PATOLOGIA PENSIONĂRII

Pensionarea este un moment important în viaţa individului, considerat un punct terminus

aldinamusului social sau, dimpotrivă, poate marca trecerea într-o nouă etapă a vieţii, rezervată
relaxării şituturor activităţilor pentru care anterior nu au existat timp şi fonduri.
În anumite situaţii, pensionarea apare dintr-o necesitate, fiind datorată bolii; ea survine brusc,
fără nici o pregătire, atrăgând după sine multiple probleme de neadaptare la noul statut al individului. Atât
gerontologii, cât şi psihologii privesc pensionarea ca pe o criză psihologică, adaptarea lanoua
situaţie socială depinzând de statutul socio-economic, tipul de personalitate, probleme de
sănătate, capacitatea de adaptare la nou, sprijinul familiei.
Retragerea din activitate poate agrava afecţiunile preexistente, genera altele şi, în final,
poateduce la declinul psihic al individului, motiv pentru care a şi fost denumită „boală a
pensionării”. În urma încetării activităţii profesionale, individul îşi pierde statutul socio-profesional,
sentimentul de utilitate socială, rolul în familie; fenomenul este perceput de individ ca o adevărată
dramă socială, deoarece pensionarea este asociată cu boala, cu scăderea veniturilor, singurătatea,
stigmatizarea, izolarea socială şi deteriorarea fizică şi psihică.
Cei care înainte de pensionare au avut preocupări extraprofesionale sau cei care, prin
pregătirea profesională,îşi pot continua activitatea şi după pensionare, au un echilibru mai bun şi
o mai bună adaptare la statutul de pensionar. La fel se întâmplă şi în cazul celor ce beneficiază de
sprijinul familiei.
La bărbaţi, stresul pensionării este mai mare decât la femei, pe de-o parte datorită
preocupărilorcasnice ale acestora, pe de altă parte, datorită unei mai bune capacităţi de
dezvoltare a relaţiilor interumane. După pensionare, femeii îi revine rolul de bunică sau se ocupă
de amenajarea casei şi, adesea, de îngrijirea rudelor bolnave.
În multe ţări, retragerea din activitatea profesională este urmată de implicarea activă în diverse
organizaţii şi asociaţii umanitare sau religioase, unde fiecare are un rol bine definit. Astfel,
pensionarea nu este văzută ca un sfârşit de drum, ci ca un nou început. Implicarea în acţiuni
caritabile, ocuparea uneifuncţii în cadrul organizaţiei, oferă posibilitatea de recăpătare a
statutului şi rolului social, iar impactul psihologic al pensionării este mult diminuat.
În ţara noastră, oferta pieţei de muncă este extrem de săracă în ceea ce-i priveşte pe vârstnici şi
nu este încurajată angajarea lor după pensionare.
Deşi toate studiile arată că pensionarea este resimţită ca„începutul sfârşitului”, atunci când i
segăseşte un sens şi viitorului pensionar i se face o pregătire psihologică adecvată, momentul
poate fidepăşit cu bine.
Pe plan mondial, pregătirea anterioară pensionării este insuficientă, iar impactul psihic şisocial
este cel prezentat anterior. Pregătirea psihologică este esenţială. Este indispensabilă combaterea
sentimentului de inutilitate. Se va încuraja exerciţiul fizic şi intelectual, se va organiza timpul
liber, se va încuraja integrarea în activităţi comunitare, culturale, sportive, gospodăreşti.

Mutu Lavinia Daniela

IIIB-AMG