Sunteți pe pagina 1din 18

TRAUMĂ

Traumatismul = consecința expunerii acute la agenți traumatici (energie mecanică,


termică, electrică, agenți chimici sau radiații ionizante) în cantități ce depășesc pragul
toleranței corpului uman.

Politraumatismul = sindrom rezultat din acțiunea (uneori concomitentă) a unei


multitudini de agenți vulneranți (mecanici, fizici, chimici) asupra mai multor zone anatomice
ale organismului, cu afectarea mai multor regiuni anatomice sau sisteme de organe, în care
cel puțin o leziune sau combinația mai multor leziuni este amenințătoare de viață, severitatea
lezională fiind ≥ 16 pe scara ISS (Injury Severity Score) și care asociază răspuns inflamator
sistemic pentru o perioadă de minimum 24 ore și disfuncții sau insuficiențe organice, chiar în
lipsa afectării directe a acestora.

Politraumatismul (Spitalul Clinic de Urgență) = traumatism cu afectarea a minimum


două regiuni anatomice, dintre care cel puțin o leziune este amenințătoare de viață.

Politraumatismele se clasifică topografic, după regiunile anatomice afectate (cap, față,


torace, abdomen, membre, părți moi), în: bi-, tri- și cvadriregionale.

ATENȚIE! Prezența unor leziuni traumatice la nivelul mai multor regiuni anatomice amplifică
gravitatea fiecăreia în parte și înrăutățește prognosticul mai mult decât o simplă sumare
lezională.

EPIDEMIOLOGIE

Leziunile traumatice constituie a patra cauză de deces pentru toate grupele de vârstă
în USA.
Reprezintă principala cauză de deces la copii, adolescenți și adulți tineri, respectiv
populația cu vârsta cuprinsă între 1-34 ani.
În 2009, aproximativ 150.000 de persoane au murit în USA ca urmare a unui
traumatism.
Aceasta corespunde unei mortalități globale de 54,4 decese traumatice la 100.000 de
locuitori, tradusă în peste 400 de morți traumatice pe zi, aproape 50 dintre decedați fiind
copii.
La persoanele tinere cu vârsta cuprinsă între 15-24 de ani aproximativ 8 din 10 decese
sunt determinate de traumă, iar în rândul celor cu vârsta cuprinsă între 1-34 de ani mai multe
decese sunt datorate traumatismelor decât tuturor celorlalte cauze de deces însumate
pentru această grupă de vârstă.
DEFINIȚIE TRAUMATISM

schimb brutal de energie între victimă și mediul înconjurător



modificări locale: contuzii, plăgi

modificări generale: SIRS, Sepsis, MSOF, Șoc,
deces (pricipala cauză de deces în populația activă)

Agent traumatic  Mediu


* mecanic ⇘ ⇙ * favorabil
* termic Victimă * ostil
* chimic * poluat
* electric * vârstă * contaminat
* iatrogenic * stare biologică * factor agravant
* robustețe
* număr
* agresivitate

ORGANIZAREA UNUI SISTEM DE TRAUME

Prevenire
Pregătire a
cadrelor
Cercetare,
evaluare

Acces la sistemul medical de


urgență/comunicații
Expedierea unei echipe medicale de urgență
Triaj
Control medical
Evacuare, transport adecvat

SPITAL
(CENTRU DE TRAUME)
ETIOPATOGENIE

Decesele reprezintă doar un aspect minor al poverii bolii traumatice.


Anual, în USA, peste 1,5 milioane de persoane sunt spitalizate ca urmare a unei leziuni
traumatice acute, supraviețuiesc și ulterior sunt externate.
Alte 28 de milioane sunt tratate și externate în aceeași zi la nivelul departamentelor
de urgență sau centrelor de îngrijire de urgență.
Leziunile traumatice reprezintă aproximativ 6% din toate externările și 30% din toate
prezentările la camera de gardă, anual.
Multe dintre aceste leziuni neletale vor avea consecințe pe termen lung, cu potențial
de redu-cere a calității vieții și de creștere a costurilor sistemului de îngrijire a sănătății,
angajatorilor și societății.
Costurile totale estimate, asociate atât traumatismelor letale cât și celor neletale se
ridică la peste 406 miliarde de dolari anual.

