Stilurile de învăţare

Diferenţe de învăţare
Profesorii ştiu în prezent că modul în care învaţă elevii variază foarte mult. Elevii au fiecare puncte forte
şi altele mai slabe, care pot fi dezvoltate şi îmbunătăţite printr-o instruire eficientă. Învăţarea bazată pe
proiecte care integrează tehnologia reprezintă o modalitate foarte bună de a utiliza punctele forte ale
elevilor pentru a-i ajuta să gândească mai bine şi să înveţe autonom.

Sarcinile de proiect care le dau elevilor posibilitatea de a-şi folosi stilurile individuale de învăţare nu sunt
totuşi o cale directă pentru dezvoltarea gândirii de nivel superior. Este posibil să se creeze produse care
reflectă o gândire superficială. (Ennis, 2000). Cu toate acestea, factorii motivaţiei asociaţi cu alegerea,
atunci când stilurile individuale de învăţare sunt vizate în cadrul proiectelor, sugerează că predarea în
vederea dezvoltării capacităţilor de gândire în contextul stilurilor individuale de învăţare sporeşte
probabilitatea ca elevii să dezvolte aceste capacităţi.

Folosirea tehnologiei în proiecte le oferă de asemenea elevilor oportunităţi de a alege cum să înveţe,
permiţându-le să valorifice punctele forte ale propriilor stiluri de învăţare. Folosirea soft-urilor şi a
componentelor hard pentru crearea filmelor, prezentărilor, publicaţiilor şi a compoziţiilor muzicale îi
poate ajuta pe elevi să înveţe conţinuturile şi să-şi dezvolte capacităţile de gândire în moduri care ţin
cont de aptitudinile şi interesele lor.

Stilurile vizual, auditiv şi chinestezic

Cea mai simplă şi mai răspândită modalitate de a identifica diferite stiluri de învăţare se bazează pe
simţuri. Denumit în mod curent modelul VAK (visual, auditory, kinesthetic learning styles), acest cadru
descrie stilurile celor care învaţă ca vizual, auditiv sau chinestezic. Cei cu un stil de învăţare vizual
procesează cel mai eficient informaţii în formă vizuală; cei cu stil de învăţare auditiv înţeleg cel mai bine
ascultând şi cei cu un stil chinestezic/tactil învaţă mai bine prin atingere şi mişcare. Un studiu efectuat
de Specific Diagnostic Studies a arătat că 29% din toţi elevii din şcolile de învăţământ primar şi secundar
au un stil de învăţare vizual, 34% au un stil auditiv şi 37% au un stil chinestezic/tactil (Miller, 2001).

Stilurile de învăţare vizual, auditiv şi chinestezic

Vizual imagini, filme, grafice, diagrame, tabele, modele

Auditiv lectură, înregistrări audio, povestire, muzică, verbalizare, întrebări

Chinestezic interpretare, joc de roluri, modelare în lut

Există multe inventare şi chestionare online care ajută la determinarea stilului preferat de învăţare. Deşi
cele mai multe nu se bazează pe studii ştiinţifice, oferă o înţelegere a preferinţelor legate de modul de
învăţare. Profesorii trebuie să dea totuşi dovadă de precauţie cu privire la stilurile de învăţare ale elevilor
pe care aceştia le-au determinat ei înşişi. Cercetătorii Barbe, Milone şi Swassing (citaţi de Cotton, 1998)
susţin că preferinţele celor care învaţă nu reprezintă neapărat şi domeniile în care aceştia se descurcă cel
mai bine. În plus, un stil de învăţare nu este potrivit pentru orice tip de conţinut. Deşi e posibil să înveţi
câte ceva despre conducerea unei maşini urmărind sau ascultând pe cineva vorbind despre asta, puţini
dintre noi am fi dispuşi să mergem cu o maşină condusă de cineva care nu are suficientă experienţă
practică de condus. Alegerea unor metode de predare în funcţie de stilurile de învăţare bazate pe simţuri
necesită o cunoaştere aprofundată a materiei şi o judecată solidă din partea profesorului.