zonele unde infecția cu Clonorchis sinensis este foarte răspândită, oamenii obișnuiesc să
utilizeze fecale umane, care pot conține un număr foarte ridicat de ouă a acestei specii parazite,
pentru a fertiliza iazurile de pește, și animalele care se deplasează în apă sunt de asemenea o
problemă. Acestă acțiune simplă perpetuează ciclul de viață, deoarece odată ce ouăle sunt
introduse în apă, ele sunt libere sa fie ingerate de prima gazdă intermediară care va începe din
nou ciclul.

Dificultatea de a evita contactul cu orice stadiu al speciei este faptul ca metacercaria poate
rămâne viabilă chiar și după ce peștele a fost sărat, uscat, afumat sau murat.
 Bibliografie

Eckroad, E. and H. Lee. 2001. "Clonorchis sinensis" (On-line), Animal Diversity Web. Accessed
October 07, 2006 at
<http://animaldiversity.ummz.umich.edu/site/accounts/information/Clonorchis_sinensis.html>

Brusca, R., G. Brusca. 1990. Invertebrates. Sunderland, Massachusetts: Sunauer Associates, Inc..

Buchsbaum, M., R. Buchsbaum, V. Pearse, J. Pearse. 1987. Living Invertebrates. Boston,

Massachusetts: Blackwell Scientific Publications.

Chappell, L. 1979. Physiology of Parasites. New York: John Wiley and Sons.

Clay, T., M. Rothschild. 1952. Fleas, Flukes and Cuckoos. New York: The MacMillan Company.

Swellengrebel, N., M. Sterman. 1961. Animal Parasites in Man. Princeton: D. Van Nostrand
Company, Inc..

von Brand, T. 1952. Endoparasitic Animals. New York: Academic Press Inc., Publishers.

Roberts, Larry S., Gerald D. Schmidt, and John Janovy. Gerald D. Schmidt & Larry S. Roberts'
Foundations of Parasitology. Boston: McGraw-Hill Higher Education, 2009.

www.dpd.cdc.gov/dpdx/HTML/Frames/A-F/Clonorchiasis

www.cdc.gov/nvidod/eid/vol3no3/hotez.htm

http://www.dpd.cdc.gov/dpdx/HTML/Clonorchiasis.htm

http://clonorchiasis.blogspot.com/

http://tmcr.usuhs.mil/tmcr/chapter21/epidemiology.htm

http://www.kstate.edu/parasitology/625tutorials/Clonor01.html