ETIOLOGIE

Clasificarea etiologică a politraumatismelor:


• Accidente de trafic (rutier, feroviar, aerian, maritim);
• Accidente de muncă (în industrie, agricultură, construcții, comerț, altele);
• Auto- și hetero-agresiuni;
• Precipitări (accidentale sau ca urmare a unor auto- sau heteroagresiuni);
• Accidente casnice (căderi accidentale, loviri cu sau de un corp dur);
• Accidente recreaționale sau de sport;
• Traume de război;
• Catastrofe naturale (cutremur, inundații, erupții vulcanice, avalanșe, tsunami,
alunecări de teren).

PATOGENIE

Există numeroși agenți vulneranți care pot fi responsabili de producerea


traumatismelor:
- agenți fizici:
 mecanici;
 termici;
 electrici;
 radiații ionizante;
- agenți chimici.
Acești agenți acționează cel mai adesea singuri, dar pot acționa uneori și împreună,
ceea ce duce la amplificarea traumei (ex.: un electrocutat pe un stâlp de înaltă tensiune care
suferă ulterior și o cădere de la înălțime).

Agenții fizici sunt elementul patogenic cel mai des implicat în producerea traumelor.
Ei pot acționa: prin impact direct (compresie, strivire, tăiere etc.), prin undă de șoc (în
accidente rutiere, explozii etc.) sau prin mecanism de accelerație/decelerație. Rezultatul
acestora este reprezentat de contuzii sau plăgi.

TRAUMATISMELE PĂRȚILOR MOI

integritatea tegumentului

Contuzii Plăgi

ANATOMIE PATOLOGICĂ

Contuziile (traumele închise)

Contuziile sunt reprezentate de totalitatea modificărilor funcționale și structurale


produse în țesuturi de un agent vulnerant, fără compromiterea integrității tegumentului sau
mucoasei.
Sunt caracteristice accidentelor de circulație, dar apar și în alte etiologii precum
agresiuni cu corpuri contondente, precipitări.
Presupun două mecanisme lezionale principale:
I. compresie sau strivire, ce produc grave alterări la nivelul țesuturilor prin
ruperea țesuturilor, compresie și disfuncție privind aportul sangvin tisular.
II. mișcarea diferențiată a unor structuri anatomice parțial fixate, cauzată de
decelerare (ex.: ruptura aortei descendente).
Ambele mecanisme duc la apariția la nivelul țesuturilor a unor deformări fizice de
întindere, forfecare sau strivire. În momentul în care acestea depășesc elasticitatea sau
vâscozitatea țesuturilor (punct de rupere sau limită elastică), se produce ruptura acestora.
Etiopatogenie
Agent vulnerant extern/ Corpul victimei:
1. lovire directă simplă
2. lovire directă sprijinită ( strivire )
3. accelerare / decelerare
4. Alte surse de energie (ex. : suflu explozie)

Factori de diferențiere
 Intensitate
 Direcție
 Condiția victimei
 Mediul ambiant
 Septicitatea

CONTUZILE – FORME CLINICE


Contuzii superficiale:
1) Echimoza
2) Hematomul supra-aponevrotic (Morel-Lavalle)
3) Seromul
Contuzii profunde:
1. Hematomul profund sub-aponevrotic
expansiune - septicitate
compresie – tromboflebită,ischemie
Atitudine:
 Expectativă
 Expectativă + echo, CT, arteriografie
 Chirurgie simplă
 Chirurgie complexă + antibioterapie

2. Sindromul de strivire

o Perioda de strivire – 12 ore:


- contuzii multiple
- anaerobioză
- catabolism
- mioliză
o Perioada postlezională:
- revascularizare
- edem  rezorbție de mioglobină
- IRA
- IRA ireversibilă

TRATAMENT:
Boală sistemică – strategie terapeutică:
- reechilibrare
- antibioticoterapie
- chirurgie
- amputație de necesitate
- hemodializă

Plăgile (traumele deschise)

Plaga reprezintă o lipsă de continuitate a pielii, mucoaselor și a țesuturilor


subiacente, produsă prin agenți traumatici (fizici sau chimici).
Sunt cel mai adesea produse de arme albe, alte obiecte tăioase sau arme de foc.

Clasificarea plăgilor:
a) În funcție de natura agentului traumatic:
i. Mecanic:
- tăiere (chirurgicale și accidentale)
- înțepare
- mușcătură
- împușcare
- contuze.

ii. Termic:
- arsuri
- degerături.

iii. Chimic: arsuri

iv. Electric:
- electrocutare
- trăsnet.

b) În funcție de regiunea anatomică interesată (scalp, față, membre, abdomen etc.).


c) În funcție de profunzime și complexitate:
 Superficiale, limitate la tegument și țesuturile subiacente (NU depășesc fasciile de
înveliș).
 Profunde:
- nepenetrante (NU pătrund în cavități seroase):
o oarbe
o în seton (deasupra fasciei superficiale)
o transfixiante: simple și complexe
- penetrante
o fără leziuni viscerale
o cu leziuni viscerale.

d) În funcție de timpul scurs de la traumă:


- plăgi recente: până la 6 ore de la accident (fără semne de infecție)
- plăgi vechi: peste 6 ore de la accident.

e) În funcție de circumstanțele producerii accidentului (de circulație, în timpul muncii,


domestice etc.).
f) În funcție de atitudinea terapeutică impusă, plăgile pot fi:
 de foarte mare urgență: pun viața imediat în pericol (ex.: fractura laringiană cu
obturarea completă a căilor respiratorii superioare)
 urgente: implică intervenții după cel mult câteva minute (pneumotoraxul
sufocant)
 critice: impun intervenția în cursul primei ore după accident (majoritatea
situațiilor de hemoperitoneu)
 ascunse: plăgi care nu sunt imediat vizibile (ex.: plăgile de uretră).

g) În funcție de gradul contaminării și prognoza ratei de infecție:


 curate: inciziile chirurgicale pe tegumente dezinfectate și fără a se pătrunde în
tractul digestiv (hernii etc.); rata de infecție este sub 2%;
 cu contaminare minimă: din tractul digestiv, respirator sau genitourinar; rata
de infecție este sub 3%;
 contaminate: contaminare majoră a plăgii; din această categorie fac parte
toate plăgile traumatice; dacă abordarea terapeutică este corectă, riscul de
infecție este < 5%;
 infectate: presupun o infecție preexistentă (ex. peritonită apendiculară); rata
de infecție este > 50%.
Plăgile – clasificare
A. În funcție de profunzime (cavități seroase):
1. Plăgi nepenetrante:
- simple, fără leziuni viscerale
- complexe, cu leziuni viscerale
2. Plăgi penetrante:
- simple, fără leziuni viscerale
- complexe, cu leziuni viscerale
B. În funcție de timpul scurs de la traumă (6 h)*:
- plăgi recente
- plăgi vechi.
* Septicitatea este elementul esențial de prognostic al unei plăgi.

C. În funcție de mecanismul de producere:


1. Plăgi înțepate
 chirurgicale : septicitate variabilă tratament local
severitate variabilă
 nechirurgicale : plante, țânțari,
albine, scorpioni, viespi, tratament general
păianjeni, serpi,
animale marine
2. Plăgi tăiate leziune tisulară
3. Plăgi contuze septicitate locală
4. Plăgi mușcate septicitate indusă

Proiectile primare Proiectile secundare


alice , gloanțe fragmente osoase

Orificiu de intrare traiect orifiu de ieșire

Cavitație
”ciupercizare“

(*) leziuni asociate


- cădere, proiectare
- proiectile ”secundare“
FIZIOPATOLOGIE

Modele lezionale:
Aparent, fiecare pacient politraumatizat ce este adus la camera de gardă are propriul
său bilanț lezional, dar în realitate, mulți pacienți au un model comun.
Acesta, ca și particularitățile ce apar mereu reflectă diferențele de vârstă, anatomie,
influența unor boli sau abuzuri (alcoolism, tabagism, droguri) și variații individuale ca răspuns
la transferul de energie din traume.
Înțelegerea modelului lezional va ajuta medicul să stabilească un diagnostic mai rapid
al bilanțului traumatic și să ajunga mai repede la tratament.

Principalele situații generatoare de traumă sunt reprezentate de:


- accidente rutiere
- căderi
- plăgi prin împușcare
- modele lezionale diverse

ACCIDENTELE RUTIERE:

Reprezintă principalul factor etiologic al politraumatismelor. Afectează toate


categoriile de vârstă, populația între 20-40 ani în special în postura de șoferi sau ocupanți ai
autovehiculelor, iar bătrânii și copiii mai ales în postura de pietoni.

Factorii precipitanți ai evenimentului țin atât de starea individului implicat, cât și de


condițiile de trafic.
Sunt implicate: consumul de alcool, viteza mare de deplasare, insuficienta experiență
la volan, hiporeactivitatea datorată oboselii sau unor stări psihice neadecvate, traversarea
prin locuri nepermise, nesupravegherea copiilor, starea defectuoasă de funcționare a
vehiculului, tipul traseului parcurs, condițiile meteorologice nefavorabile.
Alți factori care influențează urmările accidentului includ: poziția victimei în
autovehicul sau respectiv starea pietonală, tipul impactului asociat accidentului (frontal,
lateral, rostogolire etc.), folosirea sau nu a mijloacelor de siguranță (centură, air-bag, cască).

Cel mai frecvent întâlnite modele lezionale asociate accidentelor rutiere:


 victima - ocupant al unui autoturism
 victima - pieton.
Victima - ocupant al unui autoturism:

Situațiile se diferențiază în funcție de poziția victimei în mașină și de folosirea sau nu a


mijloacelor de protecție:
o Impact frontal, șofer fără mijloace de siguranță - se poate lovi de volan, parbriz,
oglinda retrovizoare, bordul mașinii, pedale, cu consecințe posibile: leziuni
craniene, fracturi ale oaselor faciale, plăgi ale scalpului și feței, fracturi la nivelul
brațului, antebrațului, articulației pumnului, fracturi ale sternului și coastelor cu
contuzii sau dilacerări pulmonare subiacente, contuzie sau ruptură cardiacă,
ruptură splenică, hepatică, de intestin subțire, fracturi de pelvis, șold, femur, oase
gambă, fracturi de gleznă sau picior; ruptura aortei descendente distal de
emergența subclaviei, prin decelerare la viteze foarte mari; fractura coloanei
cervicale prin lovirea din spate de către un pasager fără centură.
o Impact lateral stânga, șofer fără mijloace de protecție - prin lovirea ușii și ferestrei
laterale pot rezulta: plăgi ale scalpului și feței, contuzie sau fractură de coloană
cervicală, fracturi costale, contuzii sau dilacerări pulmonare, ruptură de splină,
rinichi stâng, lob stâng hepatic, fractură pelvină.
o Impact frontal, pasager față fără mijloace de siguranță – bilanțul lezional este
diferit de al șoferului, întrucât lipsesc volanul și pedalele, primele zone de contact
constituindu-le parbrizul sau stâlpul antero-lateral. Lipsa volanului asociază o
probabilitate mai mare de leziuni craniene și faciale, dar mai puține leziuni
toracice; incidența va fi de asemenea mai mică pentru fracturile de femur,
genunchi sau tibie (care sunt predominant consecința lovirii de stâlpul volanului)
și nu se produc niciodată fracturi de gleznă sau picior. Proporția apariției fracturilor
pelvine este aceeași ca și în cazul șoferului, iar a fracturilor de claviculă și humerus
este mai mare, datorită impactului mai puternic cu bordul și parbrizul. Prezența
unui ocupant fără centură de siguranță în spate dublează riscul lezional al
pasagerului din față!
o Impact lateral dreapta, pasager față fără mijloace de protecție - leziuni la nivelul
scalpului, feței, gâtului și toracelui similare cu cele descrise pentru șofer; creșterea
riscului afectării lobului hepatic drept și a rinichiului drept.

Folosirea mijloacelor de protecție asociază reducerea mortalității și morbidității în


accidentele rutiere, dar la viteze mari există același risc al fracturilor cervicale și al lezării
viscerelor intraabdominale și intratoracice consecutiv mecanismelor de decelerare și
forfecare.
Centura de siguranță poate determina leziuni prin două mecanisme:
1) Plasare incorectă, în afara reperelor osoase, umăr/claviculă/coaste/spine
iliace. Astfel, sprijinul sub umăr asociază riscul de leziuni pulmonare, cardiace,
iar sprijinul pe abdomen duce la apariția de leziuni ale viscerelor abdominale.
2) Mecanism paradoxal, ce constă în reducerea riscului de deces prin ejectare
sau contact cu mașina, dar în creșterea ratei leziunilor induse de decelerare
sau de contactul direct cu centura, fiind cunoscută incidența mai mare a
fracturilor costale drepte pentru șofer și a celor stângi pentru pasagerul din
față.
Impactul puternic cu punga cu aer (air-bag) poate duce uneori la fractura coloanei
cervicale.

Victima - pieton:

Mecanismele și modelele lezionale frecvent întâlnite sunt:

Mecanisme simple:
 Impact direct soldat cu apariția de escoriații, echimoze, hematoame, plăgi contuze la
locul de contact (leziuni de gambă produse de bara din față, leziuni de coapsă și bazin
produse de capotă);
 Proiectare cu producere de leziuni severe (frecvent traume craniene), situate de
partea opusă celor de lovire;
 Leziuni de călcare, răspândite pe toată suprafața corpului, cu producerea rupturilor de
organe parenchimatoase;
 Comprimare între autovehicul și un alt obiect dur, cu producere de leziuni grave,
similare celor prin călcare.

Mecanisme asociate:
 Lovire/Cădere: vor apărea două focare lezionale, unul la zona de impact între vehicul
și pieton, iar celălalt la zona de contact între victimă și suprafața de susținere.
 Lovire/Proiectare, însoțite de leziuni mai grave ale organelor interne și asociate
constant cu traumatisme cranio-cerebrale.
 Lovire/Basculare/Proiectare: se caracterizează prin prezența a 3 focare lezionale.
 Lovire/Cădere/Călcare, mecanism frecvent ce produce leziuni multiple și polimorfe.

Cel mai frecvent, la pietonii victime ale accidentelor rutiere, lovitura inițială se produce
din lateral, astfel încât tabloul lezional va fi compus din următoarea triadă: fractură de tibie/
peroneu (+/- dislocare a genunchiului), leziuni ale trunchiului (fracturi costale, ruptură
splenică etc.), traumatism cranio-cerebral.
CĂDERILE

De la același nivel:
 se pot produce în timpul mersului sau alergării;
 pot fi urmate de următoarele leziuni: fracturi de pumn, cot, fracturi sau luxații
ale umărului, leziuni de gleznă sau genunchi, leziuni toracice, traumatism
craniocerebral.

De la înălțime (precipitările): leziunile sunt cu atât mai importante cu cât căderea se


produce de la înălțime mai mare, gravitatea acestora depinzând în principal de următorii
factori: viteza în momentul impactului, regiunea anatomică de impact, suprafața pe care se
cade și alți factori precum vârsta (copiii pot cădea de la înălțimi mari, cu leziuni minime).

- Căderea în picioare asociază riscul unor leziuni grave la nivel vertebral și cranian,
datorită transmiterii impactului prin membrele inferioare. Consecințele potențiale sunt:
fracturi de gleznă, genunchi, fracturi sau luxații de șold, fractură de coloană vertebrală cu sau
fără interesare mielică, hematoame retroperitoneale, fracturi de bază de craniu.
- Căderea pe spate prezintă un potențial mare de leziuni scheletice și mai rar de
producere de tromboze - posibil bilaterale - de arteră renală.
- Căderea pe burtă este mai frecvent urmată de leziuni de decelerare toracică (ruptură
de aortă etc.) și leziuni abdominale.
- Căderea cu impact cranian asociază leziuni severe cranio-cerebrale și de coloană
cervicală.

PLĂGILE PRIN ÎMPUȘCARE

Caracteristicile acestora sunt conferite atât de caracterele balistice ale glonțului cât și
de natura țesutului afectat.
Orificiul de ieșire al plăgilor transfixiante este de 2-3 ori mai mare decat cel de intrare
și aproape niciodată nu se suprapune ca nivel celui de intrare, glonțul fiind deviat frecvent de
planurile osoase.
Cavitația definitivă reprezintă traiectoria glonțului prin organism, rezultând prin
zdrobirea țesuturilor de la orificiul de intrare până la locul de oprire sau până la orificiul de
ieșire. Calibrul și viteza glonțului, distanța de la care se trage, poziția glonțului la impact,
densitatea țesuturilor străbătute, toate influențează caracteristicile cavității. Cavitatea și
distrucția vor fi cu atât mai mari cu cât unghiul dintre direcția de tragere și axul lung al glonțului
este mai apropiat de 90°.
,,Ciupercizarea" desemnează expandarea în formă de ciupercă a
țesuturilor moi adiacente orificiului de intrare, cu distrucție și potențial letal
crescute, în cazul utilizării de proiectile cu vârf moale sau găurit (,,dum-dum").
Impactul glonțului cu țesuturile dure (osoase) poate duce la apariția a două fenomene
care cresc gradul distrucției tisulare: fragmentarea glonțului și apariția de proiectile secundare
(fragmente osoase desprinse).
Cavitația temporară reprezintă extinderea radială a plăgii pornind de la pereții
traiectului inițial (cavitația definitiva). Este cu atât mai importantă cu cât axul lung al glonțului
se îndepărtează de perpendiculara pe planul de intrare, viteza glonțului este mai mică, iar
densitatea țesutului străbătut este mai mică.
Plăgile prin împușcare prezintă, de asemenea, potențial infectant cu risc tetanigen și
pot asocia un risc de embolie cu alice.

Modele lezionale diverse:


 Strangularea, cu strivirea laringelui, fractura osului hioid, leziune a intimei carotidiene.
 Lovitura de ghidon de bicicletă la nivelul epigastrului sau hipocondrului drept poate
duce la formarea unui hematom duodenal intramural.
 Îngroparea pacientului cu asfixie traumatică consecutivă.

FACTORI CARE AFECTEAZĂ MODELUL LEZIONAL:

Vârsta:
Vârstnicii sunt mai puțin afectați de traume; în același timp este unanim recunoscut că
pentru același bilanț lezional mortalitatea este mult mai mare la vârste avansate (la cei peste
70 ani este de cinci ori mai mare decât la pacienți tineri cu același scor traumatic).
Mortalitatea vârstnicilor este mare și în disproporție cu gravitatea leziunii din multiple
cauze:
 scăderea rezervelor viscerale și risc de complicații mai mare;
 modificări fizice și prezența patologiei asociate;
 boli cardiovasculare;
 osteoporoză;
 boli pulmonare;
 modificări de nutriție - metabolism;
 senescența sistemului imunitar;
 întârzierea accesului la sistemul de îngrijire.
Pacienții tineri în special copiii și adolescenții suportă mai ușor traumele cu impact și
datorită unei flexibilități mai mari a scheletului.

Sexul:
Cu toate că au în medie o greutate mai mare, cu o mai mare inerție în timpul
accidentelor, pacienții de sex masculin au și un corp (schelet mai greu, musculatură mai
puternică) mai rezistent la orice tip de impact.
O zonă anatomică foarte afectată în traume de diferența dintre sexe este zona
maxilofacială: mandibula, maxilarul, oasele zigomatice și frontale sunt mult mai ușor de
fracturat la sexul feminin.

Particularități anatomice regionale:


Scheletul protejează viscere precum creierul, viscerele toracelui și unele viscere
abdominale (ex: splină, ficat).
Anumite părți ale scheletului (primele două coaste, sternul, scapula și femurul) au o
mai mare rezistență la impact.
Fracturarea lor nu se face decât în condițiile în care în cursul traumei s-a aplicat asupra
lor o forță deosebită; de aceea, în astfel de leziuni pacientul trebuie urmărit ulterior pentru
posibile traume asociate :
 fractura coastelor I sau II se poate asocia cu leziuni de plex brahial, lanț
simpatic și arteră subclavie;
 în fractura de stern poate coexista contuzie sau chiar ruptură cardiacă, ruptură
de aortă descendentă sau fractură de coloană toracică;
 fractura scapulei se poate asocia cu fracturi costale și contuzii pulmonare
subiacente;
 fractura de femur (cel mai puternic os al scheletului) poate fi însoțită de leziuni
ale rotulei, ligamentelor genunchiului sau acetabulului;
 în principiu la orice traumatism este bine să ne gândim la posibile leziuni
asociate, evitând a ne lăsa antrenați de "mirajul primei leziuni".

Alcoolul și drogurile: constituie pe de o parte factori favorizanți ai accidentului, iar pe


de alta, factori agravanți ai evoluției ulterioare a pacientului, prin modificarea răspunsului
fiziopatologic posttraumă.
Mijloacele de protecție (centuri, perne de aer, căști pentru motocicliști și bicicliști) au,
în conformitate cu toate studiile efectuate, un efect de reducere a mortalității și morbidității
în accidentele rutiere.

EXAMENE DE LABORATOR
- hemoleucogramă : Hb, Ht, Grup, Rh, Leu, Plt
- sumar de urină - hematurie
- glicemie, alcolemie, toxice
- transaminaze
- uree, creatinină
- lipază, amilază
- procalcitonina
- coagulare
- test de sarcină
EXAMEN RADIOLOGIC
Torace
Fracturi : coaste, stern, claviculă
Revărsate : pneumotorax, hemotorax
Modificări : parenchim, cord, mediastin, diafragm
Abdomen
Fracturi : vertebre, bazin
Revărsate : pneumoperitoneu, retroperitoneu, imagini hidroaerice
Corpi străini
Craniu, Coloană cervicală, Membre
Fracturi
Corpi străini

ECOGRAFIA

Focused Assessment  Puncție virtuală


With Sonography
for Trauma

Lichid
↙ ↙ ↓ ↘ ↘
Pleura Pericard Perihepatic Perisplenic Pelvis

Organe parenchimatoase : ficat, splină, rinichi


Organe cavitare : stomac, intestin subțire și gros

EXAMEN TOMOGRAFIC

 Tomografie cerebrală
 Tomografie toracică
 Tomografie abdominală și pelvină

Gold standard ∗ :
- Stabilește diagnostice vitale și ierarhii terapeutice
- Performanțe superioare și decisive:
 Craniu
 Coloană vertebrală
 Torace
 Vase mari
- Reconstrucții tridimensionale
- Stadializări cu consecințe terapeutice (CT abdominal)
- Nu necesită ortostatism
Substanța de contrast – funcția renală !!!
(∗) Stabilitate hemodinamică !!!

Alte explorări imagistice


- utilizare limitată
- indicații restrânse
1. Angiografia
diagnostică - leziuni vasculare
terapeutică – organe parenchimatoase, retroperitoneu, pelvis
2. Urografie, Cistografie
ruptura arborelui urinar: bazinet - ureter
nefrograma după CT
3. Scintigrafia
teoretic

Explorari invazive

clinică conservator
laborator puncție abdominală laparoscopie
ecografie puncție toracică laparotomie
CT

Lichid abdominal incert (eco, CT, Rx, clinic, biochimie)

Puncția abdominală / Lavajul peritoneal


negativ ± pozitiv
Lichid clar neclar Intestinal, bila,
sange

Hematii 50000 50-100000 ≥ 100000

Leucocite 100 100-500 ≥ 500

Puncţia toracică

Mai frecvent decât cea abdominală – Rx -


 Pozitivă aer
lichid Efect terapeutic - pleurostomie
sânge - toracoscopie
 Negativă - risc de leziune pulmonară !!!

Laparoscopia

Indicații :
1) Diagnostic incert, investigații negative
2) Diagnostic incert, puncție lavaj pozitivă
3) Diagnostic incert în context chirurgical ortopedic, toracic
4) Contuzii abdominale:
a) leziune intestinală, mezenterică
b) leziune hepatică, splenică, hemoperitoneu
5) Plăgi abdominale
a) leziuni diafragmatice
b) leziuni colorectale
6) Fracturi severe de bazin
7) Comă, imposibilitatea urmăririi
8) Hipotensiune izolată, neexplicată
9) Comorbidități accicentale (ex.: sarcină ruptă)
10) Experiența chirurgilor
Laparotomia:

Pacient instabil hemodinamic:


- semne clinice evidente de peritonită
- lichid cert în cavitatea peritoneală
- punție lavaj pozitivă
- excluderea certa a etiologiei extraperitoneale
Pacient stabil hemodinamic:
- leziune de organ intraparenchimatos
- leziune de tract gastrointestinal
- leziune de vezică urinară - uroperitoneu
- peritonită masiva, biliară, stercorală
- retenție de corp străin
- hematom mezenteric, retroperitoneal masiv
- leziune de diafragm

Laparotomia inutilă (20%)


1. Neterapeutică raționament
2. Negativă laparoscopie
echipă pluridisciplinară